Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Articole recente

Știm cu toții că autismul este un subiect ușor dificil de înțeles, mai ales atunci când nu ești activ în domeniu. Cred că încă ne lipsesc sesiunile de discuții despre această problematică. De aceea, m-am gândit să demitizez 10 legende care circulă atât în rândul tinerilor, cât și în rândul
Mai mult:
Te-ai gândit vreodată cum ai reacționa daca ai afla că persoana pe care o iubești necondiționat este diagnosticată cu autism? Aceasta, probabil, ar fi una dintre întrebările pe care nu ai vrea să le auzi niciodată. Un astfel de diagnostic ar putea să te facă să vezi viața în alb
Mai mult:
Imaginează-ți că ești în junglă alături de copilul tău, în fața unui leu apărut dintr-o dată în fața ta, în mijlocul pădurii. Prezența propriului copil îți dă un și mai puternic simț de urgență și cu nu prea mari sforțări, tot ce îți trece prin minte e probabilitatea sfârșitului și
Mai mult:

 

Evoluția în domeniul medicinei, dar și cercetările multiple în psihologie stau la baza fluxului masiv de informații legate de autism. Ba mai mult, tocmai datorită acestor descoperiri recente, tot mai multe tulburări sunt asociate cu autismul. Nu este un lucru neapărat rău mai ales că, pe măsură ce cunoaștem problema mai bine și de timpuriu, ne putem face un plan de recuperare pentru copiii noștri.
Din ce în ce mai mulți părinți apelează la specialiști în domeniu, o realitate îmbucurătoare. Însă, ceea ce este foarte important este să reținem că terapia sau metodele terapeutice trebuie urmate și acasă. Asta presupune o adaptare și a vieții de familie. Nu este greu! Sunt câțiva pași simpli pe care trebuie să îi urmați pentru a implica copilul cu TSA (tulburare de spectru autist) în activitățile de zi cu zi:
Pentru aptitudini de comunicare:
  • De obicei, copiii încep să vorbească despre trecut și viitor. Ei intră în conversații prelungite odată ce ajung la vârste preșcolare (3-5 ani). Tot în acest timp, copiii își dezvoltă cea mai mare parte a vocabularului.
  • Oferiți-le oportunitatea de a-și crea propriile linii narative, eventual, orientându-se pe o poveste preferată sau pe un personaj preferat.
  • Învățați-i cum să pună întrebări și cum să îi asculte pe cei de lângă ei. De exemplu, puteți simula un interviu.
Pentru aptitudini sociale:
  • Creați-le contextul în care să poată mima comportamentele adulților model din viața lor (celălalt părinte, bunici, cadru didactic). Aceste situații pot lua forma unor conversații sau a jocului de rol în care un personaj model îi ajută să navigheze prin diferite provocări.
  • Orientați-vă pe activități care sunt incluzive și promovează spiritul de echipă. Eventual, alegeți un loc sau un context în care aceștia au posibilitatea de a lucra sau a se împrieteni cu alți copii.
Pentru aptitudini motrice:
  • Puteți încerca mini competiții cu obstacole, jocuri care implică dansul, dar și sărituri. Acestea dezvoltă musculatura, dar și contribuie la coordonarea corpului. Vă recomandăm să începeți cu activități cât mai sigure pentru siguranța voastră și a copilului.
  • Pentru motricitatea fină, coloratul sau desenatul îi pot ajuta pe cei mici să își dezvolte coordonarea dintre ochi și mână, dar și atenția la detalii.
Pentru integrarea senzorială:
  • Copiii care își caută echilibrul senzorial sunt, în general, atrași de activitatea fizică precum săritul, alergatul, împinsul etc.
  • Copiii sensibili din punct de vedere senzorial pot fi implicați în activități care îi pot calma și care nu presupun mecanisme de declanșare a agitației (precum mirosuri, lumini sau sunete puternice). 
  • De exemplu, puteți să apelați la ajutorul copiilor când pregătiți masa sau preparați un desert – activități care presupun amestecul ingredientelor sau prepararea unui aluat.
  • Rutina susținută și activitățile zilnice îi pot ajuta să devină mai siguri.
Nu uitați că trebuie să rămâneți calmi chiar dacă lucrurile nu ies din prima. Tulburarea de spectru autist este o provocare atât pentru copil, cât și pentru părinți, și, știm că uneori, situațiile vă pot epuiza. Trebuie să credeți în șansa celui mic de a avea un viitor cât se poate de normal.
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Masa în familie: mituri și adevăruri

Masa în familie: mituri și adevăruri

Articole recente

Știm cu toții că autismul este un subiect ușor dificil de înțeles, mai ales atunci când nu ești activ în domeniu. Cred că încă ne lipsesc sesiunile de discuții despre această problematică. De aceea, m-am gândit să demitizez 10 legende care circulă atât în rândul tinerilor, cât și în rândul
Mai mult:
Te-ai gândit vreodată cum ai reacționa daca ai afla că persoana pe care o iubești necondiționat este diagnosticată cu autism? Aceasta, probabil, ar fi una dintre întrebările pe care nu ai vrea să le auzi niciodată. Un astfel de diagnostic ar putea să te facă să vezi viața în alb
Mai mult:
Imaginează-ți că ești în junglă alături de copilul tău, în fața unui leu apărut dintr-o dată în fața ta, în mijlocul pădurii. Prezența propriului copil îți dă un și mai puternic simț de urgență și cu nu prea mari sforțări, tot ce îți trece prin minte e probabilitatea sfârșitului și
Mai mult:

 

De câte ori nu ați citit că cina ar trebui să fie o ocazie minunată pentru întărirea legăturilor de familie? Toți se relaxează, se bucură de compania celorlalți și împărtășesc povești amuzante și captivante cu privire la întâmplările din timpul zilei. Atmosfera ar trebui să fie relaxată și plină de afecțiune.
Dacă cina voastră (sau oricare altă masă în familie) nu se potrivește cu această imagine,  nu aveți de ce să vă simțiți rău. Nu sunteți singurii în această situație pentru că realitatea este adesea diferită. Printre altele, părinții sunt obosiți pentru că au muncit toată ziua, iar copiii sunt obosiți de la școală. Pe lângă acestea, adăugați (acolo unde este cazul, bineînțeles) și rivalitatea unui frate mai mic, un copil pretențios la mâncare (sau doi) sau agitația celor mici la masă.

Ce puteți face pentru a preîntâmpina astfel de situații? 

Un plan bun pentru mânca împreună începe cu înțelegerea importanței orei mesei și a acestei rutine. Iată sfaturile noastre:
  1.  Nu o luați personal! Nu sunteți mâncarea pe care o pregătiți. Așa că dacă piticilor nu le pasă ce ați gătit la un moment dat, NU trebuie să vă simțiți respinși. 
  2.  Copiii au o abilitate naturală de a selecta și mânca lucruri bune. În orice caz, asta include o tendință puternică la preșcolari de a fi mai pretențioși. Până la 50% dintre aceștia sunt percepuți de părinții lor drept dificili când vine vorba de mâncare. De ținut minte: copiii se vor îndrepta spre dulce și sărat, dar nu spre amar și acru. Aceste gusturi sunt dobândite de-a lungul timpului.
  3. Ca urmare a dificultăților în ceea ce privește mâncarea, copiilor mici și preșcolarilor trebuie să le fie introduse treptat,  nu cu forța, noile produse alimentare sau noile rețete. Unii experți susțin că pentru alimente precum legumele ar fi necesare 15-20 de expuneri înainte de a mânca ceva cu care nu sunt familiari.
  4.  Copiii mici nu au multă răbdare când vine vorba de a stat la masă, dar vor face asta mult mai ușor dacă le este foame. Când s-au săturat, însă, apare regula cunoscută drept ,,trei-minute-pe-an”. Cei de doi ani, cărora nu le mai este foame, de exemplu, pot sta liniștiți timp de 6 minute; cei de trei ani pentru 9 minute șamd. Să te aștepți la mai mult îți va aduce probleme!
Așadar, nu vă îngrijorați! Sunt etape firești prin care orice familie trece. Trebuie doar să abordați situațiile de acest tip cu răbdare și, sperăm noi, cu sfaturile noastre în modul de abordare a acestor contexte.
 
Articol scris de Beatris Ema Băloiu
Psiholog clinician, terapeut ABA
Photo by Rustic Vegan on Unsplash

Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Poate că sună ciudat, însă copiii atipici trebuie să treacă prin etape cât se poate de specifice pentru a se recupera. Astfel, ei trebuie să își conștientizeze și diferențieze fiecare parte a corpului uman. Astăzi vă propunem să discutăm despre arătător. Iată ce activități sugerăm pentru conștientizarea acestuia:

  • Activități de stimulare tactilă: încercarea unor texturi diferite cu vârful fiecărui deget;
  • Presarea unor bile sau mingi de mărimi și texturi diferite;
  • Crearea unui catalog cu materiale din texturi variate pentru a le explora cu degetul arătător;
  • Indicarea ilustrațiilor în poveștile pentru copii;
  • Umplerea unor cutii cu nisip, făină, zahăr sau alte ingrediente și testarea lor;
  • Stingerea/aprinderea luminii la întrerupător;
  • Pulverizarea apei cu ajutorul unor recipiente speciale;
  • Atingerea cifrelor unui telefon mobil de jucărie;
  • Ruperea hârtiei;
  • Examinarea albumelor foto;
  • Implicarea în activități creative utilizând plastilina;
  • Implicarea în activități plastice (de exemplu, pictura cu degetele);

Cu siguranță mai sunt multe alte idei de activități pe care le facem în mod natural și ne pot ajuta în această privință. Propunerile noastre nu implică pregătire tehnica specială, nu sunt dificile așa că pot fi realizate și acasă de către părinți sau cei apropiați.

Dacă mai aveți și voi alte idei sau experiențe similare, așteptăm să le împărtășiți cu noi!

Photo by Johannes W on Unsplash.

Cum devine logopedia hazlie?

Cum devine logopedia hazlie?

,,Logopedie hazlie” este o culegere de exerciții logopedice complexă care susține atât activitatea logopedului cât și a educatorului sau a părintelui ce își propune să stimuleze comunicarea și pronunția corectă a copiilor. Avantajul principal al acestui material constă în spargerea monotoniei exercițiilor logopedice și sustinerea generalizării pentru fiecare etapă de lucru.

Fiecare sunet primește o atenție  deosebită în vederea obținerii clarității în pronunție prin parcurgerea etapelor specifice de corectare, de la impostarea sa în silabe pana la generalizări în poezii atractive și motivante.

Copiii beneficiari ai Asociației Activity au fost încântați de kitul primit din partea prietenilor de la ,,Jucării vorbarețe” și s-au distrat memorând poezioarele distractive oferite de cartea ,,Logopedie hazlie”, astfel încat, putem spune cu bucurie că acest material minunat a oferit suport și pentru  terapeuți în exersarea  memoriei de lucru dar și a memoriei de lungă durată, exersarea expresivității și a flexiunilor necesare în comunicarea funcțională-comunicarea socială.

Cei mai mici dintre piticii nostri au fost atrași de paginile cu o grafică placută pentru repetarea silabelor și motivati de vizualizarea grafemelor în vederea exersării cu maximă acuratețe a pronunției și acceptând mai ușor această etapă terapeutică, și chiar s-a înregistrat o creștere a inițiativei în comunicare.

Alături de alte materiale oferite de prietenii de la Jucării vorbărețe, ,,Logopedie hazlie” completează baza materială atât de importantă în stimularea comunicării pentru beneficiarii centrului, pornind de la dezvoltarea vocabularului activ și a comunicării funcționale,  continuând cu exersarea pronunției și corectarea tulburărilor de pronunție și ajungând la stadii avansate ce țin de plasticitate, creativitate, expresivitate a limbajului.

Mulțumim, Jucării vorbărețe, în numele tuturor piticilor care s-au bucurat de cadourile primate, dar și a întregii echipe de terapeuți care au profitat de multiplele valențe educativ-terapeutice ale materialelor primite!

    

Cum corectăm erorile din limbajul copilului?

Cum corectăm erorile din limbajul copilului?

Semnul care ne alarmează că ceva nu este în regulă cu dezvoltarea copilului nostru este reprezentat adesea de lipsa limbajului verbal sau prezența lui deficitară. Educarea limbajului verbal are o importanță deosebită atât pentru copil, cât și pentru comunitate. Zilele trecute am descoperit un instrument foarte util și simplu de folosit atât pentru părinți, cât și pentru specialiști. Este vorba de ”100 de exerciții pentru corectarea vorbirii” propus de prietenii noștri de la Jucării vorbărețe.

Așa cum îi spune și numele, avem o colecție de 100 de exerciții pentru corectarea pronunției a 16 sunete (P, B, T, D, L, F, V, S, Z, Ţ, Ş, J, C, G, H, R) și a 8 grupuri de sunete (CE, CI, GE, GI, GHE, GHI, CHE, CHI), gândite în activități distractive care au în prim-plan câte un personaj haios implicat în diverse activități. De exemplu, ”Puiul Poc” se joacă cu mingea, ”Iepurașul pictoraș” pictează ouă sau gâștele Gaga și Gagu împodobesc bradul cu globuri pe care este scris câte un cuvânt.

Activitățile pot fi realizate cu copii a căror vârstă variază între 3 și 10 ani. Pentru cei mici, activitățile pot fi explicate de un adult, iar pentru copiii care știu să citească există pentru fiecare activitate o cerință formulată scurt și clar fiind folosit un limbaj accesibil acestora.

Ce este de remarcat în acest material este multitudinea de fișe dedicate grupurilor consonantice în care este cuprins sunetul ”R”. Astfel, copilul poate exersa pronunția sa prin realizarea unor activități distractive alături de diverse personaje: elefanții care sunt la paradă, mixerul drăgălaș care face prăjituri delicioase, Prichindel care adună prune, mașinuța Brum care se plimbă, creioanele colorate, Grigore și cățelușul Grivei, Frupi și frăguțele sau vrăbiuțele din vrej.

De asemenea, pe lângă activitățile care ne ajută în pronunția corectă a sunetelor deficitare, avem și o activitate dedicată vorbirii fluente și bazată în principal pe alcătuire de propoziții sau compunerea unor povești. Acestea au ca suport vizual câteva imagini semnificative ale căror denumire este alcătuită din sunetele vizate pentru automatizarea verbală (de exemplu, pentru sunetul ”b” avem imagini: balon, băiat, broască, albină și libelulă.)

Ne bucură faptul că prietenii de la Jucării vorbărețe vin tot timpul în sprijinul nostru cu materiale distractive, accesibile și foarte utile și vă recomandăm și vouă să achiziționați materialul ,,100 de exerciții pentru corectarea vorbirii" de la prietenii noștri de la Jucării vorbărețe.

Photo by Susan Holt Simpson on Unsplash

     

Imitația și rolul ei la vârstele mici

Imitația și rolul ei la vârstele mici

Articol scris de Bianca Stănescu

Nicio problemă nu a atras atenția specialiștilor din domeniul psihologiei dezvoltării mai mult decât creșterea abilităților bebelușului în momentul în care se naște. Pentru a se putea adapta, nou-născuții sunt nevoiți să învețe despre noul lor mediu. Condiționarea clasică și cea operantă, imitația, obișnuința-constituie modalități prin care copilul își dezvoltă anumite abilități de învățare. 

În ceea ce privește învățarea, cercetările arată că, în această perioadă, copiii învață din ceea ce văd, aud, miros, gustă, ating. Stimularea simțurilor duce la apariția de noi comportamente, iar învățarea ne apare ca un indicator al adaptării la mediu. Simțurile și abilitățile motorii ale copilului evoluează împreună, determinând o mai amplă înțelegere a realității. Copiii învață observându-i și imitându-i pe ceilalți. Imitarea este atât de obișnuită, încât este posibil să nu îi conștientizăm pe deplin importanța. Foarte rar comportamentele se imită exact. Adoptăm ceea ce vedem la ceilalți, într-un mod creativ.

 Treptat, abilitățile nou-născutului cresc odată cu vârsta, pe măsură ce se perfecționează și capacitățile de a procesa informațiile din mediu, abilitățile motorii, cognitive, mnezice.

 Teoriile tradiționale (precum cea a lui Piaget) au susținut că imitația facială era un obstacol cognitiv ce era depășit pentru prima dată de către copil în jurul vârstei de un an. În anii ’70-’80, rapoartele vorbeau despre gesturi faciale la nou-născuți, iar acest lucru a stârnit diverse controverse și discuții. Aceste rapoarte au forțat o reconsiderare a teoriilor tradiționale, care afirmau că nou-născuții erau ființe ”izolate de alții și fără abilități senzo-motorii sau cognitive pentru a conecta sinele cu altii”. Recent, în multe laboratoare independente s-a stabilit că nou născuții imită mișcări faciale precum scoaterea limbii, deschiderea gurii și tuguirea buzelor. Acest lucru este puțin intrigant deoarece copiii văd fețele celorlalți, însă pe ale lor nu. Cum pot imita un gest efectuat de cineva  din moment ce ei nu se văd  pentru a potrivi mișcările? Studii detaliate asupra imitației oferă însă un indiciu. Copiii își corectează comportamentul după încercări succesive.  Acest lucru indică faptul că nou-născuții folosesc un proces „cross-modal”.

      Expresia facială adultă e ținta, iar copiii, utilizând feedback-ul proprioceptiv al propriilor mișcări faciale își corectează eforturile pentru ca acțiunile lor să se potrivească cu modelul țintei vizuale. 

 

De ce imită copiii ? Există mai multe motive pentru care copiii imită, printre care putem enumera:

 Nevoia de modele 

   Odată cu primii pași făcuți în viață, copilul are nevoie de exemple pe care să le imite. Începând de la însușirea limbajului și a comportamentelor, până la acțiuni complexe, toate lucrurile ar rămâne necunoscute copilului dacă nu ar avea modele de conduită. Este un instinct care condiționează însăși supraviețuirea. În formarea propriei personalități, copilul este un permanent explorator, din nevoia de a se individualiza, de a se defini pe sine. El experimentează stări de a fi, sentimente, posturi care îl aduc mai aproape de ce îi place, îl ajută să identifice ceea ce îi este nepotrivit sau dificil. Din aceste motive, modelele pe care le alege depășesc de cele mai multe ori aria familială și se extind la persoanele cu care vine în contact, care îl impresionează sau îi trezesc interesul. 

Identificarea  

             În copilărie, copilul se  identifică cu părintele de același sex și preia, în mod conștient,  dar și inconștient pe drumul formării propriei identități modelele de comportament ale acestuia. Cunoaștem cu toții obiceiul fetițelor de a folosi fardurile și obiectele mamei și al băieților de a folosi obiectele tatălui. De asemenea, există cazuri în care copiii imită și comportamente mai puțin dezirabile, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau actele agresive. În cadrul jocului cu ceilalți copii, ei își asumă rolurile în funcție de ceea ce au văzut în familie. Modelele comportamentale stocate timpuriu, rămân fixate chiar și în condițiile în care nu se manifestă la momentul la care au fost preluate. Modelul relațional al părinților, cu aspectele sale pozitive și negative, poate fi repus în funcțiune după ce copilul crește și își întemeiază o familie. Dacă un copil a avut un tată autoritar, agresiv și rigid, putem reîntâlni acest tip de comportament atunci când, la rândul său, are proprii copii, în modul în care îi educa.

 Vreau să fiu mare!

    Ne amintim, probabil, cu toții faptul că atunci când eram copii, ne doream de multe ori să fim adulți deoarece considerăm că adulții au mai multă libertate, au capacitatea de a face ce își doresc, nimic nu le este interzis sau imposibil și ei sunt cei care iau hotărârile. Această dorință naște de asemenea comportamentul de imitare, de experimentare a acestuia.

Mami, tati, vă iubesc!

             Prin imitarea persoanelor de atașament din viața sa, copilul își exprimă într-un mod simbolic iubirea față de acestea, arătându-le, prin comportamentul său că îi acceptă, că îi apreciază, că este ca ei sau că le aparține. În aceeași măsură este și un mod de a cere iubirea și acceptarea, conduita lor exprimând de fapt: “Cum să nu mă iubești? Doar sunt ca tine!” 

Competiția

             De multe ori, copiii aflați într-un colectiv observă atitudinea adulților față de comportamentele altor copii. Ei remarcă astfel că anumite comportamente sunt recompensate, altele pedepsite sau ignorate. Când un copil are nevoie de atenție, el va încerca toate comportamentele menite să tragă atenția, nu neapărat pe cele de natură pozitivă. Dacă el observă că un alt copil, care deranjează activitatea grupului, primește atenția educatoarei, care îl mustră, îi explică, îl roagă sau amenință, ajunge la concluzia că acesta este un mod de a câștiga atenție, pe care îl poate pune în aplicare.

 

Implicațiile psihologice ale imitației la vârstele mici:

Principalul mod de a învăța 

             Element central al învățării, imitația oferă copilului “o bază de date”, cu alte cuvinte fundamentul experiențelor sale de cunoaștere și explorare care vor sta la baza fondării reacțiilor și comportamentelor ulterioare psihosociale. Deși este o învățare nemijlocită, concretă, adică copilul asimilează tot ce vine înspre el într-un mod neselectiv, accesul copilului la acest tip de învățare este important pentru dezvoltarea gândirii și pentru a-i oferi “materialul” de care are nevoie pentru a crea și a evolua. 

O modalitate de a relaționa

             Modul în care percepe și redă gesturile și reacțiile celorlalți denotă capacitatea de a reproduce o gamă variată de acțiuni și de a le folosi la rândul său în relațiile cu alți copii sau alți adulți. Copilul imită modalitățile de relație din familie, din mediul social și își îmbogățește astfel abilitățile de a intra în contact cu persoane noi și de a reacționa adecvat în aceste relații. Interelatiile au la bază modele, tipare pe care le oferă mediul și persoanele din familie, precum și capacitatea copilului de a prelua aceste modele și a le adapta. 

Este în strânsă relație cu dezvoltarea jocului 

             Imitația este folosită în joc foarte mult ca o modalitatea a copilului de a aduce acte, gesturi, fapte, cu alte cuvinte părți ale lumii externe, dar și fragmente din universul său interior și de a le pune laolaltă într-o activitate simbolică. Dobândirea capacității de a se juca este esențială în dezvoltarea armonioasă a copilului și în înțelegerea propriei lui dinamici psihice. Simbolizarea este o activitate superioară, care însă are la bază imitația ce oferă o bogăție de roluri pe care le poate utiliza în joc pentru ca mai apoi să le transforme și să le recreeze conform propriei sale dorințe și nevoi. 

O modalitate de a înțelege 

            Imitația ajută copilul să reproducă, să repete ceea ce a auzit, văzut, ceea ce n-a înțeles sau i-a creeat confuzie sau teamă.  A repeta înseamnă a se familiariza și a încerca să elaboreze, să îi dea o formă proprie astfel încât să poată fi mai ușor apropiat sau mai ușor interiorizat. Este important la vârstele mici ce modalități găsesc copiii de a elabora trăirile intense care nu pot fi puse în cuvinte și nici gândite sau transformate în altceva. Imitația îi ajută să experimenteze ei înșiși ceea ce au simțit, ce au văzut. 

Dezvoltarea imitației la copii în funcție de vârstă: 

Bebelușul între 4-7 luni 

              În această perioadă bebelușul ascultă cu atenție tot ceea ce îi spun cei din jurul lui, fie că îi citesc povești, fie că vorbesc cu el .Atunci când interlocutorul face pauză, este posibil ca acesta să gângurească. Face parte din dezvoltarea limbajului la copii.

Bebelușul de 8 luni 

În jurul vârstei de 8 luni copii imită acțiunile simple și expresiile feței celor cu care interacționează:

-poate copia acțiunea de a duce mâinile la față și de a-si ascunde fața, așa cum se joacă uneori părinții cu ei;

-poate imita un gest familiar pe care-l vede des în interacțiunea cu ceilalți, ca de exemplu să bată din palme, să apese un buton la telecomanada așa cum vede la părinți;

-poate oferi zâmbete ca răspuns la un alt zâmbet primit de la cel care comunică cu el.

Bebelușul între 9-17 luni 

              Bebelușul are capacitatea de a imita sunete pe care le scot părinții în preajma lui sau chiar cuvinte simple. De asemenea, el imită zâmbetul atunci când persoana din față lui o face.  

Bebelușul de 18 luni     

              La 18 luni sfera acțiunilor pe care bebelușul le poate imita se lărgește-pe lângă simplele imitații ale expresiilor, acesta trece la acțiuni pe care le vede la ceilalți (de pe acum poate imită părinții atunci când iau telefonul în mână și încep să vorbească sau atunci când cineva se joacă cu el și manevrează tot felul de jucării, va fi atent și dornic să facă aceleași mișcări cu jucăriile).

Copilul între 19 și 35 de luni 

În această perioadă copilul deja poate selecționa din ceea ce i se spune, repetând:

 -adesea imită ultimele 2-3 cuvinte dintr-o frază;

-imită sunetele care se aud prin casă sau în jurul ei (ca de exemplu sunetul alarmei la mașină, melodia care se aude la radio, sunetele pe care le scoate mașina de spălat etc);

-copiază foarte multe activități pe care le fac ceilalți și este mereu pe lângă ceilalți încercând să imite comportamentul lor;

-imită felul în care membrii familiei vorbesc între ei; este o perioadă delicată în care trebuie să ai grijă ceea ce vorbești pentru că imediat asimilează cuvinte noi.

Copilul de 3 ani 

La 3 ani deja copilul începe să spună câteva cuvinte, deci are o parte a limbajului dezvoltată și are și capacități locomotorii evoluate. El este capabil să imite și să redea întocmai multe dintre acțiunile (chiar și acțiuni complexe) pe care le vede la cei din jurul lui. 

Copilul între 4 si 5 ani 

   Între 4 și 5 ani copiii adoră să imite ceea ce fac adulți spre disperarea multor părinți. Tot acest comportament face parte din dezvoltarea sociabilității la copii. Ei își doresc la această vârstă să fie ca alte persoane.

            Fetițele adoră să se joace cu păpușa în același fel în care mămica are grijă de un bebeluș, iar băiețeii să imite felul în care tăticii repară diverse lucruri prin casă.

            Totuși, începând cu 4 ani, copiii încep să își dezvolte o oarecare independența și au tendința să fie destul de autoritari, atât cu alți tovarăși de joacă, cât și cu frații lor.

BIBLIOGRAFIE:

  • Ana Savin (2005), „Totul se intampla inainte de 6 ani”, editie electronica;
  • Andrew N. Meltzoff, University of Washington; Wolfgang Prinz, Max-Planck-Institut für psychologische Forschung, Germany, (2002), „The Imitative Mind :Development, Evolution and Brain Bases”;
  • Bloom, L., Hood, L., Lightbrown, N.P (1974), “Imitation in language development: If, when, and why”, Cognitive Psychology, 6, pp. 380-420;
  • Brian Hopkins with Ronald G.Barr, George F. Michel and Philippe Rochat (2005), “The Cambridge Encyclopedia of Child Development”, Cambridge University Press, Cambridge;
  • Ervin, S.M (1964), “Imitation and structural change in children’s language”, in E.H. Lennerberg (ed.) New directions in the study of language, MIT Press, Cambridge, MA;
  • Florinda Golu (2010), “Psihologia dezvoltarii umane”, ed. Universitara;
  • Haye, Bonface si Barr (2000), “The development of declarative memory in human infants: Age-related changes in deferred imitation”, Behavioral Neuroscience, 114, pp. 77-83;
  • Jean Piaget & Barbel Inhelder (1968), “La psihologie de l’enfant”, Presses Universitaires de France, Paris;
  • Kuczaj, S. A. (1982), “Language play and language acquisition”, in H. W. Reese (ed.), Advances in child development and behavior, Vol. 17, Academic Press, New York;
  • Pantelimon Golu (1985), „Invatare si dezvoltare” , Editura stiintifica si enciclopedica Bucuresti;
  • Robin Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta (2010), “Psihologia copilului”, ed. Polirom;
  • Hurley and N. Chater (Eds.) (2005), “Perspectives on Imitation: From Neuroscience to Social Science”, Cambridge, MA: MIT Press, Vol. 2, pp. 55-77.

Photo 1 by li tzuni on Unsplash

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Într-unul dintre articolele anterioare, vă propuneam discuția pe tema formulei magice “fermitate + blândețe”. Așa cum precizam și atunci, aceasta poate oferi echilibrul clasei dacă este înțeles și folosit de către cadrele didactice. Este foarte important ca acesta să devină un obiectiv însușit de acestea pentru a putea obține rezultatul dorit.
Dobândirea lui nu presupune mereu un proces facil. Cu toate acestea, cu încredere, încurajare și deschidere față de cei din jur, dar mai ales față de propria persoană, este o țintă care poate fi atinsă.
Cum? Vă oferim sfaturile noastre chiar aici:
  • Învățați să vă monitorizați comportamentul și limbajul non-verbal pentru a înțelege dacă transmite respect elevilor.
  • Evitați contextele în care elevii se simt rușinați, umiliți sau vinovați.
  • Învățați să discutați chiar și probleme sensibile fără a-i răni pe cei mici sau fără a-i ironiza.
  • Nu în ultimul rând, fiți consecvent și nu scuzați sau scuti elevul pentru faptele sale doar pentru că va este milă.
Vă așteptăm în continuare pe pagina noastră web pentru că vom reveni cu noi articole practice în sprijinul cadrelor didactice și părinților. De asemenea, dacă aveți un subiect de interes despre care ați vrea să aflați mai multe, nu ezitați să ne scrieți la comunicare.asociatia.activity@gmail.com, iar noi vom reveni cu un răspuns chiar aici.
Photo by Debby Hudson on Unsplash.

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

Se întâmplă de multe ori ca nici noi, adulții, să nu admitem că putem greși, să fim foarte duri cu noi înșine provocându-ne procese de conștiință care ne pot afecta. Cu toate acestea, putem să controlăm puterea emoțiilor asupra noastră.
Când vine vorba de copiii cu tulburări de spectru autist situația stă diferit. Din cauza lipsei de flexibilitate, aceștia se necăjesc repede și au o stimă de sine scăzută, sunt foarte exigenți cu ei înșiși criticându-se foarte des. De asemenea, nu își lasă loc de greșeli, iertându-se foarte greu.
Cum putem să îi ajutem din rolul nostru de mentori (fie că suntem părinți, cadre didactice sau terapeuți)?
  • Trebuie să fim foarte expliciți în momentul în care le valorificăm/lăudăm meritele, să îi încurajăm cu tărie atunci când se străduiesc și să îi învățăm să admită că pot greși. E necesar să își dea seama că este normal să greșim;
  • E indicat să evităm activități de tipul încercare-eroare pentru a nu se frustra în mod special la vârste timpurii. Totuși, dacă le folosim este bine să le adaptăm pentru a le fi mai ușor să obține rezultate pozitive;
  • E util să organizăm activități de grup în care să numească trăsături pozitive, pentru a se simți apreciați de cei din jur;
  • Continuăm, ca de obicei, cu stimulare pozitivă, laude, motivații și recompense. Eventual pregătim și o cutie de instrumente împotriva stresului.
Photo by Bekah Russom on Unsplash.

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu TSA să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu tulburări de spectru autist să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Pe parcursul procesului de recuperare, copiii care suferă de tulburări de spectru autist își îmbunătățesc atât limbajul, cât și vocabularul. Bineînțeles, rezultatele apar în funcție frecvența intervenției terapeutice, gradul de sprijin venit din partea familiei, dar și profilul copilului.
Echipa Activity a pregătit 4 metode care pot fi aplicate de numeroși actori implicați în procesul de recuparere (specialiști, cadre didactice, familie). Iată care sunt acestea:
  1. Folosește un limbaj colocvial care să corespundă vârstei copilului și explică-i termenii comunicați pentru a reduce treptat nevoia de înțelegere literală (cuvânt cu cuvânt, literă cu literă). Urmează această tehnică și în cazul glumelor sau afirmațiilor cu dublu sens. În cazul în care ești specialist, este recomandat să le utilizezi în timpul ședinței de terapie, respectiv în clasă dacă ești cadru didactic. Copiii cu TSA memorează mai ușor aceste expresii/fraze/sintagme când le înțeleg.
  2. Dacă un termen pe care îl folosești are semnificații diferite, asigură-te că le explici pe toate și le pui în contexte potrivite. De exemplu, cuvântul ,,sare” poate avea semnificația condimentului ori poate indica mișcarea fizică. Asigură-te că îl explici în funcție de context și aplică această tehnică în alte situații similare.
  3. O altă tehnică pe care o poți utiliza este introducerea jargoanelor pe care colegii le folosesc la ore/terapie pentru a se familiariza cu ele. Le poți cere să îți ofere sinonime având în vedere că pot deseori au tendința de a folosi un limbaj mai degrabă formal și au dificultăți în a se adapta altor contexte.
  4. Limbajul nonverbal (gesturi, mimică) este dificil de înțeles pentru copiii cu tulburări de spectru autist; rareori îl folosesc în interacțiunile lor. De aceea este foarte important să îi ajutăm să îl înțeleagă întotdeauna fie verbal, fie în scris. De exemplu, deseori nu înțeleg că au greșit dacă doar îi privim supărați și este nevoie să le explicăm în cuvinte.
Photo by Max Goncharov on Unsplash.

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Copiii cu autism întâmpină deseori dificultăți în înțelegerea și interpretarea textelor (fie că sunt școlare, fie că sunt de alte tipuri). Există diferite tehnici pe care le putem adopta foarte ușor pentru a-i ajuta indiferent de rolul nostru (părinți, bunici, cadre didactice, terapeuți). Ca întotdeauna, dorim să venim în sprijinul vostru cu sfaturi utile. Așa că vă invităm să parcurgeți următoarele tehnici care vă pot face misiunea mai ușoară:

1.   Vă sugerăm să formulați foarte clar cerințele la care piticii trebuie să răspundă în scris. De asemenea, este indicat să separați fiecare pas în cerințe distincte:

Așa NU: Citește cu atenție textul, subliniază adjectivele și scrie o propoziție cu fiecare.

Așa DA:

  • Citește cu atenție textul;
  • Subliniază adjectivele;
  • Scrie o propoziție cu fiecare adjectiv subliniat.

2. Formulați întrebări care să conțină aceiași termeni care apar în notițele copiilor. În caz contrar, le-ar fi dificil să atribuie nume diferite pentru noțiuni cu aceeași semnificație.

Exemplu: Dacă în notițele sale, copilul a notat ,,Paște”, noi vom evita să folosim sintagma ,,sărbătorile pascale”.

3. Tehnicile vizuale precum schemele, sau evidențierea cu highlighter sau culori ajută la înțelegerea textului și separarea acestuia pe idei principale luând în calcul dificultățile pe care copiii cu TSA le au când vine vorba de a extrage “părți distincte dintr-un întreg”.

4. Atunci când le adresați întrebări în scris, acordați atenție sporită semanticii și vocabularului. Nu uitați că ei vă vor răspunde doar în legătură cu ceea ce citesc.

Exemplu: Enumeră obiectele pe care le iei cu tine în geanta de plajă.

Este posibil ca el/ea să nu ducă niciun obiect la plajă pentru că, de obicei, acestea sunt duse de părinți. În acest caz, este bine să fiți mai specifici și să adoptați o abordare impersonală:

Exemplu: Enumeră obiectele care se pun în geanta de plajă.

5. Evaluați cât de des posibil cu teste de tipul adevărat-fals, încercuirea răspunsului corect ori corespondență; în acest mod se reduce probabilitatea erorilor, timpul necesar pentru a oferi un răspuns (amintiți-vă dificultățile motricității fine) și este sporită capacitatea de comprehensiune.

Photo by pan xiaozhen on Unsplash

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

 

Copiii cu tulburări de spectru autist întâmpină uneori dificultăți în a-și menține atenția și a se concentra asupra activităților în care sunt implicați.

Iată cum îi poți sprijini chiar și tu (din rolul de părinte, tutore, specialist sau cadru didactic):

  • Folosește-te de materiale vizuale, agende, orare pentru a le indica sarcinile pe care le au de îndeplinit, cum pot face asta, când și unde;
  • Împarte sarcinile în mai multe etape alături de ei. Ajută-i să facă asta prin dezvoltarea unor scheme sau hărți conceptuale prin care să poată surprinde singuri punctele importante ale activităților;
  • Planifică un timp de lucru scurt pentru fiecare sarcină, cu pauze frecvente;
  • Verifică de fiecare dată când este posibil dacă au înțeles explicațiile tale prin întrebări directe. Se poate întâmpla să te privească și să pară că înțeleg, dar, de fapt, să acorde atenție unui plan secund. Viceversa, se pot uita în altă direcție, dar să fie în același timp atenți la indicațiile tale.
  • Continuați să lucrați împreună. Atenție, rolul tău este doar de ghidare și orientare!

Foto: Canva.com 

Doar respiră şi va fi bine

 

Am privilegiul de a interacţiona cu copii şi ceea ce am învăţat din această experienţă este că noi adulţii nu suntem suficient de buni de a ajuta copii să îşi regleze emoţiile în mod special atunci când aceştia au o criză de furie. Atunci când un copil este copleşit de furie, părinţii sau educatorii deşi încearcă să îl liniştească obţin exact opusul.  Acest lucru îl face pe copil să se simtă şi mai furios şi chiar ridicol de ceea ce simte. Adulţii în astfel de momente le transmit copiilor mesaje de genul: „Doar bebeluşii fac asa”, „Ceilalţi copii cum se pot controla? Tu de ce faci aşa?” sau încearcă să le controleze criza de furie trecând la disciplinarea extremă,care în final conduce la deteriorarea relaţiei educator/părinte – copil.

Ce se poate face?

Când avem o problemă nimic nu ne ajuta mai mult decât să ne simţim înţeleşi şi de aceea este foarte important să începem prin a valida emoţional copilul. Validarea emoţională în această situaţie se poate face prin a-i spune copilului că este normal să se simtă furios şi că ştim că furia pe care o trăieşte nu îl face să se simtă tocmai plăcut, fiind uneori este greu de controlat. Dacă validăm copilul emoţional, nu înseamnă că suntem de acord cu comportamentul copilului, dar el vede că tratăm cu seriozitate experienţa prin care trece şi că empatizăm cu emoţiile lui.

Validarea emotională ne permite să stabilim cu copilul o relaţie bună şi astfel putem începe exerciţiile de respiraţie şi relaxare care să faciliteze reglarea emoţională şi înţelegerea a ceea ce se petrece.

Filmuleţul „Doar respira” realizat de soţii Julie Bayer Salzman şi  Josh Salzman ne povesteşte la prima mână ceea ce diferiţi copii simt când sunt furioşi şi ce pot să facă pentru a se linişti. Soţii Salzman au decis să facă acest video când l-au auzit pe fiul lor de 5 ani vorbind cu un prieten despre cum emoţiile lui îi afectează o parte din creier şi cum ştie el să se calmeze controlându-şi respiraţia. Filmuletul este foarte bine realizat şi cred că este foarte util pentru a începe să lucram cu copiii care au crize de furie frecvente.

Andrei Ionel Mocanu

Analist Comportamental in curs de acreditare BACB

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

Sursa

http://www.psyciencia.com/2015/06/03/%C2%A8solo-respira%C2%A8-el-video-para-ayudar-a-los-ninos-a-regular-la-ira/

 

 

 

 

 

 

 

Ce este pedeapsa? Cum se aplică?

DSC_0200În general, când se folosește termenul de pedeapsă avem convingerea că acesta se referă la un procedeu ce implică o consecință aversivă și nocivă. Pentru a fi eficientă este de dorit ca pedeapsa să nu fie deloc așa!

Pedeapsa este folosită pentru a diminua și a stopa apariția unui comportament. Astfel, pedeapsa este acea consecință care reduce frecvența comportamentului anterior. În general, se aplica o consecință nedorită/negativă (pedeapsa pozitivă) sau se retrage un stimul dorit (pedeapsa negativă). Pedepsele imediate și sigure pot limita eficient comportamentele nedorite!  O pedeapsă ocazională pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 2 și 6 ani poate fi un tratament eficient. Cu atât mai mult dacă pe lângă pedeapsă este utilizată recompensa (pentru comportamentele adecvate) și o atitudine pozitivă din partea părinților.

Pedeapsa pozitivă

Aceasta funcționează ca administrarea unei consecințe negative imediate după apariția unui comportament (a pune ceva, apariția unui stimul), făcând ca acel comportament să reapară mai puțin pe viitor. Iată un exemplu: “George o întrerupe mereu pe d-na învățătoare când aceasta explică ceva. D-na îi explică lui George că a încălcat regula  (ridic mâna când vreau să spun ceva)și îi spune că de fiecare dată când va vorbi neîntrebat va primi câte un exercițiu de făcut în plus pentru acasă față de ceilalți colegi”.

Pedeapsa negativă

Aceasta funcționează ca eliminarea sau dispariția unui stimul imediat după apariția comportamentului și conduce la stingerea comportamentului. Spre exemplu: “La grădiniță, Mihai și Ionuț se ceartă pe o maşinuță. D-na educatoare intervine și le ia jucăria pentru că nu au ajuns la un consens în ceea ce privește mașina”.

Așa cum am spus la început pedeapsa nu înseamnă violență! Ba mai mult, studiile au demonstrat că pedeapsa fizică are foarte multe dezavantaje iar comportamentul pedepsit nu se stinge, ci doar este suprimat. Acest efect de moment, din păcate întărește acest comportament al părinților: “încetează să mai țipe doar când ajung să îl lovesc”, “face ceea ce îi spun când deja țip la el de mă aud vecinii”. Când pedeapsa este utilizată în această manieră copilul nu face altceva decât să evite să manifeste comportamentul problematic în contextele în care se află și persoana care îl pedepsește în mod violent. Spre exemplu un șofer care a fost amendat de mai multe ori de poliția rutieră pentru nerespectarea limitei de viteză, poate găsi diferite modalități de detectare a radarelor de pe şosea continuând să încalce regulile de circulaţie în mod constant, dar mergând regulamentar atunci când este anunţat că există un echipaj de poliţie sau un radar în zonă.

În plus atunci când pedeapsa fizică este folosită de către adulții de referință din viața unui copil, ea poate reprezinta un model de rezolvare a unor probleme. La fel, pedeapsa fizică poate crește sentimentul de frică față de persoana care îl pedepsește sau de contextele în care este pedepsit, cu atât mai mult cu cât pedeapsa este imprevizibilă.

Pedeapsa (chiar și în cazurile în care elimină comportamentul nedorit prin suprimare) nu ajută copilul să învețe comportamentul alternativ adecvat, dar utililizată corect este eficientă în combinație cu întărirea! Mai exact sancţionăm comportamentul problematic de fiecare dată când apare şi recompensăm apariţia fiecărui comportament adecvat.

 

Studiile din domeniu au arătat că întărirea pozitivă este strategia cea mai puternică în ceea ce privește obținerea comportamentelor adecvate din partea copiilor. Întărirea pozitivă crește posibilitatea apariției a comportamentului adecvat și le permite părinților, educatorilor și copiilor să se focuseze pe aspectele pozitive ale fiecărei situații.

Astfel toți  părinții/educatorii știu că pot consolida apariția comportamentelor adecvate fără ţipete și fără lovituri. A da copilului o instrucțiune într-o manieră pozitivă va avea același efect asupra subiectului și va fi mult mai eficientă decât o forma de amenințare conform căreia va primi o pedeapsă.

Andrei Ionel Mocanu

Analist Comportamental in curs de acreditare BACB

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

Sursa:

http://www.psyciencia.com/2015/05/29/definicion-de-la-semana-castigo/?utm_content=buffer340ab&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer