Lasă-mă să-ți aud glasul

Lasă-mă să-ți aud glasul

Te-ai gândit vreodată cum ai reacționa daca ai afla că persoana pe care o iubești necondiționat este diagnosticată cu autism?

Aceasta, probabil, ar fi una dintre întrebările pe care nu ai vrea să le auzi niciodată. Un astfel de diagnostic ar putea să te facă să vezi viața în alb și negru, te-ar putea face să te simți incapabil în înțelegerea nevoilor propriului copil. Astfel de emoții, gânduri negre, sentimente ciudate a trăit și Catherine Maurice care a relatat tot ce a simțit în cartea „Lasă-mă să-ți aud glasul” fiind mamă a doi copii diagnosticați cu autism.
Descrie momentul în care a aflat diagnosticul fiicei sale drept unul în care a simțit cum un pumn îi zdrobește pieptul. Catherine mai avea încă doi băieți când a aflat că fiica ei în vârstă de doar 2 ani și 6 luni este autistă. Mezinul familiei avea doar patru zile de când făcuse cunoștință cu părinții săi, în momentul în care sora sa, Anne-Marie, a primit diagnosticul. Practic, acțiunea cărții începe atunci când fiica familiei Maurice pierde contactul cu lumea, cu cei din jurul său. Mama acesteia observă schimbările comportamentale și suspectează că s-a întâmplat ceva, neînțelegând exact ce. Testele aplicate lui Anne-Marie au scos la iveală un adevăr trist: fetița era autistă. Nu aș vrea să dezvălui prea multe.
”Lasă-mă să-ți aud glasul” este o lectură grea, cu multă informație utilă, o carte care te determină să vezi autismul ca pe un prieten de care nu te poți despărți, care „îți suflă-n ceafă” la orice pas. Pe coperta acesteia apare subtitlul ”Povestea unei familii care a învins autismul”. Nu aș putea spune că sunt de acord cu această afirmație având în vedere că autismul nu este o boală, ci mai degrabă o tulburare a proceselor normale de dezvoltare.  Autismul afectează limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială și abilitățile de adaptare. Copiii autiști nu învață la fel de repede ca ceilalți, aceștia având dificultăți în înțelegerea comunicării  verbale.
Astfel, autismul poate fi tulburarea care afectează un număr destul de mare de copii, dar care se pot recupera în funcție de abilități, vârstă și implicarea părinților. Un rol important în recuperarea copiilor cu autism îl joacă terapia ABA. Dacă aceasta este aplicată corect, programele sunt adaptate în funcție de nevoile specifice ale copilului, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Ca Anne-Marie, fetița despre care este vorba în carte, copiii diagnosticați cu autism vor reuși, prin modificarea comportamentală, să devină adulți tipici, bineînțeles continuând toată viața să lucreze la șlefuirea comportamentului lor.
Familia are un rol esențial în terapia copilului cu autism. De multe ori, părinții sunt cei care fac terapie cu copilul lor. Cu toate acestea, după cum părinții știu foarte bine, traiul lângă un copil cu autism este destul de dificil. De aceea, ar fi indicat, ca în măsura în care se poate, să fie angajați terapeuți, iar părinții să „ia o gură de aer”, ca mai apoi să continue programele acasă.  
„Cu toții avem nevoie de sprijinul unor terapeuți și psihologi buni. Dar în loc să lăsăm copilul exclusiv în grija unei instituții, (…) în loc să renunțăm deznădăjduiți, cei mai mulți dintre noi vor un singur lucru: să li se arate ce să facă, să fie responsabilizați” spune Catherine Maurice în cartea sa.  Prin urmare, părinții sunt foarte importanți în terapia copilului, cunoscându-l cel mai bine și petrecând o foarte mare parte din timp cu acesta.
Aș putea spune că „Lasă-mă să-ți aud glasul” este una dintre cele mai bune cărți citite de mine. Inclusiv titlul metaforic al acesteia ar putea să îți trezească curiozitatea, făcându-te să nu o mai lași din mână. Din punctul meu de vedere, această carte îți poate ridica anumite semne de întrebare și te poate pune pe gânduri cu privire la comportamentul copilului tău. Sigur, copiii sunt diferiți, unici prin ceea ce fac, așadar, compararea cu alții ar trebui să lipsească cu desăvârșire.
M-aș bucura ca recomandarea să fi ajuns la fiecare dintre voi. O puteți comanda online de la Curtea Veche Publishing. Sunt curioasă să aflu cum o percepeți, mai ales că personal, mi se pare că abordează într-un mod autentic unul dintre cele mai importante și întâlnite subiecte ale epocii în care trăim: autismul și recuperarea copilului.
Raluca Cimpoeru, Psiholog, terapeut ABA
 

Articole recente

Te-ai gândit vreodată cum ai reacționa daca ai afla că persoana pe care o iubești necondiționat este diagnosticată cu autism? Aceasta, probabil, ar fi una dintre întrebările pe care nu ai vrea să le auzi niciodată. Un astfel de diagnostic ar putea să te facă să vezi viața în alb
Mai mult:
Imaginează-ți că ești în junglă alături de copilul tău, în fața unui leu apărut dintr-o dată în fața ta, în mijlocul pădurii. Prezența propriului copil îți dă un și mai puternic simț de urgență și cu nu prea mari sforțări, tot ce îți trece prin minte e probabilitatea sfârșitului și
Mai mult:
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul societății,  la nivelul familiei, dar și la nivel individual. Auzim știri doar pe acest subiect în fiecare zi și urmărim declarații de presă la miezul nopții. Fiecare dintre noi trebuie să își reconfigureze programul și modul de a percepe realitatea.
Mai mult:

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Articole recente

Te-ai gândit vreodată cum ai reacționa daca ai afla că persoana pe care o iubești necondiționat este diagnosticată cu autism? Aceasta, probabil, ar fi una dintre întrebările pe care nu ai vrea să le auzi niciodată. Un astfel de diagnostic ar putea să te facă să vezi viața în alb
Mai mult:
Imaginează-ți că ești în junglă alături de copilul tău, în fața unui leu apărut dintr-o dată în fața ta, în mijlocul pădurii. Prezența propriului copil îți dă un și mai puternic simț de urgență și cu nu prea mari sforțări, tot ce îți trece prin minte e probabilitatea sfârșitului și
Mai mult:
Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul societății,  la nivelul familiei, dar și la nivel individual. Auzim știri doar pe acest subiect în fiecare zi și urmărim declarații de presă la miezul nopții. Fiecare dintre noi trebuie să își reconfigureze programul și modul de a percepe realitatea.
Mai mult:

 

Evoluția în domeniul medicinei, dar și cercetările multiple în psihologie stau la baza fluxului masiv de informații legate de autism. Ba mai mult, tocmai datorită acestor descoperiri recente, tot mai multe tulburări sunt asociate cu autismul. Nu este un lucru neapărat rău mai ales că, pe măsură ce cunoaștem problema mai bine și de timpuriu, ne putem face un plan de recuperare pentru copiii noștri.
Din ce în ce mai mulți părinți apelează la specialiști în domeniu, o realitate îmbucurătoare. Însă, ceea ce este foarte important este să reținem că terapia sau metodele terapeutice trebuie urmate și acasă. Asta presupune o adaptare și a vieții de familie. Nu este greu! Sunt câțiva pași simpli pe care trebuie să îi urmați pentru a implica copilul cu TSA (tulburare de spectru autist) în activitățile de zi cu zi:
Pentru aptitudini de comunicare:
  • De obicei, copiii încep să vorbească despre trecut și viitor. Ei intră în conversații prelungite odată ce ajung la vârste preșcolare (3-5 ani). Tot în acest timp, copiii își dezvoltă cea mai mare parte a vocabularului.
  • Oferiți-le oportunitatea de a-și crea propriile linii narative, eventual, orientându-se pe o poveste preferată sau pe un personaj preferat.
  • Învățați-i cum să pună întrebări și cum să îi asculte pe cei de lângă ei. De exemplu, puteți simula un interviu.
Pentru aptitudini sociale:
  • Creați-le contextul în care să poată mima comportamentele adulților model din viața lor (celălalt părinte, bunici, cadru didactic). Aceste situații pot lua forma unor conversații sau a jocului de rol în care un personaj model îi ajută să navigheze prin diferite provocări.
  • Orientați-vă pe activități care sunt incluzive și promovează spiritul de echipă. Eventual, alegeți un loc sau un context în care aceștia au posibilitatea de a lucra sau a se împrieteni cu alți copii.
Pentru aptitudini motrice:
  • Puteți încerca mini competiții cu obstacole, jocuri care implică dansul, dar și sărituri. Acestea dezvoltă musculatura, dar și contribuie la coordonarea corpului. Vă recomandăm să începeți cu activități cât mai sigure pentru siguranța voastră și a copilului.
  • Pentru motricitatea fină, coloratul sau desenatul îi pot ajuta pe cei mici să își dezvolte coordonarea dintre ochi și mână, dar și atenția la detalii.
Pentru integrarea senzorială:
  • Copiii care își caută echilibrul senzorial sunt, în general, atrași de activitatea fizică precum săritul, alergatul, împinsul etc.
  • Copiii sensibili din punct de vedere senzorial pot fi implicați în activități care îi pot calma și care nu presupun mecanisme de declanșare a agitației (precum mirosuri, lumini sau sunete puternice). 
  • De exemplu, puteți să apelați la ajutorul copiilor când pregătiți masa sau preparați un desert – activități care presupun amestecul ingredientelor sau prepararea unui aluat.
  • Rutina susținută și activitățile zilnice îi pot ajuta să devină mai siguri.
Nu uitați că trebuie să rămâneți calmi chiar dacă lucrurile nu ies din prima. Tulburarea de spectru autist este o provocare atât pentru copil, cât și pentru părinți, și, știm că uneori, situațiile vă pot epuiza. Trebuie să credeți în șansa celui mic de a avea un viitor cât se poate de normal.
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Poate că sună ciudat, însă copiii atipici trebuie să treacă prin etape cât se poate de specifice pentru a se recupera. Astfel, ei trebuie să își conștientizeze și diferențieze fiecare parte a corpului uman. Astăzi vă propunem să discutăm despre arătător. Iată ce activități sugerăm pentru conștientizarea acestuia:

  • Activități de stimulare tactilă: încercarea unor texturi diferite cu vârful fiecărui deget;
  • Presarea unor bile sau mingi de mărimi și texturi diferite;
  • Crearea unui catalog cu materiale din texturi variate pentru a le explora cu degetul arătător;
  • Indicarea ilustrațiilor în poveștile pentru copii;
  • Umplerea unor cutii cu nisip, făină, zahăr sau alte ingrediente și testarea lor;
  • Stingerea/aprinderea luminii la întrerupător;
  • Pulverizarea apei cu ajutorul unor recipiente speciale;
  • Atingerea cifrelor unui telefon mobil de jucărie;
  • Ruperea hârtiei;
  • Examinarea albumelor foto;
  • Implicarea în activități creative utilizând plastilina;
  • Implicarea în activități plastice (de exemplu, pictura cu degetele);

Cu siguranță mai sunt multe alte idei de activități pe care le facem în mod natural și ne pot ajuta în această privință. Propunerile noastre nu implică pregătire tehnica specială, nu sunt dificile așa că pot fi realizate și acasă de către părinți sau cei apropiați.

Dacă mai aveți și voi alte idei sau experiențe similare, așteptăm să le împărtășiți cu noi!

Photo by Johannes W on Unsplash.

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Într-unul dintre articolele anterioare, vă propuneam discuția pe tema formulei magice “fermitate + blândețe”. Așa cum precizam și atunci, aceasta poate oferi echilibrul clasei dacă este înțeles și folosit de către cadrele didactice. Este foarte important ca acesta să devină un obiectiv însușit de acestea pentru a putea obține rezultatul dorit.
Dobândirea lui nu presupune mereu un proces facil. Cu toate acestea, cu încredere, încurajare și deschidere față de cei din jur, dar mai ales față de propria persoană, este o țintă care poate fi atinsă.
Cum? Vă oferim sfaturile noastre chiar aici:
  • Învățați să vă monitorizați comportamentul și limbajul non-verbal pentru a înțelege dacă transmite respect elevilor.
  • Evitați contextele în care elevii se simt rușinați, umiliți sau vinovați.
  • Învățați să discutați chiar și probleme sensibile fără a-i răni pe cei mici sau fără a-i ironiza.
  • Nu în ultimul rând, fiți consecvent și nu scuzați sau scuti elevul pentru faptele sale doar pentru că va este milă.
Vă așteptăm în continuare pe pagina noastră web pentru că vom reveni cu noi articole practice în sprijinul cadrelor didactice și părinților. De asemenea, dacă aveți un subiect de interes despre care ați vrea să aflați mai multe, nu ezitați să ne scrieți la comunicare.asociatia.activity@gmail.com, iar noi vom reveni cu un răspuns chiar aici.
Photo by Debby Hudson on Unsplash.

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

Se întâmplă de multe ori ca nici noi, adulții, să nu admitem că putem greși, să fim foarte duri cu noi înșine provocându-ne procese de conștiință care ne pot afecta. Cu toate acestea, putem să controlăm puterea emoțiilor asupra noastră.
Când vine vorba de copiii cu tulburări de spectru autist situația stă diferit. Din cauza lipsei de flexibilitate, aceștia se necăjesc repede și au o stimă de sine scăzută, sunt foarte exigenți cu ei înșiși criticându-se foarte des. De asemenea, nu își lasă loc de greșeli, iertându-se foarte greu.
Cum putem să îi ajutem din rolul nostru de mentori (fie că suntem părinți, cadre didactice sau terapeuți)?
  • Trebuie să fim foarte expliciți în momentul în care le valorificăm/lăudăm meritele, să îi încurajăm cu tărie atunci când se străduiesc și să îi învățăm să admită că pot greși. E necesar să își dea seama că este normal să greșim;
  • E indicat să evităm activități de tipul încercare-eroare pentru a nu se frustra în mod special la vârste timpurii. Totuși, dacă le folosim este bine să le adaptăm pentru a le fi mai ușor să obține rezultate pozitive;
  • E util să organizăm activități de grup în care să numească trăsături pozitive, pentru a se simți apreciați de cei din jur;
  • Continuăm, ca de obicei, cu stimulare pozitivă, laude, motivații și recompense. Eventual pregătim și o cutie de instrumente împotriva stresului.
Photo by Bekah Russom on Unsplash.

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu TSA să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu tulburări de spectru autist să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Pe parcursul procesului de recuperare, copiii care suferă de tulburări de spectru autist își îmbunătățesc atât limbajul, cât și vocabularul. Bineînțeles, rezultatele apar în funcție frecvența intervenției terapeutice, gradul de sprijin venit din partea familiei, dar și profilul copilului.
Echipa Activity a pregătit 4 metode care pot fi aplicate de numeroși actori implicați în procesul de recuparere (specialiști, cadre didactice, familie). Iată care sunt acestea:
  1. Folosește un limbaj colocvial care să corespundă vârstei copilului și explică-i termenii comunicați pentru a reduce treptat nevoia de înțelegere literală (cuvânt cu cuvânt, literă cu literă). Urmează această tehnică și în cazul glumelor sau afirmațiilor cu dublu sens. În cazul în care ești specialist, este recomandat să le utilizezi în timpul ședinței de terapie, respectiv în clasă dacă ești cadru didactic. Copiii cu TSA memorează mai ușor aceste expresii/fraze/sintagme când le înțeleg.
  2. Dacă un termen pe care îl folosești are semnificații diferite, asigură-te că le explici pe toate și le pui în contexte potrivite. De exemplu, cuvântul ,,sare” poate avea semnificația condimentului ori poate indica mișcarea fizică. Asigură-te că îl explici în funcție de context și aplică această tehnică în alte situații similare.
  3. O altă tehnică pe care o poți utiliza este introducerea jargoanelor pe care colegii le folosesc la ore/terapie pentru a se familiariza cu ele. Le poți cere să îți ofere sinonime având în vedere că pot deseori au tendința de a folosi un limbaj mai degrabă formal și au dificultăți în a se adapta altor contexte.
  4. Limbajul nonverbal (gesturi, mimică) este dificil de înțeles pentru copiii cu tulburări de spectru autist; rareori îl folosesc în interacțiunile lor. De aceea este foarte important să îi ajutăm să îl înțeleagă întotdeauna fie verbal, fie în scris. De exemplu, deseori nu înțeleg că au greșit dacă doar îi privim supărați și este nevoie să le explicăm în cuvinte.
Photo by Max Goncharov on Unsplash.

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Copiii cu autism întâmpină deseori dificultăți în înțelegerea și interpretarea textelor (fie că sunt școlare, fie că sunt de alte tipuri). Există diferite tehnici pe care le putem adopta foarte ușor pentru a-i ajuta indiferent de rolul nostru (părinți, bunici, cadre didactice, terapeuți). Ca întotdeauna, dorim să venim în sprijinul vostru cu sfaturi utile. Așa că vă invităm să parcurgeți următoarele tehnici care vă pot face misiunea mai ușoară:

1.   Vă sugerăm să formulați foarte clar cerințele la care piticii trebuie să răspundă în scris. De asemenea, este indicat să separați fiecare pas în cerințe distincte:

Așa NU: Citește cu atenție textul, subliniază adjectivele și scrie o propoziție cu fiecare.

Așa DA:

  • Citește cu atenție textul;
  • Subliniază adjectivele;
  • Scrie o propoziție cu fiecare adjectiv subliniat.

2. Formulați întrebări care să conțină aceiași termeni care apar în notițele copiilor. În caz contrar, le-ar fi dificil să atribuie nume diferite pentru noțiuni cu aceeași semnificație.

Exemplu: Dacă în notițele sale, copilul a notat ,,Paște”, noi vom evita să folosim sintagma ,,sărbătorile pascale”.

3. Tehnicile vizuale precum schemele, sau evidențierea cu highlighter sau culori ajută la înțelegerea textului și separarea acestuia pe idei principale luând în calcul dificultățile pe care copiii cu TSA le au când vine vorba de a extrage “părți distincte dintr-un întreg”.

4. Atunci când le adresați întrebări în scris, acordați atenție sporită semanticii și vocabularului. Nu uitați că ei vă vor răspunde doar în legătură cu ceea ce citesc.

Exemplu: Enumeră obiectele pe care le iei cu tine în geanta de plajă.

Este posibil ca el/ea să nu ducă niciun obiect la plajă pentru că, de obicei, acestea sunt duse de părinți. În acest caz, este bine să fiți mai specifici și să adoptați o abordare impersonală:

Exemplu: Enumeră obiectele care se pun în geanta de plajă.

5. Evaluați cât de des posibil cu teste de tipul adevărat-fals, încercuirea răspunsului corect ori corespondență; în acest mod se reduce probabilitatea erorilor, timpul necesar pentru a oferi un răspuns (amintiți-vă dificultățile motricității fine) și este sporită capacitatea de comprehensiune.

Photo by pan xiaozhen on Unsplash

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

 

Copiii cu tulburări de spectru autist întâmpină uneori dificultăți în a-și menține atenția și a se concentra asupra activităților în care sunt implicați.

Iată cum îi poți sprijini chiar și tu (din rolul de părinte, tutore, specialist sau cadru didactic):

  • Folosește-te de materiale vizuale, agende, orare pentru a le indica sarcinile pe care le au de îndeplinit, cum pot face asta, când și unde;
  • Împarte sarcinile în mai multe etape alături de ei. Ajută-i să facă asta prin dezvoltarea unor scheme sau hărți conceptuale prin care să poată surprinde singuri punctele importante ale activităților;
  • Planifică un timp de lucru scurt pentru fiecare sarcină, cu pauze frecvente;
  • Verifică de fiecare dată când este posibil dacă au înțeles explicațiile tale prin întrebări directe. Se poate întâmpla să te privească și să pară că înțeleg, dar, de fapt, să acorde atenție unui plan secund. Viceversa, se pot uita în altă direcție, dar să fie în același timp atenți la indicațiile tale.
  • Continuați să lucrați împreună. Atenție, rolul tău este doar de ghidare și orientare!

Foto: Canva.com 

Cum ameliorăm comportamentele repetitve ale copiilor cu TSA? Iată 6 sugestii!

Cum ameliorăm comportamentele repetitve ale copiilor cu TSA? Iată 6 sugestii!

Copiii cu TSA (tulburări de spectru autist) sunt deseori preocupați de un număr limitat de subiecte cărora le dedică o mare parte din timpul lor.

Cum putem noi să intervenim? Iată 6 sugestii!

  • Stabilim un orar sau o perioadă din zi în care discutăm despre aceste teme de interes pentru ei. Este important să reducem frecvența discuțiilor pe subiectele care le domină gândurile în mod frecvent;
  • Putem utiliza aceste subiecte de interes pentru a-i motiva, dar și pentru a-i îmbogăți cu noi informații;
  • Ne folosim de refuzul pozitiv pentru a le modela comportamentul și preocupările. (,,Dacă termini treaba până la 10.30, vei avea la dispoziție 10 minute petnru a-mi povesti despre subiectul care te interesează.”);
  • Identificăm sursele preocupărilor și le oferim metode alternative de a se relaxa. Dacă discuția obsesivă pe un anumit subiect este o manieră prin care ei își înving anxietatea, atunci trebuie să găsim alte variante pentru a-i ajuta;
  • Identificăm contexte în care pot discuta despre temele care îi preocupă alături de alte persoane care le împărtășesc interesele. Bineînțeles, acționăm în acest sens în măsura în care subiectele sunt adecvate;
  • Le explicăm colegilor de clasă cum le pot sugera, într-o formă potrivită, schimbarea temelor de discuție (fie prin anumite cuvinte cheie, fie prin anumite semnale);

Foto: Canva.com 

SAVE THE DATE: Din 16 mai organizăm prima expoziție a poveștilor Activity!

SAVE THE DATE: Din 16 mai organizăm prima expoziție a poveștilor Activity!

Întotdeauna ne-au plăcut surprizele, iar de fiecare dată când am avut ocazia, am vrut să facem parte din ele. Pentru că bucuria este motorul nostru, iar cei 3 ani de existență Activity ne-au adus multe clipe pozitive, credem că a venit momentul să vă dăruim și vouă o parte din energia noastră!

De aceea, cu entuziasm, vă invităm miercuri, 16 mai, începând cu ora 18.30 la deschiderea oficială a expoziției “Sunt parte din povestea ta!”, la Librăria Luceafărul din Bd. Unirii, nr 10, București. Evenimentul se va organiza sub forma unei biblioteci vii având scopul de a mări gradul de conștientizare privind importanța integrării persoanelor care suferă de tulburări de dezvoltare și rezultatele pozitive aduse în acest sens de terapia specializată.

Lucrările plastice pline de simboluri realizate de Roxana, colega noastră, și fotografiile care surprind fericirea copilăriei active vor da viață poveștilor copiilor cu nevoi speciale din casa noastră. În același timp, veți avea ocazia să interacționați în mod direct cu terapeuții #Activity care vor juca rolul de povestitori.

Copiii cu nevoi speciale reușesc să se integreze în societate după perioade îndelungate de terapie personalizată și specializată. De aceea, susținerea celor din jur și toleranța societății contribuie semnificativ la atenuarea manifestărilor în contexte pozitive sau accentuarea lor în situații negative. În acest sens, echipa Activity își dorește să aducă în atenția publicului problematica persoanelor care suferă de autism sau alte tulburări de dezvoltare și au nevoie suport pentru a se putea integra. Hai și tu să povestim despre toleranță, înțelegere și sprijin reciproc!

Și nu! Nu suntem singuri în această inițiativă! Expoziția noastră este organizată în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București și Compania de Librării București. Aceasta va putea fi vizitată gratuit de luni până vineri în cadrul Librăriei Luceafărul (Bd. Unirii, nr. 10, București) în perioada 16 – 29 mai 2018.

Totodată, expoziția va reprezenta un context de învățare prin intermediul unor workshopuri tematice care vor fi deschise publicului în perioada 18 – 29 mai. Vom anunța tematica lor și vom deschide înscrierile la workshopuri în perioada următoare.

Pentru a vă înscrie la evenimentul de lansare a expoziției, vă rugăm să completați formularul de înscriere de la sfârșitul paginii.

De asemenea, așteptăm întrebările și gândurile voastre la adresa comunicare.asociația.activity@gmail.com.

Cum gestionăm întrebările repetitive ale copiilor cu autism?

Cum gestionăm întrebările repetitive ale copiilor cu autism?

 

Repetarea întrebărilor în cazul copiilor cu autism reprezintă o modalitate de diminuare a anxietății. Întrebările care implică ce se va întâmpla în viitor sunt cauzate de anxietatea cu privire la acesta. Cu alte cuvinte, persoanele care suferă de autism au dificultăți în a anticipa ce se va întâmpla. 

Unii copii mici cu autism se autoliniștesc în momentul în care aud de mai multe ori același răspuns la întrebările adresate. Este posibil ca ei să se neliniștească în momentul în care răspunsul pe care îl primesc diferă de cel pe care ei l-au auzit prima dată.

Un copil cu autism înalt funcțional își dorește să participe într-o conversație, însă abilitățile necesare menținerii conversațiilor sunt deficitare. De aceea, întrebând excesiv poate fi o modalitate prin care aceștia încearcă să participe la conversație.

 

Cum putem interveni?

Este important să apreciem intenția copilului de a comunica. Întrebările repetitive sunt de cele mai multe ori o fază prin care ei trec înainte de a-și dezvolta o comunicare funcțională. Amintește-ți că interogările sunt o formă prin care copiii cu autism reușesc să se autocalmeze, ajutându-i să anticipe ce se va întâmpla în viitor.

Dacă un copil este mult prea anxios, analizează cauzele și încearcă să-l dirijezi către alte forme de relaxare. De exemplu, creează-i contextul pentru a sta într-un spațiu mai liniștit, să asculte muzică la căști, să asculte sau să citească o poveste favorită, să vadă un videoclip, să se joace pe computer etc.

  • Creează un calendar vizual pentru copil. Dacă el va ști ce se va întâmpla în continuare, nevoia lui de a întreba excesiv va scădea considerabil.
  • Reprezintă-i vizual de câte ori va avea voie să pună întrebări.
  • Poți să-i stabilești un număr maxim de repetări ale acelorași întrebări în timpul unei conversații.
  • Spune-i copilului că-i vei răspunde la întrebări în momentul în care va realiza o activitate pe care în mod normal nu o face.
  • Interogatoriul poate fi limitat unui context determinat.
  • Atunci când el/ea întrerupe constant în timpul unor activități de grup, folosește un obiect pe care, atunci când îl primește să știe că i se permite să vorbească. Doar persoana care are obiectul are permisiunea să vorbească.
  • Copilul trebuie învățat când poate să se introducă într-o conversație. De exemplu, în momentele în care există pauze într-o conversație spune-i să folosească fraze precum ”Permite-mi să...”, ”Scuze...”, etc.

 

Sursă articol:  http://www.incluyenos.org/noticias/item/111-preguntas-repetitivas

Sursă foto

Predarea contactului vizual la copiii cu autism – Analiza conceptuala. Studiu de caz

    Contactul vizual apare destul de devreme in dezvoltarea copilului si ii servește in multe funcții . Este implicat in dezvoltarea  cognitiva , sociala si a  limbajului . Un numar substanțial de copii cu autism nu reușesc sa dezvolte aceasta abilitate importanta, prin urmare cercetătorii  au căutat diverse metode pentru a preda contactul vizual .Continue reading

Evaluare și intervenție psihopedagogică prin utilizarea poveștilor terapeutice în cazul elevilor cu C.E.S.

Dincolo de orice știință, pentru toți copiii, uneori poate chiar și pentru adulți, joaca, jocul și poveștile rămân izvoare inestimabile de cunoastere, relaxare, comunicare, terapie care pot fi folosite de oricine in mod empiric si de specialist in mod stiintific.

Viața însăși poate fi privită ca un mare roman scris de unul sau mai mulți autori, cu multe povești, având ca element comun un erou ce învață să le trăiască si spre bătrânețe încearcă să le ordoneze și să le povestească.

Pentru copilul/elevul cu cerințe educative speciale, pentru care maturizarea socioemoțională rămâne neîncheiată, cu atat mai mult, aceste metode au atât avantajul unui activism crescut cât și pe cel de a permite psihopedagogului să pătrundă în sfera mai delicată a personalității, mai greu de decelat prin testare psihologică pe baza de probe proiective sau teste/ chestionare clasice.

Evaluarea psihopedagogică este un proces complex, continuu și totodată trebuie să cuprindă și o latură formativă pentru acești copii, în vederea explorării zonei proximei dezvoltări despre a cărei importanță ne amintim de la Vîgotski.

Dacă pentru evaluarea educațională, în plan curricular, se întocmesc fișe personalizate/ probe de control/ teste/ proiecte –  în funcție de programa școlară după care lucrează fiecare elev și raportat și la specificul diagnosticului său, ceea ce implică o buna cunoaștere a elevului din partea cadrelor didactice care interacționează cu el, în cazul evaluării psihologice este nevoie de o anumită pregătire specifică, experiență dar și mijloacele și metodele adecvate.

Profesorul psihopedagog, care are în sarcină evaluarea, consilierea și trasarea unor direcții în ceea ce priveste terapiile specifice de stimulare și compensare, mediază într-un grad mai profund procesul de asimilare de valori morale şi atitudinale de către elev sau grup, prin utilizarea unor metode psihologice şi prindublarea tactului pedagogic cu tactul psihologic.

“..rolul psihodiagnozei, consilierii şi orientăriişcolare şi profesionale în şcoală este acela de a favoriza crearea structurilor şi metodologiei specifice,care să ajute fiinţa umană pe parcursul existenţei sale în procesul continuu de pregătire şi dezvoltare,să pregătească individul pentru a deveni propriul „instrument” al dezvoltării sale, prin intermediulmultiplelor forme de instruire şi autoinstruire.”, asa cum reiese si din studierea programei nationale pentru psihodiagnoza si consiliere in învațămantul special.

Este important de menționat că toate metodele își au rolul și importanța lor, ele nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează și contribuie la conturarea unui tablou cât mai complet și dinamic al elevului aflat în proces de evaluare și intervenție psihopedagogică.

Am ales exploatarea valențelor atât de evaluare cât și terapeutice ale poveștilor pentru că ele sunt mereu proaspete și se pot inventa și reinventa pentru fiecare generație, cu aceeași vitalitate, fiind artă și știință, și acoperind un spectru larg al evaluării din care amintesc – dezvoltarea limbajului oral și al celui impresiv, observarea calităților atenției, a răbdării, creativității/ originalității – ca părți componente ale imaginației, a capacității de rezolvare de probleme, a empatiei și transpunere în pielea personajului. Dincolo de acestea, se pot investiga aspecte inaccesibile ale personalității prin dezvăluirea involuntară a unor trăsături de personalitate dar si a unor aspect ascunse, poate chiar inconștiente – traumă, stări de teamă prin folosirea simbolurilor/ metaforelor specifice unei categorii aparte de povești, si anume poveștile terapeutice.

Voi încerca o clasificare legată de sfera largă pe care o acoperă poveștile, după criteriul conținutului și al scopului principal, fără a avea pretenția unei rigori științifice sau a epuizării tuturor categoriilor.

I. Poveștile si poveștirile, basmele pentru copii – populare/ folclorice sau cu autor consacrat au o încărcătură/ valență educațională, de evaluare și de dezvoltare a personalității, atât prin simpla lecturare, cât și prin punere în scenă, dramatizare, teatru cu umbre, teatru cu papuși, teatru cu marionete, crearea de măști/ costume pentru scenete – implicarea în toate aceste activități având beneficiul activismului, simțului utilității, observării rezultatului, atingerea succesului si instalarea unor trairi afective pozitive.

Particularizând, pentru elevii cu tulburări grave în sfera comunicării, mai ales a limbajului  oral acestea pot fi simplificate și redate cu ajutorul imaginilor. Ca tehnică specifică în utilizarea principiilor comunicării augmentative și alternative sunt create table participative la rândul lor având un temei științific în tehnica de concepere. Vorbind strict de povești, se pot crea mici tablouri cu scene din povești, din care să lipsească anumite elemente ce vor fi concepute separat – nivelul de abstractizare în folosirea pictogramelor fiind cel permis de stadiul de dezvoltare al elevului.

Din literature universală pentru copii, minunata lectura “Jack și vrejul de fasole” eu am avut bucuria să descopăr o carte concepută după aceste principia. Posibilitățile de creare sunt infinite și țin originalitatea și disponibilitatea fiecăruia. Voi atașa imagini edificatoare:

image001image004image006

 

 

 

 

 

 

 

 

II. Poveștiproprii, create după reguli literare sau după principii terapeutice, oricare variantă dezvoltă creativitatea și dezvăluie o latură a personalității celui implicat în actul creator.Voi dezvolta mai ales princiile pentru crearea poveștilor cu caracter terapeutic.

Pornind de la atmosfera de poveste, trebuie creat mai întâi cadrul intim de relaxare și încredere din partea copilului, potrivirea tonului, a intonației, instaurarea liniștii și a receptivității fiind în egală măsură importante. Există o structură, o schemă ce poate fi folosită într-o astfel de creație, în care regula de bază este cea a folosirii simbolurilor și a metaforelor. Pe parcursul poveștii copilul poate avea tendința să își distragă atenția, e nevoie de tact și răbdare spre a fi reintrodus permanent în acea atmosferă pe care să o întreținem. Obligatoriu  se va evita denumirea unei situații negative/ trauma pe care a trăit-o copilul pentru că aceasta sigur îl va bloca (cuvinte precum divort, despărtire, adopție, note, prieteni – pentru cei care suferă din cauze ce țin de aceste aspecte).

    • Primul pas consta in alegerea erouluiîmpreună cu copilul, printr-o întrebare simplă: “Despre cine/ce vrei sa fie povestea?” Prima tendință, pentru că mecanismele de apărare își fac simțită prezența de la cele mai mici vârste, este să fie ales un personaj cunoscut de poveste/ desene animate. Cu calm, îl încurajăm pe copil să aleagă un personaj/ erou al sau.
    • Problema/ nevoia/ dilema eroului – răspunde la întrebarea: “Ce își dorește cel mai mult eroul tău cu adevarat?” – ne propunem să descoperim o dorință ascunsă a inimii copilului, o nevoie neexprimată, poate chiar inconștientă, rezolvarea unui conflict, a unei traume. Răspunsul este rezolvarea la întrebare prin demersul inițiatic, imaginar pe care îl va parcurge copilul.
    • Găsirea spațiului și timpului în care se desfașoară acțiunea – de menționat că fiecare spațiu prezintă o anumita simbolistică – apa – reprezintă naștere, liniște, echilibru, marea este simbolul matern, pădurea reprezintă familia, copacii reprezintă părinții, o explozie poate reprezenta abandon, deces al părinților, ș.a.m.d.. Atunci când avem cunoștințe despre o astfel de situație putem ghida copilul încurajându-l în același timp să creeze cât mai mult singur. Poveștile au un caracter atemporal, se petrec cândva o dată, într-o țară îndepărtată de care nimeni nu știa, pe un tărâm ferit de..sau plin de….
    • Acțiunea – trebuie să fie simplă și să se focuseze pe găsirea de soluții pentru îndeplinirea dorițtei eroului…dacă apar momente de blocaje…terapeutul intervine cu un personaj cu puteri magice, corespondentul din realitate al adultului de încredere/ de atașament/ de susținere care poate face magii și poate să îi dezvăluie adevăruri inaccesibile până atunci micului erou. Copilul va fi ajutat cu întrebări suplimentare: “Ce va face acum eroul tău?..Ce crezi că va gândi el…Cum crezi că va rezolva asta?….Unde se va duce….? Il poate ajuta cineva?….”
    • Încheierea – trebuie să fie întotdeauna pozitivă și să resolve dorința/ nevoia/ problema “eroului” – copilului care la adăpostul eroului său își poate exprima mai usor dorințe, angoase, nevoi, temeri.
    • Comentariu asupra poveștii – încurajare pentru modul în care s-a descurcat, curajul de a crea, soluțiile găsite, propunere pentru a relua activitatea, întărirea rezolvării prin întrebări de genul: “Cum se simte acum personajul? Crezi ca a găsit ce căuta?” În cazul unui răspuns negativ, se reia povestea pentru a găsi rezolvarea corectă și finalul fericit. Acolo unde este posibil copilul/ elevul poate fi încurajat să realizeze și un desen legat de poveste asupra căruia se va purta o discuție.

III. Poveștiscurte, texte simple, cu un conținut aparent mai rigid, având ca scop învățărea unor pattern-uri sociale pentru elevii cu tulburări din spectrul autist. Voi prezenta un model folosit cu success de mine cu un elev diagnosticat cu TSA:

Salutul

Atunci când ne întâlnim cu alte persoane este important să ne amintim să salutăm.

Dacă ne întâlnim cu adulți vom spune, în funcție de momentul zilei:

„Bună dimineața/ Bună ziua/ Bună seara” domna..domnul…”x”

Când ajungem la școală trebuie să salutăm frumos „Bună diminața, doamna”

Când vin părinții la fel îi vom întâmpina cu „ Bună, mami/ Săru`mâna mami/tati”.

De asemenea pe părinți îi putem îmbrățișa/da un pup atunci când ne despărțim/revedem.

Când salutăm este important să ne uităm la acea persoană/om în așa fel ca aceștia să știe că sunt salutați.

Când ne întâlnim cu alți copii le putem spune „salut” și apoi numele colegului/prietenului, tot la fel uitându-ne la acel copil.

Dacă ne amintim să salutăm, părinții vor fi mândri de noi și ne vor aprecia/lauda. Putem primi îmbrățișări, pupici sau alte surprize frumoase (să ne jucăm împreună, să mergem unde alegem noi, să ne uităm la televizor împreună, să ne citească o poveste, s.a.)

Atunci când uităm să salutăm părinții se întristează dar ne vor aminti ce trebuie să spunem până când vom învăța.

Pentru copiii care nu au inca deprinderea cititului vor citi adulții – profesori și părinți deopotrivă cât de des acest text.

După ce ne asigurăm că a înțeles/reținut cele prezentate în etapa urmatoare vom pune întrebări copilului pe baza acestui text, ajutându-l să formuleze răspunsuri:

1 Ce trebuie să facem mai întâi când ne întâlnim cu cineva?

2 Cum vom spune dacă ne întâlnim cu adulți?

3 Cum salutăm dacă e seară/dimineață/amiază?

4 Ce fel ne salutăm colegii?

5 Cum se simt părinții noștri atunci când noi ne amintim să salutăm?

6 Ce putem primi dacă salutăm frumos?

7 Cum se simt părinții dacă nu ne amintim să salutăm?

Acest tip de texte au menirea să ne ajute săînvățăm copiii anumite reguli/norme de comportament, interdictii. Regula de concepere implică explicarea comportamentului așteptat, consecințele care pot să apară atunci când se/nu se produce comportamentul și forma de exprimare să fie una pozitivă.

Aceste povești sociale pot fi create si folosind pictograme pe diverse tematici, tot pentru elevi cu tulburări severe în sfera comunicării:

 

“Mersul la doctor”

“Eu merg la doctor. Doctorul vrea să se asigure că eu sunt sănătos. Doctorul îmi va pune mie câteva întrebări. Eu voi încerca să raspund la întrebările sale. Doctorul s-ar putea să îmi ceară să fac anumite lucruri.”

Tabloul poate fi completat cu elemente noi în funcție de nivelul copilului de înțelegere. Pictogramele pentru acțiuni sunt mai abstracte și necesită muncă prealabilă de învățare separată; ideal este pentru cei care folosesc această metodă sa procure soft de generare pictograme

image007

IV. Poveștiri cu tâlc, în ciuda faptului că nu sunt create de terapeuți oficiali, au încărcătură psihoterapeutică ridicata prin învățăturile pe care le transmit, asocierile libere care se pot face și discuțiile pe care le generează.

V. Povești și basme terapeutice concepute de terapeuți cu experiență care au menirea ca prin simboluri și metaforesă ajute elevul/copilul să resolve o problema/ conflict intern. Exemplelele sunt numeroase, ele necesita a fi cunoscute de către terapeuți în prealabil spre a fi selectate cele care se potrivesc cu cazuistica în lucru, respectiv problemele concrete cu care se confruntă elevii cu care lucrează.

Fără a epuiza subiectul legat de explorarea poveștilor în cadrul cabinetelor de terapii specifice pentru elevii cu diferite tipuri de deficiențe și tulburări și făcând observația că poveștile terapeutice sunt utile și pentru elevii supradotati pentru reechilibrări socioemoționale și faptul că materialul expus se poate adapta pentru toate vârstele, începând cu vârsta de dezvoltare mentală de 2 ani închei cu invitația la a visa împreună cu cei mici pe tărâmul poveștilor .

După o primă etapă a carierei de cadru didactic în lucrul cu elevi cu deficiență mentală și sindroame- L-Down, autism, în care am pus accentual pe stimulare cognitivă, autonomie, comunicare, dezvoltarea proceselor psihice, în prezent am convingerea că latura sufletească, afectiv-emoțională este la fel de importantă și merită să i se acorde mai multă atenție.

 

Iuliana Baban,

 

Psiholog- logoped, specialist psihopedagogie speciala

 

 

Surse:

Anne Floret Cum sa inlaturam starile de teama ale copiilor nostri prin povești terapeutice, , editura Orizonturi

http://www.comunicare-augmentativa.ro

Înțelegerea primelor simptome ale Autismului

Untitled

Autismul este o tulburare de dezvoltare infantilă care se manifestă evident după primele 18 luni de la naștere, chiar dacă anumite aspecte sunt remarcabile și inaintea împlinirii acestei vârste.

În primele luni de viață, simptomatologia prezentată în continuare, nu indică neapărat o posibilă tulburare:

  • De la 0 la 2 luni: poate fi remarcabil lipsa contactului vizual, interesul pentru chipul uman (in special, pentru chipul matern).
  • De la 2 la 8 luni: lipsa raspunsului atunci când acesta este strigat pe nume, indicarea obiectelor dorite, dezvoltarea limbajului care în primele luni de viață al dezvoltării normale se caracterizează prin gângureală.

Așadar,simptomele descrise mai sus nu sunt decisive pentru diagnosticul de autism dar nici absența uneia dintre aceste simptomenu exclude diagnosticul.

Simptomele sunt vizibile în majoritatea cazurilor de la vârsta de 18 luni însă este foarte important ca pe parcursul primului an de viață să acordăm o atenție mai mare semnelor care indică diferențe față de dezvoltarea normală a bebelușului, nu pentru un posibil diagnostic, acest lucru fiind foarte complicat, ci pentru a realiza mici activițăți care să ajute la evoluția copilului.

Tulburare psihologică

Din punct de vedere al mecanismelor și al proceselor psihologice, autismul este înțeles a fi o tulburare a intersubiectivității și a cogniției sociale. De la vârste foarte mici, persoanele cu autism prezintă dificultăți în a interpreta corect emoțiile, dorințele și perspectiva sau punctul de vedere a celor din jur. Ele nu reușesc să anticipeze comportamentul  altor persoane, nu înțeleg glumele sau alte expresii nonliterale. Nu reușesc să mențină conversații și relații personale complexe, iar capacitatea de descriere a trăirilor proprii sau trăirilor altor persoane este deficitară. În tulburarea de spectru autist, viața social nu este singura afectată. De asemenea, sunt alterate și procesele cognitive de bază ca atenția susținută, atenția selectivă, capacitatea de învățare și integrare a informației dar și procesele neuropsihologice complexe ca limbajul, controlul executiv ce este fundamental în reglarea comportamentală.

Intersubiectivitatea poate fi înțeleasă din mai multe perspective, în funcție de situația în care se află individul. Dacă este afectată zona primară, interacțiunea subiectivă lipsește, astfel încât copilul cu autism o va dezvolta datorită procesului de amprentare și nu datorită dezvoltării sociale.

Comorbiditatea este un punct important deoarece poate afecta procesul de dezvoltare a comunicării sau percepția stimulilor vizuali, auditivi, etc.

În concluzie, trebuie să fim atenți și să ținem cont de diferențele care apar în evoluția fiecărui individ pentru a putea lucra direct pe nevoile acestuia.

Funcția psihologică a persoanelor cu autism prezintă patru deficite ale procesării mentale:

  • Deficit al intersubiectivității (primare și secundare)
  • Deficit al funcțiilor executive
  • Deficit al coerenței centrale
  • Deficit al teoriei minții

La ce se referă intersubiectivitatea?

  • Relațiile umane se bazează pe subiectivitate,
  • Subiectivitatea este prezentă în mintea fiecărei persoane,
  • Relații mentale (te pui în mintea altei persoane și gândești un lucru sau altul fără să te bazezi pe ceva obiectiv),
  • Anticiparea comportamentului celuilalt,
  • Relațiile umane se bazează pe comunicare reciprocă,
  • Conceptele interrelaționale, relațiile, reciprocitatea și interacțiunile sunt relaționate cu subiectivitatea.

Așadar, intersubiectivitatea se referă la relația subiectivă dintre persoane; astfel, prima condiție ca intersubiectivitatea să se manifeste este prezența a cel puțin două persoane.


Intersubiectivitatea primară
se referă la schimbul didactic interactiv dintre mamă și bebeluș, în absența limbajului, a stărilor emoționale și afective. În primele 8 luni de viață, există interschimburi de gesturi, stimului, tonalitate, informație nonverbală; starea afectivă este anticipată.  De exemplu, atunci când bebelușul plânge, chiar daca nu există date obiective care să explice plânsul, mama știe ce trebuie să-i facă/dea.., s-a pus în mintea lui și a înțeles ce își dorește.

 

Intersubiectivitatea secundară apare după primele 8 luni de viață. Dacă în primele 8 luni de viață, interschimbul era didactic, începând cu această vârstă copilul își dă seama că există și alte persoane sau lucruri care îl înconjoară. Copilul începe să fie atras de obiecte, mâncare, biberon astfel încât relația devine una triadică; bebelușul se folosește de acțiuni comunicative cu intenție de interschimburi comunicative. De exemplu, bebelușul își privește mama, apoi privește ursulețul iar apoi din nou își privește mama. Mama îi dă biberonul iar copilul se uită din nou la ursuleț. El încearcă prin comunicarea nonverbală să își exprime dorințele.

Untitled1

În cazul în care intenția nu există, nu putem vorbi despre intersubiectivitate. Dacă mama se poziționează lângă un copil care se joacă iar el nu o introduce în jocul său, nu există intenție, așadar, nu exista intersubiectivitate.

Apariția limbajului implică intenția comunicativă. Intenția comunicativă poate fi imperativă (intenția de a cere) sau declarativă (intenția de a împărți). De la 12 luni, acest deficit apare nu doar în jocul simbolic ci și în protodialog (dialog în absența limbajului).

Deficitul intersubiectivității secundare implică alterarea mecanismelor ce permit stabilirea relațiilor socio-emoționale și afective; atenția împărtășită.

Atât relațiile socioemoționale și afective cât și cele sociale sunt relații care se stabilesc între persoane. Există anumite relații sociale care nu sunt socio-emoționale și afective deoarece nu implică interschimburi emoționale și afective (relații fizice).

Relațiile fizice sunt similare relațiilor sociale? Trăim într-un mediu înconjurat de stimuli fizici; în relațiile fizice, individul nu este considerat o entitate socială. În relațiile sociale, se produce un interschimb. Relațiile sociale și relațiile fizice sunt complementare, dar pot fi unite; de exemplu, un zâmbet produce un interschimb subiectiv. Relațiile cu obiecte par a fi de caracter mecanic și nu emoțional (nu se așteaptă o gratificare emoțională).

Deficit în funcțiile executive

Funcția executivă se referă la acele abilități care permit o organizare eficace a comportamentelor în scopul de a ne îndeplini scopurile și de a rezolva problemele. La copii, această funcție apare sub forma unor scheme anticipatorii pentru acțiune.

În cazul copiilor cu TSA, afectate sunt urmatoarele aspecte:

  • Mecanismele inhibării răspunsurilor irelevante activității.
  • Utilizarea strategică a secvențialității acțiunilor.
  • Reprezentarea mentală a activității.

Atunci când dorim să realizăm o activitate, planificăm pașii și secvențele. Pentru a realiza o acțiune, prima dată trebuie să asimilăm o schemă, niște pași pe care trebuie să îi urmăm. Dacă schema pe care și-o propusese să o urmeze nu funcționează, copilul care s-a dezvoltat normal va folosi o altă schemă;  în schimb, copilul cu TSA va încerca să folosească repetat aceeași schemă chiar dacă aceasta nu funcționează.  Un exemplu concret îl găsim adesea în viața de zi cu zi; dacă un copil se îndreaptă spre o ușă iar aceasta nu se deschide, va încerca să  o deschida folosind o altă metodă.

În timpul realizării activităților pot apărea diverși stimuli care pot capta atenția copilului. Din cauza interferențelor care pot apărea, un copil cu TSA care este înconjurat de stimuli interesanți pentru el poate să nu reușească să finalizeze activitatea.

De asemenea, cum am mai spus, secvențialitatea acțiunilor poate fi eronată odata ce strategia de acțiune a fost greșit propusă. Nu sunt capabili să învețe secvențialitatea acțiunilor. Ceea ce le permite să aibă secvențele acțiunii este reprezentarea mentală. Cei cu TSA prezintă deficite atât în programarea inițială cât și în reprezentare și execuție.

Deficit în coerența centrală

Coerența centrală este importantă în ceea ce înseamnă procesarea tuturor informațiilor. Această capacitate este relaționată cu funcția executivă.

Lipsei coerenței centrale implică incapacitatea persoanei de a ține cont de toate informațiile pe care le primește. Informațiile sunt canalizate de către cele 5 simțuri. Copii cu autism nu sunt capabili să fie coerenți cu toată informația pe care o primesc. De exemplu, când un profesor vorbește în clasă, copii sunt atenți la informația transmisă verbal, la gesturi, poziția corpului, etc; În cazul copiilor cu autism, conectarea cu toate mesajele transmise prin diferitele canale de informație nu este posibilă.

Deficit în teoria minții

Teoria minții implică conceptul de intersubiectivitate.

 

 

Exemplu de situații:

  1. Mama și copilul se plimbă, trec strada pe la o trecere de pietoni, moment în care o mașină se apropie, copilul vede mașina, dar mama țipă „ai grijă”.
  2. Copilul se află în spatele unui coș de gunoi și nu vede mașina venind…, mama țipă “oprește-te”.

Atitudinea mamei în fața celor doua situații este total diferită. În cel de-al doilea exemplu, mama a fost capabilă să se pună în mintea copilului și să își dea seama că acesta nu a văzut mașina venind. Aceste reacții au fost studiate și pe maimuțe însă rezultatele au arătat că mama-maimuță nu este capabilă să se pună în mintea copilului-maimuță.

Este importantă distincția între intersubiectivitate și empatie. Intersubiectivitatea se referă la înțelegerea cognitivă a celuilalt iar empatia face referire la înțelegerea emoțională.

Așadar, teoria minții este o capacitate meta-reprezentațională: atribuirea celorlalți o “minte” distinctă de a sa, minte ce are intenții, minte care poate deveni cauza și explicația celor ce se petrec în jur, și care, poate deveni cauza şi explicaţia celor ce se petrec în jur; şi care sunt pe această cale anticipate.

 

Sebastiana Groza

Psiholog Clinician, terapeut ABA

 

Sursa:

http: //autismodiario.org/2014/03/07/comprendiendo-los-primeros-sintomas-del-autismo/

Cum elimin stereotipiile copilului meu?

 

Multe familii fac tot posibilul pentru a evita sau a opri autostimularile copiilor. Fie ca sunt fluturari ale mainilor , salturi, balansari etc., una dintre intrebarile pe care si le adreseaza de cele mai multe ori parintii copiilor autisti este “ce trebuie sa fac pentru a elimina stereotipiile fiului meu?”. Desi probabil, intrebarea pe care ar trebui sa si-o auto-adreseze ar fi “care este motivul pentru care fiul meu face asta?”.

 

Ce sunt mai exact stereotipiile?

 

Dupa Sambraus, o stereotipie poate fi definita ca un model sau un pattern comportamental care se produce intr-o determinata forma, cu conotatii de anormalitate si care intotdeauna indeplineste 3 caracteristici:

  1. Modelul sau patternul comportamental care se produce este intotdeauna din punct de vedere morfologic identic.
  2. Se repeta constant sub aceeasi forma.
  3. Activitatea comportamentala condusa nu este dirijata niciunui obiectiv.

 

In autism gasim o larga lista de comportamente repetitive, de la fluturari ale mainilor, balanasuri, salturi pana la cele ca privirea palmei, atingerea parului, acoperirea urechilor, lovierea de forma rituala, fredonari acompaniate de miscari ritmice etc.

Totusi, este important sa nu confundam tic-urile cu stereotipiile. In momentul in care evaluam comportamentele copiilor  trebuie sa avem in vedere intotdeauna ca consumul de antipsihotice poate sa produca aparitia, ca efect secundar nedorit, a ticurilor. In cazul in care copilul consuma un medicament antipsihotic iar in urma acestuia incepe sa manifeste anumite ticuri trebuie sa va adresati urgent medicului.

 

Chiar daca unii autori considera stereotipiile ca fiind pentru toata viata, pe zi ce trece observam cum aceasta afirmatie isi pierde din veridicitate. Observam cum odata cu maturizarea aceste comportamente sunt reduse sau chiar pot disparea complet.

 

Cauze declansatoare de stereotipii

 

Exista cauze pur senzoriale sau relationate cu durerea care influenteaza direct aparitia acestor comportamente repetitive:

  • Un copil care se confrunta cu o hiperstimulare senzoriala incepe a avea aceste comportamente datorita necesitatii reglarii hiperstimularii senzoriale.
  • Un copil care se confrunta cu hipostimulare senzoriala incepe a avea stereotipii datorita reglarii hipostimularii sau obtinerii nevoi senzoriale pe care o resimte.
  • Un alt factor este relationat cu durerea. Copilul incepe a manifesta aceste comportamente (ex. incepe sa se loveasca cu capul, cu picioarele, cu corpul) pentru a reduce senzatia de durere). Se crede ca aceasta autoagresiune provoaca eliberarea beta-endorfinei din corp care este asociata unei senzatii anestezice sau placerii.

De asemenea, aspectele emotionale pot provoca aparitia stereotipiilor. In fata unei bucurii intense sau a unei situatii care provoaca excitatie, copii pot incepe sa-si fluture mainile iar in fata unor emotii negative, stereotipiile sunt acompaniate de autoagresiune (acest aspect nu are legatura cu comportamentele auto-agresive care survin in urma unei senzatii de durere). Manifestarea acestor comportamente au ca scop autoreglarea emotionala (la fel vedem si la bebelusii care sug degetul mare si se linistesc)

 

Mersul pe varfuri il putem considera ca fiind stereotipie, cauza acestui comportament fiind pur sensorial. Kris Elizebeth care are autism inalt functional defineste nevoia de a merge pe varfuri ca “o nevoie mai mare de a-ti simti propriul corp si de sti exact cum ne situam in spatiu si ne ajuta la echilibrarea senzatiei de a nu cadea”. Explicatia sa sprijina teoria alterarii in procesul propioceptiv si cel vestibular. Aceasta forma de a merge pe varfuri, fortand postura, genereaza un mai mare nivel de stimuli la nivel propioceptiv care genereaza o senzatie placuta, ca aceea de a merge prin nisip.

 

Asadar, stereotipiile sunt bune sau rele?
Intr-adevar, stereotipiile pot influenta negativ dezvoltarea copilului, situatiile sociale, interfereaza procesul de invatare si poat conduce la autoagresiuni repetate.

Un aspect pozitiv al stereotipiilor este dat de utilitatea acestora la copiii nonverbali. Aceste comportamente pot trage un semnal de alarma asupra faptului ca este ceva in neregula cu starea fizica (durere) sau psihica a copilului. Chiar daca copilul preverbal dispune de acest sistem de comunicare acesta este util doar pentru a ne asigura de dereglarile aparute.

Exista momente in care stereotipiile se combina cu perioade de ingandurare in care copilul ia, de exemplu, o coarda sau o batista si o misca in timp ce o observa. De multe ori, aceasta combinatie este o reactie de protectie in fata unei situatii neplacute pentru copil. Evident, un este o metoda pozitiva, deoarece copilul nu utilizeaza instrumente functionale pentru a evita acest tip de situatii sau pentru a comunica adecvat ce ii produce neplacerea.

 

Cum se pot reduce stereotipiile?

 

Este necesar sa fie luat in considerare anumite aspecte. De exemplu, daca un copil flutura mainile si tipa in fata unei situatii excitante, oprirea mainilor sau comportamentele verbal negative (ex. tipatul), nu sunt o buna idee. Cu aceste comportamente ale parintilor sau ale celor care le manifesta se poate crea o situatie nedorita in viitor. Daca incercam sa evitam aceasta regularizare, copilul va incerca sa o obtina prin alte cai (chiar aparand alte stereotipii pe care inainte nu le avea), sau poate termina in stadiul de frustrare sau suparare, situatii care nu sunt dorite.

Cea mai buna metoda de combatere a stereotipiilor este identificarea cauzei care provoaca stereotipiile, eliminand originea sau invatand copilul alte metode de gestionare ale acestor momente.

Este important sa avem un bun control asupra sanatatii copilului, sa nu il doare ceva, sa un aiba nici un tip de stare proasta. Aceasta poate fi dificil, dar nu imposibil. Uitati-va la urechi, gura, gat, verificati daca este constipat sau daca are diaree. Este posibil ca, copiii cu probleme alimentare sa prezinte problema asociate.

Realizarea unei evaluari senzoriale in profunzime. In general, sunt terapeuti ocupationali cu specialitate in integrarea senzoriala, care au capacitatea necesara pentru a o efectua. O buna evaluare la nivel sensorial, ne va oferi etapele pentru a lucra in rezolvarea acestor probleme, si odata reglate, probabilitatea ca stereotipiile asociate sa dispara sau sa scada mult este foarte mare.

 

  • Activitatea fizica

Este foarte importanta realizarea unei activitati fizice, nu vom explica de ce aceasta este importante pentru sanatate, dar ajuta la reglarea propriilor senzatii.

  • A lua parte la stereotipie si a redirectiona copilul catre alta actiune

Este vorba despre interactiunea cu copilul in momentul in care aceasta se produce.  In continuare dam un raspuns alternativ copilului de al orienta catre o alta interactiune sociala, de exemplu.

  • Jocul este foarte util in aceste cazuri

Copii cu autism, in multe cazuri, percep mediul prin prizma senzatiilor si actiunilor asociate si daca interactionam in forma adecvata, o stereotipie nefunctionala va termina convertindu-se, de exemplu, intr-o actiune sociala  iar daca o facem bine poate fi foarte stimulanta pentru copii devenind o buna metoda pentru transforma momentele de singuratate sau ingandurare in dorinta de interactiune.

  • Putem sa utilizam tehnici de floor – time

Este important sa stim lucruri sau situatii care pot produce un mai mare nivel de excitare care conduc spre aparitia stereotipiilor. Cunoasterea este de baza si ne poate servi ca un aliat. Unele persoane, gandesc ca este mai bines a le evitam, si in final, de o forma sau alta, si intr-un anumit moment al vietii, aceste situatii se pot repeta, astfel ca cel mai bine este sa-i invatam sa le infrunte decat sa le evite!

Unii experti recomanda rezervarea unor momente dedícate stereotipiilor dar pe noi aceast lucru nu neconvinge. Desi in realitate stereotipia este un raspuns la ceva, intarirea in momente determinate nu ajuta la eliminarea sau substituirea acestora. Credem ca cel mai bine si cel mai simplu, ar fi sa le reducem progresiv sau sa fie substituite cu  actiuni mai utile. Aproape toti manifestam anumite stereotipii, de ex. persoanele care isi aranjeaza parul cand sunt nervoase, cei care isi misca picioarele, cei care bat cu pixul, dar nimanui nu i-a trecut prin cap sa ne spuna ca daca suntem nervosi si dam cu pixul in masa o putem face intre ora x si y. Fara sa vrem, intr-un anumit moment, poate aparea ceva neprevazut iar noi incepem sa dam lovituri cu pixul in masa. Intr-adevar, aceasta situatie nu este grava, grav ar fi sa facem acest lucru incontinuu.

Unele lucruri pe care le-am observat la copii cu multe stereotipii si cu multe probleme senzoriale , este ca dupa o sesiune intensa de stimulare senzoriala care pot fi distractive, stereotipiile dispar complet. De exmeplu, in trambuline de tip bungee, situatiile pe care copilul le percepe sunt foarte intense si dupa ce coboara dupa un timp de sarituri si rasete sunt absolut relaxati. Unii terapeuti ocupationali afirma ca unii copii dupa o sesiune senzoriala de o ora, termina foarte obositi (epuizati). Aceasta este o forma  de lucru interesanta, foarte distractiva si stimulanta.

 

Stereotipiile nu dispar intr-o zi, dar procesul de lucru ale celor care au cauze pur senzoriale poate fi foarte multumitor. Putem profita de acestea si pentru a stimula comunicarea copilului si a imbunatati aspectele care tin de cerinte si de dorinte. Cheia succesului este rabdarea, creativitatea si increderea in potentialul copilului.

 

Sebastiana Groza

Psiholog Clinician, terapeut ABA

 

Sursa:

http://autismodiario.org/2014/08/21/que-debo-hacer-para-eliminar-las-estereotipias-de-mi-hijo-con-autismo/

 

 

Înţelegerea nevoilor fraţilor cu autism

DSC_0019

Acest articol este o propunere integratoare, al cărui  scop este punerea în evidenţă a nevoilor de îngrijire a fraţilor de persoane cu nevoi speciale. Modul în care se lucrează în ziua de azi cu persoanele cu dizabilităţi este foarte bun, având  organizaţii  şi profesionişti din ce în ce mai bine pregătiţi în diagnosticarea şi propunerea tratamentului, astfel progresele care s-au înregistrat sunt multe şi continuă să apară.Continue reading