Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Caracteristici

ADHD reprezintă o tulburare neurobiologică caracterizată printr-o dezvoltare necorespunzătoare de inatenţie (deficit de atenţie), hiperactivitate şi impulsivitate, simptome ce pot apărea în diferite contexte sociale (acasă, în parc, la şcoală sau în alte activităţi sociale). (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Afectează în mod negativ activităţile şcolare şi profesionale. La debut, ADHD, indiferent dacă este însoţit sau nu de întârziere mintală, se poate manifesta cu hiperactivitate, deficit de atenție, copilul atinge jucăriile fără a se juca cu ele, este capabil să iniţieze şi să menţină relații sociale doar pe perioade scurte, are limbaj expresiv prezent, dar cu valoare de „cuvânt-propoziție“, nu respectă regulile și nu înţelege interdicţia. (Dobrescu, 2003 apud Rad, Costinescu & Dobrescu, 2008).

Este o tulburare de comportament frecvent diagnosticată în copilărie, fiind estimat că poate afecta 3 până la 7 % dintre copiii care au vârstă şcolară. De cele mai multe ori, simptomatologia persistă şi la vârsta adolescenţei, precum şi la cea adultă. (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Conform studiilor de specialitate, ADHD este o tulburare care se transmite ereditar, de la părinţi la copii. Cu toate acestea, poate fi și rezultatul unei corelaţii dintre acești factori ereditari cu cei de mediu şi psihosociali. Evenimentele care pot declanşa apariţia acestei tulburări poate fi, de exemplu, un mediu familial în care apar frecvent tensiuni sau lipsa unui climat afectiv şi relaţiile ce se stabilesc în aceasta.

Diagnostic

Pentru a fi diagnosticat, simptomele trebuie să persiste cel puţin 6 luni, la o intensitate necorespunzătoare nivelului de dezvoltare, afectând negativ activităţile sociale, dar şi pe cele din mediul şcolar şi profesional. 

Fiecare dintre cele trei medii implică următoarele simptome:

Deficitul de atenţie (DSM-5, 2016):

  • lipsa capacităţii de concentrare asupra detaliilor, individul are tendinţa să omită sau să rateze detalii în cazul unor sarcini, iar munca nu este temeinică.
  • dificultăţi în menţinerea atenţiei în efectuarea unor sarcini sau în activităţi distractive (de exemplu, în cadrul jocului)
  • lipsa unei capacităţi de a asculta interlocutorul
  • dificultăţi în urmarea exactă a unor instrucţiuni, în finalizarea unor sarcini (de exemplu, teme, activităţi casnice)
  • dificultăţi în a se implica în sarcini ce presupun un nivel de efort ridicat
  • deseori are tendinţa de a pierde obiectele necesare unor sarcini sau activităţi (de exemplu, instrumente de scris, chei, ochelari, cărţi)
  • de cele mai multe ori este distras de stimuli externi

Hiperactivitate (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009, pag. 88-89):

  • dificultăţi în a respecta reguli sociale (de exemplu, aşteptarea rândului)
  • adesea se joacă cu picioarele, cu mâinile sau se foieşte pe scaun
  • dificultăţii de a aştepta pe scaun
  • are tendinţa de a vorbi excesiv de mult
  • de cele mai multe ori se află într-o continua mişcare

Impulsivitate:

  • nu are capacitatea de a aştepta să i se adreseze o întrebare, venind deja cu formularea răspunsului
  • adesea îi întrerupe sau deranjează pe ceilalţi, intervine în conversaţii sau în jocurile altora

Intervenţie

Diagnosticul este stabilit de medicul specialist psihiatru. Pe baza unei evaluări complexe, se realizează o anamneză din care medicul obţine informaţii cu privire la istoricul copilului de la părinte şi educatori, ulterior interpretând rezultatele testelor psihologice specifice.

Pe lângă medicamentaţie, foarte importantă este şi angajarea copilului într-un program de terapie comportamentală în care acesta să aibă reguli clare, iar programul de intervenţie să vizeze următoarele aspecte:

  • dezvoltarea atenţiei şi capacităţii de concentrare
  • îmbunătăţirea performanţelor şcolare
  • diminuarea comportamentului agresiv
  • creşterea încrederii în sine

Bibliografie:

  1. Organizația ,,Salvaţi Copiii’’. 2009. Ghid de intervenţie psihosocială destinat profesioniştilor care lucrează cu copiii cu vârste între 0-6/7 ani cu probleme de sănătate mintală. Bucureşti: Speed Promotion.
  2. DSM-5 2016: manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale.Ed. a 5-a. Bucureşti: Editura Medicală Callisto.
  3. Rad, F., Costinescu, R., Dobrescu, I. 2008. ADHD şi tulburarea de spectru autist la vârste mici. În Revista Română de Pediatrie-XVII, Nr.1

Articol scris de Alexandra Ghilință și Raluca Brehoi

Urmăriți evenimentul Mituri și realități despre ADHD

Articole recente

Elementul esențial al tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este modelul persistent de lipsă de atenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate, care afectează funcționarea sau dezvoltarea.
Mai mult:
Sezonul Crăciunului poate fi o perioadă minunată, plină de bucurie și momente petrecute împreună cu familia. Totuși, pentru familiile care au un copil cu autism, această perioadă poate aduce și provocări.
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Analiza practică a comportamentului problemă este un model important de evaluare care poate crește probabilitatea de a ajunge la un tratament cât mai eficient pentru copiii cu tulburări de spectru autist. Mai multe studii au descris utilizarea Analizei Relației Sintetizate Intervievate-Informate (IISCA) pentru a arăta variabilele care influențează comportamentul problemă într-o varietate de cazuri, participanți și medii de lucru. În toate cercetările, IISCA a contribuit la înțelegerea factorilor care au provocat comportamentul problematic și stimulii care au influențat menținerea lor.

Componentele de bază ale analizei IISCA includ condiții multiple de testare și control pentru a evalua sensibilitatea comportamentului problemă în contexte izolate.

În ce constă analiza IISCA atunci când vine vorba de înțelegerea comportamentului problematic?

Primul pas constă într-un interviu deschis și detaliat cu părinții înainte de analiza în sine pentru a identifica informații importante, ce pot fi folosite mai târziu pentru a construi ipoteze privind factorii și stimulii ce pot influenţa comportamentul problematic. Rezultatele interviului sunt folosite pentru a realiza condițiile de testare și control potrivite pentru copil, care ajută la stabililirea contextului de testare și presupusa relație cu stimulii.

O analiză IISCA bazată pe performanță presupune o unică recompensare ce este întreruptă de introducerea unui factor de stimulare a comportamentului problematic. În aceste situații, evaluatorii sunt pregătiți să ofere un stimul de întărire la prima apariție a comportamentului problemă, atât grav, cât și mai puțin grav. Un aspect critic al IISCA pe bazează pe faptul că persoana evaluată trebuie sa fie relaxată înainte de introducerea primului stimul de către evaluator.

Exemple din practica terapeutică

Un exemplu concret din literatura de specialitate a constat în utilizarea IISCA pentru a evalua un comportament problematic sever în rândul a cinci copii cu autism internați într-o clinică din sudul Italiei. Interviul deschis, despre care am discutat și mai sus, a fost util în confirmarea presupușilor factori și stimuli în situația fiecărui comportament problematic al fiecărui particpiant. Informațiile bogate obținute prin interviurile deschise au făcut posibilă identificarea stimulilor relevanți din punct de vedere cultural ce pot influența comportamentul problematic.

De asemenea, durata scurtă de timp pentru efectuarea acestui model de analiză a contribuit și la siguranța participanților și a terapeuților. Analiza IISCA bazată pe performanță este sensibilă la diferențele culturale și la experiențele individuale de viață ale participanților.

În concluzie, analiza IISCA provoacă răspunsuri diferite în funcție de caracteristicile participanților. Avantajul este faptul că în acest fel poți adapta modelul terapeutic în funcție de nevoile fiecărui copil, dar și în funcție de profilul său cultural. De aceea, interviul inițial rămâne decisiv pentru evoluția analizei.

Bibliografie:

Luigi Iovino, Floriana Canniello, Roberta Simeoli, Maria Gallucci, Rosaria Benincasa, Davide D’Elia, Gregory P. Hanley & Anthony P. Cammilieri (2022): A new adaptation of the Interview-Informed Synthesized Contingency Analyses (IISCA): The performance-based IISCA, European Journal of Behavior Analysis, DOI: 10.1080/15021149.2022.2093596

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Elementul esențial al tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este modelul persistent de lipsă de atenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate, care afectează funcționarea sau dezvoltarea.
Mai mult:
Sezonul Crăciunului poate fi o perioadă minunată, plină de bucurie și momente petrecute împreună cu familia. Totuși, pentru familiile care au un copil cu autism, această perioadă poate aduce și provocări.
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:

Comportamentul problematic la copii: Rezolvarea începe cu o evaluare obiectivă

Comportamentul problematic la copii: Rezolvarea începe cu o evaluare obiectivă

Clinicile de specialitate și, în general, psihologii, primesc numeroase solicitări de intervenție în cazurile de comportamente problematice la copii. De multe ori, aceste situații vin la pachet cu un diagnostic și presupun un demers terapeutic complex.

Totuși, dacă analizăm doar intervenția privind comportamentul problematic la copii, trebuie să ne concentrăm, în primă fază, pe evaluare.

Care sunt etapele evaluării comportamentului problematic?

Procesul de evaluare practic are etape principale:

  1. evaluarea indirectă (bazată pe lipsa obervațiilor);
  2. evaluarea descriptivă (bazată pe obervații directe asupra mediului de lucru, unde se află copilul evaluat și ceea ce se află în jurul lui)
  3. analiza practică (bazată atât pe observații directe, cât și pe manipularea mediului de lucru, adică schimbarea anumitor lucruri din mediu pentru a determina modificarea comportamentului).

Este recomandată o evaluare cu cât mai mult detalii având în vedere că se pot omite unele aspecte importante. O tehnică utilă în acest sens este interviul pentru că aduce clarificări referitoare la comportamanetele obișnuite, neproblematice, cât și cele unice sau de moment. Pentru o analiză bine făcută este necesară o relație puternică între client (copil, dar și familie) și terapeut în timpul procesului de interviu și de observație.

Observația și interviul pot avea loc în contexte de joacă și alte momente de petrecere a timpului liber alături de introducerea unor recompense (întăritori) automați.

Care este rolul interviului în evaluarea comportamentelor problematice?

Rolul interviului este de a descrie dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber și de a identifica posibilele motive care conduc la comportamentul problematic.

Nu există o rețetă standard, dar sunt câțiva pași importanți în diminuarea comportamentelor problematice

Dincolo de observație și interviu, terapeutul trebuie să aibă în vedere o serie de ședinte de cercetare 1 la 1 cu copilul. De asemenea, este recomandată realizarea unui grafic care să conțină toate informațiile primite în urma interviului și analizei, alături de interpretarea acestora. Graficului i se adaugă explicațiile pentru procesele comportamentale – cum s-a ajuns în acest stadiu. Nu în ultimul rând, toate aceste analize trebuie prezentate tuturor persoanelor care intră în contact cu copilul.

Care este sursa comportamentelor problematice?

De cele mai multe ori, comportamentele problematice se învață din mediul înconjurător (familie, școală, alte contexte frecvente din viața copilului) și sunt reacții care servesc unui scop al copilului. Practic, simte sau crede că prin acest fel de a relaționa își va atinge un anumit obiectiv. Nu există copii agresivi, ci contexte care susțin agresivitatea, iar un comportament problematic se poate dezvolta și menține în condiții obișnuite, în absența unui factor specific cu putere mare de a declanșa o schimbare.

În concluzie, etapa de evaluare este decisivă atunci când vine vorba de ajutarea copiiilor cu provocări comportamentale. Din aceasta derivă următorii pași foarte importanți pentru diminuarea comportamentelor problematice.

Bibliografie:

Hanley, G. P. (2012). Functional assessment of problem behavior: Dispelling myths, overcoming implementation obstacles, and developing new lore. BAP, 5, 54-72.

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Elementul esențial al tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este modelul persistent de lipsă de atenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate, care afectează funcționarea sau dezvoltarea.
Mai mult:
Sezonul Crăciunului poate fi o perioadă minunată, plină de bucurie și momente petrecute împreună cu familia. Totuși, pentru familiile care au un copil cu autism, această perioadă poate aduce și provocări.
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:

Dezvoltarea abilităţilor socio – emoţionale.De la prevenţie la intervenţie pentru comportamentele agresive în cadrul şcolii

 

Într-un articol anterior dedicate cadrelor didactice am prezentat  cele mai cunoscute şi eficiente strategii comportamentale de gestionare a comportamentelor problemetice ale elevilor. Şi aşa cum am promis atunci vom continua să dezbatem această temă, dar dintr-o altă perspectivă, şi anume aceea a inabilităţii socio-emoţionale a copiilor.

Grădiniţa sau şcoala sunt locurile în care copii petrec  între 4 şi 7 ore pe zi şi acestea reprezintă medii ofertante în ceea ce priveşte dezvoltarea şi exersare abilităţilor sociale şi emoţionale.

Dezvoltarea  timpurie şi optimă a acestor abilităţi socio-emoţionale reprezintă un factor protector faţă de dezvoltarea problemelor comportamentale şi un bun predictor pentru reuşita şcolară, amandouă asigurând copiilor astfel premisele adaptării sociale şi şcolare. Aceste idei sunt susţinute de zeci de studii realizate în perioada 1995 – 2005.

 

  1. Dezvoltarea competenţelor emoţionale

Ca şi cadre didactice vă puteţi stabili ca obiective pentru dezvoltarea acestor competenţe următoarele:

Recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor

 

 

Înţelegerea emoţiilor

 

 

 

Autoreglare empţională

o    Să denumească emoţiile diverse

o    Să identifice propriile emoţii în diverse situaţii

o    Să identifice emoţiile altor persoane în diverse situaţii

o    Să identifice emoţiile asociate unui context specific

o    Să recunoască emoţiile pe baza componentei nonverbale: expresia facială şi postura

o    Să exprime empatie faţă de alte persoane

o    Să găsească soluţii prin care să se liniştească atunci când sunt furioşi

o    Să îşi comute atenţia de la un joc sau de la o discuţie care îl supără spre alt joc sau altă activitate

o    Să fie capabil să minimizeze importanţa unei jucării inaccesibile

o    Să privească o situaţie supărătoare dintr-un punct de vedere diferit

 

Cum pot să ating aceste obiective?

Pentru a reuşi să atingeţi aceste obiective vă puteţi folosi de următoarele recomandări ce pot fi puse cu uşurinţă în practică:

  • Desfăşurarea orelor de dezvoltare personală din programa şcolară ca un context de implementare a unui curriculum de dezvoltare a competenţelor sociale-emoţionale.
  • Acceptarea tuturor emoţiilor exprimate sau manifestate de elevi în cadrul mediul şcolar.
  • Folosirea acestor contexte cu încărcătură emoţională ca şi contexte de învăţare pentru cei implicaţi în primul rând dar şi pentru restul clasei.
  • Fii tu un exemplu în ceea ce priveşte exprimarea şi gestionarea emoţiilor negative.
  • Realizarea unui management al comportamentelor negative cu strategii pozitive de disciplinare.

Care sunt beneficiile atingerii acestor obiective cu elevii de la clasa?

Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor este importantă din următoarele motive:

  1. Ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi. Interacţiunea de succes a elevului cu celelalte persoane depinde atât de abilitatea lui de a înţelege ce se întâmpla, cât şi de abilitatea de a reacţiona adecvat la aceasta. Studiile arată că interacţiunea pozitivă cu colegii de aceeaşi vârstă este un important predictor pentru sănătatea mentală la vârsta adultă, pentru starea generală de bine.(Denham&Holt, 1993, Parker&Asher, 1987, Robins & Rutter, 1990).
  2. Ajuta elevii să se adapteze la mediul şcolar. Elevii care înţeleg emoţiile şi modul în care acestea sunt exprimate vor fi capabili să empatizeze cu ceilalţi colegi şi să-i sprijine. Elevii care înţeleg emoţiile celorlalţi sunt priviţi de ceilalţi ca fiind colegi mai buni şi mai distractivi, sunt capabili să utilizeze expresivitatea lor pentru a atinge scopuri sociale, să răspundă adecvat emoţiilor colegilor şi să se adapteze mai uşor la mediul şcolar.
  3. Previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament. Problemele în dezvoltarea emoţională a copiilor pot conduce către dificultăţi de comportament, în copilaria timpurie si cea mijlocie (probleme de agresivitate, delincvenţă juvenilă, abandon şcolar etc).
  4. Dezvoltarea competenţelor sociale

Pentru dezvoltarea acestor competenţe în cadrul clasei  vă puteţi lua ca reper următoarele obiective:

Iniţierea conversaţiei şi integrarea în jocul celorlalţi copii

 

o    Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil

o     Să utilizeze formulele verbale de iniţiere a unei conversaţii cu un alt copil  (pe tine cum te cheamă, pe mine mă cheamă…..)

o     Să manifeste  comportamente adecvate de integrare în jocul unui alt copil(ex să vină cu o idee de joc)

Ascultarea activă şi stabilirea contactului vizual o    Să stabilească contact vizual atunci când vorbeşte

o     Să manifeste abilităţi de ascultare activă (aşteaptă ca adultul să termine solicitarea după care oferă un răspuns)

Impărţirea obiectelor/jucăriilor cu unul – doi colegi o     Să împartă obiecte cu doi colegi cu ajutor din partea adultului

o     Să ofere, cu ajutor din partea adultului, unui copil o jucărie ca să se joace şi el, dacă un copil îi cere o jucărie îi dă jucăria respectivă,

o     Să formuleze în mod adecvat o cerere atunci când are nevoie de ceva (ex. Îmi dai te rog şi mie maşina?),

o     Să identifice şi să manifeste (cu ajutor din partea adultului) modalităţi adecvate de răspuns dacă nu primeşte imediat jucăria(ex.  îşi găseşte altceva de făcut)

o     Să împartă materialele comune (ex. Jucării, creioane colorate)-cu ghidare din partea adultului.

Oferirea şi acceptarea complimentelor o    Să ofere şi să primească complimente

o    Să numească lucurile care îi plac la persoana lui

o    Să numească lucurile care îi plac la ceilalţi copii

Rezolvarea problemelor sociale o     Să rezolve în mod eficient conflictele apărute

o     Să numească modalităţi eficiente de soluţionare a conflictelor

Să coopereze cu ceilalţi în realizarea sarcinilor o     Să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini cu ajutor din partea adultului

o     Să descrie două modalităţi prin care pot să ofere şi să ceară ajutorul atunci când are nevoie

 

 

Cum se pot atinge aceste obiectieve?

Pentru a atinge aceste obiective este foarte important să se ţină cont de următoarele sfaturi practice:

  • Organizarea frecventă a unor activităţi de grup cu accent pe cooperare.
  • Susţinerea elevilor în ceea ce priveşte achiziţionarea şi exersarea etapelor de rezolvare a problemelor.
  • Utilizarea fiecărui conflict apărut ca şi context de învăţare în rezolvarea problemelor atât pentru cei implicaţi cât şi pentru restul clasei.
  • Recompensarea comportamentelor sociale adecvate realizate de elevi în cadrul clasei (identificarea unor soluţii proprii, flexibilitate asupra unei probleme).

Care sunt beneficiile atingerii acestor obiective cu elevii de la clasa?

  • Adaptarea uşoară în mediul şcolar.
  • Elevii pot identifica mai multe modalităţi de interpretare a unei situaţii.
  • Creşerea gradului de încredere în sine
  • Cresc performanţele şcolare
  • Apar relaţii de prietenii datorită relaţiilor interpersonale adecvate (împărtăşirea unor situaţii şi a unor materiale, aplicarea corectă a paşilor de rezolvare a problemelor).
  • Dezvoltarea abilităţii de ascultare activă.

Dezvoltarea abilităţilor sociale este în strânsă legătură cu dezvoltarea competenţelor emoţionale şi realizarea construirii acestor abilităţi reprezintă adaptarea sănătoasă a copilului la viaţă.Cu cât elevii sunt abilitaţi socio-emoţional, cu atât scade ca şi frecvenţă apariţia comportamentelor agresive.  De aceea este fundamental ca părinţi sau ca specialişti (cadre didactice, psihologi)  să punem un accent serios pe dezvoltarea acestor competenţe în perioada preşcolară şi şcolară mică!

 

Andrei Ionel Mocanu

Analist comportamental în curs de acreditare BCBA

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

Surse:

  1. Benga, O., Băban, A., şi Opre, A. (2015). Strategii de prevenţie a problemelor de comportament. Cluj – Napoca, editura ASCR.
  2. Petrică, S., Alexandrescu, E., şi Petrovai, D. (2009). Strategii de prevenire a violenţei în şcoală.
  3. Botiş, A., Mihalca, L., şi Tudose, D. (2007). Dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi, cu vârsta până în 7ani. UNICEF