Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte?

Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte?

Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o fac, însă și un subiect care chiar merită explorat. Și da, probabil că mulți părinți își doresc să abordeze această temă, mai ales că părerile sunt împărțite, iar copiii sunt diferiți și pot reacționa diferit în situații asemănătoare.
Deși coperta poate părea banală, iar titlul te face sa te gândești că iar a apărut o carte care promite rețete de succes în schimbarea comportamentului copilului tău, după ce vei citi primul capitol, ai putea să te îndrăgostești de modul în care cele două autoare, Joanna Faber și Julie King, își descriu relațiile cu copiii lor. Ar putea să te amuze, să îți trezească amintiri cu privire la comportamentele tale din copilărie sau ale copiilor tăi ori ar putea să fie un bun ghid în luarea anumitor decizii. Și în acest caz, autoarele ne vorbesc despre copiii lor, despre modul lor de a comunica cu propriii fii, fie ei tipici sau nu. Una dintre acestea este mama a doi copii diagnosticați cu tulburare de spectru autist si ne învață cum să îi înțelegem mai bine, cum putem comunica cu ei sau cum ne putem bucura împreună de ceea ce ne oferă viața.
După cum știm cu toții, autismul este acel personaj negativ care îngreunează dezvoltarea motorie și verbală a copiilor, acesta caracterizându-se prin dificultăți de interacțiune socială si comportamente repetitive. Cu toate astea, atunci când o persoană din cercul nostru de cunoștințe este diagnosticată cu autism, învățăm împreună tot ceea ce pentru copiii tipici este normal, banal, simplu. La fel se întâmplă și cu autoarea cărții, Julie King, care ne învață cum să „intrăm in lumea copilui nostru”, cum să învățăm să ne acceptăm reciproc. Într-unul dintre capitole, Julie ne descrie câteva modalități prin care putem comunica mai simplu cu copiii noștri.
”Data viitoare când copilul vostru, pare să se afle în lumea lui proprie, neinteresat să relaționeze cu voi sau cu oricine altcineva, și voi aveți ceva energie în plus pe care să o investiți în asta, încercați să vă așezați pe podea (sau oriunde se întâmplă să fie copilul vostru, în acel moment) și să intrați în lumea lui alături de el. De exemplu: dacă lui Peter îi place să vorbească despre orarul trenurilor, vorbiți cu el despre orarul trenurilor”.
Unul dintre instrumentele pe care le găsesc importante și merită aplicate în viața de zi cu zi dintre cele sugerate de Julie sună astfel „spuneți-le ceea  ce pot face, in loc de ceea ce nu pot”. Așa cum bine știm, tuturor ne place să ni se vadă mai degrabă calitățile decât defectele, ne place să fim complimentați, lăudați, și în mod clar ne dorim ca persoanele care ne sunt repere să fie mândre de realizările noastre. Doar că nu toți stăm la fel de bine la acest capitol. Din păcate, unii dintre noi acordăm o mai mare atenție comportamentelor negative decât celor pozitive, ceea ce nu face decât ca stima noastră de sine să scadă, iar noi să ne învinovățim pentru nereușitele noastre, fiind tot mai nemulțumiți de ceea ce facem. Prin urmare, văzând doar partea negativă a lucrurilor, vom fi tentați să facem același lucru și cu copiii noștri, ducând mai departe ceea ce am învățat de la părinții noștri și învârtindu-ne astfel într-un cerc vicios continuu.
Deși poate să treacă neobservat, subtitlul cărții („Ghid de supraviețuire pentru părinți cu copii de 2-7 ani”) este cât se poate de sugestiv. De când citești această frază vei realiza că pe cât de haios ar putea fi conținutul, pe atât de realist este. Deși înainte ca primul copil al familiei să apară ne imaginăm că toată lumea este roz, frumoasă, plină de jucării și basme colorate, în momentul în care acesta vine în viața noastră, realizăm că oboseala își face face loc, iar noi putem deveni din ce în ce mai furioși sau frustrați, sentimentele de iubire amestecându-se cu cele de vinovăție. Așadar, traiul sub același acoperiș cu un copil poate fi minunat, încărcat cu emoții pozitive, dar poate avea și momente în care ne simțim copleșiți, triști sau obosiți.
Așa cum spuneam la început, oamenii sunt diferiți, la fel și părerile lor. Tocmai din acest motiv, mi-ar plăcea să văd dacă îmi împărtășești părerea. Și chiar dacă nu va fi așa, sunt sigură că după ce o vei parcurge, te vei simți mai bogat și mai pregătit de a gestiona relația cu copilul tău.
Iar dacă te întrebai, găsești cartea „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte?” la editura Curtea Veche Publishing.
Raluca Cimpoeru, Psiholog, terapeut ABA
 

Articole recente

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui
Mai mult:
Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o
Mai mult:
Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale. Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi
Mai mult:

Cum putem sprijini frații copiilor diagnosticați cu autism să își gestioneze emoțiile?

Cum putem sprijini frații copiilor diagnosticați cu autism să își gestioneze emoțiile?

Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale.
Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi timp exprimării sentimentelor. Poate părea ceva uşor la nivel teoretic, dar în practică, părinţii par să aibă dificultăţi în această privinţă.
Important este să puneţi în cuvinte acele emoţii care apar, dar care “nu se menţionează”. Pentru a fi mai clari, vă împărtăşim câteva exemple concrete.
Situaţia 1
Mihai are 5 ani şi este diagnosticat cu autism. Copilul intră în camera surorii sale în vârstă de 10 ani şi îi rupe desenele realizate de aceasta când nu este acasă. Când Maria ajunge acasă, vede cele întâmplate şi le povesteşte părinţilor supărată.
Iată două răspunsuri posibile pentru această situaţie:
  1. A) “Bun… păi… el nu îşi dă seama! Trebuie să fii răbdătoare!”
  2. B) “Cred că eşti foarte supărată! Şi eu în locul tău m-aş simţi la fel. Hai să căutăm o soluţie pentru această problemă! Să vedem....”
Răspunsul A) este unul care poate să vină natural, dar inhibă sentimentele Mariei. Acesta nu îi oferă Mariei posibilitatea să se exprime emoțional, ea este obligată să accepte şi să înţeleagă că trebuie să fie răbdătoare.
În schimb, răspunsul B) îi oferă fetiţei posibilitatea să se exprime emoţional, punând în cuvinte ceea ce simte. Părinţii îi transmit empatie şi siguranţă pentru modul în care ea se simte, fără să o facă să creadă că este un “sentiment negativ”. Este normal ce simte şi asta nu o face să fie nici cea mai rea și nici cea mai bună persoană! În plus, acest răspuns favorizează dialogul între părinţi şi copii.
Exemplul acesta face referire la importanţa facilitării exprimării emoţiilor prin a pune în cuvinte ceea ce simte copilul – „Cred că eşti foarte supărată”. În practică, am văzut adesea cum fraţii copiilor cu tulburări de dezvoltare nu reuşeau să spună ceea ce simt, sau când îi rugăm să ne dea un exemplu de situaţie în care s-au simţit triști spuneau că nu ştiu sau că nu au simţit niciodată această emoţie.
Situaţia 2
George are 15 ani și are o soră, Adela, de 5 ani, diagnosticată cu Sindromul Down. De fiecare dată când pe George îl vizitează prietenii, Adela ţipă și aruncă jucăriile pentru a primi atenţie. Pentru prietenii lui George această situaţie este foarte amuzantă, dar pentru el este un context în care se simte foarte ruşinat. El a evitat să îşi mai invite prietenii acasă ca să nu se simtă din nou necăjit. Părinţii au observat acest lucru şi l-au întrebat ce s-a întâmplat, aflând astfel adevăratul motiv. 
Iată câteva răspunsuri posibile pentru această situaţie:
  1. A) “Nu le da atenţie… dacă prietenii tăi râd de ce face Adela şi nu înţeleg ce se întâmplă cu ea, înseamnă că nu îţi sunt prieteni adevăraţi!”
  2. B) “Îmi imaginez cum te-ai simţit de fiecare dată când Adela făcea asta! Și eu, în locul tău m-aș fi simţit ruşinat! Cum ţi se pare să ne gândim împreună la o soluţie ca să-ţi poţi invita prietenii în continuare acasă?
Raspunsul A) inhibă emoţiile lui George şi îl face pe acesta să-şi judece greşit prietenii şi chiar poate să se învinovăţească pentru alegerile făcute. Acest răspuns nu anulează “emoţia negativă” pe care o simte fratele, ci îl face pe acesta să-i învinovăţească pe ceilalţi pentru ceea ce simte.
Răspunsul B) validează ruşinea simţită de frate, părinţii empatizează şi securizează fratele pentru că este firesc să se simtă aşa într-un asemenea context. Credem că este important să menţionăm că majoritatea adolescenţilor caută să aparţină unui grup. Sentimentul de ruşine este natural, pasager şi asta nu înseamnă că el nu îşi iubeşte sora.
Validarea emoţională presupune ascultarea şi acceptarea emoţiilor, precum şi încurajarea exprimării acestora în fiecare context în care apar.
Încurajăm părinţii să încerce această formă alternativă de comunicare cu cei mici, deşi nu este mereu foarte uşor. Desigur, există și posibilitatea să nu obțină în toate situațiile răspunsurile dorite. Noi vă încurajăm să apelați la specialiști atunci când simțiți că sunteți depășiți de anumite contexte. În aceeași măsură, vă încurajăm să îi duceți pe cei mici la grupuri de dezvoltare a abilităților sociale și emoționale pentru a socializa, a întâlni alți copii și a-și consolida capacitatea de a-și gestiona emoțiile într-un context natural, spontan și liniștit.
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui
Mai mult:
Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o
Mai mult:
Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale. Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi
Mai mult:

Frații copiilor cu autism – ce simt aceștia și cum percep situația?

Frații copiilor cu autism – ce simt aceștia și cum percep situația?

Discutăm cel mai mult despre copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist. Bineînțeles, nu este un lucru rău. Din contră, este foarte bine să existe materiale cât mai multe pe acest subiect, însă trebuie să acordăm atenție și celorlalți membri ai familiei – în cazul de azi, frații copiilor diagnosticați cu tulburări de spectru autist. Ei văd, aud, trăiesc fiecare etapă și sunt martori la toate lucrurile care se întâmplă în acest context. Știm deja că fiecare copil, în funcție de diferiți factori – vârstă, capacitatea de reziliență, modul în care este construit – înfruntă într-un mod diferit astfel de situații.
Din aceste motive dorim să vă împărtăşim câteva lucruri generale pe care le-am observat în cadrul atelierelor de dezvoltare pentru fraţii copiiilor cu tulburări de dezvoltare.
Cei mai mari adesea adoptă o poziție autoexigentă, asumându-şi un rol de protector pentru fratele lor diagnosticat şi de multe ori fac asta cu mai multă putere decât părinţii lor. Îşi asumă acest rol cu intenţia de a-şi proteja părinţii şi fratele suprimându-şi exprimarea reală a propriilor gânduri şi emoţii. Astfel frații mai mari se obişnuiesc să “nu deranjeze părinţii care deja au foarte multe lucruri pe cap” cu fratele care are tulburări de dezvoltare. În acest mod, ei se  supra-adaptează la tot cu preţul neîmplinirii propriilor nevoi şi dorinţe.
În multe cazuri am observat şi fraţi mai mici care se adaptează mult mai bine faţă de frații mai mari ai copiilor care au tulburări de dezvoltare. Faptul că s-au născut după copilul diagnosticat, îi face să trăiască şi să vadă aceasta realitate în general mai naturală faţă de fraţii mai mari. Totuşi asta nu duce la excluderea sentimentelor şi preocupărilor în relaţie cu fraţii lor, acestea există într-o mai mică sau mare măsură.  Copiii, la fel ca şi adulţii în această situaţie, au gânduri şi emoţii contradictorii, care există şi într-o relaţie fraternă tipică, dar care se intensifică în faţa existenţei unei tulburări de dezvoltare a unuia dintre fraţi. 
Emoţiile de dragoste şi bucurie se contrapun cu emoţiile de gelozie, vină, ruşine, îngrijorare, exigenţă şi tristeţe. Cele din urmă care în termeni populari poartă denumirea de “emoţii negative” sunt dificil de tolerat de către părinţi şi de aceea o parte din fraţi preferă să şi le reprime pentru a nu se simţi apoi vinovaţi.
În articolul următor vom discuta despre modalități prin care îi putem sprijini pe aceștia să își dezvolte abilitățile emoționale pentru a-și putea gestiona mai bine sentimentele.
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui
Mai mult:
Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o
Mai mult:
Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale. Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi
Mai mult:

9 pași pentru diversificarea alimentației copiilor cu autism

9 pași pentru diversificarea alimentației copiilor cu autism

        În foarte multe situații, copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist dezvoltă un sentiment de respingere pentru anumite alimente în funcţie de nuanţa sau textura acestora. În acest context, alimentaţia lor săracă poate deveni o reală îngrijorare pentru părinţi.
          Dacă și copilul vostru se află în această situaţie este important să realizați o listă cu alimentele  preferate şi una cu cele pe care le refuză pentru a putea stabili mai uşor dacă alimentaţia acestuia este sau nu săracă în anumite substanţe nutritive. De asemenea, este important să consultaţi un medic pediatru care să examineze periodic sănătatea fizică a celui mic.
De altfel, venim și noi în sprijinul vostru cu următorii paşi pentru diversificarea alimentaţiei:
Etapa 1: Copilul învaţă să mănânce alimentele care nu  îi plac prin exemplificare!
1. Realizaţi o listă care să cuprindă atât alimentele şi felurile de mâncare pe care copilul le acceptă, scoţându-le în evidenţă pe cele pe care le preferă în mod special, cât şi cele pe care nu le mănâncă, dar pe care ar trebui să le consume datorită efectelor benefice. Regula generală este să-l recompensaţi cu alimentele care îi plac cel mai mult pentru faptul că mănâncă alimente care nu-i plac (de exemplu, în cazul în care copilului vostru îi place foarte mult un anumit tip de biscuiţi, găsiţi alt tip care să difere foarte puţin ca gust, formă şi aspect de cei pe care îi preferă; recompensaţi-l cu cel preferat atunci cand ia o înghiţitură din biscuitele cel nou). Este recomandat să aveți acces uşor la alimente foarte motivante pentru copil (de exemplu, ciocolată sau îngheţată) deoarece îl puteţi recompensa cu cantităţi mici din aceste deserturi atunci când acceptă alimente noi, care în mod normal nu îi plac.
2. Aşezaţi-vă alături de pitic şi puneţi pe masă o porţie foarte mică dintr-un aliment care nu îi place. De asemenea, alăturați şi o recompensă alimentară (ciocolată sau îngheţată) pe masă lângă voi. Atingeţi cu degetul bucata mică de aliment şi, folosind instrucţiunea “Te rog să faci aşa!”, puneţi copilul să-l atingă la rândul lui. Dacă este nevoie, puneţi mâna voastră peste mâna sa şi ajutaţi-l să atingă alimentul refuzat. Dacă rezultatul acțiunii este pozitiv, răsplătiţi-l cu o bucată mică din alimentul favorit. Vă recomand să folosiţi bucăţi mici de mâncare pentru ca cel mic să nu ajungă la saţietate într-un timp foarte scurt. Treptat, eliminaţi ajutorul şi încurajaţi-l să atingă singur alimentul.
3. Următorul pas este să aşezaţi pe masă o farfurie goală şi una cu bucăţi din alimentul pe care copilul îl refuză. Folosind instrucţiunea „Te rog să faci aşa!” luaţi cu mâna o bucăţică din aliment şi mutaţi-o în farfuria goală; ajutaţi copilul să facă la fel. Recompensaţi-l masiv la început, apoi eliminaţi treptat ajutorul şi recompensa până când poate să mute bucăţile din alimentul refuzat fără un disconfort mare.  
Etapa 2: Pas cu pas, creşteţi gradul de expunere la alimentele pe care nu le acceptă! 
4. În această etapă folosiţi din nou instrucţiunea „Te rog să faci aşa!” şi luaţi cu mâna alimentul, duceţi-l la nas şi apoi puneţi-l la loc. Continuaţi să faceţi acest lucru împreună cu copilul până când face şi el singur la fel. Apoi, repetaţi instrucţiunea, luaţi alimentul de pe masă, duceţi-l la buze şi puneţi-l la loc pe farfurie. Un aspect important în această etapă este să creşteţi gradul de expunere la alimentul respectiv, mai întâi ţinându-l în dreptul buzelor timp de 1 secundă şi crescând treptat acest interval la 5 secunde înainte de a-l pune la loc pe masă.
5. Următorul pas, folosind aceeaşi tehnică, este să-l învăţaţi pe cel mic să ia alimentul de pe masă şi să îl atingă cu limba. Recompensaţi copilul masiv la începutul acestui pas şi  apoi eliminaţi treptat ajutorul şi recompensa până când realizează această activitate fără un disconfort mare. În situaţia în care manifestă opoziţie pe parcursul oricăruia dintre aceşti paşi, reveniţi imediat la pasul anterior şi recompensaţi-l pentru că a imitat acţiunea voastră cu alimentul respectiv.
6. În cadrul acestei etape adresaţi instrucţiunea „Te rog să faci aşa!” şi puneţi în gură o bucăţică foarte mică din alimentul de pe masă. Ajutaţi copilul să vă imite. Fiţi foarte atenţi pentru că cel mic s-ar putea să înghită bucăţica de mâncare pe care o pune în gură, astfel încât trebuie să îl recompensaţi imediat pe măsură (o jumatate de linguriţă de îngheţată, o înghiţitură din sucul preferat, o bucăţică de ciocolată). În cazul în care nu înghite mâncarea, ajutaţi-l să o elimine şi creşteţi treptat intervalul de timp în care trebuie să o ţină în gură (de la 1 la 5 secunde).  
7. Penultimul pas presupune să învăţaţi copilul, stând în faţa lui, cum să mestece şi să înghită mâncarea pe care o are în gură. Încercaţi să-l promptaţi să înghită mâncarea dându-i o înghiţitură din sucul sau mâncarea lui preferată. Această recompensă imediată nu are doar rolul de a-l face pe copil să mestece sau să înghită ce are în gură, ci şi de a îndepărta gustul alimentului care nu îi place. (În literatura de specialitate se spune că un stimul aversiv de intensitate medie ce este asociat în mod sistematic cu un stimul extrem de plăcut; primul stimul îşi va pierde proprietăţile aversive şi va începe să semene cu stimulul care provoacă placere).
8. Ultimul pas presupune să introduceţi alimente care să difere tot mai mult (ca textură şi culoare) de cele pe care le mănâncă de obicei. În funcţie de fiecare copil, este posibil ca fiecare nouă caracteristică să necesite o prezentare separată şi treptată.
Etapa 3: Generalizarea contextului şi a persoanei
9. După ce aţi trecut prin paşii prezentaţi anterior, este important să realizaţi generalizarea. Astfel, după ce mănâncă alimente noi în cadrul acestor sesiuni speciale de învăţare, copilul este îndrumat să le mănânce la cerere. Vă recomand ca apoi să le introduceţi la masa pe care copilul o ia împreună cu restul familiei.
Știu că pare difícil și de lungă durată, însă cu răbdare și empatie, rezultatele nu vor întârzia să apară. Iar dacă vă simțiți copleșiți voi, ca părinți, de situație sau de emoții, vă recomand să luați legătura cu un specialist care să vă sprijine în această activitate sau care să vă ajute să vă echilibrați pe voi înșivă.   
  
Sursă:  "Teaching Individuals with Developmental Delays. Basic Intervention Techniques", autor: Ivar O. Lovaas
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui
Mai mult:
Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o
Mai mult:
Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale. Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi
Mai mult:

7 din 10 copii non verbali diagnosticați cu autism pot dezvolta limbajul verbal chiar și după vârsta de 5 ani

7 din 10 copii non verbali diagnosticați cu autism pot dezvolta limbajul verbal chiar și după vârsta de 5 ani

După cum știți, tulburările de spectru autist pot avea manifestări diferite, de la copil la copil, de la caz la caz. În experiența de până acum, în care zeci de părinți ne-au solicitat sprijinul în vederea recuperării copiilor cu dizabilități, nicio situație nu a semănat identic cu alta.
Totuși, una dintre cele mai întâlnite întrebări ale părinților copiilor non-verbali cu autism adresate specialiștilor, și inclusiv în cabinetul Activity, este în ce măsură copiii lor trecuți de vârsta de 4-5 ani vor putea vorbi. Astfel de contexte ne indică faptul că una dintre cele mai mari temeri ale lor este că cei mici nu își vor putea dezvolta limbajul niciodată dacă nu au reușit până atunci.  
Există totuși cercetări conform cărora realitatea stă diferit. Conform studiului „Predictors of Phrase and Fluent Speech in Children With Autism and Severe Language Delay” derulat de cercetătorii de la „Kennedy Krieger Institute’s Center for Autism and Related Disorders” (SUA), 70% dintre copiii non verbali cu autism pot dezvolta limbajul verbal chiar și după vârsta de 5 ani. Pentru ca studiul să fie valid, au fost implicați 535 de copii diagnosticați cu autism, cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani, care prezentau întârziere severă în dezvoltarea limbajului verbal.  Dintre aceștia, 372 (70%) și-au dezvoltat discursul verbal utilizând propoziții simple și 263 (50%) au ajuns să dezvolte un limbaj verbal fluent.
Un aspect interesant este faptul că dezvoltarea întârziată a limbajului verbal nu a fost afectată de comportamentele problematice, interesele repetitive sau stereotipii, în timp ce aspectele legate de procesele sociale și cognitive au marcat o diferență majoră. Inteligența non-verbală este unul dintre cei mai buni predictori ai dezvoltării limbajului. Acest tip de inteligență rămâne ascunsă sub comportamentele specifice autismului, care până nu demult, erau considerate comportamente tipice handicapului de intelect. În prezent, acest lucru nu mai este valabil și dacă realizăm o intervenție focusată pe aspectele senzoriale și comportamentale, dezvoltarea limbajului mai târziu de 4 sau 5 ani este posibilă.
Ericka Anderson Wodka, una din autoarele studiului, este de părere că inteligența non-verbală a devenit unul dintre predictorii importanți pentru dezvoltarea limbajului. Acest lucru ar trebui să influențeze modul în care analiștii comportamentali realizează planul de intervenție al copiilor cu autism.
De asemenea, și în demersurile anterioare realizate de Fundația Autism Diario din Madrid în cadrul unui proiect de investigație asupra dezvoltării limbajului verbal la piticii cu autism, au existat situații în care copii de 8 ani non-verbali au început să vorbească cu ajutorul intervențiilor adecvate.
Toate aceste studii sunt fără îndoială adevărate dovezi cu privire la capacitățile acestor copii și cu privire la rezultatele la care se poate ajunge cu o intervenție construită și implementată adecvat. Chiar și așa, factorul decizional al părinților rămâne deosebit de important: ei trebuie să acționeze și să ceară sprijin specializat din timp pentru ca șansele de recuperare să fie mari.   
Bibliografía:
  • http://autismodiario.org/2013/03/04/adquisicion-tardia-del-lenguaje-verbal-en-ninos-con-autismo/
  • Predictors of Phrase and Fluent Speech in Children With Autism and Severe Language Delay. Ericka L. Wodka, Pamela Mathy, and Luther Kalb. Pediatrics peds.2012-2221; published ahead of print March 4, 2013, doi:10.1542/peds.2012-2221
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui
Mai mult:
Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o
Mai mult:
Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale. Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi
Mai mult:

10 mituri despre autism pentru copii şi profesori

10 mituri despre autism pentru copii şi profesori

Știm cu toții că autismul este un subiect ușor dificil de înțeles, mai ales atunci când nu ești activ în domeniu. Cred că încă ne lipsesc sesiunile de discuții despre această problematică. De aceea, m-am gândit să demitizez 10 legende care circulă atât în rândul tinerilor, cât și în rândul cadrelor didactice referitoare la autism.
Cred că este important să discutăm în acest sens pentru a veni (cu toții) în ajutorul colegilor de școală sau prietenilor copiilor cu autism care în anumite momente au fost respinși de aceștia sau abordați într-o manieră „ciudată”.
Mitul numărul 1. Copiii cu autism nu vor să îşi facă prieteni!
Realitatea: Colegul tău cu autism nu are toate abilitățile necesare pentru a socializa și de aici rezultă dificultatea lui de a interacționa cu ceilalți colegi. Gândeşte-te puţin la tine, nici tu nu ai toate abilităţile necesare pentru a practica skydiving sau pentru a dansa şi nu cred că ţi-ar plăcea să fii pedepsit pentru asta. E normal ca uneori să-l privești ca pe un copil timid sau mai puţin prietenos, dar asta pentru că el nu poate comunica dorinţa lui de a avea prieteni.
Mitul numărul 2. Copiii cu autism nu simt, nu au emoţii, sunt ca nişte roboţi!
Realitatea: Autismul nu face să dispară capacitatea cuiva de a simţi, ci pur şi simplu o face mai dificilă de comunicat. Imaginează-ţi că ești blocat într-o cameră şi nimeni nu te aude, dar tu îţi doreşti să vorbeşti cu copiii din spatele uşii şi nu reuşeşti. Cam acestea sunt şi sentimentele unui copil autist!
Mitul numărul 3. Persoanele cu autism nu înţeleg emoţiile celorlalţi!
Realitatea: Persoanele cu autism au de multe ori dificultăţi în înţelegerea mesajelor subtile, a limbajului corporal sau a anumitor gesturi. Din acest motiv, adesea nu îşi dau seama când cineva este trist sau furios dacă mesajele nu sunt clare şi concludente. La fel nu înţeleg glumele, ironia sau sarcasmul.
Mitul numărul 4. Persoanele cu autism au retard mental.
Realitatea: Există persoane cu autism care au întârziere mentală. De altfel, este posibil ca unul dintre colegii tăi să fie diagnosticat cu Sindromul Asperger sau autism înalt funcțional (sunt tipuri care au coeficientul de inteligență la fel sau mai mare față de medie). Prin urmare, există şi persoane cu autism care dau dovadă de abilități excelente într-un anumit domeniu (arte, calcule matematice, IT, etc).
Mitul numărul 5. Persoanele cu autism sunt ca personajul lui Dustin Hoffman din Rain Man.
Realitatea: Autismul este o tulburare de spectru, ceea ce conduce la o varietate de manifestări a caracteristicilor de la o persoană la alta. Dacă într-adevăr cunoşti o persoană cu autism nu înseamnă că ştii cum se comportă toate persoanele acest diagnostic. Unii pot vorbi mai tare, alţii mai încet, unii sunt mai extrovertiţi, alţii mai introvertiţi, unii mai conştiincioşi, iar alţii mai puţin, exact la fel ca ceilalţi colegi din clasa ta.
Mitul numărul 6. Caracteristicile tipice ale unei persoane cu autism sunt rarităţi care se rezolvă cu timpul de la sine.
Realitatea: Autismul este rezultatul unor condiţii biologice care afectează dezvoltarea creierului intrauterin. Nimeni nu are nicio vină!  Autismul este o condiţie pe viaţă, dar cu toate acestea, colegul tău diagnosticat îşi poate îmbunătăţi adaptarea şi abilităţile necesare pentru o mai bună integrare socială. Din stadiul actual al cercetărilor rezultă faptul că autismul nu se vindecă!
Mitul numărul 7. Persoanele cu autism nu devin funcţionale.
Realitatea: Continuând ideea de la mitul #6, autismul este o problemă biologică. Însă, printr-o bună intervenţie (terapeuţi, strategii, plan) se poate îmbunătăţi vizibil viaţa persoanei diagnosticate. În foarte multe cazuri viaţa persoanelor diagnosticate cu autism se îmbunătăţeşte atât de mult încât „ies” din criteriile diagnosticului iniţial, dar asta nu înseamnă că autismul se vindecă. De aceea este foarte importantă diagnosticarea şi intervenţia timpurie!       
Mitul numărul 8. Autismul este o boală mintală.
Realitatea: Bolile sunt lucruri care apar şi se vindecă sau se moare din cauza lor; autismul este o condiţie permanentă de viaţă. Nu este ceva simplu şi încă mai are multe aspecte sub lupa cercetătorilor.
Mitul numărul 9. Autismul se datorează părinţilor iresponsabili.
Realitatea: Este o minciună! Imaginează-ţi că ai avut o problemă serioasă acasă, fără ca tu să ai de-a face cu aceasta și eşti învinuit! În anii ’50 exista o teorie, fără niciun fundament ştiinţific, conform căreia autismul avea legătură cu părinţii care nu erau iubitori cu propriul lor bebeluş. Teoria s-a dovedit a fi falsă. Părinţii îşi iubesc copilul cu autism ca pe oricare altul.
Mitul numărul 10.  Autismul este o tulburare rară.
Realitatea: În ultimii 20 de ani, numărul persoanelor diagnosticate cu autism a crescut cu 600%. În 1975 proporția era de aproximativ o persoană diagnosticată cu autism la 1500. În prezent cifrele se mişcă îngrijorător de repede, ajungând de la 1:150 chiar la 1:110.
Sper că v-am ajutat în aceste rânduri să înțelegeți mai bine care sunt legendele „urbane” cu privire tulburările de spectru autist. Nu ezitați să ne scrieți dacă aveți neclarități sau întrebări direct pe site. Echipa noastră de terapeuți sunt pregătiți oricând să vă răspundă!
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui
Mai mult:
Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o
Mai mult:
Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale. Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi
Mai mult:

Lasă-mă să-ți aud glasul

Lasă-mă să-ți aud glasul

Te-ai gândit vreodată cum ai reacționa daca ai afla că persoana pe care o iubești necondiționat este diagnosticată cu autism?

Aceasta, probabil, ar fi una dintre întrebările pe care nu ai vrea să le auzi niciodată. Un astfel de diagnostic ar putea să te facă să vezi viața în alb și negru, te-ar putea face să te simți incapabil în înțelegerea nevoilor propriului copil. Astfel de emoții, gânduri negre, sentimente ciudate a trăit și Catherine Maurice care a relatat tot ce a simțit în cartea „Lasă-mă să-ți aud glasul” fiind mamă a doi copii diagnosticați cu autism.
Descrie momentul în care a aflat diagnosticul fiicei sale drept unul în care a simțit cum un pumn îi zdrobește pieptul. Catherine mai avea încă doi băieți când a aflat că fiica ei în vârstă de doar 2 ani și 6 luni este autistă. Mezinul familiei avea doar patru zile de când făcuse cunoștință cu părinții săi, în momentul în care sora sa, Anne-Marie, a primit diagnosticul. Practic, acțiunea cărții începe atunci când fiica familiei Maurice pierde contactul cu lumea, cu cei din jurul său. Mama acesteia observă schimbările comportamentale și suspectează că s-a întâmplat ceva, neînțelegând exact ce. Testele aplicate lui Anne-Marie au scos la iveală un adevăr trist: fetița era autistă. Nu aș vrea să dezvălui prea multe.
”Lasă-mă să-ți aud glasul” este o lectură grea, cu multă informație utilă, o carte care te determină să vezi autismul ca pe un prieten de care nu te poți despărți, care „îți suflă-n ceafă” la orice pas. Pe coperta acesteia apare subtitlul ”Povestea unei familii care a învins autismul”. Nu aș putea spune că sunt de acord cu această afirmație având în vedere că autismul nu este o boală, ci mai degrabă o tulburare a proceselor normale de dezvoltare.  Autismul afectează limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială și abilitățile de adaptare. Copiii autiști nu învață la fel de repede ca ceilalți, aceștia având dificultăți în înțelegerea comunicării  verbale.
Astfel, autismul poate fi tulburarea care afectează un număr destul de mare de copii, dar care se pot recupera în funcție de abilități, vârstă și implicarea părinților. Un rol important în recuperarea copiilor cu autism îl joacă terapia ABA. Dacă aceasta este aplicată corect, programele sunt adaptate în funcție de nevoile specifice ale copilului, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Ca Anne-Marie, fetița despre care este vorba în carte, copiii diagnosticați cu autism vor reuși, prin modificarea comportamentală, să devină adulți tipici, bineînțeles continuând toată viața să lucreze la șlefuirea comportamentului lor.
Familia are un rol esențial în terapia copilului cu autism. De multe ori, părinții sunt cei care fac terapie cu copilul lor. Cu toate acestea, după cum părinții știu foarte bine, traiul lângă un copil cu autism este destul de dificil. De aceea, ar fi indicat, ca în măsura în care se poate, să fie angajați terapeuți, iar părinții să „ia o gură de aer”, ca mai apoi să continue programele acasă.  
„Cu toții avem nevoie de sprijinul unor terapeuți și psihologi buni. Dar în loc să lăsăm copilul exclusiv în grija unei instituții, (…) în loc să renunțăm deznădăjduiți, cei mai mulți dintre noi vor un singur lucru: să li se arate ce să facă, să fie responsabilizați” spune Catherine Maurice în cartea sa.  Prin urmare, părinții sunt foarte importanți în terapia copilului, cunoscându-l cel mai bine și petrecând o foarte mare parte din timp cu acesta.
Aș putea spune că „Lasă-mă să-ți aud glasul” este una dintre cele mai bune cărți citite de mine. Inclusiv titlul metaforic al acesteia ar putea să îți trezească curiozitatea, făcându-te să nu o mai lași din mână. Din punctul meu de vedere, această carte îți poate ridica anumite semne de întrebare și te poate pune pe gânduri cu privire la comportamentul copilului tău. Sigur, copiii sunt diferiți, unici prin ceea ce fac, așadar, compararea cu alții ar trebui să lipsească cu desăvârșire.
M-aș bucura ca recomandarea să fi ajuns la fiecare dintre voi. O puteți comanda online de la Curtea Veche Publishing. Sunt curioasă să aflu cum o percepeți, mai ales că personal, mi se pare că abordează într-un mod autentic unul dintre cele mai importante și întâlnite subiecte ale epocii în care trăim: autismul și recuperarea copilului.
Raluca Cimpoeru, Psiholog, terapeut ABA
 

Articole recente

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui
Mai mult:
Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o
Mai mult:
Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale. Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi
Mai mult:

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Articole recente

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui
Mai mult:
Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o
Mai mult:
Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale. Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi
Mai mult:

 

Evoluția în domeniul medicinei, dar și cercetările multiple în psihologie stau la baza fluxului masiv de informații legate de autism. Ba mai mult, tocmai datorită acestor descoperiri recente, tot mai multe tulburări sunt asociate cu autismul. Nu este un lucru neapărat rău mai ales că, pe măsură ce cunoaștem problema mai bine și de timpuriu, ne putem face un plan de recuperare pentru copiii noștri.
Din ce în ce mai mulți părinți apelează la specialiști în domeniu, o realitate îmbucurătoare. Însă, ceea ce este foarte important este să reținem că terapia sau metodele terapeutice trebuie urmate și acasă. Asta presupune o adaptare și a vieții de familie. Nu este greu! Sunt câțiva pași simpli pe care trebuie să îi urmați pentru a implica copilul cu TSA (tulburare de spectru autist) în activitățile de zi cu zi:
Pentru aptitudini de comunicare:
  • De obicei, copiii încep să vorbească despre trecut și viitor. Ei intră în conversații prelungite odată ce ajung la vârste preșcolare (3-5 ani). Tot în acest timp, copiii își dezvoltă cea mai mare parte a vocabularului.
  • Oferiți-le oportunitatea de a-și crea propriile linii narative, eventual, orientându-se pe o poveste preferată sau pe un personaj preferat.
  • Învățați-i cum să pună întrebări și cum să îi asculte pe cei de lângă ei. De exemplu, puteți simula un interviu.
Pentru aptitudini sociale:
  • Creați-le contextul în care să poată mima comportamentele adulților model din viața lor (celălalt părinte, bunici, cadru didactic). Aceste situații pot lua forma unor conversații sau a jocului de rol în care un personaj model îi ajută să navigheze prin diferite provocări.
  • Orientați-vă pe activități care sunt incluzive și promovează spiritul de echipă. Eventual, alegeți un loc sau un context în care aceștia au posibilitatea de a lucra sau a se împrieteni cu alți copii.
Pentru aptitudini motrice:
  • Puteți încerca mini competiții cu obstacole, jocuri care implică dansul, dar și sărituri. Acestea dezvoltă musculatura, dar și contribuie la coordonarea corpului. Vă recomandăm să începeți cu activități cât mai sigure pentru siguranța voastră și a copilului.
  • Pentru motricitatea fină, coloratul sau desenatul îi pot ajuta pe cei mici să își dezvolte coordonarea dintre ochi și mână, dar și atenția la detalii.
Pentru integrarea senzorială:
  • Copiii care își caută echilibrul senzorial sunt, în general, atrași de activitatea fizică precum săritul, alergatul, împinsul etc.
  • Copiii sensibili din punct de vedere senzorial pot fi implicați în activități care îi pot calma și care nu presupun mecanisme de declanșare a agitației (precum mirosuri, lumini sau sunete puternice). 
  • De exemplu, puteți să apelați la ajutorul copiilor când pregătiți masa sau preparați un desert – activități care presupun amestecul ingredientelor sau prepararea unui aluat.
  • Rutina susținută și activitățile zilnice îi pot ajuta să devină mai siguri.
Nu uitați că trebuie să rămâneți calmi chiar dacă lucrurile nu ies din prima. Tulburarea de spectru autist este o provocare atât pentru copil, cât și pentru părinți, și, știm că uneori, situațiile vă pot epuiza. Trebuie să credeți în șansa celui mic de a avea un viitor cât se poate de normal.
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Poate că sună ciudat, însă copiii atipici trebuie să treacă prin etape cât se poate de specifice pentru a se recupera. Astfel, ei trebuie să își conștientizeze și diferențieze fiecare parte a corpului uman. Astăzi vă propunem să discutăm despre arătător. Iată ce activități sugerăm pentru conștientizarea acestuia:

  • Activități de stimulare tactilă: încercarea unor texturi diferite cu vârful fiecărui deget;
  • Presarea unor bile sau mingi de mărimi și texturi diferite;
  • Crearea unui catalog cu materiale din texturi variate pentru a le explora cu degetul arătător;
  • Indicarea ilustrațiilor în poveștile pentru copii;
  • Umplerea unor cutii cu nisip, făină, zahăr sau alte ingrediente și testarea lor;
  • Stingerea/aprinderea luminii la întrerupător;
  • Pulverizarea apei cu ajutorul unor recipiente speciale;
  • Atingerea cifrelor unui telefon mobil de jucărie;
  • Ruperea hârtiei;
  • Examinarea albumelor foto;
  • Implicarea în activități creative utilizând plastilina;
  • Implicarea în activități plastice (de exemplu, pictura cu degetele);

Cu siguranță mai sunt multe alte idei de activități pe care le facem în mod natural și ne pot ajuta în această privință. Propunerile noastre nu implică pregătire tehnica specială, nu sunt dificile așa că pot fi realizate și acasă de către părinți sau cei apropiați.

Dacă mai aveți și voi alte idei sau experiențe similare, așteptăm să le împărtășiți cu noi!

Photo by Johannes W on Unsplash.

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Într-unul dintre articolele anterioare, vă propuneam discuția pe tema formulei magice “fermitate + blândețe”. Așa cum precizam și atunci, aceasta poate oferi echilibrul clasei dacă este înțeles și folosit de către cadrele didactice. Este foarte important ca acesta să devină un obiectiv însușit de acestea pentru a putea obține rezultatul dorit.
Dobândirea lui nu presupune mereu un proces facil. Cu toate acestea, cu încredere, încurajare și deschidere față de cei din jur, dar mai ales față de propria persoană, este o țintă care poate fi atinsă.
Cum? Vă oferim sfaturile noastre chiar aici:
  • Învățați să vă monitorizați comportamentul și limbajul non-verbal pentru a înțelege dacă transmite respect elevilor.
  • Evitați contextele în care elevii se simt rușinați, umiliți sau vinovați.
  • Învățați să discutați chiar și probleme sensibile fără a-i răni pe cei mici sau fără a-i ironiza.
  • Nu în ultimul rând, fiți consecvent și nu scuzați sau scuti elevul pentru faptele sale doar pentru că va este milă.
Vă așteptăm în continuare pe pagina noastră web pentru că vom reveni cu noi articole practice în sprijinul cadrelor didactice și părinților. De asemenea, dacă aveți un subiect de interes despre care ați vrea să aflați mai multe, nu ezitați să ne scrieți la comunicare.asociatia.activity@gmail.com, iar noi vom reveni cu un răspuns chiar aici.
Photo by Debby Hudson on Unsplash.

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

Se întâmplă de multe ori ca nici noi, adulții, să nu admitem că putem greși, să fim foarte duri cu noi înșine provocându-ne procese de conștiință care ne pot afecta. Cu toate acestea, putem să controlăm puterea emoțiilor asupra noastră.
Când vine vorba de copiii cu tulburări de spectru autist situația stă diferit. Din cauza lipsei de flexibilitate, aceștia se necăjesc repede și au o stimă de sine scăzută, sunt foarte exigenți cu ei înșiși criticându-se foarte des. De asemenea, nu își lasă loc de greșeli, iertându-se foarte greu.
Cum putem să îi ajutem din rolul nostru de mentori (fie că suntem părinți, cadre didactice sau terapeuți)?
  • Trebuie să fim foarte expliciți în momentul în care le valorificăm/lăudăm meritele, să îi încurajăm cu tărie atunci când se străduiesc și să îi învățăm să admită că pot greși. E necesar să își dea seama că este normal să greșim;
  • E indicat să evităm activități de tipul încercare-eroare pentru a nu se frustra în mod special la vârste timpurii. Totuși, dacă le folosim este bine să le adaptăm pentru a le fi mai ușor să obține rezultate pozitive;
  • E util să organizăm activități de grup în care să numească trăsături pozitive, pentru a se simți apreciați de cei din jur;
  • Continuăm, ca de obicei, cu stimulare pozitivă, laude, motivații și recompense. Eventual pregătim și o cutie de instrumente împotriva stresului.
Photo by Bekah Russom on Unsplash.

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu TSA să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu tulburări de spectru autist să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Pe parcursul procesului de recuperare, copiii care suferă de tulburări de spectru autist își îmbunătățesc atât limbajul, cât și vocabularul. Bineînțeles, rezultatele apar în funcție frecvența intervenției terapeutice, gradul de sprijin venit din partea familiei, dar și profilul copilului.
Echipa Activity a pregătit 4 metode care pot fi aplicate de numeroși actori implicați în procesul de recuparere (specialiști, cadre didactice, familie). Iată care sunt acestea:
  1. Folosește un limbaj colocvial care să corespundă vârstei copilului și explică-i termenii comunicați pentru a reduce treptat nevoia de înțelegere literală (cuvânt cu cuvânt, literă cu literă). Urmează această tehnică și în cazul glumelor sau afirmațiilor cu dublu sens. În cazul în care ești specialist, este recomandat să le utilizezi în timpul ședinței de terapie, respectiv în clasă dacă ești cadru didactic. Copiii cu TSA memorează mai ușor aceste expresii/fraze/sintagme când le înțeleg.
  2. Dacă un termen pe care îl folosești are semnificații diferite, asigură-te că le explici pe toate și le pui în contexte potrivite. De exemplu, cuvântul ,,sare” poate avea semnificația condimentului ori poate indica mișcarea fizică. Asigură-te că îl explici în funcție de context și aplică această tehnică în alte situații similare.
  3. O altă tehnică pe care o poți utiliza este introducerea jargoanelor pe care colegii le folosesc la ore/terapie pentru a se familiariza cu ele. Le poți cere să îți ofere sinonime având în vedere că pot deseori au tendința de a folosi un limbaj mai degrabă formal și au dificultăți în a se adapta altor contexte.
  4. Limbajul nonverbal (gesturi, mimică) este dificil de înțeles pentru copiii cu tulburări de spectru autist; rareori îl folosesc în interacțiunile lor. De aceea este foarte important să îi ajutăm să îl înțeleagă întotdeauna fie verbal, fie în scris. De exemplu, deseori nu înțeleg că au greșit dacă doar îi privim supărați și este nevoie să le explicăm în cuvinte.
Photo by Max Goncharov on Unsplash.

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Copiii cu autism întâmpină deseori dificultăți în înțelegerea și interpretarea textelor (fie că sunt școlare, fie că sunt de alte tipuri). Există diferite tehnici pe care le putem adopta foarte ușor pentru a-i ajuta indiferent de rolul nostru (părinți, bunici, cadre didactice, terapeuți). Ca întotdeauna, dorim să venim în sprijinul vostru cu sfaturi utile. Așa că vă invităm să parcurgeți următoarele tehnici care vă pot face misiunea mai ușoară:

1.   Vă sugerăm să formulați foarte clar cerințele la care piticii trebuie să răspundă în scris. De asemenea, este indicat să separați fiecare pas în cerințe distincte:

Așa NU: Citește cu atenție textul, subliniază adjectivele și scrie o propoziție cu fiecare.

Așa DA:

  • Citește cu atenție textul;
  • Subliniază adjectivele;
  • Scrie o propoziție cu fiecare adjectiv subliniat.

2. Formulați întrebări care să conțină aceiași termeni care apar în notițele copiilor. În caz contrar, le-ar fi dificil să atribuie nume diferite pentru noțiuni cu aceeași semnificație.

Exemplu: Dacă în notițele sale, copilul a notat ,,Paște”, noi vom evita să folosim sintagma ,,sărbătorile pascale”.

3. Tehnicile vizuale precum schemele, sau evidențierea cu highlighter sau culori ajută la înțelegerea textului și separarea acestuia pe idei principale luând în calcul dificultățile pe care copiii cu TSA le au când vine vorba de a extrage “părți distincte dintr-un întreg”.

4. Atunci când le adresați întrebări în scris, acordați atenție sporită semanticii și vocabularului. Nu uitați că ei vă vor răspunde doar în legătură cu ceea ce citesc.

Exemplu: Enumeră obiectele pe care le iei cu tine în geanta de plajă.

Este posibil ca el/ea să nu ducă niciun obiect la plajă pentru că, de obicei, acestea sunt duse de părinți. În acest caz, este bine să fiți mai specifici și să adoptați o abordare impersonală:

Exemplu: Enumeră obiectele care se pun în geanta de plajă.

5. Evaluați cât de des posibil cu teste de tipul adevărat-fals, încercuirea răspunsului corect ori corespondență; în acest mod se reduce probabilitatea erorilor, timpul necesar pentru a oferi un răspuns (amintiți-vă dificultățile motricității fine) și este sporită capacitatea de comprehensiune.

Photo by pan xiaozhen on Unsplash

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

 

Copiii cu tulburări de spectru autist întâmpină uneori dificultăți în a-și menține atenția și a se concentra asupra activităților în care sunt implicați.

Iată cum îi poți sprijini chiar și tu (din rolul de părinte, tutore, specialist sau cadru didactic):

  • Folosește-te de materiale vizuale, agende, orare pentru a le indica sarcinile pe care le au de îndeplinit, cum pot face asta, când și unde;
  • Împarte sarcinile în mai multe etape alături de ei. Ajută-i să facă asta prin dezvoltarea unor scheme sau hărți conceptuale prin care să poată surprinde singuri punctele importante ale activităților;
  • Planifică un timp de lucru scurt pentru fiecare sarcină, cu pauze frecvente;
  • Verifică de fiecare dată când este posibil dacă au înțeles explicațiile tale prin întrebări directe. Se poate întâmpla să te privească și să pară că înțeleg, dar, de fapt, să acorde atenție unui plan secund. Viceversa, se pot uita în altă direcție, dar să fie în același timp atenți la indicațiile tale.
  • Continuați să lucrați împreună. Atenție, rolul tău este doar de ghidare și orientare!

Foto: Canva.com 

Cum ameliorăm comportamentele repetitve ale copiilor cu TSA? Iată 6 sugestii!

Cum ameliorăm comportamentele repetitve ale copiilor cu TSA? Iată 6 sugestii!

Copiii cu TSA (tulburări de spectru autist) sunt deseori preocupați de un număr limitat de subiecte cărora le dedică o mare parte din timpul lor.

Cum putem noi să intervenim? Iată 6 sugestii!

  • Stabilim un orar sau o perioadă din zi în care discutăm despre aceste teme de interes pentru ei. Este important să reducem frecvența discuțiilor pe subiectele care le domină gândurile în mod frecvent;
  • Putem utiliza aceste subiecte de interes pentru a-i motiva, dar și pentru a-i îmbogăți cu noi informații;
  • Ne folosim de refuzul pozitiv pentru a le modela comportamentul și preocupările. (,,Dacă termini treaba până la 10.30, vei avea la dispoziție 10 minute petnru a-mi povesti despre subiectul care te interesează.”);
  • Identificăm sursele preocupărilor și le oferim metode alternative de a se relaxa. Dacă discuția obsesivă pe un anumit subiect este o manieră prin care ei își înving anxietatea, atunci trebuie să găsim alte variante pentru a-i ajuta;
  • Identificăm contexte în care pot discuta despre temele care îi preocupă alături de alte persoane care le împărtășesc interesele. Bineînțeles, acționăm în acest sens în măsura în care subiectele sunt adecvate;
  • Le explicăm colegilor de clasă cum le pot sugera, într-o formă potrivită, schimbarea temelor de discuție (fie prin anumite cuvinte cheie, fie prin anumite semnale);

Foto: Canva.com 

SAVE THE DATE: Din 16 mai organizăm prima expoziție a poveștilor Activity!

SAVE THE DATE: Din 16 mai organizăm prima expoziție a poveștilor Activity!

Întotdeauna ne-au plăcut surprizele, iar de fiecare dată când am avut ocazia, am vrut să facem parte din ele. Pentru că bucuria este motorul nostru, iar cei 3 ani de existență Activity ne-au adus multe clipe pozitive, credem că a venit momentul să vă dăruim și vouă o parte din energia noastră!

De aceea, cu entuziasm, vă invităm miercuri, 16 mai, începând cu ora 18.30 la deschiderea oficială a expoziției “Sunt parte din povestea ta!”, la Librăria Luceafărul din Bd. Unirii, nr 10, București. Evenimentul se va organiza sub forma unei biblioteci vii având scopul de a mări gradul de conștientizare privind importanța integrării persoanelor care suferă de tulburări de dezvoltare și rezultatele pozitive aduse în acest sens de terapia specializată.

Lucrările plastice pline de simboluri realizate de Roxana, colega noastră, și fotografiile care surprind fericirea copilăriei active vor da viață poveștilor copiilor cu nevoi speciale din casa noastră. În același timp, veți avea ocazia să interacționați în mod direct cu terapeuții #Activity care vor juca rolul de povestitori.

Copiii cu nevoi speciale reușesc să se integreze în societate după perioade îndelungate de terapie personalizată și specializată. De aceea, susținerea celor din jur și toleranța societății contribuie semnificativ la atenuarea manifestărilor în contexte pozitive sau accentuarea lor în situații negative. În acest sens, echipa Activity își dorește să aducă în atenția publicului problematica persoanelor care suferă de autism sau alte tulburări de dezvoltare și au nevoie suport pentru a se putea integra. Hai și tu să povestim despre toleranță, înțelegere și sprijin reciproc!

Și nu! Nu suntem singuri în această inițiativă! Expoziția noastră este organizată în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București și Compania de Librării București. Aceasta va putea fi vizitată gratuit de luni până vineri în cadrul Librăriei Luceafărul (Bd. Unirii, nr. 10, București) în perioada 16 – 29 mai 2018.

Totodată, expoziția va reprezenta un context de învățare prin intermediul unor workshopuri tematice care vor fi deschise publicului în perioada 18 – 29 mai. Vom anunța tematica lor și vom deschide înscrierile la workshopuri în perioada următoare.

Pentru a vă înscrie la evenimentul de lansare a expoziției, vă rugăm să completați formularul de înscriere de la sfârșitul paginii.

De asemenea, așteptăm întrebările și gândurile voastre la adresa comunicare.asociația.activity@gmail.com.

Cum gestionăm întrebările repetitive ale copiilor cu autism?

Cum gestionăm întrebările repetitive ale copiilor cu autism?

 

Repetarea întrebărilor în cazul copiilor cu autism reprezintă o modalitate de diminuare a anxietății. Întrebările care implică ce se va întâmpla în viitor sunt cauzate de anxietatea cu privire la acesta. Cu alte cuvinte, persoanele care suferă de autism au dificultăți în a anticipa ce se va întâmpla. 

Unii copii mici cu autism se autoliniștesc în momentul în care aud de mai multe ori același răspuns la întrebările adresate. Este posibil ca ei să se neliniștească în momentul în care răspunsul pe care îl primesc diferă de cel pe care ei l-au auzit prima dată.

Un copil cu autism înalt funcțional își dorește să participe într-o conversație, însă abilitățile necesare menținerii conversațiilor sunt deficitare. De aceea, întrebând excesiv poate fi o modalitate prin care aceștia încearcă să participe la conversație.

 

Cum putem interveni?

Este important să apreciem intenția copilului de a comunica. Întrebările repetitive sunt de cele mai multe ori o fază prin care ei trec înainte de a-și dezvolta o comunicare funcțională. Amintește-ți că interogările sunt o formă prin care copiii cu autism reușesc să se autocalmeze, ajutându-i să anticipe ce se va întâmpla în viitor.

Dacă un copil este mult prea anxios, analizează cauzele și încearcă să-l dirijezi către alte forme de relaxare. De exemplu, creează-i contextul pentru a sta într-un spațiu mai liniștit, să asculte muzică la căști, să asculte sau să citească o poveste favorită, să vadă un videoclip, să se joace pe computer etc.

  • Creează un calendar vizual pentru copil. Dacă el va ști ce se va întâmpla în continuare, nevoia lui de a întreba excesiv va scădea considerabil.
  • Reprezintă-i vizual de câte ori va avea voie să pună întrebări.
  • Poți să-i stabilești un număr maxim de repetări ale acelorași întrebări în timpul unei conversații.
  • Spune-i copilului că-i vei răspunde la întrebări în momentul în care va realiza o activitate pe care în mod normal nu o face.
  • Interogatoriul poate fi limitat unui context determinat.
  • Atunci când el/ea întrerupe constant în timpul unor activități de grup, folosește un obiect pe care, atunci când îl primește să știe că i se permite să vorbească. Doar persoana care are obiectul are permisiunea să vorbească.
  • Copilul trebuie învățat când poate să se introducă într-o conversație. De exemplu, în momentele în care există pauze într-o conversație spune-i să folosească fraze precum ”Permite-mi să...”, ”Scuze...”, etc.

 

Sursă articol:  http://www.incluyenos.org/noticias/item/111-preguntas-repetitivas

Sursă foto

Predarea contactului vizual la copiii cu autism – Analiza conceptuala. Studiu de caz

    Contactul vizual apare destul de devreme in dezvoltarea copilului si ii servește in multe funcții . Este implicat in dezvoltarea  cognitiva , sociala si a  limbajului . Un numar substanțial de copii cu autism nu reușesc sa dezvolte aceasta abilitate importanta, prin urmare cercetătorii  au căutat diverse metode pentru a preda contactul vizual .Continue reading

Evaluare și intervenție psihopedagogică prin utilizarea poveștilor terapeutice în cazul elevilor cu C.E.S.

Dincolo de orice știință, pentru toți copiii, uneori poate chiar și pentru adulți, joaca, jocul și poveștile rămân izvoare inestimabile de cunoastere, relaxare, comunicare, terapie care pot fi folosite de oricine in mod empiric si de specialist in mod stiintific.

Viața însăși poate fi privită ca un mare roman scris de unul sau mai mulți autori, cu multe povești, având ca element comun un erou ce învață să le trăiască si spre bătrânețe încearcă să le ordoneze și să le povestească.

Pentru copilul/elevul cu cerințe educative speciale, pentru care maturizarea socioemoțională rămâne neîncheiată, cu atat mai mult, aceste metode au atât avantajul unui activism crescut cât și pe cel de a permite psihopedagogului să pătrundă în sfera mai delicată a personalității, mai greu de decelat prin testare psihologică pe baza de probe proiective sau teste/ chestionare clasice.

Evaluarea psihopedagogică este un proces complex, continuu și totodată trebuie să cuprindă și o latură formativă pentru acești copii, în vederea explorării zonei proximei dezvoltări despre a cărei importanță ne amintim de la Vîgotski.

Dacă pentru evaluarea educațională, în plan curricular, se întocmesc fișe personalizate/ probe de control/ teste/ proiecte –  în funcție de programa școlară după care lucrează fiecare elev și raportat și la specificul diagnosticului său, ceea ce implică o buna cunoaștere a elevului din partea cadrelor didactice care interacționează cu el, în cazul evaluării psihologice este nevoie de o anumită pregătire specifică, experiență dar și mijloacele și metodele adecvate.

Profesorul psihopedagog, care are în sarcină evaluarea, consilierea și trasarea unor direcții în ceea ce priveste terapiile specifice de stimulare și compensare, mediază într-un grad mai profund procesul de asimilare de valori morale şi atitudinale de către elev sau grup, prin utilizarea unor metode psihologice şi prindublarea tactului pedagogic cu tactul psihologic.

“..rolul psihodiagnozei, consilierii şi orientăriişcolare şi profesionale în şcoală este acela de a favoriza crearea structurilor şi metodologiei specifice,care să ajute fiinţa umană pe parcursul existenţei sale în procesul continuu de pregătire şi dezvoltare,să pregătească individul pentru a deveni propriul „instrument” al dezvoltării sale, prin intermediulmultiplelor forme de instruire şi autoinstruire.”, asa cum reiese si din studierea programei nationale pentru psihodiagnoza si consiliere in învațămantul special.

Este important de menționat că toate metodele își au rolul și importanța lor, ele nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează și contribuie la conturarea unui tablou cât mai complet și dinamic al elevului aflat în proces de evaluare și intervenție psihopedagogică.

Am ales exploatarea valențelor atât de evaluare cât și terapeutice ale poveștilor pentru că ele sunt mereu proaspete și se pot inventa și reinventa pentru fiecare generație, cu aceeași vitalitate, fiind artă și știință, și acoperind un spectru larg al evaluării din care amintesc – dezvoltarea limbajului oral și al celui impresiv, observarea calităților atenției, a răbdării, creativității/ originalității – ca părți componente ale imaginației, a capacității de rezolvare de probleme, a empatiei și transpunere în pielea personajului. Dincolo de acestea, se pot investiga aspecte inaccesibile ale personalității prin dezvăluirea involuntară a unor trăsături de personalitate dar si a unor aspect ascunse, poate chiar inconștiente – traumă, stări de teamă prin folosirea simbolurilor/ metaforelor specifice unei categorii aparte de povești, si anume poveștile terapeutice.

Voi încerca o clasificare legată de sfera largă pe care o acoperă poveștile, după criteriul conținutului și al scopului principal, fără a avea pretenția unei rigori științifice sau a epuizării tuturor categoriilor.

I. Poveștile si poveștirile, basmele pentru copii – populare/ folclorice sau cu autor consacrat au o încărcătură/ valență educațională, de evaluare și de dezvoltare a personalității, atât prin simpla lecturare, cât și prin punere în scenă, dramatizare, teatru cu umbre, teatru cu papuși, teatru cu marionete, crearea de măști/ costume pentru scenete – implicarea în toate aceste activități având beneficiul activismului, simțului utilității, observării rezultatului, atingerea succesului si instalarea unor trairi afective pozitive.

Particularizând, pentru elevii cu tulburări grave în sfera comunicării, mai ales a limbajului  oral acestea pot fi simplificate și redate cu ajutorul imaginilor. Ca tehnică specifică în utilizarea principiilor comunicării augmentative și alternative sunt create table participative la rândul lor având un temei științific în tehnica de concepere. Vorbind strict de povești, se pot crea mici tablouri cu scene din povești, din care să lipsească anumite elemente ce vor fi concepute separat – nivelul de abstractizare în folosirea pictogramelor fiind cel permis de stadiul de dezvoltare al elevului.

Din literature universală pentru copii, minunata lectura “Jack și vrejul de fasole” eu am avut bucuria să descopăr o carte concepută după aceste principia. Posibilitățile de creare sunt infinite și țin originalitatea și disponibilitatea fiecăruia. Voi atașa imagini edificatoare:

image001image004image006

 

 

 

 

 

 

 

 

II. Poveștiproprii, create după reguli literare sau după principii terapeutice, oricare variantă dezvoltă creativitatea și dezvăluie o latură a personalității celui implicat în actul creator.Voi dezvolta mai ales princiile pentru crearea poveștilor cu caracter terapeutic.

Pornind de la atmosfera de poveste, trebuie creat mai întâi cadrul intim de relaxare și încredere din partea copilului, potrivirea tonului, a intonației, instaurarea liniștii și a receptivității fiind în egală măsură importante. Există o structură, o schemă ce poate fi folosită într-o astfel de creație, în care regula de bază este cea a folosirii simbolurilor și a metaforelor. Pe parcursul poveștii copilul poate avea tendința să își distragă atenția, e nevoie de tact și răbdare spre a fi reintrodus permanent în acea atmosferă pe care să o întreținem. Obligatoriu  se va evita denumirea unei situații negative/ trauma pe care a trăit-o copilul pentru că aceasta sigur îl va bloca (cuvinte precum divort, despărtire, adopție, note, prieteni – pentru cei care suferă din cauze ce țin de aceste aspecte).

    • Primul pas consta in alegerea erouluiîmpreună cu copilul, printr-o întrebare simplă: “Despre cine/ce vrei sa fie povestea?” Prima tendință, pentru că mecanismele de apărare își fac simțită prezența de la cele mai mici vârste, este să fie ales un personaj cunoscut de poveste/ desene animate. Cu calm, îl încurajăm pe copil să aleagă un personaj/ erou al sau.
    • Problema/ nevoia/ dilema eroului – răspunde la întrebarea: “Ce își dorește cel mai mult eroul tău cu adevarat?” – ne propunem să descoperim o dorință ascunsă a inimii copilului, o nevoie neexprimată, poate chiar inconștientă, rezolvarea unui conflict, a unei traume. Răspunsul este rezolvarea la întrebare prin demersul inițiatic, imaginar pe care îl va parcurge copilul.
    • Găsirea spațiului și timpului în care se desfașoară acțiunea – de menționat că fiecare spațiu prezintă o anumita simbolistică – apa – reprezintă naștere, liniște, echilibru, marea este simbolul matern, pădurea reprezintă familia, copacii reprezintă părinții, o explozie poate reprezenta abandon, deces al părinților, ș.a.m.d.. Atunci când avem cunoștințe despre o astfel de situație putem ghida copilul încurajându-l în același timp să creeze cât mai mult singur. Poveștile au un caracter atemporal, se petrec cândva o dată, într-o țară îndepărtată de care nimeni nu știa, pe un tărâm ferit de..sau plin de….
    • Acțiunea – trebuie să fie simplă și să se focuseze pe găsirea de soluții pentru îndeplinirea dorițtei eroului…dacă apar momente de blocaje…terapeutul intervine cu un personaj cu puteri magice, corespondentul din realitate al adultului de încredere/ de atașament/ de susținere care poate face magii și poate să îi dezvăluie adevăruri inaccesibile până atunci micului erou. Copilul va fi ajutat cu întrebări suplimentare: “Ce va face acum eroul tău?..Ce crezi că va gândi el…Cum crezi că va rezolva asta?….Unde se va duce….? Il poate ajuta cineva?….”
    • Încheierea – trebuie să fie întotdeauna pozitivă și să resolve dorința/ nevoia/ problema “eroului” – copilului care la adăpostul eroului său își poate exprima mai usor dorințe, angoase, nevoi, temeri.
    • Comentariu asupra poveștii – încurajare pentru modul în care s-a descurcat, curajul de a crea, soluțiile găsite, propunere pentru a relua activitatea, întărirea rezolvării prin întrebări de genul: “Cum se simte acum personajul? Crezi ca a găsit ce căuta?” În cazul unui răspuns negativ, se reia povestea pentru a găsi rezolvarea corectă și finalul fericit. Acolo unde este posibil copilul/ elevul poate fi încurajat să realizeze și un desen legat de poveste asupra căruia se va purta o discuție.

III. Poveștiscurte, texte simple, cu un conținut aparent mai rigid, având ca scop învățărea unor pattern-uri sociale pentru elevii cu tulburări din spectrul autist. Voi prezenta un model folosit cu success de mine cu un elev diagnosticat cu TSA:

Salutul

Atunci când ne întâlnim cu alte persoane este important să ne amintim să salutăm.

Dacă ne întâlnim cu adulți vom spune, în funcție de momentul zilei:

„Bună dimineața/ Bună ziua/ Bună seara” domna..domnul…”x”

Când ajungem la școală trebuie să salutăm frumos „Bună diminața, doamna”

Când vin părinții la fel îi vom întâmpina cu „ Bună, mami/ Săru`mâna mami/tati”.

De asemenea pe părinți îi putem îmbrățișa/da un pup atunci când ne despărțim/revedem.

Când salutăm este important să ne uităm la acea persoană/om în așa fel ca aceștia să știe că sunt salutați.

Când ne întâlnim cu alți copii le putem spune „salut” și apoi numele colegului/prietenului, tot la fel uitându-ne la acel copil.

Dacă ne amintim să salutăm, părinții vor fi mândri de noi și ne vor aprecia/lauda. Putem primi îmbrățișări, pupici sau alte surprize frumoase (să ne jucăm împreună, să mergem unde alegem noi, să ne uităm la televizor împreună, să ne citească o poveste, s.a.)

Atunci când uităm să salutăm părinții se întristează dar ne vor aminti ce trebuie să spunem până când vom învăța.

Pentru copiii care nu au inca deprinderea cititului vor citi adulții – profesori și părinți deopotrivă cât de des acest text.

După ce ne asigurăm că a înțeles/reținut cele prezentate în etapa urmatoare vom pune întrebări copilului pe baza acestui text, ajutându-l să formuleze răspunsuri:

1 Ce trebuie să facem mai întâi când ne întâlnim cu cineva?

2 Cum vom spune dacă ne întâlnim cu adulți?

3 Cum salutăm dacă e seară/dimineață/amiază?

4 Ce fel ne salutăm colegii?

5 Cum se simt părinții noștri atunci când noi ne amintim să salutăm?

6 Ce putem primi dacă salutăm frumos?

7 Cum se simt părinții dacă nu ne amintim să salutăm?

Acest tip de texte au menirea să ne ajute săînvățăm copiii anumite reguli/norme de comportament, interdictii. Regula de concepere implică explicarea comportamentului așteptat, consecințele care pot să apară atunci când se/nu se produce comportamentul și forma de exprimare să fie una pozitivă.

Aceste povești sociale pot fi create si folosind pictograme pe diverse tematici, tot pentru elevi cu tulburări severe în sfera comunicării:

 

“Mersul la doctor”

“Eu merg la doctor. Doctorul vrea să se asigure că eu sunt sănătos. Doctorul îmi va pune mie câteva întrebări. Eu voi încerca să raspund la întrebările sale. Doctorul s-ar putea să îmi ceară să fac anumite lucruri.”

Tabloul poate fi completat cu elemente noi în funcție de nivelul copilului de înțelegere. Pictogramele pentru acțiuni sunt mai abstracte și necesită muncă prealabilă de învățare separată; ideal este pentru cei care folosesc această metodă sa procure soft de generare pictograme

image007

IV. Poveștiri cu tâlc, în ciuda faptului că nu sunt create de terapeuți oficiali, au încărcătură psihoterapeutică ridicata prin învățăturile pe care le transmit, asocierile libere care se pot face și discuțiile pe care le generează.

V. Povești și basme terapeutice concepute de terapeuți cu experiență care au menirea ca prin simboluri și metaforesă ajute elevul/copilul să resolve o problema/ conflict intern. Exemplelele sunt numeroase, ele necesita a fi cunoscute de către terapeuți în prealabil spre a fi selectate cele care se potrivesc cu cazuistica în lucru, respectiv problemele concrete cu care se confruntă elevii cu care lucrează.

Fără a epuiza subiectul legat de explorarea poveștilor în cadrul cabinetelor de terapii specifice pentru elevii cu diferite tipuri de deficiențe și tulburări și făcând observația că poveștile terapeutice sunt utile și pentru elevii supradotati pentru reechilibrări socioemoționale și faptul că materialul expus se poate adapta pentru toate vârstele, începând cu vârsta de dezvoltare mentală de 2 ani închei cu invitația la a visa împreună cu cei mici pe tărâmul poveștilor .

După o primă etapă a carierei de cadru didactic în lucrul cu elevi cu deficiență mentală și sindroame- L-Down, autism, în care am pus accentual pe stimulare cognitivă, autonomie, comunicare, dezvoltarea proceselor psihice, în prezent am convingerea că latura sufletească, afectiv-emoțională este la fel de importantă și merită să i se acorde mai multă atenție.

 

Iuliana Baban,

 

Psiholog- logoped, specialist psihopedagogie speciala

 

 

Surse:

Anne Floret Cum sa inlaturam starile de teama ale copiilor nostri prin povești terapeutice, , editura Orizonturi

http://www.comunicare-augmentativa.ro