Viața pentru un copil cu desincronizare proprioceptivă nu este ușoară: nu are nicio hartă internă a propriului corp care să-l ancoreze, nu este niciodată sigur unde se află vreo parte a corpului fără să se uite în jur. Atât mișcatul cât și statul necesită un efort conștient. În general, acest copil poate fi neîndemânatic sau se mișcă încet ca să compenseze această slăbiciune. Fără un stimul proprioceptiv adecvat de la trunchi și picioare, copilul cu o asemenea desincronizare ar putea să alunece de pe scaun, să se împiedice pe scări sau să cadă atunci când aleargă.

O slabă propriocepție în degete face dificilă manipularea motrică fină, abilitate foarte importantă de altfel pentru a scrie, pentru închiderea nasturilor sau pregătirii unor sandvișuri. Fără a fi capabil să aproximeze greutatea obiectelor (prin comprimarea încheieturilor), acest copil își scapă creionul sau folosește atât de multă forță ca să ridice lucruri încât se lovește în față. Deoarece proprioceptorii detectează întinderile și sarcinile care acționează asupra mușchilor și încheieturilor și spun creierului cât de multă tensiune musculară este necesară, un deficit de propriocepție privează corpul de informații cheie necesare unui bun tonus muscular.

În timp ce unii copii tânjesc după experiențe proprioceptive intense precum mersul intenționat în ziduri, lovitul jucăriilor, rostogolitul într-o grămadă de perne și au o joacă agresivă pentru a obține mesaje senzoriale puternice, unii copii încearcă să evite astfel de stimuli pe cât posibil. Ei sunt copiii aplecați peste băncuțe precum niște tăiței, își fac mereu temele și de obicei sunt prea obosiți ca să se joace afară cu alți copii.

Simptome comune ale problemelor proprioceptive:

Toți copiii își rafinează propriocepția pe măsură ce se maturizează. Dacă există probleme pe acest palier unele semne ar putea fi:

• Mișcări nenaturale sau prea rigide;
• O forță fizică mai mică decât a altor copii de aceeași vârstă;
• Folosirea forței în exces, sau, la polul opus, prea puțin. De exemplu: închiderea nasturilor, înșiratul mărgelelor, asamblarea pieselor lego, deteriorarea jucăriilor etc;
• Lovitul, mușcatul, ciocnirea altor copii care nu sunt neapărat agresivi;
• Evitarea sau tânjirea după sărituri, lovituri, împingere, îmbrânceli sau dorința de a sta atârnat;
• Rosul hainelor sau obiectelor mai mult decât o fac alți copii;
• Privirea atentă la mișcarea membrelor, de exemplu atenția sporită la picioare atunci în timpul mersului sau alergatului.

Dacă sunteți părinți, vă recomand să tratați cu atenție aceste aspecte, iar în cazul în care observați lucruri care nu sunt în regulă să apelați cu încredere la un specialist. Rămâneți aproape de pagina noastră pentru că vom reveni cu noi articole privind integrarea senzorială. 

Articol scris de Alexandra Mitroiu