La copilul nou-născut, reacția de protejare este prezentă până când se obișnuiește cu atingerea și ajunge să facă dinstincția între atingerile bune și cele rele. Sistemul de protejare tactilă se maturizează rapid. În schimb, copiii hipersensibili la atingeri nu suportă interacțiuni ușoare precum gâdilatul ori lovirile ușoare care sunt pe neașteptate. Acestea îi fac irascibili și nervoși.

Atunci când avem un copil sensibil la atingere, este important să ne vadă că ne apropiem de el și să știe dacă urmează să fie atins. În momentul când acest lucru se întâmplă, atingerea trebuie să fie fermă și liniștitoare, nu ușoară, ca o gâdilătură.

Este important să lăsați suficient spațiu între dumneavoastră și copil. Lăsați-l pe el să se apropie atunci când dorește astfel încât să fie pregătit pentru o eventuală interacțiune care presupune simțul tactil. Copiii hipersensibili ajung să anticipeze foarte intens o atingere și încep să creadă că acest lucru se întâmplă chiar dacă nu este așa.

Discriminarea tactilă ajută la distingerea texturilor, formelor și contururilor prin pipăit, ajută creierul să localizeze unde se află părțile corpului în spațiu și să creeze o percepție senzorială internă a corpului. 

La polul opus, hiporeactivitatea tactilă este mai rar întâlnită și vizează acei copii care reacționează la o atingere doar dacă este mai puternică. Uneori, aceștia pot dezvolta comportamente auto-abuzive în încercarea de a-și simți propriul corp.

Dacă celui mic îi place să se lovească, să arunce cu obiecte sau să se angajeze în jocuri agresive (să se lovească de lucruri sau oameni, de exemplu), găsiți o modalitate adecvată prin care să primească stimularea de care are nevoie la nivel corporal. De exemplu, puteți pregăti un morman de perne spre care el să alerge și în care să se scufunde.

Sistemul de percepție vestibulară se dezvoltă din uter, fătul primind constant informații motorii prin lichidul amniotic și prin mișcările corpului mamei. Cu ajutorul aparatului vestibular copilul înțelege care este capătul de sus și cel de jos al propriului corp, îl ajută să exploreze lumea, să se târască, să meargă și să alerge. 

Hipersensibilitatea vestibulară se manifestă prin refuzul copiilor de a participa la activități care necesită prea multă mișcare a corpului. Uneori pot chiar să dezvolte fobii față de anumite activități care implică mișcarea, au intoleranță la statul pe spate ori pe burtă, preferând pozițiile verticale (cum ar fi statul în picioare), au un tonus muscular slab sau o slăbiciune musculară care determină întârzieri în dezvoltarea motorie.

Copiii cu hipoactivitate senzorială sunt fix opusul celor hipersensibili. Ei au nevoie de cât mai multă mișcare și activitate fizică.

Atunci când activitatea motrică are o însemnătate pentru copil, aceasta este mai ușor de acceptat. Este indicat să găsiți tiparul copilului; mișcarea poate fi aleatorie sau previzibilă, ritmată și cadențată. Mișcările înainte și înapoi tind să calmeze sistemul nervos. O stimulare foarte intensă a corpului se realizează prin rotirea în cerc sau pe o orbită (de exemplu, în hamac sau carusele).

Problemele de planificare motorie sunt comune în rândul copiilor cu desincronizare senzorială.  Problema apare când copilul dorește să își planifice mișcarea, de aceea este indicat să îl ajutăm să stabilească pașii pe care îi are de parcurs pentru o anumită activitate.

Existența tulburărilor de planificare motorie îl face pe copil să resimtă o frustrare intensă legată de activitățile pe care nu le poate realiza. Problemele cele mai comune care apar în astfel de cazuri sunt: întârzierea în achiziția unor abilități precum îmbrăcatul și a abilităților motorii generale sau mai elaborate ce presupun imitația, realizarea unei serii de mișcări (cum ar fi legatul șireturilor). Uneori, mișcările copilului sunt prea bruște sau sacadate, au o forță prea slabă sau prea mare, sunt prea rapide sau prea lente și nu își ating ținta. El preferă rutinele și opune rezistență la schimbare.

Este foarte important pentru un astfel de copil să învețe moduri în care se organizează și se planifică acțiunile pentru realizarea unui obiectiv. Putem veni în ajutorul său făcând un calendar cu activitățile pe care le are de îndeplinit într-o zi. Pentru a sparge rutina, putem să introducem câte un element surpriză care să fie motivant. De exemplu, se poate organiza o mini vânătoare de comori pentru a găsi următorul bilețel cu activitatea pe care copilul o are de îndeplinit.

Sper că discuția și exemplele prin care putem să dezvoltăm atașamentul piticilor cu hipersensibilitate senzorială vă sunt utile. Rămân la dispoziția voastră cu răspunsuri pentru eventualele întrebări pe care le aveți.

Alexandra Mitroiu, Psihopedagog