Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) – Tehnici pentru antrenarea concentrării-

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) - Tehnici pentru antrenarea concentrării-

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 

 Există trei tipuri de ADHD, în funcție de caracteristicile predominante:

  • Dacă copilul este deosebit de energic, impulsiv, agitat și are probleme în a se controla, este posibil că tipul său să fie ADHD hiperactiv-impulsiv. 

  • Dacă el are probleme în a urma reguli și a rămâne în sarcină, nu este deloc organizat și uită sau pierde des lucruri, ar putea fi semne că tipul său este ADHD cu deficit de atenție. 

  • Totuși, dacă combină mai multe din toate aceste caracteristici, tipul său este de ADHD combinat.

Diagnosticul este întotdeauna pus de un psihiatru sau neurolog, iar tipul de ADHD este extrem de important pentru a alege strategiile potrivite.

De asemenea, copiii pot fi hipersensibili din punct de vedere senzorial, adică reacționează puternic la anumiți stimuli, sau pot fi hiposensibili, adică reacționează slab la stimulii din jur.

ADHD nu se capătă pe parcursul vieții. Este o afecțiune cu care copilul se naște și cu care învață să trăiască pe tot parcursul vieții, existând o serie de strategii, tehnici și metode terapeutice care, împreună cu medicamentația, le vin în ajutor pentru reducerea simptomelor. Toți copiii cu ADHD sunt diferiți unul față de celălalt, ceea ce, din nou, ne obligă să găsim strategiile corecte pentru fiecare copil în parte.

În articolul de față, sunt prezentate o serie de tehnici care să ajute copiii să se concentreze mai bine în viața de zi cu zi, fie că este vorba de școală sau de treburile de acasă. Există un mit potrivit căruia copiii cu ADHD nu se pot concentra absolut deloc, dar acest lucru s-a demonstrat a fi fals. Ei pot fi extrem de concentrați dacă găsesc o activitate plăcută și provocatoare. Totuși, următoarele strategii îi vor ajuta să își recapete concentrarea chiar și asupra activităților mai puțin plăcute.

Cutia respirației (în engleză Box Breathing)

Este un exercițiu simplu de respirație care funcționează astfel: inspiră încet timp de patru secunde, menține aerul timp de alte patru secunde, expiră încet timp de patru secunde, menține timp de alte patru secunde, apoi repetă de câte ori este nevoie. 

Efectul Mozart

 S-a demonstrat că muzica ajută la atenuarea simptomelor ADHD, stimulează anumite părți din creier, reduce anxietatea și sporește atenția și concentrarea. Important este ca muzica să nu aibă versuri/voce, să fie calmă și liniștitoare. Se recomandă muzica clasică, precum cea a lui Mozart, Bach sau Haendel.

 

Cronometraje

 Pentru copiii cu ADHD, timpul pare a curge diferit față de cum îl percepem noi. Nu îi va ajuta să li se spună cât timp mai au până la finalul activității, ci este important să poată „vizualiza” timpul. Astfel îi poți ajuta utilizând un cronometru. Spune-i cât timp mai are până la finalizare și setează ceasul pentru a suna în acel moment.

Memento-urile ZEN

 Acestea sunt alarme puse la intervale aleatorii (15 secunde, apoi două minute, apoi 5 secunde, apoi 3 minute etc). Pentru că acestor copii le plac provocările, setează aceste alarme pe tot parcursul activității lor și notează un (+) dacă lucrează la sarcina primită și un (-) dacă au fost distrași în acel moment. La final, transformă-le în puncte cu beneficii (de exemplu dacă au mai multe plusuri, atunci primesc zece minute de joacă în plus înainte de culcare).

 „Oprește, observă, ascultă”

 Similar, cu activitatea precedentă, se vor seta alarme aleatorii, dar la intervale mai lungi de timp (5 minute, apoi 10 minute, apoi 25 de minute, apoi 15 minute). Când este declanșată alarma, spune-i copilului „Este timpul să te oprești, să observe și să asculți”. El va face o pauză în care trebuie să observe și să se gândească la ce tocmai făcea - era sau nu concentrat la activitate, în ce stadiu al activității se afla?  Astfel, el se va putea autoevalua.

Eliminarea distragerii

 Este important ca mediul copiilor să fie organizat, iar obiectele necesare pentru o anumită activitate să le fie la îndemână pentru a elimina un posibil motiv de distragere. Astfel, ajută-i să își organizeze mai bine spațiul în funcție de tipul de ADHD. De exemplu, pentru studiu, copiii hipersensibili au nevoie de o cameră liniștită și un birou pe care să se afle doar lucrurile esențiale, în timp ce copiii hiposensibili pot fi mai concentrați când ascultă muzică, au ușa camerei deschisă, iar pe birou au diverse obiecte care îi liniștesc (de exemplu, un ursuleț de pluș). În ambele cazuri este esențial să nu aibă acces la tabletă, telefon sau laptop dacă nu este necesar.

 

Zone fără ecrane

După cum spuneam, limitarea timpului în fața ecranelor este un element esențial în eliminarea distragerilor, astfel ar fi ideal că întregul mediu să fie astfel reorganizat. În acest scop puteți urma trei reguli simple: crearea unor zone fără ecrane (de exemplu, dormitorul și băile), stabilirea unor rutine fără ecrane pentru întreaga familie (de exemplu, duminica niciun membru al familiei nu poate folosi ecranele), fără ecrane înainte de culcare (toate dispozitivele electronice trebuie oprite cu o oră și jumătate înainte de culcare). Este important că toți membrii familiei să urmeze aceste reguli.

Aceste tehnici reprezintă doar câteva dintre strategiile care se pot folosi pentru sporirea concentrării și eliminarea distragerilor. Important este ca strategiile să fie alese în funcție de nevoile copilului. Astfel, acestea trebuie încercate timp de cel puțin două săptămâni pentru a se observa eficacitatea acestora. De asemenea, atât copiii, cât și ceilalți membrii  ai familiei trebuie să urmeze aceste rutine.

Articol scris de Iuliana Lazăr – pedagog de recuperare

Surse: 

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/adhd-ce-este-și-cum-îl-recunoaștem-corect

E-book: Avantajul ADHD 2.0 - Strategii pentru a transforma neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea copilului tău în superputeri

E-book: KELLI MILLER: Înflorind cu ADHD:  60 de activități distractive pentru a-i ajuta pe copii să se autoregleze, să se concentreze și să reușească

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism – Înțelegerea și exprimarea emoțiilor

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism – Înțelegerea și exprimarea emoțiilor

 Ca o continuare a articolului anterior „Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism - expresiile feței și mimica gestuală”, vom vorbi despre înțelegerea și exprimarea emoțiilor. După cum spuneam, în cadrul ședințelor de terapie la care participă copiii cu autism, există o serie de programe/activități care ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale. 

 Astfel, după ce sunt familiarizați cu fiecare emoție primară (fericire, tristețe, furie, spaima) și cu expresiile faciale și corporale prin care ne exprimăm fiecare emoție, copiii merg mai departe, învățând moduri de exprimare verbală a emoțiilor lor.  Trebuie specificat, din nou, faptul că predarea abilităților emoționale trebuie făcută cât mai natural, prin joacă, dar și prin experiențe din viața de zi cu zi. 

 În continuarea articolului, vă sunt prezentate o serie de jocuri și activități prin care copilul dumneavoastră poate ajunge să înțeleagă și să exprime emoțiile lui sau ale celor din jur într-o manieră cât mai firească.

Tabelul emoțiilor

Materiale: coală albă sau un caiet, obiecte de scris (creion, pix, carioca), riglă.

Vom împărți o coală albă în patru coloane, pe verticală, fiecare reprezentând câte o emoție. Scriem astfel: furios, trist, fericit, speriat. Coloanele deja formate, le vom împărți în alte trei coloane, pe orizontală. 

În prima coloană, denumită „ÎNTREBĂRI” vom nota exemple de întrebări care ni se adresează atunci când cei din jur vor să știe despre noi sau noi înșine vrem să aflăm când simțim o anumită emoție.

-Ce te face să te simți fericit/furios/trist/speriat?

-Ce te întristează/sperie/înfurie?

-Ce mă face să mă simt fericit/furios/trist/speriat?

A doua coloană, o vom denumi specific „RĂSPUNSURI”. Aici, copilul va răspunde fiecărei întrebări în mod verbal și scris (dacă micuțul nu știe încă să scrie, îl putem ajuta notând noi răspunsul). De asemenea, dacă este talentat sau, pur și simplu, pasionat de desen, îl putem lăsa să deseneze răspunsul. Acest lucru vă face activitatea mai amuzantă și vă stimula creativitatea micuțului. 

-FERICIT: să mănânc o ciocolată.

-FURIOS: să pierd la un joc.

-TRIST: să nu îmi văd bunicii o perioadă lungă de timp.

-SPERIAT: să fiu alergat de un câine.

În ultima coloană, „EXPRESII”, ajutăm copilul să își exprime verbal emoțiile, verbalizând ceea ce simte. 

-Mă simt fericit/furios/trist/speriat!

-Sunt fericit/furios/trist/speriat!

-Acest lucru mă face să mă simt fericit/furios/trist/speriat!.

-Sunt extrem de fericit/furios/trist/speriat!

Inițial, copilul trebuie lăsat să se exprime liber, cu propriile cuvinte, și ulterior ajutat cu noi exemple de expresii prin care ne putem exprima emoțiile. La final, vom avea „Tabelul Emoțiilor” completat, iar copilul va înțelege mai bine cauzalitatea dintre gânduri și emoții, dar și cum să își exprime stările în anumite situații. 

Ca un plus, îl putem ajuta copilul să își exprime dorința de a fi ajutat în acele momente mai dificile pentru el folosind următoarea exprimare: „Acest lucru mă face să mă simt trist/furios/speriat și am nevoie să mă ajuți cu…”. Deși cel mai important este ca micuții să își exprime toate emoțiile, este la fel de necesar să îi încurajăm să ceară ajutorul atunci când simt emoții mai puțin pozitive, cum ar fi tristețea sau furia. De fapt, un bun exercițiu în acest sens îl poate constitui chiar următorul joc: 

„Mă simt… când… și m-ar ajuta să…”

Materiale: foaie albă sau un caiet, obiecte de scris (creion, pix, carioca), riglă.

Ca și în cazul primului joc, vom crea un tabel, de data aceasta cu trei coloane verticale, fiecare reprezentând câte o emoție mai puțin plăcută (tristețe, furie, spaimă). La rândul lor, le împărțim în două coloane orizontale. 

În prima coloană, „MĂ SIMT… CÂND…”, copilul trebuie să indice trei situații care îi trezesc emoțiile prezentate. Astfel, vom avea cate trei situații pentru fiecare dintre emoțiile de mai sus.

În a doua coloană, „ȘI M-AR AJUTA SĂ…”, copilul va trebui să scrie câte trei moduri în care și-ar dori să fie ajutat de către adulții din jurul lui. 

 La final, vom ruga copilul să citească fiecare situație astfel: „Mă simt… când… și m-ar ajuta să…”

De exemplu, el ar putea răspunde astfel: „Mă simt trist când nu mă pot juca afară și m-ar ajuta să pot să o fac zilnic, cel puțin câteva minute”. Vom lăsa copilul să găsească și să propună singur posibilele soluții, ajutandu-l atunci când îi este dificil să găsească o rezolvare corespunzătoare.

Cu ajutorul acestor jocuri, copilul va avea ocazia să învețe să înțeleagă emoțiile, să le exprime, dar și să găsească soluții pentru a ieși din situațiile neplăcute din viața lui.

La fel cum, zi de zi, avem ca scop dezvoltarea limbajului copiilor noștri, este extrem de important să avem în vedere și dezvoltarea lor emoțională care este un element foarte important când vine vorba de crearea oricărei relații. De asemenea, ne dorim că ei să ajungă să trăiască o viață cât mai echilibrată și liniștită, iar echilibrul emoțional este cel mai important pas în această direcție.

Articol scris de Iuliana Lazăr – pedagog de recuperare

Surse: 

“LAS EMOCIONES EN EL AUTISMO. MÓDULO 2. Expresión emocional” - Anabel Cornago 

https://autismocdmexico.org/ar/autismo-y-emociones/

https://edu.freepedia.ro/inteligenta-emotionala-copii-t-s-a

https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/autism-tulburare-de-spectru-autist

https://autismartaadhd.ro/cum-simte-emotiile-copilul-cu-autism/ 

https://edukiwi.ro/dezvoltarea-inteligentei-emotionale-la-copii/ 

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Frații copiilor cu autism

Frații copiilor cu autism

 

Ce este neurotipic?

„Neurotipic" este un termen folosit pentru a-i descrie pe cei cu o dezvoltare sau funcționare neurologică tipică. Acestea sunt persoanele care nu au primit un diagnostic de autism sau nu prezintă alte diferențe intelectuale sau de dezvoltare. Astfel, o persoană „neurotipică" este cineva care gândește, percepe și se comportă într-un mod considerat "normal" de către majoritatea oamenilor.

Cum trebuie să le explicăm copiilor neurotipici despre autism?

Este important să îi ajutăm pe copiii neurotipici să-și înțeleagă fratele sau sora cu autism prin consolidarea relației pe care o au și prin explicații adecvate vârstei. Trebuie să abordăm subiectul autismului atunci când copiii neurotipici sunt suficient de mari pentru a înțelege sau când încep să observe că frații lor se comportă diferit față de ceilalți copii. Pe măsură ce copiii cresc și înțeleg mai bine, vor pune întrebări mai complexe și vor avea nevoie de mai multe informații. Iată câteva exemple de bază care te pot ajuta să discuți cu cei mici despre acest subiect, cu mențiunea că poți adapta aceste exemple pentru diferite vârste și stadii de dezvoltare:

Este esențial să descoperi ce știu deja copiii tăi, punându-le întrebări precum: „Maria are autism. Ai auzit de autism?" sau „Ai observat că Maria se joacă diferit față de tine?". Folosește un limbaj adecvat, găsește idei și comparații pe care știi că cel mic le poate înțelege. De exemplu, poți spune: „Autismul face ca oamenii să gândească puțin diferit decât tine" sau „Unele persoane cu autism se pot juca sau pot vorbi diferit sau pot avea dificultăți în a înțelege sentimentele altora" sau „Maria încă nu a învățat să se joace acel joc, deci poate o va face în alt mod". Fii pregătit să repeți aceste informații de mai multe ori.

Cum găsești modalități pentru ca frații să se distreze împreună?

Deși frații copiilor cu autism au în general sentimente pozitive față de aceștia, uneori relațiile lor nu sunt la fel de strânse pe cât ar putea fi. Acest lucru se poate datora dificultăților pe care copiii cu autism le întâmpină în comunicarea socială.

O metodă de a dezvolta relații mai strânse între copiii tăi. este să găsiți modalități prin care toată lumea să se joace, să se distreze și să interacționeze împreună. Identifică punctele de interes comune; de exemplu, copiii tăi ar putea să se bucure de jocuri cu trenulețe sau de fotbal, deci implică-i pe toți în aceste activități.

Dedică timp special fraților copiilor cu autism

Este important ca toți copiii să petreacă timp individual cu părinții lor, iar acest lucru este și mai important pentru frații copiilor cu autism. Timpul petrecut împreună transmite mesajul că toți copiii tăi sunt fel de speciali și că sentimentele și experiențele lor sunt importante pentru tine. Acest lucru consolidează sentimentele de încredere și apartenență în cadrul întregii familii.

Câteva idei despre cum să dedici timp special copiilor tăi neurotipici :

  • Stabilește un timp regulat pentru copiii neurotipici în fiecare zi. Acesta ar putea consta în citirea unei povești înainte de culcare sau petrecerea a 10 minute împreună la sfârșitul fiecărei zile în care să le spui copiilor trei lucruri pozitive pe care le-au făcut în acea zi.

  • Acordă câteva minute pentru a asculta când copiii tăi vor s-ți împărtășească experiențele lor, dorințele, gândurile și emoțiile.

  • Găsește timp pentru activități speciale împreună cu cei mici. Acestea pot include vizionarea unui film, participarea la ateliere creative, plimbări cu bicicleta, cumpărături, pregătirea mesei sau practicarea unui sport.

Indiferent de circumstanțe și în special în astfel de situații, legătura dintre frați este consolidată de dragostea necondiționată pe care o simt unul pentru celălalt.

Articol scris de: Letisia Sora, asistent social

 

Bibliografie
Education and understanding in autism- Alcanzando (2014). Hermanos de ninos con autismo. [Online] Disponibil pe:  https://alcanzando.org/hermanos-de-ninos-con-autismo/ [Accesat la data de 20.01.2024].
Red Cenit. Centros de Desarrollo Cognitivo (2015).  10 recomendaciones para hermanos de ninos con autismo. [Online] Disponibil pe: https://www.redcenit.com/hermanos-de-ninos-con-autismo-10-recomendaciones/ 
 [Accesat la data de 20.01.2024].

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Acceptarea diagnosticului de către părinți: de la negare până la acceptare

Acceptarea diagnosticului de către părinți: de la negare până la acceptare

A avea un copil cu autism poate perturba echilibrul unei familii. Părinții pot experimenta stres emoțional, anxietate, frică sau chiar vinovăție. Aceștia pot fi nevoiți să-și reorganizeze modul de viață pentru a acomoda nevoile speciale ale copilului lor.

Modul în care un părinte primește vestea diagnosticului poate juca un rol crucial în felul în care vor accepta și vor gestiona diagnosticul. Fiecare părinte poate traversa diferite stări emoționale la aflarea diagnosticului copilului său, printre acestea numărându-se:

(a) copleșeală;

(b) tristețe sau dispoziție proastă;

(c) șoc sau negare;

(d) acceptare. 

Indiferent de stările emoționale trăite, acest proces este unul normal, având în vedere că traiectoria vieții lor și a copilului este pe punctul de a se schimba.

Copleșeala poate apărea din cauza volumului mare de informații noi sau a lipsei de claritate în privința pașilor de urmat. Mulți părinți se luptă să accepte realitatea, fiind influențați negativ și de alți membri ai familiei care neagă existența unei „nereguli" în comportamentul copilului. Apar adesea tendințe de a căuta scuze sau explicații pentru comportamentul diferit al copilului.

Frica de necunoscut și de un viitor nesigur poate fi sursa anxietății pentru mulți părinți. Diagnosticul le oferă părinților sentimentul că nu au control asupra viitorului copilului lor, generând numeroase întrebări și neliniști, cum ar fi: „Va vorbi copilul meu?", „Va putea copilul meu să frecventeze o grădiniță/școală?", întrebări la care, din păcate, nu există răspunsuri clare.

Chiar dacă aflarea unui diagnostic poate schimba cursul vieții, există strategii și resurse pentru a face față situației. Acestea includ:

  • educație și informații despre TSA;

  • suport profesional;

  • îngrijirea de sine;

  • elaborarea unui plan de acțiune.

Totodată, în timp ce unii părinți pot găsi benefică împărtășirea și discutarea diagnosticului cu alții, alți părinți pot întâmpina dificultăți în a dezvălui acest lucru. După aflarea diagnosticului, multe familii se pot simți „lăsate în întuneric”, neștiind exact care sunt pașii următori pentru a asigura cel mai bun viitor pentru copilul lor. O colaborare eficientă între părinți și profesioniști empatici este crucială în această etapă. De obicei, părinții caută informații și educație despre autism, precum și suport profesional personalizat pentru a se adapta la nevoile lor specifice. Acest sprijin poate oferi familiilor vulnerabile încredere și un sentiment de competență în gestionarea provocărilor ce urmează.

Părinții pot identifica necesitatea unei abordări simplificate după diagnostic. Mai exact, un acces facil la o persoană cheie care să îi ajute să își clarifice preocupările, să le ofere direcții clare și să îi informeze în legătură cu diagnosticul, poate fi extrem de valoros.

Articol scris de: Lazăr-Niedermayer Tanita-Doloress, psihopedagog Asociația Activity.

 

Bibliografie

Rabba, A. S., Dissanayake, C., & Barbaro, J. (2019). Parents’ experiences of an early autism diagnosis: Insights into their needs. Research in Autism Spectrum Disorders, 66, 101415.doi:10.1016/j.rasd.2019.101415 

Crane, L., Jones, L., Prosser, R., Taghrizi, M., & Pellicano, E. (2019). Parents’ views and experiences of talking about autism with their children. Autism, 136236131983625.doi:10.1177/1362361319836257 

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Pot fi persoanele cu TSA empatice?

Pot fi persoanele cu TSA empatice?

Una dintre caracteristicile unui copil cu TSA este reprezentată de deficitul de exprimare emoțională, ceea ce poate duce la dificultăți în crearea interacțiunilor sociale. Acest deficit poate fi legat atât de gestionarea propriilor emoții, cât și de recunoașterea emoțiilor altora și de identificarea indicilor non-verbal și paraverbali (poziția corpului, mimica feței, tonul vocii, etc.).

Cu toate acestea, poate un copil cu TSA să fie empatic?

Mai întâi, să clarificăm ce înseamnă empatia! Empatia este definită ca fiind „o formă de cunoaștere rezultată din relațiile interpersonale, constând în imitația interiorizată a stărilor și comportamentelor unei alte persoane, mergând până la identificare cu acea persoană” (Ion-Andrei Popescu, pag. 213, 1998). Mai precis, reprezintă capacitatea de a te pune în pielea altei persoane: de a înțelege ceea ce simte ea, de ce se simte în acest fel și chiar de a ajunge să simți ca ea.

Deși inițial s-a crezut că un copil cu autism nu poate fi empatic, cercetările au evoluat de-a lungul timpului și au demonstrat contrariul: copiii cu TSA sunt empatici, dar pot întâmpina dificultăți în manifestarea empatiei.

Persoanele cu autism au un mod diferit de a gândi, ceea ce poate fi unul dintre punctele lor forte. Cu toate acestea, acest lucru poate duce la înțelegeri greșite ale interacțiunilor și comportamentelor sociale. Acest fapt poate determina unii oameni să interpreteze greșit metodele de interacțiune și comportamentele lor ca fiind lipsă de empatie sau că nu conștientizează suferința emoțională a altora sau nu răspund adecvat într-o situație socială (Drake, 2021).

Empatia este un concept complex, care implică mai multe caracteristici. Pentru a o înțelege mai bine, trebuie să ținem cont că are două componente inseparabile: o componentă afectivă/emoțională și o componentă cognitivă.

Empatia afectivă:

  • Este cunoscută și sub numele de empatie afectivă și se referă la capacitatea de a reacționa la starea mentală a altuia cu o emoție adecvată (Shalev et al, 2022).

  • Se dezvoltă în mod precoce în viață și rămâne stabilă sau crește ușor în timpul celui de-al doilea an de viață (Shalev et al., 2022).

  • Este capacitatea de a percepe starea emoțională a altuia și impulsul de a răspunde la aceasta (Drake, 2021).

  • În timp ce empatia cognitivă poate fi mai scăzută la persoanele cu autism, empatia afectivă - care se bazează pe instincte și răspunsuri involuntare la emoțiile celorlalți - poate fi puternică și copleșitoare. De fapt, cercetările mai noi sugerează că unele persoane cu autism pot simți de fapt emoțiile altora mai intens (Rudy, 2023).

Empatia Cognitivă:

  • Este capacitatea de a recunoaște ceea ce gândește sau simte o altă persoană (Rudy, 2023).

  • Se dezvoltă mai târziu în primul an de viață și crește de-a lungul vieții (Shalev et al, 2022).

  • Cercetările arată că persoanele cu autism se pot lupta cu empatia cognitivă, deoarece nu sunt capabile să recunoască și să numească emoțiile pe baza expresiilor faciale. Unele studii au reușit să demonstreze că persoanele cu TSA tind să privească mai degrabă periferia feței, decât să acorde atenție ochilor și gurii, adică la locurile în care emoțiile sunt de obicei afișate (Drake, 2021).

Un exemplu pentru a înțelege mai bine diferențele dintre cele două este următorul: o femeie nu ajunge la raftul de sus al magazinului pentru a lua un aliment de care are nevoie - ea se străduiește din greu să ajungă la el, însă nu reușește. Dacă o persoană cu TSA o vede, poate înțelege că femeia întâmpină o dificultate, dar s-ar putea să nu realizeze că el o poate ajuta (aceasta este empatia cognitivă), însă poate observa că femeia este supărată și să se întrebe de ce (aceasta este empatia afectivă).

Astfel, deficitul în empatia cognitivă poate crea impresia că oamenii cu autism nu sunt empatici, când, în realitate, chiar sunt - doar că se prezintă în moduri care ar putea să nu satisfacă așteptările societății (Drake, 2021).

Un alt aspect important este reprezentat de motivele pentru care ai putea să crezi că o persoană cu autism nu poate fi empatică, acestea ținând în special de percepția persoanelor neurotipice care trebuie să accepte și să înțeleagă modul diferit în care simte o persoană cu TSA: aceștia pot avea mai puține expresii faciale care să ofere indicii despre starea lor emoțională, un mod diferit de a reacționa la suferință (ceea ce nu înseamnă că nu o recunosc sau că nu o simt) sau la alte emoții, moduri unice de comunicare, precum și dificultăți în a realiza și menține contactul vizual.

De asemenea, alte cercetări au pus bazele unui nou concept, și anume empatia dublă (double empathy), potrivit căreia o „nepotrivire între două persoane poate duce la o comunicare defectuoasă. Această deconectare poate apărea la mai multe niveluri, de la stilurile de conversație până la modul în care oamenii văd lumea. Cu cât deconectarea este mai mare, cu atât cele două persoane vor avea mai multe dificultăți în interacțiune” (Zamzow, 2021). În ceea ce privește autismul, acest decalaj de comunicare are o cauză reciprocă: atât persoanele cu autism întâmpină dificultăți în a îi înțelege pe cei care nu au autism, cât și persoanele neurotipice au dificultăți în a îi înțelege pe cei cu TSA.

În concluzie, se poate considera un adevărat mit faptul că un copil sau un adult cu TSA nu este empatic. Dificultățile apar în modul în care aceștia o manifestă, care poate fi diferit de modul nostru, a celor care nu au autism, de a o recunoaște.

Bibliografie:

  1. Drake, K. (2021). All You Need to Know About Autism and Empathy. Disponibil online la: https://psychcentral.com/autism/autism-and-empathy .
  2. Popescu, A.I. (1998). 'Empatie '. În Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (Coord). Dicționar de sociologie urmat de indicatori demografici, economici, sociali și sociologici. Pp. 213. București: Editura Babel.
  3. Rudy, L.J. (2023). Autism, Empathy, and Sympathy. Disponibil online la: https://www.verywellhealth.com/do-people-with-autism-lack-empathy-259887 .
  4. Shalev, I., Warrier, V., Greenberg, D. M., Smith, P., Allison, C., Baron-Cohen, S., Eran, A., & Uzefovsky, F. (2022). Reexamining empathy in autism: Empathic disequilibrium as a novel predictor of autism diagnosis and autistic traits. Autism research : official journal of the International Society for Autism Research, 15(10), 1917–1928. https://doi.org/10.1002/aur.2794 .
  5. Zamzow, R. (2021). Double empathy, explained. Disponibil online la: https://www.spectrumnews.org/news/double-empathy-explained/ .

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Aniversarea de 9 ani a Asociației Activity

Aniversarea de 9 ani a Asociației Activity

Într-o sărbătoare plină de emoție și recunoștință, Asociația Activity a marcat cei 9 ani de activitate dedicată îmbunătățirii vieților copiilor cu diverse nevoi speciale și sprijinirea familiilor acestora. 

Săptămâna trecută, pe 4 aprilie 2024, am sărbătorit împreună cu copiii și părinții noștri dragi, la locația minunată Fabulous Kids*, unde am petrecut momente de bucurie și împlinire alături de întreaga noastră comunitate. A fost o ocazie specială să reflectăm la drumul parcurs și să ne exprimăm recunoștința față de cei care ne-au sprijinit și ne-au însoțit în această călătorie plină de încercări și reușite.

*Mulțumim Fabulous Kids pentru că ne-ați pus la dispoziție spațiul de joacă!

Am rugat întreaga echipă să lase în scris câteva gânduri despre această aniversare și pentru că s-au strâns mai multe emoții decât ne așteptam, am simțit că e necesar să le așternem într-un articol pe site.

 

„Știu că timpul zboară, însă 9 ani de Activity simt că au trecut într-o clipă. O clipă în care ne-au călcat pragul 350 de copii pentru care am desfășurat 117.500 de ore de terapie comportamentală, 5.000 de ore de terapie logopedică, 1.300 ore de kinetoterapie, 2.750 de ore de terapie de grup pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale, 250 de ore de meloterapie și 2.300 de ore de terapie senzorială. Ne-am întâlnit cu 3800 de părinți și bunici care ne-au cerut ajutorul și am format în ultimii 3 ani 65 de părinți în cadrul proiectului Părintele Co-terapeut. De-a lungul timpului, din Activity au făcut parte oameni cu suflet mare și profesioniști în domeniu care au fost angajați (cca. 80) sau voluntari (cc.a 115), împreună cu care am organizat 50 de evenimente marca Activity și am participat la 35 de evenimente tematice. Aniversarea de 9 ani vine cu o nouă (9) locație, o nouă perspectivă de dezvoltare a serviciilor și programelor care să vină în ajutorul copiilor și a familiilor (de exemplu, After School), continuând în același timp activitățile de terapie și suport oferite cu empatie, dragoste și toleranță pentru toți cei care ne cer ajutorul.” - Simona Mocanu, psihopedagog logoped.

„9 ani de Activity sunt pentru mine 9 ani în care m-am format ca profesionist, care m-au scos mult din zona de confort, care mi-au oferit prilejul să interacționez cu specialiști din domenii conexe, care m-au ajutat să pun accent pe calitate, să îmi construiesc o echipă puternică, să cunosc o comunitate faină de părinți, să mă implic în recuperarea și dezvoltarea mai multor copii frumoși cu care am creat multe amintiri plăcute!

La mulți ani, Activity! Mulți ani cu lucruri frumoase și bine făcute pentru copii și părinți!” - Andrei Ionel Mocanu, psiholog, analist comportamental.

„La mulți ani, Activity! Te felicit pentru impactul pozitiv pe care îl ai atât în viața terapeuților, cât și în cea a familiilor care îți trec pragul. Să trăiești mulți, mulți ani!” - Mihaela Oprișor, terapeut.

„Mă bucur că fac parte din Asociația Activity și este al doilea an în care sărbătoresc alături de colegii mei activi. Acești 9 ani de Activity au adus multe bucurii atât copiilor, cât și părinților și nouă, pentru că suntem din ce în ce mai implicați, mândri, pozitivi, încrezători că vedem rezultate mult mai bune de când copiii și părinții au intrat în asociație. La mulți ani, Activity și să ne bucurăm mai mulți ani împreună! 🥳” - Letiția Sora, asistent social.

„La mulți ani, Activity! În cei 9 ani ați realizat lucruri minunate, iar de 1 an și jumătate m-am alăturat și eu echipei pentru a ajuta să continuăm să facem lucruri cât mai bune. Cu această ocazie, sărbătorim împreună atât o echipă plină de energie și dedicată, cât și pe piticii noștri care ne aduc zâmbete în fiecare zi, care ne bucură cu fiecare progres pe care îl realizează, dar și pe părinții acestora, un exemplu de putere, forță și perseverență, atât pentru noi, cât și pentru cei mici. La cât mai mulți ani plini de realizări!” - Raluca Brehoi, asistent social

„La mulți ani, Asociația Activity! La mulți ani cu ședințe de terapie distractive, activități extraordinare, proiecte excepționale și planuri mărețe! La mulți ani alături de copii, părinți și de noi, membrii echipei Activity! La mulți ani nouă, familia Activity! Personal, nu fac parte din echipa Activity de 9 ani, ci de mai puțin de un an. Totuși, am reușit în acest scurt să văd cum Asociația Activity schimbă viețile a zeci de copii și familii zi de zi și știu sigur că a schimbat mii în acești nouă ani. Așa că dorința mea pentru asociație este ca totul să se continue la fel mulți ani de acum înainte. Fă ce știi să faci, Activity, pentru că faci bine! La mulți ani!” - Iuliana Șandru, pedagog de recuperare.

„Din totalul de 9 ani ai Asociației Activity, eu fac parte din această familie de aproximativ 7 ani. Au fost perioade bune, perioade mai puțin bune, cum ar fi anul 2020 când a trebuit să lucrăm online. Cu toate acestea, am trecut cu bine peste momentele respective și iată-ne sărbătorind 9 ani. Am crescut împreună, am dat viață gândurilor, am încheiat capitole și am început să scriem povești! Continuăm la fel și peste alți 9 ani! La mulți ani activi, Activity!” - Raluca Berchez, psiholog, analist comportamental.

„Mă bucur mult că am ocazia să iau parte la cea de-a doua aniversare din cadrul Asociației Activity. Este un context prin care sărbătorim cu toții, atât cei mici cât și cei mari, succesele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Acest lucru ne face să ne conectăm în profunzime, să fim mai empatici și să dăm în continuare tot ce avem mai bun pentru a reuși să ne atingem scopul și de a-i ajuta pe cei mici să aibă o viață independentă. Felicitări tuturor pentru aniversarea a 9 ani de activitate realizată cu pasiune, implicare și iubire! La mulți ani! ❤️” - Alexandra Ghilință, psihopedagog, logoped.

„Felicitări pentru cei 9 ani de activitate a Asociației Activity! Să continuăm să aducem bucurie în viețile noastre, ale copiilor și familiilor pe care îi susținem. Să avem mereu puterea și inspirația de a face o diferență în comunitate. La mulți ani și la mulți ani! 🎈🫶” - Oana Cocea, psihopedagog.

„Cu toate că eu am intrat mai recent în acest colectiv, sărbătorirea a 9 ani de Activity îmi arată dedicarea din partea tuturor oamenilor implicați în această Asociație, lucru care reiese în mod special din progresele copiilor. După acești 9 ani - în care au fost un număr mare de copii, multe evenimente, cursuri, workshop-uri, schimbări de locații - dorința de a avansa, de a-i ajuta pe cei mici și de a juca un rol activ în dezvoltarea lor a crescut de la o zi la alta și cu siguranță va continua să o facă și în următorii ani. La cât mai mulți ani de Asociație :)!” - Tanita Lazăr, psihopedagog, analist comportamental.

„Am văzut organizația cum crește pe parcursul a aproape șapte ani din cei nouă de activitate și mă bucur că am putut contribui la frumoasa sa evoluție. De la un vis, de la un apartament a devenit un centru mare și primitor care aduce o viață NOUĂ copiilor speciali. Activity, îți doresc ani frumoși și plini de noutăți care să facă în continuare lumea puțin mai bună!” - Andreea Mirea,voluntar coordonator departament comunicare si PR.

 „Începutul lui 2024 m-a adus în familia Activity și m-a scos din zona de confort. Având experiență doar în proiecte cu copii tipici, Activity mi-a arătat și altă față a lumii celor mici, unde e nevoie de multă perseverență și de un suflet puternic. Aștept cu nerăbdare să văd cum va arăta parcursul în Asociație, da știu sigur că începutul nu poate decât să mă bucure. La mulți ani, Activity” – Mihaela Țîmpău, social media manager.

 

Cu fiecare cuvânt și fiecare gând exprimate de membrii echipei noastre și de cei care au trecut pragul Asociației Activity, am simțit din nou puterea și impactul pe care îl avem în viețile copiilor și familiilor noastre. Ne bucurăm că suntem într-o continuă creștere și dezvoltare, aducând zâmbete și speranță în fiecare zi. Mulțumim copiilor și părinților noștri minunați pentru că ne-au fost alături și pentru că ne-au deschis ușile către inimile lor și către locurile de joacă în care ne putem întâlni și sărbători împreună. Continuăm să facem lucrurile să se întâmple!

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

ABC-ul vorbirii la copilul cu autism: Cum îmi ajut copilul să își dezvolte limbajul și comunicarea? – Workshop pentru părinți și terapeuți

ABC-ul vorbirii la copilul cu autism: Cum îmi ajut copilul să își dezvolte limbajul și comunicarea? - Workshop pentru părinți și terapeuți

🫶🏻 Vino alături de noi la cursul online „ABC-ul vorbirii la copilul cu autism: Cum îmi ajut copilul să își dezvolte limbajul și comunicarea?” pe 18 mai 2024, online, între 10:00-13:00. Cursul este susținut de Andrei Ionel Mocanu - psihoterapeut și analist comportamental- și este destinat părinților și terapeuților.

🫂 „Știai că prin stimularea dezvoltării limbajului la copiii cu autism, poți reduce comportamentele nedorite și tendințele de autostimulare? Te invit să participi la workshop pentru a învăța să dezvolți comportamentele verbale ale copilului și pentru a deveni un partener de joacă eficient, ajutându-ți copilul să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să interacționeze mai bine cu cei din jur.” - Andrei Ionel Mocanu.

Ce vom aborda?

  • definirea comportamentelor verbale;

  • descrierea operanților verbali;

  • organizarea mediului care să încurajeze dezvoltarea limbajului;

  • identificarea criteriilor de alegerea primelor cuvinte;

  • prezentarea modalităților de dezvoltare a cererilor;

  • prezentarea modalităților de dezvoltare a imitării verbale;

  • prezentarea modalităților de dezvoltare a tactului.

👉🏻Andrei Ionel Mocanu (sau Tatăl activ), co-fondator Activity - Asociația de intervenție terapeutică pentru copil și familie, este absolvent al Facultății de Psihologie și Științele Educației, cu specializările în Pedagogie (în 2008) și Psihologie (în 2012). El este, de asemenea, facilitator al programelor parentale Cercul Siguranței și Triple P. Printre cursurile la care a participat Andrei se numără și „Analiză comportamentală aplicată: Intervenție în Tulburările de Spectru Autist", care îi conferă acreditarea națională de analist comportamental. 

Taxa de participare: 200 de lei/participant

Pentru înscriere:

👉🏻 Achitați taxa de participare până la data de 16 mai 2024, utilizând detaliile de cont următoare:

Cont: RO12UGBI0000422012949RON

Nume cont: Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie Activity

Detalii plată: Donație

 

Mai multe detalii și actualizări despre eveniment găsești pe paginile de Facebook Asociația Activity, Tatăl activ, dar și în evenimentul de aici.

Prin ochii unui tânăr cu ADHD – Partea a II-a

Prin ochii unui tânăr cu ADHD - Partea a II-a

 
M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare. Prima parte a interviului se găsește aici.

 

Ce strategii sau tehnici folosești pentru a-ți gestiona eficient simptomele ADHD în timpul activităților zilnice?

Cel mai mult mă ajută rutina: trezitul și culcatul la aceeași oră sunt foarte bune pentru oricine, dar pentru oamenii cu ADHD cu atât mai mult. Evitarea substanțelor stimulante (zahăr, alcool, droguri) este de asemenea obligatorie dacă vrei să diminuezi simptomele; eu cele mai multe probleme le-am avut cu zahărul și cafeaua, pe care le-am redus aproape în totalitate în prezent. Trebuie să iau în considerare că, statistic, sunt mai predispus adicțiilor de orice fel, așa că am grijă cu orice îmi dă bucurii false pe moment (aici intră și aplicații de scrolling, cu care am avut o problemă în timpul pandemiei).
Sportul și alimentația sunt de asemenea importante. În primul rând, oamenii cu ADHD sunt făcuți să fie în natură, să alerge, să exploreze, mai mult decât neurotipicii. Pentru mine, ieșitul la plimbare imediat ce mă trezesc este un ritual care dă roade, indiferent dacă e senin sau înnorat afară. Iar pe partea de alimentație, fibrele și proteinele sunt importante. Omega-3 este esențial, există studii care sugerează că ajută la ameliorarea simptomelor legate de deficitul de atenție (recomand profesorul Andrew Huberman pe acest subiect). În fiecare zi am la mic dejun ovăz cu semințe de chia și in, care sunt bogate în Omega-3. Nu este necesar să mănânci pește pentru asta (plus că este posibil să nu aibă Omega-3 dacă nu este de captură).
Aplicațiile de „reminder” sunt esențiale. Nu știu cum aș putea trăi ca adult fără așa ceva. De fiecare dată când am ceva de făcut și nu pot face în secunda următoare îmi setez un reminder pentru altă oră sau zi. Se mai întâmplă să amân și acel reminder, dar până la urmă fac ce trebuie să fac și nu mai uit.
Pe de altă parte, instinctul de „lasă că fac mai încolo” este un dușman greu de învins, și duce de multe ori la problema de mai sus cu reminder-ul: dacă poți să faci ceva acum, fă-o! Dacă ai murdărit o cană și ai timp să o speli, spal-o acum în loc să o lași să se strângă cu altele în chiuvetă și apoi să te streseze că sunt prea multe, spre exemplu. Se aplică la orice, și este un obicei greu de antrenat; nici eu nu am reușit să-l stăpânesc în totalitate.
Mai este ceva ce practic de câteva luni: meditația. Sunt exerciții de respirație, cum ar fi cel de 4 4 4 (respiri, menții, expiri) care ajută cu relaxarea; dar există și meditație în stil tradițional, cum ar fi cea transcendentală. Nu e nevoie să mergi la vreun templu, poți să îți iei o mantră de pe internet și să faci asta, sunt destule ghiduri online. Nu este nimic religios în asta, doar dacă vrei tu să fie; pur și simplu îi dai creierului douăzeci de minute lipsite de stimuli externi și îl lași să își facă de cap, cu acea „vibrație” (mantra) în fundal. 

 

Cum ai reușit să faci față criticilor sau prejudecăților legate de ADHD din partea celor din jurul tău?

Firea mea este să îi contrazic și să le ofer dovezi științifice oamenilor cu prejudecăți, dar nu funcționează mereu. Din păcate, trebuie să accepți că uneori oamenii nu sunt dispuși să înțeleagă ceva, oricât de bine ai explica. Am învățat să nu o iau personal, dar recunosc că este greu. Am întâlnit discriminare și hărțuire la fostul loc de muncă atunci când am început să spun că am ADHD, acum sunt mult mai atent cu asta.

 

Care sunt cele mai mari mituri sau înțelegeri greșite pe care le-ai întâlnit în legătură cu ADHD și cum le-ai contracarat?

Cel mai mare mit este că totul se întâmplă doar în capul tău, dar nu este greșit: unde altundeva să fie? Este ceva ce se manifestă în creier din momentul în care te naști. Au început recent să apară aparate care măsoară asta, cu acuratețe de 50% din câte am înțeles. 
De asemenea, s-a dovedit că ADHD-ul este ereditar: dacă ai cel puțin un părinte cu ADHD, atunci este probabil ca și tu să ai (personal am observat că mama și bunica au cam aceleași simptome ca mine, doar că se manifestă puțin diferit la fiecare).
Mai există și mitul că este doar la copii și trece când crești, lucru care este fals: eu sunt dovada vie că nu e așa, la fel și partenera mea; la fel și mulți alți adulți cu ADHD din toată lumea. 
Mai știu că există un mit care spune că ADHD-ul este doar legat de atenție: este parțial adevărat, pentru că, așa cum am enumerat mai sus, reprezintă mult mai mult decât asta; mai ales că vine la pachet cu anxietate sau sensibilități precum cele manifestate la autism. Mentionez că orice mit sau nelămurire mi-au fost clarificate de studii, doctori sau profesori; fie fizic, fie online.

 

Ce sfaturi ai pentru alte persoane tinere diagnosticate recent cu ADHD, care se confruntă cu dificultăți în acceptarea și gestionarea diagnosticului lor?

Nu este o boală, este neurodivergență. Conștientizarea acestui fapt este primul pas. Dacă societatea ar fi dispusă să ne lase să funcționăm în felul nostru, nu ar mai considera simptomele noastre o problemă. Oamenii cu ADHD sau autism au avut mereu un rol în societățile din trecut, dar acum a devenit din ce în ce mai greu să fim noi înșine fără să fim pedepsiți pentru asta. Nu vă învinovățiți dacă nu puteți funcționa precum oamenii neurotipici: societatea modernă a fost creată pentru ei; noi trebuie să ne adaptăm cum putem. Încercați, dacă puteți, să faceți ce vă place și să ascultați de instinct când acesta vă avertizează; este, de obicei, bun la a identifica pericolul de orice fel, dar și în a descoperi menirea fiecăruia. 
Plimbați-vă în natură cât mai des. Oamenii nu au fost făcuți să stea în casă sau în birou toată ziua, dar la cei cu ADHD poate fi insuportabil (cum am pățit și eu în pandemie), iar după aceea apar alte probleme, așa cum am menționat mai sus.

 

Cum consideri că ar putea fi îmbunătățite sistemele de sprijin și înțelegere pentru persoanele cu ADHD în comunitatea noastră?

Nu sunt conștient de asemenea sisteme în țara noastră, dar știu că în alte țări, dacă ai ADHD, poți să ai anumite beneficii la locul de muncă. Știu că în Norvegia, copiii cu ADHD primesc o alocație specială pentru cheltuieli în cazul în care strică obiecte din cauza hiperactivității. Nu este o practică rea, dar cred că în primul rând este nevoie de sprijin emoțional și de educație. Înțelegerea, de asemenea, din partea profesorilor și a colegilor la școală poate scuti copilul cu ADHD de multe traume mai târziu. Am văzut un studiu despre cum oamenii cu ADHD care au avut sprijinul necesar în copilărie au avut simptome mai ușoare pe durata adolescenței, dar și când au devenit adulți. Sprijinul acesta poate varia de la înțelegere și educație până la psiholog sau medicație.

 

Care sunt aspectele pozitive pe care le-ai descoperit în viața ta ca rezultat al experienței tale cu ADHD?

Deoarece sunt distras de cele mai mici detalii, îmi este ușor să îmi dau seama la prima vedere care sunt persoanele ce trebuie evitate și care sunt cele cu care m-aș înțelege bine. Disocierea este de obicei un lucru rău, dar uneori îmi este de folos. Plictiseala este cel mai mare dușman al meu, dacă sunt într-o ședință sau ceva similar unde nu există interacțiune constantă, sau unde gazda nu știe să îți capteze atenția constant, simt cum mă scurg pe jos. Atunci începe clasicul „uitat pe pereți”, când încep să visez și îmi fuge mintea din loc în loc, până când aflu că s-a terminat ședința sau cursul la care particip. Este un dar în situațiile plictisitoare când nu ai altceva de făcut, dar un blestem când ești nevoit să îți menții atenția și să reții anumite lucruri. Este posibil să nu disociez dacă depun foarte mult efort, dar la final apare o extenuare extremă; nu mai sunt capabil să fac multe alte chestii în decursul zilei respective. Dar asta m-a ajutat încă de mic să îmi dezvolt o pasiune pentru lumile fantastice din cărți, filme și jocuri; deoarece pot și eu să creez asemenea lumi doar uitându-mă în gol. În prezent, asta mă ajută să scriu povești cu o oarecare ușurință, lucru care îmi face plăcere. Mi-aș dori să profesez în privința asta dacă voi avea ocazia.

 

Cum te-ai simțit în legătură cu medicația și tratamentul pe care le-ai urmat pentru ADHD? Cum au influențat acestea viața ta de zi cu zi?

La început a fost un dar de la Dumnezeu: am reușit să fiu atent la lucruri fără să fac „stimming” (atunci când dai din picior, sau îți rozi unghiile, sau te joci cu mâinile pentru stimulare constantă). Am putut să lucrez mai bine, să mă uit la filme cu atenția completă acolo și multe altele. Dar efectul devine din ce în ce mai slab cu timpul, organismul se obișnuiește cu medicamentul și nu prea mai are efect. Dar efectele secundare nu pleacă, pentru mine asta a însemnat sensibilitate crescută la stimuli externi și dureri de cap, fapt care m-a făcut să îmi fie frică să ies din casă la un moment dat, să nu cumva să aud ambulanțe sau alte sunete „triggering”. Medicamentul, în mod ideal, ar trebui luat atâta vreme cât îți ia să îți dezvolți obiceiuri sănătoase încât să combați simptomele și fără el. Sunt însă mulți oameni care nu reușesc asta și sunt nevoiți să ia medicamente toată viața. Cred că și ei au nevoie să fie înțeleși și sprijiniți.
Eu nu mai iau pastile, am încercat să iau recent din nou și mi-am dat seama că nu doresc să trec iar prin efectele secundare dacă mă pot descurca cu obiceiurile construite deja. Mi-a luat câțiva ani, dar într-un final am reușit să îmi trăiesc viața de zi cu zi aproape la nivel optim. Nu este ușor, desigur, în fiecare zi este o bătălie nouă; un joc cum e trasul de funie între instincte și obiceiuri, dar reușesc în mare parte din zile.

 

Cum vezi viitorul tău și cum crezi că experiența ta cu ADHD te va influența în atingerea obiectivelor și visurilor tale?

Am menționat mai sus că disocierea mă ajută pe partea de creativitate, dar pe de altă parte sunt distras ușor și îmi este greu să îmi mențin disciplina în ceea ce fac, așa că nu pot spune că îmi este ușor. Mecanismele și mediul pe care mi le-am construit sunt esențiale pentru a putea lucra la lucrurile care mă pasionează, dar și la job-ul de zi cu zi. Cred că voi reuși să îmi ating obiectivele dacă nu mă abat de la rutină și de la mediu, am mare noroc că am control asupra amândurora. Mulți nu au, din păcate.
Eu îmi doresc să devin autor, să scriu romane, povești de toate felurile; deja am făcut mulți pași în privința asta. La prima vedere pare ceva imposibil pentru cineva cu ADHD: să creezi și să aranjezi o întreagă lume când tu nu poți să îți menții atenția la o amărâtă de ședință; dar din nou, pasiunea este foarte importantă. Combinată cu disciplina și rutina poate da roade incredibile.

Mulțumim M.S pentru că ne-ai acordat acest interviu!

PS: Cum tot am deschis subiectul ADHD, avem și o propunere pentru tine. Dacă ești părinte sau cadru didactic, te așteptăm pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD”. Află mai multe și înscrie-te aici.

 

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție

Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție

Participă pe 29-30 martie 2024 la cursul Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice. Simptomele ADHD nu afectează doar copilul, ci și climatul familial și al clasei din care face parte acesta. Este important ca intervenția terapeutică să implice psihoeducație atât pentru familie, cât și pentru cadrele didactice.
„În interacțiunea cu un copil diagnosticat cu ADHD, fie în rolul de terapeut, fie în calitate de profesor, există adesea tentația de a renunța, simțind că te lupți împotriva unor obstacole care nu pot fi depășite. Această situație poate apărea atunci când nu dispui de instrumentele necesare pentru a-i motiva suficient pe copil sau pentru a-l implica cu adevărat în procesul terapeutic sau educativ.
Din acest motiv am elaborat acest program de formare. Scopul este de a furniza informații actualizate referitoare la diagnostic, medicație și intervenție comportamentală la domiciliu, precum și un plan pentru îmbunătățirea calității vieții copilului cu ADHD în mediul școlar.
Acest demers nu este lipsit de provocări, dar colaborarea autentică cu profesioniștii din domeniul sănătății mintale poate genera cele mai bune rezultate în sprijinirea și îndrumarea acestor copii.” (Andrei Mocanu, psihoterapeut)

 

🫶🏻 Participanții vor avea oportunitatea să:

- identifice simptomele specifice ADHD;
- cunoască pașii pentru realizarea unui diagnostic correct;
- înțeleagă cauzele apariției ADHD;
- înțeleagă importanța terapiei medicamentoase;
- gestioneze simptomele ADHD acasă și în public;
- gestioneze simptomele ADHD în clasă;
- aibă o imagine a evoluției ADHD de la preșcolaritate până la maturitate;
- își construiască o înțelegere adecvată despre nevoile copiilor cu ADHD.

👥 Lectori:

Andrei Ionel Mocanu, Psihoterapeut - Tatal activ
Gheorghe Ramona Octaviana, Medic primar psihiatrie pediatrică - Ramona Octaviana Gheorghe Psihiatrie Pediatrica
Marius Rusu, Psiholog clinician - Călător în Sine

🗓️ Program:

- 29 martie: 16:00 - 20:30
- 30 martie: 9:00 - 18:00

📍Locație:

Asociația Activity, Str. Intrarea parului, 28, București.
👉🏻Taxa de participare:
400 de lei/participant
✔️ Pentru înscriere:
1️⃣ Achitați taxa de participare până la data de 25 martie 2024, utilizând detaliile de cont următoare:
Cont: RO12UGBI0000422012949RON
Nume cont: Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copii și Familie Activity
Detalii plată: Donație
2️⃣ Trimiteți dovada de plată, numele persoanei pentru care se face înscrierea și numărul de telefon pe e-mail la contact@asociatia-activity.ro

 

Pentru orice întrebare, ne poți trimite mesaj pe Facebook sau Instagram.

Prin ochii unui tânăr cu ADHD – Partea I

M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare.

Cum și când ai fost diagnosticat?

Am început în decembrie 2020 să merg la psiholog din cauza anxietății crescute în timpul pandemiei; nu am știut atunci, dar izolarea poate amplifica simptomele ADHD destul de mult, mai ales dacă trăiești cu partenerul în aceeași cameră, cum a fost cazul meu. Ședințele păreau să aibă efect la început, dar cu timpul mi-am dat seama că nu funcționează toate sfaturile și metodele pentru reducerea anxietății pe care mi le-a oferit doamna psiholog. Din întâmplare am aflat despre ADHD și ce înseamnă cu adevărat (am crezut greșit, ca mulți alții, că este doar ceva ce au copiii și trece, ceva legat de hiperactivitate și atât).

În iulie 2021 pus întrebarea la una dintre ședințe: „Am citit despre ADHD și cred că am și eu, ce putem face?” iar doamna psiholog a acționat imediat fără prejudecăți. Mi-a pus multe întrebări: despre copilărie, despre părinți, despre relații. După care, în decursul a trei ședințe, am făcut testul ADHD – DIVA. A fost extenuant, dar la finalul lunii august am primit rezultatul:

Conform testului de ADHD – DIVA Adult, prezintă:

7/9 simptome din criteriul de deficit de atenție la maturitate;
8/9 simptome din criteriul de deficit de atenție prezent în copilărie;
9/9 simptome din criteriul pentru hiperactivitate/impulsivitate prezente la maturitate;
6/9 simptome din criteriul pentru hiperactivitate/impulsivitate prezente în copilărie;
Prezintă simptome ce afectează mai mult de două domenii de funcționare;
Prezintă simptomatologie specifică ADHD de tip combinat.

Trebuie să menționez că în România nu se poate da diagnostic pentru ADHD. Nu primești o foaie, cum se întâmplă în alte țări, care să ateste că ai asta și gata. Când am schimbat recent medicul de familie i-am spus că am ADHD și nu a găsit cod sistem, a trebuit să treacă anxietate în schimb.

Cum ai primit vestea?

Am avut multe întrebări, cum ar fi: de ce pare că am simptome mai mult ca adult? Iar răspunsul dumneaei a fost că unii oameni cu ADHD tind să uite cum se comportau în copilărie, fie din cauza traumelor asociate cu consecințele simptomelor, fie din alte motive; ei răspund așa cum își amintesc. De asemenea, simptomele se pot schimba când persoana cu ADHD ajunge la maturitate, spre exemplu hiperactivitatea externă poate deveni internă, cum am pățit și eu; să ai capul constant plin de gânduri și de griji, sărind de la un gând la altul cu o viteză extenuantă; fapt care poate da naștere anxietății.

Am întrebat ce se poate face în afară de a merge la psiholog, auzisem povești de prin alte țări cu diferite medicamente și cum sunt abuzate de oamenii fără ADHD. Doamna psiholog m-a trimis la psihiatru de unde am plecat cu o pastilă pentru anxietate și una pentru ADHD. Le-am luat pe ambele mai multe luni, după care am renunțat la prima; în scurt timp și la a doua. Pe moment, până să fac ceva în privința asta, am fost bucuros, aveam în sfârșit un răspuns la toate problemele mele.

Care este atitudinea ta față de diagnostic (ții secret acest aspect despre tine sau ești deschis vizavi de el)?

Familia mea știe, prietenii la fel. În schimb, la muncă încerc să nu dezvălui dacă nu mă simt sută la sută confortabil cu persoana și cu locul; chiar și atunci prefer să spun că am anumite probleme, să le descriu așa cum sunt în loc să spun ADHD în mod direct, deoarece am pățit la alt loc de muncă să dezvălui asta și să mi se menționeze des după aceea că „e de la ADHD” când făceam ceva greșit.

Cum au reacționat familia și prietenii când au aflat diagnosticul tău? Atitudinea lor față de tine s-a schimbat?

Familia a fost confuză: unele rude au spus că nu am arătat niciodată simptome (nu știau ce înseamnă asta oricum), mama a spus că am fost dus la medic când eram la grădiniță deoarece eram hiperactiv (la sugestia învățătoarei sau asistentei de la grădiniță, nu mai țin minte) și că domna doctor a spus că nu am nimic, că așa sunt copiii. Faptul acesta eu l-am aflat de la mama abia după diagnostic, din păcate. A trebuit să le explic rudelor în ce constă și cum am ajuns aici și au înțeles până la urmă, chiar daca nu a fost usor; mai ales pentru o țară unde sănătatea mintală ca subiect este tabu.

Prietenii, în schimb, nu au fost surprinși. Este un fenomen numit „masking” care apare și la autism (este comorbid între 50% și 70% cu ADHD, dar nu am făcut test oficial pentru autism încă) care te face să îți ascunzi și să internalizezi instinctiv simptomele în preajma oamenilor cu care nu ești complet confortabil; fapt care poate crea anxietate pe termen lung, dar și să dea impresia că “nu ai nimic” celor care nu te cunosc cu adevărat.

Cum era viața ta înainte de diagnostic?

Mereu am știut că e ceva în neregulă cu mine: când eram copil cream probleme des și nu reușeam să îmi fac prieteni de lungă durată. Am fost supus bullying-ului ani la rând din cauza diferențelor mele, fapt care a dus la traume și anxietate. La finalul clasei a VIII-a când toți plângeau că se rupe gașca, eu eram bucuros că scap de acel mediu toxic. Înainte să înceapă bullying-ul mă comportam exact cum s-ar comporta un copil tipic cu ADHD: eram hiperactiv, eram gălăgios, eram intrusiv și neatent la ore; dar doar la cele care nu îmi plăceau, sau la care îmi displăcea profesorul; s-a dovedit că oamenii cu ADHD, oamenii neurodivergenți în general, pot învăța chiar mai bine decât neurotipicii dacă subiectul îi pasionează. Țin minte cum m-am chinuit cu anumite materii, cum am rămas corigent chiar; pe când la altele luam note mari fără efort, fără să fac teme sau să iau notițe, doar pentru că eram absorbit de subiect și rețineam tot.

Ca adult m-a afectat în primul rând la facultate: nu am reușit să îmi fac niciun prieten; toți prietenii pe care îi aveam i-am cunoscut online, în jocuri sau pe rețele; față în față îmi este greu până în prezent să vorbesc cu străini, sau chiar cu cunoștințe, dacă nu suntem pe aceeași lungime de undă în totalitate. De asemenea, mă exprim mult mai bine în scris decât în vorbit sau prin gesturi, deci poate și asta a ajutat.

În primele săptămâni am avut atacuri de anxietate la facultate. Acolo ești pe cont propriu. Depinde de tine să urmărești programul, să te organizezi, să vii la anumite ore; a fost mult prea extenuant, fapt care a pus capăt învățământului universitar pentru mine: de trei ori am încercat să fac o facultate si tot de atatea ori am renunțat. Persoanele cu ADHD au mari probleme cu organizarea, cu noțiunea timpului, și cum am menționat înainte: cu atenția la subiecte care nu le plac. Dacă ar fi fost vreo facultate care să îmi placă la nebunie, probabil aș fi reușit să o termin, dar nu am găsit până acum și am încetat căutarea, cel puțin în România. De asemenea, cu viața de adult și schimbarea simptomelor am căpătat și o sensibilitate destul de mare la stimuli externi, dacă înainte doar mă distrăgeau, acum îmi provoacă stres și anxietate.

Cum te-a afectat diagnosticul de ADHD în viața ta personală și profesională în ultimii trei ani?

M-a ajutat să accept că așa sunt eu și că nu e nimic în neregulă cu mine, am avut doar ghinionul să mă nasc într-o perioadă și/sau locație nepotrivită. Am aflat de atunci tot ce se poate afla despre ADHD și încerc să fiu și acum la curent cu toate noutățile în privința asta (doctorul Russell Barkley este o sursă bună, dar nu singura). Am aflat despre teoria care spune că suntem excepționali într-un trib: suntem capabili să observăm detaliile mici, să distingem pericolul sau hrana mai bine decât neurotipicii, și să luăm mai multe riscuri. Unele studii au arătat că oamenii cu ADHD sunt mai buni antreprenori, de exemplu, datorită celor menționate mai sus (am câteva rude ca exemplu, și da, este ereditar ADHD-ul). De asemenea, este foarte comună lipsa de respectare a autorității; mulți oameni cu ADHD sau autism sunt incapabili să perceapă autoritatea, mai ales cea absolută sau cea neînțeleasă.

Care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți în gestionarea simptomelor ADHD în viața de zi cu zi?

Organizarea, noțiunea timpului și memoria sunt cele mai netrebnice. Am mare noroc că lucrez de acasă, în așa fel am mult mai puțini stimuli externi și mă pot concentra mai bine, altfel aș fi avut probleme și cu atenția. Fenomenul de „hyperfocus” intervine pe partea de organizare și de timp atunci când mă axez prea mult pe o singură chestie, până când aceea este rezolvată. Inabilitatea de a trece peste ceva fără ca acel ceva să fie „complet” este foarte comună la ADHD, din ce am aflat. Partenera mea are de asemenea ADHD (motiv pentru care ne înțelegem așa bine) și la ea se manifestă mai agresiv această problemă: uită să mănânce, să bea apă, să se ridice de pe scaun; asta am pățit și eu acum, de când am început să răspund la aceste întrebări. Sunt și avantaje, cum ar fi că termini ce începi aproape mereu, dar este extenuant pe termen lung. De asta se leagă și noțiunea timpului. Noțiunea timpului (lipsa ei) a fost mereu o problemă mare pentru mine: întârziam la școală aproape zilnic, acum întârzii la muncă sau la alte activități indiferent care ar fi distanța parcursă. Percepția timpului este distorsionată des la oamenii cu ADHD: nu suntem capabili să estimăm și să calculăm cât durează anumite chestii.

Memoria de scurtă durată este alt inamic. Aici se aplică același principiu ca la materiile școlare: dacă e ceva ce îți place sau te-a marcat, atunci se transferă în memoria de lungă durată și rămâne; dacă nu, atunci este cel mai probabil uitat la fel de repede cum a venit (dacă nu e ceva spontan, spre exemplu „du-te acum și fă chestia asta”). Mereu mi s-a spus că uit pentru că „nu îmi pasă”. Este pe jumătate adevărat: creierul meu nu poate fi convins ușor că ceva este cu adevărat important dacă nu consideră din prima că este.

Ține aproape pentru partea a II-a a interviului!

Ps: Dacă ești părinte sau cadru didactic, te invităm să participați pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD”. Află mai multe și înscrie-te aici.

Strategii pentru a încuraja comportamentele pozitive

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor – atât pentru binele lor cât și pentru a celorlalți.

Atât noi adulții (părinți, educatori, terapeuți etc.) cât și copiii, nu suntem ființe perfecte, totuși, cea mai bună metodă de predare necesită un plan de disciplină eficient. E important pentru părinți și pentru specialiști să știe cum să gestioneze comportamente probleme dar și cum să încurajeze comportamentele pozitive. O disciplină bună, cu alte cuvinte, duce la o predare bună și la vremuri bune.

Încurajarea comportamentelor pozitive poate implica un efort mai mare atât pentru adult cât și pentru copil- decât gestionarea comportamentelor problemă. De aceea, vă propunem câteva metode simple pentru a ajuta la încurajarea acțiunilor pozitive la copilul dumneavoastră. Uneori veți putea pune în aplicare doar una dintre aceste metode, alteori vă veți folosi de două sau chiar trei metode.

O primă metodă este întărirea pozitivă/lauda. Laudele ar trebui să apară des, în fiecare zi. Numărul laudelor și a alor interacțiuni pozitive ar trebui să depășească numărul comentariilor negative la un raport de aproximativ trei la unu (trei laude la un comentariu negativ). Un prim gând ar putea fi că acest lucru este aproape imposibil sau greu de făcut, însă dacă vă uitați cu atenție, nu ar trebui să apară probleme în a găsi un comportament pozitiv de întărit. Câteva exemple ar putea fi: “Ți-ai început temele singur! Ești foarte tare”, “Ți-ai pus hainele înapoi în dulap, super!”, “Te-am văzut cum ai jucat astăzi fotbal. Te-ai descurcat foarte bine!”.

Odată ce ați pus copiii să realizeze cu succes un anumit comportament pozitiv, întărirea pozitivă poate ajuta la menținerea cooperării sau a performanței bune. Cu toate acestea, trebuie acordată o mare atenție la cum oferim aceste laude deoarece acestea ar trebui adaptate într-o oarecare măsură pentru fiecare copil și fiecare situație în parte. Unii copii preferă întărirea verbală pozitivă emoțională și elaborată, în timp ce altora nu le place.

Două trucuri suplimentare care pot ajuta ca laudele să aibă un efect și mai mare la stima de sine a copilului: lăudați copilul în fața altor oameni și oferiți laude neașteptate.

„Cronometrele de bucătărie” sunt dispozitive minunate pentru încurajarea unui comportament pozitiv la copii. Cronometrele, de orice fel chiar, pot fi de mare ajutor pentru aproape orice comportament pozitiv – fie că este vorbă de a-și pune hainele înpoi, de a strânge după o activitate sau de o tranziție dintre două activități. Copiii, în mod special cei mai micuți, au tendința naturală de a dori “să bată” dispozitivul mecanic de ticăituri.

O altă strategie prietenoasă și motivantă este graficul. Cu graficele, veți folosi ceva ca un calendar pentru a ține evidența a diferitelor comportamente pozitive ale copilului. Puteți pune acest calendar fie pe biroul copilului sau să le afișați într-un loc cât mai vizibil și ușor de accesat. Un astfel de calendar poate fi personalizat în funcție de copil. De exemplu, zilele săptămânii vor fi trecute orizontal în partea de sus iar comportamentele vizate vor fi trecute unul sub celălalt în partea stângă. În momentul în care copilul finalizează sarcina în mod satisfăcător, puteți indica acest lucru în calendar cu stickere pentru copiii mai mici și numere, puncte sau note pentru copiii mai mari.

Cu aceste calendare, întărirea pozitivă poate veni din trei lucruri: graficul în sine, laudele din partea adultului și satisfacția de a face o treabă bună. Putem numi aceste trei lucruri întăritori naturali. Scopul este de a ajuta copilul să dezvolte o motivație intrinsecă, mai degrabă decât să fie motivat doar de o recompensă extrinsecă/recompensă artificială. Uneori, totuși, întăritorii naturali pot să nu fie suficienți pentru a-l motiva pe copil să îndeplinească o sarcină iar atunci veți putea recurge la recompense artificiale (de exemplu: tokeni colorați, stickere, desert, timp extra pentru o activite plăcută etc.).

Acestea sunt doar câteva strategii pentru a întări comportamente pozitive. Cu timpul, punându-le în aplicare, vă va fi mult mai ușor să veniți cu strategii proprii. Ceea ce este important de reținut este că atunci când implementăm o intervenție, consecvența este necesară pentru a vedea rezultate – fie că sunt mici, fie că sunt îmbunătățiri majore.

Bibliografie:

Phelan, T. & Schonur, J. (2016). 1-2-3 Magic in the Classroom

Articol scris de: Lazăr Tanita – terapeut și coordonator Asociația Activity.

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism – expresiile feței și mimica gestuală

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism - expresiile feței și mimica gestuală

Pentru a înțelege la ce ne referim prin termenul de “emoții”, ar trebui să începem prin a-l defini. Conform dicționarelor explicative, emoția este “reacția afectivă de intensitate mijlocie și de durată scurtă (...) oglindind atitudinea individului față de realitate". Conform literaturii de specialitate, dezvoltarea abilităților emoționale pentru preșcolari începe de la cele patru emoții de bază: fericit, trist, speriat și furios. Cu toții simțim emoții pe parcursul întregii vieții, dar există persoane care nu pot identifica propriile emoții sau nu pot recunoaște emoțiile celor din jur chiar dacă la o primă vedere poate părea o simplă deprindere. O mare parte dintre aceste persoane suferă de tulburare de spectru autist.

Tulburarea de spectru autist reprezintă o dizabilitate de dezvoltare corectă a creierului uman, afectând trei arii principale de funcționare și dezvoltare: comunicarea, interacțiunea socială și comportamentul. În cazul persoanelor diagnosticate cu Tulburare de Spectru Autist, dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă unul dintre principalele obiective ale planului de intervenție, alături de stimularea limbajului și corectarea comportamentelor.

Dezvoltarea emoțională a copiilor reprezintă capacitatea acestora de a simți, înțelege și exprima propriile emoții, dar și de a percepe emoțiile celor din jur. De asemenea, unul dintre primele semnale de alarmă care ne pot indica faptul că un copil ar putea suferi de autism, apare în jurul vârstei de 4-6 săptămâni. Lipsa surâsului voluntar ca reacție a stimulilor din jur și, mai apoi, lipsa zâmbetelor sociale, începând cu vârsta de două, trei luni și până la un an, ar putea fi un prim indicator în diagnosticarea copilului nostru.

Deși copiii cu autism au probleme în identificarea emoțiilor, nu este imposibil ca ei să ajungă să le recunoască și chiar să le exprime în mod corect. În primul rând, trebuie să fim răbdători și să fim conștienți că nu este un drum simplu. Trebuie să înțelegem faptul că fiecare copil este unic, iar gradul de afectare este diferit, așa că abilitățile vor evolua diferit de la caz la caz. Ceea ce trebuie să avem în vedere este faptul că trebuie să începem cu pași mici.

Pe parcursul procesului de recuperare, există pași ce trebuie urmați pentru învățarea tuturor abilităților noi. Pentru dezvoltarea emoțională, este folosit același tipar. O modalitate de a recunoaște sentimentele și emoțiile o reprezintă, în primul rând, identificarea expresiilor faciale. Astfel, putem începe cu prezentarea emoțiilor pe pictograme și imagini, apoi trecem la generalizarea lor în diferite medii și mai apoi la înțelegerea propriilor emoții. Trebuie să avem în vedere faptul că, deși poate recunoaște cu ușurință toate emoțiile cu ajutorul imaginilor, copiilor nu le va fi ușor să generalizeze emoțiile și în mediu.

Revenind la procesul de învățare, acesta ar trebui să fie prezentat într-un mod atractiv pentru copii, astfel predarea emoțiilor se poate face mai ales în mediul natural prin intermediul unor activități distractive.

În continuarea articolului vă vom prezenta câteva activități structurate ce poate fi utilizate ca primă etapă în identificare și exprimarea emoțiilor.

Citește și articolul: Ce activități și jocuri putem face acasă cu copiii cu autism?

1. Prefă-te că te simți

Materiale necesare: imagini cu expresii faciale și corporale, o oglindă.

Cerința: Fă și tu!

Pregătim o serie de imagini cu diferite emoții întărite prin expresii faciale și corporale.

 

 

 

 

În timpul jocului, denumim emoția asociată fiecărei imagini.

Apoi, îi cerem să imite expresiile prezentate, descriind, în același timp, poziția ochilor, a sprâncenelor și a gurii.

             

Pentru mai mult succes, expresiile se exersează în fața unei oglinzi, iar adultul trebuie să imite la rândul său expresiile din imagine. Este necesar să întărim emoția prezentată prin integrarea în joc a unei experiențe. De exemplu, când mimează un chip vesel, am putea să îl gâdilăm pentru a ajunge să facă asocierea dintre experiență, senzația dată și emoție.

După ce copilul ajunge să recunoască toate expresiile faciale destinate celor patru emoții de bază, putem avansa și adăuga în activitatea noastră și indicațiile verbale, fără suport vizual, spre exemplu: "arată bucurie"!

2. Ghicește emoția!

Materiale necesare: pictograme cu diferite expresii faciale.

Cerința: Eu mimez și tu ghicești emoția!

Pentru a juca avem nevoie de cel puțin doi participanți, însă numărul participanților poate fi nelimitat. Un jucător va merge în față și va extrage una dintre pictogramele ce reprezintă diverse expresii faciale destinate emoțiilor.

Va mima, apoi, expresia de pe cartonaș, iar celălalt jucător/ceilalți jucători vor ghici emoția reprezentată.

    

Apoi va veni rândul următorului jucător să mimeze și tot așa până la ultimul participant.

Indiferent de jocul ales, pentru a fi mai atractiv, premiul final ar trebui să fie un lucru extrem de motivant pentru copil.

Activitățile prezentate mai sus se pot realiza atât în timpul terapiei, cât și acasă sau în timpul grupurilor de socializare. Cu toții știm că pentru a putea fi deprinse cu ușurință, abilitățile copiilor trebuiesc exersate cu repetitivitate, astfel activitățile și jocurile educative, indiferent de aria pe care o dezvoltă, ar trebui să nu lipsească din niciunul dintre mediile cu care copiii iau contact.

 

Surse de informație:

Anabel Cornago, “LAS EMOCIONES EN EL AUTISMO. MÓDULO 2. Expresión emocional” Jose Feliciano, https://autismocdmexico.org/ar/autismo-y-emociones/, 26.02.2021

Ciornohac Mădălina, https://edu.freepedia.ro/inteligenta-emotionala-copii-t-s-a, 07.03.2021

Dr. Ileana Andreescu, https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/autism-tulburare-de-spectru-autist

Imagini emoții – Kit resurse ABA

Articol realizat de Iuliana Lazăr – pedagog de recuperare

 

 

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Ce activități și jocuri putem face acasă cu copiii cu autism?

Ce activități și jocuri putem face acasă cu copiii cu autism?

Activitățile de stimulare a copiilor cu TSA nu trebuie să se oprească odată cu terminarea ședinței de terapie. Putem petrece timp de calitate cu ei și în același timp să stimulăm, prin diverse jocuri și activități, sensibilitatea, motricitatea și abilitățile sociale cum ar fi empatia, comunicarea, limbajul sau identificarea emoțiilor.

Citește și articolul: https://www.asociatia-activity.ro/simptomele-autismului/

Vă propunem diferite materiale pentru a lucra acasă cu copiii cu autism și pentru a vă face viața de zi cu zi cât mai ușoară.

Activități senzoriale

Aceste tipuri de activități vă permit să îmbunătățiți abilitățile motorii fine ale copilului. Deoarece majoritatea copiilor cu autism au mai puțină sensibilitate cu simțul tactil, este important ca aceștia să lucreze cu diferite texturi și să poată percepe senzațiile de baza: aspru, neted, moale și aspru. Pentru a realiza acest lucru, trebuie folosite diferite materiale precum plastilină, play doh, spumă, cutii cu ouă, nisip magic, bumbac.

Activități muzicale

În cadrul activităților și jocurilor copiilor cu autism, este recomandat ca părinții să cânte cu voce tare melodii pentru copii, deoarece în acest fel vor putea aprecia cu ușurință vocalizarea și vor percepe mai clar pronunția fiecărui cuvânt, stimulând comunicarea. Cântecele care se interpretează trebuie repetate constant, astfel încât copilul să încerce încetul cu încetul să le învețe și să participe cu fraze mici. Mai mult, este important ca cântatul să fie însoțit de dans pentru că în acest fel copilul își va îmbunătăți coordonarea prin imitarea pașilor.

Activități de lectură

Pentru a include lectura ca parte a activităților de acasă, este recomandat să începeți cu povești cu pictograme, deoarece în ele fiecare cuvânt sau acțiune mic va fi reprezentat printr-un desen simplu care le va permite să înțeleagă mai bine povestea. Dacă nu aveți povești cu pictograme, puteți alege să folosiți povești tradiționale cu grafică mare și să folosiți un limbaj simplu cu fraze scurte, astfel încât copilul să poată interpreta și învăța cuvinte noi.

Activități de lucru la masa 

Aceste activități sunt importante deoarece dezvoltă capacitatea copilului de a aștepta și de a-și menține atenția concentrată pe o acțiune. Ca o primă activitate, puteți începe să colorați imagini. La început este recomandat să îi oferi copilului desene simple, precum fructe sau legume care conțin una sau două culori cu mostrele respective, astfel încât copilul să vadă cum va arăta desenul deja colorat cu creioane colorate. Ca a doua varianta, ai folosirea hârtiei creponate sau lucioase, unde copilul trebuie să șifoneze, să rupă, să facă bile și să taie. Printre alte variante de activitate se pot folosi culori tempera sau acuarele. În acest caz, este important să se protejeze zona de lucru cu folie de plastic și copilul să aibă un șorț de protecție. Pentru pictură, copilului i se vor oferi desene mari pe carton și se pot folosi diferite tehnici: pictura cu mâinile, cu pensula, bureți, capace de sticle, precum tampoane etc.

Activități cu păpuși 

Activitățile și jocurile pentru copiii cu autism cu ajutorul păpușilor permit copilului să-și stimuleze comunicarea acasă. La început, pentru a capta atenția copilului, poți folosi o păpușă sau un animal de pluș cu personajul său preferat și să încorporezi treptat alte personaje. Păpușile pot fi realizate din materiale simple, disponibile acasă (șosete, role de carton de hârtie igienică, linguri de plastic, desene cu paie sau paie). În aceste jocuri, părintele poate dezvolta o nuvelă sau pur și simplu poate pune un ping pong de întrebări despre activitățile desfășurate de copil în timpul zilei.

Activități puzzle-uri

Acest tip de joc este foarte util deoarece promovează concentrarea, coordonarea mână-ochi, memoria, memoria vizuală și copierea modelelor. Mai mult, dacă începem să ne jucăm cu ei sau îi lăsăm să se joace cu alți copii, lucrăm și la socializare. Pentru ca această activitate să fie atractivă pentru copiii cu TSA, trebuie să se bazeze pe interesele și gusturile acestora și să se țină cont de vârsta lor. De exemplu, dacă copilului îi plac mașinile, îi putem cumpăra puzzle-uri unde trebuie să recreeze modelele din 3 piese, 10 piese, 20 piese etc.

Activități cu figuri și forme geometrice cu plastilină

Aceste jocuri ar trebui să fie jucate întotdeauna sub supravegherea unui adult și evitând orice tip de material toxic, deși sunt foarte recomandate pentru vârsta de 2 - 3 ani sau 3+. Când ne jucăm cu plastilină, îi putem lăsa să manipuleze și să creeze acele forme care le plac cel mai mult. La fel, le putem cere să construiască o anumită figură sau să copieze un model folosind diferite culori. Aceste tipuri de jocuri încurajează motricitatea fină, socializarea și utilizarea limbajului, deși unii copii le pot respinge pentru că sunt foarte senzoriale. Din acest motiv, este esențial ca copilul să se simtă motivat, în largul său și confortabil atunci când se joacă cu plastilină. În caz contrar, putem opta pentru alte activități mai potrivite gusturilor dumneavoastră.

Activității cu construcții, asamblare și jocuri simbolice

Jocurile LEGO sunt potrivite pentru toți copiii. Cu toate acestea, la copiii cu TSA le putem folosi pentru a lucra abilitățile motorii și imitare. De exemplu, puteți construi împreună turnuri și lanțuri sau sorta totul după culoare.

Distracția copiilor cu autism poate fi uneori dificilă, deoarece aceștia tind să se plictisească ușor și să-și piardă concentrarea. Cu toate acestea, există o serie de jocuri pe care le putem adapta nevoilor, gusturilor și caracteristicilor dumneavoastră cu care să vă lucrați psihomotricitatea. În plus, putem împărtăși acest timp de joacă cu ei sau îi putem lăsa să se joace cu alți copii și să-și dezvolte abilitățile sociale și limbajul.

Cu aceste activități, stimularea unui copil cu TSA acasă nu va mai fi o provocare complicată, deoarece copiii ne pot învăța mult mai multe ca părinți. E timpul să te joci!

Articol scris de Leti Sora

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Active parenting meet-up – un nou eveniment Asociația Activity

Asociația Activity organizează pe 24 noiembrie 2023 un nou eveniment marca Activity - Active Parenting Meet-up - ADHD sub lupă.

Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie - Activity organizează pe 24 noiembrie 2023 un nou eveniment marca Activity - Active Parenting Meet-up - ADHD sub lupă. Evenimentul va avea loc la Ceainăria GreenTea, Str. Dr. Burghelea Nr. 24, Sector 2, București, de la ora 18.00.

Așa cum îi spune și numele, Active Parenting Meet-up este în primul rând o întâlnire între părinți și ne dorim ca împreună cu invitații noștri să punem sub lupă ADHD-ul.

Vom dărâma împreună mituri, vom contura imagini despre cum este o zi din viața unei persoane diagnosticate cu ADHD și vom afla informații care să ne ajute să îi ghidăm și să îi însoțim pe copii pe drumul echilibrului și al atenției stabile.

În calitate de speakeri vor participa:

  • Ramona Gheorghe, medic primar psihiatru de copii și adolescenți, Health Mind Center;
  • Andrei Ionel Mocanu, psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, Asociația Activity, aka Tatăl activ @Tatalactiv;
  • Cora Iulia Aprozeanu, consilier școlar, CMBRAE.

Evenimentul va fi moderat de Daniel Coman, jurnalist și prezentatorul emisiunii ”Bună dimineța, România!”, de la postul de televiziune Euronews.

Prima ediție a Active Parenting Meet-up propune o serie de subiecte interesante care ne preocupă și sunt atât de importante pentru părinții a căror copii au fost diagnosticați cu ADHD sau, pur și simplu, părinți care își doresc să cunoască mai mult despre provocările ADHD.

Dacă Ramona Gheorghe va aborda subiectul ADHD din perspectiva mit sau realitate, alături de Andrei Mocanu vom înțelege mai bine ce înseamnă să trăiești cu ADHD, iar împreună cu Cora Aprozeanu vom învăța cum să facem față copiilor energici în căutarea atenției.

„Prin evenimentul Active Parenting Meet-up ne dorim să aducem mai aproape comunitatea noastă de părinți și specialiști, iar împreună să găsim răspunsuri la întrebările și provocările pe care le avem în relațiile cu copiii noștri. Și pentru că misiunea asociației noastre este orientată în principal spre acești copii atipici, am dorit ca la prima ediție să punem sub lupă ADHD-ul.”, menționează Andrei Mocanu, psihoterapeut și fondator Asociația Activity.

Eveniment susținut deCeainăria GreenTea, tatalactiv.ro.

Despre Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie - Activity

Asociația Activity a fost înființată în 2015 de trei tineri specialiști psihologi și pedagogi care au lucrat încă din timpul anilor de studiu în domeniul dezvoltării copiilor tipici și atipici. Misiunea organizației este de a oferi intervenții terapeutice și educaționale pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă a copiilor.

Website: www.asociatia-activity.ro

 

Simptomele autismului

Simptomele autismului

Autismul este tot mai frecvent în zilele noastre și reprezintă o tulburare a proceselor normale de dezvoltare care apar în primii doi ani de viață. Acesta poate afecta limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială, precum și abilitățile de adaptare. Deși, autismul este prezent încă de la naștere, semnele acestei tulburări pot fi greu de identificat sau de diagnosticat în timpul copilăriei timpurii.

Față de copiii tipici, micii speciali cu autism evită contactul vizual, rămân fixați pe un singur obiect sau activitate, practică anumite activități specifice, cum ar fi legănatul sau lovitul palmelor într-un mod repetitiv. Dacă un copil tipic este ușor de stimulat prin sunete și își dezvoltă vocabularul și competențele gramaticale progresiv, un copil diagnosticat cu autism pare a fi surd în fața anumitor sunete și își începe dezvoltarea limbajului, oprindu-se brusc din a mai vorbi. În același timp, micii speciali se pot comporta ca și cum nu ar fi conștienți de venirea sau plecarea persoanelor din jur și le pot ataca și răni fizic fără provocare. Un alt lucru caracteristic este reprezentat de interesul lor față de proprietățile senzoriale ale jucăriilor, precum mirosul sau gustul, absența jocului simbolic fiind și el printre primele semne ale autismului.

Citește și articolul: https://www.asociatia-activity.ro/tantrumul-provocare-si-oportunitate-de-invatare/

Alte simptome ale autismului sunt reprezentate de lipsa identității personale, aceștia nu se pot identifica pe sine, au tendința de izolare și prezintă o lipsă de inhibiție în comportamentul general. Copiii cu autism prezintă mișcări ritmice de pendulare a capului, rotirea în jurul axului propriu, stări de anxietate extremă și un control corporal scăzut în contexte specifice. În plus, autismul este caracterizat și de deficiențe în vorbire, vorbire întârziată, stereotipii verbale, ecolalie, repetarea unor vocale sau consoane în pronunțarea unui cuvânt, utilizarea frecventă a substantivelor, numelor proprii, imperativelor și evitarea folosirii pronumelor sau utilizarea inversiunii pronominale datorită confuziei dintre eu și non-eu.

Cu toate acestea, este de menționat faptul că micuții speciali pot deveni independenți dacă au parte de terapia adecvată și de susținere la fiecare pas în lumea lor fascinantă.

Surse:

Cumpănășoiu, T. S. (2021). What is and what is not autism. Journal of Romanian Literary Studies, (24), 972-981.

Vrabie, S. (2016). Caracteristicile social-psihologice ale copiilor cu autism. Univers Pedagogic, 52(4), 56-65.

Articol scris de Cristina Barbu

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Asociația Activity vă invită la ZIUA FAMILIEI ACTIVE, eveniment de joacă și relaxare, pe 16 septembrie 2023, la Roaba de Cultură by Green Revolution, în parcul Regele Mihai I

Asociația Activity vă invită la ZIUA FAMILIEI ACTIVE, eveniment de joacă și relaxare, pe 16 septembrie 2023, la Roaba de Cultură by Green Revolution, în parcul Regele Mihai I

Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie - Activity organizează ZIUA FAMILIEI ACTIVE pe 16 septembrie 2023 la Roaba de Cultură by Green Revolution, spațiu de evenimente în aer liber aflat în parcul Regele Mihai I al României (fostul Herăstrău) - Zona Pescăruș, între orele 10.00 - 19.00. Evenimentul va fi moderat de Teo Magic Show, actor și entertainer, și va găzdui numeroase activități de relaxare și momente artistice pentru întreaga familie. Intrarea este gratuită.

Copiii vor putea participa pe tot parcursul zilei la ateliere creative de face painting, igienă dentară, arte plastice, activități în aer liber, demonstrații de rugby sau momente de magie. De asemenea, echipa Activity a pregătit și câteva activități pentru părinții participanți.

„Suntem la a treia ediție Ziua Familiei Active, un proiect care a luat naștere într-o perioadă tulbure, pandemia, și care demonstrează cât de importante sunt conexiunea și socializarea indiferent de vremurile pe care le trăim. Așa cum s-a întâmplat în edițiile precedente, ne propunem să le oferim atât copiilor, cât și familiilor, indiferent că sunt părinți, bunici, unchi sau mătuși, o zi de relaxare în care nu vor lipsi surprizele. De asemenea, ne dorim ca prin momentele pregătite, participanții să înțeleagă mai bine provocările copiilor cu autism și de ce este importantă susținerea lor”, spune Andrei Ionel Mocanu, psiholog cognitiv - comportamental, fondator și președintele Asociației Activity.

Programul ZILEI FAMILIEI ACTIVE include momente artistice cu soliști cunoscuți, show-uri de magie sau mișcare în aer liber, dar și momente de conștientizare privind provocările de integrare ale copiilor care suferă de autism în România. Urmăriți pagina dedicate evenimentului pe Facebook aici pentru a fi la curent cu programul și surprizele zilei.

ZIUA FAMILIEI ACTIVE este organizată în parteneriat cu Roaba de Cultură by Green Revolution (spațiu de evenimente din zona Pescăruș a parcului Regele Mihai I).

Printre invitații confirmați se numără: Maria Clara (participantă în cadrul show-ului TV „Românii au talent”), Miki ex K-pital, Alex Mica, Bogdan Olaru – solist și chitarist în trupa Walk on light, Clubul de dans Bonito Dance, Johanna Maria Baak (solistă), Anastasia Haiducu (solistă), Antonia Popescu (solistă), Petru Eduard Nae (solist), echipa Dream Management, Ateliere colorate - comunitate de arte pentru copii și adulți, Clubul de Rugby Grivița, Maria Țăranu (actriță), Clubul sportiv Aerostar Mădălina Barbu, Ștefan Cuculeanu (dansator profesionist), Diana Drumea (dansator profesionist).

Eveniment susținut de: Orbico Group, Zizin Apă Minerală, Mega Image, Junior & Family Dental Clinics, Editura Universitară, Dream Management, Librăria Sophia, Editura Bookstory.

Despre Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie - Activity

Asociația Activity a fost înființată în 2015 de trei tineri specialiști psihologi și pedagogi care au lucrat încă din timpul anilor de studiu în domeniul dezvoltării copiilor tipici și atipici. Misiunea organizației este de a oferi intervenții terapeutice și educaționale pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă a copiilor.

Website: www.asociatia-activity.ro

 

Despre Roaba de Cultură by Green Revolution

Roaba de Cultură este un proiect al Asociației Green Revolution. În același timp este raza de speranță pentru cei care vor să mai citească o carte, să vadă un spectacol sau un film bun, să facă sport sau să-și dezvolte hobby-uri noi în natură. Roaba de Cultură by Green Revolution este un proiect multifuncțional, o alternativă gratuită de petrecere a timpului liber printr-un program variat. Oricine dorește să participe va fi întâmpinat de un spațiu prietenos pentru întreaga familie. Program și recomandări disponibile pe Facebook sau pe Instagram.

Tantrumul – provocare și oportunitate de învățare

Tantrumul - provocare și oportunitate de învățare

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare, precum și cel mai greu de gestionat. O criză de furie majoră ar putea fi, de asemenea, cel mai puternic instrument pe care copiii îl au atunci când vine vorba de a-și antrena părinții să își atingă scopurile. Uneori, părinților le este dificil să mențină controlul chiar și în propriile case.

Este normal și firesc ca aceștia să nu le poată oferi celor mici tot ceea ce își doresc de fiecare dată. Cu toate acestea, dacă nu suportă strigătele sau țipetele acestora, ei pot ceda. Pe de altă parte, părinții care nu suportă zgomotul făcut de copil, se pot înfuria recurgând la strigăte sau la pedepse fizice, lucru absolut neindicat. Episoadele repetate de acest fel reprezintă un stres major și pentru alți membri ai familiei, iar crizele de furie prost gestionate pot provoca conflicte maritale extreme.

Pentru mulți adulți, cea mai dificilă parte a unei crize de furie a unui copil este protestul în sine. Zgomotul, drama și angoasa făcute de copil pot produce o combinație extrem de dureroasă, de furie și de panică pentru părinte, mai ales atunci când tantrumul are loc în public. Pe de-o parte, părintele este speriat că nu va putea pune punct crizei de furie în curând, iar pe de altă parte, devine furios de ceea ce consideră că este extrem, exagerat și inutil în comportamentul celui mic.

Cu toate acestea, există și vești bune: gestionarea crizelor de furie nu este imposibilă. Sigur, părinții își doresc să aibă o rețetă minune care să elimine toate crizele de furie ale copiilor. Din păcate, o astfel de rețetă nu există. Unii vor fi nevoiți să învețe cum să gestioneze bine crizele de furie, fiind fermi și păstrând noile strategii. În acest timp nu le rămâne decât să urmărească crizele de furie care încep să scadă în intensitate, frecvență și durată. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca părinții să nu cedeze. Atunci când copilul are un tantrum este important ca părintele să nu îi acorde atenție comportamentului negativ al copilului.

Odată implementat și dus la final acest tip de strategie, specialiștii spun că în aproximativ două săptămâni comportamentele pe care părinții vor să le diminueze vor scădea considerabil. Este dificil, dar nu imposibil. Și nu, nu este o problemă ca părinții să spună ”NU” copiilor lor în anumite situații, la fel cum nu este anormal ca cei mici să se întristeze în aceeași situație. Important este ca ambele părți să meargă mai departe ulterior și să își continue activitățile.

Un alt aspect foarte important constă în acceptarea crizelor de furie ale copiilor atunci când părinții le cer acestora să nu aibă un anumit comportament sau îi anunță că nu pot cumpăra de fiecare dată tot ceea ce își doresc. În același timp, este important ca părinții să normalizeze emoțiile copiilor. Acest lucru îi va ajuta pe cei mici să se simtă în siguranță, înțeleși și acceptați.

Și nu, nu e loc de îngrijorare! Atunci când se implementează o astfel de strategie, este normal ca furia copilului să atingă cote maxime. Specialiștii le recomandă părinților să nu cedeze nici în astfel de situații, să rămână lângă copil și să empatizaze cu acesta. De reținut este faptul că toți părinții au trecut prin momente asemănătoare pe parcursul vieții, iar acel amalgam de emoții resimțite (de toți actorii implicați în tantrumuri) este absolut natural.

Dacă sunteți părinți sau cadre didactice, vă invităm să participați pe 20 mai la cursul „Tantrumul – cum îl gestionăm?”. Aflați mai multe și înscrieți-vă aici.

Articol scris de Raluca Berchez

 

 

 

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Cum gestionăm crizele de furie ale copiilor?

Cum gestionăm crizele de furie ale copiilor?

Crizele de furie fac parte din viaţa copilului nostru şi este foarte important să ştim cum să le gestionăm şi cum ar trebui să ne comportăm când acestea apar. Cel mai des le întâlnim la copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, iar specialiştii spun că acestea presupun: ţipat, lovit, trântit pe jos sau aruncatul obiectelor.

De ce apar crizele de furie?

Ele apar atunci când cei mici vor să transmită un anumit lucru sau se simt frustraţi că nu primesc ceea ce în momentul în care își doresc. Prin urmare, acest tip de comportament le este cel mai la îndemână pentru a comunica acest lucru. De asemenea, părinţilor le este uneori greu să înţeleagă de ce apar aceste crize şi le este greu să le gestioneze, fapt pentru care, aceste episoade se pot înrăutăţi. Specialiştii susţin că pot să ţină între 10 şi 30 de minute, în unele cazuri poate mai mult, şi se manifestă cu ţipat, lacrimi sau alte comportamente nedorite. Printre cauzele crizelor se numără: faptul că sunt într-o perioadă de tranziţie, încearcă să atragă atenţia, li se ia un obiect dorit de ei, nu au învăţat toate cuvintele pentru a spune ceea ce simt sau ce vor şi acest fapt le provoacă furie, sunt obosiţi, le este foame, sunt îngrijoraţi, supăraţi sau stresaţi.

Care sunt semnele că urmează o criză de furie?

Părinţii caută din ce în ce mai des indicații cu privire la cum ar putea să prevină o criză de furie şi care ar fi semnele ce ar indica apariţia unui episod. Psihologii susţin că sunt dificil de prevenit aceste momente, dar se poate învăța modul în care li se face față. Tot ei au venit cu câteva semne ce ar indica apariţia unui episod: tonul celui mic devine mai ridicat, copilul este mai agitat, începe să se încrunte şi poate părea că nu mai are deloc răbdare. Este important să-i reamintim copilului despre reguli în cazul acesta şi de consecinţele ce pot urma dacă nu le respectă.

Cum gestionezi o criză de furie?

Partea cea mai dificilă a unei crize de furie este chiar gestionarea acesteia. Primul pas ar fi să identificați ce a provocat criza de furie şi să ignoraţi comportamentul nepotrivit. Este important să nu îi oferiți atenţie atunci când are o criză de furie. Trebuie să fiți consecvenţi atunci când faceți asta pentru a-l determina pe copil să înţeleagă că nu primeşte ce vrea dacă are un comportament nepotrivit. Oferiţi-i spaţiu ca să se descarce, dar aveţi grijă să nu se rănească pe sine sau pe cei din jur. Îi distrageți atenţia şi jucaţi-vă cu ce îşi doreşte ca să realizeze că odată ce se linişteşte se poate juca şi el. Lăudaţi-l când s-a liniştit şi oferiți-i cuvinte frumoase şi de apreciere ca să înțeleagă că numai comporamentele bune sunt cele răsplătite. Copilul are nevoie să înţeleagă că sunteţi interesat de activităţile pe care le faceţi. Respectați regulile şi limitele pe care le-aţi impus. Nu vă lăsaţi copleşiţi de criza de furie şi fiţi puternici până când aceasta se termină. Respectaţi-vă cuvântul şi comportamentul. Fiţi fermi. Fiţi un exemplu de comportament potrivit şi nu vă înfuriaţi sau ţipaţi ca să facă diferenţa dintre ce este potrivit şi ce este nepotrivit. La vârste mai mari, după ce se liniştește, încercaţi să aveţi o conversaţie despre criza de furie în care să-l faceţi să înţeleagă că un comportament nedorit nu îl va ajuta.

Dacă sunteți părinți sau cadre didactice, vă invităm să participați pe 21 mai la cursul „Tantrumul – cum îl gestionăm?”. Aflați mai multe și înscrieți-vă aici.

 

 

 

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Ești cadru didactic? Află cum să integrezi lauda, distracția și iertarea în atmosfera clasei tale

Ești cadru didactic? Află cum să integrezi lauda, distracția și iertarea în atmosfera clasei tale

Când vine vorba de laudă, distracție și iertare profesorii au o muncă mai grea decât ne-am aștepta. Aceste trei elemente sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, ducând la creșterea stimei de sine și la întărirea relațiilor din viitor. Cu toate acestea, adulților le este dificil să se implice în aceste tipuri de comportament atât de des pe cât ar trebui.

Dar de ce?

Există un proverb care ne spune: ”Oamenii supărați fac zgomot, oamenii fericiți tac”. Acesta se referă la faptul că atunci când adulții sunt triști le oferă mai mult feedback copiilor (adică îi ceartă, dau o atenție mai mare comportamentelor negative), dar atunci când sunt fericiți, aceștia tac. Practic, le este mai ușor să se lege de comportamentele nepotrivite, iar atunci când cei mici au comportamente pozitive, sunt tentați să nu spună nimic, să nu îi încurajeze, deoarece sunt normale.

Lauda este un constructor al stimei de sine pentru că recunoaște și întărește comportamentul unui copil. Când elevii fac ceea ce își dorește profesorul, este mult mai ușor să se distreze cu ei. De asemenea, iertarea este necesară atunci când copiii fac alegeri nepotrivite care agravează anumite situații. Este important să fie iertați astfel încât greșeala lor să nu deterioreze interacțiunile viitoare profesor - elev.

Care sunt cauzele deficitului de feedback?

Un deficit de feedback pozitiv poate fi rezultatul a două lucruri: starea de spirit a profesorului în general sau modul în care se simte acel profesor în legătură cu un alt copil, în general sau într-un anumit moment.

Câteva explicații

Cercetările au confirmat faptul că adulții care nu se simt bine cu ei înșiși și care sunt nefericiți, sau care suferă în viața personală, nu îi vor lăuda pe alții. Adulții depresivi, de exemplu, sunt cunoscuți drept îndepărtați, izolați, și uneori, aproape indiferenți cu cei din jur. Acestora le este dificil să aibă energie pozitivă, iar copiii știu și simt asta în preajma lor. Factorii de stres îi pot face pe adulți mai egocentrici și sunt mai puține șanse să aprecieze și să recompenseze copiii pentru lucrurile minore, dar bune pe care le fac.

De aceea, pentru a-și exprima eficient laudele, a se distra și a-și exercita iertarea în sala de clasă, un profesor trebuie să aibă grijă de starea lui interioară. Nevoile sale personale ar trebui să fie îndeplinite pentru a avea succes la clasă.

Starea de spirit a profesorului față de elevii săi

Deseori întâlnim profesori supărați din cauza comportamentului unuia sau a doi elevi care perturbă liniștea clasei. În astfel de situații, tendința este de a da vina pe copil sau pe părinți: dacă elevul s-ar strădui mai mult sau ar asculta; dacă părinții i-ar da micul dejun și l-ar aduce la timp la școală, atunci lucrurile ar fi mai bune.

De aceea, este important ca profesorii să facă tot ceea ce pot pentru elevii lor în timpul pe care îl petrec împreună la școală și să profite la maximum de ceea ce pot face, mai degrabă decât să își facă griji de ceea ce nu pot face.

Pentru a-i ajuta pe elevi să progreseze, ei ar trebui să-i determine să realizeze că au puterea de a face alegeri bune sau rele. Aici intervine conceptul de iertare. Adevărata iertare nu înseamnă că trebuie să fie de acord sau să aprobe ceea ce a făcut un copil. Mesajul poate fi următorul: ”Ce ai făcut nu a fost în regulă, dar ai plătit consecința și acum putem merge mai departe.”

Totodată, profesorul trebuie să aibă răbdare cu el însuși și cu clasa lui. Obiceiurile sunt greu de schimbat, dar dacă va continua să lucreze la cei trei pași (laudă, distracție și iertare), va descoperi că lucrurile sunt mai ușoare. Și copiii îl vor admira și asculta mai mult, ceea ce va duce automat la și mai multă laudă.

În multe privințe, lauda, distracția și iertarea sunt pentru copii ceea ce sunt apa și îngrășământul pentru plante. Așa că nu uitați: doze regulate de laudă + distracție + doze regulate de iertare = RELAȚII BUNE între profesor și elev.

Dacă ești cadru didactic și vrei să îți îmbunătățești relația cu elevii sau competențele privind managementul clasei, te așteptăm la cursul „Managementul clasei - de la un teren minat la un trib unit", pe 28 aprilie. Află detalii aici.

Articol scris de Raluca Berchez

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Recomandare de carte: “M-am născut într-o zi albastră. În mintea extraordinară a unui geniu autist”

Recomandare de carte: “M-am născut într-o zi albastră. În mintea extraordinară a unui geniu autist”

2 aprilie este Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului.  Dacă acum 50 de ani autismul era considerat o afecțiune rară, astăzi 1 din 68 de copii o au, 29% în doar 2 ani, sau, conform unui studiu din 2007, 1 din 150.  În SUA, 1 din 42 de bebeluși băieți născuți astăzi, vor fi diagnosticați cu autism înainte de vârsta de 3 ani, iar fete 1 din 189, conform unui studiu de 16 ani. Numărul persoanelor de sex masculin a crescut de 4 ori și numărul persoanelor de sex feminin a crescut de 7 ori, în ultimii 15 ani. (Disconnected Kids, dr. Robert Melillo, 2009).

Acest prim articol dintr-o mini-serie, este mai special, pentru că autorul cărții este o persoană cu…AUTISM. Cartea este scrisă de un geniu autist, diagnosticat cu sindrom Asperger, dar următoarea pe care o vom prezența, este a unui copil de 13 ani, un autist non-verbal!

“M-AM NĂSCUT ÎNTR-O ZI ALBASTRĂ În mintea extraordinară a unui geniu autist” este scrisă de Daniel Tammet (n. 1974), diagnosticat la vârsta de 25 de ani, în urma unui interviu clinic la “Centrul de cercetare asupra autismului”, de la Universitatea Cambridge, cu sindromul savantului /sindromul Asperger, o tulburare relativ ușoară și funcțională, din spectrul autist. Nu știe nimeni cu siguranță ce anume cauzează sindromul Asperger, doar că este o afecțiune cu care te naști. Neurologi eminenți au studiat apoi îndeaproape cazul sau. A publicat 3 cărți, una dintre ele (tradusă chiar de el în franceză), are o abilitate ieșită din comun de a învață limbi străine (a învățat islandeza în cinci zile!), vorbește fluent 10 limbi și a devenit celebru după ce a recitat în public, timp de 5 ore, primele 22 514 zecimale ale numărului PI.  Astăzi coordonează un site, unde cei care doresc să învețe limbi străine, pot să o facă după o metodă inventată de el. Are o viață independentă, prieteni, și ține prelegeri publice, în care încearcă să dezvăluie mai multe despre lumea necunoscută, inaccesibilă, uluitoare, a unui…autist.

Cartea este emoționantă, o mărturie a unui proces dureros de conștientizare a diferențelor față de ceilalți copii, cu amintiri din copilărie, într-o Londra a anilor ’80, când se cunoșteau puține lucruri despre sindromul Asperger. Iată câteva fragmente:

M-am născut pe 31 ianuarie 1979. O zi de miercuri. Știu asta pentru că în mintea mea data e albastră și zilele de miercuri sunt întotdeauna albastre, la fel ca numărul 9 sau sunetul vocilor care se ceartă. (pag.7)"

*

"Nu țin minte să mă fi simțit singur la grădiniță, poate din cauză că eram atât de absorbit de cărți, mărgele și cercuri. Încetul cu încetul, sentimentul că sunt diferit de ceilalți copii începea să-și facă loc în mintea mea, dar din cine știe ce motiv, nu mă deranja. Încă nu simțeam nevoia să am prieteni; că să fiu fericit, îmi era de ajuns să mă joc singur.

Când era rândul jocurilor în grup, cum ar fi jocul scaunelor muzicale, refuzam să particip. Eram îngrozit că vreunul din copii ar putea să mă atingă, atunci când se imbranceau pentru scaunele libere. Oricât a încercat, educatoarea n-a reușit să mă convingă. Până la urmă, mi-a dat voie să stau deoparte, lângă un perete, și să-i privesc pe ceilalți cum se joacă. Cât timp mă lăsau în pace, eram fericit.

Când mă întorceam de la grădiniță, urcam repede la mine în camera. Dacă eram obosit sau supărat, mă băgam sub pat pe întuneric, și stăteam acolo. Tata și cu mama s-au învățat să bată încetișor la ușa înainte să între că să vadă ce fac. Mama mă punea mereu să-i povestesc cum a fost la grădiniță. Își propusese să mă încurajeze să vorbesc pentru că eram mult prea tăcut, cea mai mare parte din timp. (pag.34)"

...

"Acum, când scriu despre acei ani, sunt uimit când mă gândesc ce mult au făcut părinții mei pentru mine, chiar dacă erau destul de săraci, pe atunci. Să-i ascult povestind despre primii ani a fost o experiență magică, am putut să văd, privind în urmă, rolul pe care l-au avut în formarea omului care sunt azi. În ciuda nenumăratelor mele probleme, a lacrimilor și crizelor de nervi, dar și a altor dificultăți, m-au iubit amândoi necondiționat și au făcut tot ce le-a stat în putință că să mă ajute, cu infinită răbdare. Ei sunt eroii mei.” (pag.35)"

Dragi părinți, , după ce veți citi cartea, scrisă de altfel foarte ușor, ca o poveste (adevărată însă), vă veți privi copilul special cu mai multă speranță.

Trăim într-o epoca în care genetica a progresat atât de mult, încât clonează ființe vii, iar tehnologia a creat inteligența artificială, care imită inteligența umană. Astăzi, în 2023, încă nu se cunosc cauzele autismului…  Curios, nu? Știați că, Thomas Alva Edison, nascut in 1847  (secolul trecut !), inventatorul becului incandescent (+inventator cu 1093 de patente în SUA), nu a vorbit până la vârstă de 4 ani și chiar și atunci când a început să o facă, a folosit limbajul într-un mod diferit față de ceilalți copii? Despre ce decizie a luat mama lui, când băiatul ei special a împlinit 11 ani, într-un articol viitor...

Sursă: “M-AM NĂSCUT ÎNTR-O ZI ALBASTRĂ În mintea extraordinară a unui geniu autist”, Ed. Philobia, 2012

de Daniel Tammet

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult: