Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) – Tehnici pentru antrenarea concentrării-

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) - Tehnici pentru antrenarea concentrării-

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 

 Există trei tipuri de ADHD, în funcție de caracteristicile predominante:

  • Dacă copilul este deosebit de energic, impulsiv, agitat și are probleme în a se controla, este posibil că tipul său să fie ADHD hiperactiv-impulsiv. 

  • Dacă el are probleme în a urma reguli și a rămâne în sarcină, nu este deloc organizat și uită sau pierde des lucruri, ar putea fi semne că tipul său este ADHD cu deficit de atenție. 

  • Totuși, dacă combină mai multe din toate aceste caracteristici, tipul său este de ADHD combinat.

Diagnosticul este întotdeauna pus de un psihiatru sau neurolog, iar tipul de ADHD este extrem de important pentru a alege strategiile potrivite.

De asemenea, copiii pot fi hipersensibili din punct de vedere senzorial, adică reacționează puternic la anumiți stimuli, sau pot fi hiposensibili, adică reacționează slab la stimulii din jur.

ADHD nu se capătă pe parcursul vieții. Este o afecțiune cu care copilul se naște și cu care învață să trăiască pe tot parcursul vieții, existând o serie de strategii, tehnici și metode terapeutice care, împreună cu medicamentația, le vin în ajutor pentru reducerea simptomelor. Toți copiii cu ADHD sunt diferiți unul față de celălalt, ceea ce, din nou, ne obligă să găsim strategiile corecte pentru fiecare copil în parte.

În articolul de față, sunt prezentate o serie de tehnici care să ajute copiii să se concentreze mai bine în viața de zi cu zi, fie că este vorba de școală sau de treburile de acasă. Există un mit potrivit căruia copiii cu ADHD nu se pot concentra absolut deloc, dar acest lucru s-a demonstrat a fi fals. Ei pot fi extrem de concentrați dacă găsesc o activitate plăcută și provocatoare. Totuși, următoarele strategii îi vor ajuta să își recapete concentrarea chiar și asupra activităților mai puțin plăcute.

Cutia respirației (în engleză Box Breathing)

Este un exercițiu simplu de respirație care funcționează astfel: inspiră încet timp de patru secunde, menține aerul timp de alte patru secunde, expiră încet timp de patru secunde, menține timp de alte patru secunde, apoi repetă de câte ori este nevoie. 

Efectul Mozart

 S-a demonstrat că muzica ajută la atenuarea simptomelor ADHD, stimulează anumite părți din creier, reduce anxietatea și sporește atenția și concentrarea. Important este ca muzica să nu aibă versuri/voce, să fie calmă și liniștitoare. Se recomandă muzica clasică, precum cea a lui Mozart, Bach sau Haendel.

 

Cronometraje

 Pentru copiii cu ADHD, timpul pare a curge diferit față de cum îl percepem noi. Nu îi va ajuta să li se spună cât timp mai au până la finalul activității, ci este important să poată „vizualiza” timpul. Astfel îi poți ajuta utilizând un cronometru. Spune-i cât timp mai are până la finalizare și setează ceasul pentru a suna în acel moment.

Memento-urile ZEN

 Acestea sunt alarme puse la intervale aleatorii (15 secunde, apoi două minute, apoi 5 secunde, apoi 3 minute etc). Pentru că acestor copii le plac provocările, setează aceste alarme pe tot parcursul activității lor și notează un (+) dacă lucrează la sarcina primită și un (-) dacă au fost distrași în acel moment. La final, transformă-le în puncte cu beneficii (de exemplu dacă au mai multe plusuri, atunci primesc zece minute de joacă în plus înainte de culcare).

 „Oprește, observă, ascultă”

 Similar, cu activitatea precedentă, se vor seta alarme aleatorii, dar la intervale mai lungi de timp (5 minute, apoi 10 minute, apoi 25 de minute, apoi 15 minute). Când este declanșată alarma, spune-i copilului „Este timpul să te oprești, să observe și să asculți”. El va face o pauză în care trebuie să observe și să se gândească la ce tocmai făcea - era sau nu concentrat la activitate, în ce stadiu al activității se afla?  Astfel, el se va putea autoevalua.

Eliminarea distragerii

 Este important ca mediul copiilor să fie organizat, iar obiectele necesare pentru o anumită activitate să le fie la îndemână pentru a elimina un posibil motiv de distragere. Astfel, ajută-i să își organizeze mai bine spațiul în funcție de tipul de ADHD. De exemplu, pentru studiu, copiii hipersensibili au nevoie de o cameră liniștită și un birou pe care să se afle doar lucrurile esențiale, în timp ce copiii hiposensibili pot fi mai concentrați când ascultă muzică, au ușa camerei deschisă, iar pe birou au diverse obiecte care îi liniștesc (de exemplu, un ursuleț de pluș). În ambele cazuri este esențial să nu aibă acces la tabletă, telefon sau laptop dacă nu este necesar.

 

Zone fără ecrane

După cum spuneam, limitarea timpului în fața ecranelor este un element esențial în eliminarea distragerilor, astfel ar fi ideal că întregul mediu să fie astfel reorganizat. În acest scop puteți urma trei reguli simple: crearea unor zone fără ecrane (de exemplu, dormitorul și băile), stabilirea unor rutine fără ecrane pentru întreaga familie (de exemplu, duminica niciun membru al familiei nu poate folosi ecranele), fără ecrane înainte de culcare (toate dispozitivele electronice trebuie oprite cu o oră și jumătate înainte de culcare). Este important că toți membrii familiei să urmeze aceste reguli.

Aceste tehnici reprezintă doar câteva dintre strategiile care se pot folosi pentru sporirea concentrării și eliminarea distragerilor. Important este ca strategiile să fie alese în funcție de nevoile copilului. Astfel, acestea trebuie încercate timp de cel puțin două săptămâni pentru a se observa eficacitatea acestora. De asemenea, atât copiii, cât și ceilalți membrii  ai familiei trebuie să urmeze aceste rutine.

Articol scris de Iuliana Lazăr – pedagog de recuperare

Surse: 

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/adhd-ce-este-și-cum-îl-recunoaștem-corect

E-book: Avantajul ADHD 2.0 - Strategii pentru a transforma neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea copilului tău în superputeri

E-book: KELLI MILLER: Înflorind cu ADHD:  60 de activități distractive pentru a-i ajuta pe copii să se autoregleze, să se concentreze și să reușească

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism – Înțelegerea și exprimarea emoțiilor

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism – Înțelegerea și exprimarea emoțiilor

 Ca o continuare a articolului anterior „Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism - expresiile feței și mimica gestuală”, vom vorbi despre înțelegerea și exprimarea emoțiilor. După cum spuneam, în cadrul ședințelor de terapie la care participă copiii cu autism, există o serie de programe/activități care ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale. 

 Astfel, după ce sunt familiarizați cu fiecare emoție primară (fericire, tristețe, furie, spaima) și cu expresiile faciale și corporale prin care ne exprimăm fiecare emoție, copiii merg mai departe, învățând moduri de exprimare verbală a emoțiilor lor.  Trebuie specificat, din nou, faptul că predarea abilităților emoționale trebuie făcută cât mai natural, prin joacă, dar și prin experiențe din viața de zi cu zi. 

 În continuarea articolului, vă sunt prezentate o serie de jocuri și activități prin care copilul dumneavoastră poate ajunge să înțeleagă și să exprime emoțiile lui sau ale celor din jur într-o manieră cât mai firească.

Tabelul emoțiilor

Materiale: coală albă sau un caiet, obiecte de scris (creion, pix, carioca), riglă.

Vom împărți o coală albă în patru coloane, pe verticală, fiecare reprezentând câte o emoție. Scriem astfel: furios, trist, fericit, speriat. Coloanele deja formate, le vom împărți în alte trei coloane, pe orizontală. 

În prima coloană, denumită „ÎNTREBĂRI” vom nota exemple de întrebări care ni se adresează atunci când cei din jur vor să știe despre noi sau noi înșine vrem să aflăm când simțim o anumită emoție.

-Ce te face să te simți fericit/furios/trist/speriat?

-Ce te întristează/sperie/înfurie?

-Ce mă face să mă simt fericit/furios/trist/speriat?

A doua coloană, o vom denumi specific „RĂSPUNSURI”. Aici, copilul va răspunde fiecărei întrebări în mod verbal și scris (dacă micuțul nu știe încă să scrie, îl putem ajuta notând noi răspunsul). De asemenea, dacă este talentat sau, pur și simplu, pasionat de desen, îl putem lăsa să deseneze răspunsul. Acest lucru vă face activitatea mai amuzantă și vă stimula creativitatea micuțului. 

-FERICIT: să mănânc o ciocolată.

-FURIOS: să pierd la un joc.

-TRIST: să nu îmi văd bunicii o perioadă lungă de timp.

-SPERIAT: să fiu alergat de un câine.

În ultima coloană, „EXPRESII”, ajutăm copilul să își exprime verbal emoțiile, verbalizând ceea ce simte. 

-Mă simt fericit/furios/trist/speriat!

-Sunt fericit/furios/trist/speriat!

-Acest lucru mă face să mă simt fericit/furios/trist/speriat!.

-Sunt extrem de fericit/furios/trist/speriat!

Inițial, copilul trebuie lăsat să se exprime liber, cu propriile cuvinte, și ulterior ajutat cu noi exemple de expresii prin care ne putem exprima emoțiile. La final, vom avea „Tabelul Emoțiilor” completat, iar copilul va înțelege mai bine cauzalitatea dintre gânduri și emoții, dar și cum să își exprime stările în anumite situații. 

Ca un plus, îl putem ajuta copilul să își exprime dorința de a fi ajutat în acele momente mai dificile pentru el folosind următoarea exprimare: „Acest lucru mă face să mă simt trist/furios/speriat și am nevoie să mă ajuți cu…”. Deși cel mai important este ca micuții să își exprime toate emoțiile, este la fel de necesar să îi încurajăm să ceară ajutorul atunci când simt emoții mai puțin pozitive, cum ar fi tristețea sau furia. De fapt, un bun exercițiu în acest sens îl poate constitui chiar următorul joc: 

„Mă simt… când… și m-ar ajuta să…”

Materiale: foaie albă sau un caiet, obiecte de scris (creion, pix, carioca), riglă.

Ca și în cazul primului joc, vom crea un tabel, de data aceasta cu trei coloane verticale, fiecare reprezentând câte o emoție mai puțin plăcută (tristețe, furie, spaimă). La rândul lor, le împărțim în două coloane orizontale. 

În prima coloană, „MĂ SIMT… CÂND…”, copilul trebuie să indice trei situații care îi trezesc emoțiile prezentate. Astfel, vom avea cate trei situații pentru fiecare dintre emoțiile de mai sus.

În a doua coloană, „ȘI M-AR AJUTA SĂ…”, copilul va trebui să scrie câte trei moduri în care și-ar dori să fie ajutat de către adulții din jurul lui. 

 La final, vom ruga copilul să citească fiecare situație astfel: „Mă simt… când… și m-ar ajuta să…”

De exemplu, el ar putea răspunde astfel: „Mă simt trist când nu mă pot juca afară și m-ar ajuta să pot să o fac zilnic, cel puțin câteva minute”. Vom lăsa copilul să găsească și să propună singur posibilele soluții, ajutandu-l atunci când îi este dificil să găsească o rezolvare corespunzătoare.

Cu ajutorul acestor jocuri, copilul va avea ocazia să învețe să înțeleagă emoțiile, să le exprime, dar și să găsească soluții pentru a ieși din situațiile neplăcute din viața lui.

La fel cum, zi de zi, avem ca scop dezvoltarea limbajului copiilor noștri, este extrem de important să avem în vedere și dezvoltarea lor emoțională care este un element foarte important când vine vorba de crearea oricărei relații. De asemenea, ne dorim că ei să ajungă să trăiască o viață cât mai echilibrată și liniștită, iar echilibrul emoțional este cel mai important pas în această direcție.

Articol scris de Iuliana Lazăr – pedagog de recuperare

Surse: 

“LAS EMOCIONES EN EL AUTISMO. MÓDULO 2. Expresión emocional” - Anabel Cornago 

https://autismocdmexico.org/ar/autismo-y-emociones/

https://edu.freepedia.ro/inteligenta-emotionala-copii-t-s-a

https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/autism-tulburare-de-spectru-autist

https://autismartaadhd.ro/cum-simte-emotiile-copilul-cu-autism/ 

https://edukiwi.ro/dezvoltarea-inteligentei-emotionale-la-copii/ 

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Frații copiilor cu autism

Frații copiilor cu autism

 

Ce este neurotipic?

„Neurotipic" este un termen folosit pentru a-i descrie pe cei cu o dezvoltare sau funcționare neurologică tipică. Acestea sunt persoanele care nu au primit un diagnostic de autism sau nu prezintă alte diferențe intelectuale sau de dezvoltare. Astfel, o persoană „neurotipică" este cineva care gândește, percepe și se comportă într-un mod considerat "normal" de către majoritatea oamenilor.

Cum trebuie să le explicăm copiilor neurotipici despre autism?

Este important să îi ajutăm pe copiii neurotipici să-și înțeleagă fratele sau sora cu autism prin consolidarea relației pe care o au și prin explicații adecvate vârstei. Trebuie să abordăm subiectul autismului atunci când copiii neurotipici sunt suficient de mari pentru a înțelege sau când încep să observe că frații lor se comportă diferit față de ceilalți copii. Pe măsură ce copiii cresc și înțeleg mai bine, vor pune întrebări mai complexe și vor avea nevoie de mai multe informații. Iată câteva exemple de bază care te pot ajuta să discuți cu cei mici despre acest subiect, cu mențiunea că poți adapta aceste exemple pentru diferite vârste și stadii de dezvoltare:

Este esențial să descoperi ce știu deja copiii tăi, punându-le întrebări precum: „Maria are autism. Ai auzit de autism?" sau „Ai observat că Maria se joacă diferit față de tine?". Folosește un limbaj adecvat, găsește idei și comparații pe care știi că cel mic le poate înțelege. De exemplu, poți spune: „Autismul face ca oamenii să gândească puțin diferit decât tine" sau „Unele persoane cu autism se pot juca sau pot vorbi diferit sau pot avea dificultăți în a înțelege sentimentele altora" sau „Maria încă nu a învățat să se joace acel joc, deci poate o va face în alt mod". Fii pregătit să repeți aceste informații de mai multe ori.

Cum găsești modalități pentru ca frații să se distreze împreună?

Deși frații copiilor cu autism au în general sentimente pozitive față de aceștia, uneori relațiile lor nu sunt la fel de strânse pe cât ar putea fi. Acest lucru se poate datora dificultăților pe care copiii cu autism le întâmpină în comunicarea socială.

O metodă de a dezvolta relații mai strânse între copiii tăi. este să găsiți modalități prin care toată lumea să se joace, să se distreze și să interacționeze împreună. Identifică punctele de interes comune; de exemplu, copiii tăi ar putea să se bucure de jocuri cu trenulețe sau de fotbal, deci implică-i pe toți în aceste activități.

Dedică timp special fraților copiilor cu autism

Este important ca toți copiii să petreacă timp individual cu părinții lor, iar acest lucru este și mai important pentru frații copiilor cu autism. Timpul petrecut împreună transmite mesajul că toți copiii tăi sunt fel de speciali și că sentimentele și experiențele lor sunt importante pentru tine. Acest lucru consolidează sentimentele de încredere și apartenență în cadrul întregii familii.

Câteva idei despre cum să dedici timp special copiilor tăi neurotipici :

  • Stabilește un timp regulat pentru copiii neurotipici în fiecare zi. Acesta ar putea consta în citirea unei povești înainte de culcare sau petrecerea a 10 minute împreună la sfârșitul fiecărei zile în care să le spui copiilor trei lucruri pozitive pe care le-au făcut în acea zi.

  • Acordă câteva minute pentru a asculta când copiii tăi vor s-ți împărtășească experiențele lor, dorințele, gândurile și emoțiile.

  • Găsește timp pentru activități speciale împreună cu cei mici. Acestea pot include vizionarea unui film, participarea la ateliere creative, plimbări cu bicicleta, cumpărături, pregătirea mesei sau practicarea unui sport.

Indiferent de circumstanțe și în special în astfel de situații, legătura dintre frați este consolidată de dragostea necondiționată pe care o simt unul pentru celălalt.

Articol scris de: Letisia Sora, asistent social

 

Bibliografie
Education and understanding in autism- Alcanzando (2014). Hermanos de ninos con autismo. [Online] Disponibil pe:  https://alcanzando.org/hermanos-de-ninos-con-autismo/ [Accesat la data de 20.01.2024].
Red Cenit. Centros de Desarrollo Cognitivo (2015).  10 recomendaciones para hermanos de ninos con autismo. [Online] Disponibil pe: https://www.redcenit.com/hermanos-de-ninos-con-autismo-10-recomendaciones/ 
 [Accesat la data de 20.01.2024].

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Acceptarea diagnosticului de către părinți: de la negare până la acceptare

Acceptarea diagnosticului de către părinți: de la negare până la acceptare

A avea un copil cu autism poate perturba echilibrul unei familii. Părinții pot experimenta stres emoțional, anxietate, frică sau chiar vinovăție. Aceștia pot fi nevoiți să-și reorganizeze modul de viață pentru a acomoda nevoile speciale ale copilului lor.

Modul în care un părinte primește vestea diagnosticului poate juca un rol crucial în felul în care vor accepta și vor gestiona diagnosticul. Fiecare părinte poate traversa diferite stări emoționale la aflarea diagnosticului copilului său, printre acestea numărându-se:

(a) copleșeală;

(b) tristețe sau dispoziție proastă;

(c) șoc sau negare;

(d) acceptare. 

Indiferent de stările emoționale trăite, acest proces este unul normal, având în vedere că traiectoria vieții lor și a copilului este pe punctul de a se schimba.

Copleșeala poate apărea din cauza volumului mare de informații noi sau a lipsei de claritate în privința pașilor de urmat. Mulți părinți se luptă să accepte realitatea, fiind influențați negativ și de alți membri ai familiei care neagă existența unei „nereguli" în comportamentul copilului. Apar adesea tendințe de a căuta scuze sau explicații pentru comportamentul diferit al copilului.

Frica de necunoscut și de un viitor nesigur poate fi sursa anxietății pentru mulți părinți. Diagnosticul le oferă părinților sentimentul că nu au control asupra viitorului copilului lor, generând numeroase întrebări și neliniști, cum ar fi: „Va vorbi copilul meu?", „Va putea copilul meu să frecventeze o grădiniță/școală?", întrebări la care, din păcate, nu există răspunsuri clare.

Chiar dacă aflarea unui diagnostic poate schimba cursul vieții, există strategii și resurse pentru a face față situației. Acestea includ:

  • educație și informații despre TSA;

  • suport profesional;

  • îngrijirea de sine;

  • elaborarea unui plan de acțiune.

Totodată, în timp ce unii părinți pot găsi benefică împărtășirea și discutarea diagnosticului cu alții, alți părinți pot întâmpina dificultăți în a dezvălui acest lucru. După aflarea diagnosticului, multe familii se pot simți „lăsate în întuneric”, neștiind exact care sunt pașii următori pentru a asigura cel mai bun viitor pentru copilul lor. O colaborare eficientă între părinți și profesioniști empatici este crucială în această etapă. De obicei, părinții caută informații și educație despre autism, precum și suport profesional personalizat pentru a se adapta la nevoile lor specifice. Acest sprijin poate oferi familiilor vulnerabile încredere și un sentiment de competență în gestionarea provocărilor ce urmează.

Părinții pot identifica necesitatea unei abordări simplificate după diagnostic. Mai exact, un acces facil la o persoană cheie care să îi ajute să își clarifice preocupările, să le ofere direcții clare și să îi informeze în legătură cu diagnosticul, poate fi extrem de valoros.

Articol scris de: Lazăr-Niedermayer Tanita-Doloress, psihopedagog Asociația Activity.

 

Bibliografie

Rabba, A. S., Dissanayake, C., & Barbaro, J. (2019). Parents’ experiences of an early autism diagnosis: Insights into their needs. Research in Autism Spectrum Disorders, 66, 101415.doi:10.1016/j.rasd.2019.101415 

Crane, L., Jones, L., Prosser, R., Taghrizi, M., & Pellicano, E. (2019). Parents’ views and experiences of talking about autism with their children. Autism, 136236131983625.doi:10.1177/1362361319836257 

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

ABC-ul vorbirii la copilul cu autism: Cum îmi ajut copilul să își dezvolte limbajul și comunicarea? – Workshop pentru părinți și terapeuți

ABC-ul vorbirii la copilul cu autism: Cum îmi ajut copilul să își dezvolte limbajul și comunicarea? - Workshop pentru părinți și terapeuți

🫶🏻 Vino alături de noi la cursul online „ABC-ul vorbirii la copilul cu autism: Cum îmi ajut copilul să își dezvolte limbajul și comunicarea?” pe 18 mai 2024, online, între 10:00-13:00. Cursul este susținut de Andrei Ionel Mocanu - psihoterapeut și analist comportamental- și este destinat părinților și terapeuților.

🫂 „Știai că prin stimularea dezvoltării limbajului la copiii cu autism, poți reduce comportamentele nedorite și tendințele de autostimulare? Te invit să participi la workshop pentru a învăța să dezvolți comportamentele verbale ale copilului și pentru a deveni un partener de joacă eficient, ajutându-ți copilul să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să interacționeze mai bine cu cei din jur.” - Andrei Ionel Mocanu.

Ce vom aborda?

  • definirea comportamentelor verbale;

  • descrierea operanților verbali;

  • organizarea mediului care să încurajeze dezvoltarea limbajului;

  • identificarea criteriilor de alegerea primelor cuvinte;

  • prezentarea modalităților de dezvoltare a cererilor;

  • prezentarea modalităților de dezvoltare a imitării verbale;

  • prezentarea modalităților de dezvoltare a tactului.

👉🏻Andrei Ionel Mocanu (sau Tatăl activ), co-fondator Activity - Asociația de intervenție terapeutică pentru copil și familie, este absolvent al Facultății de Psihologie și Științele Educației, cu specializările în Pedagogie (în 2008) și Psihologie (în 2012). El este, de asemenea, facilitator al programelor parentale Cercul Siguranței și Triple P. Printre cursurile la care a participat Andrei se numără și „Analiză comportamentală aplicată: Intervenție în Tulburările de Spectru Autist", care îi conferă acreditarea națională de analist comportamental. 

Taxa de participare: 200 de lei/participant

Pentru înscriere:

👉🏻 Achitați taxa de participare până la data de 16 mai 2024, utilizând detaliile de cont următoare:

Cont: RO12UGBI0000422012949RON

Nume cont: Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie Activity

Detalii plată: Donație

 

Mai multe detalii și actualizări despre eveniment găsești pe paginile de Facebook Asociația Activity, Tatăl activ, dar și în evenimentul de aici.

Prin ochii unui tânăr cu ADHD – Partea I

M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare.

Cum și când ai fost diagnosticat?

Am început în decembrie 2020 să merg la psiholog din cauza anxietății crescute în timpul pandemiei; nu am știut atunci, dar izolarea poate amplifica simptomele ADHD destul de mult, mai ales dacă trăiești cu partenerul în aceeași cameră, cum a fost cazul meu. Ședințele păreau să aibă efect la început, dar cu timpul mi-am dat seama că nu funcționează toate sfaturile și metodele pentru reducerea anxietății pe care mi le-a oferit doamna psiholog. Din întâmplare am aflat despre ADHD și ce înseamnă cu adevărat (am crezut greșit, ca mulți alții, că este doar ceva ce au copiii și trece, ceva legat de hiperactivitate și atât).

În iulie 2021 pus întrebarea la una dintre ședințe: „Am citit despre ADHD și cred că am și eu, ce putem face?” iar doamna psiholog a acționat imediat fără prejudecăți. Mi-a pus multe întrebări: despre copilărie, despre părinți, despre relații. După care, în decursul a trei ședințe, am făcut testul ADHD – DIVA. A fost extenuant, dar la finalul lunii august am primit rezultatul:

Conform testului de ADHD – DIVA Adult, prezintă:

7/9 simptome din criteriul de deficit de atenție la maturitate;
8/9 simptome din criteriul de deficit de atenție prezent în copilărie;
9/9 simptome din criteriul pentru hiperactivitate/impulsivitate prezente la maturitate;
6/9 simptome din criteriul pentru hiperactivitate/impulsivitate prezente în copilărie;
Prezintă simptome ce afectează mai mult de două domenii de funcționare;
Prezintă simptomatologie specifică ADHD de tip combinat.

Trebuie să menționez că în România nu se poate da diagnostic pentru ADHD. Nu primești o foaie, cum se întâmplă în alte țări, care să ateste că ai asta și gata. Când am schimbat recent medicul de familie i-am spus că am ADHD și nu a găsit cod sistem, a trebuit să treacă anxietate în schimb.

Cum ai primit vestea?

Am avut multe întrebări, cum ar fi: de ce pare că am simptome mai mult ca adult? Iar răspunsul dumneaei a fost că unii oameni cu ADHD tind să uite cum se comportau în copilărie, fie din cauza traumelor asociate cu consecințele simptomelor, fie din alte motive; ei răspund așa cum își amintesc. De asemenea, simptomele se pot schimba când persoana cu ADHD ajunge la maturitate, spre exemplu hiperactivitatea externă poate deveni internă, cum am pățit și eu; să ai capul constant plin de gânduri și de griji, sărind de la un gând la altul cu o viteză extenuantă; fapt care poate da naștere anxietății.

Am întrebat ce se poate face în afară de a merge la psiholog, auzisem povești de prin alte țări cu diferite medicamente și cum sunt abuzate de oamenii fără ADHD. Doamna psiholog m-a trimis la psihiatru de unde am plecat cu o pastilă pentru anxietate și una pentru ADHD. Le-am luat pe ambele mai multe luni, după care am renunțat la prima; în scurt timp și la a doua. Pe moment, până să fac ceva în privința asta, am fost bucuros, aveam în sfârșit un răspuns la toate problemele mele.

Care este atitudinea ta față de diagnostic (ții secret acest aspect despre tine sau ești deschis vizavi de el)?

Familia mea știe, prietenii la fel. În schimb, la muncă încerc să nu dezvălui dacă nu mă simt sută la sută confortabil cu persoana și cu locul; chiar și atunci prefer să spun că am anumite probleme, să le descriu așa cum sunt în loc să spun ADHD în mod direct, deoarece am pățit la alt loc de muncă să dezvălui asta și să mi se menționeze des după aceea că „e de la ADHD” când făceam ceva greșit.

Cum au reacționat familia și prietenii când au aflat diagnosticul tău? Atitudinea lor față de tine s-a schimbat?

Familia a fost confuză: unele rude au spus că nu am arătat niciodată simptome (nu știau ce înseamnă asta oricum), mama a spus că am fost dus la medic când eram la grădiniță deoarece eram hiperactiv (la sugestia învățătoarei sau asistentei de la grădiniță, nu mai țin minte) și că domna doctor a spus că nu am nimic, că așa sunt copiii. Faptul acesta eu l-am aflat de la mama abia după diagnostic, din păcate. A trebuit să le explic rudelor în ce constă și cum am ajuns aici și au înțeles până la urmă, chiar daca nu a fost usor; mai ales pentru o țară unde sănătatea mintală ca subiect este tabu.

Prietenii, în schimb, nu au fost surprinși. Este un fenomen numit „masking” care apare și la autism (este comorbid între 50% și 70% cu ADHD, dar nu am făcut test oficial pentru autism încă) care te face să îți ascunzi și să internalizezi instinctiv simptomele în preajma oamenilor cu care nu ești complet confortabil; fapt care poate crea anxietate pe termen lung, dar și să dea impresia că “nu ai nimic” celor care nu te cunosc cu adevărat.

Cum era viața ta înainte de diagnostic?

Mereu am știut că e ceva în neregulă cu mine: când eram copil cream probleme des și nu reușeam să îmi fac prieteni de lungă durată. Am fost supus bullying-ului ani la rând din cauza diferențelor mele, fapt care a dus la traume și anxietate. La finalul clasei a VIII-a când toți plângeau că se rupe gașca, eu eram bucuros că scap de acel mediu toxic. Înainte să înceapă bullying-ul mă comportam exact cum s-ar comporta un copil tipic cu ADHD: eram hiperactiv, eram gălăgios, eram intrusiv și neatent la ore; dar doar la cele care nu îmi plăceau, sau la care îmi displăcea profesorul; s-a dovedit că oamenii cu ADHD, oamenii neurodivergenți în general, pot învăța chiar mai bine decât neurotipicii dacă subiectul îi pasionează. Țin minte cum m-am chinuit cu anumite materii, cum am rămas corigent chiar; pe când la altele luam note mari fără efort, fără să fac teme sau să iau notițe, doar pentru că eram absorbit de subiect și rețineam tot.

Ca adult m-a afectat în primul rând la facultate: nu am reușit să îmi fac niciun prieten; toți prietenii pe care îi aveam i-am cunoscut online, în jocuri sau pe rețele; față în față îmi este greu până în prezent să vorbesc cu străini, sau chiar cu cunoștințe, dacă nu suntem pe aceeași lungime de undă în totalitate. De asemenea, mă exprim mult mai bine în scris decât în vorbit sau prin gesturi, deci poate și asta a ajutat.

În primele săptămâni am avut atacuri de anxietate la facultate. Acolo ești pe cont propriu. Depinde de tine să urmărești programul, să te organizezi, să vii la anumite ore; a fost mult prea extenuant, fapt care a pus capăt învățământului universitar pentru mine: de trei ori am încercat să fac o facultate si tot de atatea ori am renunțat. Persoanele cu ADHD au mari probleme cu organizarea, cu noțiunea timpului, și cum am menționat înainte: cu atenția la subiecte care nu le plac. Dacă ar fi fost vreo facultate care să îmi placă la nebunie, probabil aș fi reușit să o termin, dar nu am găsit până acum și am încetat căutarea, cel puțin în România. De asemenea, cu viața de adult și schimbarea simptomelor am căpătat și o sensibilitate destul de mare la stimuli externi, dacă înainte doar mă distrăgeau, acum îmi provoacă stres și anxietate.

Cum te-a afectat diagnosticul de ADHD în viața ta personală și profesională în ultimii trei ani?

M-a ajutat să accept că așa sunt eu și că nu e nimic în neregulă cu mine, am avut doar ghinionul să mă nasc într-o perioadă și/sau locație nepotrivită. Am aflat de atunci tot ce se poate afla despre ADHD și încerc să fiu și acum la curent cu toate noutățile în privința asta (doctorul Russell Barkley este o sursă bună, dar nu singura). Am aflat despre teoria care spune că suntem excepționali într-un trib: suntem capabili să observăm detaliile mici, să distingem pericolul sau hrana mai bine decât neurotipicii, și să luăm mai multe riscuri. Unele studii au arătat că oamenii cu ADHD sunt mai buni antreprenori, de exemplu, datorită celor menționate mai sus (am câteva rude ca exemplu, și da, este ereditar ADHD-ul). De asemenea, este foarte comună lipsa de respectare a autorității; mulți oameni cu ADHD sau autism sunt incapabili să perceapă autoritatea, mai ales cea absolută sau cea neînțeleasă.

Care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți în gestionarea simptomelor ADHD în viața de zi cu zi?

Organizarea, noțiunea timpului și memoria sunt cele mai netrebnice. Am mare noroc că lucrez de acasă, în așa fel am mult mai puțini stimuli externi și mă pot concentra mai bine, altfel aș fi avut probleme și cu atenția. Fenomenul de „hyperfocus” intervine pe partea de organizare și de timp atunci când mă axez prea mult pe o singură chestie, până când aceea este rezolvată. Inabilitatea de a trece peste ceva fără ca acel ceva să fie „complet” este foarte comună la ADHD, din ce am aflat. Partenera mea are de asemenea ADHD (motiv pentru care ne înțelegem așa bine) și la ea se manifestă mai agresiv această problemă: uită să mănânce, să bea apă, să se ridice de pe scaun; asta am pățit și eu acum, de când am început să răspund la aceste întrebări. Sunt și avantaje, cum ar fi că termini ce începi aproape mereu, dar este extenuant pe termen lung. De asta se leagă și noțiunea timpului. Noțiunea timpului (lipsa ei) a fost mereu o problemă mare pentru mine: întârziam la școală aproape zilnic, acum întârzii la muncă sau la alte activități indiferent care ar fi distanța parcursă. Percepția timpului este distorsionată des la oamenii cu ADHD: nu suntem capabili să estimăm și să calculăm cât durează anumite chestii.

Memoria de scurtă durată este alt inamic. Aici se aplică același principiu ca la materiile școlare: dacă e ceva ce îți place sau te-a marcat, atunci se transferă în memoria de lungă durată și rămâne; dacă nu, atunci este cel mai probabil uitat la fel de repede cum a venit (dacă nu e ceva spontan, spre exemplu „du-te acum și fă chestia asta”). Mereu mi s-a spus că uit pentru că „nu îmi pasă”. Este pe jumătate adevărat: creierul meu nu poate fi convins ușor că ceva este cu adevărat important dacă nu consideră din prima că este.

Ține aproape pentru partea a II-a a interviului!

Ps: Dacă ești părinte sau cadru didactic, te invităm să participați pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD”. Află mai multe și înscrie-te aici.

Strategii pentru a încuraja comportamentele pozitive

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor – atât pentru binele lor cât și pentru a celorlalți.

Atât noi adulții (părinți, educatori, terapeuți etc.) cât și copiii, nu suntem ființe perfecte, totuși, cea mai bună metodă de predare necesită un plan de disciplină eficient. E important pentru părinți și pentru specialiști să știe cum să gestioneze comportamente probleme dar și cum să încurajeze comportamentele pozitive. O disciplină bună, cu alte cuvinte, duce la o predare bună și la vremuri bune.

Încurajarea comportamentelor pozitive poate implica un efort mai mare atât pentru adult cât și pentru copil- decât gestionarea comportamentelor problemă. De aceea, vă propunem câteva metode simple pentru a ajuta la încurajarea acțiunilor pozitive la copilul dumneavoastră. Uneori veți putea pune în aplicare doar una dintre aceste metode, alteori vă veți folosi de două sau chiar trei metode.

O primă metodă este întărirea pozitivă/lauda. Laudele ar trebui să apară des, în fiecare zi. Numărul laudelor și a alor interacțiuni pozitive ar trebui să depășească numărul comentariilor negative la un raport de aproximativ trei la unu (trei laude la un comentariu negativ). Un prim gând ar putea fi că acest lucru este aproape imposibil sau greu de făcut, însă dacă vă uitați cu atenție, nu ar trebui să apară probleme în a găsi un comportament pozitiv de întărit. Câteva exemple ar putea fi: “Ți-ai început temele singur! Ești foarte tare”, “Ți-ai pus hainele înapoi în dulap, super!”, “Te-am văzut cum ai jucat astăzi fotbal. Te-ai descurcat foarte bine!”.

Odată ce ați pus copiii să realizeze cu succes un anumit comportament pozitiv, întărirea pozitivă poate ajuta la menținerea cooperării sau a performanței bune. Cu toate acestea, trebuie acordată o mare atenție la cum oferim aceste laude deoarece acestea ar trebui adaptate într-o oarecare măsură pentru fiecare copil și fiecare situație în parte. Unii copii preferă întărirea verbală pozitivă emoțională și elaborată, în timp ce altora nu le place.

Două trucuri suplimentare care pot ajuta ca laudele să aibă un efect și mai mare la stima de sine a copilului: lăudați copilul în fața altor oameni și oferiți laude neașteptate.

„Cronometrele de bucătărie” sunt dispozitive minunate pentru încurajarea unui comportament pozitiv la copii. Cronometrele, de orice fel chiar, pot fi de mare ajutor pentru aproape orice comportament pozitiv – fie că este vorbă de a-și pune hainele înpoi, de a strânge după o activitate sau de o tranziție dintre două activități. Copiii, în mod special cei mai micuți, au tendința naturală de a dori “să bată” dispozitivul mecanic de ticăituri.

O altă strategie prietenoasă și motivantă este graficul. Cu graficele, veți folosi ceva ca un calendar pentru a ține evidența a diferitelor comportamente pozitive ale copilului. Puteți pune acest calendar fie pe biroul copilului sau să le afișați într-un loc cât mai vizibil și ușor de accesat. Un astfel de calendar poate fi personalizat în funcție de copil. De exemplu, zilele săptămânii vor fi trecute orizontal în partea de sus iar comportamentele vizate vor fi trecute unul sub celălalt în partea stângă. În momentul în care copilul finalizează sarcina în mod satisfăcător, puteți indica acest lucru în calendar cu stickere pentru copiii mai mici și numere, puncte sau note pentru copiii mai mari.

Cu aceste calendare, întărirea pozitivă poate veni din trei lucruri: graficul în sine, laudele din partea adultului și satisfacția de a face o treabă bună. Putem numi aceste trei lucruri întăritori naturali. Scopul este de a ajuta copilul să dezvolte o motivație intrinsecă, mai degrabă decât să fie motivat doar de o recompensă extrinsecă/recompensă artificială. Uneori, totuși, întăritorii naturali pot să nu fie suficienți pentru a-l motiva pe copil să îndeplinească o sarcină iar atunci veți putea recurge la recompense artificiale (de exemplu: tokeni colorați, stickere, desert, timp extra pentru o activite plăcută etc.).

Acestea sunt doar câteva strategii pentru a întări comportamente pozitive. Cu timpul, punându-le în aplicare, vă va fi mult mai ușor să veniți cu strategii proprii. Ceea ce este important de reținut este că atunci când implementăm o intervenție, consecvența este necesară pentru a vedea rezultate – fie că sunt mici, fie că sunt îmbunătățiri majore.

Bibliografie:

Phelan, T. & Schonur, J. (2016). 1-2-3 Magic in the Classroom

Articol scris de: Lazăr Tanita – terapeut și coordonator Asociația Activity.

Ești cadru didactic? Află cum să integrezi lauda, distracția și iertarea în atmosfera clasei tale

Ești cadru didactic? Află cum să integrezi lauda, distracția și iertarea în atmosfera clasei tale

Când vine vorba de laudă, distracție și iertare profesorii au o muncă mai grea decât ne-am aștepta. Aceste trei elemente sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, ducând la creșterea stimei de sine și la întărirea relațiilor din viitor. Cu toate acestea, adulților le este dificil să se implice în aceste tipuri de comportament atât de des pe cât ar trebui.

Dar de ce?

Există un proverb care ne spune: ”Oamenii supărați fac zgomot, oamenii fericiți tac”. Acesta se referă la faptul că atunci când adulții sunt triști le oferă mai mult feedback copiilor (adică îi ceartă, dau o atenție mai mare comportamentelor negative), dar atunci când sunt fericiți, aceștia tac. Practic, le este mai ușor să se lege de comportamentele nepotrivite, iar atunci când cei mici au comportamente pozitive, sunt tentați să nu spună nimic, să nu îi încurajeze, deoarece sunt normale.

Lauda este un constructor al stimei de sine pentru că recunoaște și întărește comportamentul unui copil. Când elevii fac ceea ce își dorește profesorul, este mult mai ușor să se distreze cu ei. De asemenea, iertarea este necesară atunci când copiii fac alegeri nepotrivite care agravează anumite situații. Este important să fie iertați astfel încât greșeala lor să nu deterioreze interacțiunile viitoare profesor - elev.

Care sunt cauzele deficitului de feedback?

Un deficit de feedback pozitiv poate fi rezultatul a două lucruri: starea de spirit a profesorului în general sau modul în care se simte acel profesor în legătură cu un alt copil, în general sau într-un anumit moment.

Câteva explicații

Cercetările au confirmat faptul că adulții care nu se simt bine cu ei înșiși și care sunt nefericiți, sau care suferă în viața personală, nu îi vor lăuda pe alții. Adulții depresivi, de exemplu, sunt cunoscuți drept îndepărtați, izolați, și uneori, aproape indiferenți cu cei din jur. Acestora le este dificil să aibă energie pozitivă, iar copiii știu și simt asta în preajma lor. Factorii de stres îi pot face pe adulți mai egocentrici și sunt mai puține șanse să aprecieze și să recompenseze copiii pentru lucrurile minore, dar bune pe care le fac.

De aceea, pentru a-și exprima eficient laudele, a se distra și a-și exercita iertarea în sala de clasă, un profesor trebuie să aibă grijă de starea lui interioară. Nevoile sale personale ar trebui să fie îndeplinite pentru a avea succes la clasă.

Starea de spirit a profesorului față de elevii săi

Deseori întâlnim profesori supărați din cauza comportamentului unuia sau a doi elevi care perturbă liniștea clasei. În astfel de situații, tendința este de a da vina pe copil sau pe părinți: dacă elevul s-ar strădui mai mult sau ar asculta; dacă părinții i-ar da micul dejun și l-ar aduce la timp la școală, atunci lucrurile ar fi mai bune.

De aceea, este important ca profesorii să facă tot ceea ce pot pentru elevii lor în timpul pe care îl petrec împreună la școală și să profite la maximum de ceea ce pot face, mai degrabă decât să își facă griji de ceea ce nu pot face.

Pentru a-i ajuta pe elevi să progreseze, ei ar trebui să-i determine să realizeze că au puterea de a face alegeri bune sau rele. Aici intervine conceptul de iertare. Adevărata iertare nu înseamnă că trebuie să fie de acord sau să aprobe ceea ce a făcut un copil. Mesajul poate fi următorul: ”Ce ai făcut nu a fost în regulă, dar ai plătit consecința și acum putem merge mai departe.”

Totodată, profesorul trebuie să aibă răbdare cu el însuși și cu clasa lui. Obiceiurile sunt greu de schimbat, dar dacă va continua să lucreze la cei trei pași (laudă, distracție și iertare), va descoperi că lucrurile sunt mai ușoare. Și copiii îl vor admira și asculta mai mult, ceea ce va duce automat la și mai multă laudă.

În multe privințe, lauda, distracția și iertarea sunt pentru copii ceea ce sunt apa și îngrășământul pentru plante. Așa că nu uitați: doze regulate de laudă + distracție + doze regulate de iertare = RELAȚII BUNE între profesor și elev.

Dacă ești cadru didactic și vrei să îți îmbunătățești relația cu elevii sau competențele privind managementul clasei, te așteptăm la cursul „Managementul clasei - de la un teren minat la un trib unit", pe 28 aprilie. Află detalii aici.

Articol scris de Raluca Berchez

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Învingătoarea Iulia

Învingătoarea Iulia

Iulia a intrat în casa Activity când încetase să mai vorbească, chiar și pe limba ei, la vârsta de 1 an și trei luni. Nu întorcea capul când era strigată, prefera să petreacă timpul singură și nu îi mai plăcea să se joace alături de fratele său mai mare. În același timp, nu mai reacționa la zgomote și mergea pe stradă privind în gol.

Când Iulia a început terapia, ne gândeam că totul se va termina în șase luni, cel mult un an. Dar nu a fost așa! În primele luni de terapie, era mereu supărată și plângea deseori în timpul sesiunilor.

Progresele au apărut greu. După 2 ani și jumătate de terapie, Iulia spune ,,Da!" când este strigată, câteodată zâmbește, este conștientă de lumea din jurul ei, îi place când alți copii se joacă în preajmă, ba chiar se bucură bătând din palme și chiuind. A învățat culorile, formele, animalele, fructele și legumele. Dacă la început recompensele erau de cele mai multe ori dulciuri sau gustări sărate, acum ele s-au schimbat în îmbrățișări și dovezi de afecțiune.

Astăzi, Iulia face diferența dintre ,,nu” și ,,da”, merge singură la toaletă și poate să spună câteva cuvinte la cerere. În timpul orelor de terapie, a învățat să stea la masă, să își aștepte rândul, să ne arate imagini din cărți, să recunoască membrii familiei, să coloreze, să unească puncte formând astfel diferite forme.

A devenit un copil vesel, jucăuș, căruia îi place să danseze atunci când aude muzică și să stea în compania celorlalți. Iulia a reușit să transforme lucrurile complicate în lucruri simple. Este o învingătoare! 

Călătoria lui Mihai

Călătoria lui Mihai

Atunci când familia lui Mihai a trecut pragul centrului Activity, ne-a povestit despre puștiul său, Mihai, care abia împlinise vârsta de 2 ani și care nu avea limbajul verbal dezvoltat, avea interese restrânse, dar era vesel și foarte jucăuș. Părinții păreau conștienți de toate slăbiciunile celui mic și erau siguri că terapia avea să îl ajute să își dezvolte abilitățile necesare pentru interacțiunea cu ceilalți.

Îi plăcea foarte mult să se joace singur, nu ii plăcea sa fie îmbrățișat, nu îi privea pe cei care îi vorbeau, iar limbajul vocal era la nivelul unui copil cu vârsta de 1 an.

Alături de noii lui prieteni de la Asociația Activity, Mihai avea să cunoască lumea în adevăratul sens al cuvântului. Cu emoții, părinții lui s-au alăturat activ în călătoria care tocmai începea. Ușor, el a acceptat ajutorul prietenilor lui, lăsându-i să se aproprie de el până a ajuns să îi îmbrățișeze și să le arate diverse obiecte.

Călătoria această lentă și silențioasă a durat puțin mai mult de un an, iar ulterior, Mihai avea să spună primele lui cuvinte. Ele au marcat un salt într-o călătorie mult mai rapidă. De atunci, evoluția sa avea să evidentă: a început să formuleze cereri din 3-4 cuvinte folosind adjective, prepoziții și adverbe, a început să interacționeze mai mult cu cei din jur și să își dezvolte abilitățile de joc simbolic.

Abia acum, Mihai se simte pregătit să cunoască alți copii de vârsta lui în cadrul unui grup. Aici el învață să aștepte rândul, să urmărească cu atenție o activitate, să respecte o sarcină adresată tuturor și să stea cât mai mult în cadrul acestuia fără să îi deranjeze pe ceilalți.

Călătoria sa va continua alături de prietenii de la Asociația Activity până când va cunoaște suficient de bine această lume și va fi pregătit să ne povestească singur propriul jurnal de călătorie. 

Alina, micuța artistă diagnosticată cu autism, are nevoie de ajutorul tău

Alina, micuța artistă diagnosticată cu autism, are nevoie de ajutorul tău

Povestea atipică a Alinei a început când avea doar 1 an și jumătate, când am observat că ceva era în neregulă cu ea; nu mai folosea cuvintele pe care le învățase până atunci, nu mai răspundea la nume sau învârtea obsesiv jucăriile. Ne-am întrebat ce se întâmpla, ce nu făceam bine? 

Norocul nostru a fost o căzătură în urma căreia am ajuns la spital, iar medicii ne-au recomandat să consultăm un psiholog deoarece toate încercările de a o liniști eșuaseră.

În căutările noastre de a afla ce se întâmpla cu Alina, am întâlnit un psiholog care ne-a îndrumat și ne-a consiliat în cadrul Asociației Activity. Alina vine cu entuziasm la ședințele de terapie și de logopedie, ședințe unde a învățat să spună iar “mama” și “tata”, să răspundă, să fie conștientă de sine, să socializeze, să se joace cu ceilalți copii, să cânte, să danseze, să picteze, să aibă răbdare.

De când a descoperit pictatul îi spunem ,,micuța artistă”. Este înnebunită după culori si după tot ce poți face cu acestea. Își mânjește cu o plăcere teribilă mânuțele pentru a ne bucura cu ,,tablourile” sale.

Am avut și momente de cumpănă, în care simțeam că nimeni nu ne înțelege. Unii prieteni ne evitau, iar unele rude ne spuneau că Alina nu va fi niciodată normală. Cu ajutorul ședințelor de terapie de cuplu și atelierelor pentru părinți, am înțeles diagnosticul ei și am învățat cum să lucrăm cu ea sau cum trebuie să procedăm în situații de cumpănă.

Dacă în urmă cu doi ani alergam după ea prin cameră, astăzi poate să stea la măsuță și să urmeze toate instrucțiunile date. Dacă la început existau doar câteva sunete în vocabularul ei, acum poate spune clar ce își dorește.

Cătălina are autism și trebuie să continue terapia

Cătălina are autism și trebuie să continue terapia

Cătălina este o fetiță care captează atenția celor din jur fără prea mare dificultate. Relația ei cu echipa Activity a început în 2019, când a primit diagnosticul de autism atipic. Urma să împlinească 3 ani și încă nu vorbea.

Părinții și-au adunat toate resursele și au început un program de terapie format din 5 ședințe pe săptămână. Începutul a fost dificil, Cătălina nu era atrasă de lumea din jurul ei, părea că nu îi plac jucăriile, culorile, cântecelele.

În perioada de acomodare, a explorat fiecare colțisor din centrul Activity, s-a familiarizat cu obiectele din fiecare cameră și i-au fost prezentate activități variate de stimulare senzorială.

Încet, încet, Cătălina a început să caute jucăriile care aveau lumini și sunete. După 6 luni, au apărut primele sunete prin care își exprima nevoile. După alte 6 luni, Cătălina intra în centru strigând numele terapeutului preferat, renunțase la pampers, avea un vocabular format din 100 de cuvinte sau aproximări de cuvinte și alte zeci, pe care se străduia să le pronunțe. Recunoștea persoanele din familie și le striga când avea nevoie de ele, adora să coloreze, să facă puzzle și să se joace cu animalele.

Momentele de stimulare au devenit mai dese și mai evidente, dezvoltând comportamente de tipul clipit des, scuturat mâinile și mersul în cerc în jurul unui obiect. Din acest motiv, părinții au decis să introducă ședințe de stimulare senzorială și logopedie.

În primăvara anului 2021, Cătălina a început să participe de două ori pe săptămână la activități de grup pentru a-și dezvolta abilitățile socio-emoționale.

Din cauza unor probleme financiare, părinții au fost nevoiți să restrângă cheltuielile, inclusiv prin micșorarea numărului de ședințe de terapie pe săptămână. Ulterior au luat decizia să o înscrie la grădiniță, având deja 5 ani. S-au gândit că la grădinița privată îi va fi mai ușor să se acomodeze într-un grup mai mic, dar abia în a patra a avut noroc.

 Nu a reușit să își facă prieteni, dar participă la toate activitățile educaționale, răspunde la întrebările care îi sunt adresate direct și îndeplinește sarcinile doar atunci când este numită (de exemplu, ”Cătălina, ține-te de mână cu Miruna și Toni”).

‼️ În prezent, vine la Activity pentru o ședință de terapie comportamentală pe săptămână, dar are nevoie de resurse pentru un program intensiv (format din terapie comportamentală, logopedie și stimulare senzorială). Graficul de evaluare arată că stagnează pe unele paliere și regresează pe altele. Părinții știu asta și se implică activ lucrând acasă cu ea programele din cadrul planului de intervenție, însă grijile de zi cu zi nu le oferă suficient timp pentru a exersa mereu.

Recomandare de carte: “M-am născut într-o zi albastră. În mintea extraordinară a unui geniu autist”

Recomandare de carte: “M-am născut într-o zi albastră. În mintea extraordinară a unui geniu autist”

2 aprilie este Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului.  Dacă acum 50 de ani autismul era considerat o afecțiune rară, astăzi 1 din 68 de copii o au, 29% în doar 2 ani, sau, conform unui studiu din 2007, 1 din 150.  În SUA, 1 din 42 de bebeluși băieți născuți astăzi, vor fi diagnosticați cu autism înainte de vârsta de 3 ani, iar fete 1 din 189, conform unui studiu de 16 ani. Numărul persoanelor de sex masculin a crescut de 4 ori și numărul persoanelor de sex feminin a crescut de 7 ori, în ultimii 15 ani. (Disconnected Kids, dr. Robert Melillo, 2009).

Acest prim articol dintr-o mini-serie, este mai special, pentru că autorul cărții este o persoană cu…AUTISM. Cartea este scrisă de un geniu autist, diagnosticat cu sindrom Asperger, dar următoarea pe care o vom prezența, este a unui copil de 13 ani, un autist non-verbal!

“M-AM NĂSCUT ÎNTR-O ZI ALBASTRĂ În mintea extraordinară a unui geniu autist” este scrisă de Daniel Tammet (n. 1974), diagnosticat la vârsta de 25 de ani, în urma unui interviu clinic la “Centrul de cercetare asupra autismului”, de la Universitatea Cambridge, cu sindromul savantului /sindromul Asperger, o tulburare relativ ușoară și funcțională, din spectrul autist. Nu știe nimeni cu siguranță ce anume cauzează sindromul Asperger, doar că este o afecțiune cu care te naști. Neurologi eminenți au studiat apoi îndeaproape cazul sau. A publicat 3 cărți, una dintre ele (tradusă chiar de el în franceză), are o abilitate ieșită din comun de a învață limbi străine (a învățat islandeza în cinci zile!), vorbește fluent 10 limbi și a devenit celebru după ce a recitat în public, timp de 5 ore, primele 22 514 zecimale ale numărului PI.  Astăzi coordonează un site, unde cei care doresc să învețe limbi străine, pot să o facă după o metodă inventată de el. Are o viață independentă, prieteni, și ține prelegeri publice, în care încearcă să dezvăluie mai multe despre lumea necunoscută, inaccesibilă, uluitoare, a unui…autist.

Cartea este emoționantă, o mărturie a unui proces dureros de conștientizare a diferențelor față de ceilalți copii, cu amintiri din copilărie, într-o Londra a anilor ’80, când se cunoșteau puține lucruri despre sindromul Asperger. Iată câteva fragmente:

M-am născut pe 31 ianuarie 1979. O zi de miercuri. Știu asta pentru că în mintea mea data e albastră și zilele de miercuri sunt întotdeauna albastre, la fel ca numărul 9 sau sunetul vocilor care se ceartă. (pag.7)"

*

"Nu țin minte să mă fi simțit singur la grădiniță, poate din cauză că eram atât de absorbit de cărți, mărgele și cercuri. Încetul cu încetul, sentimentul că sunt diferit de ceilalți copii începea să-și facă loc în mintea mea, dar din cine știe ce motiv, nu mă deranja. Încă nu simțeam nevoia să am prieteni; că să fiu fericit, îmi era de ajuns să mă joc singur.

Când era rândul jocurilor în grup, cum ar fi jocul scaunelor muzicale, refuzam să particip. Eram îngrozit că vreunul din copii ar putea să mă atingă, atunci când se imbranceau pentru scaunele libere. Oricât a încercat, educatoarea n-a reușit să mă convingă. Până la urmă, mi-a dat voie să stau deoparte, lângă un perete, și să-i privesc pe ceilalți cum se joacă. Cât timp mă lăsau în pace, eram fericit.

Când mă întorceam de la grădiniță, urcam repede la mine în camera. Dacă eram obosit sau supărat, mă băgam sub pat pe întuneric, și stăteam acolo. Tata și cu mama s-au învățat să bată încetișor la ușa înainte să între că să vadă ce fac. Mama mă punea mereu să-i povestesc cum a fost la grădiniță. Își propusese să mă încurajeze să vorbesc pentru că eram mult prea tăcut, cea mai mare parte din timp. (pag.34)"

...

"Acum, când scriu despre acei ani, sunt uimit când mă gândesc ce mult au făcut părinții mei pentru mine, chiar dacă erau destul de săraci, pe atunci. Să-i ascult povestind despre primii ani a fost o experiență magică, am putut să văd, privind în urmă, rolul pe care l-au avut în formarea omului care sunt azi. În ciuda nenumăratelor mele probleme, a lacrimilor și crizelor de nervi, dar și a altor dificultăți, m-au iubit amândoi necondiționat și au făcut tot ce le-a stat în putință că să mă ajute, cu infinită răbdare. Ei sunt eroii mei.” (pag.35)"

Dragi părinți, , după ce veți citi cartea, scrisă de altfel foarte ușor, ca o poveste (adevărată însă), vă veți privi copilul special cu mai multă speranță.

Trăim într-o epoca în care genetica a progresat atât de mult, încât clonează ființe vii, iar tehnologia a creat inteligența artificială, care imită inteligența umană. Astăzi, în 2023, încă nu se cunosc cauzele autismului…  Curios, nu? Știați că, Thomas Alva Edison, nascut in 1847  (secolul trecut !), inventatorul becului incandescent (+inventator cu 1093 de patente în SUA), nu a vorbit până la vârstă de 4 ani și chiar și atunci când a început să o facă, a folosit limbajul într-un mod diferit față de ceilalți copii? Despre ce decizie a luat mama lui, când băiatul ei special a împlinit 11 ani, într-un articol viitor...

Sursă: “M-AM NĂSCUT ÎNTR-O ZI ALBASTRĂ În mintea extraordinară a unui geniu autist”, Ed. Philobia, 2012

de Daniel Tammet

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Sunt Valentin, am 8 ani și sufăr de autism

Sunt Valentin, am 8 ani și sufăr de autism

 Valentin a început terapia la 3 ani și 2 luni, având în vocabular maximum 30 de cuvinte. Prima ședință de terapie a debutat cu 2 ore de plâns fără oprire fiind o mare provocare pentru toți. Refuza să coopereze, în timp ce echipa de terapeuți căuta toate mijloacele pentru a-l face să vorbească.

Cu timpul, mersul la terapie a devenit o plăcere. Valentin și-a făcut prieteni și s-a atașat de terapeuți.

 Rezultatele au apărut după primele luni. Numărul de cuvinte pe care le folosea a crescut constant, socializa și interacționa cu cei din jur mai mult. Fiecare ședință de evaluare lunară confirma destinația pozitivă spre care ne îndreptam.

Terapia l-a ajutat să se integreze la grădiniță, să se joace, să accepte când alt copil câștigă, să împartă jucării. Ca părinte, sunt multe momente de furie în care te întrebi de ce ți se întâmplă tocmai ție acest lucru. Apoi accepți că este o problemă și începi să te mobilizezi, să cauți păreri de la cât mai multe persoane avizate, începi să citești cu disperare cărți sau materiale avizate în domeniu.

 În timp, înțelegi nevoia mare a copilului de a se simți acceptat, dorit, iubit așa cum este el, nevoia de a fi încurajat, de a simți că este mereu cineva lângă el. Sunt momente în care treci de la agonie la extaz.

Dupa 5 ani de terapie, Valentin merge la o școală de masă fiind în clasa pregătitoare cu rezultate foarte bune. Cunoaște toate literele de tipar și de mână, citește și scrie. Numără și recunoaște toate cifrele pana la 1000, adună și scade până la 100. Are o bună memorie a cifrelor și este fascinat de numere.

Sunt Maria, am 5 ani și sufăr de autism

Sunt Maria, am 5 ani și sufăr de autism

Bună! Numele meu este Maria, am 5 ani și am fost diagnosticată cu autism în noiembrie 2020, adică atunci când nu aveam nici trei ani împliniți.

Vestea a căzut cu durere peste familia mea care se pregătea de sărbătorile de iarnă. Diagnosticul a fost primit cu tristețe de părinții și bunicii mei, iar viața a luat o nouă întorsătură pentru noi toți.

Părinții mei nu și-au vorbit timp de câteva zile după primirea diagnosticului meu. Se evitau. Încercau să găsească factorul declanșator sau o soluție magică și salvatoare.

Mai târziu, au înțeles că doar împreună putem trecem prin asta, că muncind împreună putem avea rezultate. Așadar, au început să caute terapii, centre și terapeuți cu care să începem acest demers.

Din ianuarie anul 2021, mama mea a început să vină cu mine la ședințele de terapie. Atunci când ajungeam la Asociația Activity, iar unul dintre terapeuții Activity mă prelua, rămânea cu inima îndoită. Știu că își dorea rezultate sigure și rapide.

La începutul terapiei, îmi era dificil sa stabilesc contactul vizual și să mă joc cu ceilalți copii. Cu mult exercițiu, am învățat să mă joc cu noii prieteni Activity, m-am obișnuit cu noul mod de viață și am început să comunic cu ceilalți având 2-3 cuvinte în fraze.
Mama mea a preluat o parte din obiective pentru a grăbi procesul terapeutic, fiind punctul de legătură între lumea mea și lumea căreia învăț să îi fac față în fiecare zi. În ultimii ani, mama s-a pus pe locul doi, renunțând la multe lucruri care îi aduceau zâmbetul pe buze pentru a mă ajuta pe mine.

În prezent, merg la grădiniță unde încerc să leg prietenii, să accept zgomotele și agitația și mă străduiesc să mă concentrez la toate activitățile. 

Merg în continuare la terapie de două ori pe săptămână, dar specialiștii spun că am nevoie de un program terapeutic mai intens pentru a putea face față provocărilor de zi cu zi.

Povestea lui Radu

Povestea lui Radu

Află povestea lui Radu, un băiețel de 6 ani foarte vesel, jucăuș, vorbăreț pe limba lui... chineza și română pentru un chinez, cu multă energie, dar și o mare dragoste pentru oamenii din jurul lui.
 
De la 3 ani, când nu spunea nici ”mama”, primește ajutor terapeutic pentru tulburarea sa din spectrul autist, trecând în acest timp de la ecolalie (repetarea cuvintelor, expresiilor și propozițiilor exprimate de cei din jur) la exprimarea cu sens emițând cereri și verbalizând parte din ceea ce vede și îi satisface curiozitatea.
 
Pentru părinți, solicitări precum: ”mami, te log flumos să vii cu mine în suflagelie pentlu a ne juca ”sunt minuni obținute cu multă terapie și dăruire din partea celor care lucrează pentru băiețel.
 
Deși a făcut extrem de multe progrese, Radu are nevoie de foarte multă susținere în continuare și de multă terapie precum: logopedie (încă nu pronunță bine pe L, Ș, R și alte grupuri vocale complexe pentru el), kinetoterapie (pentru că piciorul din stânga îl poziționează încă greșit), terapie individuală și de grup (deși a început să verbalizeze, încă nu generalizează toate conceptele învățate, ecolalia este prezentă, nu socializează).
 
 Toate acestea formează un demers complex care îi poate asigura existența ”normală” într-o societate ”convențională”.

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Caracteristici

ADHD reprezintă o tulburare neurobiologică caracterizată printr-o dezvoltare necorespunzătoare de inatenţie (deficit de atenţie), hiperactivitate şi impulsivitate, simptome ce pot apărea în diferite contexte sociale (acasă, în parc, la şcoală sau în alte activităţi sociale). (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Afectează în mod negativ activităţile şcolare şi profesionale. La debut, ADHD, indiferent dacă este însoţit sau nu de întârziere mintală, se poate manifesta cu hiperactivitate, deficit de atenție, copilul atinge jucăriile fără a se juca cu ele, este capabil să iniţieze şi să menţină relații sociale doar pe perioade scurte, are limbaj expresiv prezent, dar cu valoare de „cuvânt-propoziție“, nu respectă regulile și nu înţelege interdicţia. (Dobrescu, 2003 apud Rad, Costinescu & Dobrescu, 2008).

Este o tulburare de comportament frecvent diagnosticată în copilărie, fiind estimat că poate afecta 3 până la 7 % dintre copiii care au vârstă şcolară. De cele mai multe ori, simptomatologia persistă şi la vârsta adolescenţei, precum şi la cea adultă. (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Conform studiilor de specialitate, ADHD este o tulburare care se transmite ereditar, de la părinţi la copii. Cu toate acestea, poate fi și rezultatul unei corelaţii dintre acești factori ereditari cu cei de mediu şi psihosociali. Evenimentele care pot declanşa apariţia acestei tulburări poate fi, de exemplu, un mediu familial în care apar frecvent tensiuni sau lipsa unui climat afectiv şi relaţiile ce se stabilesc în aceasta.

Diagnostic

Pentru a fi diagnosticat, simptomele trebuie să persiste cel puţin 6 luni, la o intensitate necorespunzătoare nivelului de dezvoltare, afectând negativ activităţile sociale, dar şi pe cele din mediul şcolar şi profesional. 

Fiecare dintre cele trei medii implică următoarele simptome:

Deficitul de atenţie (DSM-5, 2016):

  • lipsa capacităţii de concentrare asupra detaliilor, individul are tendinţa să omită sau să rateze detalii în cazul unor sarcini, iar munca nu este temeinică.
  • dificultăţi în menţinerea atenţiei în efectuarea unor sarcini sau în activităţi distractive (de exemplu, în cadrul jocului)
  • lipsa unei capacităţi de a asculta interlocutorul
  • dificultăţi în urmarea exactă a unor instrucţiuni, în finalizarea unor sarcini (de exemplu, teme, activităţi casnice)
  • dificultăţi în a se implica în sarcini ce presupun un nivel de efort ridicat
  • deseori are tendinţa de a pierde obiectele necesare unor sarcini sau activităţi (de exemplu, instrumente de scris, chei, ochelari, cărţi)
  • de cele mai multe ori este distras de stimuli externi

Hiperactivitate (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009, pag. 88-89):

  • dificultăţi în a respecta reguli sociale (de exemplu, aşteptarea rândului)
  • adesea se joacă cu picioarele, cu mâinile sau se foieşte pe scaun
  • dificultăţii de a aştepta pe scaun
  • are tendinţa de a vorbi excesiv de mult
  • de cele mai multe ori se află într-o continua mişcare

Impulsivitate:

  • nu are capacitatea de a aştepta să i se adreseze o întrebare, venind deja cu formularea răspunsului
  • adesea îi întrerupe sau deranjează pe ceilalţi, intervine în conversaţii sau în jocurile altora

Intervenţie

Diagnosticul este stabilit de medicul specialist psihiatru. Pe baza unei evaluări complexe, se realizează o anamneză din care medicul obţine informaţii cu privire la istoricul copilului de la părinte şi educatori, ulterior interpretând rezultatele testelor psihologice specifice.

Pe lângă medicamentaţie, foarte importantă este şi angajarea copilului într-un program de terapie comportamentală în care acesta să aibă reguli clare, iar programul de intervenţie să vizeze următoarele aspecte:

  • dezvoltarea atenţiei şi capacităţii de concentrare
  • îmbunătăţirea performanţelor şcolare
  • diminuarea comportamentului agresiv
  • creşterea încrederii în sine

Bibliografie:

  1. Organizația ,,Salvaţi Copiii’’. 2009. Ghid de intervenţie psihosocială destinat profesioniştilor care lucrează cu copiii cu vârste între 0-6/7 ani cu probleme de sănătate mintală. Bucureşti: Speed Promotion.
  2. DSM-5 2016: manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale.Ed. a 5-a. Bucureşti: Editura Medicală Callisto.
  3. Rad, F., Costinescu, R., Dobrescu, I. 2008. ADHD şi tulburarea de spectru autist la vârste mici. În Revista Română de Pediatrie-XVII, Nr.1

Articol scris de Alexandra Ghilință și Raluca Brehoi

Urmăriți evenimentul Mituri și realități despre ADHD

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Povestea lui Sorin, băiețelul care a învățat să lupte de la 4 ani

Povestea lui Sorin, băiețelul care a învățat să lupte de la 4 ani

Sorin avea doar 4 ani când a venit la asociația noastră. La prima întâlnire, părinții acestuia erau îngrijorați de faptul că nu reușea să socializeze cu colegii de grădiniță, se juca de cele mai multe ori singur, făcând niște mișcări repetitive și spunând diverse texte învățate de la televizor sau din povești. Nici acasă lucrurile nu stăteau prea bine pentru că avea probleme legate de alimentație, Sorin preferând să mănânce doar anumite alimente.
 
Nu reușea să se conecteze cu părinții, nu stabilea contact vizual, nu reușea să stea foarte mult într-o sarcină și nici să spună ceea ce își dorea.
Sorin a început să vină zilnic la Activity pentru sedințe individuale de terapie ABA. În timp, a început să participe și la grupuri de socializare cu alți copii care aveau nevoie să își dezvolte abilitățile necesare mediului școlar - să asculte o cerință, să ridice mâna, să aștepte rândul sau să realizeze diverse activități în echipă.
 
Pentru o integrare bună și o monitorizare în mediul educațional, coordonatorul lui Sorin a mers în grădiniță pentru a-l observa și pentru a discuta cu cadrele didactice. Aceste intervenții au continuat și în școală, în clasele primare – etapă esențială pentru a stabili planul de intervenție pentru orice copil cu autism.
 
Pentru că evoluția lui Sorin a fost foarte bună, în timp, a început să iasă în oraș pentru a merge la bibliotecă, pentru a vizita un muzeu sau pentru a realiza diverse cumpărături.
 
Părinții lui Sorin au înțeles importanța terapiei, l-au adus constant la ședințe, scurtând sau chiar renunțând la vacanțe, iar ei au participat la toate workshopurile organizate de specialiștii Activity pentru părinți.
 
În prezent Sorin este în clasa a V-a, merge singur la școală, are prieteni și este printre cei mai buni elevi din clasă.
Are nevoie în continuare de sprijinul nostru pentru a-și putea gestiona anxietatea și pentru a reuși să aibă mai multă încredere în el. Vine la Activity o dată pe săptămână, dar are nevoie de cel puțin două ședințe individuale pe săptămână și una de grup.

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Analiza practică a comportamentului problemă este un model important de evaluare care poate crește probabilitatea de a ajunge la un tratament cât mai eficient pentru copiii cu tulburări de spectru autist. Mai multe studii au descris utilizarea Analizei Relației Sintetizate Intervievate-Informate (IISCA) pentru a arăta variabilele care influențează comportamentul problemă într-o varietate de cazuri, participanți și medii de lucru. În toate cercetările, IISCA a contribuit la înțelegerea factorilor care au provocat comportamentul problematic și stimulii care au influențat menținerea lor.

Componentele de bază ale analizei IISCA includ condiții multiple de testare și control pentru a evalua sensibilitatea comportamentului problemă în contexte izolate.

În ce constă analiza IISCA atunci când vine vorba de înțelegerea comportamentului problematic?

Primul pas constă într-un interviu deschis și detaliat cu părinții înainte de analiza în sine pentru a identifica informații importante, ce pot fi folosite mai târziu pentru a construi ipoteze privind factorii și stimulii ce pot influenţa comportamentul problematic. Rezultatele interviului sunt folosite pentru a realiza condițiile de testare și control potrivite pentru copil, care ajută la stabililirea contextului de testare și presupusa relație cu stimulii.

O analiză IISCA bazată pe performanță presupune o unică recompensare ce este întreruptă de introducerea unui factor de stimulare a comportamentului problematic. În aceste situații, evaluatorii sunt pregătiți să ofere un stimul de întărire la prima apariție a comportamentului problemă, atât grav, cât și mai puțin grav. Un aspect critic al IISCA pe bazează pe faptul că persoana evaluată trebuie sa fie relaxată înainte de introducerea primului stimul de către evaluator.

Exemple din practica terapeutică

Un exemplu concret din literatura de specialitate a constat în utilizarea IISCA pentru a evalua un comportament problematic sever în rândul a cinci copii cu autism internați într-o clinică din sudul Italiei. Interviul deschis, despre care am discutat și mai sus, a fost util în confirmarea presupușilor factori și stimuli în situația fiecărui comportament problematic al fiecărui particpiant. Informațiile bogate obținute prin interviurile deschise au făcut posibilă identificarea stimulilor relevanți din punct de vedere cultural ce pot influența comportamentul problematic.

De asemenea, durata scurtă de timp pentru efectuarea acestui model de analiză a contribuit și la siguranța participanților și a terapeuților. Analiza IISCA bazată pe performanță este sensibilă la diferențele culturale și la experiențele individuale de viață ale participanților.

În concluzie, analiza IISCA provoacă răspunsuri diferite în funcție de caracteristicile participanților. Avantajul este faptul că în acest fel poți adapta modelul terapeutic în funcție de nevoile fiecărui copil, dar și în funcție de profilul său cultural. De aceea, interviul inițial rămâne decisiv pentru evoluția analizei.

Bibliografie:

Luigi Iovino, Floriana Canniello, Roberta Simeoli, Maria Gallucci, Rosaria Benincasa, Davide D’Elia, Gregory P. Hanley & Anthony P. Cammilieri (2022): A new adaptation of the Interview-Informed Synthesized Contingency Analyses (IISCA): The performance-based IISCA, European Journal of Behavior Analysis, DOI: 10.1080/15021149.2022.2093596

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Comportamentul problematic la copii: Rezolvarea începe cu o evaluare obiectivă

Comportamentul problematic la copii: Rezolvarea începe cu o evaluare obiectivă

Clinicile de specialitate și, în general, psihologii, primesc numeroase solicitări de intervenție în cazurile de comportamente problematice la copii. De multe ori, aceste situații vin la pachet cu un diagnostic și presupun un demers terapeutic complex.

Totuși, dacă analizăm doar intervenția privind comportamentul problematic la copii, trebuie să ne concentrăm, în primă fază, pe evaluare.

Care sunt etapele evaluării comportamentului problematic?

Procesul de evaluare practic are etape principale:

  1. evaluarea indirectă (bazată pe lipsa obervațiilor);
  2. evaluarea descriptivă (bazată pe obervații directe asupra mediului de lucru, unde se află copilul evaluat și ceea ce se află în jurul lui)
  3. analiza practică (bazată atât pe observații directe, cât și pe manipularea mediului de lucru, adică schimbarea anumitor lucruri din mediu pentru a determina modificarea comportamentului).

Este recomandată o evaluare cu cât mai mult detalii având în vedere că se pot omite unele aspecte importante. O tehnică utilă în acest sens este interviul pentru că aduce clarificări referitoare la comportamanetele obișnuite, neproblematice, cât și cele unice sau de moment. Pentru o analiză bine făcută este necesară o relație puternică între client (copil, dar și familie) și terapeut în timpul procesului de interviu și de observație.

Observația și interviul pot avea loc în contexte de joacă și alte momente de petrecere a timpului liber alături de introducerea unor recompense (întăritori) automați.

Care este rolul interviului în evaluarea comportamentelor problematice?

Rolul interviului este de a descrie dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber și de a identifica posibilele motive care conduc la comportamentul problematic.

Nu există o rețetă standard, dar sunt câțiva pași importanți în diminuarea comportamentelor problematice

Dincolo de observație și interviu, terapeutul trebuie să aibă în vedere o serie de ședinte de cercetare 1 la 1 cu copilul. De asemenea, este recomandată realizarea unui grafic care să conțină toate informațiile primite în urma interviului și analizei, alături de interpretarea acestora. Graficului i se adaugă explicațiile pentru procesele comportamentale – cum s-a ajuns în acest stadiu. Nu în ultimul rând, toate aceste analize trebuie prezentate tuturor persoanelor care intră în contact cu copilul.

Care este sursa comportamentelor problematice?

De cele mai multe ori, comportamentele problematice se învață din mediul înconjurător (familie, școală, alte contexte frecvente din viața copilului) și sunt reacții care servesc unui scop al copilului. Practic, simte sau crede că prin acest fel de a relaționa își va atinge un anumit obiectiv. Nu există copii agresivi, ci contexte care susțin agresivitatea, iar un comportament problematic se poate dezvolta și menține în condiții obișnuite, în absența unui factor specific cu putere mare de a declanșa o schimbare.

În concluzie, etapa de evaluare este decisivă atunci când vine vorba de ajutarea copiiilor cu provocări comportamentale. Din aceasta derivă următorii pași foarte importanți pentru diminuarea comportamentelor problematice.

Bibliografie:

Hanley, G. P. (2012). Functional assessment of problem behavior: Dispelling myths, overcoming implementation obstacles, and developing new lore. BAP, 5, 54-72.

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult: