Asociația Activity vă invită la evenimentul de joacă și relaxare - ZIUA FAMILIEI ACTIVE – pe 25 iunie 2022, la Roaba de Cultură, în parcul Herăstrău

Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie - Activity organizează ZIUA FAMILIEI ACTIVE pe 25 iunie 2022 la Roaba de Cultură, spațiu de evenimente în aer liber aflat în parcul Herăstrău (Zona Pescăruș), între orele 10.00 - 19.00. Evenimentul va găzdui o serie întreagă de activități de relaxare și momente artistice atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Intrarea este liberă.

Copiii vor putea participa pe tot parcursul zilei la ateliere creative de face painting, arte combinate, dezvoltare personală, arte plastice, activități senzoriale, momente de magie sau momente de dans. De asemenea, echipa Activity a pregătit și câteva activități pentru părinți, în timp ce piticii se distrează la cele pregătite pentru ei, printre care atelierele despre îndeplinirea aspirațiilor sau momentele de dans pentru adulți.

„Dacă în 2021, ZIUA FAMILIEI ACTIVE aducea o doză de optimism părinților și copiilor într-un context incert, în 2022, evenimentul Asociației Activity deschide vacanța de vară cu și mai multă voie bună alături de tradiționalii prieteni, dar și noii parteneri. Promitem o zi plină de momente speciale pentru cei mici, cât și pentru cei mari oferindu-le o ocazie inedită pentru a petrece timp de calitate împreună”, spune Andrei Ionel Mocanu, psiholog cognitiv - comportamental, fondator și președintele Asociației Activity.

Programul ZILEI FAMILIEI ACTIVE se va bucura de momente artistice cu trupe dans, grupuri vocale, clipe de magie și va fi moderat de Vasile Calofir, actor și entertainer. Urmăriți paginile dedicate evenimentului pe Facebook aici și website aici pentru a fi la curent cu programul și  surprizele zilei.

ZIUA FAMILIEI ACTIVE este organizată în parteneriat cu Roaba de Cultură (spațiu de evenimente poziționat în zona Pescăruș din parcul Herăstrău).

Printre invitații confirmați se numără: Ștefan și Sasha Rebeja - dansatori profesioniști și antreprenori, Teo Magic Show, Monica Davidescu, Clubul Sportiv Aerostar Mădălina Barbu, Deea Andreea, Ștefan Teo, Trupa Sirenele, Casa de coregrafie Alin Ciobotaru, Prof. Bogdan Adrian Perțea, Dorina Opran, Lucia Boghină, Georgiana Nicol Vigu - dream managers, Grupul vocal "Flori de dor", Ateliere colorate - comunitate de arte pentru copii și adulți, Sevi Grecianu - psiholog și terapeut ABA, Colecții dulci, Academia POT, Aura B - artistă, Școala de dans Hobby Dance.

Eveniment susținut de: Zizin, Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională prin campania privind copilăria timpurie “First Years, First Priority”, Fundația Telus International Board România, Clinicile Junior & Family Dental Center, Colecții dulci, Editura Litera, Mega Image.

Despre Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie - Activity

Asociația Activity a fost înființată în 2015 de trei tineri specialiști psihologi și pedagogi care au lucrat încă din timpul anilor de studiu în domeniul dezvoltării copiilor tipici și atipici. Misiunea organizației este de a oferi intervenții terapeutice și educaționale pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă a copiilor.

Website: www.asociatia-activity.ro

Despre Roaba de Cultură

Roaba de Cultură este un proiect al Asociației Green Revolution. În același timp este raza de speranță pentru cei care vor să mai citească o carte, să vadă un spectacol sau un film bun, să facă sport sau să-și dezvolte hobby-uri noi în natură. Roaba de Cultură este un proiect multifuncțional, o alternativă gratuită de petrecere a timpului liber printr-un program variat. Oricine dorește să participe va fi întâmpinat de un spațiu prietenos pentru întreaga familie. Program și recomandări: www.facebook.com/roabadecultura.

Pentru întrebări, vă rugăm să ne contactați pe e-mail: contact@asociatia-activity.ro

Iată cum a fost la Ziua Familiei Active la prima ediție, pe 11 septembrie 2021:

Posted in articole and tagged , , , , , , .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.