Contactul vizual apare destul de devreme in dezvoltarea copilului si ii servește in multe funcții . Este implicat in dezvoltarea cognitiva , sociala si a limbajului . Un numar substanțial de copii cu autism nu reușesc sa dezvolte aceasta abilitate importanta, prin urmare cercetătorii au căutat diverse metode pentru a preda contactul vizual .
Scopul acestui studiu de caz este acela de a extinde analiza dezvoltării tipice a aptitudinilor sociale la predarea contactului vizual ca o aptitudine pragmatică a limbajului pentru un copil cu autism. Datele provin de la un studiu de caz făcut asupra unui copil cu autism .
Contactul vizual servește ca o importantă funcție socială pentru copii încă înaintea începerii dezvoltării limbajului . In dezvoltarea incipienta, contactul vizual are rolul de a regla interacțiunile sociale fata in fata si contribuie la interacțiunile comunicativ-sociale. Mai târziu răspunsurile folosind contactul vizual coordonează atenția vizuală intre un individ si un obiect de interes si s-a descoperit ca sunt o variabila ce influenteaza asimilarea limbajului.
Din cauza diverselor funcții sociale pe care contactul vizual le îndeplinește, incapacitatea de a emite acest comportament important ar putea avea implicații semnificative pentru copiii cu autism. În plus, ar putea exista posibile îngrijorări educaționale asociate cu lipsa unui contact vizual. In mod specific, cercetările anterioare au sugerat că diversitatea de competențe pragmatice prelingvistice expuse sunt un factor predictiv al ratei ulterioare de achiziție a vocabularului și, de asemenea, s-a sugerat că un contact vizual absent ar putea afecta negativ acumulările educaționale ale copilului cu autism din cauza relației dintre contactul vizual și atenția necesara ascultării profesorului.
Au existat două scopuri ale studiului de caz curent. În primul rând, acest studiu de caz a fost conceput pentru a extinde literatura de specialitate cu privire la predarea abilităților pragmatic sociale, în special pentru răspunsurile date de contactul vizual, la copiii cu autism. In al doilea rând, acest studiu de caz a evaluat o proiectare a unei proceduri de predare derivată dintr-o analiza a variabilelor motivaționale si discriminatorii, a unui copil cu autism, responsabilă pentru achiziționarea răspunsurilor folosind contactul vizual la copiii tipici.
Metoda
Participantul, Jake, a fost un băiat în vârstă de 3 ani, cu un diagnostic primar de autism. Repertoriul vocal de cereri al lui Jake a fost multiplicat, controlat prin aceea ca cererile au avut loc sub controlul atât a operațiunilor motivante relevante cat si a prezentei itemilor preferați care au servit ca o funcție discriminatorie. Înainte de începerea studiului, datele cu privire la frecvența și varietatea cererilor emise au fost înregistrate pe o perioadă de 3 luni. Conform acestor date, la momentul acestui studiu, Jake a învățat să emită peste 300 de cereri si răspunsuri și a emis o medie de aproximativ o cerere pe minut în timpul unei sesiuni de instruire de 3 ore. Cu 3 luni înaintea începerii studiului actual Jake prezenta tact, ascultare și repertorii de comunicare limitate. In plus, Jake avea o istorie care emitea comportamente problematice sub formă de lovituri, plânsete si văicăreli.
Cadrul
Jake a fost înscris la o clinică privată care a furniza servicii educaționale de unu-la-unu pentru persoanele cu autism si alte deficiente de dezvoltare. Instruirea si tratamentul au fost ghidate de principiile analizei comportamentale aplicate (ABA) și au încorporat analiza lui Skinner de comportament verbal. În sălile de clasa si de activităţi , o gama larga de itemi si de activităţi au fost puse la dispoziția studenților. Exemplele includ activitati fizice (trambulina, biciclete), activităţi motorii fine (puzzle, mărgele, selectat forme), activitati academice (cărţi, computere) si jucării (mașini, păpuşi, camioane). Jake a mers la clinica de trei ori pe săptămână, timp de 3 ore. Accesul la aceste articole au fost manipulate în așa fel încât să se inventeze operațiuni de motivare și de a asigura oportunități de învățarea răspunsurilor prin cerere. Patru instructori diferiți au furnizat instrucțiunile necesare în timpul condițiilor inițiale și de tratament. Toți instructorii au fost supravegheați de către un BCBA cu o experiență mai mare de 30 de ani lucrând in domeniul ABA cu adulți si copii care aveau autism si cu un BCaB cu 6 ani experiență in domeniul ABA lucrând cu copii cu autism. Trei dintre cei patru instructori dețin diploma de licență și unul deține diplomă de master. Instructorii au o vechime la clinică de aproximativ 12 luni .
Definiţia răspunsului si variabila dependentă
Un răspuns folosind contactul vizual a fost definit ca o mișcare din cap și din ochii, astfel încât să intre în contact direct cu ochii persoanei de la care primea cererea, imediat înainte sau simultan cu răspunsul cererii vocale.
Răspunsurile folosind contactul vizual de orice durată au fost numărate. Un răspuns corect a fost definit ca reproducerea unei cereri vocale cu un singur cuvânt, care a fost imediat precedată sau însoțită de un contact vizual .
Înregistrarea răspunsurilor
Instructorii lui Jake au avut rolul , de asemenea, să înregistreze toate datele pe tot parcursul studiului. Un instructor a fost așezat în imediata apropiere al lui Jake, fie pe podea sau la masă, cu o foaie de date pe un dosar. Studiile de date cu privire la frecvența răspunsurilor emise în timpul activităților au fost înregistrate pe parcursul întregii sesiuni de 3 ore. Instructorii au manipulat diverși stimuli și condiții de mediu, astfel încât să se mărească valoarea itemilor și a activităților ca întăritori și oportunitățile ca Jake sa formuleze o cerere.
Proiectarea şi procedurile
Proceduri generale.
Elementele și activitățile utilizate ca întăritori au fost selectate în funcție de comportamentul emis de Jake sugerând un interes faţă de anumiţi itemi. Exemple de aceste comportamente includeau uitatul la un anumit item, întinsul mâinii, ghidând instructorul către ceva, sau solicitarea unui item sau a unei activități. Ori de câte ori Jake a demonstrat un interes crescut faţă de un anumit item, instructorul a așteptat până la 5 secunde pentru ca Jake să emită o cerere vocală dintr-un singur cuvânt. În cazul în care Jake a continuat să demonstreze un posibil interes pentru un item, dar nu emitea o cerere vocală în 5 secunde instructorul îi oferea un prompt vocal prin menționarea numelui itemului. Jake a emis în mod constant răspunsuri sub formă de cereri sub controlul unui item şi al unui întăritor și, în consecință, a determinat o folosire foarte rară a prompturilor verbale în acest studiu.
Referinţa.
În referinţa inițială, toate cererile vocale au fost urmate imediat de primirea itemului sau a activității solicitate, indiferent de apariția unui răspuns prin contact vizual. Consecințele pentru cereri luau forma unui acces de 30 de secunde la activitățile şi produsele solicitate sau până când Jake iniția o altă cerere pentru un alt item diferit sau suplimentar. În cazul în care Jake nu a iniția o altă cerere după ce elementele solicitate au fost consumate, instructorul manipula stimulii din mediu astfel încât să îl motiveze pe Jake să emită din nou o cerere.
Interdicţie și întărirea diferenţială în timpul antrenamentului pentru cereri.
În cazul în care Jake emitea o cerere pentru un item sau o activitate iar contactul vizual apărea imediat, înainte sau simultan cu cererea vocală, itemul sau activitatea solicitată a fost imediat oferită. Consecința a luat forma a 30 s de acces la itemii sau activitățile solicitate, până când produsele alimentare au fost consumate, sau până când Jake a inițiat o altă cerere pentru un alt item diferit sau suplimentar.
În cazul în care Jake nu iniția o altă cerere până la sfârșitul perioadei de întărire, instructorul manipula diverşi stimuli din mediu, astfel încât să il motiveze pe Jake să emită din nou o cerere.
Atunci când Jake emitea o cerere dar care nu era însoțită de contact vizual, interdicţia a fost pusă în aplicare prin reținerea întăritorului specific în cadrul cererii. În cazul în care Jake continua să producă cereri vocale suplimentare fără contact vizual după perioada de interdicţie, întăritorul continua să fie reținut. Perioada de interdicție a continuat până când o cerere vocală a fost imediat precedată sau însoțită de un răspuns prin contact vizual. Numai cererile vocale imediat precedate sau însoțite de contact vizual au rezultat cu un întăritor .
Rezultate
Jake a emis o medie de 150 de cereri (interval de 61-180). În nivelul de bază, procentajul mediu de cereri însoţite de contact vizual a fost de 10% (interval 10-28) de-a lungul a 6 şedinţe. Aceste rezultate au fost compatibile cu nivelul de lungă durată observat clinic anterior începerii colectării formale de date. În primele 3 şedinţe ale reducerii şi diversificării întăritorilor, procentajul mediu de cereri însoţite de contact vizual a crescut la aproximativ 18% (interval 15-20), sugerând că în faza iniţială de tratament răspunsurile lui Jake la cereri făceau legătura frecvent cu susţinerea evenimentelor neprevăzute de reducere şi diversificare a întăritorilor pentru răspunsurile greşite. O creştere semnificativă şi relativ imediată a răspunsurilor cu contactul vizual a avut loc la începutul şedinţei 10. Deşi răspunsul pe parcursul şedinţelor 10-28 a arătat ceva variaţie, majoritatea datelor au fost peste 80%, cu cel mai scăzut procentaj al răspunsurilor corecte de doar 55%. Procentajul mediu al cererilor însoţite de contact vizual în timpul procedurii de întărire la reducere şi diversificare a întăritorilor a fost de aproximativ 77% (interval 15-97), o creştere considerabilă faţă de nivelul de referinţă. De altfel, procentajul mediu de cereri însoţite de răspunsuri cu contact vizual în timpul ultimelor 15 şedinţe de tratament a fost peste 90% (interval 67-97) şi procentajul general al contactului vizual a fost relativ stabil.
Discuţii
Datele din acest studiu de caz au arătat că, în comparaţie cu nivelul de bază, procentajul răspunsurilor cu contact vizual a fost substanţial mai mare după implementarea metodei de tratament. Aceste rezultate sugerează că procedura oferită în acest studiu de caz poate fi eficace în creşterea contactului vizual pentru unii copii cu autism. În plus, aceste constatări extind literatura pe tema abilităţilor social-pragmatice demonstrând că este posibil să inducă raspunsuri cu contact vizual prin dispariţia cererilor încurajate anterior.
În prezentul studiu de caz, Jake a emis o rată scăzută a răspunsurilor cu contact vizual în timpul nivelului de referinţă. Pentru a depăşi acest deficit de abilităţi în cercetarea comportamentului analitic, răspunsurile promptate (sugerate) sunt frecvent implementate pentru a completa controlul răspunsului şi pentru a se asigura că recompensa (întăritorul comportamental) este legată de comportament. În această situaţie, o sugestie vocală sau fizică poate să fi fost implementată pentru a produce răspunsuri cu contact vizual, cum au fost demonstrate în studiile anterioare pe această temă. Pentru a evita potenţialele probleme asociate cu răspunsurile promptate, toate cererile încurajate anterior au fost reduse în timpul tratamentului pentru a profita de variabilitatea răspunsului indus de reducere. La începutul tratamentului, Jake cerea continuu itemi sau activităţi şi prezenta o variabilitate scăzută a răspunsurilor. Totuşi, în timpul celei de-a patra şedinţe, variabilitatea răspunsurilor a crescut şi răspunsurile cu contact vizual au însoţit cererile verbale şi au fost selectate prin întăritori. Nivelul de bază al răspunsurilor lui Jake a fost relativ scăzut, sugerând că această procedură ar putea fi eficientă chiar cu un repertoriu iniţial minim de răspunsuri. Susţinătorul suspectat pentru răspunsul cu contact vizual a fost vederea ochilor sau a feţei ascultătorului, de vreme ce răspunsul a crescut in frecvenţă ca urmare a acestei consecinţe.
Ceea ce urmeză este o analiză a modului în care procedurile din cadrul acestui studiu de caz ar fi putut dobândi rezultatul important al condiţionării căutării privirii partenerului de comunicare ca întăritor comportamental şi prin urmare să crească răspunsurile cu contact vizual. După cum au fost descrise anterior, un număr de metode analitice de comportament, au fost aplicate în efortul de a creşte comportamentul de căutare a privirii celorlalţi. Totuşi, doar câţiva autori au oferit o analiză funţională a comportamentului de căutare a privirii celorlalţi, care include luarea în considerare a tuturor variabilelor motivaţionale şi discriminatorii relevante. O asemenea explicaţie a fost oferită de Dube şi colaboratori, legată de incidenţa atenţiei împărtăşite. Iniţierea atenţiei împărtăşite (IJA), recunoscută ca una dintre primele forme de comunicare la copii, constă în coordonarea atenţiei vizuale între un alt individ din mediu şi un obiect de interes, servind probabil pentru a dirija privirea celuilalt către obiectul în discuţie. Potrivit analizei interpretative oferită de Dube, un eveniment interesant (un avion care zboară pe cer) în contextul unui adult familiar care nu participă la eveniment acţionează în calitate de MO. Aceast aranjament al mediului stabileşte valoarea întăritorului condiţionat (adultul orientat către evenimentul interesant) ca recompensă şi evocă un comportament care produce acei întăritori condiţionaţi, în special comportamentul cu schimb de priviri. Stimulii indicatori ai adultului funcţionează ca recompense datorită istoriei reacţiei adultului la evenimentul interesant, conducând la un acces mai larg la recompense. În plus, Dube şi colaboratorii sugerează că stimulii indicatori ai adultului functionează de asemenea ca stimuli discriminatorii corelaţi cu disponibilitatea recompensei în forma unor consecinţe legate de evenimente şi mediate de adult, pentru comportamentul legat de un eveniment.
O relatare similară celei a lui Dube privind atenţia împărtăşită poate fi oferită ca explicaţie pentru dezvoltarea comportamentului cu contact vizual de către copilul din acest studiu de caz.Similar felului în care evenimentul interesant funcţionează ca MO în analiza atenţiei împărtăşite, în acest studiu de caz variabilele de mediu au fost manipulate pentru a percepe un MO drept un item, activitate sau mâncare. Evenimentele programate au fost apoi aranjate în aşa fel încât accesul la recompensă să fie negat sau blocat când răspunsul ce stabileşte contact vizual nu apare.
Analiza oferită mai sus este explicaţie interpretativă a contactului vizual, compatibilă cu principiile de analiză a comportamentului derivat din analiza experimentală. Această analiză oferă o explicaţie plauzibilă pentru achiziţia de răspunsuri cu contact vizual la copiii cu dezvoltare tipică şi asigură o bază rezonabilă din care să derive metode de învăţare pentru copiii cu autism. Valoarea propunerii acestei analize, a descoperirilor acestui studiu se găseşte în faptul că această condiţionare a consecinţelor sociale ca întăritori este de o importanţă vitală pentru tratamentul efectiv al copiilor cu autism.
Rezultatele acestei cercetări şi analiza interpretativă oferită au câteva implicaţii importante pentru studiul antrenării abilităţilor sociale la copiii cu autism. Antrenarea ghidată a răspunsurilor sociale corecte la copiii cu autism prin furnizarea de întăritori care nu au selectat şi menţinut aceleaşi răspunsuri la copiii cu dezvoltare normală pot conduce la rezultate mai puţin eficiente. Dacă stimulii care apar în mod natural nu sunt condiţionaţi ca întăritori, răspunsurile predate pot apărea doar când motivaţia pentru întăritorul „extrinsec” programat special este ridicată şi prin urmare limitează generalizarea răspunsului. În plus, ceea ce par a fi răspunsuri sociale corecte, bazate pe forma lor, pot să nu fie legate funcţional de răspunsul dorit. De exemplu, Holth sugera că răspunsurile la atenţia împărtăşită care sunt predate fără o prealabilă condiţionare socială a partenerului de comunicare ca întăritor, poate fi nimic mai mult decât o cerere pentru întăritorii „extrinseci” care au fost programaţi de către experimentator. În consecinţă, un răspuns topografic identic, dat diferit funcţional, ar fi stabilit. Dube a pus punctul pe I sugerând că practica predării ghidate a răspunsurilor corecte fără legătură pentru variabilele relevante de control produce doar „imitaţii mecanice ale comportamentului important/semnificativ”.
În acest studiu de caz, se suspectează că vederea ochilor şi feţei ascultătorului au fost condiţionate ca întăritori în contextul cererii itemilor şi activitaţilor preferate. Aceasta este una din multele condiţii/situaţii în care răspunsurile cu contact vizual apar la copii fără dizabilităţi. Totuşi, dacă într-adevăr consecinţele sociale por fi condiţionate ca întăritori, cum se suspectează în acest caz, implicaţiile rezultatelor funcţionale la copiii cu autism folosind aceste proceduri şi altele similare sunt imense. Răspunsul cu contact vizual ţintit aici este un pas în progresul interacţiunilor sociale complexe aflate în creştere, care necesită examinare suplimentară. Procedurile şi analiza oferite de rezultatele acestui studiu de caz pot reprezenta un model pentru viitoarele eforturi în domeniul formării abilităţilor sociale la copiii cu autism.
Datele prezentate arată o schimbare substanţială ca urmare a implementării metodei de tratament şi ar trebui prin urmare să încurajeze alţi autori să continue analiza experimentală a procedurilor prezentate în această lucrare. Poate mai important, analiza conceptuală oferită, legată de condiţionarea consecinţelor sociale ca întăritori ai răspunsurilor cu contact vizual, se direcţionează către o problemă critică în cercetarea şi tratamentului autismului. Această relatare este o extensie valoroasă a literaturii disponibile pe tema predării abilităţilor social-pragmatice la copiii cu autism şi furnitează cercetătorilor numeroase oportunităţi pentru viitoare lucrări empirice.
Elena Roxana Tuicu – Psiholog, terapeut ABA
Dorin Alexandru Badeu – Pedagog de recuperare, terapeut ABA
Sursa: Education and treatment of children, Vol. 36, No. 2, 2013