Integrarea senzorială - ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv (adică simțul care ne oferă informații despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului nostru) și simțul vestibular (care ne informează despre orientarea spațială a corpului față de un reper fix și spune dacă stăm vertical sau nu).  

Toate informațiile pe care le primim din mediul înconjurător sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine digerate și nu hrănesc creierul.

Și atunci, care este importanța simțului tactil în contextul integrării senzoriale?

Simțul tactil se dezvoltă încă din perioada intrauterină și este cel mai extins simț din corp. Receptorii tactili nu se află doar la baza pielii, îi găsim și în jurul gurii, a gâtului și a sistemului digestiv, în interiorul canalului auditiv, acoperind organele reproductive. Toate informațiile care sunt primite printr-o cale tactilă traversează sistemul nervos central și transmit informația creierului care o procesează. De aceea, orice problemă apărută în acest parcurs informativ poate produce experiențe senzoriale confuze.

Atingerea poate fi de mai multe tipuri așa cum orice copil cu o sensibilitate tactilă este diferit: unii sunt sensibili la un tip de atingere, alții la altul, alții pot avea diferite răspunsuri la stimuli de la o zi la alta.

Iată care sunt tipurile de atingeri și ce care sunt consecințele în funcție de gradul de sensibilitate:

  • Atingere ușoară - Pentru o persoană cu probleme senzoriale, acest tip de atingere poate provoca cele mai multe neplăceri. Poate deveni agitată de la atingerea anumitor texturi, sau când cineva o atinge ușor. Iarba, nisipul, murdăria, spălatul părului sau texturile anumitor mâncăruri pot fi adevărate provocări.
  • Atingere fermă - Acest tip de atingere este mult mai bine tolerat decât cea ușoară. Este acel tip de senzație care poate fi oferită prin îmbrățișări, masaj, lovituri, căzături.
  • Vibrații - O persoană hipersensibilă tactil poate fi deranjată de vibrațiile mașinii de spălat sau ale mașinilor de pe șosea, în timp ce o persoană hiposensibilă tactil ar căuta aceste vibrații (de exemplu, ar putea sta pe mașina de spălat în timp ce funcționează sau ar putea solicita masajul cu jucării care vibrează).

Una dintre cele mai întâlnite probleme tactile este rezistența tactilă, o condiție în care unele sau toate tipurile de atingere sunt percepute drept periculoase sau nocive. Orice atingere poate provoca neplăceri, rezistența la diferite texturi fiind foarte mare.

La polul opus, putem vorbi și despre o insensibilitate a simțului tactil. În aceste cazuri, copiii nu simt nimic la vaccin, când învață să meargă și cad, chiar dacă se lovesc, ei se ridică și merg mai departe de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Un copil cu o problemă de acest gen va căuta informațiile tactile în felul său, iar uneori poate chiar în contexte periculoase.

În cele ce urmează voi da câteva exemple care să vă ajute să vă dați seama în ce măsură copilul vostru ar putea avea o desincronizare tactilă, adică o rezistență sau insensibilitate a simțului tactil:

  • Se supără sau nu observă când mâinile, fața, sau rufele sunt murdare cu substanțe de tipul acuarele, lipici, mâncare sau nisip;
  • Devine agitat sau tânjește să meargă desculț pe suprafețe precum iarba, nisipul, covorul ori linoleumul (sau merge pe vârfuri ca să minimizeze contactul cu pielea);
  • Se plânge când este îmbrăcat, spunând că îmbrăcămintea este lipsită de confort;
  • Evită atingerile, în special cele neașteptate sau ale oamenilor necunoscuți ori caută constant contactul fizic;
  • Simte durerea mai mult sau mai puțin decât alții;
  • Îi displac profund activitățile precum spălatul dinților, spălatul părului sau tăiatul unghiilor.

În cazul în care observați una sau mai multe astfel de manifestări, recomandarea noastră este să discutați cu un specialist. Unele pot fi întâmplătoare, însă altele pot avea în spate un posibil diagnostic. De aceea, este important să solicitați o opinie avizată. Rămâneți aproape de blogul Activity pentru a parcurge următoarele articole pe tema integrării senzoriale din perspectiva celorlalte simțuri.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

 

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:
M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare. Cum și când ai fost diagnosticat? Am început în decembrie 2020 să
Mai mult:
Posted in articole and tagged , , , , , , , , , , , , , , .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.