Prin ochii unui tânăr cu ADHD – Partea I

Posted on 12/03/202412/03/2024 by Admin

M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare.

Cum și când ai fost diagnosticat?

Am început în decembrie 2020 să merg la psiholog din cauza anxietății crescute în timpul pandemiei; nu am știut atunci, dar izolarea poate amplifica simptomele ADHD destul de mult, mai ales dacă trăiești cu partenerul în aceeași cameră, cum a fost cazul meu. Ședințele păreau să aibă efect la început, dar cu timpul mi-am dat seama că nu funcționează toate sfaturile și metodele pentru reducerea anxietății pe care mi le-a oferit doamna psiholog. Din întâmplare am aflat despre ADHD și ce înseamnă cu adevărat (am crezut greșit, ca mulți alții, că este doar ceva ce au copiii și trece, ceva legat de hiperactivitate și atât).

În iulie 2021 pus întrebarea la una dintre ședințe: „Am citit despre ADHD și cred că am și eu, ce putem face?” iar doamna psiholog a acționat imediat fără prejudecăți. Mi-a pus multe întrebări: despre copilărie, despre părinți, despre relații. După care, în decursul a trei ședințe, am făcut testul ADHD – DIVA. A fost extenuant, dar la finalul lunii august am primit rezultatul:

Conform testului de ADHD – DIVA Adult, prezintă:

7/9 simptome din criteriul de deficit de atenție la maturitate;
8/9 simptome din criteriul de deficit de atenție prezent în copilărie;
9/9 simptome din criteriul pentru hiperactivitate/impulsivitate prezente la maturitate;
6/9 simptome din criteriul pentru hiperactivitate/impulsivitate prezente în copilărie;
Prezintă simptome ce afectează mai mult de două domenii de funcționare;
Prezintă simptomatologie specifică ADHD de tip combinat.

Trebuie să menționez că în România nu se poate da diagnostic pentru ADHD. Nu primești o foaie, cum se întâmplă în alte țări, care să ateste că ai asta și gata. Când am schimbat recent medicul de familie i-am spus că am ADHD și nu a găsit cod sistem, a trebuit să treacă anxietate în schimb.

Cum ai primit vestea?

Am avut multe întrebări, cum ar fi: de ce pare că am simptome mai mult ca adult? Iar răspunsul dumneaei a fost că unii oameni cu ADHD tind să uite cum se comportau în copilărie, fie din cauza traumelor asociate cu consecințele simptomelor, fie din alte motive; ei răspund așa cum își amintesc. De asemenea, simptomele se pot schimba când persoana cu ADHD ajunge la maturitate, spre exemplu hiperactivitatea externă poate deveni internă, cum am pățit și eu; să ai capul constant plin de gânduri și de griji, sărind de la un gând la altul cu o viteză extenuantă; fapt care poate da naștere anxietății.

Am întrebat ce se poate face în afară de a merge la psiholog, auzisem povești de prin alte țări cu diferite medicamente și cum sunt abuzate de oamenii fără ADHD. Doamna psiholog m-a trimis la psihiatru de unde am plecat cu o pastilă pentru anxietate și una pentru ADHD. Le-am luat pe ambele mai multe luni, după care am renunțat la prima; în scurt timp și la a doua. Pe moment, până să fac ceva în privința asta, am fost bucuros, aveam în sfârșit un răspuns la toate problemele mele.

Care este atitudinea ta față de diagnostic (ții secret acest aspect despre tine sau ești deschis vizavi de el)?

Familia mea știe, prietenii la fel. În schimb, la muncă încerc să nu dezvălui dacă nu mă simt sută la sută confortabil cu persoana și cu locul; chiar și atunci prefer să spun că am anumite probleme, să le descriu așa cum sunt în loc să spun ADHD în mod direct, deoarece am pățit la alt loc de muncă să dezvălui asta și să mi se menționeze des după aceea că „e de la ADHD” când făceam ceva greșit.

Cum au reacționat familia și prietenii când au aflat diagnosticul tău? Atitudinea lor față de tine s-a schimbat?

Familia a fost confuză: unele rude au spus că nu am arătat niciodată simptome (nu știau ce înseamnă asta oricum), mama a spus că am fost dus la medic când eram la grădiniță deoarece eram hiperactiv (la sugestia învățătoarei sau asistentei de la grădiniță, nu mai țin minte) și că domna doctor a spus că nu am nimic, că așa sunt copiii. Faptul acesta eu l-am aflat de la mama abia după diagnostic, din păcate. A trebuit să le explic rudelor în ce constă și cum am ajuns aici și au înțeles până la urmă, chiar daca nu a fost usor; mai ales pentru o țară unde sănătatea mintală ca subiect este tabu.

Prietenii, în schimb, nu au fost surprinși. Este un fenomen numit „masking” care apare și la autism (este comorbid între 50% și 70% cu ADHD, dar nu am făcut test oficial pentru autism încă) care te face să îți ascunzi și să internalizezi instinctiv simptomele în preajma oamenilor cu care nu ești complet confortabil; fapt care poate crea anxietate pe termen lung, dar și să dea impresia că “nu ai nimic” celor care nu te cunosc cu adevărat.

Cum era viața ta înainte de diagnostic?

Mereu am știut că e ceva în neregulă cu mine: când eram copil cream probleme des și nu reușeam să îmi fac prieteni de lungă durată. Am fost supus bullying-ului ani la rând din cauza diferențelor mele, fapt care a dus la traume și anxietate. La finalul clasei a VIII-a când toți plângeau că se rupe gașca, eu eram bucuros că scap de acel mediu toxic. Înainte să înceapă bullying-ul mă comportam exact cum s-ar comporta un copil tipic cu ADHD: eram hiperactiv, eram gălăgios, eram intrusiv și neatent la ore; dar doar la cele care nu îmi plăceau, sau la care îmi displăcea profesorul; s-a dovedit că oamenii cu ADHD, oamenii neurodivergenți în general, pot învăța chiar mai bine decât neurotipicii dacă subiectul îi pasionează. Țin minte cum m-am chinuit cu anumite materii, cum am rămas corigent chiar; pe când la altele luam note mari fără efort, fără să fac teme sau să iau notițe, doar pentru că eram absorbit de subiect și rețineam tot.

Ca adult m-a afectat în primul rând la facultate: nu am reușit să îmi fac niciun prieten; toți prietenii pe care îi aveam i-am cunoscut online, în jocuri sau pe rețele; față în față îmi este greu până în prezent să vorbesc cu străini, sau chiar cu cunoștințe, dacă nu suntem pe aceeași lungime de undă în totalitate. De asemenea, mă exprim mult mai bine în scris decât în vorbit sau prin gesturi, deci poate și asta a ajutat.

În primele săptămâni am avut atacuri de anxietate la facultate. Acolo ești pe cont propriu. Depinde de tine să urmărești programul, să te organizezi, să vii la anumite ore; a fost mult prea extenuant, fapt care a pus capăt învățământului universitar pentru mine: de trei ori am încercat să fac o facultate si tot de atatea ori am renunțat. Persoanele cu ADHD au mari probleme cu organizarea, cu noțiunea timpului, și cum am menționat înainte: cu atenția la subiecte care nu le plac. Dacă ar fi fost vreo facultate care să îmi placă la nebunie, probabil aș fi reușit să o termin, dar nu am găsit până acum și am încetat căutarea, cel puțin în România. De asemenea, cu viața de adult și schimbarea simptomelor am căpătat și o sensibilitate destul de mare la stimuli externi, dacă înainte doar mă distrăgeau, acum îmi provoacă stres și anxietate.

Cum te-a afectat diagnosticul de ADHD în viața ta personală și profesională în ultimii trei ani?

M-a ajutat să accept că așa sunt eu și că nu e nimic în neregulă cu mine, am avut doar ghinionul să mă nasc într-o perioadă și/sau locație nepotrivită. Am aflat de atunci tot ce se poate afla despre ADHD și încerc să fiu și acum la curent cu toate noutățile în privința asta (doctorul Russell Barkley este o sursă bună, dar nu singura). Am aflat despre teoria care spune că suntem excepționali într-un trib: suntem capabili să observăm detaliile mici, să distingem pericolul sau hrana mai bine decât neurotipicii, și să luăm mai multe riscuri. Unele studii au arătat că oamenii cu ADHD sunt mai buni antreprenori, de exemplu, datorită celor menționate mai sus (am câteva rude ca exemplu, și da, este ereditar ADHD-ul). De asemenea, este foarte comună lipsa de respectare a autorității; mulți oameni cu ADHD sau autism sunt incapabili să perceapă autoritatea, mai ales cea absolută sau cea neînțeleasă.

Care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți în gestionarea simptomelor ADHD în viața de zi cu zi?

Organizarea, noțiunea timpului și memoria sunt cele mai netrebnice. Am mare noroc că lucrez de acasă, în așa fel am mult mai puțini stimuli externi și mă pot concentra mai bine, altfel aș fi avut probleme și cu atenția. Fenomenul de „hyperfocus” intervine pe partea de organizare și de timp atunci când mă axez prea mult pe o singură chestie, până când aceea este rezolvată. Inabilitatea de a trece peste ceva fără ca acel ceva să fie „complet” este foarte comună la ADHD, din ce am aflat. Partenera mea are de asemenea ADHD (motiv pentru care ne înțelegem așa bine) și la ea se manifestă mai agresiv această problemă: uită să mănânce, să bea apă, să se ridice de pe scaun; asta am pățit și eu acum, de când am început să răspund la aceste întrebări. Sunt și avantaje, cum ar fi că termini ce începi aproape mereu, dar este extenuant pe termen lung. De asta se leagă și noțiunea timpului. Noțiunea timpului (lipsa ei) a fost mereu o problemă mare pentru mine: întârziam la școală aproape zilnic, acum întârzii la muncă sau la alte activități indiferent care ar fi distanța parcursă. Percepția timpului este distorsionată des la oamenii cu ADHD: nu suntem capabili să estimăm și să calculăm cât durează anumite chestii.

Memoria de scurtă durată este alt inamic. Aici se aplică același principiu ca la materiile școlare: dacă e ceva ce îți place sau te-a marcat, atunci se transferă în memoria de lungă durată și rămâne; dacă nu, atunci este cel mai probabil uitat la fel de repede cum a venit (dacă nu e ceva spontan, spre exemplu „du-te acum și fă chestia asta”). Mereu mi s-a spus că uit pentru că „nu îmi pasă”. Este pe jumătate adevărat: creierul meu nu poate fi convins ușor că ceva este cu adevărat important dacă nu consideră din prima că este.

Ține aproape pentru partea a II-a a interviului!

Ps: Dacă ești părinte sau cadru didactic, te invităm să participați pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD”. Află mai multe și înscrie-te aici.

Strategii pentru a încuraja comportamentele pozitive

Posted on 14/02/202414/02/2024 by Admin

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor – atât pentru binele lor cât și pentru a celorlalți.

Atât noi adulții (părinți, educatori, terapeuți etc.) cât și copiii, nu suntem ființe perfecte, totuși, cea mai bună metodă de predare necesită un plan de disciplină eficient. E important pentru părinți și pentru specialiști să știe cum să gestioneze comportamente probleme dar și cum să încurajeze comportamentele pozitive. O disciplină bună, cu alte cuvinte, duce la o predare bună și la vremuri bune.

Încurajarea comportamentelor pozitive poate implica un efort mai mare atât pentru adult cât și pentru copil- decât gestionarea comportamentelor problemă. De aceea, vă propunem câteva metode simple pentru a ajuta la încurajarea acțiunilor pozitive la copilul dumneavoastră. Uneori veți putea pune în aplicare doar una dintre aceste metode, alteori vă veți folosi de două sau chiar trei metode.

O primă metodă este întărirea pozitivă/lauda. Laudele ar trebui să apară des, în fiecare zi. Numărul laudelor și a alor interacțiuni pozitive ar trebui să depășească numărul comentariilor negative la un raport de aproximativ trei la unu (trei laude la un comentariu negativ). Un prim gând ar putea fi că acest lucru este aproape imposibil sau greu de făcut, însă dacă vă uitați cu atenție, nu ar trebui să apară probleme în a găsi un comportament pozitiv de întărit. Câteva exemple ar putea fi: “Ți-ai început temele singur! Ești foarte tare”, “Ți-ai pus hainele înapoi în dulap, super!”, “Te-am văzut cum ai jucat astăzi fotbal. Te-ai descurcat foarte bine!”.

Odată ce ați pus copiii să realizeze cu succes un anumit comportament pozitiv, întărirea pozitivă poate ajuta la menținerea cooperării sau a performanței bune. Cu toate acestea, trebuie acordată o mare atenție la cum oferim aceste laude deoarece acestea ar trebui adaptate într-o oarecare măsură pentru fiecare copil și fiecare situație în parte. Unii copii preferă întărirea verbală pozitivă emoțională și elaborată, în timp ce altora nu le place.

Două trucuri suplimentare care pot ajuta ca laudele să aibă un efect și mai mare la stima de sine a copilului: lăudați copilul în fața altor oameni și oferiți laude neașteptate.

„Cronometrele de bucătărie” sunt dispozitive minunate pentru încurajarea unui comportament pozitiv la copii. Cronometrele, de orice fel chiar, pot fi de mare ajutor pentru aproape orice comportament pozitiv – fie că este vorbă de a-și pune hainele înpoi, de a strânge după o activitate sau de o tranziție dintre două activități. Copiii, în mod special cei mai micuți, au tendința naturală de a dori “să bată” dispozitivul mecanic de ticăituri.

O altă strategie prietenoasă și motivantă este graficul. Cu graficele, veți folosi ceva ca un calendar pentru a ține evidența a diferitelor comportamente pozitive ale copilului. Puteți pune acest calendar fie pe biroul copilului sau să le afișați într-un loc cât mai vizibil și ușor de accesat. Un astfel de calendar poate fi personalizat în funcție de copil. De exemplu, zilele săptămânii vor fi trecute orizontal în partea de sus iar comportamentele vizate vor fi trecute unul sub celălalt în partea stângă. În momentul în care copilul finalizează sarcina în mod satisfăcător, puteți indica acest lucru în calendar cu stickere pentru copiii mai mici și numere, puncte sau note pentru copiii mai mari.

Cu aceste calendare, întărirea pozitivă poate veni din trei lucruri: graficul în sine, laudele din partea adultului și satisfacția de a face o treabă bună. Putem numi aceste trei lucruri întăritori naturali. Scopul este de a ajuta copilul să dezvolte o motivație intrinsecă, mai degrabă decât să fie motivat doar de o recompensă extrinsecă/recompensă artificială. Uneori, totuși, întăritorii naturali pot să nu fie suficienți pentru a-l motiva pe copil să îndeplinească o sarcină iar atunci veți putea recurge la recompense artificiale (de exemplu: tokeni colorați, stickere, desert, timp extra pentru o activite plăcută etc.).

Acestea sunt doar câteva strategii pentru a întări comportamente pozitive. Cu timpul, punându-le în aplicare, vă va fi mult mai ușor să veniți cu strategii proprii. Ceea ce este important de reținut este că atunci când implementăm o intervenție, consecvența este necesară pentru a vedea rezultate – fie că sunt mici, fie că sunt îmbunătățiri majore.

Bibliografie:

Phelan, T. & Schonur, J. (2016). 1-2-3 Magic in the Classroom

Articol scris de: Lazăr Tanita – terapeut și coordonator Asociația Activity.

Învingătoarea Iulia

Posted on 05/04/202305/04/2023 by Admin

Iulia a intrat în casa Activity când încetase să mai vorbească, chiar și pe limba ei, la vârsta de 1 an și trei luni. Nu întorcea capul când era strigată, prefera să petreacă timpul singură și nu îi mai plăcea să se joace alături de fratele său mai mare. În același timp, nu mai reacționa la zgomote și mergea pe stradă privind în gol.

Când Iulia a început terapia, ne gândeam că totul se va termina în șase luni, cel mult un an. Dar nu a fost așa! În primele luni de terapie, era mereu supărată și plângea deseori în timpul sesiunilor.

Progresele au apărut greu. După 2 ani și jumătate de terapie, Iulia spune ,,Da!" când este strigată, câteodată zâmbește, este conștientă de lumea din jurul ei, îi place când alți copii se joacă în preajmă, ba chiar se bucură bătând din palme și chiuind. A învățat culorile, formele, animalele, fructele și legumele. Dacă la început recompensele erau de cele mai multe ori dulciuri sau gustări sărate, acum ele s-au schimbat în îmbrățișări și dovezi de afecțiune.

Astăzi, Iulia face diferența dintre ,,nu” și ,,da”, merge singură la toaletă și poate să spună câteva cuvinte la cerere. În timpul orelor de terapie, a învățat să stea la masă, să își aștepte rândul, să ne arate imagini din cărți, să recunoască membrii familiei, să coloreze, să unească puncte formând astfel diferite forme.

A devenit un copil vesel, jucăuș, căruia îi place să danseze atunci când aude muzică și să stea în compania celorlalți. Iulia a reușit să transforme lucrurile complicate în lucruri simple. Este o învingătoare!

Călătoria lui Mihai

Posted on 05/04/202305/04/2023 by Admin

Atunci când familia lui Mihai a trecut pragul centrului Activity, ne-a povestit despre puștiul său, Mihai, care abia împlinise vârsta de 2 ani și care nu avea limbajul verbal dezvoltat, avea interese restrânse, dar era vesel și foarte jucăuș. Părinții păreau conștienți de toate slăbiciunile celui mic și erau siguri că terapia avea să îl ajute să își dezvolte abilitățile necesare pentru interacțiunea cu ceilalți.

Îi plăcea foarte mult să se joace singur, nu ii plăcea sa fie îmbrățișat, nu îi privea pe cei care îi vorbeau, iar limbajul vocal era la nivelul unui copil cu vârsta de 1 an.

Alături de noii lui prieteni de la Asociația Activity, Mihai avea să cunoască lumea în adevăratul sens al cuvântului. Cu emoții, părinții lui s-au alăturat activ în călătoria care tocmai începea. Ușor, el a acceptat ajutorul prietenilor lui, lăsându-i să se aproprie de el până a ajuns să îi îmbrățișeze și să le arate diverse obiecte.

Călătoria această lentă și silențioasă a durat puțin mai mult de un an, iar ulterior, Mihai avea să spună primele lui cuvinte. Ele au marcat un salt într-o călătorie mult mai rapidă. De atunci, evoluția sa avea să evidentă: a început să formuleze cereri din 3-4 cuvinte folosind adjective, prepoziții și adverbe, a început să interacționeze mai mult cu cei din jur și să își dezvolte abilitățile de joc simbolic.

Abia acum, Mihai se simte pregătit să cunoască alți copii de vârsta lui în cadrul unui grup. Aici el învață să aștepte rândul, să urmărească cu atenție o activitate, să respecte o sarcină adresată tuturor și să stea cât mai mult în cadrul acestuia fără să îi deranjeze pe ceilalți.

Călătoria sa va continua alături de prietenii de la Asociația Activity până când va cunoaște suficient de bine această lume și va fi pregătit să ne povestească singur propriul jurnal de călătorie.

Alina, micuța artistă diagnosticată cu autism, are nevoie de ajutorul tău

Posted on 05/04/202305/04/2023 by Admin

Povestea atipică a Alinei a început când avea doar 1 an și jumătate, când am observat că ceva era în neregulă cu ea; nu mai folosea cuvintele pe care le învățase până atunci, nu mai răspundea la nume sau învârtea obsesiv jucăriile. Ne-am întrebat ce se întâmpla, ce nu făceam bine?

Norocul nostru a fost o căzătură în urma căreia am ajuns la spital, iar medicii ne-au recomandat să consultăm un psiholog deoarece toate încercările de a o liniști eșuaseră.

În căutările noastre de a afla ce se întâmpla cu Alina, am întâlnit un psiholog care ne-a îndrumat și ne-a consiliat în cadrul Asociației Activity. Alina vine cu entuziasm la ședințele de terapie și de logopedie, ședințe unde a învățat să spună iar “mama” și “tata”, să răspundă, să fie conștientă de sine, să socializeze, să se joace cu ceilalți copii, să cânte, să danseze, să picteze, să aibă răbdare.

De când a descoperit pictatul îi spunem ,,micuța artistă”. Este înnebunită după culori si după tot ce poți face cu acestea. Își mânjește cu o plăcere teribilă mânuțele pentru a ne bucura cu ,,tablourile” sale.

Am avut și momente de cumpănă, în care simțeam că nimeni nu ne înțelege. Unii prieteni ne evitau, iar unele rude ne spuneau că Alina nu va fi niciodată normală. Cu ajutorul ședințelor de terapie de cuplu și atelierelor pentru părinți, am înțeles diagnosticul ei și am învățat cum să lucrăm cu ea sau cum trebuie să procedăm în situații de cumpănă.

Dacă în urmă cu doi ani alergam după ea prin cameră, astăzi poate să stea la măsuță și să urmeze toate instrucțiunile date. Dacă la început existau doar câteva sunete în vocabularul ei, acum poate spune clar ce își dorește.

Cătălina are autism și trebuie să continue terapia

Posted on 05/04/202305/04/2023 by Admin

Cătălina este o fetiță care captează atenția celor din jur fără prea mare dificultate. Relația ei cu echipa Activity a început în 2019, când a primit diagnosticul de autism atipic. Urma să împlinească 3 ani și încă nu vorbea.

Părinții și-au adunat toate resursele și au început un program de terapie format din 5 ședințe pe săptămână. Începutul a fost dificil, Cătălina nu era atrasă de lumea din jurul ei, părea că nu îi plac jucăriile, culorile, cântecelele.

În perioada de acomodare, a explorat fiecare colțisor din centrul Activity, s-a familiarizat cu obiectele din fiecare cameră și i-au fost prezentate activități variate de stimulare senzorială.

Încet, încet, Cătălina a început să caute jucăriile care aveau lumini și sunete. După 6 luni, au apărut primele sunete prin care își exprima nevoile. După alte 6 luni, Cătălina intra în centru strigând numele terapeutului preferat, renunțase la pampers, avea un vocabular format din 100 de cuvinte sau aproximări de cuvinte și alte zeci, pe care se străduia să le pronunțe. Recunoștea persoanele din familie și le striga când avea nevoie de ele, adora să coloreze, să facă puzzle și să se joace cu animalele.

Momentele de stimulare au devenit mai dese și mai evidente, dezvoltând comportamente de tipul clipit des, scuturat mâinile și mersul în cerc în jurul unui obiect. Din acest motiv, părinții au decis să introducă ședințe de stimulare senzorială și logopedie.

În primăvara anului 2021, Cătălina a început să participe de două ori pe săptămână la activități de grup pentru a-și dezvolta abilitățile socio-emoționale.

Din cauza unor probleme financiare, părinții au fost nevoiți să restrângă cheltuielile, inclusiv prin micșorarea numărului de ședințe de terapie pe săptămână. Ulterior au luat decizia să o înscrie la grădiniță, având deja 5 ani. S-au gândit că la grădinița privată îi va fi mai ușor să se acomodeze într-un grup mai mic, dar abia în a patra a avut noroc.

Nu a reușit să își facă prieteni, dar participă la toate activitățile educaționale, răspunde la întrebările care îi sunt adresate direct și îndeplinește sarcinile doar atunci când este numită (de exemplu, ”Cătălina, ține-te de mână cu Miruna și Toni”).

În prezent, vine la Activity pentru o ședință de terapie comportamentală pe săptămână, dar are nevoie de resurse pentru un program intensiv (format din terapie comportamentală, logopedie și stimulare senzorială). Graficul de evaluare arată că stagnează pe unele paliere și regresează pe altele. Părinții știu asta și se implică activ lucrând acasă cu ea programele din cadrul planului de intervenție, însă grijile de zi cu zi nu le oferă suficient timp pentru a exersa mereu.

Sunt Valentin, am 8 ani și sufăr de autism

Posted on 14/02/202305/04/2023 by Admin

Valentin a început terapia la 3 ani și 2 luni, având în vocabular maximum 30 de cuvinte. Prima ședință de terapie a debutat cu 2 ore de plâns fără oprire fiind o mare provocare pentru toți. Refuza să coopereze, în timp ce echipa de terapeuți căuta toate mijloacele pentru a-l face să vorbească.

Cu timpul, mersul la terapie a devenit o plăcere. Valentin și-a făcut prieteni și s-a atașat de terapeuți.

Rezultatele au apărut după primele luni. Numărul de cuvinte pe care le folosea a crescut constant, socializa și interacționa cu cei din jur mai mult. Fiecare ședință de evaluare lunară confirma destinația pozitivă spre care ne îndreptam.

Terapia l-a ajutat să se integreze la grădiniță, să se joace, să accepte când alt copil câștigă, să împartă jucării. Ca părinte, sunt multe momente de furie în care te întrebi de ce ți se întâmplă tocmai ție acest lucru. Apoi accepți că este o problemă și începi să te mobilizezi, să cauți păreri de la cât mai multe persoane avizate, începi să citești cu disperare cărți sau materiale avizate în domeniu.

În timp, înțelegi nevoia mare a copilului de a se simți acceptat, dorit, iubit așa cum este el, nevoia de a fi încurajat, de a simți că este mereu cineva lângă el. Sunt momente în care treci de la agonie la extaz.

Dupa 5 ani de terapie, Valentin merge la o școală de masă fiind în clasa pregătitoare cu rezultate foarte bune. Cunoaște toate literele de tipar și de mână, citește și scrie. Numără și recunoaște toate cifrele pana la 1000, adună și scade până la 100. Are o bună memorie a cifrelor și este fascinat de numere.

Sunt Maria, am 5 ani și sufăr de autism

Posted on 14/02/202305/04/2023 by Admin

Bună! Numele meu este Maria, am 5 ani și am fost diagnosticată cu autism în noiembrie 2020, adică atunci când nu aveam nici trei ani împliniți.

Vestea a căzut cu durere peste familia mea care se pregătea de sărbătorile de iarnă. Diagnosticul a fost primit cu tristețe de părinții și bunicii mei, iar viața a luat o nouă întorsătură pentru noi toți.

Părinții mei nu și-au vorbit timp de câteva zile după primirea diagnosticului meu. Se evitau. Încercau să găsească factorul declanșator sau o soluție magică și salvatoare.

Mai târziu, au înțeles că doar împreună putem trecem prin asta, că muncind împreună putem avea rezultate. Așadar, au început să caute terapii, centre și terapeuți cu care să începem acest demers.

Din ianuarie anul 2021, mama mea a început să vină cu mine la ședințele de terapie. Atunci când ajungeam la Asociația Activity, iar unul dintre terapeuții Activity mă prelua, rămânea cu inima îndoită. Știu că își dorea rezultate sigure și rapide.

La începutul terapiei, îmi era dificil sa stabilesc contactul vizual și să mă joc cu ceilalți copii. Cu mult exercițiu, am învățat să mă joc cu noii prieteni Activity, m-am obișnuit cu noul mod de viață și am început să comunic cu ceilalți având 2-3 cuvinte în fraze.

Mama mea a preluat o parte din obiective pentru a grăbi procesul terapeutic, fiind punctul de legătură între lumea mea și lumea căreia învăț să îi fac față în fiecare zi. În ultimii ani, mama s-a pus pe locul doi, renunțând la multe lucruri care îi aduceau zâmbetul pe buze pentru a mă ajuta pe mine.

În prezent, merg la grădiniță unde încerc să leg prietenii, să accept zgomotele și agitația și mă străduiesc să mă concentrez la toate activitățile.

Merg în continuare la terapie de două ori pe săptămână, dar specialiștii spun că am nevoie de un program terapeutic mai intens pentru a putea face față provocărilor de zi cu zi.

Povestea lui Radu

Posted on 03/02/202303/02/2023 by Admin

Află povestea lui Radu, un băiețel de 6 ani foarte vesel, jucăuș, vorbăreț pe limba lui... chineza și română pentru un chinez, cu multă energie, dar și o mare dragoste pentru oamenii din jurul lui.

De la 3 ani, când nu spunea nici ”mama”, primește ajutor terapeutic pentru tulburarea sa din spectrul autist, trecând în acest timp de la ecolalie (repetarea cuvintelor, expresiilor și propozițiilor exprimate de cei din jur) la exprimarea cu sens emițând cereri și verbalizând parte din ceea ce vede și îi satisface curiozitatea.

Pentru părinți, solicitări precum: ”mami, te log flumos să vii cu mine în suflagelie pentlu a ne juca ”sunt minuni obținute cu multă terapie și dăruire din partea celor care lucrează pentru băiețel.

Deși a făcut extrem de multe progrese, Radu are nevoie de foarte multă susținere în continuare și de multă terapie precum: logopedie (încă nu pronunță bine pe L, Ș, R și alte grupuri vocale complexe pentru el), kinetoterapie (pentru că piciorul din stânga îl poziționează încă greșit), terapie individuală și de grup (deși a început să verbalizeze, încă nu generalizează toate conceptele învățate, ecolalia este prezentă, nu socializează).

Toate acestea formează un demers complex care îi poate asigura existența ”normală” într-o societate ”convențională”.

Povestea lui Sorin, băiețelul care a învățat să lupte de la 4 ani

Posted on 27/01/202330/01/2023 by Admin

Sorin avea doar 4 ani când a venit la asociația noastră. La prima întâlnire, părinții acestuia erau îngrijorați de faptul că nu reușea să socializeze cu colegii de grădiniță, se juca de cele mai multe ori singur, făcând niște mișcări repetitive și spunând diverse texte învățate de la televizor sau din povești. Nici acasă lucrurile nu stăteau prea bine pentru că avea probleme legate de alimentație, Sorin preferând să mănânce doar anumite alimente.

Nu reușea să se conecteze cu părinții, nu stabilea contact vizual, nu reușea să stea foarte mult într-o sarcină și nici să spună ceea ce își dorea.

Sorin a început să vină zilnic la Activity pentru sedințe individuale de terapie ABA. În timp, a început să participe și la grupuri de socializare cu alți copii care aveau nevoie să își dezvolte abilitățile necesare mediului școlar - să asculte o cerință, să ridice mâna, să aștepte rândul sau să realizeze diverse activități în echipă.

Pentru o integrare bună și o monitorizare în mediul educațional, coordonatorul lui Sorin a mers în grădiniță pentru a-l observa și pentru a discuta cu cadrele didactice. Aceste intervenții au continuat și în școală, în clasele primare – etapă esențială pentru a stabili planul de intervenție pentru orice copil cu autism.

Pentru că evoluția lui Sorin a fost foarte bună, în timp, a început să iasă în oraș pentru a merge la bibliotecă, pentru a vizita un muzeu sau pentru a realiza diverse cumpărături.

Părinții lui Sorin au înțeles importanța terapiei, l-au adus constant la ședințe, scurtând sau chiar renunțând la vacanțe, iar ei au participat la toate workshopurile organizate de specialiștii Activity pentru părinți.

În prezent Sorin este în clasa a V-a, merge singur la școală, are prieteni și este printre cei mai buni elevi din clasă.

Are nevoie în continuare de sprijinul nostru pentru a-și putea gestiona anxietatea și pentru a reuși să aibă mai multă încredere în el. Vine la Activity o dată pe săptămână, dar are nevoie de cel puțin două ședințe individuale pe săptămână și una de grup.