Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul

Toți părinții știu că slujba de a fi părinte este una dificilă, și că răspunsul la întrebarea „Cum să reușesc cu copiii mei?” se intensifică în prezent, când lumea este mereu în grabă și plină de griji. Atunci când părinții nu prea știu ce au de făcut sau sunt prea ocupați să afle, preferă să tragă de timp. Această tehnică de a trage de timp duce la două stiluri opuse de parenting, ieșite de sub control, care nu fac bine deloc copilului.

 

Astfel pornind de la clasificarea realizată de Phd. Thomas W.Phelan, vă propunem să detaliem în rândurile de mai jos stilul de parenting Cățeluș (cunoscut sub denumirea de stilul permisiv) și Dulăul ( care este cunoscut sub denumirea de stilul autoritar).  
Stilul de parenting Cățelul (Persmisiv)
Părintele permisiv este un naiv. Copiii conduc în casă, iar mama și tată au tendința să întoarcă spatele acestei probleme. Comportamentul părinților „cățeluș” față de copiii lor este motivat în primul rând de anxietate și vinovăție. „Nu doresc să fac nimic care să-mi jignească copilul” și „Dacă sunt copiii supărați pe mine, înseamnă că am făcut ceva rău” sunt gândurile după care se ghidează de cele mai multe ori.
Părinții permisivi au un ton plângăreț. Aceștia pledează în fața copiilor lor astfel:
 „Haide dragule, nu crezi că este timpul să te pui în pat?” „ De ce nu poți face un lucru atât de micuț pentru mine?” Traducerea ar fi (Ce înțelege cu adevărat copilul?): „Chiar dacă ești copilul meu, ești mai puternic și mai autoritar decât mine. Nu am nici cea mai mică idee de control asupra ta, decât aceea de a te imploră.”
Acest ton smiorcăit îi induce copilului ideea că el este cel care conduce totul și că de fapt părinții sunt slabi și neajutorați.
Dulăul (Autoritar)
Pe de altă parte, acolo unde părintele autoritar este implicat, acesta este cel care impune respect și copiii trebuie să se ferească din calea lui. Părinții autoritari sunt precum un T-Rex deghizat. Comportamentul părinților „dulău” față de copiii lor este în mod primordial determinat de irascibilitate și furie.
„Pentru că așa am spus eu!” și „Fă așa cum îți spun eu, sau..!” sunt termenii predominanți.
Părinții autoritari mușcă. Ei pot mușca emoțional și psihic. Este un mod emoțional de a mușca prin intermediul vocii, al sunetelor: „Ce naiba se întâmplă cu ține!? Ar fi bine să începi să asculți de mine, sau altfel o pățești! De câte ori trebuie să-ți mai spun!!” În traducere asta ar însemna (Ce înțelege copilul cu adevărat?): „Tu nu ești bun de nimic copile, și nu vei fi niciodată. Dacă nu aș fi fost eu, ar fi fost mult mai rău pentru tine.” Părintele dulău poate arunca o scânteie după ce a ținut acea prelegere, să fie sigur că a fost bine înțeles. 
Pornind de la această descriere vă propunem sa urmăriți site-ul nostru pentru că săptamana următoare vom continua să vă povestim  despre rezultate vs resurse, timpul alocat corecției dar si despre parentingul echilibrat. 
Marilena Râdelesne,
Psihopedagog, Asociația Activity
Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Articole recente

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul
Toți părinții știu că slujba de a fi părinte este una dificilă, și că răspunsul la întrebarea „Cum să reușesc
Read more.
Curs practic – Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice pentru acasă și la școală
Asociația Activity vă invită să participați pe 3-4 aprilie la cursul practic „Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice
Read more.
Vă dăm întâlnire la o nouă ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie!
Suntem foarte bucuroși să vă dăm o nouă întâlnire la a treia ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie,
Read more.

 

Evoluția în domeniul medicinei, dar și cercetările multiple în psihologie stau la baza fluxului masiv de informații legate de autism. Ba mai mult, tocmai datorită acestor descoperiri recente, tot mai multe tulburări sunt asociate cu autismul. Nu este un lucru neapărat rău mai ales că, pe măsură ce cunoaștem problema mai bine și de timpuriu, ne putem face un plan de recuperare pentru copiii noștri.
Din ce în ce mai mulți părinți apelează la specialiști în domeniu, o realitate îmbucurătoare. Însă, ceea ce este foarte important este să reținem că terapia sau metodele terapeutice trebuie urmate și acasă. Asta presupune o adaptare și a vieții de familie. Nu este greu! Sunt câțiva pași simpli pe care trebuie să îi urmați pentru a implica copilul cu TSA (tulburare de spectru autist) în activitățile de zi cu zi:
Pentru aptitudini de comunicare:
  • De obicei, copiii încep să vorbească despre trecut și viitor. Ei intră în conversații prelungite odată ce ajung la vârste preșcolare (3-5 ani). Tot în acest timp, copiii își dezvoltă cea mai mare parte a vocabularului.
  • Oferiți-le oportunitatea de a-și crea propriile linii narative, eventual, orientându-se pe o poveste preferată sau pe un personaj preferat.
  • Învățați-i cum să pună întrebări și cum să îi asculte pe cei de lângă ei. De exemplu, puteți simula un interviu.
Pentru aptitudini sociale:
  • Creați-le contextul în care să poată mima comportamentele adulților model din viața lor (celălalt părinte, bunici, cadru didactic). Aceste situații pot lua forma unor conversații sau a jocului de rol în care un personaj model îi ajută să navigheze prin diferite provocări.
  • Orientați-vă pe activități care sunt incluzive și promovează spiritul de echipă. Eventual, alegeți un loc sau un context în care aceștia au posibilitatea de a lucra sau a se împrieteni cu alți copii.
Pentru aptitudini motrice:
  • Puteți încerca mini competiții cu obstacole, jocuri care implică dansul, dar și sărituri. Acestea dezvoltă musculatura, dar și contribuie la coordonarea corpului. Vă recomandăm să începeți cu activități cât mai sigure pentru siguranța voastră și a copilului.
  • Pentru motricitatea fină, coloratul sau desenatul îi pot ajuta pe cei mici să își dezvolte coordonarea dintre ochi și mână, dar și atenția la detalii.
Pentru integrarea senzorială:
  • Copiii care își caută echilibrul senzorial sunt, în general, atrași de activitatea fizică precum săritul, alergatul, împinsul etc.
  • Copiii sensibili din punct de vedere senzorial pot fi implicați în activități care îi pot calma și care nu presupun mecanisme de declanșare a agitației (precum mirosuri, lumini sau sunete puternice). 
  • De exemplu, puteți să apelați la ajutorul copiilor când pregătiți masa sau preparați un desert – activități care presupun amestecul ingredientelor sau prepararea unui aluat.
  • Rutina susținută și activitățile zilnice îi pot ajuta să devină mai siguri.
Nu uitați că trebuie să rămâneți calmi chiar dacă lucrurile nu ies din prima. Tulburarea de spectru autist este o provocare atât pentru copil, cât și pentru părinți, și, știm că uneori, situațiile vă pot epuiza. Trebuie să credeți în șansa celui mic de a avea un viitor cât se poate de normal.
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Masa în familie: mituri și adevăruri

Masa în familie: mituri și adevăruri

Articole recente

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul
Toți părinții știu că slujba de a fi părinte este una dificilă, și că răspunsul la întrebarea „Cum să reușesc
Read more.
Curs practic – Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice pentru acasă și la școală
Asociația Activity vă invită să participați pe 3-4 aprilie la cursul practic „Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice
Read more.
Vă dăm întâlnire la o nouă ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie!
Suntem foarte bucuroși să vă dăm o nouă întâlnire la a treia ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie,
Read more.

 

De câte ori nu ați citit că cina ar trebui să fie o ocazie minunată pentru întărirea legăturilor de familie? Toți se relaxează, se bucură de compania celorlalți și împărtășesc povești amuzante și captivante cu privire la întâmplările din timpul zilei. Atmosfera ar trebui să fie relaxată și plină de afecțiune.
Dacă cina voastră (sau oricare altă masă în familie) nu se potrivește cu această imagine,  nu aveți de ce să vă simțiți rău. Nu sunteți singurii în această situație pentru că realitatea este adesea diferită. Printre altele, părinții sunt obosiți pentru că au muncit toată ziua, iar copiii sunt obosiți de la școală. Pe lângă acestea, adăugați (acolo unde este cazul, bineînțeles) și rivalitatea unui frate mai mic, un copil pretențios la mâncare (sau doi) sau agitația celor mici la masă.

Ce puteți face pentru a preîntâmpina astfel de situații? 

Un plan bun pentru mânca împreună începe cu înțelegerea importanței orei mesei și a acestei rutine. Iată sfaturile noastre:
  1.  Nu o luați personal! Nu sunteți mâncarea pe care o pregătiți. Așa că dacă piticilor nu le pasă ce ați gătit la un moment dat, NU trebuie să vă simțiți respinși. 
  2.  Copiii au o abilitate naturală de a selecta și mânca lucruri bune. În orice caz, asta include o tendință puternică la preșcolari de a fi mai pretențioși. Până la 50% dintre aceștia sunt percepuți de părinții lor drept dificili când vine vorba de mâncare. De ținut minte: copiii se vor îndrepta spre dulce și sărat, dar nu spre amar și acru. Aceste gusturi sunt dobândite de-a lungul timpului.
  3. Ca urmare a dificultăților în ceea ce privește mâncarea, copiilor mici și preșcolarilor trebuie să le fie introduse treptat,  nu cu forța, noile produse alimentare sau noile rețete. Unii experți susțin că pentru alimente precum legumele ar fi necesare 15-20 de expuneri înainte de a mânca ceva cu care nu sunt familiari.
  4.  Copiii mici nu au multă răbdare când vine vorba de a stat la masă, dar vor face asta mult mai ușor dacă le este foame. Când s-au săturat, însă, apare regula cunoscută drept ,,trei-minute-pe-an”. Cei de doi ani, cărora nu le mai este foame, de exemplu, pot sta liniștiți timp de 6 minute; cei de trei ani pentru 9 minute șamd. Să te aștepți la mai mult îți va aduce probleme!
Așadar, nu vă îngrijorați! Sunt etape firești prin care orice familie trece. Trebuie doar să abordați situațiile de acest tip cu răbdare și, sperăm noi, cu sfaturile noastre în modul de abordare a acestor contexte.
 
Articol scris de Beatris Ema Băloiu
Psiholog clinician, terapeut ABA
Photo by Rustic Vegan on Unsplash

Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Poate că sună ciudat, însă copiii atipici trebuie să treacă prin etape cât se poate de specifice pentru a se recupera. Astfel, ei trebuie să își conștientizeze și diferențieze fiecare parte a corpului uman. Astăzi vă propunem să discutăm despre arătător. Iată ce activități sugerăm pentru conștientizarea acestuia:

  • Activități de stimulare tactilă: încercarea unor texturi diferite cu vârful fiecărui deget;
  • Presarea unor bile sau mingi de mărimi și texturi diferite;
  • Crearea unui catalog cu materiale din texturi variate pentru a le explora cu degetul arătător;
  • Indicarea ilustrațiilor în poveștile pentru copii;
  • Umplerea unor cutii cu nisip, făină, zahăr sau alte ingrediente și testarea lor;
  • Stingerea/aprinderea luminii la întrerupător;
  • Pulverizarea apei cu ajutorul unor recipiente speciale;
  • Atingerea cifrelor unui telefon mobil de jucărie;
  • Ruperea hârtiei;
  • Examinarea albumelor foto;
  • Implicarea în activități creative utilizând plastilina;
  • Implicarea în activități plastice (de exemplu, pictura cu degetele);

Cu siguranță mai sunt multe alte idei de activități pe care le facem în mod natural și ne pot ajuta în această privință. Propunerile noastre nu implică pregătire tehnica specială, nu sunt dificile așa că pot fi realizate și acasă de către părinți sau cei apropiați.

Dacă mai aveți și voi alte idei sau experiențe similare, așteptăm să le împărtășiți cu noi!

Photo by Johannes W on Unsplash.

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

Se întâmplă de multe ori ca nici noi, adulții, să nu admitem că putem greși, să fim foarte duri cu noi înșine provocându-ne procese de conștiință care ne pot afecta. Cu toate acestea, putem să controlăm puterea emoțiilor asupra noastră.
Când vine vorba de copiii cu tulburări de spectru autist situația stă diferit. Din cauza lipsei de flexibilitate, aceștia se necăjesc repede și au o stimă de sine scăzută, sunt foarte exigenți cu ei înșiși criticându-se foarte des. De asemenea, nu își lasă loc de greșeli, iertându-se foarte greu.
Cum putem să îi ajutem din rolul nostru de mentori (fie că suntem părinți, cadre didactice sau terapeuți)?
  • Trebuie să fim foarte expliciți în momentul în care le valorificăm/lăudăm meritele, să îi încurajăm cu tărie atunci când se străduiesc și să îi învățăm să admită că pot greși. E necesar să își dea seama că este normal să greșim;
  • E indicat să evităm activități de tipul încercare-eroare pentru a nu se frustra în mod special la vârste timpurii. Totuși, dacă le folosim este bine să le adaptăm pentru a le fi mai ușor să obține rezultate pozitive;
  • E util să organizăm activități de grup în care să numească trăsături pozitive, pentru a se simți apreciați de cei din jur;
  • Continuăm, ca de obicei, cu stimulare pozitivă, laude, motivații și recompense. Eventual pregătim și o cutie de instrumente împotriva stresului.
Photo by Bekah Russom on Unsplash.

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu TSA să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu tulburări de spectru autist să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Pe parcursul procesului de recuperare, copiii care suferă de tulburări de spectru autist își îmbunătățesc atât limbajul, cât și vocabularul. Bineînțeles, rezultatele apar în funcție frecvența intervenției terapeutice, gradul de sprijin venit din partea familiei, dar și profilul copilului.
Echipa Activity a pregătit 4 metode care pot fi aplicate de numeroși actori implicați în procesul de recuparere (specialiști, cadre didactice, familie). Iată care sunt acestea:
  1. Folosește un limbaj colocvial care să corespundă vârstei copilului și explică-i termenii comunicați pentru a reduce treptat nevoia de înțelegere literală (cuvânt cu cuvânt, literă cu literă). Urmează această tehnică și în cazul glumelor sau afirmațiilor cu dublu sens. În cazul în care ești specialist, este recomandat să le utilizezi în timpul ședinței de terapie, respectiv în clasă dacă ești cadru didactic. Copiii cu TSA memorează mai ușor aceste expresii/fraze/sintagme când le înțeleg.
  2. Dacă un termen pe care îl folosești are semnificații diferite, asigură-te că le explici pe toate și le pui în contexte potrivite. De exemplu, cuvântul ,,sare” poate avea semnificația condimentului ori poate indica mișcarea fizică. Asigură-te că îl explici în funcție de context și aplică această tehnică în alte situații similare.
  3. O altă tehnică pe care o poți utiliza este introducerea jargoanelor pe care colegii le folosesc la ore/terapie pentru a se familiariza cu ele. Le poți cere să îți ofere sinonime având în vedere că pot deseori au tendința de a folosi un limbaj mai degrabă formal și au dificultăți în a se adapta altor contexte.
  4. Limbajul nonverbal (gesturi, mimică) este dificil de înțeles pentru copiii cu tulburări de spectru autist; rareori îl folosesc în interacțiunile lor. De aceea este foarte important să îi ajutăm să îl înțeleagă întotdeauna fie verbal, fie în scris. De exemplu, deseori nu înțeleg că au greșit dacă doar îi privim supărați și este nevoie să le explicăm în cuvinte.
Photo by Max Goncharov on Unsplash.

Cum ameliorăm comportamentele repetitve ale copiilor cu TSA? Iată 6 sugestii!

Cum ameliorăm comportamentele repetitve ale copiilor cu TSA? Iată 6 sugestii!

Copiii cu TSA (tulburări de spectru autist) sunt deseori preocupați de un număr limitat de subiecte cărora le dedică o mare parte din timpul lor.

Cum putem noi să intervenim? Iată 6 sugestii!

  • Stabilim un orar sau o perioadă din zi în care discutăm despre aceste teme de interes pentru ei. Este important să reducem frecvența discuțiilor pe subiectele care le domină gândurile în mod frecvent;
  • Putem utiliza aceste subiecte de interes pentru a-i motiva, dar și pentru a-i îmbogăți cu noi informații;
  • Ne folosim de refuzul pozitiv pentru a le modela comportamentul și preocupările. (,,Dacă termini treaba până la 10.30, vei avea la dispoziție 10 minute petnru a-mi povesti despre subiectul care te interesează.”);
  • Identificăm sursele preocupărilor și le oferim metode alternative de a se relaxa. Dacă discuția obsesivă pe un anumit subiect este o manieră prin care ei își înving anxietatea, atunci trebuie să găsim alte variante pentru a-i ajuta;
  • Identificăm contexte în care pot discuta despre temele care îi preocupă alături de alte persoane care le împărtășesc interesele. Bineînțeles, acționăm în acest sens în măsura în care subiectele sunt adecvate;
  • Le explicăm colegilor de clasă cum le pot sugera, într-o formă potrivită, schimbarea temelor de discuție (fie prin anumite cuvinte cheie, fie prin anumite semnale);

Foto: Canva.com 

Grupuri de dezvoltare socio-emotionala

Grupuri de dezvoltare socio-emotionala

Dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale ale copiilor într-un mod adecvat reprezintă un bun predictor al sănătăţii mentale a copilului şi a stării lui de bine. 80% din bazele acestor abilităţi socio-emoţionale dezvoltate în perioada preşcolară sau în şcolaritatea mică vor fi folosite apoi în viaţa de adult.Continue reading