Rolul părinților în recuperarea copiilor cu tulburări în dezvoltare

Posted on 19/04/202219/04/2022 by Admin

Familia are un rol important în ceea ce privește recuperarea copiilor cu autism, fiind o instituție fundamentală și stabilă, în care copilul crește, se dezvoltă și se formează pentru viață. Ea are responsabilitatea de a-i forma personalitatea și de a-i satisface nevoile emoționale, asigurându-i sentimentul de siguranță.

Autismul este o afecțiune neurologică, care afectează dezvoltarea copilului, determinând dificultăți în comunicarea cu ceilalți, diverse tipuri de comportament și interese restrânse sau inflexibile.

Diagnosticul de autism afectează fiecare membru al familiei. Părinții au responsabilitatea de a se concentra pe ajutorul copilului cu dificultăți în dezvoltare, acest lucru putând produce stres în relația de cuplu. În cazul în care familia are mai mulți copii, aceștia se pot simți, la rândul lor, presați de diagnosticul fraților. În zilele noastre, părinții sunt implicați în multe activități atât sociale, cât și profesionale, însă, cu toate acestea, ei trebuie să își gestioneze timpul și banii pentru a-i putea fi alături copilului cu autism. Printre acestea se numără:

Participarea activă la toate activitățile indicate de specialist
Sprijinirea specialiștilor în alegerea unor strategii realiste în vederea evoluției și formării copilului
Crearea unui mediu favorabil, în care copilul să se simtă confortabil și în siguranță
Negocierea cu copilul si consultarea acestuia
Implicarea acestuia în diferite activități, atât în familie cât și în societate
Autoformarea pentru a dezvolta abilitățile copiilor, nu dizabilitățile
Secvențierea sarcinilor în etape scurte
Acordarea unor instrucțiuni simple, pas cu pas, succesiv și nu simultan
Alternarea activităților interesante și stimulante cu cele solicitante și plictisitoare pentru copil
Încurajarea micilor reușite la momentul producerii acestora
Aprecierea și lauda comportamentelor bune ale copiilor
Sprijinirea copilului pentru a recunoaște și numi emoțiile
Anticiparea și evitarea problemelor
Încurajarea prieteniilor
Să fie un model pentru copilul lor.

Așadar, părinților copiilor cu autism li se recomandă să fie consecvenți, să devină cei mai buni prieteni ai lor și să întocmească recurent o listă cu activitățile lor preferate în care se pot implica împreună. Așa își vor consolida relația și vor contribui în mod active la recuperarea celor mici.

Bibliografie

Autism Speaks. Ghid pentru părinți. Servicii pentru familie. Fundația Romanian Angel Appeal, 2014
Asociația Plai Transilvan. Ghid pentru părinții copiilor cu dizabilități. Părinți cu copii speciali. Oradea, 2015

Articol scris de Andreea Nafliu

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice

Mai mult:

Implicarea părinților în terapia copiilor cu întârzieri în dezvoltare – un factor esențial pentru recuperare

Posted on 11/01/202208/08/2022 by Admin

Pentru ca procesele de intervenție și prevenție să fie cât mai eficiente, este necesar ca părinții să fie implicați pe parcursul terapeutic, aceștia având un rol foarte important în viața copiilor. O relație de parteneriat între specialiști și părinți este esențială pentru dezvoltarea abilităților de viață a copiilor cu cerințe speciale.

Din diferite motive, unii copii nu pot beneficia de un număr suficient de ore de terapie pe săptămână, motiv pentru care este de dorit ca părinții să continue terapia acasă și în mediul natural al copilului. Cum ar putea să facă acest lucru? Reușesc să facă lucrurile până la final? Au părinții cunoștințele necesare pentru a continua terapia acasă? Din practică, am observat că unora le vine natural să le ceară copiilor să facă anumite lucruri sau „fură” din principii în timpul ședințelor de coordonare.

Dar este suficient? Vă invit să vedem ce ne spun cercetătorii din domeniu. Vom analiza rapid un studiu de caz realizat de Helen McConache:

La baza acestuia a stat ipoteza conform căreia „Părinții care vor participa la cursul „More than words” (pentru a deveni co-terapeuți) vor folosi strategii facile de interacțiune și vor fi mai puțin stresați. În același timp, copiii vor avea aptitudini de comunicare și interacțiune mai bine dezvoltate și mai puține probleme de comportament.”

Cursul s-a desfășurat pe durata a 20 de ore, timp în care 51 de părinți au participat săptămânal la ședințele de terapie ale copiilor și au învățat cum să transforme învățarea într-o activitate distractivă și motivantă pentru propriul copil. Conținutul a fost gândit astfel încât să îi ajute să structureze mediul celor mici într-un mod care să îi motiveze să comunice și să le creeze o rutină.

Luând în considerare scorul de evaluare a copiilor la începutul programului, nivelul abilităților, gruparea pe diagnostic și intervalul dintre evaluări, în urma cercetării s-a observat un avantaj semnificativ pentru grupul de intervenție în ceea ce privește utilizarea strategiilor facilitative de către părinți, precum și în dimensiunile vocabularului celor mici. Cu alte cuvinte, experimentul a avut rezultate pozitive care au încurajat și alți specialiști în domeniu să implementeze inițiative similare.

Cu toate că acesta este doar un studiu, au fost și alți cercetători care au explorat acest domeniu. Concluziile la care au ajuns și aceștia le vom afla în articolele următoare. Până atunci vă invit să aflați mai multe despre proiectul „Părintele co-terapeut” al Asociației Activity.

Bibliografie

Helen McConache, et al. (2005). A controlled trial of a training course for parents of children with suspected autism spectrum disorder. The journal of Pediatrics, 335-340.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Mai mult:

Integrarea senzorială – Ce este și care este rolul simțului proprioceptiv?

Posted on 29/10/202108/08/2022 by Admin

În momentul în care închizi ochii, de unde știi unde se află picioarele tale? Dar mâinile? Simțul proprioceptiv este cel care îi transmite creierului unde se află fiecare parte din corpul tău fără să fie nevoie să te uiți în jur. Această conștientizare internă a corpului se bazează pe receptorii din articulații, mușchi, ligamente și țesuturile conective. Aceștia sunt stimulați când mușchii se încordează și se întind, precum și când corpul este nemișcat. Încheieturile, mușchii și țesuturile conective din fese, șolduri și picioare se comprimă atunci când stai și citești sau sunt „distrași” (îndepărtați) când te agăți și atârni de o bară.

Informația despre poziția corpului circulă prin coloana vertebrală către părți ale creierului care nu sunt conștiente, din această cauză rareori ești conștient de locația părților propriului corp atunci când nu te gândești în mod activ la ele. Acest lucru se întâmplă chiar și acum, când citești acest articol, atenția ta fiind concentrată pe conceptele și informațiile pe care ți le prezint. Este posibil să filtrezi sunetele copiilor care se joacă în altă cameră, poate mănânci în același timp, indiferent ce faci probabil că nu te gândești la poziția corpului tău . Cu toate acestea, nu cazi de pe scaun sau de pe canapea pentru că receptorii senzoriali au grijă de aceste lucruri pentru tine.

Viața pentru un copil cu desincronizare proprioceptivă nu este ușoară: nu are nicio hartă internă a propriului corp care să-l ancoreze, nu este niciodată sigur unde se află vreo parte a corpului fără să se uite în jur. Atât mișcatul cât și statul necesită un efort conștient. În general, acest copil poate fi neîndemânatic sau se mișcă încet ca să compenseze această slăbiciune. Fără un stimul proprioceptiv adecvat de la trunchi și picioare, copilul cu o asemenea desincronizare ar putea să alunece de pe scaun, să se împiedice pe scări sau să cadă atunci când aleargă.

O slabă propriocepție în degete face dificilă manipularea motrică fină, abilitate foarte importantă de altfel pentru a scrie, pentru închiderea nasturilor sau pregătirii unor sandvișuri. Fără a fi capabil să aproximeze greutatea obiectelor (prin comprimarea încheieturilor), acest copil își scapă creionul sau folosește atât de multă forță ca să ridice lucruri încât se lovește în față. Deoarece proprioceptorii detectează întinderile și sarcinile care acționează asupra mușchilor și încheieturilor și spun creierului cât de multă tensiune musculară este necesară, un deficit de propriocepție privează corpul de informații cheie necesare unui bun tonus muscular.

În timp ce unii copii tânjesc după experiențe proprioceptive intense precum mersul intenționat în ziduri, lovitul jucăriilor, rostogolitul într-o grămadă de perne și au o joacă agresivă pentru a obține mesaje senzoriale puternice, unii copii încearcă să evite astfel de stimuli pe cât posibil. Ei sunt copiii aplecați peste băncuțe precum niște tăiței, își fac mereu temele și de obicei sunt prea obosiți ca să se joace afară cu alți copii.

Simptome comune ale problemelor proprioceptive:

Toți copiii își rafinează propriocepția pe măsură ce se maturizează. Dacă există probleme pe acest palier unele semne ar putea fi:

Mișcări nenaturale sau prea rigide;
O forță fizică mai mică decât a altor copii de aceeași vârstă;
Folosirea forței în exces, sau, la polul opus, prea puțin. De exemplu: închiderea nasturilor, înșiratul mărgelelor, asamblarea pieselor lego, deteriorarea jucăriilor etc;
Lovitul, mușcatul, ciocnirea altor copii care nu sunt neapărat agresivi;
Evitarea sau tânjirea după sărituri, lovituri, împingere, îmbrânceli sau dorința de a sta atârnat;
Rosul hainelor sau obiectelor mai mult decât o fac alți copii;
Privirea atentă la mișcarea membrelor, de exemplu atenția sporită la picioare atunci în timpul mersului sau alergatului.

Dacă sunteți părinți, vă recomand să tratați cu atenție aceste aspecte, iar în cazul în care observați lucruri care nu sunt în regulă să apelați cu încredere la un specialist. Rămâneți aproape de pagina noastră pentru că vom reveni cu noi articole privind integrarea senzorială.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Mai mult:

Integrarea senzorială – ce este și care este rolul simțului tactil?

Posted on 19/10/202108/08/2022 by Admin

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv (adică simțul care ne oferă informații despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului nostru) și simțul vestibular (care ne informează despre orientarea spațială a corpului față de un reper fix și spune dacă stăm vertical sau nu).

Toate informațiile pe care le primim din mediul înconjurător sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine digerate și nu hrănesc creierul.

Și atunci, care este importanța simțului tactil în contextul integrării senzoriale?

Simțul tactil se dezvoltă încă din perioada intrauterină și este cel mai extins simț din corp. Receptorii tactili nu se află doar la baza pielii, îi găsim și în jurul gurii, a gâtului și a sistemului digestiv, în interiorul canalului auditiv, acoperind organele reproductive. Toate informațiile care sunt primite printr-o cale tactilă traversează sistemul nervos central și transmit informația creierului care o procesează. De aceea, orice problemă apărută în acest parcurs informativ poate produce experiențe senzoriale confuze.

Atingerea poate fi de mai multe tipuri așa cum orice copil cu o sensibilitate tactilă este diferit: unii sunt sensibili la un tip de atingere, alții la altul, alții pot avea diferite răspunsuri la stimuli de la o zi la alta.

Iată care sunt tipurile de atingeri și ce care sunt consecințele în funcție de gradul de sensibilitate:

Atingere ușoară - Pentru o persoană cu probleme senzoriale, acest tip de atingere poate provoca cele mai multe neplăceri. Poate deveni agitată de la atingerea anumitor texturi, sau când cineva o atinge ușor. Iarba, nisipul, murdăria, spălatul părului sau texturile anumitor mâncăruri pot fi adevărate provocări.
Atingere fermă - Acest tip de atingere este mult mai bine tolerat decât cea ușoară. Este acel tip de senzație care poate fi oferită prin îmbrățișări, masaj, lovituri, căzături.
Vibrații - O persoană hipersensibilă tactil poate fi deranjată de vibrațiile mașinii de spălat sau ale mașinilor de pe șosea, în timp ce o persoană hiposensibilă tactil ar căuta aceste vibrații (de exemplu, ar putea sta pe mașina de spălat în timp ce funcționează sau ar putea solicita masajul cu jucării care vibrează).

Una dintre cele mai întâlnite probleme tactile este rezistența tactilă, o condiție în care unele sau toate tipurile de atingere sunt percepute drept periculoase sau nocive. Orice atingere poate provoca neplăceri, rezistența la diferite texturi fiind foarte mare.

La polul opus, putem vorbi și despre o insensibilitate a simțului tactil. În aceste cazuri, copiii nu simt nimic la vaccin, când învață să meargă și cad, chiar dacă se lovesc, ei se ridică și merg mai departe de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Un copil cu o problemă de acest gen va căuta informațiile tactile în felul său, iar uneori poate chiar în contexte periculoase.

În cele ce urmează voi da câteva exemple care să vă ajute să vă dați seama în ce măsură copilul vostru ar putea avea o desincronizare tactilă, adică o rezistență sau insensibilitate a simțului tactil:

Se supără sau nu observă când mâinile, fața, sau rufele sunt murdare cu substanțe de tipul acuarele, lipici, mâncare sau nisip;
Devine agitat sau tânjește să meargă desculț pe suprafețe precum iarba, nisipul, covorul ori linoleumul (sau merge pe vârfuri ca să minimizeze contactul cu pielea);
Se plânge când este îmbrăcat, spunând că îmbrăcămintea este lipsită de confort;
Evită atingerile, în special cele neașteptate sau ale oamenilor necunoscuți ori caută constant contactul fizic;
Simte durerea mai mult sau mai puțin decât alții;
Îi displac profund activitățile precum spălatul dinților, spălatul părului sau tăiatul unghiilor.

În cazul în care observați una sau mai multe astfel de manifestări, recomandarea noastră este să discutați cu un specialist. Unele pot fi întâmplătoare, însă altele pot avea în spate un posibil diagnostic. De aceea, este important să solicitați o opinie avizată. Rămâneți aproape de blogul Activity pentru a parcurge următoarele articole pe tema integrării senzoriale din perspectiva celorlalte simțuri.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Mai mult:

Terapia prin joacă – cum funcționează și care sunt beneficiile?

Posted on 26/08/202108/08/2022 by Admin

Ce este terapia prin joacă?

Terapia prin joacă este o modalitate utilizată în recuperarea copiilor, dat fiind faptul că uneori aceștia nu pot să își proceseze propriile emoții sau să arate anumite probleme părinților ori celor din jur.

Deși arată ca o joacă obișnuită, acest tip de terapie este mai mult de atât. Un terapeut antrenat poate folosi timpul de joacă să observe și să depășeacă problemele copiilor. De asemenea, el poate să îi ajute pe cei mici să își exploreze emoțiile și să rezolve traumele. Prin joacă, copiii pot învăța să imite noi mecanisme, comportamente, dar și cum să gestioneze emoțiile neadecvate.

Beneficiile terapiei prin joacă

Copiii care beneficiază de terapia prin joacă pot deveni mai creativi sau mai activi din punct de vedere social. Printre beneficii se numără următoarele:

Devin mai responsabili;
Dezvoltă strategii și abilități creative;
Dezvoltă empatia și respectul pentru cei din jur;
Găsesc modalități de a înfrunta anxietatea;
Învață să își exprime emoțiile;
Își dezvoltă abilitățile sociale;
Dezvoltă relații de familie mai puternice;
Își pot îmbunătăți abilitățile motorii.

Însă, rețineți, dacă aveți un copil diagnosticat cu o boală mentală sau psihică, terapia prin joacă nu înlocuiește medicația sau alte tratamente necesare.

Când poate fi folosită terapia prin joacă?

Deși persoanele de orice vârstă pot beneficia de terapia prin joacă, ea este de obicei folosită la copii. Aceasta este utilă în următoarele situații:

Întârzieri în dezvoltare;
Probleme de comportament la școală;
Comportament agresiv sau nervos;
Probleme de familie;
Anxietate, depresie;
Tulburare de atenție;
Spectru autist.

Cum funcționează terapia prin joacă?

Un diagnostic precum cele de mai sus aduce probleme de comunicare între părinți și copii. În funcție de vârstă sau stadiul de dezvoltare, cei mici demonstrează mai mult sau mai puțin abilitățile limbajului unui adult. Pot simți ceva, dar în multe cazuri fie nu pot exprima ce simt unui adult, fie nu au pe cineva de încredere. În același timp, adulții pot interpreta greșit sau pot rata indiciile verbale ori nonverbale ale copilului.

Copiii învață să înțeleagă lumea și locul lor în ea prin joacă. În acest mod, ei sunt liberi să experimenteze emoțiile. Jucăriile pot acționa ca simboluri și pot avea înțelesuri mult mai mari. Din moment ce copiii nu se pot exprima în mod adecvat în lumea adulților, terapeutul intră în lumea lor, la nivelul lor. În timp ce se joacă, cei mici devin mai pregătiți să împărtășească sentimentele. Nu se simt presați și li se permite să lucreze în stilul lor, cu metodelele lor de comunicare.

Terapia prin joacă poate fi diferită în funcție de terapeut si de nevoiele particulare ale copilului. Terapeutul poate doar să observe modul copilului de a se juca, dar și să aibă interviu separat cu părinții. Ulterior se pot stabili anumite obiective terapeutice, se va decide în ce măsură limitele pot fi necesare și se va formula un plan pentru viitor.

Atenția terapeutului se îndreaptă spre comportamentul copilului separat de părinte. Este atent la cum se joacă singur și cum reacționează când se întorc părinții. Este important să se monitorizeze felul în care un copil interacționează cu diferite jucării și cum se schimbă comportamentul de la o ședintă la alta.

Copiii se pot folosi de joacă pentru a scăpa de frică și anxietate sau pentru a rezolva probleme. Cu cât terapia progresează, cu atât obiectivele pot fi readaptate.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că terapia prin joacă poate fi individuală sau în grup, directă sau indirectă. În abordarea directă, terapeutul va avea în vedere anumite jocuri care au un obiectiv specific. Abordarea indirectă e mai puțin structurată. Copilul alege singur jocul, este liber să se joace în felul său, cu puține intervenții. Sesiunile de joacă trebuie sa aibă loc într-un mediu în care copilul se simte în sigurantă și își poate dezvolta creativitatea, imaginația și nivelul de povestire.

Așadar, chiar dacă asociați termenul de terapie cu o activitate riguroasă, să nu vă îngrijorați dacă ia o formă ludică. Obiectivele terapeutice pot fi atinse și prin joacă. Trebuie doar să aveți încredere în terapeutul vostru.

Articol scris de Marilena Râdelesne

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Mai mult:

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Posted on 11/06/202108/08/2022 by Admin

Atunci când afli că propriul copil are sau poate avea autism, probabil te întrebi cum va fi viitorul vostru, te îngrijorezi și te regăsești într-un context în care trebuie să identifici soluții. Nesiguranța este normală, însă este important ca cel mic să înceapă rapid terapia și programele școlare dedicate. Acestea îl ajută să înțeleagă, să crească și să prospere în viață.

Cu cât obții ajutor mai repede e mai mare șansa ca tratamentul să aibă succes. Intervenția rapidă este calea cea mai bună pentru a grăbi dezvoltarea copilului.

Care sunt primele lucruri pe care trebuie să le faci atunci când afli că piticul tău are autism?

Informează-te despre autism. Pe măsură ce ești mai informat, poți lua decizii mai bune pentru copilul tău. Cercetează, pune întrebări și ia parte la toate deciziile de tratament.
Cunoaște-ți copilul. Trebuie să știi ce declanșează comportamentul perturbator și ce poate susține un răspuns pozitiv. Dacă înțelegi ce îți afectează copilul vei fi mult mai bun în depășirea problemelor și în prevenirea situațiilor care cauzează dificultăți.
Acceptă “ciudățeniile” copilului. Nu-ți compara copilul și acceptă ceea ce face el. Bucură-te de “ciudățeniile” speciale și sărbătorește micile reușite. Sentimentele de iubire necondiționată și de acceptare îl vor ajuta mai mult decât orice.
Nu renunța. Poate fi greu pentru că e imposibil să prevezi cum se dezvoltă autismul. Nu sări la concluzii pripite despre cum va fi viața copilului tău. Are o viață întreagă să-și dezvolte abilitățile!

Știu că este foarte dificil să accepți că ție, copilului sau familiei tale i se întâmplă așa ceva, însă nu îți pierde speranța. Studiile continuă, iar modele de intervenție în terapia copiilor cu autism sunt în plină dezvoltare. În plus, terapia a avansat în ultimii ani, încât rezultatele pozitive sunt din ce în ce mai vizibile. Rămâi optimist și nu uita să ai încredere în știință!

Articol scris de Marilena Râdelesne

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Posted on 25/04/202112/08/2022 by Admin

1. Începeți cu evaluarea

De cele mai multe ori, se întâmplă ca părinții să admită că există o problemă de somn (atât la nivelul lor, cât și la nivelul copilului). Însă trebuie să rețineți că nu este suficient acest lucru. Pentru profesioniștii care vor interveni pentru a vă ajuta să lucrați cu copilul vostru, este necesar să acceptați o evaluare. Aceasta este două tipuri:

a. Evaluați motivația voastră, ca părinți, pentru a aborda problemele legate de somn. Întrebarea principală căreia trebuie să îi găsiți un răspuns este următoarea: „Și voi, din postura de părinți, vă luptați cu dificultățile de somn ale celui mic?”

b. Evaluați problemele de somn ale copilului: Odată ce ați stabilit, în urma pasului anterior, că vă confruntați cu problemele de somn ale copilului și că doriți să îi schimbați obiceiurile de somn, se va trece și prin pasul evaluării somnul său printr-un interviu adresat de specialist. Întrebările pot fi următoarele:

Unde adoarme copilul?
Unde doarme în timpul nopții?
Care este ora lui de culcare?
Cum arată întreaga rutină de culcare - o gustare, o baie, urmărește programe TV?
Părintele se întinde cu copilul sau stă aproape de pat?
Copilul împarte dormitorul cu un frate?
Ia medicamente cel mic înainte de culcare?

2. Stabilirea planului

Odată ce evaluarea este completă, specialistul vă va ajuta să stabiliți un plan de acțiune. Planul vă implică întotdeauna pe voi, părinții, sau principalii îngrijitori. Oricine ar fi, trebuie, să fie dispus să își ia angajamentul și să respecte pașii. În caz contrar, pur și simplu nu va funcționa.

Iată câteva recomandări pe care planul le-ar putea include:

Opriți sau micșorați somnul de după-amiază. De preferat este să dureze până la ora 15:00 cel târziu.
Evitați suplimentele cu mai multe vitamine după-amiaza și seara;
Limitați aportul de lichide după cină, precum și alimentele picante, grase sau alte lucruri care ar putea deranja stomacul copilului;
Înțărcați din suzete, dacă este posibil.
Stabiliți dormitorul copilului ca loc de somn.

Încă un lucru: Lauda ar trebui să fie întotdeauna acordată. La fel și recompensele: un desert, accesul la o activitate preferată de copil etc. dacă respectă cerințele voastre, conform planului stabilit cu specialistul. Sper ca materialul să vă fie de folos și să vă ofere încrederea de care aveți nevoie pentru a apela fără griji la ajutorul specializat.

Articol scris de Marilena Râdelesne

Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Mai mult:

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Posted on 18/04/202108/08/2022 by Admin

Pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), momentul în care începe antrenamentul utilizării oliței poate fi unul provocator. În cazul piticilor cu autism tranziția spre oliță se face mai greu, mai ales că aceștia sunt rezistenți la schimbare. Trecerea de la pampers la lenjerie intimă poate fi un factor asociat cu un șoc pentru ei. În mod normal, un copil este pregătit să facă tranziția de la pampers la oliță între 2-4 ani, dar în cazul celor cu un diagnostic de tipul celor menționate mai sus, vârsta cronologică nu este un punct de referință.

Cu toate acestea, se pot urmări anumite schimbări care ne pot anunța când copiii sunt pregătiți pentru acest pas:

se ascund când își fac nevoile
nu murdăresc pampersul o perioadă mai lungă de timp
dimineața se trezesc cu pampersul curat
anunță când sau după ce și-au făcut nevoile
sunt interesați când alții folosesc baia.

Ce puteți face voi, părinții, pentru a vă pregăti copilul pentru tranziția la oliță?

Înainte să îl învățați pe cel mic să folosească olița este important să îl familiarizați cu aceasta. Puteți să faceți acest lucru poziționând-o la vedere, astfel încât copilul să o vadă zilnic, iar apoi puteți să începeți să citiți povești despre utilizarea ei.

Stabiliți-vă obiective mici și realizabile. La început, copilul poate doar să stea pe oliță îmbrăcat, apoi puneți-l să se așeze doar în pampers. Ulterior, când se simte comfortabil, îl puteți încuraja să își facă nevoile folosind-o. În tot acest timp nu uitați să îl recompensați pentru fiecare moment și progres pe care îl are în folosirea oliței. Evitați să îl certați sau să îl pedepsiți când are accidente și faceți experiența cât mai pozitivă. Dacă cel mic se simte incomod, procesul va fi mai dificil de realizat.

Promptul vizual poate fi un plus pentru copil, așa că vă recomand să creați un tabel cu pașii explicați în imagini astfel:

mai întâi ne dăm pantalonii jos,
apoi lenjeria intimă,
ne așezăm pe toaletă și o folosim,
după rupem hârtie și ne ștergem,
apoi ne îmbrăcăm,
tragem apa,
iar la final ne spălăm pe mâini.

Nu uitați: tranziția spre oliță și, mai apoi, spre toaletă, este un pas important spre indepedența oricărui copil. Nu îl amânați și asigurați-vă că procesul este lin și plăcut pentru cel mic.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

Bibliografie:

Day, N. (2019, 12 10). Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person. Retrieved from Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person: https://hes-extraordinary.com/tips-potty-training-autism;

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Posted on 11/04/202112/08/2022 by Admin

Somnul poate deveni o problemă complicată, în special pentru copiii cu nevoi speciale. Dacă sunteți părinții unui copil cu tulburare de spectru autist, cu siguranță ați experimentat deja nopți dificile în care întreaga familie suferă din cauza acestei dificultăți a celui mic.

Problemele de somn apar încă de când copiii au vârste foarte mici, de cele mai multe ori medicii recomandând melatonina pentru a le rezolva. Cu toate acestea, chiar și după ani de tratament cu melatonină, provocările legate de acest capitol nu încetează să existe. Care sunt consecințele?

Voi numi consecința cea mai des întâlnită drept scenariul unui joc de paturi muzicale: În miez de noapte copilul se trezește, își părăsește dormitorul, sare în patul părinților, este reîntors în camera lui, rămâne treaz ore întregi, iar, de regulă, părinții nu se mai odihesc pentru a-l monitoriza sau îi permit să doarmă în camera lor. Prin urmare, somnul de calitate al familiei rămâne un deziderat, nu un fapt.

Ce puteți face dacă și copilul vostru întâmpină dificultăți de somn?

nu-l lăsați să intre în patul vostru;
chiar dacă pare dificil, țineți ușa închisă și îl duceți înapoi în camera lui imediat ce încearcă să intre;
nu-i permiteți să aibă un televizor în camera sa (chiar dacă inițial l-a ajutat să adoarmă);
puteți să îi explicați că urmează să închideți ușa dormitorului și că trebuie să rămână în propriul pat pe tot parcursul nopții iar, dacă o va face, va fi recomensat a doua zi (alegeți voi cu ce). Rolul recompensei este să prevină orice comportament problematic precum autovătămarea sau agresiunea, care pot să apară în timpul nopții.

Știu! Veți spune că toate lucrurile de mai sus sunt ușor de zis, însă greu de pus în aplicare. Totuși, sunt metode testate și verificate de cercetători. Să parcurgem împreună următorul exemplu: În prima noapte a intervenției este posibil să vină în camera părinților de trei ori. Așa că și voi, tot de trei ori, îi amintiți că va fi recompensat de dimineață și îl duceți înapoi la culcare. Vă sfătuiesc să notați sau să rețineți orele la care copilul se trezește. În a doua noapte, lucrurile acestea se vor întâmpla cu o frecvență scăzută, poate de două ori, iar în cea de-a treia noapte, și mai puțin, poate doar o singură dată urmând ca acest comportament să dispară treptat. Bineînțeles, poate că procesul este mai lung, poate că durează mai mult de trei nopți, însă cu răbdare din partea voastră, va da rezultate.

În încheiere, un gând despre voi, părinții: știu că vă simțiți epuizați și frustrați în mijlocul acestor provocări, însă voi sunteți cheia rezolvării lor. Cu alte cuvinte, pașii voștri următori pot da tonul identificării soluțiilor, sau, din contră, menținerii acestui status-quo care vă va supăra și mai mult în viitor. De aceea, vă îndemn să acceptați situația și sprijinul specializat, iar eu promit să revin cu partea a doua pe acest subiect într-un nou articol, în curând pe blogul Activity.

Articol scris de Marilena Râdelesne

Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție - Curs fizic

Mai mult:

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.

Mai mult:

Active Parenting Meet-up: Copilul meu este perfect, dar se poate și mai bine

Mai mult: