Lasă-mă să-ți aud glasul

Te-ai gândit vreodată cum ai reacționa daca ai afla că persoana pe care o iubești necondiționat este diagnosticată cu autism?

Aceasta, probabil, ar fi una dintre întrebările pe care nu ai vrea să le auzi niciodată. Un astfel de diagnostic ar putea să te facă să vezi viața în alb și negru, te-ar putea face să te simți incapabil în înțelegerea nevoilor propriului copil. Astfel de emoții, gânduri negre, sentimente ciudate a trăit și Catherine Maurice care a relatat tot ce a simțit în cartea „Lasă-mă să-ți aud glasul” fiind mamă a doi copii diagnosticați cu autism.
Descrie momentul în care a aflat diagnosticul fiicei sale drept unul în care a simțit cum un pumn îi zdrobește pieptul. Catherine mai avea încă doi băieți când a aflat că fiica ei în vârstă de doar 2 ani și 6 luni este autistă. Mezinul familiei avea doar patru zile de când făcuse cunoștință cu părinții săi, în momentul în care sora sa, Anne-Marie, a primit diagnosticul. Practic, acțiunea cărții începe atunci când fiica familiei Maurice pierde contactul cu lumea, cu cei din jurul său. Mama acesteia observă schimbările comportamentale și suspectează că s-a întâmplat ceva, neînțelegând exact ce. Testele aplicate lui Anne-Marie au scos la iveală un adevăr trist: fetița era autistă. Nu aș vrea să dezvălui prea multe.
”Lasă-mă să-ți aud glasul” este o lectură grea, cu multă informație utilă, o carte care te determină să vezi autismul ca pe un prieten de care nu te poți despărți, care „îți suflă-n ceafă” la orice pas. Pe coperta acesteia apare subtitlul ”Povestea unei familii care a învins autismul”. Nu aș putea spune că sunt de acord cu această afirmație având în vedere că autismul nu este o boală, ci mai degrabă o tulburare a proceselor normale de dezvoltare.  Autismul afectează limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială și abilitățile de adaptare. Copiii autiști nu învață la fel de repede ca ceilalți, aceștia având dificultăți în înțelegerea comunicării  verbale.
Astfel, autismul poate fi tulburarea care afectează un număr destul de mare de copii, dar care se pot recupera în funcție de abilități, vârstă și implicarea părinților. Un rol important în recuperarea copiilor cu autism îl joacă terapia ABA. Dacă aceasta este aplicată corect, programele sunt adaptate în funcție de nevoile specifice ale copilului, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Ca Anne-Marie, fetița despre care este vorba în carte, copiii diagnosticați cu autism vor reuși, prin modificarea comportamentală, să devină adulți tipici, bineînțeles continuând toată viața să lucreze la șlefuirea comportamentului lor.
Familia are un rol esențial în terapia copilului cu autism. De multe ori, părinții sunt cei care fac terapie cu copilul lor. Cu toate acestea, după cum părinții știu foarte bine, traiul lângă un copil cu autism este destul de dificil. De aceea, ar fi indicat, ca în măsura în care se poate, să fie angajați terapeuți, iar părinții să „ia o gură de aer”, ca mai apoi să continue programele acasă.  
„Cu toții avem nevoie de sprijinul unor terapeuți și psihologi buni. Dar în loc să lăsăm copilul exclusiv în grija unei instituții, (…) în loc să renunțăm deznădăjduiți, cei mai mulți dintre noi vor un singur lucru: să li se arate ce să facă, să fie responsabilizați” spune Catherine Maurice în cartea sa.  Prin urmare, părinții sunt foarte importanți în terapia copilului, cunoscându-l cel mai bine și petrecând o foarte mare parte din timp cu acesta.
Aș putea spune că „Lasă-mă să-ți aud glasul” este una dintre cele mai bune cărți citite de mine. Inclusiv titlul metaforic al acesteia ar putea să îți trezească curiozitatea, făcându-te să nu o mai lași din mână. Din punctul meu de vedere, această carte îți poate ridica anumite semne de întrebare și te poate pune pe gânduri cu privire la comportamentul copilului tău. Sigur, copiii sunt diferiți, unici prin ceea ce fac, așadar, compararea cu alții ar trebui să lipsească cu desăvârșire.
M-aș bucura ca recomandarea să fi ajuns la fiecare dintre voi. O puteți comanda online de la Curtea Veche Publishing. Sunt curioasă să aflu cum o percepeți, mai ales că personal, mi se pare că abordează într-un mod autentic unul dintre cele mai importante și întâlnite subiecte ale epocii în care trăim: autismul și recuperarea copilului.
Raluca Cimpoeru, Psiholog, terapeut ABA
 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:
Posted in articole and tagged , , , , , , .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.