Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări

Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul societății,  la nivelul familiei, dar și la nivel individual. Auzim știri doar pe acest subiect în fiecare zi și urmărim declarații de presă la miezul nopții. Fiecare dintre noi trebuie să își reconfigureze programul și modul de a percepe realitatea. Și da, este adevărat că pot apărea momente de anxietate, de panică și de stres din cauza izolării. Pentru a înlătura angoasa și a găsi elementele pozitive ale izolării trebuie să ne organizăm programul și să găsim metode de sporire a confortului întregii familii.
Vă prezint în continuare, câteva modalități în acest sens în timpul pandemiei COVID-19.
1. Întâlnirile de familie:
- Rămâneți organizați în discuțiile de familie. Cu alte cuvinte, păstrați regularitatea acestora ca atunci când avem un ritm normal de viață;
- Discutați programul zilnic împreună;
- Realizați o agendă a activităților (timpul pentru somn, ora de masă, teme, lucru, recreere)
Un aspect important pe care vreau să vi-l semnalez - copiii răspund bine în timpul unei crize. Ei vor să contribuie și să facă ceea ce fac oamenii mari dacă sunt lăsați. Uneori, când devenim nervoși și copleșiți, toate responsabilitățile cad pe o singură persoană, care, de cele mai multe ori, se întâmplă să fie mama. Mama planifică, aranjează, comunică, coordonează. Numim acest comportament „Sindromul Mamei-Manager", rol destul de dificil.
Așadar, vă recomand să abordați următoarele tactici:
a. La întâlnirile de familie, întrebați-i pe copii cum au de gând să-și abordeze temele. Nu le dați niciun indiciu despre cum ați vrea voi să fie făcute.
b. Întrebați copiii ce treburi importante (curățenia în cameră, dusul gunoiului) vor să aibă în responsabilitate. Așadar, nu ,,dacă vor”, ci ,,pe care dintre aceste responsabilități vor să și le asume”
2. Timpul de recreere:
- Stabiliți intervale de timp regulate de interacțiune/joacă cu cei mici (un părinte cu un copil);
- Exerciții fizice – minimum o oră pe zi, preferabil două – trei ore de mișcare.
3. Ora de culcare
Lipsa somnului, în topul momentelor de stres pe care le experimentezi, poate fi un adevărat criminal:
- Vă doriți ca ora de culcare pentru copii să fie aceeași ca în timpul școlii;
- Agreați un interval de timp liniștit (15-30 minute) în dormitorul unuia dintre voi (citind, fără ecrane) înainte ca luminile să se stingă;
- Conveniți cel puțin șapte ore de somn pentru toată familia.
În loc de concluzie, vă recomand ca în aceasta perioadă să vă regăsiți pe voi înșivă, să profitați de acest timp pentru a trăi momente frumoase alături de familie citind, gătind, făcând bricolaj  și multe activități plăcute. Chiar dacă nu ne așteptam, universul ne oferă foarte timp pe care să îl petrecem împreună. Ni se dă șansa de a ne bucura de cei de lângă noi, de a face planuri împreună pentru ceea ce vom face după criză, de a ne odihni și de a ne încărca bateriile.
Marilena Râdelesne
Psihopedagog
Sursa: Thomas W.Phelan, Phd – 1, 2, 3 magic
 

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus

Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus

În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem calmi, cu o stare fizică și mentală bună. Recunosc, uneori îmi este puțin dificil chiar și mie. Sunt o persoană energică, iubitoare de natură și plimbări, care acum este nevoită să rămână în casă. Au trecut doar două săptămâni de când stăm în casă și sunt șocată de câte ori mă uit pe fereastră și văd cum natura nu s-a oprit, așa cum nouă ni se pare că viața ne-a intrat în stand-by. Este important să ne concentrăm pe partea pozitivă a acestei carantine.

Eu am reușit să fac lucruri pe care nu mai aveam timp să le fac. Am terminat un serial fain, m-am uitat la filme, am citit, am făcut puțină mișcare, m-am jucat Harry Potter 2, joc pe care eu acum l-am descoperit și am dormit o grămadă (ador să dorm!).

 În acest articol vă recomandăm o strategie care vă poate ajuta să vă eliberați de stres, și de ce nu, poate de câteva kilograme. 🙂

Mai întâi, trebuie să fiți conștienți de faptul că mintea și corpul lucrează împreună. Ce o ajută pe una, o ajută și pe cealaltă la fel cum, ce o rănește pe una, îi provoacă aceeași stare și celeilalte. De exemplu, imaginați-vă că doar ce ați citit o știre nu tocmai optimistă și aflați că au apărut cazuri de coronavirus în zona în care locuiți. OK, pe deoparte știți că acest lucru este de așteptat până când se „aplatizează curba” ratei de infectări. Această gândire îi ajută pe unii, dar pe voi mai degrabă vă stresează. Corpul reacționează la acest stres, mușchii sunt încordați, se accelerează bătăile inimii, la fel și presiunea sângelui. Mintea voastră va fi orientată pe deviza  „luptă-sau-fugi”.   Studiile arată că în momentul în care vă stresați foarte tare despre ceva și nu faceți ceea ce corpul încearcă să vă spună – mișcă-te! – atât stresul mental, cât și cel fizic se agravează. Vă veți simți mult mai anxioși și stresați, veți fi supuși unor riscuri fizice mai mari pe termen lung precum un accident vascular cerebral, obezitate, oase rupte și durată de viață scurtată.

Vă recomand acum o idee pe care am găsit-o de ajutor. Se numește MERGI & VORBEȘTE și funcționează astfel:

  • Studiile ne spun că persoanele obișnuiesc să petreacă 3-4 sau mai multe ore pe telefon, în fiecare zi.
  • De asemenea, studiile ne spun că mulți cred că pierd prea mult timp prinși în a discuta la telefon.
  • O mare parte din acest timp este petrecut vorbind cu alte persoane.

Probabil vă gândiți ce legătură are telefonul în această situație. Haideți să vedem! Să zicem că o dată la două zile o sunați pe mama voastră și vorbiți 15-20 de minute. În loc să stați pe canapea sau în pat, de ce să nu vă ridicați să vă plimbați?! Gândiți-vă doar ce înseamnă asta! Dacă mergeți pe jos o distanță de 15-20 de minute și o sunați de 4 ori pe săptămână egalați cu a parcurge o distanță de cinci-șase kilometri pe săptămână. Corpul și mintea voastră se simt mai relaxate, și cu puțin noroc pierdeți și câteva kilograme.

De asemenea, auziți niște știri foarte optimiste legate de persoanele care se recuperează după boală. Ridicați-vă, sunați-vă fratele sau o persoană apropiată și... mergeți. Mergeți prin casă sau prin curte! Această conversație poate să ajungă la 30-40 de minute. După ce închideți, verificați câte minute a avut apelul, deci câte minute ați mers. Monitorizați-vă efortul într-un calendar pe perete. Ar putea fi foarte motivant de la o zi la alta acest lucru.

Se știe că la vârste mici, copiii sunt energici. Astfel, o modalitate de a consuma energia (și a voastră, și a lor) este să faceți acest exercițiu în casă, în timp ce sunteți cu ochii pe micii energici, care în mod normal vă împiedicau să ieșiți să faceți mișcare. Copiii vor fi amuzați de comportamentul vostru și poate vor începe să se plimbe și ei puțin pe lângă voi.

Deci, de ce să nu încercați această strategie? Data viitoare când vă sună telefonul sau doriți să apelați, luați telefonul și plimbați-vă. Oricum, acele minute le petreceați la telefon.

Momentele stresante cer soluții ciudate! 

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

Gestionarea crizelor în public și în privat II

Gestionarea crizelor în public și în privat (II)

Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu noi sfaturi pe tema gestionării crizelor celor mici. Ce faceți atunci când copilul se ține după dumneavoastră țipând, spărgând obiecte din jur sau chiar lovindu-vă? Ei bine, mesajul dumneavoastră pentru acesta este să fie atent la ce face altfel vor fi consecințe. Puteți să îi spuneți care vor fi acelea: sancțiuni, activități gospodărești sau interdicții la telefon/tabletă/televizor. Însă în momentul în care toată lumea e calmă nu este o idee bună să discutați ceea ce s-a întâmplat. Iertați și uitați!

Ce trebuie să țineți minte?

  1. Contactul vizual trebuie făcut foarte puțin sau deloc;
  2. Fără comunicare verbală;
  3. Măriți distanța fizică;
  4. Plecați din cameră sau întorceți-vă cu spatele;
  5. Continuați să gătiți cina.

Exemplele pot continua. Voi vă cunoașteți copilul cel mai bine, fiți creativi și veți găsi soluții. Nu sună plăcut ceea ce e de făcut, dar gândiți-vă că prezența dumneavoastră îi hrănește tantrumul celui mic. Dumneavoastră sunteți ținta, specatatorul și cel care îi va da ceea ce el își dorește.

Să vă dau niște exemple concrete:

  1. Sunteți în mașină, copilul are un tantrum. Dacă aveți posibilitatea, opriți mașina și lăsati-l să se liniștească. Dacă vă grăbiți, porniți muzica mai tare și lăsați-l să se liniștească singur. Nu discutați prea mult.Vorbitul cu el poate să-i hrănească tantrumul.
  2. Copilul sparge lucruri și își distruge camera. Aici fără probleme puteți să aplicați timpul de liniștire. În prealabil mutați lucrurile valoroase sau periculoase. Nu curățați camera după criza copilului; lăsați-l să stea în dezordine. Cei mai mari, care eventual primesc alocația, pot să plătească pentru lucrurile distruse.
  3. Copilul vrea să negocieze. Super! Dar negocierea este posibilă doar înainte de veto. Comunicarea după ce dumneavoastră v-ați exprimat vetoul înseamnă Incubare.
  4. Copilul nu vrea să meargă în time-out (timpul de linștire). Pur și simplu îl duceți pe cel mic, fără să îi vorbiți, în locul stabilit pentru time-out, iar pentru cei mai mari stabiliți o consecință, precum o sancțiune, activitate casnică sau o interdicție.

Cele mai mari temeri ale părinților sunt crizele în public. Ce aveți de făcut când acestea chiar întâmplă?

  1. Rămâneți calmi și decisivi.
  2. Purtați-vă de parcă v-ați mai confruntat cu asta.

Exemplul 1

            Sunteți la aniversarea unei rude. Sunt prezenți foarte mulți adulți și copii. Cam în jumătate de oră se servește mâncarea, dar cel mic vrea un fursec.

  • Mami, pot să iau un fursec?
  • Nu!
  • De ce?
  • Pentru că în curând servim masa.
  • Te rog! Doar unul!
  • Nu mă bate la cap!

Iar copilul începe să țipe la dumneavoastră de față cu toată lumea. Ce e de făcut? În primul rând, gândiți-vă că „tantrumurile sunt un răspuns normal la parentingul bun.”

  1. Îi puteți da ce a cerut?

Ați fi putut înainte de veto pentru ca era o ocazie specială.

  1. Nu vă abateți de la veto și nu mai vorbiți.

Veto-ul dumneavoastră a fost exprima deja prin „Nu!” și ați oferit deja o explicație, este suficient. În loc să vorbiți mai bine vă reamintiți următoarea frază: „crizele sunt rezultatul unui parenting corect.”

  1. Îndepărtați-vă ușor.

Plecați. Dacă el vrea să vă urmeze țipând, bine. Mergeți undeva unde sunt mai puțini oameni spre deloc.

  1. Stabiliți o consecință acestui comportament dacă doriți.

Nu este nevoie să folosiți o consecință în momentul acela. Dacă doriți, puteți să-i spuneți: „Pentru fiecare minut în care țipi, pierzi două minute la televizor” și nu mai adăugați nimic.

Exemplul 2

Sunteți în supermarket la casa de marcat și i-ați spus copilului că nu are voie bomboane. Cel mic începe să țipe. Casierul deja vă scanează produsele, în spatele vostru mai sunt oameni la rând. Ce e de făcut? În primul rând, gândiți-vă că „tantrumurile sunt un răspuns normal la parentingul bun.”

  1. Îi puteți da ce a cerut?

Din moment ce el este în tantrum, nu îi puteți îndeplini acea dorință.

  1. Nu vă abateți de la veto și nu mai vorbiți.

Deja v-ați făcut înțeles veto-ul. Nu mai adăugați nimic. Dacă simțiți nevoia, puteți să vă cereți scuze de la cei din jurul vostru.

  1. Îndepărtați-vă ușor.

Rămâneți în liniște și plătiți casierului.

  1. Oferiți o consecință acestui comportament, dacă doriți.

Nu puteți să oferiți o consecință acum, iar mai târziu nu va ajuta. Este prea mic, deci plecați din magazin. Iertați și uitați.

 Exemplul 3

Mergeți cu cel mic la un restaurant și plânge. Totul este interesant pentru el - fețele de masă, lumânările, vinul, meniurile etc. Ce e de făcut?

Nu duceți un copil mai mic de doi ani într-un restaurant fără loc de joacă! În cazul copiilor de această vârstă aduși într-un context atât de „ofertant” nu funcționează nicio strategie. Orice veți încerca, va avea succes doar pentru o perioadă scurtă.

Așadar, încercați să tratați cu fermitate și calm orice astfel de context. Sfaturile Activity rămân aici și vă îndemn să reveniți asupra lor atunci când vă simțiți depășiți de situație. Și nu uitați, „tantrumurile sunt un răspuns normal la parentingul bun.”

Alexandra Gabor, psihopedagog, terapeut ABA

Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

Te așteptăm la ,,Fii un tată activ!” (ediția a IV-a) pe 24 martie!

Vă așteptăm la ,,Fii un tată activ!" (ediția a IV-a) pe 24 martie!

Suntem foarte bucuroși să vă dăm o nouă întâlnire la a patra ediție ,,Fii un tată activ! pe 24 martie, începând cu ora 18,30.

Empatia, importanța jocului sau emoțiile celor mici (și ale celor mari) sunt doar câteva dintre subiectele pe care vi le propunem în cadrul acestei întâlniri. Ca de obicei, așteptăm tătici care pot fi însoțiți de mămici pentru a dezbate într-o atmosferă destinsă situații cu și despre copiii noștri cu care ne confruntăm în fiecare zi.

Evenimentul va avea loc la Librăria Luceafărul (Bd. Unirii nr. 10).

După cum v-am obișnuit, vom avea din nou o super echipă de speakeri:

Discuțiile vor fi moderate de Alex Zamfir, cunoscut și recunoscut drept „cel mai bun tată",  dar și realizatorul podcastului „15 minutes of failure" la Profit.ro.

 

Locuri sunt suficiente, așa că așteptăm și tătici, și mămici și specialiști sau alte persoane interesate de această temă. Asteptam confirmarile voastre completând formularul de înscriere aici sau la adresa de e-mail comunicare.asociatia.activity@gmail.com.

Să ne bucurăm împreună că suntem tătici!

Mămici, să ne bucurăm împreună de tătici!

Parteneri: Zizin, Curtea Veche Publishing, Otilia Mantelers, A7 TV, Fundația Seeding Knowledge, Compania de librării București, Cel mai bun tata, Editura Philobia, Tatal Activ,

Bosumflarea şi smiorcăiala (II)

Bosumflarea şi smiorcăiala (II)

Vă promiteam în articolul anterior că voi reveni cu un nou material pe tema bosumflării și smiorcăielii. Despre cum încurajează chiar și părinții aceste stări, dar și ce metode de abordare avem vă povestesc în partea a doua.

              1.Cum întăresc adulții bosumflarea şi smiorcăiala?

              Oare chiar ne dorim ca smiorcăiala şi bosumflarea să devină nişte strategii de adaptare în viaţă pentru ce mici? Desigur că nu! Iată ce ne relata o mămică:

              „Dacă aş lăsa ca bosumflarea şi smiorcăiala să mă doboare, copiii mei ar învăţa această strategie pentru întreaga viaţă. Eu nu vreau să fiu manipulată de ei pentru totdeauna. Şi chiar mai departe, adult fiind, să ai colegi de muncă care se plâng sau se bosumflă din orice este mult mai iritant pentru că tu crezi că au trecut de partea aceea. Din contră, se pare că unii adulți păstrează această strategie care le-a funcționat până acum!”

  1. Care sunt factorii determinanți pentru ca smiorcăiala şi bosumflarea să funcţioneze ?

              O serie de lucruri determină perpetuarea acestor comportamente enervante de testare şi de manipulare. Bosumflarea şi smiorcăiala continuă şi se agravează când unul dintre părinţi face următoarele lucruri :

  1. Vede bosumflarea şi smiorcăiala drept un comportament anormal şi oribil;
  2. Se simte nervos sau vinovat când copiii sunt smiorcăiţi.
  3. Se ceartă, ţipă sau se plânge când copiii se bosumflă.
  4. Cedează când copiii se smiorcăie.

        Vă propun în cele ce urmează să discutăm un caz care este cât se poate de întâlnit în contextele de zi cu zi:

       Livia în vârstă de cinci ani își doreşte tableta pentru a se juca. Tatăl în schimb vrea să o folosească pentru a verifica un extras de cont.  

Primul scenariu greşit:

  • Livia: „Tati, vreau tableta să mă joc.                             
  • Tatăl:„Nu dragă, tati are nevoie de ea.”
  • Livia: „NU, O VREAU ACUM!”
  • Tatăl: „Livia trebuie să aştepţi. Trebuie să verific un extras de cont. Tu ştii ce este acela un extras de cont?”
  • Livia: „Niciun extras! VREAU TABLETA!”
  • Tatăl: „Nu îţi dau tableta! AŞA CĂ LASĂ-MĂ ÎN PACE!”
  • Livia: „EU NICIODATĂ NU POT FACE NIMIC!”
  • Tatăl: „Chiar aşa ? Cine a fost oare la film cu tati şi mami aseară?”
  • Livia: „NIMENI!”

Livia se întoarce şi se bosumflă. Acest părinte tocmai a întărit comportamentul copilului de a se bosumfla şi a se smiorcăi.

Vă propun al doilea scenariu, cel corect:  

  • Livia: „Tati, vreau tableta să mă joc.”
  • Tatăl: „Nu dragă, tati are nevoie de ea.”
  • Livia: „NU! O VREAU ACUM !”

Tatăl se gândeşte: „Smiorcăiala este normală . Ea are doar cinci ani. Eu nu o să mă enervez şi nici nu o să mă contrazic cu ea ca să-i întăresc acest comportament.” Se simte puţin anxios şi iritat, dar a mai trecut prin asta și ştie cum să gestioneze cu calm situațiile de acest tip.

Tatăl spune: „Livia trebuie să aştepţi. Eu trebuie să mă uit pe extrasul de cont. Este foarte important să fac asta acum.”

Livia: „Niciun extras! VREAU TABLETA!!!”

Livia se întoarce şi se bosumflă, iar tatăl nu spune nimic şi continuă să lucreze pe tabletă . Precum bosumflarea şi smiorcăiala, ignorarea are şi un aspect audio şi vizual. Ignorarea bună nu are partea audio (explicaţii, certuri, discuţii) şi nici vizuală (fără contact vizual sau expresii faciale).

              3.Folosirea şi înţelegerea consecinţelor.

              Mai sus am învăţat cum să gândim clar şi calm într-o criză. Deşi câteodată bosumflarea şi smiorcăiala pot să se agraveze, ele nu sunt un capăt de lume. De obicei, sunt rezultatul prin care voi vă exersaţi partea solicitantă a rolului de părinte. De asemenea, atunci când ne supărăm pe copii când se smiorcăie şi apar discuțiile în contradictoriu, certurile,  ţipetele sau negocierile etc., noi de fapt întărim aceste forme de testare şi manipulare.  De ce? Toate aceste lucruri le dau copiilor un sens de retribuire sau răzbunare - „tu nu îmi dai ce îmi doresc, asta este ceea ce primeşti”. Acest mod de gândire este o logică normală la copii (şi câteodată chiar și la unii adulţi care nu au depășit această etapă)!

              În plus, este foarte adevărat că atunci când apar bosumflarea şi smiorcăiala, separarea voastră de copil este folositoare. Dacă sunteți în aceeași încăpere „dezactivaţi” partea audio (vorbitul) şi partea vizuală (contactul vizual, expresia facială).

              Dar ce știm despre folosirea altor consecințe precum pedepsirea sau penalizările ? Nu este o problemă să le folosiți, doar să ţineţi minte două lucruri :

  1. Răţoiala voastră la smiorcăiala şi bosumflarea copilului nu este o consecinţă, este o recompensă. O regulă grea cu care poţi trăi, dar adevărată.  Aşadar, dacă adresaţi o consecință de tipul pedepsei sau penalizării, trebuie să fie scurtă și fermă.
  2. Orice consecință trebuie să fie scurtă, clară şi simplă: „Pentru fiecare minut în care te smiorcăi, trebuie să îmi dai una dintre cele zece păpuși preferate.” Porniţi cronometrul şi staţi liniştit.

4.Întrebări frecvente:

1. Pot unii copii să se smiorcăie sau să se bosumfle şi în acelaşi timp să coopereze?

Desigur. Să zicem că îi spuneţi fiului vostru de șapte ani să se pregătească pentru culcare. El este bosumflat şi mâhnit, dar în acelaşi timp se spală pe dinţi, se schimbă în pijamale și totuși nu spune nimic. Încurajaţi cooperarea lui doar o dată apoi schimbați subiectul și ignoraţi bosumflarea.

2. De ce nu îl acceptă copiii pe „nu”?

Este simplu. Pentru că ei de abia încep să conştientizeze viaţa, iar toleranţa lor pentru frustrare nu este încă dezvoltată. O să se dezvolte cu bine în timp şi cu ajutorul vostru.

            Așadar...

  1. Să nu consideraţi că bosumflarea şi smiorcăiala sunt nişte comportamente bolnave, rele sau îngrozitoare. Considerați-le comportamente normale, uşor iritante la copii.
  2. Smiorcăiala şi bosumflarea sunt concepute pentru a-i face pe părinţi să se simtă vinovaţi. Mesajul copilului este simplu „Dacă vrei să nu te mai simţi vinovat, oferă-mi ceea ce îmi doresc.”
  3. Dacă vă enervați și vă rățoiți veți întări aceste două comportamente.
  4. Făcându-le copiilor pe plac după ce au început să se plângă întăreşte bosumflarea-smiorcăiala.
  5. Liniştea, ignorarea, separarea şi consecinţele impuse calm scad tendinţa copiilor de a se smiorcăi.

Sper că cele două materiale v-au fost de folos. Nu uitați că ne puteți adresa întrebările voastre despre acest subiect în pagina de contact.

Dorin Alexandru Babeu, Pedagog

Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul (II)

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul (II)

În articolul anterior am descris cele două stiluri de parenting denumite de Phd. Thomas W. Phelan  drept Cățelușul (stilul permisiv) și Dulăul (stilul autoritar). Astăzi vă propun să vedem cum putem îmbina aceste două stiluri pentru a deveni părinți echilibrați.

Rezultate versus resurse

Nu surprinzător, aceste două tipuri de parenting, ieșite de sub control, produc bineînțeles rezultate diferite. Copiii părinților permisivi tind să devină adulții care au impresia că totul li se cuvine și încearcă să-i respingă pe cei din jurul lor. Dacă viața nu-i tratează așa cum își doresc (ceea ce este inevitabil) tind să-i învinovățească pe toți cei din jurul lor pentru asta.

Copiii care au mame și tați T-Rex vor deveni adulții cu un caracter nesigur și lipsit de merit. Ei vor avea impresia că toată lumea este mai bună decât ei și vor bate mereu în retragere. Chiar dacă vor fi foarte buni în ceea ce fac, ei nu-și vor recunoaște meritele pentru reușite și nu își vor oferi credit pentru acțiunile lor.

Cum putem întrerupe acest ciclu tragic? Puteti folosi resursele puse la dispoziție de „1, 2, 3 Magic” sau orice alt program de parentig bazat pe dovezi științifice.

Timpul de corecție a atitudinii

Schimbarea începe pornind de la atitudinea părinților. Este foarte important modul în care văd ei parentingul. Atât părinții impulsivi, cât și cei permisivi au nevoie de o ajustare majoră a atitudinii și comportamentului lor pentru a se putea echilibra. Într-adevăr, sfaturile despre succes, despre cum să gestionăm problemele cu copiii se regăsesc în tot felul de programe de parenting, însă părinții permisivi și cei autoritari trebuie să învețe cum să gândească diferit înainte să se folosească de aceste mijloace.

Ajustarea comportamentului despre care vă vorbeam poate fi împărțită în trei categorii: 1) aprecierea „drepturilor” membrilor familiei, 2) înțelegerea efectelor diferitelor stiluri de parenting și 3) acceptarea nevoii de a încerca în mod deliberat mai multe strategii de parenting.

Drepturi și Efecte. Părinții permisivi trebuie să înțeleagă că nu este suficient doar să le facă pe plac tot timpul celor mici, ci că este spre binele tuturor ca ei, adulții, să stabilească și niște limite. Și da, este natural ca nici copiilor să nu le placă limitele, însă nu este o tragedie și nici o greșeală a părinților. Părinții permisivi trebuie să conștientizeze că smiorcăitul repetat din partea lor poate crea un copil cu  mai multe drepturi decât un adult, ajungând să le dicteze fiecare pas.

Pe de altă parte, părinții autoritari trebuie să aprecieze drepturile copiilor lor. Copiii au dreptul de a nu suferi abuzuri fizice și emoționale. Părinții autoritari trebuie să conștientizeze că blamările constante duc la pierderea stimei de sine, iar copiii au nevoie de căldură, siguranță și afecțiune.

Parentingul echilibrat

Ambele stiluri de parenting, atât cel permisiv cât și cel autoritar, trebuie să se schimbe în momentul în care le conștientizăm de la un mod automat impulsiv sau permisiv spre un mod deliberat-echilibrat. Parentingul caracterizat de irascibilitate și furie nu este un mod de creștere a copiilor, așa cum nu este nici parentingul bazat pe anxietate și vinovăție. Atât părinții permisivi, cât și cei autoritari trebuie să realizeze faptul că impunându-și un comportament indulgent sau, la polul opus, mult prea drastic în toate situațiile nu este benefic pentru nici un membru al familiei și nici pentru el însuși.

Dar pentru multe mame și mulți tati, lucrul care îi desparte de a fi părinți echilibrați este de departe lipsa voinței de a-și ajusta atitudinea și comportamentul față de ei înșiși.

Marilena,

Psihopedagog

Sursa: Thomas W.Phelan, Phd – 1, 2, 3 magic

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

Gestionarea crizelor în public și în privat

Gestionarea crizelor în public și în privat

Dintre toate problemele comportamentale pe care părinții le întâmpină la propriii copii, crizele temperamentale sunt cel mai greu de gestionat. Acestea sunt principala unealtă de care cei mici se folosesc pentru a-i face pe părinți să le răspundă pozitiv tuturor dorințelor.

Urmările crizelor nu sunt cele mai bune. Părinții care nu pot suporta gălăgia sfârșesc prin a-i oferi copilului ce-și dorește, acțiune care reînarmează explozia acestuia și îi lasă libertatea de a avea ceva sau de a face ce și-a dorit, chiar dacă nu este bine pentru el. De asemenea, sunt părinți care nu suportă gălăgia, dar reacționează printr-o criză ei înșiși, lovindu-i sau țipând la cei mici. Aceste episoade pot fi nocive pentru alți membrii ai familiei, pot provoca stres marital sau depresie cronică.

Thomas Phelan spune că primul pas pe care trebuie să îl facem atunci când dorim să gestionăm corespunzător problemele comportamentale ale copiilor este să ne ajustăm atitudinea. Abia după aceea putem veni cu un plan care să implice acțiuni.

            Thomas Phelan spune că primul pas pe care trebuie să îl facem atunci când dorim să gestionăm corespunzător problemele comportamentale ale copiilor este să ne ajustăm atitudinea. Abia după putem veni cu un plan care să implice acțiuni.

            De cele mai multe ori, părinții au gânduri negre în timpul unei crize precum: „Ce am făcut greșit?, ce ar trebui să fac?, sunt un/o idiot/idioată, acest lucru nu trebuia să se întâmple, copilul ăsta este nebun?”. Combinate cu criza copilului, acestea oferă un sentiment de neputință părinților. Însă, gândurile negative pot fi înlocuite cu cele pozitive: „crizele sunt normale, nu am făcut nimic greșit!, copilul nu este nebun, ci este orientat spre îndeplinirea propriilor obiective; pot și voi schimba asta!

            Având în vedere că cei mici nu au un control emoțional foarte bine dezvoltat este normal să reacționeze negativ la frustrare. Astfel, principalele cauze ale tantrumurilor sunt:

  1. Copilul nu primește ceva (cum ar fi o bomboană);
  2. Copilul este pus să facă o activitate (de exemplu, să se spele pe dinți);
  3. Copilul nu este lăsat să facă o activitate (de exemplu, să se joace pe telefon).

Observăm că aceste crize apar de la o cerere, aceasta putând fi adresată copilului de părinte sau, invers, copilul cerându-i ceva părintelui. Crizele temperamentale pot să apară natural la vârste înaintate și nu au legătură cu inteligența. Excluzând din discuție faptul că acestea pot fi dovada unei lipse de disciplină, ele ne pot arăta că cei mici sunt centrați pe îndeplinirea propriilor obiective.

Conform Thomas Phelan, tantrumurile au trei posibile faze pe care le denumim astfel:  VETO (I), INCUBARE (II) și EXPLOZIE (II).

De obicei, crizele încep cu un Veto parental adică refuzarea cerinței copilului de a primi sau face ceva. De asemenea, faza de Veto poate avea loc și invers când părintele îi cere copilului să îndeplinească o acțiune pe care cel din urmă o refuză - de exemplu, să-și facă temele în loc să se joace pe telefon.

După această primă fază intervine Incubarea: copilul se gândește dacă ar fi bine să coopereze sau să protesteze. Protestul poate înseamnă doar o voce plângăcioasă sau poate fi un tantrum în toată regula. Incubarea implică o conversație emoțională și prostească între copil și părinte care are un singur scop: să agraveze starea ambelor părți. Iată un exemplu din viața reală:

Copilul: Te rog, mai lasă-mă să mă joc 5 minute!

Mama: Am spus nu!

Copilul: Niciodată nu mă lasă să fac ce vreau!

Mama: Oh, haide! Doar ce ne-am întors din parc!

 Explozia poate să apară după incubare sau chiar imediat după Veto-ul parental. Crizele sunt foarte nervoase, gălăgioase și uneori violente.

Cu toate că au mai luat parte la crizele copiilor, părinții sunt surprinși de fiecare dată când acestea apar și se găsesc în fața lor cu garda jos, iar acest lucru îi poate conduce în aceeași stare. Sunt cazuri când părintele începe să vorbească șoptit și folosește o voce plângăcioasă atunci când copilul este în faza incubării. O astfel de abordare se traduce cu a-ți săpa singur groapa: cel mic îți miroase slăbiciunea și profită de acest lucru!

Ce este de făcut? Pentru început, alocați-vă 10 secunde în care să nu faceți nimic în afară de a vă gândi la o strategie.

E timpul să ne facem planul de bătaie! Ce trebuie să ne amintim? Uneori, cel mai greșit lucrul pe care îl facem ne determină o stare de bine sau, pe de altă parte, cel mai bun lucru pe care îl putem face, ne aduce o stare de rău. Atunci când copilul este în tantrum, în interiorul vostru se dă o luptă. Pe deoparte i-ați da copilului ce își dorește („Doar să tacă o dată!”), comportament care doar îl reînarmează pe micul șantajist. Pe de altă parte realizați că nu este bine să îi faceți pe plac în acele momente. De aceea, este ideal să aveți un plan de bătaie înainte ca războiul să înceapă.

O primă strategie ar fi să îi dați celui mic ce își dorește. Gândiți-vă bine dacă puteți să îi acceptați o cerere înainte să răspundeți cu un NU categoric. Evident, dacă cel mic a primit ce și-a dorit, criza a fost evitată, deci problema rezolvată. Dar ce e de făcut când nu îi puteți îndeplini dorințele copilului?

Mergeți la a doua strategie.

De data aceasta trebuie să aveți un Veto clar. Rețineți: ca veto-ul să fie scurt și ferm, oferiți-i explicații doar dacă este cazul, dar după ce ați spus „Nu!”, păstrați tăcerea.  Orice ați încerca să spuneți, copilul dumneavoastră va percepe drept smiorcăială ceea ce va mări șansele unei explozii.

Trageți adânc aer în piept și păstrați-vă poziția după ce Veto-ul a fost exprimat clar. În timpul acesta, copilul decide dacă vrea să coopereze, să protesteze sau să facă o criză.

Copilul insistă, vrea acel lucru și nu se lasă până nu cedați. Începe un protest sau o criză în toată regula. Dar să nu uitați, veto-ul este final. Deci, ce faceți? Exact opusul a ce v-ați putea gândi: îl lăsați singur. E greu, știu! Instinctul vă spune mai degrabă să stați la masa tratativelor, dar nu! Țineți-vă în frâu emoțiile și lăsați copilul singur; nu vorbiți, nu faceți contact vizual, începeți o altă activitate. Dacă este posibil, părăsiți camera. Acest lucru îl va surprinde, oferindu-i posibilitatea de a învăța să se liniștească singur.

O altă strategie ar fi să mutați copilul în altă cameră, să fie un fel de regulă care ar putea să sune astfel: „Tantrumurile se desfășoară în camera ta!”. Cei mici pot fi mutați într-un loc fără jucării sau distractori iar cei mai mari trimiși în camera lor. După aceste clipe, așteptați în liniște.

 Și totuși, ce faceți dacă situația se agravează? Voi reveni cu un răspuns la această întrebare într-un nou articol pe blogul Activity în săptămânile următoare. Până atunci vă invit să puneți în aplicare, în prima fază, strategiile recomandate în acest articol. Vă țin pumnii în depășirea crizelor comportamentale ale celor mici!

Alexandra Gabor, psihopedagog, terapeut ABA

Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

Ar trebui să le spui copiilor să-și ceară scuze?

Ar trebui să le spui copiilor să-și ceară scuze?

Toți părinții sunt conșțienți cât de important este ca un copil să aibă abilități sociale. Având în vedere că omul este un animal social, abilitatea de a-i înțelege pe ceilalți, de a empatiza cu ei și de a face compromisuri sunt critice pentru a avea succes în viața de adult. Putem include, de asemenea, și capacitatea de a admite propriile greșeli, de a accepta responsabilitățile și de a se simți inconfortabil atunci când cineva vorbește urât unei alte persoane. Prin urmare, părinții le spun copiilor să-și ceară scuze atunci când fac ceva ce poate răni sentimentele celuilalt. 

 

Să analizăm cât de înțeleaptă este această strategie a adulților! Oare chiar este o idee atât de bună?

Atunci când îi cere unui copil să-și ceară scuze sau iertare, scopul unui părinte este foarte bine stabilit: a-l învăța pe cel mic abilitatea de a fi empatic. Mama sau tatăl își dorește ca tânărul lor să fie responsabil pentru propriul comportament. 

Mesajul adultului este acesta: 

Eu vreau ca tu să-ți recunoști propria greșeală, să fii responsabil pentru ea, să promiți că nu o vei mai face niciodată, să te simți destul de vinovat pentru aceasta (să îți dai seama cât de supărat se simte și celălalt) și să pui toate aceste lucruri într-o scuză plină de sinceritate. 

Cu toții am văzut atleți, politicieni, actori sau alți oameni celebri cerându-și scuze la televizor, iar noi îi admirăm pe cei care pot oferi scuze sincere! Acest lucru pare a fi potrivit într-o astfel de situație. Ne putem aminti, de asemenea, situații din trecut, în care chiar ne-am simțit mai bine după ce ne-am cerut scuze.  Scuzele ajută persoana ofensată să se simtă mai bine și îl pun pe celălalt în postura de a face ceva pentru el pentru a repara greșeala comisă.

Un exemplu ar clarifica o astfel de situație:

Să ne imaginăm că fiul și fiica ta, Alex și Sofia, se ceartă mai mereu. La un moment dat, această ceartă devine una serioasă. Alex îi spune surorii sale că este o… găină plictisitoare și o împinge, iar aceasta aproape cade. Tu, ca părinte, ești foarte furios (pentru că băiatul este mai mare ca vârstă, mai corpolent și mai puternic) așa că îi spui să-i ceară iertare Sofiei. 

Alex se uită la sora lui și, pe un ton sarcastic și ridicat, își cere iertare: “Iaaaaartă-mă!”. 

Sofia spune: “Bine!” și cearta, aparent, a luat sfârșit. 

Tu țipi la Alex și-i spui: “Nu vreau să te mai aud vreodată că-i spui Sofiei în felul acesta, băiete! Și dacă te mai văd vreodată că îți impingi sora, o să vezi tu ce pedeapsă primești!”.

 Alex bolborosește ceva și pleacă. Pleacă și Sofia din cameră, iar tu crezi că ea se simte deja mai bine. Criza se pare că s-a terminat. Poate că această situație l-a învățat pe Alex să aibă puțină compasiune! I-ar prinde bine! Trebuie să înțeleagă că nu poate trata oamenii în felul acesta!

Să analizăm acum această strategie!

Vă propun două întrebări:

Au fost scuzele lui Alex sincere? Răspunsul ar trebui sa fie „NU”. A fost sarcastic. Nu și-a cerut scuze din tot sufletul și nu a arătat niciun fel de remușcare.

A mințit Alex? Răspunsul trebuie să fie „DA”.

De fapt, lui Alex nu i-a părut rău deloc. E posibil ca încă să-și aducă aminte cu bucurie de cât de urât s-a comportat cu sora lui. Dar ghici ce? Minciuna băiatului a funcționat! L-a scos din bucluc, iar acum este liber să se poarte la fel în continuare. 

Care este scopul tău ca părinte?

Atunci când îți dorești ca Alex să-și ceară iertare de la cineva (fie copil, fie adult), întreabă-te: „Care este, de fapt, scopul meu principal?”. Chiar trebuie să îl învățăm ce înseamnă compasiunea și empatia sau scopul meu este, de fapt, de a-l pedepsi?

În realitate, atunci când ești suficient de supărat pentru a-i ordona să-și ceară scuze, obiectivul tău este de a-l pedepsi și umili pe cel care a jignit. Mama ar trebui să știe că lui Alex nu-i place să-și ceară scuze surorii lui sau altcuiva. Dar așa-i trebuie! El trebuie să învețe că el nu poate să scape cu un astfel de comportament! Dar oare Alex a învățat acest lucru? A învățat să fie mai sincer, să-și schimbe abordarea ori comportamentul? – NU!

El va deveni și mai indignat în relația cu ceilalți, mai ales cu sora lui care, în mintea lui, se preface că plânge pentru a-l băga mereu în bucluc.

Scuzele forțate nu îl învață nimic pozitiv, însă îi întărește ostilitatea față de sora lui, dar și față de astfel de scuze pe care trebuie să le spună în mod obligatoriu.

Care să fie soluția?

Nu este chiar așa de complicat! Iată trei variante:

  1. Niciodată să nu îl obligi să-și ceară scuze atunci când tu ești nervos! După ce te-ai calmat, consideră o sugestie precum: 

“Poate vrei să-i spui ceva surorii tale mai târziu despre ce s-a întâmplat.” 

Dacă în urma acestui comentariu obții o expresie sinceră de regret, este foarte bine. Dacă nu, renunță! 

  1. Folosește compasiunea în propriul comportament. Probabil că nu există o altă cale mai bună de a încuraja un comportament decât să îl folosești chiar tu! A-i oferi un model pe care să-l preia este mult mai puternic decât să-i ții o predică!
  2. Decât să te concentrezi pe a-și cere scuze, mai bine laudă-l și crește-i momentele copilului tău atunci când îl vezi că are un comportament plin de compasiune. Remarcile tale vor fi foarte valoroase și vor fi ținute minte. Astfel de comentarii pozitive, în comparație cu cele negative, au un impact mult mai mare în viitorul comportament al copilului tău.

Sevi Grecianu, Lucrător în arte combinate, terapeut ABA

Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

Bosumflarea şi smiorcăiala

Bosumflarea şi smiorcăiala

 

Potrivit părinților, bosumflarea şi smiorcăiala se află în topul celor mai neplăcute comportamente ale copiilor. Unii copii au dezvoltat aceste strategii până au luat formă de artă, așa că putem spune că unii dintre ei ar merita chiar premii pentru performanţele lor! De altfel, multor părinți le este teamă să le spună copiilor „nu” sau să nu le ofere ceea ce îşi doresc din pricina ameninţării tsunamiului de bosumflări şi smiorcăieli care vor urma. Deşi smiorcăiala şi bosumflarea pot fi insuportabile, ele pot fi gestionate. Gestionarea începe cu o bună înţelegere a provenienței comportamentelor şi cu folosirea unei strategii calme, consecvente şi precise.

 

1. Bosumflarea sau ACEA grimasă  

Bosumflarea şi smiorcăiala sunt precum fratele şi sora. Cea dintâi este partea vizuală a problemei pe care deseori o punem astfel în cuvinte: „ar putea ochii aceia să fie mai supăraţi de atât? Ce urât eşti când te superi! O să rămâi aşa!”. De cele mai multe ori, părinții o pun în cuvinte în felul următor: „nu suport să îl văd cum stă aşa !”
Sau „parcă faţa nu mai este ataşată de copil, expresia facială îmi posedă copilul”. 
După cum sigur știți, bosumflarea de pe faţa copilului poartă un mesaj care nu este neapărat plăcut: „După toate lucrurile pe care mi le-aţi făcut, mamă sau tată, viaţa a devenit insuportabilă. Nu ştiu cum mai pot continua. Comportamentul vostru a fost foarte nejustificat, inutil, restrictiv şi rău. Alţi părinţi nu îşi tratează copiii aşa. Ce am făcut eu să merit acest fel de abuz emoţional ? Mi-ar fi mai bine să trăiesc în altă parte, cu părinţi diferiţi şi mai grijulii.” Dar nu, voi, dragi părinți, nu trebuie să o interpretați așa!

2. Smiorcăiala sau ACEA tonalitate a vocii! 

În timp ce bosumflarea este foarte greu de tolerat pentru părinţi, smiorcăiala este şi mai rea. De ce? Simplu! Dacă nu am da atenţie la supărarea ilustrată pe faţa celui mic, lucrurile ar fi mult mai uşoare. Dar smiorcăiala este în principal auditivă fiind mai grea de evitat decât bosumflarea care, așa cum spuneam, este vizuală. Smiorcăiala se poate auzi şi din cealaltă cameră şi prin telefon sau chiar de la parter şi, după cum bine știm, devine jenantă mai ales într-un spaţiu public. 
Care sunt reacțiile părinților în astfel de momente? „Mă scoate din minţi! Tot timpul face așa!”, „copilul meu poate să îşi folosească propriile cuvinte pentru a îmi spune ce vrea, dar el tot la smiorcăială recurge” sau „smiorcăiala mă scoate din sărite, mai ales acum când piticul nostru are 12 ani şi crede că eu sunt menajera, banca şi ospătarul!”

3. Și totuși, care sunt factorii declanșatori?

Nu trebuie să căutați în lung şi în lat pentru a descoperi cauzele bosumflării şi smiorcăielii. Răspunsul se găsește în relația pe care părinții o au cu cei mici. Mai exact, ne este clar că toți își tratează copiii din două perspective: una afectuoasă şi una solicitantă. Perspectiva afectuoasă este cea care ne îndeamnă la distracţie, implicare şi timp de calitate. În schimb, perspectiva solicitantă presupune învățarea regulilor, însușirea unor noi achiziţii sau, pe scurt, dezvoltarea copilului. Astfel, parentingul afectuos este mult mai prietenos, pe când cel solicitant aduce mai multe provocări (atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari).
Cum le traducem pe cele două în contexele de zi cu zi?
  • Perspectiva afectivă sună cam așa: „îmi place de tine!”, „hai să mergem la plimbare doar noi doi/două”, „pălăria ta este foarte drăguţă”, „vrei să ne uităm la un film?”.
  • Perspectiva solicitantă se aude astfel: „aştept ceva de la tine”, „este ora de culcare” „termină de mâncat” ,„ este ora 4, e timpul pentru teme”, „îmbracă-te pentru şcoală” sau „răspunsul meu este nu!”.
              În general, nu o să întâlniţi reacții de bosumflare și smiorcăială la copilul dvs. când operaţi în modul de parenting afectiv. De ce? Pentru că cei mici sunt fericiţi cu ceea ce faceţi. Perspectiva afectivă a parentingului se poate traduce drept „fără probleme”, în timp ce partea solicitantă înseamnă  „probleme”.

4. Cum răspund copiii la solicitările părinţilor?

Când îi întrebaţi sau le solicitaţi un anumit comportament, copiii au două opțiuni: pot să coopereze sau pot să „vă testeze şi să vă manipuleze”. Bosumflarea şi smiorcăiala sunt forme de manipulare. De ce vor cei mici să vă testeze şi să vă manipuleze? Pentru că solicitările voastre care sunt în dezacord cu opțiunile lor îi frustrează şi nu au la vârste foarte mici capacitatea de filtra lucrurile precum un adult.
Așadar, chiar dacă vouă nu vă plac cele două reacții, trebuie reținut că la vârste mici sunt comportamente fireşti. Care este scopul lor ?
1. Exprimă sentimentele sau frustrările copiilor legate de solicitările voastră.
2. Reprezintă o încercare de evitare sau de scăpare de solicitarea voastră.
3. Exprimă iritarea faţă de voi din cauza unei solicitări.
Vă dau întâlnire în următorul meu articol să discutăm despre contextele în care chiar și familia încurajează aceste două reacții, dar și modalități de a le ameliora cu exemple concrete pe care le puteți pune în aplicare acasă.
Dorin Alexandru Babeu, Pedagog
Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul

Toți părinții știu că slujba de a fi părinte este una dificilă, și că răspunsul la întrebarea „Cum să reușesc cu copiii mei?” se intensifică în prezent, când lumea este mereu în grabă și plină de griji. Atunci când părinții nu prea știu ce au de făcut sau sunt prea ocupați să afle, preferă să tragă de timp. Această tehnică de a trage de timp duce la două stiluri opuse de parenting, ieșite de sub control, care nu fac bine deloc copilului.

 

Astfel pornind de la clasificarea realizată de Phd. Thomas W.Phelan, vă propunem să detaliem în rândurile de mai jos stilul de parenting Cățeluș (cunoscut sub denumirea de stilul permisiv) și Dulăul ( care este cunoscut sub denumirea de stilul autoritar).  
Stilul de parenting Cățelul (Persmisiv)
Părintele permisiv este un naiv. Copiii conduc în casă, iar mama și tată au tendința să întoarcă spatele acestei probleme. Comportamentul părinților „cățeluș” față de copiii lor este motivat în primul rând de anxietate și vinovăție. „Nu doresc să fac nimic care să-mi jignească copilul” și „Dacă sunt copiii supărați pe mine, înseamnă că am făcut ceva rău” sunt gândurile după care se ghidează de cele mai multe ori.
Părinții permisivi au un ton plângăreț. Aceștia pledează în fața copiilor lor astfel:
 „Haide dragule, nu crezi că este timpul să te pui în pat?” „ De ce nu poți face un lucru atât de micuț pentru mine?” Traducerea ar fi (Ce înțelege cu adevărat copilul?): „Chiar dacă ești copilul meu, ești mai puternic și mai autoritar decât mine. Nu am nici cea mai mică idee de control asupra ta, decât aceea de a te imploră.”
Acest ton smiorcăit îi induce copilului ideea că el este cel care conduce totul și că de fapt părinții sunt slabi și neajutorați.
Dulăul (Autoritar)
Pe de altă parte, acolo unde părintele autoritar este implicat, acesta este cel care impune respect și copiii trebuie să se ferească din calea lui. Părinții autoritari sunt precum un T-Rex deghizat. Comportamentul părinților „dulău” față de copiii lor este în mod primordial determinat de irascibilitate și furie.
„Pentru că așa am spus eu!” și „Fă așa cum îți spun eu, sau..!” sunt termenii predominanți.
Părinții autoritari mușcă. Ei pot mușca emoțional și psihic. Este un mod emoțional de a mușca prin intermediul vocii, al sunetelor: „Ce naiba se întâmplă cu ține!? Ar fi bine să începi să asculți de mine, sau altfel o pățești! De câte ori trebuie să-ți mai spun!!” În traducere asta ar însemna (Ce înțelege copilul cu adevărat?): „Tu nu ești bun de nimic copile, și nu vei fi niciodată. Dacă nu aș fi fost eu, ar fi fost mult mai rău pentru tine.” Părintele dulău poate arunca o scânteie după ce a ținut acea prelegere, să fie sigur că a fost bine înțeles. 
Pornind de la această descriere vă propunem sa urmăriți site-ul nostru pentru că săptamana următoare vom continua să vă povestim  despre rezultate vs resurse, timpul alocat corecției dar si despre parentingul echilibrat. 
Marilena Râdelesne,
Psihopedagog, Asociația Activity
Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Curs practic – Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice pentru acasă și la școală

Asociația Activity vă invită să participați pe 3-4 aprilie la cursul practic „Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice pentru acasă și la școală" în cadrul căruia veți explora tulburările de integrare senzorială și modul în care acestea afectează învățarea, participarea în diferite medii și comportamentul copiilor. Cursul se va concentra pe strategii de îmbunătățire a activității cu cei mici în contextul prezenței unor provocări senzoriale și/sau comportamentale. Mai multe detalii mai jos:

 

Cui se adresează?

Acest curs practic este dedicat terapeuților, educatorilor și părinților interesați în a înțelege integrarea senzorială din punct de vedere teoretic, dar și drept un cadru de referință în activitatea cu copiii cu nevoi speciale.

Obiective:

  1. Înțelegerea conceptului de integrare senzorială;
  2. Înțelegea modului în care funcționează sistemele noastre senzoriale;
  3. Înțelegerea diferenței dintre preferințele senzoriale și tulburările de procesare senzorială;
  4. Dezvoltarea unei baze de cunoștințe privind tulburările de procesare senzorială și modul în care acestea afectează învățarea, participarea și comportamentul;
  5. Identificarea strategiilor senzoriale care pot contribui la recuperarea copiilor cu provocări senzoriale;
  6. Învățarea unor activități practice ușor de integrat în cadrul unei zile normale din viața unui copil cu astfel de provocări.

Diplomă de participare

La sfârșitul cursului toți participanții vor primi o diplomă de participare semnată de Asociația Activity pentru portofoliul personal.

Structura cursului

  • vineri (3 aprilie) - 9,00 - 17,00
  • sâmbătă (4 aprilie) - 9,00 - 17,00
  • Total: 16 ore de curs

Taxa de participare: 450 lei/persoană care asigură:

  • Conținut teoretic și practic pus la dispoziție de formatorul specializat, special invitat în cadrul acestui curs: Dawn Hoffman, OTR/L, certificată SIPT 
  • Suport de curs si materiale suplimentare
  • Gustări pe durata pauzelor (cafea/ceai; apă/suc; patiserie/prăjituri)
  • Diplomă de participare la curs.

Înscriere

Pentru înscriere, vă rugăm să ne scrieți la adresa asociatia.activity@gmail.com sau să ne sunați la numărul 0770984224.

Detalii legate de costuri

  • Ulterior înscrierii telefonice la numărul 0770984224 sau pe email la adresa asociatia.activity@gmail.com, veți primi informațiile complete privind achitarea taxei de participare.

Detalii logistice

     1. Locație: Sediul Asociației Activity din strada Lugoj, nr. 22, Sector 1, București.

     2. Termen limită de înscriere: 10 februarie 2020.

     3.  Numărul de locuri disponibile la curs este limitat.

     4. Cursul se va ține în limba engleză și vom asigura traducere simultană. 

 

Date de contact

Telefon: 0770984224

Email: asociatia.activity@gmail.com

Vă dăm întâlnire la o nouă ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie!

Vă dăm întâlnire la o nouă ediție ,,Fii un tată activ!" pe 12 noiembrie!

Suntem foarte bucuroși să vă dăm o nouă întâlnire la a treia ediție ,,Fii un tată activ! pe 12 noiembrie, începând cu ora 18,30.

Ediția aceasta își propune să reunească tăticii (dar și mămicile), după un sezon plin de vacanțe și călătorii, la o nouă rundă de discuții. Evenimentul se va concentra pe modul în care tăticii își gestionează emoțiile în relația cu cei mici, pe bunăstarea interioară a părinților și a copiilor, precum și pe reperele pe care fiecare părinte trebuie să le aibă în vedere când se pune problema dezvoltării emoționale a celor mai tineri membri ai familiei.

Evenimentul va avea loc la Artist Café (Str. Lipscani, nr. 30-34, în incinta magazinului Diverta, la etajul 2).

După cum v-am obișnuit, vom avea din nou o echipă extraordinară de speakeri:

  • Andrei Ionel Mocanu- psiholog și psihoteraupeut cognitiv-comportamental, dar și Tatal Activ;
  • Diana Stănculeanu – psihoterapeut și liderul anului 2017 în parenting;
  • Dr. Bogdan Fițiu - medic psihiatru pediatru;
  • Marius Rusu – psiholog clinician;

Discuțiile vor fi moderate de Alex Zamfir, un super tătic, autorul cărții ,,Cel mai bun tată" și blogului cu același nume, dar și realizator de emisiuni radio dedicate acestui subiect.

Locuri sunt suficiente, așa că așteptăm și tătici, și mămici și specialiști sau alte persoane interesate de această temă. Asteptam confirmarile voastre completând formularul de înscriere aici sau la adresa de e-mail comunicare.asociatia.activity@gmail.com.

Să ne bucurăm împreună că suntem tătici!

Mămici, să ne bucurăm împreună de tătici!

Parteneri: Canal 33, Izabelamarinescu.ro, Cel mai bun tata, Artist Café, Editura Philobia, Tatal Activ, Radio Itsy Bitsy, Click pentru femei.

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

 

Evoluția în domeniul medicinei, dar și cercetările multiple în psihologie stau la baza fluxului masiv de informații legate de autism. Ba mai mult, tocmai datorită acestor descoperiri recente, tot mai multe tulburări sunt asociate cu autismul. Nu este un lucru neapărat rău mai ales că, pe măsură ce cunoaștem problema mai bine și de timpuriu, ne putem face un plan de recuperare pentru copiii noștri.
Din ce în ce mai mulți părinți apelează la specialiști în domeniu, o realitate îmbucurătoare. Însă, ceea ce este foarte important este să reținem că terapia sau metodele terapeutice trebuie urmate și acasă. Asta presupune o adaptare și a vieții de familie. Nu este greu! Sunt câțiva pași simpli pe care trebuie să îi urmați pentru a implica copilul cu TSA (tulburare de spectru autist) în activitățile de zi cu zi:
Pentru aptitudini de comunicare:
  • De obicei, copiii încep să vorbească despre trecut și viitor. Ei intră în conversații prelungite odată ce ajung la vârste preșcolare (3-5 ani). Tot în acest timp, copiii își dezvoltă cea mai mare parte a vocabularului.
  • Oferiți-le oportunitatea de a-și crea propriile linii narative, eventual, orientându-se pe o poveste preferată sau pe un personaj preferat.
  • Învățați-i cum să pună întrebări și cum să îi asculte pe cei de lângă ei. De exemplu, puteți simula un interviu.
Pentru aptitudini sociale:
  • Creați-le contextul în care să poată mima comportamentele adulților model din viața lor (celălalt părinte, bunici, cadru didactic). Aceste situații pot lua forma unor conversații sau a jocului de rol în care un personaj model îi ajută să navigheze prin diferite provocări.
  • Orientați-vă pe activități care sunt incluzive și promovează spiritul de echipă. Eventual, alegeți un loc sau un context în care aceștia au posibilitatea de a lucra sau a se împrieteni cu alți copii.
Pentru aptitudini motrice:
  • Puteți încerca mini competiții cu obstacole, jocuri care implică dansul, dar și sărituri. Acestea dezvoltă musculatura, dar și contribuie la coordonarea corpului. Vă recomandăm să începeți cu activități cât mai sigure pentru siguranța voastră și a copilului.
  • Pentru motricitatea fină, coloratul sau desenatul îi pot ajuta pe cei mici să își dezvolte coordonarea dintre ochi și mână, dar și atenția la detalii.
Pentru integrarea senzorială:
  • Copiii care își caută echilibrul senzorial sunt, în general, atrași de activitatea fizică precum săritul, alergatul, împinsul etc.
  • Copiii sensibili din punct de vedere senzorial pot fi implicați în activități care îi pot calma și care nu presupun mecanisme de declanșare a agitației (precum mirosuri, lumini sau sunete puternice). 
  • De exemplu, puteți să apelați la ajutorul copiilor când pregătiți masa sau preparați un desert – activități care presupun amestecul ingredientelor sau prepararea unui aluat.
  • Rutina susținută și activitățile zilnice îi pot ajuta să devină mai siguri.
Nu uitați că trebuie să rămâneți calmi chiar dacă lucrurile nu ies din prima. Tulburarea de spectru autist este o provocare atât pentru copil, cât și pentru părinți, și, știm că uneori, situațiile vă pot epuiza. Trebuie să credeți în șansa celui mic de a avea un viitor cât se poate de normal.
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Masa în familie: mituri și adevăruri

Masa în familie: mituri și adevăruri

Articole recente

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul
Mai mult:
Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus
În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem
Mai mult:
Gestionarea crizelor în public și în privat II
Așa cum vă spuneam în articolul anterior, am revenit cu
Mai mult:

 

De câte ori nu ați citit că cina ar trebui să fie o ocazie minunată pentru întărirea legăturilor de familie? Toți se relaxează, se bucură de compania celorlalți și împărtășesc povești amuzante și captivante cu privire la întâmplările din timpul zilei. Atmosfera ar trebui să fie relaxată și plină de afecțiune.
Dacă cina voastră (sau oricare altă masă în familie) nu se potrivește cu această imagine,  nu aveți de ce să vă simțiți rău. Nu sunteți singurii în această situație pentru că realitatea este adesea diferită. Printre altele, părinții sunt obosiți pentru că au muncit toată ziua, iar copiii sunt obosiți de la școală. Pe lângă acestea, adăugați (acolo unde este cazul, bineînțeles) și rivalitatea unui frate mai mic, un copil pretențios la mâncare (sau doi) sau agitația celor mici la masă.

Ce puteți face pentru a preîntâmpina astfel de situații? 

Un plan bun pentru mânca împreună începe cu înțelegerea importanței orei mesei și a acestei rutine. Iată sfaturile noastre:
  1.  Nu o luați personal! Nu sunteți mâncarea pe care o pregătiți. Așa că dacă piticilor nu le pasă ce ați gătit la un moment dat, NU trebuie să vă simțiți respinși. 
  2.  Copiii au o abilitate naturală de a selecta și mânca lucruri bune. În orice caz, asta include o tendință puternică la preșcolari de a fi mai pretențioși. Până la 50% dintre aceștia sunt percepuți de părinții lor drept dificili când vine vorba de mâncare. De ținut minte: copiii se vor îndrepta spre dulce și sărat, dar nu spre amar și acru. Aceste gusturi sunt dobândite de-a lungul timpului.
  3. Ca urmare a dificultăților în ceea ce privește mâncarea, copiilor mici și preșcolarilor trebuie să le fie introduse treptat,  nu cu forța, noile produse alimentare sau noile rețete. Unii experți susțin că pentru alimente precum legumele ar fi necesare 15-20 de expuneri înainte de a mânca ceva cu care nu sunt familiari.
  4.  Copiii mici nu au multă răbdare când vine vorba de a stat la masă, dar vor face asta mult mai ușor dacă le este foame. Când s-au săturat, însă, apare regula cunoscută drept ,,trei-minute-pe-an”. Cei de doi ani, cărora nu le mai este foame, de exemplu, pot sta liniștiți timp de 6 minute; cei de trei ani pentru 9 minute șamd. Să te aștepți la mai mult îți va aduce probleme!
Așadar, nu vă îngrijorați! Sunt etape firești prin care orice familie trece. Trebuie doar să abordați situațiile de acest tip cu răbdare și, sperăm noi, cu sfaturile noastre în modul de abordare a acestor contexte.
 
Articol scris de Beatris Ema Băloiu
Psiholog clinician, terapeut ABA
Photo by Rustic Vegan on Unsplash

Recomandăm: Radioplaja Itsy Bitsy – Copiii au plaja lor în această vară

Recomandăm: Radioplaja Itsy Bitsy - Copiii au plaja lor în această vară

Toată vacanța de vară, copiii au o plajă doar a lor, cu acces gratuit, special amenajată de echipa Itsy Bitsy FM, la Mamaia. Părinții care vor să își știe copiii în cel mai interactiv și distractiv loc de joacă de la mare, au acum Radioplaja Itsy Bitsy. Cele mai iubite jocuri, cea mai dansabilă muzică, cele mai răcoroase concursuri și provocări, foosball gigantic și multe alte surprize sunt ingredientele unei veri pe gustul copiilor și părinților. Super Zăpă, Cătălina și Andrei, transmit în direct de la Mamaia în fiecare zi și se distrează cu toți copiii la Itsy Bitsy Summer Party!

Dacă nu ți-ai făcut încă planuri de vacanță cu cel mic, ai acum un motiv în plus să treci și pe la Mamaia. Radioplaja Itsy Bitsy este locul unde găsești zone cu activități sportive și jocuri pentru copii, zone de relaxare, Radiomobilul unde orice copil devine vedetă de radio, scena pentru petrecerea copiilor din fiecare seară. De dimineaţă până seara, copiii au aici tot felul de provocări. Un labirint gonflabil cu obstacole îi aşteaptă pe cei mici şi cine reuşeşte să parcurgă tot labirintul, va fi premiat cu tatuaje temporare şi cărţi educative. Vânătoarea de comori, sârituri în saci, scaunele muzicale, art & craft, tras de sfoară, jocul distractiv în care copiii îi acoperă pe părinți cu nisip, traseu sportiv cu hidratare și protecție solară sunt doar câteva dintre provocările care îi așteaptă pe copii și părinți la Radioplaja Itsy Bitsy, de dimineață până seara la ora 21:00.

Eroii Itsy Bitsy își invită ascultătorii în această vară, la marea petrecere radio, atât pe frecvența Itsy Bitsy FM, cât și direct pe malul mării. Asculți și te răcorești, dar te și distrezi cu prietenii tăi cei mai buni, de dimineață până seara!

Radioplaja și emisia live din Mamaia nu sunt singurele noutăți pentru copii. Grila de vacanță de vară a Itsy Bitsy FM este foarte fresh și plină de glume, jocuri, provocări și veselie pentru copii și părinți. Și în fiecare zi de la ora 16:00 poți afla o nouă aventură pe care extratereștrii Itsy și Bitsy au avut-o ca apărători ai Galaxiei Xarazon.

Harta și detaliile despre Radioplajă se găsesc pe www.itsybitsy.ro și în Aplicația gratuită Itsy Bitsy FM.

Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Poate că sună ciudat, însă copiii atipici trebuie să treacă prin etape cât se poate de specifice pentru a se recupera. Astfel, ei trebuie să își conștientizeze și diferențieze fiecare parte a corpului uman. Astăzi vă propunem să discutăm despre arătător. Iată ce activități sugerăm pentru conștientizarea acestuia:

  • Activități de stimulare tactilă: încercarea unor texturi diferite cu vârful fiecărui deget;
  • Presarea unor bile sau mingi de mărimi și texturi diferite;
  • Crearea unui catalog cu materiale din texturi variate pentru a le explora cu degetul arătător;
  • Indicarea ilustrațiilor în poveștile pentru copii;
  • Umplerea unor cutii cu nisip, făină, zahăr sau alte ingrediente și testarea lor;
  • Stingerea/aprinderea luminii la întrerupător;
  • Pulverizarea apei cu ajutorul unor recipiente speciale;
  • Atingerea cifrelor unui telefon mobil de jucărie;
  • Ruperea hârtiei;
  • Examinarea albumelor foto;
  • Implicarea în activități creative utilizând plastilina;
  • Implicarea în activități plastice (de exemplu, pictura cu degetele);

Cu siguranță mai sunt multe alte idei de activități pe care le facem în mod natural și ne pot ajuta în această privință. Propunerile noastre nu implică pregătire tehnica specială, nu sunt dificile așa că pot fi realizate și acasă de către părinți sau cei apropiați.

Dacă mai aveți și voi alte idei sau experiențe similare, așteptăm să le împărtășiți cu noi!

Photo by Johannes W on Unsplash.

Te așteptăm la ediția a doua ,,Fii un tată activ!” pe 6 iunie La Prăvălescu

Te așteptăm la ediția a doua ,,Fii un tată activ!" pe 6 iunie La Prăvălescu!

 

 

Pentru că prima ediție doar ne-a deschis apetitul pentru discuții cu și despre tătici, ne face mare plăcere să vă invităm la un nou eveniment ,,Fii un tată activ!”. Și de data aceasta vom aborda subiecte care sunt de interes pentru orice tătic sau viitor tătic. Și mămicile sunt așteptate, mai ales că vom discuta teme interesante pentru ambele părți: cum trebuie să ne exprimăm dragostea față de copii în funcție de vârstă, cum ne sprijinim soția, importanța jocului dintre tată și copil și chiar tipuri de jocuri pe care le pot juca tăticii.

Așadar vă dăm întâlnire joi, 6 iunie, de la ora 18,30 La Prăvălescu, pe Strada Mendeleev 29.

După cum v-am obișnuit, vom avea din nou o echipă extraordinară de speakeri:

Andrei Ionel Mocanu- psiholog și psihoteraupeut cognitive-comportamental;
Dr. Bogdan Fițiu - medic psihiatru pediatru;
Adriana Mitu – autor de povești terapeutice copii;
Izabela Marinescu – jurnalist și realizatoarea emisiunii ,,Parenting XXI”, Canal 33.

Discuțiile vor fi moderate de Alex Zamfir, un super tătic, autorul cărții ,,Cel mai bun tată" și blogului cu același nume, dar și realizator de emisiuni radio dedicate acestui subiect.

Locuri sunt suficiente, așa că așteptăm și tătici, și mămici și specialiști sau alte persoane interesate de această temă. Asteptam confirmarile voastre completând formularul https://forms.gle/RgDapNuYcBccwrbv7 sau la adresa de e-mail comunicare.asociatia.activity@gmail.com.

Să ne bucurăm împreună că suntem tătici!

Mămici, să ne bucurăm împreună de tătici!

Parteneri: Canal 33, Izabelamarinescu.ro, Cel mai bun tata, La Pravalescu, Radio Itsy Bitsy, Adriana Mitu, Editura Philobia, Click pentru femei.

OPORTUNITATE DE FORMARE: Educator specializat & Pedagog social

Asociația Activity și Nexilia Project SRL vă invită între 13 iunie și 13 iulie 2019 să participați la programul de specializare ,,Educator specializat" (COR 531203) &  ,,pedagog social" (341202) în urma căruia veți dobândi un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei. Vedeți detalii mai jos:

Cui se adreseaza?

Acest training intensiv se adresează persoanelor care lucrează/care intenţionează să îşi desfăşoare activitatea profesională în domenii care presupun interacţiunea cu copiii: asistenţă socială; educaţie; pedagogie; psihologie; babysitting; activităţi ludice, de petrecere a timpului liber etc. Aceste activităţi pot fi desfăşurate în sistemul public sau privat, în regim de angajat sau de liber întreprinzător.

Competente profesionale urmarite:

EDUCATOR SPECIALIZAT:

  • Susţinerea dezvoltării limbajului copilului
  • Crearea contextului cotidian de stabilitate emoţională a copilului
  • Acordarea îngrijirilor necesare copilului
  • Realizarea educaţiei specializate a copilului
  • Susţinerea integrării copilului în viaţa socială
  • Asigurarea menţinerii relaţiilor cu familia copilului
  • Menţinerea integrităţii şi siguranţei beneficiarilor
  • Planificarea activităţilor
  • Comunicarea cu beneficiarii
  • Gestionarea actelor şi documentelor beneficiarilor
  • Respectarea drepturilor beneficiarilor

PEDAGOG SOCIAL:

  • Comunicarea interpersonală
  • Organizarea lucrului în echipa pluridisciplinară
  • Planificarea activităţilor specifice
  • Consilierea juridică şi socială a familiei copilului
  • Derularea procesului educaţional al copilului
  • Elaborarea planului personalizat al copilului
  • Pledarea pentru respectarea intereselor copilului
  • Pregătirea copilului pentru intergrare/reintegrare în familie
  • Realizarea profilului psihosocial şi fizic al copilului
  • Repartizarea copilului nou venit la grupa de copii
  • Urmărirea integrării/reintegrării copilului în mediul familial

 

Certificare

Certificatul de absolvire obtinut la finalizarea cursului, dupa etapa de evaluare finala, este recunoscut de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale si de Ministerul Educatiei Nationale, putand fi utilizat atat in tara si in UE.

Structura cursului

  • 13-15 iunie 2019 - curs (zilnic: 09.00-18.00)
  • 16-26 iunie 2019 - studiu individual asistat
  • 27-29 iunie 2019 - curs (zilnic: 09.00-18.00)
  • 30 iunie -10 iulie 2019 - studiu individual asistat
  • 11-13 iulie 2019 - curs (15-16 iunie: 09.00-18.00; 17 iunie: 09.00-15.00)
  • 13 iulie 2019 - evaluare finală în vederea certificării (începând cu 15.00)

Taxa de participare: 995 lei/persoana asigura:

  • Continut teoretic si practic pus la dispozitie de formator
  • Metode interactive de transmitere de informatii si formare de abilitati
  • Suport de curs si materiale suplimentare
  • Clipboard si pix
  • Gustari pe durata pauzelor (cafea/ceai; apa/suc; patiserie/prajituri)
  • Costurile legate de examinare
  • Certificate de absolvire specializarea „Educator specializat”  și ,,pedagog social - recunoscut de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale si de Ministerul Educatiei Nationale

Detalii legate de costuri

  • Taxa de participare afisata includ TOATE costurile legate de pregatirea si certificarea ANC pentru specializarea „Educator specializat” a participantilor.
  • Taxa de participare poate fi achitata integral sau in 2 rate egale.

Inscriere

Conditie minima: Certificat de absolvire liceu/Diploma de Bacalaureat

Pentru inscriere, va rugam parcurgeti urmatorii pasi:

  1. trimiteti formularul de inscriere completat (pentru descarcare apasa aici), impreuna cu copii dupa documentele mentionate in formularul de inscriere
  2. achitati o rata sau taxa integrala in baza facturii emise si trimiteti dovada de plata

Detalii logistice

     1. Locatie: Centrul Asociatiei Activity (Str. Lugoj, nr. 22, Sector 1, Bucuresti)

      2. Termen limita de inscriere: 25 mai 2019

      3. Taxa de participare se achita în contul:

Asociaţia CIS IMPROVE
Şos. Sibiului nr. 29, ap. 3, Mediaş, jud. Sibiu
CIF 29299670
IBAN RO79BTRL05801205D09908XX - Banca Transilvania

Date de contact

Persoana de contact: Magda VLADUT

Telefon: 0744 668 536

Email: contact@cisimprove.ro

Cum devine logopedia hazlie?

Cum devine logopedia hazlie?

,,Logopedie hazlie” este o culegere de exerciții logopedice complexă care susține atât activitatea logopedului cât și a educatorului sau a părintelui ce își propune să stimuleze comunicarea și pronunția corectă a copiilor. Avantajul principal al acestui material constă în spargerea monotoniei exercițiilor logopedice și sustinerea generalizării pentru fiecare etapă de lucru.

Fiecare sunet primește o atenție  deosebită în vederea obținerii clarității în pronunție prin parcurgerea etapelor specifice de corectare, de la impostarea sa în silabe pana la generalizări în poezii atractive și motivante.

Copiii beneficiari ai Asociației Activity au fost încântați de kitul primit din partea prietenilor de la ,,Jucării vorbarețe” și s-au distrat memorând poezioarele distractive oferite de cartea ,,Logopedie hazlie”, astfel încat, putem spune cu bucurie că acest material minunat a oferit suport și pentru  terapeuți în exersarea  memoriei de lucru dar și a memoriei de lungă durată, exersarea expresivității și a flexiunilor necesare în comunicarea funcțională-comunicarea socială.

Cei mai mici dintre piticii nostri au fost atrași de paginile cu o grafică placută pentru repetarea silabelor și motivati de vizualizarea grafemelor în vederea exersării cu maximă acuratețe a pronunției și acceptând mai ușor această etapă terapeutică, și chiar s-a înregistrat o creștere a inițiativei în comunicare.

Alături de alte materiale oferite de prietenii de la Jucării vorbărețe, ,,Logopedie hazlie” completează baza materială atât de importantă în stimularea comunicării pentru beneficiarii centrului, pornind de la dezvoltarea vocabularului activ și a comunicării funcționale,  continuând cu exersarea pronunției și corectarea tulburărilor de pronunție și ajungând la stadii avansate ce țin de plasticitate, creativitate, expresivitate a limbajului.

Mulțumim, Jucării vorbărețe, în numele tuturor piticilor care s-au bucurat de cadourile primate, dar și a întregii echipe de terapeuți care au profitat de multiplele valențe educativ-terapeutice ale materialelor primite!