Bosumflarea şi smiorcăiala (II)

Vă promiteam în articolul anterior că voi reveni cu un nou material pe tema bosumflării și smiorcăielii. Despre cum încurajează chiar și părinții aceste stări, dar și ce metode de abordare avem vă povestesc în partea a doua.

              1.Cum întăresc adulții bosumflarea şi smiorcăiala?

              Oare chiar ne dorim ca smiorcăiala şi bosumflarea să devină nişte strategii de adaptare în viaţă pentru ce mici? Desigur că nu! Iată ce ne relata o mămică:

              „Dacă aş lăsa ca bosumflarea şi smiorcăiala să mă doboare, copiii mei ar învăţa această strategie pentru întreaga viaţă. Eu nu vreau să fiu manipulată de ei pentru totdeauna. Şi chiar mai departe, adult fiind, să ai colegi de muncă care se plâng sau se bosumflă din orice este mult mai iritant pentru că tu crezi că au trecut de partea aceea. Din contră, se pare că unii adulți păstrează această strategie care le-a funcționat până acum!”

  1. Care sunt factorii determinanți pentru ca smiorcăiala şi bosumflarea să funcţioneze ?

              O serie de lucruri determină perpetuarea acestor comportamente enervante de testare şi de manipulare. Bosumflarea şi smiorcăiala continuă şi se agravează când unul dintre părinţi face următoarele lucruri :

  1. Vede bosumflarea şi smiorcăiala drept un comportament anormal şi oribil;
  2. Se simte nervos sau vinovat când copiii sunt smiorcăiţi.
  3. Se ceartă, ţipă sau se plânge când copiii se bosumflă.
  4. Cedează când copiii se smiorcăie.

        Vă propun în cele ce urmează să discutăm un caz care este cât se poate de întâlnit în contextele de zi cu zi:

       Livia în vârstă de cinci ani își doreşte tableta pentru a se juca. Tatăl în schimb vrea să o folosească pentru a verifica un extras de cont.  

Primul scenariu greşit:

  • Livia: „Tati, vreau tableta să mă joc.                             
  • Tatăl:„Nu dragă, tati are nevoie de ea.”
  • Livia: „NU, O VREAU ACUM!”
  • Tatăl: „Livia trebuie să aştepţi. Trebuie să verific un extras de cont. Tu ştii ce este acela un extras de cont?”
  • Livia: „Niciun extras! VREAU TABLETA!”
  • Tatăl: „Nu îţi dau tableta! AŞA CĂ LASĂ-MĂ ÎN PACE!”
  • Livia: „EU NICIODATĂ NU POT FACE NIMIC!”
  • Tatăl: „Chiar aşa ? Cine a fost oare la film cu tati şi mami aseară?”
  • Livia: „NIMENI!”

Livia se întoarce şi se bosumflă. Acest părinte tocmai a întărit comportamentul copilului de a se bosumfla şi a se smiorcăi.

Vă propun al doilea scenariu, cel corect:  

  • Livia: „Tati, vreau tableta să mă joc.”
  • Tatăl: „Nu dragă, tati are nevoie de ea.”
  • Livia: „NU! O VREAU ACUM !”

Tatăl se gândeşte: „Smiorcăiala este normală . Ea are doar cinci ani. Eu nu o să mă enervez şi nici nu o să mă contrazic cu ea ca să-i întăresc acest comportament.” Se simte puţin anxios şi iritat, dar a mai trecut prin asta și ştie cum să gestioneze cu calm situațiile de acest tip.

Tatăl spune: „Livia trebuie să aştepţi. Eu trebuie să mă uit pe extrasul de cont. Este foarte important să fac asta acum.”

Livia: „Niciun extras! VREAU TABLETA!!!”

Livia se întoarce şi se bosumflă, iar tatăl nu spune nimic şi continuă să lucreze pe tabletă . Precum bosumflarea şi smiorcăiala, ignorarea are şi un aspect audio şi vizual. Ignorarea bună nu are partea audio (explicaţii, certuri, discuţii) şi nici vizuală (fără contact vizual sau expresii faciale).

              3.Folosirea şi înţelegerea consecinţelor.

              Mai sus am învăţat cum să gândim clar şi calm într-o criză. Deşi câteodată bosumflarea şi smiorcăiala pot să se agraveze, ele nu sunt un capăt de lume. De obicei, sunt rezultatul prin care voi vă exersaţi partea solicitantă a rolului de părinte. De asemenea, atunci când ne supărăm pe copii când se smiorcăie şi apar discuțiile în contradictoriu, certurile,  ţipetele sau negocierile etc., noi de fapt întărim aceste forme de testare şi manipulare.  De ce? Toate aceste lucruri le dau copiilor un sens de retribuire sau răzbunare - „tu nu îmi dai ce îmi doresc, asta este ceea ce primeşti”. Acest mod de gândire este o logică normală la copii (şi câteodată chiar și la unii adulţi care nu au depășit această etapă)!

              În plus, este foarte adevărat că atunci când apar bosumflarea şi smiorcăiala, separarea voastră de copil este folositoare. Dacă sunteți în aceeași încăpere „dezactivaţi” partea audio (vorbitul) şi partea vizuală (contactul vizual, expresia facială).

              Dar ce știm despre folosirea altor consecințe precum pedepsirea sau penalizările ? Nu este o problemă să le folosiți, doar să ţineţi minte două lucruri :

  1. Răţoiala voastră la smiorcăiala şi bosumflarea copilului nu este o consecinţă, este o recompensă. O regulă grea cu care poţi trăi, dar adevărată.  Aşadar, dacă adresaţi o consecință de tipul pedepsei sau penalizării, trebuie să fie scurtă și fermă.
  2. Orice consecință trebuie să fie scurtă, clară şi simplă: „Pentru fiecare minut în care te smiorcăi, trebuie să îmi dai una dintre cele zece păpuși preferate.” Porniţi cronometrul şi staţi liniştit.

4.Întrebări frecvente:

1. Pot unii copii să se smiorcăie sau să se bosumfle şi în acelaşi timp să coopereze?

Desigur. Să zicem că îi spuneţi fiului vostru de șapte ani să se pregătească pentru culcare. El este bosumflat şi mâhnit, dar în acelaşi timp se spală pe dinţi, se schimbă în pijamale și totuși nu spune nimic. Încurajaţi cooperarea lui doar o dată apoi schimbați subiectul și ignoraţi bosumflarea.

2. De ce nu îl acceptă copiii pe „nu”?

Este simplu. Pentru că ei de abia încep să conştientizeze viaţa, iar toleranţa lor pentru frustrare nu este încă dezvoltată. O să se dezvolte cu bine în timp şi cu ajutorul vostru.

            Așadar...

  1. Să nu consideraţi că bosumflarea şi smiorcăiala sunt nişte comportamente bolnave, rele sau îngrozitoare. Considerați-le comportamente normale, uşor iritante la copii.
  2. Smiorcăiala şi bosumflarea sunt concepute pentru a-i face pe părinţi să se simtă vinovaţi. Mesajul copilului este simplu „Dacă vrei să nu te mai simţi vinovat, oferă-mi ceea ce îmi doresc.”
  3. Dacă vă enervați și vă rățoiți veți întări aceste două comportamente.
  4. Făcându-le copiilor pe plac după ce au început să se plângă întăreşte bosumflarea-smiorcăiala.
  5. Liniştea, ignorarea, separarea şi consecinţele impuse calm scad tendinţa copiilor de a se smiorcăi.

Sper că cele două materiale v-au fost de folos. Nu uitați că ne puteți adresa întrebările voastre despre acest subiect în pagina de contact.

Dorin Alexandru Babeu, Pedagog

Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Articole recente

Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:
Te așteptăm la ,,Fii un tată activ!” (ediția a IV-a) pe 24 martie!
Suntem foarte bucuroși să vă dăm o nouă întâlnire la
Mai mult:
Posted in articole and tagged , , , , , , , , , .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.