Rolul părinților în terapia copiilor cu nevoi speciale

Rolul părinților în terapia copiilor cu nevoi speciale

Cu toții știm că pentru a ajunge la rezultatele mult dorite, este necesar ca părinții copiilor cu autism să fie implicați în procesul terapeutic, acesta continuând și acasă și devenind un mod de viață.

Terapia nu poate ocoli munca cu părinții, iar asta cu atât mai mult cu cât copiii sunt mai mici. Sigur, implicarea părinților în terapia copilului cu autism, de orice vârstă, este benefică. Aceasta îl poate ajuta pe cel mic să ajungă la rezultatele mult dorite, într-un timp mai scurt, iar integrarea lui în școala de masă ar putea fi mai rapidă.

În cadrul unui studiu publicat în ”Asian Journal of Psychiatry” s-au observat și analizat 35 de fete și 5 băieți ai căror părinți au făcut parte dintr-un grup de suport pentru copiii cu autism. Rezultatele au oferit indicii în legătură cu eficacitatea lucrului cu copiii acasă reieșind faptul că stresul parental a scăzut, autostimulările copiilor s-au diminuat, iar nivelul lor de dezvoltare a crescut semnificativ. În plus, copiii ai căror părinți implementează tehnici comportamentale au demonstrat un IQ mai mare și o reducere a comportamentelor negative.

Prin urmare, părinții pot folosi o serie de comportamente și tehnici de dezvoltare pentru a-și învăța copiii în funcție de nevoile lor specifice.

Lucrul intensiv pe toate palierele de dezvoltare este foarte important, iar părinții trebuie să țină cont de asta. Este necesar ca predarea să se extindă pe toată perioada zilei, atât în casă, cât și în celelalte medii în care copilul merge. De exemplu, dacă unui copil îi este dificil să se concentreze, dacă atenția lui este perturbată de o mulțime de factori, este indicat ca părinții să creeze contexte de învățare în medii noi.

Pentru copii este foarte important să se obișnuiască din timp să răspundă în medii noi, să generalizeze răspunsurile deja învățate, să facă față emoțiilor copleșitoare și să aibă comportamente adecvate în locurile noi, tocmai pentru a putea fi pregătiți pentru momentul în care vor merge la grădiniță și mai apoi la școală.

Pentru a putea face față vieții lângă un copil cu autism, este important ca părinții să învețe cum să gestioneze anumite situații, cum să continue planul de intervenție acasă sau cum să facă față provocărilor. Uneori, aceștia simt că sunt copleșiți, observă că cel mic are nevoie de ajutor, iar ei nu știu care este cel mai bun mod pentru a-i sprijini. Tocmai de aceea este benefică participarea părinților, atât în cadrul cursurilor, cât și în cadrul ședințelor de terapie.

Articol scris de Raluca Berchez

 

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Părintele co-terapeut – Impactul sistemic estimat!

Părintele co-terapeut – Impactul sistemic estimat!

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu tulburări din spectru dar și suport special pentru părinții acestora.

Terapia ABA (cea mai utilizată) poate presupune un număr de 40 de ore pe săptămână de intervenție 1 la 1. Realitatea este că majoritatea părinților oferă un număr de 10 ore pe săptămână în cel mai bun caz, resursele lor financiare fiind limitate la ajutorul de la stat prin indemnizația de handicap, sponsorizările din 3,5% sau propriile salarii/venituri.

Dincolo de aceste resurse limitate, părinții din România trebuie să navigheze printre fragmente de informații pe care le culeg individual după propriile puteri (din surse mai mult sau mai puțin sigure și/sau științifice), lipsa de profesioniști (cei mai mulți dintre aceștia funcționând la capacitate maximă), lipsa de centre în proximitatea locuinței plus, acum, adăugându-se și efectele pandemiei care impune reguli stricte cu privire la participarea părintelui în activitățile unui centru.

Pornind de la faptul că un copil de 4 ani, de exemplu, merge la grădiniță până la ora 13, poate doarme în jur de două ore, apoi vine la terapie două ore, ajungând acasă în jurul orei 17 sau 18, ne rămâne, în acest scenariu, o perioadă de cel puțin 3 ore în care părintele ar avea loc de activități cu copilul său.

De asemenea în același scenariu, micuțul de 4 ani intră în pauza săptămânală (denumită în mod clasic weekend) alături de părinții săi unde fiecare părinte se descurcă cum înțelege și poate!

Proiectul Asociației Activity „Părintele co-terapeut” propune ca aparținătorul să poată lua parte la ședintele de terapie ale copilului propriu, să practice terapie în mediul securizat al centrului, să primească feedback de la specialistul terapeut în timpul terapiei, să poată practica acasă în timpul de familie, primind și aici feedback la cerere.

Astfel că atunci când vorbim despre acest proiect, ne axăm pe două elemente esențiale:

MONITORIZARE

Părintele este condus prin supervizare continuă la centru și acasă de către specialistul terapeut și coordonator în procesul terapeutic al copilului propriu. Elementele esențiale în acest proces sunt:

  • stabilirea unei rutine de colaborare cu copilul propriu, o rutină necesară și în familie;
  • stabilirea unor limite și învățarea acestora împreună cu copilul propriu (tocmai pentru a diminua tantrumurile cu care părinții se confruntă cel mai adesea acasă);
  • susținerea cadrului de învățare/achiziționare a copilului, prin exersarea prin joacă în centru dar și acasă;
  • replicarea elementelor achiziționate/învățate inclusiv în mediile sociale în care familia se manifestă (incluzând aici și mediul educațional);
  • siguranța copilului și sănătatea acestuia în mediul în care se manifestă;
  • răspunderea la nevoile emoționale ale copilului;

Toate acestea fac ca familia în sine să ajungă la o stare de bine dorită și esențială pentru sănătatea membrilor ei!

IMPACT

Menționat într-o frază anterioară la nivel familial, impactul poate însă fi considerat într-un cadru sistemic:

  • La nivel terapeutic, progresul unui copil poate fi liniar sau în creștere datorită suportului familiei. Micile traininguri pot fi mult mai eficiente mai ales acasă (trainingul de masă, trainingul de oliță etc)
  • La nivel educațional, ajutorul familiei poate să îmbunătățească atât procesul educațional cât și progresul educațional al copilului (auzim de multe ori, „am obținut aprobarea școli pentru a merge cu copilul la clasă ca însoțitor” și urmează întrebarea „Ce fac?!”)
  • La nivel social, copilul este în fiecare moment ajutat să generalizeze, să aplice ceea ce a învățat, să se simtă confortabil în orice context (în familia lărgită, între prieteni, străini de familie etc)
  • La nivel emoțional, copilul găsește confort în forme de comunicare (verbale sau nonverbale), face față crizelor de anxietate, de furie, de frustrare etc.

Impactul dorit pe termen lung este ca acești copii să devină adulți sănătoși într-o familie funcțională, cu pachetul necesar de cunoștințe pentru a se descurca într-o lume în care oamenii să îi cunoască, să îi includă în cercurile lor, să le celebreze abilitățile!

Articol scris de Mihaela Mohorea, Consultant Activity

 

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Recomandare de carte: Ghid de terapie ABA. Strategii de modificare a comportamentului copiilor autiști

Recomandare de carte: Ghid de terapie ABA. Strategii de modificare a comportamentului copiilor autiști

Povestea unui părinte

Coșmarul a început cu un gând care nu ne mai dădea pace: ceva nu e în regulă cu felul în care se dezvoltă copilul nostru. Probabil că asta este teama cea mai mare a oricărui părinte. Am încercat să ne liniștim privind doar semnele care arătau că totul era bine. Băiatul nostru nu avea nicio problema fizică și parcursese bine cele mai multe etape din dezvoltarea timpurie. Ni se spunea mereu: “Nu-i nimic dacă nu vorbește, copiii vorbesc la vârste diferite.

Acestea au fost primele temeri ale unor părinți legate de faptul că mezinul familiei nu era la fel de sociabil ca alții și nu începea să vorbească – toate într-un capitol special, “Povestea unui părinte”, din cartea “Ghid de terapie ABA. Strategii de modificare a comportamentului copiilor autiști” de Ron Leaf, John McEachin, Jamison Dayharsh și Marlene Boehm. Cartea conține informații și mărturisiri prețioase pentru părinții de copii atipici despre terapia comportamentală și începutul unui proces de acceptare a unui diagnostic.

Totul a început cu sentimentul că ceva este în neregulă cu cel mic. Părinții au împărtășit medicului pediatru grijile, iar acesta i-a liniștit spunând că are timp suficient să înceapă să vorbească. Dar nu a fost așa: cel mic nu făcea niciun progres. Au urmat întâlnirile cu specialiști, emoții, panici, griji. “Primul specialist cu care ne-am întâlnit ne-a spus foarte repede și distant că băiatul nostru avea autism. Am fost devastată, nu înțelegeam ce înseamnă asta cu exactitate și ce implică pe viitor, dar știam că nu era bine. De fapt, suspectasem acest diagnostic, dar momentul în care l-am auzit oficial a fost zguduitor.”

Coșmarul continua, cercul de cunoscuți se restrângea, comportamentul imprevizibil al băiatului făcea ca întâlnirile cu prietenii să devină mai rare. Să te informezi despre autism cere timp. Viața socială a familiei se modifică, și părinții se pot simți izolați, neputincioși, pierduți. Apoi urmează momentul în care simt nevoia acută de a acționa. Examinează toate opțiunile, poți întâlni o mulțime de contradicții în ceea ce privește autismul și multă dezinformare.

Părinții au ales educația specială în speranța că fiul lor va putea să învețe să fie fericit. Un an mai târziu au aflat despre progresele unor copii înscriși într-un program de terapie comportamentală, apoi au descoperit cărți și articole științifice care dovedeau că specialiștii care se opuneau acestui tip de terapie se înșelau de fapt. Există terapii cu vitamine, diete, tratamente antialergice, integrare senzorială, logopedie, terapie ocupațională, ludoterapie, și terapie comportamentală. Ei au ales terapia comportamentală. “Coșmarul lua sfârșit, dar înaintea noastră se întindea un drum lung și greu” spun ei în carte.

De îndată ce un părinte se decide asupra unei terapii, lucrurile devin de obicei mai complicate. Alegerea unei anumite clinici ABA se poate rezuma la alegerea agenției de a cărei filozofie părinții se simt cel mai apropiat. Este important să se lucreze în echipă! Părinții și familia, echipa de terapeuți și copilul. Copilul este întotdeauna pus în prim-plan. Stresul justificat al părinților poate sabota terapia copilului. Părinții trebuie să fie parteneri cu cei din jur, să ceară ajutorul, să comunice deschis, să se bazeze pe date care sporesc eficiența terapiei și să se implice activ în programul de terapie al copilului. Împreună va fi mai ușor!

Vă recomand cartea cu căldură și vă încurajez să rămâneți aproape de echipa de terapeuți în cazul în care traversați o situație similară!

Sursă: Ghid de terapie ABA. Strategii de modificare a comportamentului copiilor autiști, de Ron Leaf, John McEachin, Jamison Dayharsh și Marlene Boehm

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Integrarea senzorială – Ce este și care este rolul simțului proprioceptiv?

Integrarea senzorială - Ce este și care este rolul simțului proprioceptiv?

În momentul în care închizi ochii, de unde știi unde se află picioarele tale? Dar mâinile? Simțul proprioceptiv este cel care îi transmite creierului unde se află fiecare parte din corpul tău fără să fie nevoie să te uiți în jur. Această conștientizare internă a corpului se bazează pe receptorii din articulații, mușchi, ligamente și țesuturile conective. Aceștia sunt stimulați când mușchii se încordează și se întind, precum și când corpul este nemișcat. Încheieturile, mușchii și țesuturile conective din fese, șolduri și picioare se comprimă atunci când stai și citești sau sunt „distrași” (îndepărtați) când te agăți și atârni de o bară.

Informația despre poziția corpului circulă prin coloana vertebrală către părți ale creierului care nu sunt conștiente, din această cauză rareori ești conștient de locația părților propriului corp atunci când nu te gândești în mod activ la ele. Acest lucru se întâmplă chiar și acum, când citești acest articol, atenția ta fiind concentrată pe conceptele și informațiile pe care ți le prezint. Este posibil să filtrezi sunetele copiilor care se joacă în altă cameră, poate mănânci în același timp, indiferent ce faci probabil că nu te gândești la poziția corpului tău . Cu toate acestea, nu cazi de pe scaun sau de pe canapea pentru că receptorii senzoriali au grijă de aceste lucruri pentru tine.

Viața pentru un copil cu desincronizare proprioceptivă nu este ușoară: nu are nicio hartă internă a propriului corp care să-l ancoreze, nu este niciodată sigur unde se află vreo parte a corpului fără să se uite în jur. Atât mișcatul cât și statul necesită un efort conștient. În general, acest copil poate fi neîndemânatic sau se mișcă încet ca să compenseze această slăbiciune. Fără un stimul proprioceptiv adecvat de la trunchi și picioare, copilul cu o asemenea desincronizare ar putea să alunece de pe scaun, să se împiedice pe scări sau să cadă atunci când aleargă.

O slabă propriocepție în degete face dificilă manipularea motrică fină, abilitate foarte importantă de altfel pentru a scrie, pentru închiderea nasturilor sau pregătirii unor sandvișuri. Fără a fi capabil să aproximeze greutatea obiectelor (prin comprimarea încheieturilor), acest copil își scapă creionul sau folosește atât de multă forță ca să ridice lucruri încât se lovește în față. Deoarece proprioceptorii detectează întinderile și sarcinile care acționează asupra mușchilor și încheieturilor și spun creierului cât de multă tensiune musculară este necesară, un deficit de propriocepție privează corpul de informații cheie necesare unui bun tonus muscular.

În timp ce unii copii tânjesc după experiențe proprioceptive intense precum mersul intenționat în ziduri, lovitul jucăriilor, rostogolitul într-o grămadă de perne și au o joacă agresivă pentru a obține mesaje senzoriale puternice, unii copii încearcă să evite astfel de stimuli pe cât posibil. Ei sunt copiii aplecați peste băncuțe precum niște tăiței, își fac mereu temele și de obicei sunt prea obosiți ca să se joace afară cu alți copii.

Simptome comune ale problemelor proprioceptive:

Toți copiii își rafinează propriocepția pe măsură ce se maturizează. Dacă există probleme pe acest palier unele semne ar putea fi:

  • Mișcări nenaturale sau prea rigide;
  • O forță fizică mai mică decât a altor copii de aceeași vârstă;
  • Folosirea forței în exces, sau, la polul opus, prea puțin. De exemplu: închiderea nasturilor, înșiratul mărgelelor, asamblarea pieselor lego, deteriorarea jucăriilor etc;
  • Lovitul, mușcatul, ciocnirea altor copii care nu sunt neapărat agresivi;
  • Evitarea sau tânjirea după sărituri, lovituri, împingere, îmbrânceli sau dorința de a sta atârnat;
  • Rosul hainelor sau obiectelor mai mult decât o fac alți copii;
  • Privirea atentă la mișcarea membrelor, de exemplu atenția sporită la picioare atunci în timpul mersului sau alergatului.

Dacă sunteți părinți, vă recomand să tratați cu atenție aceste aspecte, iar în cazul în care observați lucruri care nu sunt în regulă să apelați cu încredere la un specialist. Rămâneți aproape de pagina noastră pentru că vom reveni cu noi articole privind integrarea senzorială. 

Articol scris de Alexandra Mitroiu

 

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Recomandare de carte: Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare

Recomandare de carte: Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare

Zilele trecute o mamă ne-a întrebat ce trebuie să cunoască pentru a face față vieții de zi cu zi alături de un copil atipic, zile uneori foarte solicitante. Sunt momente în care simte că are nevoie de sfaturi din partea unor persoane care au trecut prin ce trece ea, momente în care simte că cedează. I-am recomandat cartea „Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum să educăm copiii autiști sau cu alte afecțiuni de dezvoltare” care este scrisă de o mamă al cărei copil a fost diagnosticat cu autism - Mary Lynch Barbera. Mary este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care are autism.

Iată câteva recomandări din ultimul capitol al cărții, capitol care se adresează în special părinților copiilor diagnosticați cu afecțiuni din spectrul autist. Cu siguranță rândurile sale vă vor fi de ajutor dacă aveți un copil atipic! 

Acceptați diagnosticul imediat

Îndată ce înțelegeți că aveți un copil cu probleme, veți încerca să îl ajutați și să vă ajutați cât mai repede. Viața unui părinte de copil atipic nu este ușoară așa cum nici viața unui copil atipic nu este ușoară. De aceea, este important să acceptați diagnosticul rapid și să vedeți care sunt pașii următori.

Obțineți cât mai multă terapie, cât mai curând cu putință

Vă încurajez să apelați la specialiști sau organizații de profil care sunt gata să vă ofere ajutorul rapid pentru copil. Aveți încredere în terapeuți și psihologi. Ei sunt cel mai în măsură să vă ghideze.

Fiți gata să pledați pentru copilul vostru

Nu uitați să pledați pentru dreptul copilului vostru de a beneficia de educație și servicii de calitate. Mary Lynch Barbera insistă pe acest lucru în cartea sa. Integrarea în învățământul de masă, de exemplu, este foarte importantă.

Încercați câte o singură terapie nouă, la un anumit moment

Autoarea cărții spune că “una dintre greșelile pe care le fac mulți părinți de copii diagnosticați recent este să încerce mai multe tratamente simultan”. Dacă încercați mai multe odată (diete speciale, tratamente biomedicale, terapii de integrare senzorială și relațională, medicamente) nu veți ști ce merge și ce nu mergeSfatul ei este să “implementați un program ABA/VB cât mai curând cu putință și să vedeți cum reacționează copilul”.

Aflați tot ce puteți despre tratamentele copilului vostru

Când copilul autoarei a început programul de terapie ABA/ Lovaas, consultanta le-a recomandat ca unul dintre părinți să învețe să fie terapeut. Au angajat o bonă pentru copilul tipic al familiei, cel de-al doilea copil, timp de cinci ore pe săptămână, pentru ca mama să facă ședința de terapie cu Lucas, copilul atipic al familiei. A continuat și a devenit, până la urmă, terapeut certificat. Și dumneavoastră puteți face asta!

Aveți grijă de voi și abordați problemele una câte una

Autismul și alte tulburări de dezvoltare vă pot acapara viața. Cereți ajutor familiei și prietenilor. Implicați-i în fiecare aspect al programului terapeutic și în viața copilului.

Și voi aveți nevoie de o pauză

Petreceți timp singuri sau cu partenerul ca un cuplu. Nu uitați că și consilierea de cuplu ajută. Dacă aveți doi copii, este indicat să petreceți timp și cu cel de-al doilea copil. Tatăl poate avea activități separate cu unul dintre ei, în timp ce mama are activități cu celălalt. Relaxați-vă și bucurați-vă de lucrurile frumoase pe care le aveți!

Începerea unui program de terapie verbală este un pas important

Este un proces lung, de adaptare, de acceptare, de lucru în echipă, în familie, alături de prieteni, terapeuți, educatori. Totul îl va pregăti pe copilul vostru pentru o viață independentă! Nu se întâmplă într-o zi, iar sprijinul celor din jur este esențial.

Sper să vă prindă bine această recomandare de carte. Eu cred că surprinde multe aspecte importante pe care părinții copiilor cu autism ar trebui să le aibă în vedere. Ne vedem curând cu o nouă recomandare de carte.

Sursă: Terapia axată pe Comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare, de Mary Lynch Barbera & Tracy Rasmussen

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Integrarea senzorială – ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială - ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv (adică simțul care ne oferă informații despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului nostru) și simțul vestibular (care ne informează despre orientarea spațială a corpului față de un reper fix și spune dacă stăm vertical sau nu).  

Toate informațiile pe care le primim din mediul înconjurător sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine digerate și nu hrănesc creierul.

Și atunci, care este importanța simțului tactil în contextul integrării senzoriale?

Simțul tactil se dezvoltă încă din perioada intrauterină și este cel mai extins simț din corp. Receptorii tactili nu se află doar la baza pielii, îi găsim și în jurul gurii, a gâtului și a sistemului digestiv, în interiorul canalului auditiv, acoperind organele reproductive. Toate informațiile care sunt primite printr-o cale tactilă traversează sistemul nervos central și transmit informația creierului care o procesează. De aceea, orice problemă apărută în acest parcurs informativ poate produce experiențe senzoriale confuze.

Atingerea poate fi de mai multe tipuri așa cum orice copil cu o sensibilitate tactilă este diferit: unii sunt sensibili la un tip de atingere, alții la altul, alții pot avea diferite răspunsuri la stimuli de la o zi la alta.

Iată care sunt tipurile de atingeri și ce care sunt consecințele în funcție de gradul de sensibilitate:

  • Atingere ușoară - Pentru o persoană cu probleme senzoriale, acest tip de atingere poate provoca cele mai multe neplăceri. Poate deveni agitată de la atingerea anumitor texturi, sau când cineva o atinge ușor. Iarba, nisipul, murdăria, spălatul părului sau texturile anumitor mâncăruri pot fi adevărate provocări.
  • Atingere fermă - Acest tip de atingere este mult mai bine tolerat decât cea ușoară. Este acel tip de senzație care poate fi oferită prin îmbrățișări, masaj, lovituri, căzături.
  • Vibrații - O persoană hipersensibilă tactil poate fi deranjată de vibrațiile mașinii de spălat sau ale mașinilor de pe șosea, în timp ce o persoană hiposensibilă tactil ar căuta aceste vibrații (de exemplu, ar putea sta pe mașina de spălat în timp ce funcționează sau ar putea solicita masajul cu jucării care vibrează).

Una dintre cele mai întâlnite probleme tactile este rezistența tactilă, o condiție în care unele sau toate tipurile de atingere sunt percepute drept periculoase sau nocive. Orice atingere poate provoca neplăceri, rezistența la diferite texturi fiind foarte mare.

La polul opus, putem vorbi și despre o insensibilitate a simțului tactil. În aceste cazuri, copiii nu simt nimic la vaccin, când învață să meargă și cad, chiar dacă se lovesc, ei se ridică și merg mai departe de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Un copil cu o problemă de acest gen va căuta informațiile tactile în felul său, iar uneori poate chiar în contexte periculoase.

În cele ce urmează voi da câteva exemple care să vă ajute să vă dați seama în ce măsură copilul vostru ar putea avea o desincronizare tactilă, adică o rezistență sau insensibilitate a simțului tactil:

  • Se supără sau nu observă când mâinile, fața, sau rufele sunt murdare cu substanțe de tipul acuarele, lipici, mâncare sau nisip;
  • Devine agitat sau tânjește să meargă desculț pe suprafețe precum iarba, nisipul, covorul ori linoleumul (sau merge pe vârfuri ca să minimizeze contactul cu pielea);
  • Se plânge când este îmbrăcat, spunând că îmbrăcămintea este lipsită de confort;
  • Evită atingerile, în special cele neașteptate sau ale oamenilor necunoscuți ori caută constant contactul fizic;
  • Simte durerea mai mult sau mai puțin decât alții;
  • Îi displac profund activitățile precum spălatul dinților, spălatul părului sau tăiatul unghiilor.

În cazul în care observați una sau mai multe astfel de manifestări, recomandarea noastră este să discutați cu un specialist. Unele pot fi întâmplătoare, însă altele pot avea în spate un posibil diagnostic. De aceea, este important să solicitați o opinie avizată. Rămâneți aproape de blogul Activity pentru a parcurge următoarele articole pe tema integrării senzoriale din perspectiva celorlalte simțuri.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

 

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Cum pot să îmi ajut copilul să formuleze cereri?

Cum pot să îmi ajut copilul să formuleze cereri?

Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună că cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace. La fel de des, se poate întâmpla ca din dorința de a nu supăra copilul, de a nu-l face să plângă, de a nu-i crea neplăceri, părintele să îi dea acestuia tot ceea ce știe că își dorește. Astfel, limbajul copilului poate fi unul sărăcăcios sau absent. Ce poți face ca limbajul copilului să se dezvolte? Foarte simplu: joacă-te cât mai mult cu el. Prin joacă, motivația copilului crește, iar în acest fel îi creezi multe contexte pentru a-i stimula limbajul

Cu toții știm că tuturor copiilor le place să se joace cu diferite jucării sau că adoră jocurile fizice precum ”cucu-bau”, ”leapșa”, ”de-a v-ați ascunselea” etc. Ceea ce pot face părinții este să creeze cât mai multe contexte în care copilul este motivat și să pună în cuvinte ceea ce își dorește. Sigur, la început copiii au nevoie de un minim de ajutor. Mai exact, părintele îi „pune” copilului cuvintele în gură, el spune în locul copilului ceea ce știe că acesta își dorește. Treptat, copilul ajunge să fie independent și să ceară singur ceea ce vrea. Acestea se numesc cereri.

Cererile reprezintă un element crucial în abordarea axată pe comportamentele verbale. Acestea se bazează pe satisfacerea unei nevoi și sunt fundamentate pe motivație. Copilul trebuie să fie motivat să ceară ceva: fie de foame, fie de o dorință de alt tip.

De exemplu, copilul vrea suc. Îl vede, dar nu știe cum se numește. Părintele spune „suc”, iar cel mic repetă după el. Părintele îi dă sticla de suc spunând „bravo! Ai spus suc. Poftim suc!”.

Un alt exemplu este situația în care un copil se joacă împreună cu adultul „cucu-bau”. Copilul este motivat, îi place jocul și îi cere adultului să continue spunând „cucu” sau ”bau”. Adultul continuă jocul încurajând copilul pentru reușită.

Mai concret, cererea este un tip de operant verbal în care un vorbitor cere ceea ce își dorește sau ce are nevoie. De exemplu, comportamentul de a solicita direcții atunci când cineva este pierdut, reprezintă o cerere. Skinner a selectat termenul de cerere pentru acest tip de relație verbală, deoarece termenul este unul scurt și este similar cuvintelor comandă, solicitare și contramandare. Cererea este foarte importantă pentru dezvoltarea timpurie a limbajului și pentru interacțiunile verbale zilnice dintre copii și adulți. De asemenea, este primul operant verbal dobândit de un copil. Cererile timpurii apar în general sub forma plânsului diferențial când unui copil îi este foame, este obosit, îl doare ceva, este răcit sau îi este frică. A cere nu numai că duce la obținerea a ceea ce își dorește, dar copilul începe să stabilească rolurile de ascultător și vorbitor, esențiale dezvoltării verbale ulterioare.

Skinner sublinia că este singurul tip de comportament verbal care are beneficii directe pentru vorbitor, adică îi oferă ceea ce acesta își dorește precum alimentele, jucării, atenție etc.

Chiar și situația în care un copil îi spune unui alt copil sau adult „dă-te”, „lasă-mă”, „pleacă” reprezintă tot o cerere. Mai exact, acestea se numesc cereri de îndepărtare a unor stimuli aversivi.

Prin urmare, pentru a stimula cât mai mult limbajul, este important să petrecem cât mai mult timp împreună cu copiii noștri, timp în care învățăm să cerem, să ne jucăm sau să explorăm. Ceea ce trebuie reținut este faptul că nu obiectele sau țintele în sine sunt importante în acest caz, ci mai degrabă modul în care adultul se implică în stimularea procesului anterior obținerii acestora - dialogul și formularea solicitărilor.

Articol scris de Raluca Berchez

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Cum îi învățăm pe cei mici să fie răbdători?

Cum îi învățăm pe cei mici să fie răbdători?

Răbdarea este un comportament extrem de important în viața oricărei persoane, indiferent de vârstă. Chiar și pentru copii, aceasta are un rol deosebit în capacitatea lor de a se adapta la schimbările de mediu (acasă, în parc, grădiniță, școală etc.), dar și în pregătirea lor pentru viața de adulți.

Un aspect primordial în educarea răbdării la copii este felul în care se comportă și cum acționează părinții în diverse situații. Conform studiilor, răbdarea se moștenește și, mai important de atât, se preia din modelele comportamentale. În acest sens, în diverse situații, copiii vor acționa exact cum au observat la părinții lor. Dacă părintele a fost agitat, nervos și nerăbdător, copilul nu va putea da nici el dovadă de răbdare când i se va cere acest lucru.

Este important ca atunci când copilului i se cere să facă ceva cu răbdare, să se acorde atenție exemplului pe care părinții l-au oferit. Cel mai probabil copilul va acționa prin imitarea acțiunilor persoanelor mai mari ori prin ignorarea autorității acestora. De aceea, este nevoie de o educație în acest sens, educație pe care trebuie să o aibă întâi de toate părinții: rinți răbdători = copii răbdători.

Răbdarea este în strânsă legătură cu felul în care fiecare persoană învață să se descurce cu emoții precum furia sau frustrarea. Desigur, nu este un lucru ușor să fie dezvoltată la copii, dar nici imposibil. Fie că își doresc să mănânce bomboane înainte de a lua micul dejun, fie că vor o jucărie pe care adulții nu și-o permit, toate aceste impulsuri au un singur răspuns pentru a fi înlăturate: dezvoltarea treptată a acestui comportament.

Educarea în acest sens este o achiziție foarte importantă în dezvoltarea ființei umane, iar perioada optimă pentru sprijinirea copiilor în acest proces este cuprinsă între 3 și 7 ani. Cu cât începe mai repede, cu atât mai bine.

Părinții pot include acest concept în viața de zi cu zi. Cele mai simple metode în acest sens sunt: numărarea de la 1 până la 5 înainte ca cel mic să primească ceva ce își dorește foarte mult, crescând treptat durata de așteptare. Părintele se poate ajuta și de indicarea grafică a timpului făcând un ceas colorat, un personaj din desene sau orice îl atrage pe copil. De asemenea, părinții se pot folosi de diverse stikere atractive, de bucățele de foi pe care le pot mototoli atunci când se mai scurge o parte din timpul de așteptare sau chiar pot folosi alarma. Creativitatea este foarte importantă pentru a învăța copilul să aștepte și să aibă răbdare atât cât este necesar.

Prima mare provocare pe care un copil o va avea în față este mersul la grădiniță. Acolo se va lovi de statul la măsuță pentru a face diverse activități, de a-și aștepta rândul atunci când se vor juca ori de a asculta diverse povești. Având în minte noțiunea răbdării și așteptării învățate acasă, copilului îi va fi mult mai ușor în gestionarea acestora și adaptarea la noul mediu.

Toți părinții își doresc un viitor frumos pentru copiii lor. Învățarea răbdării nu este un lucru simplu, însă, cu pași mărunți și cu... multă răbdare se poate atinge acest obiectiv. Mult succes! 

Articol scris de Ioana Ciubotariu

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

De ce are copilul meu comportamente inadecvate?

De ce are copilul meu comportamente inadecvate?

Deseori, părinții se întreabă de ce se comportă copilul lor într-un anume fel, cu atât mai mult în cazurile în care este vorba de comportamente nedorite precum țipat, plâns, lovit etc. Orice comportament uman apare pentru că are la bază o motivație, o nevoie și continuă să reapară pentru că prin intermediul său se îndeplinește o anumită dorință.

Pentru înțelegerea comportamentului copilului este necesară analiza funcției acestuia, precum și a întăritorilor asociați. Altfel spus, de ce are copilul un comportament și ce recompense primește ca rezultat al acelui comportament? Există câteva categorii largi de comportamente: Cele care au drept motivație obținerea unei recompense („plâng pentru a primi o jucărie”), cele care au la bază evitarea („țip pentru că nu vreau să îmi strâng jucăriile”) și cele ce au drept funcție autostimularea senzorială („îmi flutur mânuțele pentru că îmi oferă plăcere”).           

În cazul comportamentelor din toate aceste categorii există numeroase intervenții, precum îndepărtarea recompensei ce întărește acest tip de manifestare și învățarea unui comportament alternativ care să îndeplinească aceeași funcție.

În viața de zi cu zi, lucrurile ar putea arăta astfel: Miruna țipă pentru că își dorește ca mama să îi dea ciocolată. În cazul în care mama îi oferă ciocolata cerută, obiceiul de a țipa când își dorește ceva cel mai probabil se va intensifica. În cazul în care mama nu îi oferă ciocolată Mirunei atunci când țipă, ci așteaptă până când aceasta s-a liniștit și o învață cum să ceară într-un mod adecvat, probabilitatea ca Miruna să țipe din nou atunci când își dorește ceva va scădea. Este foarte important de menționat faptul că sunt șanse foarte mari ca inițial comportamentul inadecvat să crească în intensitate si frecvență în loc să scadă. În acest caz, este important ca răspunsul părintelui să rămână neschimbat și să fie aplicat cu consecvență.

Pentru a identifica funcția pe care o are un comportament este importantă realizarea unei analize funcționale a acestuia care să cuprindă antecedentul (ce s-a întâmplat înainte de apariția comportamentului), comportamentul propriu-zis al copilului și comportamentul pe care l-a avut părintele drept reacție la cel al copilului (consecința), pentru o perioadă suficient de îndelungată.

Această analiză este realizată de către un specialist, însă și părinții se pot implica, cu atât mai mult cu cât este posibil ca acasă copilul să prezinte comportamente ce nu apar în cadrul terapiei. Este crucială colaborarea părinților cu specialiștii pentru a obține o imagine cât mai clară asupra dificultăților cu care se confruntă cel mic și pentru a lua decizii cât mai informate.

Articol scris de Iasmina Marinescu

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Terapia cu celule stem în recuperarea autismului – ce este și ce nu este adevărat?

Terapia cu celule stem în recuperarea autismului – ce este și ce nu este adevărat?

În ultimul deceniu, prevalența tulburărilor din spectrul autist a crescut dramatic la nivel mondial. Cele mai multe medicamente disponibile în prezent vizează, în principal, anumite simptome care apar simultan, dar nu sunt eficiente pentru a le trata pe cele mai importante: afectarea comunicării și a interacțiunii sociale sau prezența unor comportamente repetitive.

În prezent, se derulează numeroase studii la nivel global cu privire la eficiența terapiei cu celule hematopoietice (în limbaj popular, celule stem). Scopul acestui tip de terapie este de a crea noi vase de sânge în zonele creierului unde fluxul sanguin este redus și care sunt în strânsă legătură cu tulburările de spectru autist.

Transplantul de celule stem (hematopoietice și mezenchimale) la copiii cu autism s-a dovedit promițător în a stimula celulele stem native, reducând inflamația și îmbunătățind unele simptome ale autismului.

Reglarea sistemului imunitar prin administrarea de celule stem mezenchimale

Celulele stem mezenchimale se găsesc în măduva oaselor, în piele, în pulpa dinților și în țesutul adipos. Celulele stem care provin din liposucție pot să imbunătățească imaginea clinică a copiilor cu autism. În succesul terapiei contribuie numărul  celulelor care se administrează pacientului, precum și posibilitatea repetării intervenției. Un număr mai mare de celule stem de diferite tipuri asigură in mod clar un rezultat terapeutic mult mai bun.

Totuși, ce trebuie reținut este că terapia cu celule stem nu poate înlocui tratamentele din zona psihologiei. Din contră, cele două tratamente sunt complementare. Mai exact, am putea spune că celulele stem asigură partea structurală, iar terapia comportamentală partea funcțională în procesul de recuperare. Ambele contribuie la formarea conexiunilor noi necesare învățării.

Am remarcat de multe ori așteptarea părinților de a vedea rezultate imediate în terapia copiilor cu autism. Lucrul pe care trebuie să îl reținem este că indiferent de abordare -  celule stem, terapie comportamentală sau o combinație între cele două - rezultatele nu vor apărea peste noapte. Cu alte cuvinte, autismul solicită răbdare. Fiecare realizare a copilului cu autism, indiferent cât de mică ar fi, trebuie considerată un succes. În fond, autismul este despre întreg sistemul de comportamente și procesele de comunicare. Acestea se formează în timp, printr-un demers terapeutic aproape continuu, în care părinții trebuie să devină parteneri ai terapeuților. Cu alte cuvinte, terapia comportamentală poate însemna schimbarea rutinei întregii familii. Recuperarea în autism nu este dependentă de un program de terapie sau de o unică intervenție cu celule stem. Este un proces îndelungat care solicită răbdare și implicare.

În concluzie, terapia cu celule stem are capacitatea de a îmbunătăți comportamentul, interacțiunea cu familia și cu persoanele de aceeași vârstă în rândul copiilor cu autism, însă nu înlocuiește terapia comportamentală, imperios necesară în orice stadiu al diagnosticului.

Articol scris de Oana Cocea

Bibliografie:

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1043661819319656?fbclid=IwAR2YnTNBRYe4DUvIAz1nyrYfAJ0c9xn9vS_Pj0nuZSMOkCC911D7qUHLi5E

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30842805/

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Terapia prin joacă – cum funcționează și care sunt beneficiile?

Ce este terapia prin joacă?
Terapia prin joacă este o modalitate utilizată în recuperarea copiilor, dat fiind faptul că uneori aceștia nu pot să își proceseze propriile emoții sau să arate anumite probleme părinților ori celor din jur.
Deși arată ca o joacă obișnuită, acest tip de terapie este mai mult de atât. Un terapeut antrenat poate folosi timpul de joacă să observe și să depășeacă problemele copiilor. De asemenea, el poate să îi ajute pe cei mici să își exploreze emoțiile și să rezolve traumele. Prin joacă, copiii pot învăța să imite noi mecanisme, comportamente, dar și cum să gestioneze emoțiile neadecvate.
Beneficiile terapiei prin joacă
Copiii care beneficiază de terapia prin joacă pot deveni mai creativi sau mai activi din punct de vedere social. Printre beneficii se numără următoarele:
  • Devin mai responsabili;
  • Dezvoltă strategii și abilități creative;
  • Dezvoltă empatia și respectul pentru cei din jur;
  • Găsesc modalități de a înfrunta anxietatea;
  • Învață să își exprime emoțiile;
  • Își dezvoltă abilitățile sociale;
  • Dezvoltă relații de familie mai puternice;
  • Își pot îmbunătăți abilitățile motorii.
Însă, rețineți, dacă aveți un copil diagnosticat cu o boală mentală sau psihică, terapia prin joacă nu înlocuiește medicația sau alte tratamente necesare.
Când poate fi folosită terapia prin joacă?
Deși persoanele de orice vârstă pot beneficia de terapia prin joacă, ea este de obicei folosită la copii. Aceasta este utilă în următoarele situații:
  • Întârzieri în dezvoltare;
  • Probleme de comportament la școală;
  • Comportament agresiv sau nervos;
  • Probleme de familie;
  • Anxietate, depresie;
  • Tulburare de atenție;
  • Spectru autist.
Cum funcționează terapia prin joacă?
Un diagnostic precum cele de mai sus aduce probleme de comunicare între părinți și copii. În funcție de vârstă sau stadiul de dezvoltare, cei mici demonstrează mai mult sau mai puțin abilitățile limbajului unui adult. Pot simți ceva, dar în multe cazuri fie nu pot exprima ce simt unui adult, fie nu au pe cineva de încredere. În același timp, adulții pot interpreta greșit sau pot rata indiciile verbale ori nonverbale ale copilului.
Copiii învață să înțeleagă lumea și locul lor în ea prin joacă. În acest mod, ei sunt liberi să experimenteze emoțiile. Jucăriile pot acționa ca simboluri și pot avea înțelesuri mult mai mari. Din moment ce copiii nu se pot exprima în mod adecvat în lumea adulților, terapeutul intră în lumea lor, la nivelul lor. În timp ce se joacă, cei mici devin mai pregătiți să împărtășească sentimentele. Nu se simt presați și li se permite să lucreze în stilul lor, cu metodelele lor de comunicare.
Terapia prin joacă poate fi diferită în funcție de terapeut si de nevoiele particulare ale copilului. Terapeutul poate doar să observe modul copilului de a se juca, dar și să aibă interviu separat cu părinții. Ulterior se pot stabili anumite obiective terapeutice, se va decide în ce măsură limitele pot fi necesare și se va formula un plan pentru viitor.
Atenția terapeutului se îndreaptă spre comportamentul copilului separat de părinte. Este atent la cum se joacă singur și cum reacționează când se întorc părinții. Este important să se monitorizeze felul în care un copil interacționează cu diferite jucării și cum se schimbă comportamentul de la o ședintă la alta.
Copiii se pot folosi de joacă pentru a scăpa de frică și anxietate sau pentru a rezolva probleme. Cu cât terapia progresează, cu atât obiectivele pot fi readaptate.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat că terapia prin joacă poate fi individuală sau în grup, directă sau indirectă. În abordarea directă, terapeutul va avea în vedere anumite jocuri care au un obiectiv specific. Abordarea indirectă e mai puțin structurată. Copilul alege singur jocul, este liber să se joace în felul său, cu puține intervenții. Sesiunile de joacă trebuie sa aibă loc într-un mediu în care copilul se simte în sigurantă și își poate dezvolta creativitatea, imaginația și nivelul de povestire.
Așadar, chiar dacă asociați termenul de terapie cu o activitate riguroasă, să nu vă îngrijorați dacă ia o formă ludică. Obiectivele terapeutice pot fi atinse și prin joacă. Trebuie doar să aveți încredere în terapeutul vostru.
Articol scris de Marilena Râdelesne

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Terapia prin joacă – cum funcționează și care sunt beneficiile?

Două metode de predare ABA: Discrete Trial versus învățarea incidentală – avantaje și dezavantaje

Două metode de predare ABA: Discrete Trial versus învățarea incidentală - avantaje și dezavantaje

Analiza Aplicatã a Comportamentului (ABA) este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism, care se bazează pe observarea comportamentului, recompensare pozitivă și prompt și are drept scop dezvoltarea unor noi comportamente.

Predarea în Discrete Trial (DT)

Predarea în Discrete Trial (DT) este unul dintre elementele cheie ale Analizei Aplicate a Comportamentului (ABA). Aceasta se referă la o formă sistematică de intervenție care este de obicei mixată cu alte abordări / proceduri de tratament pentru a învăța persoanele diagnosticate cu tulburări de spectru autist (TSA) o varietate de abilități.           

Învățarea este bazată pe motivația copiilor, acest lucru fiind destul de dificil atunci când vorbim despre copiii cu TSA, deoarece aceștia își pierd foarte ușor interesul sau interesele lor sunt limitate. Astfel, dacă cei mici aleg activitatea, terapeutul/părintele va trebui să adapteze învățarea în fiecare moment sau oportunitatea pe care copilul o oferă. 

Învățarea incidentală

Învățarea incidentală este bazată pe principiile Terapiei Comportamentale Aplicate (ABA) și oferă oportunitatea de învățare într-un mediu natural prin folosirea intereselor copilului și a recompenselor naturale. Prin învățarea incidentală el are ocazia de a alege singur activitatea/jocul sau obiectul dorit, lucrul acesta fiind foarte important deoarece, în general, copiii cu autism se confruntă cu dificultăți de atenție și interes scăzut față de multe activități propuse de cei din jur.

Spre deosebire de predarea în Discrete Trial (DT), învățarea incidentală este mai captivantă pentru cei mici. Orice copil se va îndrepta întotdeauna spre o activitate amuzantă, motivantă și distractivă. Totodată, învățarea incidentală oferă și posibilitatea activităților variate și a răspunsurilor verbale ce pot fi mixate, dar și o interacțiune cu diverse obiecte reale sau acțiuni naturale pe care aceștia le pot observa.

De altfel, această metodă oferă libertatea și posibilitatea copilului de a fi mai spontan și de a interacționa mult mai bine fiind mai interesant să învețe despre un anumit lucru atunci cand îl poate atinge sau când se poate juca cu el, decât să îl privească într-o poză/imagine/cartonaș. De asemenea, învățarea incidentală ajută la predarea abilităților socio-emoționale. Este foarte important să înțelegem faptul că nu putem percepe la fel obiectele, acțiunile, emoțiile etc. atunci când acestea sunt doar în imagini versus atunci când sunt reale ori le putem atinge, după caz. Mai mult de atât, de cele mai multe ori, nu putem nici măcar să exprimăm unele senzații sau să le descriem atunci când le vedem în imagini, realitatea fiind una foarte diferită.

În comparație cu învățarea Discrete Trial, învățarea incidentală este inițiată de către copil. În acest caz, copilul alege activitatea următoare, iar terapeutul stabilește în continuare interacțiunea, combinând joaca cu obiectivele din programe. Alegerea activității următoare a copilului va fi punctul de plecare în această sesiune, acesta inițiind practic oportunitatea de învățare. Pentru copii, este mult mai ușor să învețe diverse lucruri prin joacă decât memorând mecanic, cunoștințele învățate prin joc păstrându-se mult mai bine în memoria de lungă durată.

Spre deosebire de învățarea incidentală, unde sesiunile sunt mai puțin structurate, inițierea făcând-o copilul, învățarea în Discrete Trial este stabilită de către terapeut, inițierea este făcută tot de acesta, în timp ce sesiunile sunt structurate foarte bine.

De ce este util un mix între învățarea incidentală și învățarea Discrete Trial? 

O combinație între cele două tipuri de învățare (învățarea incidentală și învățarea în Discrete Trial) va ajuta foarte mult copilul cu TSA. Fiecare metodă de învățare are avantajele și dezavantajele ei, însă, ambele, folosite așa cum trebuie, vor părea captivante pentru copii. Aceste tipuri de învățare merg foarte bine împreună și combinația lor oferă multe avantaje. În învățarea în Discrete Trial se creează premisele învățării practice, iar învățarea incidentală creează oportunități pentru generalizare.

Jonglarea între cele două metode de învățare este benefică deoarece, în primul rând, copiii vor învăța câte ceva din fiecare metodă de învățare, iar în al doilea rând, nu se va instala monotonia. Ei vor putea să generalizeze diverse lucruri și nu în ultimul rând vor învăța cum să fie mai flexibili la schimbare, flexibilitatea nefiind prezentă în majoritatea cazurilor copiilor cu TSA.

Bibliografie 

  1. Analiza aplicată a comportamentului, A doua ediție, John. Cooper, Timothy E. Heron, William L. Heward, București, 2016.
  2. Discrete Trial Training and free operant arrangements, Lorenzo Todone, Editura Centro App.
  3. Ghid de terapie ABA, Partea I. Strategii de modificare a comportamentului copiilor autiști, Ron Leaf; John McEachin Editura Frontiera, București, 2010.
  4. Ghid de terapie ABA, Partea a II-a. Programe de lucru, Ron Leaf; John McEachin, Editura Frontiera, București, 2011.
  5. Motivație și recompensă - cum să combați autismul cu propriile lui arme. Manual ABA din perspectiva Comportamentului verbal, Robert Schramm, Editura Frontiera, 2016.

Articol scris de Ioana Ciubotariu

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Copilul tău nu răspunde când îl strigi? Avem câteva sfaturi!

Copilul tău nu răspunde când îl strigi? Avem câteva sfaturi!

Unul dintre cele mai evidente semne ale autismului este lipsa de reacție atunci când copilul tău este strigat pe nume. Poate părea absurd, dar cel mai important pas spre a-l învăța pe cel mic acest lucru este să te oprești din a-i pronunța numele foarte des. De exemplu: „Irina, vino!, Irina, cum face vaca?, Irina, arată ochii!” sau, în situațiile pe care eu nu le recomand „Irina, nu! Oprește-te! Irina, am spus nu!”. De ce nu le recomand? Pentru că în acest context asociezi numele copilului cu ceva neplăcut sau cu un mesaj negativ.
Astfel, pentru rezultate pozitive, acțiunea aceasta trebuie să fie întărită de mesaje care să îl stimuleze. Atunci când copilul se joacă sau doar să stea degeaba, atinge-l ușor și spune-i numele. După ce i l-ai pronunțat oferă-i o recompensă. Recompensele pot fi alimentare, sociale, lucruri care îl amuză (de exemplu, baloane de săpun) sau orice altceva îi place. Asociază-i numele cu lucruri pozitive, nu cu cerințe sau negații. E bine să începi acest proces când copilul este fericit și într-o stare bună fără să uiți să folosești recompense.
De asemenea, este foarte important să faci acest lucru de mai multe ori pe zi pentru că, așa cum știm deja, repetiția este mama învățăturii. În timp ce exersezi acești pași cu copilul, îndepărtează-te gradual și scade din prompt astfel încât să îl ajuți să reacționeze când îi spui numele de la distanță.
Încă un lucru important: pentru a-l determina pe cel mic să ridice privirea când îl strigi, este important să fii, la începutul acestui proces, la același nivel cu el astfel încât dificultatea sarcinii să fie mai scăzută. Pe măsură ce progresează, mărește distanța dintre voi. Important este să nu uiți să te bucuri pentru orice reușită a copilului și să o întărești folosind recompense. Acest lucru îl ajută pe cel mic să își asocieze numele cu momente și lucruri pozitive.
Nu este un proces ușor. Din contră, necesită multă răbdare din partea oricărui părinte. Însă cum nimic nu este imposibil, fii sigur că eforturile tale vor da rezultate!
Articol scris de Alexandra Mitroiu

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Atunci când afli că propriul copil are sau poate avea autism, probabil te întrebi cum va fi viitorul vostru, te îngrijorezi și te regăsești într-un context în care trebuie să identifici soluții. Nesiguranța este normală, însă este important ca cel mic să înceapă rapid terapia și programele școlare dedicate. Acestea îl ajută să înțeleagă, să crească și să prospere în viață.
Cu cât obții ajutor mai repede e mai mare șansa ca tratamentul să aibă succes. Intervenția rapidă este calea cea mai bună pentru a grăbi dezvoltarea copilului.
Care sunt primele lucruri pe care trebuie să le faci atunci când afli că piticul tău are autism?
  1. Informează-te despre autism. Pe măsură ce ești mai informat, poți lua decizii mai bune pentru copilul tău. Cercetează, pune întrebări și ia parte la toate deciziile de tratament.
  2. Cunoaște-ți copilul. Trebuie să știi ce declanșează comportamentul perturbator și ce poate susține un răspuns pozitiv. Dacă înțelegi ce îți afectează copilul vei fi mult mai bun în depășirea problemelor și în prevenirea situațiilor care cauzează dificultăți.
  3. Acceptă “ciudățeniile” copilului. Nu-ți compara copilul și acceptă ceea ce face el. Bucură-te de “ciudățeniile” speciale și sărbătorește micile reușite. Sentimentele de iubire necondiționată și de acceptare îl vor ajuta mai mult decât orice.
  4. Nu renunța. Poate fi greu pentru că e imposibil să prevezi cum se dezvoltă autismul. Nu sări la concluzii pripite despre cum va fi viața copilului tău. Are o viață întreagă să-și dezvolte abilitățile!
Știu că este foarte dificil să accepți că ție, copilului sau familiei tale i se întâmplă așa ceva, însă nu îți pierde speranța. Studiile continuă, iar modele de intervenție în terapia copiilor cu autism sunt în plină dezvoltare. În plus, terapia a avansat în ultimii ani, încât rezultatele pozitive sunt din ce în ce mai vizibile. Rămâi optimist și nu uita să ai încredere în știință!  
Articol scris de Marilena Râdelesne

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Așa cum vă spuneam într-un alt articol publicat recent, somnul poate pune destule probleme atât copiilor tipici, cât și celor atipici. În continuarea lui, revin cu un nou material care exemplifică o intervenție pe care o puteți aborda cu scopul de a rezolva această dificultate. Trebuie menționat că aceasta implică și sprijinul unui specialist.
          1. Începeți cu evaluarea
De cele mai multe ori, se întâmplă ca părinții să admită că există o problemă de somn (atât la nivelul lor, cât și la nivelul copilului). Însă trebuie să rețineți că nu este suficient acest lucru. Pentru profesioniștii care vor interveni pentru a vă ajuta să lucrați cu copilul vostru, este necesar să acceptați o evaluare. Aceasta este două tipuri:
a. Evaluați motivația voastră, ca părinți, pentru a aborda problemele legate de somn. Întrebarea principală căreia trebuie să îi găsiți un răspuns este următoarea: „Și voi, din postura de părinți, vă luptați cu dificultățile de somn ale celui mic?”
b. Evaluați problemele de somn ale copilului: Odată ce ați stabilit, în urma pasului anterior, că vă confruntați cu problemele de somn ale copilului și că doriți să îi schimbați obiceiurile de somn, se va trece și prin pasul evaluării somnul său printr-un interviu adresat de specialist. Întrebările pot fi următoarele:
  • Unde adoarme copilul?
  • Unde doarme în timpul nopții?
  • Care este ora lui de culcare?
  • Cum arată întreaga rutină de culcare - o gustare, o baie, urmărește programe TV?
  • Părintele se întinde cu copilul sau stă aproape de pat?
  • Copilul împarte dormitorul cu un frate?
  • Ia medicamente cel mic înainte de culcare?   
            2.  Stabilirea planului
Odată ce evaluarea este completă, specialistul vă va ajuta să stabiliți un plan de acțiune. Planul vă implică întotdeauna pe voi, părinții, sau principalii îngrijitori. Oricine ar fi, trebuie, să fie dispus să își ia angajamentul și să respecte pașii. În caz contrar, pur și simplu nu va funcționa. 
Iată câteva recomandări pe care planul le-ar putea include:
  • Opriți sau micșorați somnul de după-amiază. De preferat este să dureze până la ora 15:00 cel târziu.
  • Evitați suplimentele cu mai multe vitamine după-amiaza și seara;
  • Limitați aportul de lichide după cină, precum și alimentele picante, grase sau alte lucruri care ar putea deranja stomacul copilului;
  • Înțărcați din suzete, dacă este posibil.
  • Stabiliți dormitorul copilului ca loc de somn.
Încă un lucru: Lauda ar trebui să fie întotdeauna acordată. La fel și recompensele: un desert, accesul la o activitate preferată de copil etc. dacă  respectă cerințele voastre, conform planului stabilit cu specialistul. Sper ca materialul să vă fie de folos și să vă ofere încrederea de care aveți nevoie pentru a apela fără griji la ajutorul specializat.
Articol scris de Marilena Râdelesne
Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), momentul în care începe antrenamentul utilizării oliței poate fi unul provocator. În cazul piticilor cu autism tranziția spre oliță se face mai greu, mai ales că aceștia sunt rezistenți la schimbare. Trecerea de la pampers la lenjerie intimă poate fi un factor asociat cu un șoc pentru ei. În mod normal, un copil este pregătit să facă tranziția de la pampers la oliță între 2-4 ani, dar în cazul celor cu un diagnostic de tipul celor menționate mai sus, vârsta cronologică nu este un punct de referință.
Cu toate acestea, se pot urmări anumite schimbări care ne pot anunța când copiii sunt pregătiți pentru acest pas:
  • se ascund când își fac nevoile
  • nu murdăresc pampersul o perioadă mai lungă de timp
  • dimineața se trezesc cu pampersul curat
  • anunță când sau după ce și-au făcut nevoile
  • sunt interesați când alții folosesc baia.
Ce puteți face voi, părinții, pentru a vă pregăti copilul pentru tranziția la oliță?
Înainte să îl învățați pe cel mic să folosească olița este important să îl familiarizați cu aceasta. Puteți să faceți acest lucru poziționând-o la vedere, astfel încât copilul să o vadă zilnic, iar apoi puteți să începeți să citiți povești despre utilizarea ei.
Stabiliți-vă obiective mici și realizabile. La început, copilul poate doar să stea pe oliță îmbrăcat, apoi puneți-l să se așeze doar în pampers. Ulterior, când se simte comfortabil, îl puteți încuraja să își facă nevoile folosind-o. În tot acest timp nu uitați să îl recompensați pentru fiecare moment și progres pe care îl are în folosirea oliței. Evitați să îl certați sau să îl pedepsiți când are accidente și faceți experiența cât mai pozitivă. Dacă cel mic se simte incomod, procesul va fi mai dificil de realizat.
 Promptul vizual poate fi un plus pentru copil, așa că vă recomand să creați un tabel cu pașii explicați în imagini astfel:
  • mai întâi ne dăm pantalonii jos,
  • apoi lenjeria intimă,
  • ne așezăm pe toaletă și o folosim,
  • după rupem hârtie și ne ștergem,
  • apoi ne îmbrăcăm,
  • tragem apa,
  • iar la final ne spălăm pe mâini.
Nu uitați: tranziția spre oliță și, mai apoi, spre toaletă, este un pas important spre indepedența oricărui copil. Nu îl amânați și asigurați-vă că procesul este lin și plăcut pentru cel mic.
Articol scris de Alexandra Mitroiu
Bibliografie:
Day, N. (2019, 12 10). Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person. Retrieved from Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person: https://hes-extraordinary.com/tips-potty-training-autism;

 

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Somnul poate deveni o problemă complicată, în special pentru copiii cu nevoi speciale. Dacă sunteți părinții unui copil cu tulburare de spectru autist, cu siguranță ați experimentat deja nopți dificile în care întreaga familie suferă din cauza acestei dificultăți a celui mic.
Problemele de somn apar încă de când copiii au vârste foarte mici, de cele mai multe ori medicii recomandând melatonina pentru a le rezolva. Cu toate acestea, chiar și după ani de tratament cu melatonină, provocările legate de acest capitol nu încetează să existe. Care sunt consecințele?
Voi numi consecința cea mai des întâlnită drept scenariul unui joc de paturi muzicale: În miez de noapte copilul se trezește, își părăsește dormitorul, sare în patul părinților, este reîntors în camera lui, rămâne treaz ore întregi, iar, de regulă, părinții nu se mai odihesc pentru a-l monitoriza sau îi permit să doarmă în camera lor. Prin urmare, somnul de calitate al familiei rămâne un deziderat, nu un fapt.
Ce puteți face dacă și copilul vostru întâmpină dificultăți de somn?
  • nu-l lăsați să intre în patul vostru;
  • chiar dacă pare dificil, țineți ușa închisă și îl duceți înapoi în camera lui imediat ce încearcă să intre;
  • nu-i permiteți să aibă un televizor în camera sa (chiar dacă inițial l-a ajutat să adoarmă);
  • puteți să îi explicați că urmează să închideți ușa dormitorului și că trebuie să rămână în propriul pat pe tot parcursul nopții iar, dacă o va face, va fi recomensat a doua zi (alegeți voi cu ce). Rolul recompensei este să prevină orice comportament problematic precum autovătămarea sau agresiunea, care pot să apară în timpul nopții.
Știu! Veți spune că toate lucrurile de mai sus sunt ușor de zis, însă greu de pus în aplicare. Totuși, sunt metode testate și verificate de cercetători. Să parcurgem împreună următorul exemplu: În prima noapte a intervenției este posibil să vină în camera părinților de trei ori.  Așa că și voi, tot de trei ori, îi amintiți că va fi recompensat de dimineață și îl duceți înapoi la culcare. Vă sfătuiesc să notați sau să rețineți orele la care copilul se trezește. În a doua noapte, lucrurile acestea se vor întâmpla cu o frecvență scăzută, poate de două ori, iar în cea de-a treia noapte, și mai puțin, poate doar o singură dată urmând ca acest comportament să dispară treptat. Bineînțeles, poate că procesul este mai lung, poate că durează mai mult de trei nopți, însă cu răbdare din partea voastră, va da rezultate.
În încheiere, un gând despre voi, părinții: știu că vă simțiți epuizați și frustrați în mijlocul acestor provocări, însă voi sunteți cheia rezolvării lor. Cu alte cuvinte, pașii voștri următori pot da tonul identificării soluțiilor, sau, din contră, menținerii acestui status-quo care vă va supăra și mai mult în viitor. De aceea, vă îndemn să acceptați situația și sprijinul specializat, iar eu promit să revin cu partea a doua pe acest subiect într-un nou articol, în curând pe blogul Activity.
Articol scris de Marilena Râdelesne
Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Articole recente

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:
Dragi prieteni, încheiem anul 2021 cu un nou eveniment din seria „Fii un tată activ".
Mai mult:
Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu
Mai mult:

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

 

Copiii cu tulburări de spectru autist întâmpină uneori dificultăți în a-și menține atenția și a se concentra asupra activităților în care sunt implicați.

Iată cum îi poți sprijini chiar și tu (din rolul de părinte, tutore, specialist sau cadru didactic):

  • Folosește-te de materiale vizuale, agende, orare pentru a le indica sarcinile pe care le au de îndeplinit, cum pot face asta, când și unde;
  • Împarte sarcinile în mai multe etape alături de ei. Ajută-i să facă asta prin dezvoltarea unor scheme sau hărți conceptuale prin care să poată surprinde singuri punctele importante ale activităților;
  • Planifică un timp de lucru scurt pentru fiecare sarcină, cu pauze frecvente;
  • Verifică de fiecare dată când este posibil dacă au înțeles explicațiile tale prin întrebări directe. Se poate întâmpla să te privească și să pară că înțeleg, dar, de fapt, să acorde atenție unui plan secund. Viceversa, se pot uita în altă direcție, dar să fie în același timp atenți la indicațiile tale.
  • Continuați să lucrați împreună. Atenție, rolul tău este doar de ghidare și orientare!

Foto: Canva.com 

Înţelegerea nevoilor fraţilor cu autism

DSC_0019

Acest articol este o propunere integratoare, al cărui  scop este punerea în evidenţă a nevoilor de îngrijire a fraţilor de persoane cu nevoi speciale. Modul în care se lucrează în ziua de azi cu persoanele cu dizabilităţi este foarte bun, având  organizaţii  şi profesionişti din ce în ce mai bine pregătiţi în diagnosticarea şi propunerea tratamentului, astfel progresele care s-au înregistrat sunt multe şi continuă să apară.Continue reading