Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul

Toți părinții știu că slujba de a fi părinte este una dificilă, și că răspunsul la întrebarea „Cum să reușesc cu copiii mei?” se intensifică în prezent, când lumea este mereu în grabă și plină de griji. Atunci când părinții nu prea știu ce au de făcut sau sunt prea ocupați să afle, preferă să tragă de timp. Această tehnică de a trage de timp duce la două stiluri opuse de parenting, ieșite de sub control, care nu fac bine deloc copilului.

 

Astfel pornind de la clasificarea realizată de Phd. Thomas W.Phelan, vă propunem să detaliem în rândurile de mai jos stilul de parenting Cățeluș (cunoscut sub denumirea de stilul permisiv) și Dulăul ( care este cunoscut sub denumirea de stilul autoritar).  
Stilul de parenting Cățelul (Persmisiv)
Părintele permisiv este un naiv. Copiii conduc în casă, iar mama și tată au tendința să întoarcă spatele acestei probleme. Comportamentul părinților „cățeluș” față de copiii lor este motivat în primul rând de anxietate și vinovăție. „Nu doresc să fac nimic care să-mi jignească copilul” și „Dacă sunt copiii supărați pe mine, înseamnă că am făcut ceva rău” sunt gândurile după care se ghidează de cele mai multe ori.
Părinții permisivi au un ton plângăreț. Aceștia pledează în fața copiilor lor astfel:
 „Haide dragule, nu crezi că este timpul să te pui în pat?” „ De ce nu poți face un lucru atât de micuț pentru mine?” Traducerea ar fi (Ce înțelege cu adevărat copilul?): „Chiar dacă ești copilul meu, ești mai puternic și mai autoritar decât mine. Nu am nici cea mai mică idee de control asupra ta, decât aceea de a te imploră.”
Acest ton smiorcăit îi induce copilului ideea că el este cel care conduce totul și că de fapt părinții sunt slabi și neajutorați.
Dulăul (Autoritar)
Pe de altă parte, acolo unde părintele autoritar este implicat, acesta este cel care impune respect și copiii trebuie să se ferească din calea lui. Părinții autoritari sunt precum un T-Rex deghizat. Comportamentul părinților „dulău” față de copiii lor este în mod primordial determinat de irascibilitate și furie.
„Pentru că așa am spus eu!” și „Fă așa cum îți spun eu, sau..!” sunt termenii predominanți.
Părinții autoritari mușcă. Ei pot mușca emoțional și psihic. Este un mod emoțional de a mușca prin intermediul vocii, al sunetelor: „Ce naiba se întâmplă cu ține!? Ar fi bine să începi să asculți de mine, sau altfel o pățești! De câte ori trebuie să-ți mai spun!!” În traducere asta ar însemna (Ce înțelege copilul cu adevărat?): „Tu nu ești bun de nimic copile, și nu vei fi niciodată. Dacă nu aș fi fost eu, ar fi fost mult mai rău pentru tine.” Părintele dulău poate arunca o scânteie după ce a ținut acea prelegere, să fie sigur că a fost bine înțeles. 
Pornind de la această descriere vă propunem sa urmăriți site-ul nostru pentru că săptamana următoare vom continua să vă povestim  despre rezultate vs resurse, timpul alocat corecției dar si despre parentingul echilibrat. 
Marilena Râdelesne,
Psihopedagog, Asociația Activity
Sursă: Phd. Thomas W.Phelan – 1, 2, 3 Magic

Vă dăm întâlnire la o nouă ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie!

Vă dăm întâlnire la o nouă ediție ,,Fii un tată activ!" pe 12 noiembrie!

Suntem foarte bucuroși să vă dăm o nouă întâlnire la a treia ediție ,,Fii un tată activ! pe 12 noiembrie, începând cu ora 18,30.

Ediția aceasta își propune să reunească tăticii (dar și mămicile), după un sezon plin de vacanțe și călătorii, la o nouă rundă de discuții. Evenimentul se va concentra pe modul în care tăticii își gestionează emoțiile în relația cu cei mici, pe bunăstarea interioară a părinților și a copiilor, precum și pe reperele pe care fiecare părinte trebuie să le aibă în vedere când se pune problema dezvoltării emoționale a celor mai tineri membri ai familiei.

Evenimentul va avea loc la Artist Café (Str. Lipscani, nr. 30-34, în incinta magazinului Diverta, la etajul 2).

După cum v-am obișnuit, vom avea din nou o echipă extraordinară de speakeri:

  • Andrei Ionel Mocanu- psiholog și psihoteraupeut cognitiv-comportamental, dar și Tatal Activ;
  • Diana Stănculeanu – psihoterapeut și liderul anului 2017 în parenting;
  • Dr. Bogdan Fițiu - medic psihiatru pediatru;
  • Marius Rusu – psiholog clinician;

Discuțiile vor fi moderate de Alex Zamfir, un super tătic, autorul cărții ,,Cel mai bun tată" și blogului cu același nume, dar și realizator de emisiuni radio dedicate acestui subiect.

Locuri sunt suficiente, așa că așteptăm și tătici, și mămici și specialiști sau alte persoane interesate de această temă. Asteptam confirmarile voastre completând formularul de înscriere aici sau la adresa de e-mail comunicare.asociatia.activity@gmail.com.

Să ne bucurăm împreună că suntem tătici!

Mămici, să ne bucurăm împreună de tătici!

Parteneri: Canal 33, Izabelamarinescu.ro, Cel mai bun tata, Artist Café, Editura Philobia, Tatal Activ, Radio Itsy Bitsy, Click pentru femei.

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Articole recente

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul
Toți părinții știu că slujba de a fi părinte este una dificilă, și că răspunsul la întrebarea „Cum să reușesc
Read more.
Curs practic – Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice pentru acasă și la școală
Asociația Activity vă invită să participați pe 3-4 aprilie la cursul practic „Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice
Read more.
Vă dăm întâlnire la o nouă ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie!
Suntem foarte bucuroși să vă dăm o nouă întâlnire la a treia ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie,
Read more.

 

Evoluția în domeniul medicinei, dar și cercetările multiple în psihologie stau la baza fluxului masiv de informații legate de autism. Ba mai mult, tocmai datorită acestor descoperiri recente, tot mai multe tulburări sunt asociate cu autismul. Nu este un lucru neapărat rău mai ales că, pe măsură ce cunoaștem problema mai bine și de timpuriu, ne putem face un plan de recuperare pentru copiii noștri.
Din ce în ce mai mulți părinți apelează la specialiști în domeniu, o realitate îmbucurătoare. Însă, ceea ce este foarte important este să reținem că terapia sau metodele terapeutice trebuie urmate și acasă. Asta presupune o adaptare și a vieții de familie. Nu este greu! Sunt câțiva pași simpli pe care trebuie să îi urmați pentru a implica copilul cu TSA (tulburare de spectru autist) în activitățile de zi cu zi:
Pentru aptitudini de comunicare:
  • De obicei, copiii încep să vorbească despre trecut și viitor. Ei intră în conversații prelungite odată ce ajung la vârste preșcolare (3-5 ani). Tot în acest timp, copiii își dezvoltă cea mai mare parte a vocabularului.
  • Oferiți-le oportunitatea de a-și crea propriile linii narative, eventual, orientându-se pe o poveste preferată sau pe un personaj preferat.
  • Învățați-i cum să pună întrebări și cum să îi asculte pe cei de lângă ei. De exemplu, puteți simula un interviu.
Pentru aptitudini sociale:
  • Creați-le contextul în care să poată mima comportamentele adulților model din viața lor (celălalt părinte, bunici, cadru didactic). Aceste situații pot lua forma unor conversații sau a jocului de rol în care un personaj model îi ajută să navigheze prin diferite provocări.
  • Orientați-vă pe activități care sunt incluzive și promovează spiritul de echipă. Eventual, alegeți un loc sau un context în care aceștia au posibilitatea de a lucra sau a se împrieteni cu alți copii.
Pentru aptitudini motrice:
  • Puteți încerca mini competiții cu obstacole, jocuri care implică dansul, dar și sărituri. Acestea dezvoltă musculatura, dar și contribuie la coordonarea corpului. Vă recomandăm să începeți cu activități cât mai sigure pentru siguranța voastră și a copilului.
  • Pentru motricitatea fină, coloratul sau desenatul îi pot ajuta pe cei mici să își dezvolte coordonarea dintre ochi și mână, dar și atenția la detalii.
Pentru integrarea senzorială:
  • Copiii care își caută echilibrul senzorial sunt, în general, atrași de activitatea fizică precum săritul, alergatul, împinsul etc.
  • Copiii sensibili din punct de vedere senzorial pot fi implicați în activități care îi pot calma și care nu presupun mecanisme de declanșare a agitației (precum mirosuri, lumini sau sunete puternice). 
  • De exemplu, puteți să apelați la ajutorul copiilor când pregătiți masa sau preparați un desert – activități care presupun amestecul ingredientelor sau prepararea unui aluat.
  • Rutina susținută și activitățile zilnice îi pot ajuta să devină mai siguri.
Nu uitați că trebuie să rămâneți calmi chiar dacă lucrurile nu ies din prima. Tulburarea de spectru autist este o provocare atât pentru copil, cât și pentru părinți, și, știm că uneori, situațiile vă pot epuiza. Trebuie să credeți în șansa celui mic de a avea un viitor cât se poate de normal.
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Masa în familie: mituri și adevăruri

Masa în familie: mituri și adevăruri

Articole recente

Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul
Toți părinții știu că slujba de a fi părinte este una dificilă, și că răspunsul la întrebarea „Cum să reușesc
Read more.
Curs practic – Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice pentru acasă și la școală
Asociația Activity vă invită să participați pe 3-4 aprilie la cursul practic „Să înțelegem provocările de procesare senzorială: strategii practice
Read more.
Vă dăm întâlnire la o nouă ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie!
Suntem foarte bucuroși să vă dăm o nouă întâlnire la a treia ediție ,,Fii un tată activ!” pe 12 noiembrie,
Read more.

 

De câte ori nu ați citit că cina ar trebui să fie o ocazie minunată pentru întărirea legăturilor de familie? Toți se relaxează, se bucură de compania celorlalți și împărtășesc povești amuzante și captivante cu privire la întâmplările din timpul zilei. Atmosfera ar trebui să fie relaxată și plină de afecțiune.
Dacă cina voastră (sau oricare altă masă în familie) nu se potrivește cu această imagine,  nu aveți de ce să vă simțiți rău. Nu sunteți singurii în această situație pentru că realitatea este adesea diferită. Printre altele, părinții sunt obosiți pentru că au muncit toată ziua, iar copiii sunt obosiți de la școală. Pe lângă acestea, adăugați (acolo unde este cazul, bineînțeles) și rivalitatea unui frate mai mic, un copil pretențios la mâncare (sau doi) sau agitația celor mici la masă.

Ce puteți face pentru a preîntâmpina astfel de situații? 

Un plan bun pentru mânca împreună începe cu înțelegerea importanței orei mesei și a acestei rutine. Iată sfaturile noastre:
  1.  Nu o luați personal! Nu sunteți mâncarea pe care o pregătiți. Așa că dacă piticilor nu le pasă ce ați gătit la un moment dat, NU trebuie să vă simțiți respinși. 
  2.  Copiii au o abilitate naturală de a selecta și mânca lucruri bune. În orice caz, asta include o tendință puternică la preșcolari de a fi mai pretențioși. Până la 50% dintre aceștia sunt percepuți de părinții lor drept dificili când vine vorba de mâncare. De ținut minte: copiii se vor îndrepta spre dulce și sărat, dar nu spre amar și acru. Aceste gusturi sunt dobândite de-a lungul timpului.
  3. Ca urmare a dificultăților în ceea ce privește mâncarea, copiilor mici și preșcolarilor trebuie să le fie introduse treptat,  nu cu forța, noile produse alimentare sau noile rețete. Unii experți susțin că pentru alimente precum legumele ar fi necesare 15-20 de expuneri înainte de a mânca ceva cu care nu sunt familiari.
  4.  Copiii mici nu au multă răbdare când vine vorba de a stat la masă, dar vor face asta mult mai ușor dacă le este foame. Când s-au săturat, însă, apare regula cunoscută drept ,,trei-minute-pe-an”. Cei de doi ani, cărora nu le mai este foame, de exemplu, pot sta liniștiți timp de 6 minute; cei de trei ani pentru 9 minute șamd. Să te aștepți la mai mult îți va aduce probleme!
Așadar, nu vă îngrijorați! Sunt etape firești prin care orice familie trece. Trebuie doar să abordați situațiile de acest tip cu răbdare și, sperăm noi, cu sfaturile noastre în modul de abordare a acestor contexte.
 
Articol scris de Beatris Ema Băloiu
Psiholog clinician, terapeut ABA
Photo by Rustic Vegan on Unsplash

Recomandăm: Radioplaja Itsy Bitsy – Copiii au plaja lor în această vară

Recomandăm: Radioplaja Itsy Bitsy - Copiii au plaja lor în această vară

Toată vacanța de vară, copiii au o plajă doar a lor, cu acces gratuit, special amenajată de echipa Itsy Bitsy FM, la Mamaia. Părinții care vor să își știe copiii în cel mai interactiv și distractiv loc de joacă de la mare, au acum Radioplaja Itsy Bitsy. Cele mai iubite jocuri, cea mai dansabilă muzică, cele mai răcoroase concursuri și provocări, foosball gigantic și multe alte surprize sunt ingredientele unei veri pe gustul copiilor și părinților. Super Zăpă, Cătălina și Andrei, transmit în direct de la Mamaia în fiecare zi și se distrează cu toți copiii la Itsy Bitsy Summer Party!

Dacă nu ți-ai făcut încă planuri de vacanță cu cel mic, ai acum un motiv în plus să treci și pe la Mamaia. Radioplaja Itsy Bitsy este locul unde găsești zone cu activități sportive și jocuri pentru copii, zone de relaxare, Radiomobilul unde orice copil devine vedetă de radio, scena pentru petrecerea copiilor din fiecare seară. De dimineaţă până seara, copiii au aici tot felul de provocări. Un labirint gonflabil cu obstacole îi aşteaptă pe cei mici şi cine reuşeşte să parcurgă tot labirintul, va fi premiat cu tatuaje temporare şi cărţi educative. Vânătoarea de comori, sârituri în saci, scaunele muzicale, art & craft, tras de sfoară, jocul distractiv în care copiii îi acoperă pe părinți cu nisip, traseu sportiv cu hidratare și protecție solară sunt doar câteva dintre provocările care îi așteaptă pe copii și părinți la Radioplaja Itsy Bitsy, de dimineață până seara la ora 21:00.

Eroii Itsy Bitsy își invită ascultătorii în această vară, la marea petrecere radio, atât pe frecvența Itsy Bitsy FM, cât și direct pe malul mării. Asculți și te răcorești, dar te și distrezi cu prietenii tăi cei mai buni, de dimineață până seara!

Radioplaja și emisia live din Mamaia nu sunt singurele noutăți pentru copii. Grila de vacanță de vară a Itsy Bitsy FM este foarte fresh și plină de glume, jocuri, provocări și veselie pentru copii și părinți. Și în fiecare zi de la ora 16:00 poți afla o nouă aventură pe care extratereștrii Itsy și Bitsy au avut-o ca apărători ai Galaxiei Xarazon.

Harta și detaliile despre Radioplajă se găsesc pe www.itsybitsy.ro și în Aplicația gratuită Itsy Bitsy FM.

Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Poate că sună ciudat, însă copiii atipici trebuie să treacă prin etape cât se poate de specifice pentru a se recupera. Astfel, ei trebuie să își conștientizeze și diferențieze fiecare parte a corpului uman. Astăzi vă propunem să discutăm despre arătător. Iată ce activități sugerăm pentru conștientizarea acestuia:

  • Activități de stimulare tactilă: încercarea unor texturi diferite cu vârful fiecărui deget;
  • Presarea unor bile sau mingi de mărimi și texturi diferite;
  • Crearea unui catalog cu materiale din texturi variate pentru a le explora cu degetul arătător;
  • Indicarea ilustrațiilor în poveștile pentru copii;
  • Umplerea unor cutii cu nisip, făină, zahăr sau alte ingrediente și testarea lor;
  • Stingerea/aprinderea luminii la întrerupător;
  • Pulverizarea apei cu ajutorul unor recipiente speciale;
  • Atingerea cifrelor unui telefon mobil de jucărie;
  • Ruperea hârtiei;
  • Examinarea albumelor foto;
  • Implicarea în activități creative utilizând plastilina;
  • Implicarea în activități plastice (de exemplu, pictura cu degetele);

Cu siguranță mai sunt multe alte idei de activități pe care le facem în mod natural și ne pot ajuta în această privință. Propunerile noastre nu implică pregătire tehnica specială, nu sunt dificile așa că pot fi realizate și acasă de către părinți sau cei apropiați.

Dacă mai aveți și voi alte idei sau experiențe similare, așteptăm să le împărtășiți cu noi!

Photo by Johannes W on Unsplash.

Te așteptăm la ediția a doua ,,Fii un tată activ!” pe 6 iunie La Prăvălescu

Te așteptăm la ediția a doua ,,Fii un tată activ!" pe 6 iunie La Prăvălescu!

 

 

Pentru că prima ediție doar ne-a deschis apetitul pentru discuții cu și despre tătici, ne face mare plăcere să vă invităm la un nou eveniment ,,Fii un tată activ!”. Și de data aceasta vom aborda subiecte care sunt de interes pentru orice tătic sau viitor tătic. Și mămicile sunt așteptate, mai ales că vom discuta teme interesante pentru ambele părți: cum trebuie să ne exprimăm dragostea față de copii în funcție de vârstă, cum ne sprijinim soția, importanța jocului dintre tată și copil și chiar tipuri de jocuri pe care le pot juca tăticii.

Așadar vă dăm întâlnire joi, 6 iunie, de la ora 18,30 La Prăvălescu, pe Strada Mendeleev 29.

După cum v-am obișnuit, vom avea din nou o echipă extraordinară de speakeri:

Andrei Ionel Mocanu- psiholog și psihoteraupeut cognitive-comportamental;
Dr. Bogdan Fițiu - medic psihiatru pediatru;
Adriana Mitu – autor de povești terapeutice copii;
Izabela Marinescu – jurnalist și realizatoarea emisiunii ,,Parenting XXI”, Canal 33.

Discuțiile vor fi moderate de Alex Zamfir, un super tătic, autorul cărții ,,Cel mai bun tată" și blogului cu același nume, dar și realizator de emisiuni radio dedicate acestui subiect.

Locuri sunt suficiente, așa că așteptăm și tătici, și mămici și specialiști sau alte persoane interesate de această temă. Asteptam confirmarile voastre completând formularul https://forms.gle/RgDapNuYcBccwrbv7 sau la adresa de e-mail comunicare.asociatia.activity@gmail.com.

Să ne bucurăm împreună că suntem tătici!

Mămici, să ne bucurăm împreună de tătici!

Parteneri: Canal 33, Izabelamarinescu.ro, Cel mai bun tata, La Pravalescu, Radio Itsy Bitsy, Adriana Mitu, Editura Philobia, Click pentru femei.

Cum devine logopedia hazlie?

Cum devine logopedia hazlie?

,,Logopedie hazlie” este o culegere de exerciții logopedice complexă care susține atât activitatea logopedului cât și a educatorului sau a părintelui ce își propune să stimuleze comunicarea și pronunția corectă a copiilor. Avantajul principal al acestui material constă în spargerea monotoniei exercițiilor logopedice și sustinerea generalizării pentru fiecare etapă de lucru.

Fiecare sunet primește o atenție  deosebită în vederea obținerii clarității în pronunție prin parcurgerea etapelor specifice de corectare, de la impostarea sa în silabe pana la generalizări în poezii atractive și motivante.

Copiii beneficiari ai Asociației Activity au fost încântați de kitul primit din partea prietenilor de la ,,Jucării vorbarețe” și s-au distrat memorând poezioarele distractive oferite de cartea ,,Logopedie hazlie”, astfel încat, putem spune cu bucurie că acest material minunat a oferit suport și pentru  terapeuți în exersarea  memoriei de lucru dar și a memoriei de lungă durată, exersarea expresivității și a flexiunilor necesare în comunicarea funcțională-comunicarea socială.

Cei mai mici dintre piticii nostri au fost atrași de paginile cu o grafică placută pentru repetarea silabelor și motivati de vizualizarea grafemelor în vederea exersării cu maximă acuratețe a pronunției și acceptând mai ușor această etapă terapeutică, și chiar s-a înregistrat o creștere a inițiativei în comunicare.

Alături de alte materiale oferite de prietenii de la Jucării vorbărețe, ,,Logopedie hazlie” completează baza materială atât de importantă în stimularea comunicării pentru beneficiarii centrului, pornind de la dezvoltarea vocabularului activ și a comunicării funcționale,  continuând cu exersarea pronunției și corectarea tulburărilor de pronunție și ajungând la stadii avansate ce țin de plasticitate, creativitate, expresivitate a limbajului.

Mulțumim, Jucării vorbărețe, în numele tuturor piticilor care s-au bucurat de cadourile primate, dar și a întregii echipe de terapeuți care au profitat de multiplele valențe educativ-terapeutice ale materialelor primite!

    

Te așteptăm la evenimentul ,,Fii un tată activ!” pe 7 februarie la Salonul de carte al Librăriei Luceafărul!

Te așteptăm la evenimentul ,,Fii un tată activ!" pe 7 februarie la Salonul de carte al Librăriei Luceafărul!

 

 

Asociația Activity organizează alături de Editura Philobia evenimentul ,,Fii un tată activ!” care își propune sa aducă la lumină o temă foarte importantă în prezent - implicarea tatălui în creșterea copiilor.

Acesta va avea loc pe 7 februarie la Libraria Luceafarul din București (Bd. Unirii, nr. 10) începand cu ora 18.30 și va fi organizat sub forma unui panel de discuții. Printre speakeri se vor număra Andrei Mocanu – tătic, psiholog și analist comportamental, Dr. Bogdan Fițiu - medic psihiatru pediatru, Andrei Chișcu - psiholog și tătic precum și Diana Stănculeanu - psihoterapeut și liderul anului 2017 în parenting. De asemenea, evenimentul va fi moderat de Alex Zamfir, cunoscut blogger activ în comunitatea de tătici din România și realizator la Itsy Bitsy FM.

Discuțiile vor aborda subiecte precum modul in care viața de cuplu se schimbă odată cu apariția unui copil, importanța susținerii mamei de către partener, nevoile emoționale ale copilului, manifestarea afecțiunii de către tata, precum și alte subiecte relevante.

Evenimentul se adresează tuturor părinților care caută noi informații despre modul în care aceștia trebuie să se implice în creșterea și dezvoltarea pozitivă a copiilor. Participanții vor putea consulta și achiziționa cărțile pe această temă propuse de Editura Philobia.

Pentru a vă înscrie la evenimentul de lansare a expoziției, vă rugăm să completați formularul de înscriere.

De asemenea, așteptăm întrebările și gândurile voastre la adresa comunicare.asociația.activity@gmail.com.

Parteneri: Compania de Librării București, Radio Itsy Bitsy, Click pentru femei, Click! Sănătate, Celmaibuntata.ro, PubRadio.

Cum corectăm erorile din limbajul copilului?

Cum corectăm erorile din limbajul copilului?

Semnul care ne alarmează că ceva nu este în regulă cu dezvoltarea copilului nostru este reprezentat adesea de lipsa limbajului verbal sau prezența lui deficitară. Educarea limbajului verbal are o importanță deosebită atât pentru copil, cât și pentru comunitate. Zilele trecute am descoperit un instrument foarte util și simplu de folosit atât pentru părinți, cât și pentru specialiști. Este vorba de ”100 de exerciții pentru corectarea vorbirii” propus de prietenii noștri de la Jucării vorbărețe.

Așa cum îi spune și numele, avem o colecție de 100 de exerciții pentru corectarea pronunției a 16 sunete (P, B, T, D, L, F, V, S, Z, Ţ, Ş, J, C, G, H, R) și a 8 grupuri de sunete (CE, CI, GE, GI, GHE, GHI, CHE, CHI), gândite în activități distractive care au în prim-plan câte un personaj haios implicat în diverse activități. De exemplu, ”Puiul Poc” se joacă cu mingea, ”Iepurașul pictoraș” pictează ouă sau gâștele Gaga și Gagu împodobesc bradul cu globuri pe care este scris câte un cuvânt.

Activitățile pot fi realizate cu copii a căror vârstă variază între 3 și 10 ani. Pentru cei mici, activitățile pot fi explicate de un adult, iar pentru copiii care știu să citească există pentru fiecare activitate o cerință formulată scurt și clar fiind folosit un limbaj accesibil acestora.

Ce este de remarcat în acest material este multitudinea de fișe dedicate grupurilor consonantice în care este cuprins sunetul ”R”. Astfel, copilul poate exersa pronunția sa prin realizarea unor activități distractive alături de diverse personaje: elefanții care sunt la paradă, mixerul drăgălaș care face prăjituri delicioase, Prichindel care adună prune, mașinuța Brum care se plimbă, creioanele colorate, Grigore și cățelușul Grivei, Frupi și frăguțele sau vrăbiuțele din vrej.

De asemenea, pe lângă activitățile care ne ajută în pronunția corectă a sunetelor deficitare, avem și o activitate dedicată vorbirii fluente și bazată în principal pe alcătuire de propoziții sau compunerea unor povești. Acestea au ca suport vizual câteva imagini semnificative ale căror denumire este alcătuită din sunetele vizate pentru automatizarea verbală (de exemplu, pentru sunetul ”b” avem imagini: balon, băiat, broască, albină și libelulă.)

Ne bucură faptul că prietenii de la Jucării vorbărețe vin tot timpul în sprijinul nostru cu materiale distractive, accesibile și foarte utile și vă recomandăm și vouă să achiziționați materialul ,,100 de exerciții pentru corectarea vorbirii" de la prietenii noștri de la Jucării vorbărețe.

Photo by Susan Holt Simpson on Unsplash

     

Imitația și rolul ei la vârstele mici

Imitația și rolul ei la vârstele mici

Articol scris de Bianca Stănescu

Nicio problemă nu a atras atenția specialiștilor din domeniul psihologiei dezvoltării mai mult decât creșterea abilităților bebelușului în momentul în care se naște. Pentru a se putea adapta, nou-născuții sunt nevoiți să învețe despre noul lor mediu. Condiționarea clasică și cea operantă, imitația, obișnuința-constituie modalități prin care copilul își dezvoltă anumite abilități de învățare. 

În ceea ce privește învățarea, cercetările arată că, în această perioadă, copiii învață din ceea ce văd, aud, miros, gustă, ating. Stimularea simțurilor duce la apariția de noi comportamente, iar învățarea ne apare ca un indicator al adaptării la mediu. Simțurile și abilitățile motorii ale copilului evoluează împreună, determinând o mai amplă înțelegere a realității. Copiii învață observându-i și imitându-i pe ceilalți. Imitarea este atât de obișnuită, încât este posibil să nu îi conștientizăm pe deplin importanța. Foarte rar comportamentele se imită exact. Adoptăm ceea ce vedem la ceilalți, într-un mod creativ.

 Treptat, abilitățile nou-născutului cresc odată cu vârsta, pe măsură ce se perfecționează și capacitățile de a procesa informațiile din mediu, abilitățile motorii, cognitive, mnezice.

 Teoriile tradiționale (precum cea a lui Piaget) au susținut că imitația facială era un obstacol cognitiv ce era depășit pentru prima dată de către copil în jurul vârstei de un an. În anii ’70-’80, rapoartele vorbeau despre gesturi faciale la nou-născuți, iar acest lucru a stârnit diverse controverse și discuții. Aceste rapoarte au forțat o reconsiderare a teoriilor tradiționale, care afirmau că nou-născuții erau ființe ”izolate de alții și fără abilități senzo-motorii sau cognitive pentru a conecta sinele cu altii”. Recent, în multe laboratoare independente s-a stabilit că nou născuții imită mișcări faciale precum scoaterea limbii, deschiderea gurii și tuguirea buzelor. Acest lucru este puțin intrigant deoarece copiii văd fețele celorlalți, însă pe ale lor nu. Cum pot imita un gest efectuat de cineva  din moment ce ei nu se văd  pentru a potrivi mișcările? Studii detaliate asupra imitației oferă însă un indiciu. Copiii își corectează comportamentul după încercări succesive.  Acest lucru indică faptul că nou-născuții folosesc un proces „cross-modal”.

      Expresia facială adultă e ținta, iar copiii, utilizând feedback-ul proprioceptiv al propriilor mișcări faciale își corectează eforturile pentru ca acțiunile lor să se potrivească cu modelul țintei vizuale. 

 

De ce imită copiii ? Există mai multe motive pentru care copiii imită, printre care putem enumera:

 Nevoia de modele 

   Odată cu primii pași făcuți în viață, copilul are nevoie de exemple pe care să le imite. Începând de la însușirea limbajului și a comportamentelor, până la acțiuni complexe, toate lucrurile ar rămâne necunoscute copilului dacă nu ar avea modele de conduită. Este un instinct care condiționează însăși supraviețuirea. În formarea propriei personalități, copilul este un permanent explorator, din nevoia de a se individualiza, de a se defini pe sine. El experimentează stări de a fi, sentimente, posturi care îl aduc mai aproape de ce îi place, îl ajută să identifice ceea ce îi este nepotrivit sau dificil. Din aceste motive, modelele pe care le alege depășesc de cele mai multe ori aria familială și se extind la persoanele cu care vine în contact, care îl impresionează sau îi trezesc interesul. 

Identificarea  

             În copilărie, copilul se  identifică cu părintele de același sex și preia, în mod conștient,  dar și inconștient pe drumul formării propriei identități modelele de comportament ale acestuia. Cunoaștem cu toții obiceiul fetițelor de a folosi fardurile și obiectele mamei și al băieților de a folosi obiectele tatălui. De asemenea, există cazuri în care copiii imită și comportamente mai puțin dezirabile, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau actele agresive. În cadrul jocului cu ceilalți copii, ei își asumă rolurile în funcție de ceea ce au văzut în familie. Modelele comportamentale stocate timpuriu, rămân fixate chiar și în condițiile în care nu se manifestă la momentul la care au fost preluate. Modelul relațional al părinților, cu aspectele sale pozitive și negative, poate fi repus în funcțiune după ce copilul crește și își întemeiază o familie. Dacă un copil a avut un tată autoritar, agresiv și rigid, putem reîntâlni acest tip de comportament atunci când, la rândul său, are proprii copii, în modul în care îi educa.

 Vreau să fiu mare!

    Ne amintim, probabil, cu toții faptul că atunci când eram copii, ne doream de multe ori să fim adulți deoarece considerăm că adulții au mai multă libertate, au capacitatea de a face ce își doresc, nimic nu le este interzis sau imposibil și ei sunt cei care iau hotărârile. Această dorință naște de asemenea comportamentul de imitare, de experimentare a acestuia.

Mami, tati, vă iubesc!

             Prin imitarea persoanelor de atașament din viața sa, copilul își exprimă într-un mod simbolic iubirea față de acestea, arătându-le, prin comportamentul său că îi acceptă, că îi apreciază, că este ca ei sau că le aparține. În aceeași măsură este și un mod de a cere iubirea și acceptarea, conduita lor exprimând de fapt: “Cum să nu mă iubești? Doar sunt ca tine!” 

Competiția

             De multe ori, copiii aflați într-un colectiv observă atitudinea adulților față de comportamentele altor copii. Ei remarcă astfel că anumite comportamente sunt recompensate, altele pedepsite sau ignorate. Când un copil are nevoie de atenție, el va încerca toate comportamentele menite să tragă atenția, nu neapărat pe cele de natură pozitivă. Dacă el observă că un alt copil, care deranjează activitatea grupului, primește atenția educatoarei, care îl mustră, îi explică, îl roagă sau amenință, ajunge la concluzia că acesta este un mod de a câștiga atenție, pe care îl poate pune în aplicare.

 

Implicațiile psihologice ale imitației la vârstele mici:

Principalul mod de a învăța 

             Element central al învățării, imitația oferă copilului “o bază de date”, cu alte cuvinte fundamentul experiențelor sale de cunoaștere și explorare care vor sta la baza fondării reacțiilor și comportamentelor ulterioare psihosociale. Deși este o învățare nemijlocită, concretă, adică copilul asimilează tot ce vine înspre el într-un mod neselectiv, accesul copilului la acest tip de învățare este important pentru dezvoltarea gândirii și pentru a-i oferi “materialul” de care are nevoie pentru a crea și a evolua. 

O modalitate de a relaționa

             Modul în care percepe și redă gesturile și reacțiile celorlalți denotă capacitatea de a reproduce o gamă variată de acțiuni și de a le folosi la rândul său în relațiile cu alți copii sau alți adulți. Copilul imită modalitățile de relație din familie, din mediul social și își îmbogățește astfel abilitățile de a intra în contact cu persoane noi și de a reacționa adecvat în aceste relații. Interelatiile au la bază modele, tipare pe care le oferă mediul și persoanele din familie, precum și capacitatea copilului de a prelua aceste modele și a le adapta. 

Este în strânsă relație cu dezvoltarea jocului 

             Imitația este folosită în joc foarte mult ca o modalitatea a copilului de a aduce acte, gesturi, fapte, cu alte cuvinte părți ale lumii externe, dar și fragmente din universul său interior și de a le pune laolaltă într-o activitate simbolică. Dobândirea capacității de a se juca este esențială în dezvoltarea armonioasă a copilului și în înțelegerea propriei lui dinamici psihice. Simbolizarea este o activitate superioară, care însă are la bază imitația ce oferă o bogăție de roluri pe care le poate utiliza în joc pentru ca mai apoi să le transforme și să le recreeze conform propriei sale dorințe și nevoi. 

O modalitate de a înțelege 

            Imitația ajută copilul să reproducă, să repete ceea ce a auzit, văzut, ceea ce n-a înțeles sau i-a creeat confuzie sau teamă.  A repeta înseamnă a se familiariza și a încerca să elaboreze, să îi dea o formă proprie astfel încât să poată fi mai ușor apropiat sau mai ușor interiorizat. Este important la vârstele mici ce modalități găsesc copiii de a elabora trăirile intense care nu pot fi puse în cuvinte și nici gândite sau transformate în altceva. Imitația îi ajută să experimenteze ei înșiși ceea ce au simțit, ce au văzut. 

Dezvoltarea imitației la copii în funcție de vârstă: 

Bebelușul între 4-7 luni 

              În această perioadă bebelușul ascultă cu atenție tot ceea ce îi spun cei din jurul lui, fie că îi citesc povești, fie că vorbesc cu el .Atunci când interlocutorul face pauză, este posibil ca acesta să gângurească. Face parte din dezvoltarea limbajului la copii.

Bebelușul de 8 luni 

În jurul vârstei de 8 luni copii imită acțiunile simple și expresiile feței celor cu care interacționează:

-poate copia acțiunea de a duce mâinile la față și de a-si ascunde fața, așa cum se joacă uneori părinții cu ei;

-poate imita un gest familiar pe care-l vede des în interacțiunea cu ceilalți, ca de exemplu să bată din palme, să apese un buton la telecomanada așa cum vede la părinți;

-poate oferi zâmbete ca răspuns la un alt zâmbet primit de la cel care comunică cu el.

Bebelușul între 9-17 luni 

              Bebelușul are capacitatea de a imita sunete pe care le scot părinții în preajma lui sau chiar cuvinte simple. De asemenea, el imită zâmbetul atunci când persoana din față lui o face.  

Bebelușul de 18 luni     

              La 18 luni sfera acțiunilor pe care bebelușul le poate imita se lărgește-pe lângă simplele imitații ale expresiilor, acesta trece la acțiuni pe care le vede la ceilalți (de pe acum poate imită părinții atunci când iau telefonul în mână și încep să vorbească sau atunci când cineva se joacă cu el și manevrează tot felul de jucării, va fi atent și dornic să facă aceleași mișcări cu jucăriile).

Copilul între 19 și 35 de luni 

În această perioadă copilul deja poate selecționa din ceea ce i se spune, repetând:

 -adesea imită ultimele 2-3 cuvinte dintr-o frază;

-imită sunetele care se aud prin casă sau în jurul ei (ca de exemplu sunetul alarmei la mașină, melodia care se aude la radio, sunetele pe care le scoate mașina de spălat etc);

-copiază foarte multe activități pe care le fac ceilalți și este mereu pe lângă ceilalți încercând să imite comportamentul lor;

-imită felul în care membrii familiei vorbesc între ei; este o perioadă delicată în care trebuie să ai grijă ceea ce vorbești pentru că imediat asimilează cuvinte noi.

Copilul de 3 ani 

La 3 ani deja copilul începe să spună câteva cuvinte, deci are o parte a limbajului dezvoltată și are și capacități locomotorii evoluate. El este capabil să imite și să redea întocmai multe dintre acțiunile (chiar și acțiuni complexe) pe care le vede la cei din jurul lui. 

Copilul între 4 si 5 ani 

   Între 4 și 5 ani copiii adoră să imite ceea ce fac adulți spre disperarea multor părinți. Tot acest comportament face parte din dezvoltarea sociabilității la copii. Ei își doresc la această vârstă să fie ca alte persoane.

            Fetițele adoră să se joace cu păpușa în același fel în care mămica are grijă de un bebeluș, iar băiețeii să imite felul în care tăticii repară diverse lucruri prin casă.

            Totuși, începând cu 4 ani, copiii încep să își dezvolte o oarecare independența și au tendința să fie destul de autoritari, atât cu alți tovarăși de joacă, cât și cu frații lor.

BIBLIOGRAFIE:

  • Ana Savin (2005), „Totul se intampla inainte de 6 ani”, editie electronica;
  • Andrew N. Meltzoff, University of Washington; Wolfgang Prinz, Max-Planck-Institut für psychologische Forschung, Germany, (2002), „The Imitative Mind :Development, Evolution and Brain Bases”;
  • Bloom, L., Hood, L., Lightbrown, N.P (1974), “Imitation in language development: If, when, and why”, Cognitive Psychology, 6, pp. 380-420;
  • Brian Hopkins with Ronald G.Barr, George F. Michel and Philippe Rochat (2005), “The Cambridge Encyclopedia of Child Development”, Cambridge University Press, Cambridge;
  • Ervin, S.M (1964), “Imitation and structural change in children’s language”, in E.H. Lennerberg (ed.) New directions in the study of language, MIT Press, Cambridge, MA;
  • Florinda Golu (2010), “Psihologia dezvoltarii umane”, ed. Universitara;
  • Haye, Bonface si Barr (2000), “The development of declarative memory in human infants: Age-related changes in deferred imitation”, Behavioral Neuroscience, 114, pp. 77-83;
  • Jean Piaget & Barbel Inhelder (1968), “La psihologie de l’enfant”, Presses Universitaires de France, Paris;
  • Kuczaj, S. A. (1982), “Language play and language acquisition”, in H. W. Reese (ed.), Advances in child development and behavior, Vol. 17, Academic Press, New York;
  • Pantelimon Golu (1985), „Invatare si dezvoltare” , Editura stiintifica si enciclopedica Bucuresti;
  • Robin Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta (2010), “Psihologia copilului”, ed. Polirom;
  • Hurley and N. Chater (Eds.) (2005), “Perspectives on Imitation: From Neuroscience to Social Science”, Cambridge, MA: MIT Press, Vol. 2, pp. 55-77.

Photo 1 by li tzuni on Unsplash

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Într-unul dintre articolele anterioare, vă propuneam discuția pe tema formulei magice “fermitate + blândețe”. Așa cum precizam și atunci, aceasta poate oferi echilibrul clasei dacă este înțeles și folosit de către cadrele didactice. Este foarte important ca acesta să devină un obiectiv însușit de acestea pentru a putea obține rezultatul dorit.
Dobândirea lui nu presupune mereu un proces facil. Cu toate acestea, cu încredere, încurajare și deschidere față de cei din jur, dar mai ales față de propria persoană, este o țintă care poate fi atinsă.
Cum? Vă oferim sfaturile noastre chiar aici:
  • Învățați să vă monitorizați comportamentul și limbajul non-verbal pentru a înțelege dacă transmite respect elevilor.
  • Evitați contextele în care elevii se simt rușinați, umiliți sau vinovați.
  • Învățați să discutați chiar și probleme sensibile fără a-i răni pe cei mici sau fără a-i ironiza.
  • Nu în ultimul rând, fiți consecvent și nu scuzați sau scuti elevul pentru faptele sale doar pentru că va este milă.
Vă așteptăm în continuare pe pagina noastră web pentru că vom reveni cu noi articole practice în sprijinul cadrelor didactice și părinților. De asemenea, dacă aveți un subiect de interes despre care ați vrea să aflați mai multe, nu ezitați să ne scrieți la comunicare.asociatia.activity@gmail.com, iar noi vom reveni cu un răspuns chiar aici.
Photo by Debby Hudson on Unsplash.

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

Se întâmplă de multe ori ca nici noi, adulții, să nu admitem că putem greși, să fim foarte duri cu noi înșine provocându-ne procese de conștiință care ne pot afecta. Cu toate acestea, putem să controlăm puterea emoțiilor asupra noastră.
Când vine vorba de copiii cu tulburări de spectru autist situația stă diferit. Din cauza lipsei de flexibilitate, aceștia se necăjesc repede și au o stimă de sine scăzută, sunt foarte exigenți cu ei înșiși criticându-se foarte des. De asemenea, nu își lasă loc de greșeli, iertându-se foarte greu.
Cum putem să îi ajutem din rolul nostru de mentori (fie că suntem părinți, cadre didactice sau terapeuți)?
  • Trebuie să fim foarte expliciți în momentul în care le valorificăm/lăudăm meritele, să îi încurajăm cu tărie atunci când se străduiesc și să îi învățăm să admită că pot greși. E necesar să își dea seama că este normal să greșim;
  • E indicat să evităm activități de tipul încercare-eroare pentru a nu se frustra în mod special la vârste timpurii. Totuși, dacă le folosim este bine să le adaptăm pentru a le fi mai ușor să obține rezultate pozitive;
  • E util să organizăm activități de grup în care să numească trăsături pozitive, pentru a se simți apreciați de cei din jur;
  • Continuăm, ca de obicei, cu stimulare pozitivă, laude, motivații și recompense. Eventual pregătim și o cutie de instrumente împotriva stresului.
Photo by Bekah Russom on Unsplash.

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu TSA să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu tulburări de spectru autist să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Pe parcursul procesului de recuperare, copiii care suferă de tulburări de spectru autist își îmbunătățesc atât limbajul, cât și vocabularul. Bineînțeles, rezultatele apar în funcție frecvența intervenției terapeutice, gradul de sprijin venit din partea familiei, dar și profilul copilului.
Echipa Activity a pregătit 4 metode care pot fi aplicate de numeroși actori implicați în procesul de recuparere (specialiști, cadre didactice, familie). Iată care sunt acestea:
  1. Folosește un limbaj colocvial care să corespundă vârstei copilului și explică-i termenii comunicați pentru a reduce treptat nevoia de înțelegere literală (cuvânt cu cuvânt, literă cu literă). Urmează această tehnică și în cazul glumelor sau afirmațiilor cu dublu sens. În cazul în care ești specialist, este recomandat să le utilizezi în timpul ședinței de terapie, respectiv în clasă dacă ești cadru didactic. Copiii cu TSA memorează mai ușor aceste expresii/fraze/sintagme când le înțeleg.
  2. Dacă un termen pe care îl folosești are semnificații diferite, asigură-te că le explici pe toate și le pui în contexte potrivite. De exemplu, cuvântul ,,sare” poate avea semnificația condimentului ori poate indica mișcarea fizică. Asigură-te că îl explici în funcție de context și aplică această tehnică în alte situații similare.
  3. O altă tehnică pe care o poți utiliza este introducerea jargoanelor pe care colegii le folosesc la ore/terapie pentru a se familiariza cu ele. Le poți cere să îți ofere sinonime având în vedere că pot deseori au tendința de a folosi un limbaj mai degrabă formal și au dificultăți în a se adapta altor contexte.
  4. Limbajul nonverbal (gesturi, mimică) este dificil de înțeles pentru copiii cu tulburări de spectru autist; rareori îl folosesc în interacțiunile lor. De aceea este foarte important să îi ajutăm să îl înțeleagă întotdeauna fie verbal, fie în scris. De exemplu, deseori nu înțeleg că au greșit dacă doar îi privim supărați și este nevoie să le explicăm în cuvinte.
Photo by Max Goncharov on Unsplash.

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

 

Copiii cu tulburări de spectru autist întâmpină uneori dificultăți în a-și menține atenția și a se concentra asupra activităților în care sunt implicați.

Iată cum îi poți sprijini chiar și tu (din rolul de părinte, tutore, specialist sau cadru didactic):

  • Folosește-te de materiale vizuale, agende, orare pentru a le indica sarcinile pe care le au de îndeplinit, cum pot face asta, când și unde;
  • Împarte sarcinile în mai multe etape alături de ei. Ajută-i să facă asta prin dezvoltarea unor scheme sau hărți conceptuale prin care să poată surprinde singuri punctele importante ale activităților;
  • Planifică un timp de lucru scurt pentru fiecare sarcină, cu pauze frecvente;
  • Verifică de fiecare dată când este posibil dacă au înțeles explicațiile tale prin întrebări directe. Se poate întâmpla să te privească și să pară că înțeleg, dar, de fapt, să acorde atenție unui plan secund. Viceversa, se pot uita în altă direcție, dar să fie în același timp atenți la indicațiile tale.
  • Continuați să lucrați împreună. Atenție, rolul tău este doar de ghidare și orientare!

Foto: Canva.com 

Predarea contactului vizual la copiii cu autism – Analiza conceptuala. Studiu de caz

    Contactul vizual apare destul de devreme in dezvoltarea copilului si ii servește in multe funcții . Este implicat in dezvoltarea  cognitiva , sociala si a  limbajului . Un numar substanțial de copii cu autism nu reușesc sa dezvolte aceasta abilitate importanta, prin urmare cercetătorii  au căutat diverse metode pentru a preda contactul vizual .Continue reading

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) apare la copii preșcolari sau în primii ani de școlarizare.

Pentru acești copii este foarte dificil să-și mențină atenția sau să-și poată controla comportamentul. Pentru a reuși vor avea nevoie de ajutor atât din partea părinților cât și a profesorilor sau a altor profesioniști.

 

Simptomatologie

Principalele caracteristici ale ADHD-ului sunt: lipsa atenției, hiperactivitatea și impulsivitatea. Datorită faptului că foarte mulți copii prezența acestor simptome dar cu o intensitate moderată, este important ca diagnosticul să fie pus de către un profesionist.

Simptomele pot apărea în decursul a mai multor luni. De cele mai multe ori, primele simptome evidente sunt impulsivitatea și hiperactivitatea. Deficitul de atenție poate apărea după un an sau chiar mai mult.

Diferitele simptome pot apărea în circumstanțe diferite, în funcție de cererile situaționale. Comportamentul unui copil care nu reușește să stea liniștit poate atrage atenția profesorilor, în timp ce un copil visător care nu reușește să fie atent poate fi neobservat. Copilul impulsiv care acționează fără să se gândească poate fi considerat problematic în timp ce un copil pasiv, mai lent poate fi văzut ca fiind demotivat. Totuși, fiecare dintre acești copii pot avea diferite tipuri de ADHD.

Toți copii pot să fie uneori neatenți, impulsivi, agitați sau să nu reușească să se concentreze, însă aceste lucruri nu implică neapărat o problemă. Când simptomele descrise mai sus afectează activitățile zilnice ale copilului putem să ne gândim ca este posibil să fie vorba despre ADHD. Dar, datorită faptului că simptomatologia variază în funcție de situație, diagnosticul poate fi complicat, mai ales atunci când lipsa atenției este simptomul predominant.

 

            Tipuri de ADHD

  1. Tulburarea în care predomina impulsivitatea-hiperactivitatea, fără un deficit de atenție.
  2. Tulburarea în care predomină lipsa atenției, fără să existe hiperactivitatea-impulsivitate semnificativă.
  3. Tulburarea combinată, în care sunt prezente toate cele 3 simptome.

 

Hiperactivitate-Impulsivitate

Copii hiperactivi sunt într-o mișcare continuă. Merg rapid dintr-un loc în altul sau vorbesc fără să se mai oprească. Pentru ei este destul de dificil să stea așezați la școală sau la ora mesei. Se mișcă chiar și atunci când stau pe scaun sau se ridică foarte des.

Adolescenții sau adulții hiperactivi se simt în interiorul lor neliniștiți, au nevoie sa fie ocupați tot timpul și de multe ori fac multe lucruri în același timp.

Copii impulsivi acționează fără să gândească. Adesea fac comentarii inadecvate, își arată emoțiile fără restricții și acționează fără să țină cont de consecințele acțiunilor sale. Le este foarte dificil să aștepte atunci când își doresc ceva. Chiar și adolescenții sau adulții care prezintă astfel de probleme aleg să realizeze activități care să le proporționeze recompense imediate.

 

Semne ale hiperactivității-impulsivității

  • Mișcarea continuă a mâinilor sau a picioarelor.
  • Aleargă, escaladează sau părăsesc scaunul în situațiile în care este de așteptat să rămână așezați.
  • Răspund precipitat la întrebări fără să aștepte să asculte toată întrebarea.
  • Nu reușesc să-și aștepte rândul și vor să obțină imediat ceea ce-și doresc.

 

Deficit de atenție

Copii cu o capacitate scăzută de atenție prezintă dificultăți de concentrare, se plictisesc la scurt timp de la începerea unei activități. Activitățile școlare sunt dificile pentru acești copii. Pot să uite să realizeze lecțiile sau își uită caietele și cărțile în clasă. Dacă reușesc să termine anumite activități ele pot fi pline de greșeli.

 

Semne ale deficitului de atenție

  • Se distrag foarte ușor.
  • Adesea fac abstracție de detalii sau comit erori din neglijență.
  • Rareori urmează instrucțiuni, pierd sau uită lucruri.
  • Frecvent trec de la o activitate la alta fără să le termine.

Acești copii pot părea visători, lenți sau letargici. Au dificultăți în a procesa rapid informația. Atunci când profesorii le dau instrucțiuni verbale sau scrise au probleme în a înțelege ce trebuie să facă.  Pot să stea liniștiți și fără să vorbească dar și pot să pară implicați în activitate dar fără să fie atenți. Nu prezintă probleme de relaționare cu ceilalți. Frecvent, deficitul de atenție este neperceput de către ceilalți, însă o intervenție este la fel de importantă ca și în cazul celorlalte tipuri de ADHD.

 

Ce poți face dacă copilul tău are ADHD?

 

Pe lângă intervenția unui specialist, părinții pot să își ajute copilul. Este însă important ca părintele să aibă grijă în primul rând de el pentru că a fi parintele unui copil hiperkinetic poate fi obositor. Așadar, învățarea unor tehnici de management al stresului și îngrijirea propriei stări de bine poate ajuta părintele să fie mai eficient atunci când încearcă să-și educe copilul. De asemenea, grupurile de suport sau apelarea unui psiholog sau medic specializat în acest tip de problemă poate avea succes.

Idei care te vor ajuta să-ți controlezi copilul:

  • Stabilirea unui program zilnic; stabilește ore fixe la care copilul să se trezească, să mănânce, să facă baie, să meargă la școală sau să meargă la culcare.
  • Reducerea stimulilor distractori. Muzica tare, televizorul aprins suprastimulează copilul.
  • Organizarea casei. Dacă copilul știe exact unde se află fiecare jucărie, cărti/caiete este mai puțin probabil ca acesta să le piardă.
  • Încurajarea comportamentului adecvat prin recompensarea acestuia. Se pot folosi atât recompense sociale cât și materiale care nu sunt foarte costisitoare.
  • Stabilește obiective mici care pot fi îndeplinite.
  • Ajută-ți copilul să se concentreze asupra unei activități. Folosește o listă care să ajute copilul să vadă progresul. Amintește-i frecvent lucrurile pe care trebuie să le realizeze.
  • Limitarea opțiunilor. Ajută copilul să ia decizii bune dându-i doar 2-3 variante.
  • Implică-l în activități pe care poate să le realizeze cu brio. Toți copii au nevoie să experimenteze o stare de bine a propriei persoane.
  • Folosește o disciplină calmă. Evită pedepsirea fizică fiindcă nu are niciun rezultat. Discută cu copilul tău comportamentul acestuia, ce a făcut bine și mai puțin bine.

 

Strategii de disciplinare

  1. Time-out. Consistă în evitarea accesului la o activitate dorită datorită producerii unui comportament negativ. De exemplu, dacă își lovește fratele, în primul rând îi explicăm ce a făcut și de ce își va petrece următoarele 5 minute în colțul camerei fără să se deplaseze din locul stabilit.
  2. Consecință potizivă. Consistă în recompensarea comportamentului adecvat. De exemplu, dacă face bine o activitate, are voie să se joace puțin la calculator.
  3. Retragerea privilegiilor. Consistă în retragerea recompenselor datorită comportamentului inadecvat. De exemplu, dacă nu termină o activitate pierde privilegiul de a ieși să se plimbe cu bicicleta.
  4. Sistemul de Tokeni. Copilul poate câștiga un anumit număr de tokeni dacă se comportă adecvat și poate să-i piardă dacă se comportă inadecvat. Ulterior, tokenii sunt transformați în premii.

Aşa cum am subliniat în acest articol atât comportamentele deficitare ale copiilor cu ADHD pot şi corectate cât şi comportamentele în exces pot fi diminuate cu ajutorul terapiei comportamentale şi cu o intervenţie realizată de timpuri pe toate palierele (copil, familie, grădiniţă/şcoală).

 

Sebastiana Groza,

Psiholog clinician, terapeut ABA

 

Sursa:

Evaluare și intervenție psihopedagogică prin utilizarea poveștilor terapeutice în cazul elevilor cu C.E.S.

Dincolo de orice știință, pentru toți copiii, uneori poate chiar și pentru adulți, joaca, jocul și poveștile rămân izvoare inestimabile de cunoastere, relaxare, comunicare, terapie care pot fi folosite de oricine in mod empiric si de specialist in mod stiintific.

Viața însăși poate fi privită ca un mare roman scris de unul sau mai mulți autori, cu multe povești, având ca element comun un erou ce învață să le trăiască si spre bătrânețe încearcă să le ordoneze și să le povestească.

Pentru copilul/elevul cu cerințe educative speciale, pentru care maturizarea socioemoțională rămâne neîncheiată, cu atat mai mult, aceste metode au atât avantajul unui activism crescut cât și pe cel de a permite psihopedagogului să pătrundă în sfera mai delicată a personalității, mai greu de decelat prin testare psihologică pe baza de probe proiective sau teste/ chestionare clasice.

Evaluarea psihopedagogică este un proces complex, continuu și totodată trebuie să cuprindă și o latură formativă pentru acești copii, în vederea explorării zonei proximei dezvoltări despre a cărei importanță ne amintim de la Vîgotski.

Dacă pentru evaluarea educațională, în plan curricular, se întocmesc fișe personalizate/ probe de control/ teste/ proiecte –  în funcție de programa școlară după care lucrează fiecare elev și raportat și la specificul diagnosticului său, ceea ce implică o buna cunoaștere a elevului din partea cadrelor didactice care interacționează cu el, în cazul evaluării psihologice este nevoie de o anumită pregătire specifică, experiență dar și mijloacele și metodele adecvate.

Profesorul psihopedagog, care are în sarcină evaluarea, consilierea și trasarea unor direcții în ceea ce priveste terapiile specifice de stimulare și compensare, mediază într-un grad mai profund procesul de asimilare de valori morale şi atitudinale de către elev sau grup, prin utilizarea unor metode psihologice şi prindublarea tactului pedagogic cu tactul psihologic.

“..rolul psihodiagnozei, consilierii şi orientăriişcolare şi profesionale în şcoală este acela de a favoriza crearea structurilor şi metodologiei specifice,care să ajute fiinţa umană pe parcursul existenţei sale în procesul continuu de pregătire şi dezvoltare,să pregătească individul pentru a deveni propriul „instrument” al dezvoltării sale, prin intermediulmultiplelor forme de instruire şi autoinstruire.”, asa cum reiese si din studierea programei nationale pentru psihodiagnoza si consiliere in învațămantul special.

Este important de menționat că toate metodele își au rolul și importanța lor, ele nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează și contribuie la conturarea unui tablou cât mai complet și dinamic al elevului aflat în proces de evaluare și intervenție psihopedagogică.

Am ales exploatarea valențelor atât de evaluare cât și terapeutice ale poveștilor pentru că ele sunt mereu proaspete și se pot inventa și reinventa pentru fiecare generație, cu aceeași vitalitate, fiind artă și știință, și acoperind un spectru larg al evaluării din care amintesc – dezvoltarea limbajului oral și al celui impresiv, observarea calităților atenției, a răbdării, creativității/ originalității – ca părți componente ale imaginației, a capacității de rezolvare de probleme, a empatiei și transpunere în pielea personajului. Dincolo de acestea, se pot investiga aspecte inaccesibile ale personalității prin dezvăluirea involuntară a unor trăsături de personalitate dar si a unor aspect ascunse, poate chiar inconștiente – traumă, stări de teamă prin folosirea simbolurilor/ metaforelor specifice unei categorii aparte de povești, si anume poveștile terapeutice.

Voi încerca o clasificare legată de sfera largă pe care o acoperă poveștile, după criteriul conținutului și al scopului principal, fără a avea pretenția unei rigori științifice sau a epuizării tuturor categoriilor.

I. Poveștile si poveștirile, basmele pentru copii – populare/ folclorice sau cu autor consacrat au o încărcătură/ valență educațională, de evaluare și de dezvoltare a personalității, atât prin simpla lecturare, cât și prin punere în scenă, dramatizare, teatru cu umbre, teatru cu papuși, teatru cu marionete, crearea de măști/ costume pentru scenete – implicarea în toate aceste activități având beneficiul activismului, simțului utilității, observării rezultatului, atingerea succesului si instalarea unor trairi afective pozitive.

Particularizând, pentru elevii cu tulburări grave în sfera comunicării, mai ales a limbajului  oral acestea pot fi simplificate și redate cu ajutorul imaginilor. Ca tehnică specifică în utilizarea principiilor comunicării augmentative și alternative sunt create table participative la rândul lor având un temei științific în tehnica de concepere. Vorbind strict de povești, se pot crea mici tablouri cu scene din povești, din care să lipsească anumite elemente ce vor fi concepute separat – nivelul de abstractizare în folosirea pictogramelor fiind cel permis de stadiul de dezvoltare al elevului.

Din literature universală pentru copii, minunata lectura “Jack și vrejul de fasole” eu am avut bucuria să descopăr o carte concepută după aceste principia. Posibilitățile de creare sunt infinite și țin originalitatea și disponibilitatea fiecăruia. Voi atașa imagini edificatoare:

image001image004image006

 

 

 

 

 

 

 

 

II. Poveștiproprii, create după reguli literare sau după principii terapeutice, oricare variantă dezvoltă creativitatea și dezvăluie o latură a personalității celui implicat în actul creator.Voi dezvolta mai ales princiile pentru crearea poveștilor cu caracter terapeutic.

Pornind de la atmosfera de poveste, trebuie creat mai întâi cadrul intim de relaxare și încredere din partea copilului, potrivirea tonului, a intonației, instaurarea liniștii și a receptivității fiind în egală măsură importante. Există o structură, o schemă ce poate fi folosită într-o astfel de creație, în care regula de bază este cea a folosirii simbolurilor și a metaforelor. Pe parcursul poveștii copilul poate avea tendința să își distragă atenția, e nevoie de tact și răbdare spre a fi reintrodus permanent în acea atmosferă pe care să o întreținem. Obligatoriu  se va evita denumirea unei situații negative/ trauma pe care a trăit-o copilul pentru că aceasta sigur îl va bloca (cuvinte precum divort, despărtire, adopție, note, prieteni – pentru cei care suferă din cauze ce țin de aceste aspecte).

    • Primul pas consta in alegerea erouluiîmpreună cu copilul, printr-o întrebare simplă: “Despre cine/ce vrei sa fie povestea?” Prima tendință, pentru că mecanismele de apărare își fac simțită prezența de la cele mai mici vârste, este să fie ales un personaj cunoscut de poveste/ desene animate. Cu calm, îl încurajăm pe copil să aleagă un personaj/ erou al sau.
    • Problema/ nevoia/ dilema eroului – răspunde la întrebarea: “Ce își dorește cel mai mult eroul tău cu adevarat?” – ne propunem să descoperim o dorință ascunsă a inimii copilului, o nevoie neexprimată, poate chiar inconștientă, rezolvarea unui conflict, a unei traume. Răspunsul este rezolvarea la întrebare prin demersul inițiatic, imaginar pe care îl va parcurge copilul.
    • Găsirea spațiului și timpului în care se desfașoară acțiunea – de menționat că fiecare spațiu prezintă o anumita simbolistică – apa – reprezintă naștere, liniște, echilibru, marea este simbolul matern, pădurea reprezintă familia, copacii reprezintă părinții, o explozie poate reprezenta abandon, deces al părinților, ș.a.m.d.. Atunci când avem cunoștințe despre o astfel de situație putem ghida copilul încurajându-l în același timp să creeze cât mai mult singur. Poveștile au un caracter atemporal, se petrec cândva o dată, într-o țară îndepărtată de care nimeni nu știa, pe un tărâm ferit de..sau plin de….
    • Acțiunea – trebuie să fie simplă și să se focuseze pe găsirea de soluții pentru îndeplinirea dorițtei eroului…dacă apar momente de blocaje…terapeutul intervine cu un personaj cu puteri magice, corespondentul din realitate al adultului de încredere/ de atașament/ de susținere care poate face magii și poate să îi dezvăluie adevăruri inaccesibile până atunci micului erou. Copilul va fi ajutat cu întrebări suplimentare: “Ce va face acum eroul tău?..Ce crezi că va gândi el…Cum crezi că va rezolva asta?….Unde se va duce….? Il poate ajuta cineva?….”
    • Încheierea – trebuie să fie întotdeauna pozitivă și să resolve dorința/ nevoia/ problema “eroului” – copilului care la adăpostul eroului său își poate exprima mai usor dorințe, angoase, nevoi, temeri.
    • Comentariu asupra poveștii – încurajare pentru modul în care s-a descurcat, curajul de a crea, soluțiile găsite, propunere pentru a relua activitatea, întărirea rezolvării prin întrebări de genul: “Cum se simte acum personajul? Crezi ca a găsit ce căuta?” În cazul unui răspuns negativ, se reia povestea pentru a găsi rezolvarea corectă și finalul fericit. Acolo unde este posibil copilul/ elevul poate fi încurajat să realizeze și un desen legat de poveste asupra căruia se va purta o discuție.

III. Poveștiscurte, texte simple, cu un conținut aparent mai rigid, având ca scop învățărea unor pattern-uri sociale pentru elevii cu tulburări din spectrul autist. Voi prezenta un model folosit cu success de mine cu un elev diagnosticat cu TSA:

Salutul

Atunci când ne întâlnim cu alte persoane este important să ne amintim să salutăm.

Dacă ne întâlnim cu adulți vom spune, în funcție de momentul zilei:

„Bună dimineața/ Bună ziua/ Bună seara” domna..domnul…”x”

Când ajungem la școală trebuie să salutăm frumos „Bună diminața, doamna”

Când vin părinții la fel îi vom întâmpina cu „ Bună, mami/ Săru`mâna mami/tati”.

De asemenea pe părinți îi putem îmbrățișa/da un pup atunci când ne despărțim/revedem.

Când salutăm este important să ne uităm la acea persoană/om în așa fel ca aceștia să știe că sunt salutați.

Când ne întâlnim cu alți copii le putem spune „salut” și apoi numele colegului/prietenului, tot la fel uitându-ne la acel copil.

Dacă ne amintim să salutăm, părinții vor fi mândri de noi și ne vor aprecia/lauda. Putem primi îmbrățișări, pupici sau alte surprize frumoase (să ne jucăm împreună, să mergem unde alegem noi, să ne uităm la televizor împreună, să ne citească o poveste, s.a.)

Atunci când uităm să salutăm părinții se întristează dar ne vor aminti ce trebuie să spunem până când vom învăța.

Pentru copiii care nu au inca deprinderea cititului vor citi adulții – profesori și părinți deopotrivă cât de des acest text.

După ce ne asigurăm că a înțeles/reținut cele prezentate în etapa urmatoare vom pune întrebări copilului pe baza acestui text, ajutându-l să formuleze răspunsuri:

1 Ce trebuie să facem mai întâi când ne întâlnim cu cineva?

2 Cum vom spune dacă ne întâlnim cu adulți?

3 Cum salutăm dacă e seară/dimineață/amiază?

4 Ce fel ne salutăm colegii?

5 Cum se simt părinții noștri atunci când noi ne amintim să salutăm?

6 Ce putem primi dacă salutăm frumos?

7 Cum se simt părinții dacă nu ne amintim să salutăm?

Acest tip de texte au menirea să ne ajute săînvățăm copiii anumite reguli/norme de comportament, interdictii. Regula de concepere implică explicarea comportamentului așteptat, consecințele care pot să apară atunci când se/nu se produce comportamentul și forma de exprimare să fie una pozitivă.

Aceste povești sociale pot fi create si folosind pictograme pe diverse tematici, tot pentru elevi cu tulburări severe în sfera comunicării:

 

“Mersul la doctor”

“Eu merg la doctor. Doctorul vrea să se asigure că eu sunt sănătos. Doctorul îmi va pune mie câteva întrebări. Eu voi încerca să raspund la întrebările sale. Doctorul s-ar putea să îmi ceară să fac anumite lucruri.”

Tabloul poate fi completat cu elemente noi în funcție de nivelul copilului de înțelegere. Pictogramele pentru acțiuni sunt mai abstracte și necesită muncă prealabilă de învățare separată; ideal este pentru cei care folosesc această metodă sa procure soft de generare pictograme

image007

IV. Poveștiri cu tâlc, în ciuda faptului că nu sunt create de terapeuți oficiali, au încărcătură psihoterapeutică ridicata prin învățăturile pe care le transmit, asocierile libere care se pot face și discuțiile pe care le generează.

V. Povești și basme terapeutice concepute de terapeuți cu experiență care au menirea ca prin simboluri și metaforesă ajute elevul/copilul să resolve o problema/ conflict intern. Exemplelele sunt numeroase, ele necesita a fi cunoscute de către terapeuți în prealabil spre a fi selectate cele care se potrivesc cu cazuistica în lucru, respectiv problemele concrete cu care se confruntă elevii cu care lucrează.

Fără a epuiza subiectul legat de explorarea poveștilor în cadrul cabinetelor de terapii specifice pentru elevii cu diferite tipuri de deficiențe și tulburări și făcând observația că poveștile terapeutice sunt utile și pentru elevii supradotati pentru reechilibrări socioemoționale și faptul că materialul expus se poate adapta pentru toate vârstele, începând cu vârsta de dezvoltare mentală de 2 ani închei cu invitația la a visa împreună cu cei mici pe tărâmul poveștilor .

După o primă etapă a carierei de cadru didactic în lucrul cu elevi cu deficiență mentală și sindroame- L-Down, autism, în care am pus accentual pe stimulare cognitivă, autonomie, comunicare, dezvoltarea proceselor psihice, în prezent am convingerea că latura sufletească, afectiv-emoțională este la fel de importantă și merită să i se acorde mai multă atenție.

 

Iuliana Baban,

 

Psiholog- logoped, specialist psihopedagogie speciala

 

 

Surse:

Anne Floret Cum sa inlaturam starile de teama ale copiilor nostri prin povești terapeutice, , editura Orizonturi

http://www.comunicare-augmentativa.ro