Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

Influența Analizei Comportamentale în educarea copiilor cu TSA

În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele. Această analiză se bazează pe cercetările comportamentale ale lui B.F. Skinner, care arată cum comportamentele pot fi învățate sau schimbate prin controlul consecințelor acțiunilor.

Pe scurt, întăritorii sunt cei care fac ca un comportament pozitiv să fie prezent mai des pe viitor, iar pedepsele reduc frecvența unui comportament nedorit.

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează întăritorii, este important să știi că aceștia sunt de două tipuri: pozitivi și negativi.

  • Întăritorii pozitivi înseamnă că oferi ceva în schimbul unui comportament, astfel crescând șansa ca acel comportament să se repete în viitor. Cele mai folosite tipuri de întăritori pozitivi includ:

    • laude și complimente;

    • a bate palma, gâdilatul, zâmbetul;

    • oferirea de bani;

    • accesul la jucării sau electronice;

    • oferirea de mâncarea preferată.

De exemplu, speli vasele înainte ca partenerul tău să ajungă acasă, iar acesta, văzând vasele spălate, îți dă un sărut și spune "mulțumesc". Astfel, este mai probabil ca, pe viitor, să speli din nou vasele în aceleași circumstanțe.

  • Întăritorii negativi înseamnă că elimini ceva neplăcut, ceea ce crește probabilitatea ca un comportament să se repete. Câteva exemple de întăritori negativi sunt:

    • eliminarea zgomotelor deranjante;

    • înlăturarea durerii;

    • evitarea situațiilor deranjante;

    • eliminarea sarcinilor neplăcute.

De exemplu, dacă ai o durere de cap și iei o pastilă, durerea dispare. Ca urmare, data viitoare când ai dureri de cap, probabilitatea de a lua o pastilă crește.

 

Diferența dintre întăritori și pedepse

Întăritorii cresc probabilitatea ca un comportament să se repete în viitor. Reține că termenul „negativ” nu înseamnă ceva rău, ci că a fost eliminat un stimul neplăcut. Întăritorii negativi implică faptul că, prin eliminarea unui factor deranjant, comportamentul respectiv are șanse mai mari să se repete. În schimb, pedepsele reduc probabilitatea ca un comportament să se repete.

 

Cum să folosești întăritorii

Întăritorii modelează comportamentele, și din acest motiv, ei reprezintă baza tuturor strategiilor ABA (Analiza Comportamentală Aplicată). Există câțiva factori care pot face întăritorii mai eficienți, determinând apariția și susținerea mai rapidă a schimbărilor dorite.

 

  • Întăritorii trebuie să fie personalizați și relevanți pentru copil. Observă ce îl interesează și îl motivează pe copil pentru a stabili ce întăritori să folosești. Poți face acest lucru oferindu-i o varietate de obiecte și activități care îi plac, observând ce îi atrage atenția și în ce ordine le alege. Primul obiect ales va fi cel mai puternic întăritor, fiind cel mai probabil să motiveze copilul.

  • Întăririle trebuie să fie imediate. Pentru ca un copil să înțeleagă că a făcut ceva corect, întăririle trebuie să urmeze imediat comportamentului. Dacă întăritorul este oferit cu întârziere, copilul poate să nu mai asocieze corect comportamentul cu recompensa. De exemplu, dacă un copil își îndeplinește o sarcină și recompensa este un joc, aceasta trebuie oferită imediat, nu peste un sfert de oră.

  • Mărimea recompensei trebuie să fie proporțională cu dificultatea comportamentului. Ia în considerare dificultatea sarcinii atunci când decizi cât de mare să fie recompensa. Dacă un copil are nevoie de ajutor pentru a se încălța, o laudă simplă („Bravo, te-ai încălțat frumos!”) poate fi suficientă. Însă, dacă același copil reușește să-și lege singur șireturile, merită o laudă mai entuziastă și, eventual, o recompensă suplimentară, cum ar fi o jucărie sau mâncarea preferată. Pe scurt, folosește recompense mai mari și laude mai intense pentru sarcinile mai dificile.

  • Oferă-i recompense la alegere. Înainte de a solicita copilului o sarcină dificilă, întreabă-l ce recompensă își dorește. Este util să îi prezinți două sau trei obiecte sau activități din care să aleagă, astfel încât să fie motivat să îndeplinească sarcina.

  • Limitează accesul la recompense. Obiectele preferate ale copilului trebuie puse deoparte pentru a-și menține eficiența ca întăritori. Dacă copilul are acces constant la jucăriile și activitățile preferate sau la mâncarea preferată, va fi mai puțin motivat să lucreze pentru ele. Alternează jucăriile și activitățile pentru a menține interesul copilului și dorința de a lucra pentru ele.

  • Micșorează nivelul recompenselor pe măsură ce abilitatea este învățată. Atunci când un copil învață o nouă abilitate, acesta ar trebui recompensat după fiecare încercare reușită. Pe măsură ce abilitățile copilului se îmbunătățesc și devine din ce în ce mai independent, recompensele trebuie ajustate. De exemplu, dacă un copil învață să îmbrace un tricou singur, la început va fi lăudat pentru fiecare pas, iar la final pentru că a reușit singur. După câteva zile în care copilul se îmbracă singur, nu va mai fi necesar să fie lăudat de fiecare dată.

 

Concluzie

Aceste tehnici pot fi aplicate cu succes atât la copiii tipici, cât și la cei cu TSA (Tulburări din Spectrul Autist), cu rezultate remarcabile. Ele au reprezentat un punct de cotitură în dezvoltarea copiilor cu întârzieri, oferind o speranță în plus părinților și celor care au grijă de acești copii.

Articol scris de Cezar Popoaia - Psiholog.

 

Bibliografie:
Van Diepen, M. (2019)
Van Diepen, B.
Reinforcement/Punishment
ABA Visualized. A visual guidebook for parents and teachers, 40 - 45

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Opoziționismul și autismul – similarități, diferențe și modalități de gestionare

Opoziționismul și autismul – similarități, diferențe și modalități de gestionare

Comportamentele opoziționiste, caracterizate prin refuzul de a respecta regulile sau prin atitudini sfidătoare, sunt frecvent întâlnite la copiii cu tulburări de neurodezvoltare, inclusiv autism. Studiile arată că aproximativ 24% dintre copiii cu tulburări din spectrul autist prezintă simptome de tulburare de opoziție, comparativ cu o prevalență de 3-5% în rândul populației generale (Hawes et al., 2023). Această suprapunere între autism și comportamentele opoziționiste complică adesea procesul terapeutic și creează provocări suplimentare pentru părinți, educatori și terapeuți. În continuare, vom explora ce este tulburarea de opoziție, legătura sa cu autismul și modalitățile eficiente de gestionare a comportamentelor opoziționiste.

Ce este tulburarea de opoziție și cum se manifestă la copii?

Tulburarea de opoziție se caracterizează printr-un comportament dificil, marcat de sfidare și, uneori, chiar de o dorință de răzbunare. Acest tip de comportament poate fi greu de gestionat, atât pentru copil, cât și pentru cei din jurul său, fiind de obicei direcționat către adulții din viața copilului, în special către părinți. Adulții care interacționează cu un copil ce prezintă simptome de opoziționism se confruntă frecvent cu refuzuri constante de a respecta cererile sau regulile, certuri frecvente, izbucniri de furie necontrolată și tendința de a da vina pe ceilalți pentru propriile greșeli (APA, 2013). Este important să înțelegem că aceste comportamente nu sunt simple acte de rebeliune, ci pot reprezenta un strigăt de ajutor, care necesită multă răbdare și compasiune.

Care este legătura dintre tulburarea de opoziție și autism?

Copiii cu autism întâmpină deseori dificultăți în interacțiunile sociale și în comunicarea cu cei din jur, precum și probleme senzoriale care le pot amplifica agitația atunci când rutina lor zilnică este modificată. Aceste comportamente pot fi uneori percepute ca o formă de sfidare, similară cu tulburarea de opoziție, dând impresia că refuză să coopereze. Cu toate acestea, la copiii cu autism, este crucial să înțelegem că, de multe ori, există factori specifici care îi împiedică să urmeze regulile. Pentru acești copii, ceea ce pentru alții poate părea o simplă cerință, poate reprezenta o provocare extrem de dificilă (Golden Care Therapy, 2024). De aceea, este important să analizăm cu atenție cauzele din spatele refuzurilor lor, pentru a răspunde într-un mod adecvat și empatic.

În acest context, tehnicile de gestionare a opoziționismului la copiii cu autism includ încurajarea și consolidarea comportamentelor pozitive, pentru a le oferi un mediu de sprijin.

Cum gestionăm reacțiile de tipul „nu vreau/nu pot” la copiii cu autism?

Primul aspect pe care trebuie să îl avem în vedere este că orice copil învață, în mod natural, observând adulții din jur. Copiii, în special cei cu autism, au nevoie de o comunicare clară, de explicarea așteptărilor și de limite bine stabilite pentru a se simți în siguranță. O rutină stabilă și predictibilă le poate oferi sprijin, ajutându-i să își dezvolte încrederea în propriile abilități și să navigheze mai ușor prin provocările zilnice (Out of your ordinary, 2023).

Este esențial să abordăm copiii cu autism cu răbdare, empatie și o comunicare blândă, oferindu-le astfel șansa de a depăși momentele dificile. Prin aceste abordări de sprijin, nu doar că îi ajutăm să facă față provocărilor prezente, dar le arătăm că nu sunt singuri și că pot conta pe ajutorul celor din jur în situații dificile. Aceasta este o călătorie în care fiecare mic progres reprezintă o victorie, atât pentru copil, cât și pentru cei care îl sprijină.

Articol scris de Monica Șerbănescu

Bibliografie

American Psychiatric Association. (2013). Manual de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mintale (5th ed.). https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596

Golden Care Therapy. (2024). Oppositional Defiant Disorder and Autism. https://goldencaretherapy.com/blogs-oppositional-defiant- disorder-and- autism/#The_Connection_Between_ODD_and_Autism

Out of your ordinary (2023). Oppositional Defiant Disorder in Autistic Children: A Guide for Autism Parents. https://www.outofyourordinary.com/blog/oppositional-defiant- disorder-in-autistic-children-a-guide-for-autism-parents

Hawes, D. J., Gardner, F., Dadds, M. R., Frick, P. J., Kimonis, E. R., Burke, J. D., & Fairchild, G. (2023). Oppositional defiant disorder. Nature Reviews Disease Primers, 9, 31.

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Ce este Desincronizarea senzorială și cum se deosebește de Tulburarea de Spectru Autist ?

Ce este Desincronizarea senzorială și cum se deosebește de Tulburarea de Spectru Autist ?

Ca părinți, ne dorim mereu ce este mai bun pentru copiii noștri și suntem atenți la semnele care ne-ar putea îngrijora. Două condiții care pot influența comportamentul copiilor sunt Desincronizarea senzorială și Tulburarea de Spectru Autist. Deși pot părea asemănătoare, ele sunt distincte și necesită abordări specifice. Acest articol vă va ajuta să înțelegeți ce este Desincronizarea senzorială, cum se deosebește de Tulburarea de Spectru Autist și cum puteți oferi sprijinul potrivit copilului dumneavoastră.

Ce este Desincronizarea senzorială?

„Diferențele de procesare senzorială reprezintă incapacitatea de a primi, de a integra (adică de a conecta), de a interpreta sau de a folosi informațiile primite de la simțuri pentru a desfășura activități normale în viața de zi cu zi” (Kranowitz C. S., p. 31, 2022).

Diferențele de procesare senzorială apar atunci când creierul copilului întâmpină dificultăți în a gestiona și răspunde corect la informațiile primite prin simțuri, cum ar fi vederea, auzul, mirosul, gustul, atingerea sau mișcarea. Aceasta înseamnă că un copil cu Desincronizare senzorială poate reacționa exagerat sau, dimpotrivă, prea puțin la lucruri pe care ceilalți le consideră normale. De exemplu, un copil ar putea fi extrem de deranjat de zgomote pe care majoritatea oamenilor le consideră obișnuite, cum ar fi sunetul unui aspirator, sau, invers, ar putea să nu simtă deloc când este atins ușor. Desincronizarea senzorială face ca lumea din jur să pară copleșitoare sau confuză, iar copiii răspund în moduri care reflectă modul diferit în care simțurile lor funcționează.

Cum se deosebește Desincronizarea senzorială de Tulburarea de Spectru Autist?

Desincronizarea senzorială și Tulburarea de Spectru Autist sunt două tulburări distincte, deși uneori simptomele lor se suprapun. Desincronizarea senzorială se referă exclusiv la modul în care creierul copilului procesează informațiile senzoriale, precum sunetele, luminile, texturile sau mirosurile. Un copil cu Desincronizare senzorială poate fi extrem de sensibil la zgomote puternice sau poate să nu simtă bine atingerea ușoară, dar, în general, nu are dificultăți majore în comunicare și interacțiune socială.

Pe de altă parte, Tulburarea de Spectru Autist (TSA) este o tulburare de neurodezvoltare mai complexă, care afectează abilitățile de comunicare și interacțiune socială, precum și comportamentele și interesele. Copiii cu TSA pot întâmpina dificultăți în a înțelege și utiliza limbajul, gesturile sau expresiile faciale și pot manifesta comportamente repetitive și interese foarte restrânse. Deși copiii cu TSA pot prezenta, de asemenea, dificultăți de procesare senzorială, acestea nu constituie simptomele principale. Diferența majoră este că, în TSA, dificultățile de socializare și comunicare sunt centrale, în timp ce, în Desincronizarea senzorială, provocările principale sunt răspunsurile la stimulii senzoriali.

Poate un copil cu autism să aibă Desincronizare senzorială?

Da, un copil cu autism poate avea și Desincronizarea senzorială, deoarece mulți copii cu TSA au dificultăți de procesare senzorială, fiind fie hipersensibili, fie hiposensibili la stimuli precum sunete, lumini, mirosuri, gusturi sau texturi. De exemplu, un copil cu autism poate fi deranjat de zgomote puternice sau de luminile strălucitoare și poate evita anumite texturi. 

Cu toate acestea, un copil care are Desincronizarea senzorială nu are automat autism, deoarece Desincronizarea senzorială se concentrează strict pe modul în care copilul percepe și răspunde la stimuli senzoriali. Desincronizarea senzorială nu implică neapărat probleme de comunicare sau comportamente specifice autismului. Așadar, deși cele două tulburări pot coexista, ele sunt distincte și necesită abordări diferite de diagnosticare și tratament.

 

Articol pregătit de Stan Diana Mihaela - Asistent social.

Bibliografie:

Kranowitz C. S., (2022), Copilul desincronizat senzorial, Editura Frontiera.

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Burnout-ul parental în rândul părinților cu copii cu TSA: ce este, cum se instalează și cum îl putem preveni

Burnout-ul parental în rândul părinților cu copii cu TSA: ce este, cum se instalează și cum îl putem preveni

Burnout: definiție și caracteristici

Astăzi, auzim tot mai des termenul „burnout”, fiind asociat de obicei cu munca și descriind o stare de oboseală extremă, atât fizică, cât și psihică, cauzată de stres și acumularea de responsabilități. Concret, burnout-ul „se referă la un sindrom specific de epuizare, care apare ca urmare a unui dezechilibru emoțional prelungit, când povara stresului perceput depășește resursele personale necesare pentru a-l gestiona” (Hubert și Aujoulat, 2018).

Totuși, burnout-ul nu este legat doar de locul de muncă. De fapt, putem vorbi și despre burnout în rolul de părinte, deoarece a fi părinte este adesea considerat „cea mai frumoasă, dar și cea mai grea meserie din lume”. Acest tip de burnout, cunoscut sub numele de burnout parental, a fost inițial studiat în familiile cu copii care au afecțiuni sau tulburări, însă în prezent, poate fi regăsit și în rândul părinților cu copii sănătoși.

Burnout-ul parental apare atunci când un părinte se simte copleșit fizic și emoțional de responsabilitățile acestui rol. Spre deosebire de burnout-ul profesional, unde există posibilitatea de a lua o pauză sau de a demisiona, în cazul rolului de părinte nu există „pauze prelungite”, mai ales când este vorba despre îngrijirea unui copil cu nevoi speciale, cum ar fi un copil cu TSA (Tulburări din Spectrul Autist). Diagnosticarea unui copil cu TSA poate aduce sentimente de neputință și vinovăție, ceea ce crește nivelul de stres resimțit de părinți.

Burnout-ul parental include trei dimensiuni esențiale:

  1. Epuizarea emoțională legată de responsabilitățile parentale;

  2. Distanțarea emoțională – tendința de a se distanța de copii;

  3. Sentimentul de lipsă de realizare personală – părintele simte că nu este eficient în rolul său (Sekułowicz et al., 2022).

Studiile arată că părinții copiilor cu TSA sunt mai afectați emoțional decât părinții copiilor cu dezvoltare tipică sau chiar decât cei ai copiilor cu dizabilități intelectuale. Acest lucru se întâmplă din cauza unei combinații de factori legați de comportamentul copilului (comportamente repetitive, dificultăți intelectuale, comportamente problematice) și de resursele personale și sociale limitate ale familiei (Ardic, 2020).

 

Factorii de risc și efectele burnout-ului parental

Orice părinte se poate simți copleșit la un moment dat, mai ales în perioada de acomodare cu noul rol. Însă pentru părinții unui copil cu TSA, provocările pot fi mai mari, iar riscul de burnout mai ridicat. Câteva dintre principalele surse de stres pentru acești părinți includ:

  • Oboseala și incertitudinea legată de evoluția copilului – părinții nu știu ce viitor va avea copilul și nu pot anticipa cât de mult se va recupera;

  • Schimbări de roluri și rutine – în familiile cu copii cu TSA, dinamica zilnică se schimbă adesea drastic;

  • Dificultăți în accesarea serviciilor de terapie și diagnosticare – mulți părinți se confruntă cu birocrație sau lipsa resurselor locale pentru a obține ajutorul necesar;

  • Lipsa sprijinului social – rețelele de suport (familie, prieteni) sunt esențiale pentru părinți, însă nu toți au acces la astfel de sprijin, fie din cauza distanței, fie a izolării sociale;

  • Probleme economice – costurile terapiilor și ale îngrijirii speciale pot depăși bugetele familiei;

  • Izolarea socială – părinții se pot retrage din viața socială, evitând evenimentele și întâlnirile din cauza nevoilor copilului (Ardic, 2020).

Epuizarea parentală nu înseamnă doar oboseală fizică. Ea poate duce și la:

  • Distanțare emoțională față de copil – părintele se retrage emoțional și poate deveni mai puțin implicat;

  • Pierderea plăcerii de a fi părinte – părintele nu mai simte bucuria în interacțiunile cu copilul;

  • Compararea negativă a versiunii actuale a sinelui parental cu cea din trecut – părintele simte că nu mai este la fel de bun sau eficient (Lin et al., 2023).

Pe lângă efectele emoționale, burnout-ul parental cronic poate afecta sănătatea fizică a părinților. Aceștia pot experimenta simptome precum:

  • Creșterea cortizolului (hormonul stresului),

  • Insomnie,

  • Mâncat compulsiv,

  • Anxietate, toate acestea putând afecta negativ viața de zi cu zi, inclusiv eficiența la muncă (Lin et al., 2023).

În unele cazuri, burnout-ul parental poate duce la deteriorarea relațiilor de familie, inclusiv a relației de cuplu, și poate provoca conflicte între părinți și copii. În cazurile extreme, părinții ajung să recurgă la neglijență sau chiar la violență, ceea ce poate avea efecte negative asupra dezvoltării copilului pe termen lung.

De asemenea, studiile arată că mamele sunt mai predispuse la burnout decât tații, din cauza împărțirii tradiționale a rolurilor parentale. De obicei, mamele sunt cele care renunță la carieră și la dezvoltarea personală pentru a se dedica îngrijirii copilului cu nevoi speciale, asumându-și și roluri suplimentare de îngrijitor, terapeut sau asistent medical, fără a avea pregătirea necesară pentru aceste sarcini (Sadziak, Wilinski, Wieczorek, 2019).

Ce putem face pentru a preveni burnout-ul?

Potrivit Teoriei Balanței între riscuri și resurse, burnout-ul apare atunci când factorii de risc depășesc resursele disponibile. Prin urmare, prevenirea burnout-ului se bazează pe identificarea din timp a factorilor de risc și pe creșterea resurselor de protecție.

Factorii de risc pot include:

  • Genul – femeile sunt mai afectate deoarece, în general, își asumă mai multe responsabilități în creșterea copiilor și gestionarea gospodăriei;

  • Personalitatea – trăsături de perfecționism pot duce la o presiune internă crescută;

  • Lipsa unui sprijin social adecvat – absența unei rețele de susținere poate amplifica stresul (Lin et al., 2023).

Factorii de protecție includ:

  • Implicarea tatălui și împărțirea responsabilităților în mod egal;

  • Calitatea relației de cuplu – un cuplu care comunică și colaborează eficient poate gestiona mai bine stresul;

  • Rețeaua de sprijin social – fie că este vorba de familie, prieteni sau alte persoane care pot oferi suport;

  • Comunitatea altor părinți în situații similare – schimbul de experiențe și sprijinul reciproc pot aduce alinare;

  • Implicarea activă în procesul terapeutic al copilului – părinții pot simți mai mult control și împlinire (Sadziak, Wilinski, Wieczorek, 2019).

Pe lângă aceasta, psihoterapeutul Annette Nuñez oferă câteva sfaturi practice pentru prevenirea burnout-ului:

  1. Creează o listă de lucruri care îți plac și te calmează – fie că este vorba de o plimbare, ascultarea muzicii preferate sau savurarea unui desert, aceste mici pauze te pot ajuta să te regenerezi emoțional.

  2. Acordă-ți timp pentru tine – creează un program zilnic care să includă și momente dedicate doar ție, chiar dacă este vorba doar de 15-20 de minute.

  3. Fii blând/ă cu tine însuți/însăți – este important să nu te critici dur și să accepți că nu poți face totul perfect.

  4. Organizează activități pentru tine – planifică o ieșire doar pentru tine: o cafea în oraș, o plimbare sau o sesiune de shopping.

  5. Prioritizează sarcinile – acceptă că nu poți face totul și că este în regulă să amâni anumite sarcini.

Concluzie

Burnout-ul parental, mai ales în cazul părinților copiilor cu TSA, poate părea inevitabil, dar cu recunoașterea timpurie a semnelor și sprijinul adecvat, acesta poate fi prevenit sau gestionat. Important este să nu uităm că părinții au nevoie și de timp pentru ei, iar cererea de ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci un pas necesar spre protejarea sănătății mintale și fizice a întregii familii.

Articol scris de: Raluca Brehoi - terapeut.

Bibliografie:

  • Ardic, A. (2020). Relationship between parental burnout level and perceived social support levels of parents of children with autism spectrum disorder. International Journal of Educational Methodology, 6(3), 533-543.

  • Hubert S. și Aujoulat I. (2018) Parental Burnout: When Exhausted Mothers Open Up. Frontiers in Psychology. 9:1021. doi: 10.3389/fpsyg.2018.01021

  • Lin, Y., Wang, Y., Lin, C., Ni, Q., Jia, R., Chang, Y., & Qi, Y. (2023). The mediating role of perceived social support: alexithymia and parental burnout in parents of children with autism spectrum disorder. Frontiers in Psychology, 14, 1139618.

  • Sadziak, A., Wilinski, W., & Wieczorek, M. (2019). Parental burnout as a health determinant in mothers raising disabled children. Baltic Journal of Health and Physical Activity, 11(3), 8.

  • Sekułowicz, M., Kwiatkowski, P., Manor-Binyamini, I., Boroń-Krupińska, K., & Cieślik, B. (2022). The effect of personality, disability, and family functioning on burnout among mothers of children with autism: A path analysis. International Journal of Environmental Research and Public Health, 19(3), 1187.

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Impactul diagnosticului de autism asupra familiilor

Impactul diagnosticului de autism asupra familiilor

Diagnosticarea copilului de către specialiști reprezintă pentru părinți un proces  complex, a cărui confirmare scindează lăuntric aparținătorii acestor copii, îi sfâșie din punct de vedere emoțional, impactându-i puternic. În momentul în care copilul lor este diagnosticat,vse declanșează o criză puternică în sufletul părinților, greu de gestionat pentru aceștia, generată de aflarea și conștientizarea de către aceștia a existenței unor nevoi speciale la copilul său.

S-a constatat că părinții sunt de cele mai multe ori în stare de alertă încă din etapa anterioară diagnosticării, când ei observă modul anormal de manifestare al copilului lor și problemele asociate, deoarece ei sunt cei care descoperă primii dificultățile copiilor lor. În plus, s-a demonstrat că acest diagnostic reprezintă un factor perturbator în viața de familie, deoarece în urma lui, întregul program al familiei este perturbat și schimbat. Părinții încep să acorde atenție exclusivă copilului cu autism: sunt atenți la nevoile, problemele, dorințele lui, începând să facă abstracție de propria viață socială, de nevoile lor, problemele, dorințele, emoțiile lor.

Ca urmare a diagnosticului impactant, părinții vor experimenta anumite etape emoționale de-a lungul timpului după diagnosticarea copilului lor. Aceste etape emoționale, în număr de cinci, sunt următoarele:

  •         Negarea
  •         Furia
  •         Negocierea
  •         Depresia
  •         Acceptare

Ce modalități folosesc părinții pentru a se adapta situației de criză?

Pentru a face față situației de criză în care se află și pentru a se adapta, părinții își dezvoltă anumite mecanisme adaptative de coping:

  •         Credința în divinitate
  •         Rugăciunea și frecventarea bisericii
  •         Existența unei rețele sociale de suport: familie, prieteni, cunoștințe
  •         Acceptarea.
  •         Negarea diagnosticului în prima etapă pentru a face față situației
  •         Optimismul
  •         Elaborarea de noi perspective, viziuni asupra situației
  •         Implicare maximală prin informare
  •         Căutarea unui alt specialist, a unei alte păreri cu privire la diagnosticul copilului

Toate acestea servesc la reducerea stresului părintelui, respectiv la adaptarea părintelui în fața situației de criză pe care o experimentează, dar și la dezvoltarea rezilienței.

Confruntarea cu diagnosticul de autism al copilului este o experiență extrem de dificilă pentru părinți, care trec printr-un adevărat carusel emoțional, de la negare și furie până la acceptare. Această situație le perturbă viața de zi cu zi, obligându-i să se adapteze unei noi realități în care copilul devine centrul preocupărilor lor. În fața acestui șoc, părinții își dezvoltă diverse mecanisme de coping, cum ar fi credința în divinitate, căutarea de sprijin social și informarea activă, care le permit să facă față provocărilor și să gestioneze stresul.

Prin acceptarea treptată a situației și implicarea activă în viața copilului, părinții pot transforma această experiență dureroasă într-o oportunitate de creștere personală și familială. În acest fel, ei pot cultiva reziliența, găsind noi perspective și soluții pentru a merge mai departe cu optimism și speranță.

Articol scris de Rădănia Mihaela-Luiza - asistent social.

Bibliografie:

Oşvat, C., & Bălţătescu, S. (2011). Suportul social şi instituţional pentru familiile copiilor cu dizabilităţi. Influenţa asupra bunăstării subiective a aparţinătorilor. În Sociologie

Românească, 9(4), 85-101

Shilubane, H., Mazibuko, N. (2020). Understanding autism spectrum disorder and coping

mechanism by parents: An explorative study. În International Journal of Nursing Sciences, 7, 413-418

Stamatin, O., & Chirilă, L. (2015). Impactul copilului cu autism asupra modului de viață a

familiei. În Revista Psihologie. Pedagogie Specială. Asistenţă Socială, 40(3), 33-36.

 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Explorând potențialul: punctele forte asociate autismului

Explorând potențialul: punctele forte asociate autismului

În discuțiile despre autism, se pune adesea accentul pe dificultățile pe care aceste persoane le întâmpină în ariile socială, de comunicare și comportamentală. Este adevărat că se confruntă cu numeroase provocări, însă este esențial să recunoaștem și să valorificăm potențialul, punctele forte și resursele interioare unice ale fiecărei persoane cu autism.

Important este să recunoaștem și să valorificăm potențialul, punctele forte și resursele interioare unice ale fiecărei persoane cu autism. Prin înțelegerea și aprecierea acestor aspecte, putem contribui la dezvoltarea unei perspective mai echilibrate și mai pozitive asupra autismului, promovând incluziunea și respectul în societate.

Un aspect distinctiv la copiii cu autism este concentrarea intensă asupra anumitor arii de interes. Atunci când aceștia devin interesați de o activitate sau de un obiect, își pot menține atenția asupra acestora pentru perioade îndelungate, ceea ce îi diferențiază de copiii cu dezvoltare tipică. Acești copii pot manifesta abilități tehnice remarcabile, în special în utilizarea calculatorului, având o atenție deosebită la detalii. De asemenea, percepția lor asupra realității poate fi diferită, ceea ce le permite dezvoltarea unor abilități matematice excepționale, conducând la performanțe notabile.

Pe lângă aceste abilități, Autism Speaks (2010) menționează și alte calități importante ale persoanelor cu autism, cum ar fi capacitatea de memorare pe termen lung, abilitatea de a interioriza reguli și aspecte concrete, orientarea excelentă în spațiu și o integritate morală pronunțată. Persoanele cu autism sunt adesea foarte corecte și cinstite, având și competențe în interpretarea textului scris.

Conform ghidului Autism Speaks (2010), copiii cu autism demonstrează o individualitate și unicitate remarcabilă în comparație cu copiii cu dezvoltare tipică. Deși se confruntă cu numeroase probleme, ei dispun și de puncte forte datorită unui element cheie: motivația. Motivația este motorul care îi ajută să își dezvolte abilități atunci când descoperă activități care le stârnesc interesul. Părinții trebuie să fie atenți la nevoile și dorințele copiilor lor pentru a identifica principalele interese ale acestora. Înțelegând aceste aspecte, părinții pot descifra motivația intensă a copilului, ceea ce poate conduce la interiorizarea și dezvoltarea unor competențe valoroase.

Este, de asemenea, important să subliniem rolul educației și al intervențiilor personalizate în dezvoltarea punctelor forte ale copiilor cu autism. Programele educaționale special concepute și terapiile personalizate pot ajuta la cultivarea abilităților unice ale acestor copii, oferindu-le oportunități de a-și dezvolta talentele și de a-și atinge potențialul maxim. Printr-o abordare individualizată, care să se concentreze pe punctele forte și pe interesele lor specifice, se poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții acestora și se poate facilita integrarea lor în societate.

În plus, este esențial să promovăm o atitudine pozitivă și incluzivă față de persoanele cu autism, atât în comunitate, cât și la locul de muncă. Recunoașterea și valorizarea abilităților lor poate duce la o mai bună integrare socială și profesională, precum și la crearea unui mediu în care diversitatea este apreciată și respectată. Prin eforturi comune, putem construi o societate în care fiecare persoană, indiferent de diagnostic, să aibă șansa de a-și valorifica potențialul și de a contribui într-un mod semnificativ la comunitatea din care face parte.

Articol scris de: Rădănia Mihaela-Luiza

 

Bibliografie: 

Autism Speaks (2013). Servicii pentru familie. Ghidul celor 100 de zile. București: Fundația Romanian Angel Appeal

Iacoblev, L., Dumitru, S. (2010). Copilul meu cu autism. Mini ghid pentru părinți. București: Editura Autism România.

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Contribuie alături de noi la reducerea abandonului școlar: Alătură-te campaniei „Ghiozdănelul vesel”!

Contribuie alături de noi la reducerea abandonului școlar: Alătură-te campaniei „Ghiozdănelul vesel”!

Abandonul școlar în România: O problemă acută

Abandonul școlar reprezintă o problemă majoră în România, afectând mii de copii anual. Factorii principali care contribuie la această situație includ lipsa resurselor materiale, accesul limitat la infrastructura educațională adecvată și sprijinul insuficient pentru elevi și familiile lor. În mediul rural, unde oportunitățile educaționale sunt considerabil mai reduse în comparație cu cele din mediul urban, această problemă este și mai accentuată.

Discrepanțele de acces la educație între mediul rural și cel urban

Copiii din comune și sate se confruntă cu numeroase provocări care le limitează accesul la o educație de calitate. Printre acestea se numără:

  • Lipsa resurselor: Mulți copii din mediul rural nu au acces la rechizitele necesare, la materiale educaționale de bază sau la condiții adecvate de studiu acasă.

  • Infrastructura inadecvată: Școlile din zonele rurale sunt adesea subfinanțate, cu dotări insuficiente și cadre didactice care se confruntă cu numeroase dificultăți.

  • Transportul limitat: Pentru mulți copii, distanțele mari până la școală și lipsa mijloacelor de transport adecvate reprezintă un obstacol major în calea educației lor.

  • Sprijinul familial și comunitar: Familiile din mediul rural se confruntă adesea cu dificultăți economice care le împiedică să ofere sprijinul necesar copiilor lor pentru a continua studiile.

Aceste discrepanțe duc la o rată mult mai mare a abandonului școlar în mediul rural comparativ cu cel urban, amplificând astfel inegalitățile sociale și economice.

În acest context, intervențiile în mediul rural devin esențiale pentru a combate această problemă. Deși problemele sunt de natură macro și necesită soluții la nivel de politici publice, fiecare intervenție la nivel micro, cum ar fi campania „Ghiozdănelul vesel”, are un impact semnificativ.

Prin aceste intervenții directe, nu doar că ajutăm copiii să rămână în școală, dar le oferim și motivația și resursele necesare pentru a-și continua studiile. Fiecare ghiozdan complet echipat, fiecare set de rechizite și fiecare resursă educațională contribuie la crearea unui mediu mai favorabil pentru învățare și dezvoltare.

Astfel, deși provocările sunt mari și necesită soluții ample, acțiunile noastre la nivel individual și comunitar au un impact profund asupra viitorului acestor copii. Investiția în educația lor nu doar că le oferă o oportunitate de a-și îmbunătăți viața, dar contribuie și la reducerea inegalităților și la crearea unei societăți mai echitabile și mai incluzive.

Campania „Ghiozdănelul vesel”

Ajunsă la a 9-a ediție, campania „Ghiozdănelul vesel” are ca scop sprijinirea copiilor din comunități defavorizate să înceapă școala cu toate rechizitele necesare. În fiecare vară, ne mobilizăm pentru a aduce un zâmbet pe fețele copiilor și pentru a le oferi șansa de a avea un început de an școlar cât mai bun.

Ce am făcut în ultimii 3 ani?

  • 2023: Am susținut 30 de copii din comuna Potlogi, județul Dâmbovița, oferindu-le ghiozdane echipate complet cu rechizite școlare.

  • 2022: Am ajutat 50 de copii din satul Focșeașca, județul Vaslui, să înceapă școala cu toate materialele necesare.

  • 2021: Am ajuns la copiii din comuna Bogdana, județul Vaslui, sprijinind peste 30 de elevi să aibă un început de an școlar mai ușor și mai frumos (informații la pagina 10 din raport).

Cum poți contribui

Pentru anul 2024, căutăm noi parteneri care să ne sprijine în acest demers. Avem nevoie de donații de rechizite școlare, produse alimentare neperisabile, articole de igienă sau echipamente electronice. Fiecare contribuție contează și poate face o diferență semnificativă în viața acestor copii.

Poți contribui fie prin donații de produse, fie prin sprijin financiar, care ne va permite să achiziționăm articolele necesare. În cazul unui sprijin financiar, îți vom furniza toate documentele justificative (chitanțe, facturi și bonuri fiscale) pentru a asigura transparența cheltuielilor.

Pentru donații, menționează „ghiozdănel vesel”:

Nume: Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie Activity

Cont bancar: RO12UGBI0000422012949RON, Garanti Bank

CIF: 34317853

 

Fiecare gest contează! Sponsori și persoane fizice, vă invităm să ne susțineți în campania „Ghiozdănelul vesel” și să contribuiți la educația copiilor din comunități defavorizate. Ne poți contacta direct aici, ne poți suna la 0770984224 sau ne poți scrie la adresa de e-mail contact@asociatia-activity.ro.

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Cum stimulăm limbajul la copiii cu TSA?

Cum stimulăm limbajul la copiii cu TSA?

Copiii au nevoie de cât mai multe contexte în care să experimenteze comunicarea, dar și de un model lingvistic (Hoff, 2006, citat în Grandgeorge et al., 2009). În tulburarea de spectru autist, copiii pot utiliza imitația ca formă de învățare a limbajului.

Copiii cu autism pot necesita sprijin pentru a-și îmbunătăți abilitățile lingvistice. Acest lucru se datorează faptului că aceștia se concentrează adesea pe detaliile din lumea lor. Prin urmare, ei ar putea pierde oportunitățile de a dobândi abilități lingvistice precum înțelegerea și exprimarea folosind cuvinte. Un copil de trei luni care este distras de un ventilator de tavan este mai puțin probabil să învețe să zâmbească și să se gâdile cu părinții lui. Dacă un copil nu se joacă cu părinții săi până la nouă luni, este mai puțin probabil ca limbajul acestuia să se dezvolte corespunzător.

Pentru a dezvolta limbajul, copiii cu autism au nevoie de oportunități regulate, semnificative și motivante de a folosi și exersa limbajul și abilitățile lingvistice. Putem crea oportunități semnificative și motivante pentru copilul autist de a folosi limbajul ca parte a activităților de zi cu zi împreună. De exemplu, am putea pune jucăria preferată a copilului la îndemână, astfel încât copilul să fie nevoit să o ceară. Sau putem, pe rând, să deschidem paginile cărților cu imagini și să vorbim sau să arătăm unul altuia ceea ce găsim. Este important să facem o pauză suficient de lungă pentru ca cel mic să spună ceea ce gândește sau simte (Autism CRC, 2022).

Modelarea utilizării limbajului pentru copiii cu autism permite să-i arătăm copilului cum să răspundă sau să ceară ceva. Când vorbim cu un copil autist, modelarea limbajului implică folosirea gesturilor și expresiilor faciale. În plus, înseamnă să ajutăm copilul să folosească corect limbajul. 

Dacă copilul încearcă să vorbească, putem folosi expresiile de care credem că are nevoie, cum ar fi „ajutor” în timp ce copilul ține un pachet de mâncare pe care nu îl poate deschide. Este recomandat să folosim fraze care conțin cu unul sau două cuvinte mai multe decât ceea ce folosește copilul în prezent atunci când vorbește. De exemplu, modelăm propoziții de unu sau două cuvinte dacă copilul nu vorbește încă. Dacă copilul vorbește în propoziții de două sau trei cuvinte, repetăm ceea ce spune, dar adăugăm câteva cuvinte suplimentare pentru a-i demonstra că poate construi propoziții mai mari (Autism CRC, 2022).

Este importantă încurajarea comunicării non-verbale. Dacă copilul autist se manifestă prin comportamente precum plânsul, este posibil să aibă capacitatea de a comunica non-verbal. De exemplu, acesta se poate încuraja să arate sau să se întindă după obiectul dorit sau să folosească un sistem de comunicare vizual, cum ar fi un semn de cuvânt cheie, pentru a cere ceea ce își dorește. Modelarea este o altă modalitate prin care se poate ajuta copilul să învețe. De exemplu, putem arăta copilului ce trebuie să facă, arătând singur obiectul respectiv sau folosind un semn vizual pentru acesta. Îl putem ajuta și fizic, direcționându-i mâna spre ceea ce-și dorește, dacă acceptă acest lucru. 

Pe de altă parte, este necesară și încurajarea comunicării verbale. Oferim copilului opțiuni pentru a-l ajuta să facă cereri și să facă legături între lucruri și cuvinte. Punem un exemplu în care îi cerem să aleagă între două alimente: „Banane sau struguri?”. Utilizăm cuvinte precum „tren”, „minge”, „pensulă” și așa mai departe pentru a eticheta obiectele din casă. De multe ori, a auzi și a vedea cuvintele poate ajuta copilul să înțeleagă semnificația unui cuvânt și a unui obiect fără a trebui să proceseze o cantitate mare de informații. 

Folosim indicii vizuali. De exemplu, în timp ce rostim cuvântul, arătăm copilului obiectul. Transformăm întrebările despre obiecte în comentarii. De exemplu, putem spune: „Este o lingură!” în loc să întrebăm: „Ce este asta?”. Trebuie să extindem vocabularul astfel: Copiem cuvintele și sunetele copilului și adăugăm cuvinte la ceea ce spune. De exemplu, dacă copilul spune „Pantof”, putem repeta cu un cuvânt suplimentar, cum ar fi „Pantof mare” sau „Pantoful tău”. 

Folosim propoziții scurte și evidențiem cuvintele cheie. De exemplu, „Pune-ți cămașa!”/„Pune-ți pălăria!”. Nu în ultimul rând, contribuim la încurajarea conversației. Acordăm copilului timp suficient pentru a înțelege și a răspunde la întrebări și comentarii. Discutăm despre subiecte sau lucruri care îl interesează pe copil. Este important ca acesta să fie motivat să comunice (Field, 2020).

Prin urmare, copiii cu TSA trebuie să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare pentru a-și maximiza potențialul.

Articol scris de Alexandra Ghilință - terapeut.

 

Bibliografie

Autism CRC. (2022). Ghid național pentru sprijinirea învățării, participării și bunăstării copiilor cu autism și a familiilor lor din Australia . Autism CRC.

Field, E. (2020). Construirea comunicării și a independenței pentru copiii din spectrul autismului: strategii pentru a aborda limbajul, ecolalia și comportamentul minim. Londra: Editura: Jessica Kingsley.

Grandgeorge, M., Hausberger, M., Tordjman, S., Deleau, M., Lazartigues, A. & Lemonnier, E. (2009). Environmental factors influence language development in children with autism spectrum disorders. Plos one Journal. 4(4). 1-8. doi: https://doi.org/10.1371/journal.pone.0004683 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) – Tehnici pentru antrenarea concentrării-

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) - Tehnici pentru antrenarea concentrării-

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, pe scurt ADHD, este o afecțiune a creierului manifestată printr-o întârziere în cortexul frontal în cortexul prefrontal sau în funcțiile executive. În principal sunt afectate organizarea și gestionarea emoțiilor, concentrarea și nivelul de activitate al copilului. 

 Există trei tipuri de ADHD, în funcție de caracteristicile predominante:

  • Dacă copilul este deosebit de energic, impulsiv, agitat și are probleme în a se controla, este posibil că tipul său să fie ADHD hiperactiv-impulsiv. 

  • Dacă el are probleme în a urma reguli și a rămâne în sarcină, nu este deloc organizat și uită sau pierde des lucruri, ar putea fi semne că tipul său este ADHD cu deficit de atenție. 

  • Totuși, dacă combină mai multe din toate aceste caracteristici, tipul său este de ADHD combinat.

Diagnosticul este întotdeauna pus de un psihiatru sau neurolog, iar tipul de ADHD este extrem de important pentru a alege strategiile potrivite.

De asemenea, copiii pot fi hipersensibili din punct de vedere senzorial, adică reacționează puternic la anumiți stimuli, sau pot fi hiposensibili, adică reacționează slab la stimulii din jur.

ADHD nu se capătă pe parcursul vieții. Este o afecțiune cu care copilul se naște și cu care învață să trăiască pe tot parcursul vieții, existând o serie de strategii, tehnici și metode terapeutice care, împreună cu medicamentația, le vin în ajutor pentru reducerea simptomelor. Toți copiii cu ADHD sunt diferiți unul față de celălalt, ceea ce, din nou, ne obligă să găsim strategiile corecte pentru fiecare copil în parte.

În articolul de față, sunt prezentate o serie de tehnici care să ajute copiii să se concentreze mai bine în viața de zi cu zi, fie că este vorba de școală sau de treburile de acasă. Există un mit potrivit căruia copiii cu ADHD nu se pot concentra absolut deloc, dar acest lucru s-a demonstrat a fi fals. Ei pot fi extrem de concentrați dacă găsesc o activitate plăcută și provocatoare. Totuși, următoarele strategii îi vor ajuta să își recapete concentrarea chiar și asupra activităților mai puțin plăcute.

Cutia respirației (în engleză Box Breathing)

Este un exercițiu simplu de respirație care funcționează astfel: inspiră încet timp de patru secunde, menține aerul timp de alte patru secunde, expiră încet timp de patru secunde, menține timp de alte patru secunde, apoi repetă de câte ori este nevoie. 

Efectul Mozart

 S-a demonstrat că muzica ajută la atenuarea simptomelor ADHD, stimulează anumite părți din creier, reduce anxietatea și sporește atenția și concentrarea. Important este ca muzica să nu aibă versuri/voce, să fie calmă și liniștitoare. Se recomandă muzica clasică, precum cea a lui Mozart, Bach sau Haendel.

 

Cronometraje

 Pentru copiii cu ADHD, timpul pare a curge diferit față de cum îl percepem noi. Nu îi va ajuta să li se spună cât timp mai au până la finalul activității, ci este important să poată „vizualiza” timpul. Astfel îi poți ajuta utilizând un cronometru. Spune-i cât timp mai are până la finalizare și setează ceasul pentru a suna în acel moment.

Memento-urile ZEN

 Acestea sunt alarme puse la intervale aleatorii (15 secunde, apoi două minute, apoi 5 secunde, apoi 3 minute etc). Pentru că acestor copii le plac provocările, setează aceste alarme pe tot parcursul activității lor și notează un (+) dacă lucrează la sarcina primită și un (-) dacă au fost distrași în acel moment. La final, transformă-le în puncte cu beneficii (de exemplu dacă au mai multe plusuri, atunci primesc zece minute de joacă în plus înainte de culcare).

 „Oprește, observă, ascultă”

 Similar, cu activitatea precedentă, se vor seta alarme aleatorii, dar la intervale mai lungi de timp (5 minute, apoi 10 minute, apoi 25 de minute, apoi 15 minute). Când este declanșată alarma, spune-i copilului „Este timpul să te oprești, să observe și să asculți”. El va face o pauză în care trebuie să observe și să se gândească la ce tocmai făcea - era sau nu concentrat la activitate, în ce stadiu al activității se afla?  Astfel, el se va putea autoevalua.

Eliminarea distragerii

 Este important ca mediul copiilor să fie organizat, iar obiectele necesare pentru o anumită activitate să le fie la îndemână pentru a elimina un posibil motiv de distragere. Astfel, ajută-i să își organizeze mai bine spațiul în funcție de tipul de ADHD. De exemplu, pentru studiu, copiii hipersensibili au nevoie de o cameră liniștită și un birou pe care să se afle doar lucrurile esențiale, în timp ce copiii hiposensibili pot fi mai concentrați când ascultă muzică, au ușa camerei deschisă, iar pe birou au diverse obiecte care îi liniștesc (de exemplu, un ursuleț de pluș). În ambele cazuri este esențial să nu aibă acces la tabletă, telefon sau laptop dacă nu este necesar.

 

Zone fără ecrane

După cum spuneam, limitarea timpului în fața ecranelor este un element esențial în eliminarea distragerilor, astfel ar fi ideal că întregul mediu să fie astfel reorganizat. În acest scop puteți urma trei reguli simple: crearea unor zone fără ecrane (de exemplu, dormitorul și băile), stabilirea unor rutine fără ecrane pentru întreaga familie (de exemplu, duminica niciun membru al familiei nu poate folosi ecranele), fără ecrane înainte de culcare (toate dispozitivele electronice trebuie oprite cu o oră și jumătate înainte de culcare). Este important că toți membrii familiei să urmeze aceste reguli.

Aceste tehnici reprezintă doar câteva dintre strategiile care se pot folosi pentru sporirea concentrării și eliminarea distragerilor. Important este ca strategiile să fie alese în funcție de nevoile copilului. Astfel, acestea trebuie încercate timp de cel puțin două săptămâni pentru a se observa eficacitatea acestora. De asemenea, atât copiii, cât și ceilalți membrii  ai familiei trebuie să urmeze aceste rutine.

Articol scris de Iuliana Lazăr – pedagog de recuperare

Surse: 

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/adhd-ce-este-și-cum-îl-recunoaștem-corect

E-book: Avantajul ADHD 2.0 - Strategii pentru a transforma neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea copilului tău în superputeri

E-book: KELLI MILLER: Înflorind cu ADHD:  60 de activități distractive pentru a-i ajuta pe copii să se autoregleze, să se concentreze și să reușească

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism – Înțelegerea și exprimarea emoțiilor

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism – Înțelegerea și exprimarea emoțiilor

 Ca o continuare a articolului anterior „Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism - expresiile feței și mimica gestuală”, vom vorbi despre înțelegerea și exprimarea emoțiilor. După cum spuneam, în cadrul ședințelor de terapie la care participă copiii cu autism, există o serie de programe/activități care ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale. 

 Astfel, după ce sunt familiarizați cu fiecare emoție primară (fericire, tristețe, furie, spaima) și cu expresiile faciale și corporale prin care ne exprimăm fiecare emoție, copiii merg mai departe, învățând moduri de exprimare verbală a emoțiilor lor.  Trebuie specificat, din nou, faptul că predarea abilităților emoționale trebuie făcută cât mai natural, prin joacă, dar și prin experiențe din viața de zi cu zi. 

 În continuarea articolului, vă sunt prezentate o serie de jocuri și activități prin care copilul dumneavoastră poate ajunge să înțeleagă și să exprime emoțiile lui sau ale celor din jur într-o manieră cât mai firească.

Tabelul emoțiilor

Materiale: coală albă sau un caiet, obiecte de scris (creion, pix, carioca), riglă.

Vom împărți o coală albă în patru coloane, pe verticală, fiecare reprezentând câte o emoție. Scriem astfel: furios, trist, fericit, speriat. Coloanele deja formate, le vom împărți în alte trei coloane, pe orizontală. 

În prima coloană, denumită „ÎNTREBĂRI” vom nota exemple de întrebări care ni se adresează atunci când cei din jur vor să știe despre noi sau noi înșine vrem să aflăm când simțim o anumită emoție.

-Ce te face să te simți fericit/furios/trist/speriat?

-Ce te întristează/sperie/înfurie?

-Ce mă face să mă simt fericit/furios/trist/speriat?

A doua coloană, o vom denumi specific „RĂSPUNSURI”. Aici, copilul va răspunde fiecărei întrebări în mod verbal și scris (dacă micuțul nu știe încă să scrie, îl putem ajuta notând noi răspunsul). De asemenea, dacă este talentat sau, pur și simplu, pasionat de desen, îl putem lăsa să deseneze răspunsul. Acest lucru vă face activitatea mai amuzantă și vă stimula creativitatea micuțului. 

-FERICIT: să mănânc o ciocolată.

-FURIOS: să pierd la un joc.

-TRIST: să nu îmi văd bunicii o perioadă lungă de timp.

-SPERIAT: să fiu alergat de un câine.

În ultima coloană, „EXPRESII”, ajutăm copilul să își exprime verbal emoțiile, verbalizând ceea ce simte. 

-Mă simt fericit/furios/trist/speriat!

-Sunt fericit/furios/trist/speriat!

-Acest lucru mă face să mă simt fericit/furios/trist/speriat!.

-Sunt extrem de fericit/furios/trist/speriat!

Inițial, copilul trebuie lăsat să se exprime liber, cu propriile cuvinte, și ulterior ajutat cu noi exemple de expresii prin care ne putem exprima emoțiile. La final, vom avea „Tabelul Emoțiilor” completat, iar copilul va înțelege mai bine cauzalitatea dintre gânduri și emoții, dar și cum să își exprime stările în anumite situații. 

Ca un plus, îl putem ajuta copilul să își exprime dorința de a fi ajutat în acele momente mai dificile pentru el folosind următoarea exprimare: „Acest lucru mă face să mă simt trist/furios/speriat și am nevoie să mă ajuți cu…”. Deși cel mai important este ca micuții să își exprime toate emoțiile, este la fel de necesar să îi încurajăm să ceară ajutorul atunci când simt emoții mai puțin pozitive, cum ar fi tristețea sau furia. De fapt, un bun exercițiu în acest sens îl poate constitui chiar următorul joc: 

„Mă simt… când… și m-ar ajuta să…”

Materiale: foaie albă sau un caiet, obiecte de scris (creion, pix, carioca), riglă.

Ca și în cazul primului joc, vom crea un tabel, de data aceasta cu trei coloane verticale, fiecare reprezentând câte o emoție mai puțin plăcută (tristețe, furie, spaimă). La rândul lor, le împărțim în două coloane orizontale. 

În prima coloană, „MĂ SIMT… CÂND…”, copilul trebuie să indice trei situații care îi trezesc emoțiile prezentate. Astfel, vom avea cate trei situații pentru fiecare dintre emoțiile de mai sus.

În a doua coloană, „ȘI M-AR AJUTA SĂ…”, copilul va trebui să scrie câte trei moduri în care și-ar dori să fie ajutat de către adulții din jurul lui. 

 La final, vom ruga copilul să citească fiecare situație astfel: „Mă simt… când… și m-ar ajuta să…”

De exemplu, el ar putea răspunde astfel: „Mă simt trist când nu mă pot juca afară și m-ar ajuta să pot să o fac zilnic, cel puțin câteva minute”. Vom lăsa copilul să găsească și să propună singur posibilele soluții, ajutandu-l atunci când îi este dificil să găsească o rezolvare corespunzătoare.

Cu ajutorul acestor jocuri, copilul va avea ocazia să învețe să înțeleagă emoțiile, să le exprime, dar și să găsească soluții pentru a ieși din situațiile neplăcute din viața lui.

La fel cum, zi de zi, avem ca scop dezvoltarea limbajului copiilor noștri, este extrem de important să avem în vedere și dezvoltarea lor emoțională care este un element foarte important când vine vorba de crearea oricărei relații. De asemenea, ne dorim că ei să ajungă să trăiască o viață cât mai echilibrată și liniștită, iar echilibrul emoțional este cel mai important pas în această direcție.

Articol scris de Iuliana Lazăr – pedagog de recuperare

Surse: 

“LAS EMOCIONES EN EL AUTISMO. MÓDULO 2. Expresión emocional” - Anabel Cornago 

https://autismocdmexico.org/ar/autismo-y-emociones/

https://edu.freepedia.ro/inteligenta-emotionala-copii-t-s-a

https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/autism-tulburare-de-spectru-autist

https://autismartaadhd.ro/cum-simte-emotiile-copilul-cu-autism/ 

https://edukiwi.ro/dezvoltarea-inteligentei-emotionale-la-copii/ 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Frații copiilor cu autism

Frații copiilor cu autism

 

Ce este neurotipic?

„Neurotipic" este un termen folosit pentru a-i descrie pe cei cu o dezvoltare sau funcționare neurologică tipică. Acestea sunt persoanele care nu au primit un diagnostic de autism sau nu prezintă alte diferențe intelectuale sau de dezvoltare. Astfel, o persoană „neurotipică" este cineva care gândește, percepe și se comportă într-un mod considerat "normal" de către majoritatea oamenilor.

Cum trebuie să le explicăm copiilor neurotipici despre autism?

Este important să îi ajutăm pe copiii neurotipici să-și înțeleagă fratele sau sora cu autism prin consolidarea relației pe care o au și prin explicații adecvate vârstei. Trebuie să abordăm subiectul autismului atunci când copiii neurotipici sunt suficient de mari pentru a înțelege sau când încep să observe că frații lor se comportă diferit față de ceilalți copii. Pe măsură ce copiii cresc și înțeleg mai bine, vor pune întrebări mai complexe și vor avea nevoie de mai multe informații. Iată câteva exemple de bază care te pot ajuta să discuți cu cei mici despre acest subiect, cu mențiunea că poți adapta aceste exemple pentru diferite vârste și stadii de dezvoltare:

Este esențial să descoperi ce știu deja copiii tăi, punându-le întrebări precum: „Maria are autism. Ai auzit de autism?" sau „Ai observat că Maria se joacă diferit față de tine?". Folosește un limbaj adecvat, găsește idei și comparații pe care știi că cel mic le poate înțelege. De exemplu, poți spune: „Autismul face ca oamenii să gândească puțin diferit decât tine" sau „Unele persoane cu autism se pot juca sau pot vorbi diferit sau pot avea dificultăți în a înțelege sentimentele altora" sau „Maria încă nu a învățat să se joace acel joc, deci poate o va face în alt mod". Fii pregătit să repeți aceste informații de mai multe ori.

Cum găsești modalități pentru ca frații să se distreze împreună?

Deși frații copiilor cu autism au în general sentimente pozitive față de aceștia, uneori relațiile lor nu sunt la fel de strânse pe cât ar putea fi. Acest lucru se poate datora dificultăților pe care copiii cu autism le întâmpină în comunicarea socială.

O metodă de a dezvolta relații mai strânse între copiii tăi. este să găsiți modalități prin care toată lumea să se joace, să se distreze și să interacționeze împreună. Identifică punctele de interes comune; de exemplu, copiii tăi ar putea să se bucure de jocuri cu trenulețe sau de fotbal, deci implică-i pe toți în aceste activități.

Dedică timp special fraților copiilor cu autism

Este important ca toți copiii să petreacă timp individual cu părinții lor, iar acest lucru este și mai important pentru frații copiilor cu autism. Timpul petrecut împreună transmite mesajul că toți copiii tăi sunt fel de speciali și că sentimentele și experiențele lor sunt importante pentru tine. Acest lucru consolidează sentimentele de încredere și apartenență în cadrul întregii familii.

Câteva idei despre cum să dedici timp special copiilor tăi neurotipici :

  • Stabilește un timp regulat pentru copiii neurotipici în fiecare zi. Acesta ar putea consta în citirea unei povești înainte de culcare sau petrecerea a 10 minute împreună la sfârșitul fiecărei zile în care să le spui copiilor trei lucruri pozitive pe care le-au făcut în acea zi.

  • Acordă câteva minute pentru a asculta când copiii tăi vor s-ți împărtășească experiențele lor, dorințele, gândurile și emoțiile.

  • Găsește timp pentru activități speciale împreună cu cei mici. Acestea pot include vizionarea unui film, participarea la ateliere creative, plimbări cu bicicleta, cumpărături, pregătirea mesei sau practicarea unui sport.

Indiferent de circumstanțe și în special în astfel de situații, legătura dintre frați este consolidată de dragostea necondiționată pe care o simt unul pentru celălalt.

Articol scris de: Letisia Sora, asistent social

 

Bibliografie
Education and understanding in autism- Alcanzando (2014). Hermanos de ninos con autismo. [Online] Disponibil pe:  https://alcanzando.org/hermanos-de-ninos-con-autismo/ [Accesat la data de 20.01.2024].
Red Cenit. Centros de Desarrollo Cognitivo (2015).  10 recomendaciones para hermanos de ninos con autismo. [Online] Disponibil pe: https://www.redcenit.com/hermanos-de-ninos-con-autismo-10-recomendaciones/ 
 [Accesat la data de 20.01.2024].

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Acceptarea diagnosticului de către părinți: de la negare până la acceptare

Acceptarea diagnosticului de către părinți: de la negare până la acceptare

A avea un copil cu autism poate perturba echilibrul unei familii. Părinții pot experimenta stres emoțional, anxietate, frică sau chiar vinovăție. Aceștia pot fi nevoiți să-și reorganizeze modul de viață pentru a acomoda nevoile speciale ale copilului lor.

Modul în care un părinte primește vestea diagnosticului poate juca un rol crucial în felul în care vor accepta și vor gestiona diagnosticul. Fiecare părinte poate traversa diferite stări emoționale la aflarea diagnosticului copilului său, printre acestea numărându-se:

(a) copleșeală;

(b) tristețe sau dispoziție proastă;

(c) șoc sau negare;

(d) acceptare. 

Indiferent de stările emoționale trăite, acest proces este unul normal, având în vedere că traiectoria vieții lor și a copilului este pe punctul de a se schimba.

Copleșeala poate apărea din cauza volumului mare de informații noi sau a lipsei de claritate în privința pașilor de urmat. Mulți părinți se luptă să accepte realitatea, fiind influențați negativ și de alți membri ai familiei care neagă existența unei „nereguli" în comportamentul copilului. Apar adesea tendințe de a căuta scuze sau explicații pentru comportamentul diferit al copilului.

Frica de necunoscut și de un viitor nesigur poate fi sursa anxietății pentru mulți părinți. Diagnosticul le oferă părinților sentimentul că nu au control asupra viitorului copilului lor, generând numeroase întrebări și neliniști, cum ar fi: „Va vorbi copilul meu?", „Va putea copilul meu să frecventeze o grădiniță/școală?", întrebări la care, din păcate, nu există răspunsuri clare.

Chiar dacă aflarea unui diagnostic poate schimba cursul vieții, există strategii și resurse pentru a face față situației. Acestea includ:

  • educație și informații despre TSA;

  • suport profesional;

  • îngrijirea de sine;

  • elaborarea unui plan de acțiune.

Totodată, în timp ce unii părinți pot găsi benefică împărtășirea și discutarea diagnosticului cu alții, alți părinți pot întâmpina dificultăți în a dezvălui acest lucru. După aflarea diagnosticului, multe familii se pot simți „lăsate în întuneric”, neștiind exact care sunt pașii următori pentru a asigura cel mai bun viitor pentru copilul lor. O colaborare eficientă între părinți și profesioniști empatici este crucială în această etapă. De obicei, părinții caută informații și educație despre autism, precum și suport profesional personalizat pentru a se adapta la nevoile lor specifice. Acest sprijin poate oferi familiilor vulnerabile încredere și un sentiment de competență în gestionarea provocărilor ce urmează.

Părinții pot identifica necesitatea unei abordări simplificate după diagnostic. Mai exact, un acces facil la o persoană cheie care să îi ajute să își clarifice preocupările, să le ofere direcții clare și să îi informeze în legătură cu diagnosticul, poate fi extrem de valoros.

Articol scris de: Lazăr-Niedermayer Tanita-Doloress, psihopedagog Asociația Activity.

 

Bibliografie

Rabba, A. S., Dissanayake, C., & Barbaro, J. (2019). Parents’ experiences of an early autism diagnosis: Insights into their needs. Research in Autism Spectrum Disorders, 66, 101415.doi:10.1016/j.rasd.2019.101415 

Crane, L., Jones, L., Prosser, R., Taghrizi, M., & Pellicano, E. (2019). Parents’ views and experiences of talking about autism with their children. Autism, 136236131983625.doi:10.1177/1362361319836257 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Pot fi persoanele cu TSA empatice?

Pot fi persoanele cu TSA empatice?

Una dintre caracteristicile unui copil cu TSA este reprezentată de deficitul de exprimare emoțională, ceea ce poate duce la dificultăți în crearea interacțiunilor sociale. Acest deficit poate fi legat atât de gestionarea propriilor emoții, cât și de recunoașterea emoțiilor altora și de identificarea indicilor non-verbal și paraverbali (poziția corpului, mimica feței, tonul vocii, etc.).

Cu toate acestea, poate un copil cu TSA să fie empatic?

Mai întâi, să clarificăm ce înseamnă empatia! Empatia este definită ca fiind „o formă de cunoaștere rezultată din relațiile interpersonale, constând în imitația interiorizată a stărilor și comportamentelor unei alte persoane, mergând până la identificare cu acea persoană” (Ion-Andrei Popescu, pag. 213, 1998). Mai precis, reprezintă capacitatea de a te pune în pielea altei persoane: de a înțelege ceea ce simte ea, de ce se simte în acest fel și chiar de a ajunge să simți ca ea.

Deși inițial s-a crezut că un copil cu autism nu poate fi empatic, cercetările au evoluat de-a lungul timpului și au demonstrat contrariul: copiii cu TSA sunt empatici, dar pot întâmpina dificultăți în manifestarea empatiei.

Persoanele cu autism au un mod diferit de a gândi, ceea ce poate fi unul dintre punctele lor forte. Cu toate acestea, acest lucru poate duce la înțelegeri greșite ale interacțiunilor și comportamentelor sociale. Acest fapt poate determina unii oameni să interpreteze greșit metodele de interacțiune și comportamentele lor ca fiind lipsă de empatie sau că nu conștientizează suferința emoțională a altora sau nu răspund adecvat într-o situație socială (Drake, 2021).

Empatia este un concept complex, care implică mai multe caracteristici. Pentru a o înțelege mai bine, trebuie să ținem cont că are două componente inseparabile: o componentă afectivă/emoțională și o componentă cognitivă.

Empatia afectivă:

  • Este cunoscută și sub numele de empatie afectivă și se referă la capacitatea de a reacționa la starea mentală a altuia cu o emoție adecvată (Shalev et al, 2022).

  • Se dezvoltă în mod precoce în viață și rămâne stabilă sau crește ușor în timpul celui de-al doilea an de viață (Shalev et al., 2022).

  • Este capacitatea de a percepe starea emoțională a altuia și impulsul de a răspunde la aceasta (Drake, 2021).

  • În timp ce empatia cognitivă poate fi mai scăzută la persoanele cu autism, empatia afectivă - care se bazează pe instincte și răspunsuri involuntare la emoțiile celorlalți - poate fi puternică și copleșitoare. De fapt, cercetările mai noi sugerează că unele persoane cu autism pot simți de fapt emoțiile altora mai intens (Rudy, 2023).

Empatia Cognitivă:

  • Este capacitatea de a recunoaște ceea ce gândește sau simte o altă persoană (Rudy, 2023).

  • Se dezvoltă mai târziu în primul an de viață și crește de-a lungul vieții (Shalev et al, 2022).

  • Cercetările arată că persoanele cu autism se pot lupta cu empatia cognitivă, deoarece nu sunt capabile să recunoască și să numească emoțiile pe baza expresiilor faciale. Unele studii au reușit să demonstreze că persoanele cu TSA tind să privească mai degrabă periferia feței, decât să acorde atenție ochilor și gurii, adică la locurile în care emoțiile sunt de obicei afișate (Drake, 2021).

Un exemplu pentru a înțelege mai bine diferențele dintre cele două este următorul: o femeie nu ajunge la raftul de sus al magazinului pentru a lua un aliment de care are nevoie - ea se străduiește din greu să ajungă la el, însă nu reușește. Dacă o persoană cu TSA o vede, poate înțelege că femeia întâmpină o dificultate, dar s-ar putea să nu realizeze că el o poate ajuta (aceasta este empatia cognitivă), însă poate observa că femeia este supărată și să se întrebe de ce (aceasta este empatia afectivă).

Astfel, deficitul în empatia cognitivă poate crea impresia că oamenii cu autism nu sunt empatici, când, în realitate, chiar sunt - doar că se prezintă în moduri care ar putea să nu satisfacă așteptările societății (Drake, 2021).

Un alt aspect important este reprezentat de motivele pentru care ai putea să crezi că o persoană cu autism nu poate fi empatică, acestea ținând în special de percepția persoanelor neurotipice care trebuie să accepte și să înțeleagă modul diferit în care simte o persoană cu TSA: aceștia pot avea mai puține expresii faciale care să ofere indicii despre starea lor emoțională, un mod diferit de a reacționa la suferință (ceea ce nu înseamnă că nu o recunosc sau că nu o simt) sau la alte emoții, moduri unice de comunicare, precum și dificultăți în a realiza și menține contactul vizual.

De asemenea, alte cercetări au pus bazele unui nou concept, și anume empatia dublă (double empathy), potrivit căreia o „nepotrivire între două persoane poate duce la o comunicare defectuoasă. Această deconectare poate apărea la mai multe niveluri, de la stilurile de conversație până la modul în care oamenii văd lumea. Cu cât deconectarea este mai mare, cu atât cele două persoane vor avea mai multe dificultăți în interacțiune” (Zamzow, 2021). În ceea ce privește autismul, acest decalaj de comunicare are o cauză reciprocă: atât persoanele cu autism întâmpină dificultăți în a îi înțelege pe cei care nu au autism, cât și persoanele neurotipice au dificultăți în a îi înțelege pe cei cu TSA.

În concluzie, se poate considera un adevărat mit faptul că un copil sau un adult cu TSA nu este empatic. Dificultățile apar în modul în care aceștia o manifestă, care poate fi diferit de modul nostru, a celor care nu au autism, de a o recunoaște.

Bibliografie:

  1. Drake, K. (2021). All You Need to Know About Autism and Empathy. Disponibil online la: https://psychcentral.com/autism/autism-and-empathy .
  2. Popescu, A.I. (1998). 'Empatie '. În Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (Coord). Dicționar de sociologie urmat de indicatori demografici, economici, sociali și sociologici. Pp. 213. București: Editura Babel.
  3. Rudy, L.J. (2023). Autism, Empathy, and Sympathy. Disponibil online la: https://www.verywellhealth.com/do-people-with-autism-lack-empathy-259887 .
  4. Shalev, I., Warrier, V., Greenberg, D. M., Smith, P., Allison, C., Baron-Cohen, S., Eran, A., & Uzefovsky, F. (2022). Reexamining empathy in autism: Empathic disequilibrium as a novel predictor of autism diagnosis and autistic traits. Autism research : official journal of the International Society for Autism Research, 15(10), 1917–1928. https://doi.org/10.1002/aur.2794 .
  5. Zamzow, R. (2021). Double empathy, explained. Disponibil online la: https://www.spectrumnews.org/news/double-empathy-explained/ .

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Aniversarea de 9 ani a Asociației Activity

Aniversarea de 9 ani a Asociației Activity

Într-o sărbătoare plină de emoție și recunoștință, Asociația Activity a marcat cei 9 ani de activitate dedicată îmbunătățirii vieților copiilor cu diverse nevoi speciale și sprijinirea familiilor acestora. 

Săptămâna trecută, pe 4 aprilie 2024, am sărbătorit împreună cu copiii și părinții noștri dragi, la locația minunată Fabulous Kids*, unde am petrecut momente de bucurie și împlinire alături de întreaga noastră comunitate. A fost o ocazie specială să reflectăm la drumul parcurs și să ne exprimăm recunoștința față de cei care ne-au sprijinit și ne-au însoțit în această călătorie plină de încercări și reușite.

*Mulțumim Fabulous Kids pentru că ne-ați pus la dispoziție spațiul de joacă!

Am rugat întreaga echipă să lase în scris câteva gânduri despre această aniversare și pentru că s-au strâns mai multe emoții decât ne așteptam, am simțit că e necesar să le așternem într-un articol pe site.

 

„Știu că timpul zboară, însă 9 ani de Activity simt că au trecut într-o clipă. O clipă în care ne-au călcat pragul 350 de copii pentru care am desfășurat 117.500 de ore de terapie comportamentală, 5.000 de ore de terapie logopedică, 1.300 ore de kinetoterapie, 2.750 de ore de terapie de grup pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale, 250 de ore de meloterapie și 2.300 de ore de terapie senzorială. Ne-am întâlnit cu 3800 de părinți și bunici care ne-au cerut ajutorul și am format în ultimii 3 ani 65 de părinți în cadrul proiectului Părintele Co-terapeut. De-a lungul timpului, din Activity au făcut parte oameni cu suflet mare și profesioniști în domeniu care au fost angajați (cca. 80) sau voluntari (cc.a 115), împreună cu care am organizat 50 de evenimente marca Activity și am participat la 35 de evenimente tematice. Aniversarea de 9 ani vine cu o nouă (9) locație, o nouă perspectivă de dezvoltare a serviciilor și programelor care să vină în ajutorul copiilor și a familiilor (de exemplu, After School), continuând în același timp activitățile de terapie și suport oferite cu empatie, dragoste și toleranță pentru toți cei care ne cer ajutorul.” - Simona Mocanu, psihopedagog logoped.

„9 ani de Activity sunt pentru mine 9 ani în care m-am format ca profesionist, care m-au scos mult din zona de confort, care mi-au oferit prilejul să interacționez cu specialiști din domenii conexe, care m-au ajutat să pun accent pe calitate, să îmi construiesc o echipă puternică, să cunosc o comunitate faină de părinți, să mă implic în recuperarea și dezvoltarea mai multor copii frumoși cu care am creat multe amintiri plăcute!

La mulți ani, Activity! Mulți ani cu lucruri frumoase și bine făcute pentru copii și părinți!” - Andrei Ionel Mocanu, psiholog, analist comportamental.

„La mulți ani, Activity! Te felicit pentru impactul pozitiv pe care îl ai atât în viața terapeuților, cât și în cea a familiilor care îți trec pragul. Să trăiești mulți, mulți ani!” - Mihaela Oprișor, terapeut.

„Mă bucur că fac parte din Asociația Activity și este al doilea an în care sărbătoresc alături de colegii mei activi. Acești 9 ani de Activity au adus multe bucurii atât copiilor, cât și părinților și nouă, pentru că suntem din ce în ce mai implicați, mândri, pozitivi, încrezători că vedem rezultate mult mai bune de când copiii și părinții au intrat în asociație. La mulți ani, Activity și să ne bucurăm mai mulți ani împreună! 🥳” - Letiția Sora, asistent social.

„La mulți ani, Activity! În cei 9 ani ați realizat lucruri minunate, iar de 1 an și jumătate m-am alăturat și eu echipei pentru a ajuta să continuăm să facem lucruri cât mai bune. Cu această ocazie, sărbătorim împreună atât o echipă plină de energie și dedicată, cât și pe piticii noștri care ne aduc zâmbete în fiecare zi, care ne bucură cu fiecare progres pe care îl realizează, dar și pe părinții acestora, un exemplu de putere, forță și perseverență, atât pentru noi, cât și pentru cei mici. La cât mai mulți ani plini de realizări!” - Raluca Brehoi, asistent social

„La mulți ani, Asociația Activity! La mulți ani cu ședințe de terapie distractive, activități extraordinare, proiecte excepționale și planuri mărețe! La mulți ani alături de copii, părinți și de noi, membrii echipei Activity! La mulți ani nouă, familia Activity! Personal, nu fac parte din echipa Activity de 9 ani, ci de mai puțin de un an. Totuși, am reușit în acest scurt să văd cum Asociația Activity schimbă viețile a zeci de copii și familii zi de zi și știu sigur că a schimbat mii în acești nouă ani. Așa că dorința mea pentru asociație este ca totul să se continue la fel mulți ani de acum înainte. Fă ce știi să faci, Activity, pentru că faci bine! La mulți ani!” - Iuliana Șandru, pedagog de recuperare.

„Din totalul de 9 ani ai Asociației Activity, eu fac parte din această familie de aproximativ 7 ani. Au fost perioade bune, perioade mai puțin bune, cum ar fi anul 2020 când a trebuit să lucrăm online. Cu toate acestea, am trecut cu bine peste momentele respective și iată-ne sărbătorind 9 ani. Am crescut împreună, am dat viață gândurilor, am încheiat capitole și am început să scriem povești! Continuăm la fel și peste alți 9 ani! La mulți ani activi, Activity!” - Raluca Berchez, psiholog, analist comportamental.

„Mă bucur mult că am ocazia să iau parte la cea de-a doua aniversare din cadrul Asociației Activity. Este un context prin care sărbătorim cu toții, atât cei mici cât și cei mari, succesele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Acest lucru ne face să ne conectăm în profunzime, să fim mai empatici și să dăm în continuare tot ce avem mai bun pentru a reuși să ne atingem scopul și de a-i ajuta pe cei mici să aibă o viață independentă. Felicitări tuturor pentru aniversarea a 9 ani de activitate realizată cu pasiune, implicare și iubire! La mulți ani! ❤️” - Alexandra Ghilință, psihopedagog, logoped.

„Felicitări pentru cei 9 ani de activitate a Asociației Activity! Să continuăm să aducem bucurie în viețile noastre, ale copiilor și familiilor pe care îi susținem. Să avem mereu puterea și inspirația de a face o diferență în comunitate. La mulți ani și la mulți ani! 🎈🫶” - Oana Cocea, psihopedagog.

„Cu toate că eu am intrat mai recent în acest colectiv, sărbătorirea a 9 ani de Activity îmi arată dedicarea din partea tuturor oamenilor implicați în această Asociație, lucru care reiese în mod special din progresele copiilor. După acești 9 ani - în care au fost un număr mare de copii, multe evenimente, cursuri, workshop-uri, schimbări de locații - dorința de a avansa, de a-i ajuta pe cei mici și de a juca un rol activ în dezvoltarea lor a crescut de la o zi la alta și cu siguranță va continua să o facă și în următorii ani. La cât mai mulți ani de Asociație :)!” - Tanita Lazăr, psihopedagog, analist comportamental.

„Am văzut organizația cum crește pe parcursul a aproape șapte ani din cei nouă de activitate și mă bucur că am putut contribui la frumoasa sa evoluție. De la un vis, de la un apartament a devenit un centru mare și primitor care aduce o viață NOUĂ copiilor speciali. Activity, îți doresc ani frumoși și plini de noutăți care să facă în continuare lumea puțin mai bună!” - Andreea Mirea,voluntar coordonator departament comunicare si PR.

 „Începutul lui 2024 m-a adus în familia Activity și m-a scos din zona de confort. Având experiență doar în proiecte cu copii tipici, Activity mi-a arătat și altă față a lumii celor mici, unde e nevoie de multă perseverență și de un suflet puternic. Aștept cu nerăbdare să văd cum va arăta parcursul în Asociație, da știu sigur că începutul nu poate decât să mă bucure. La mulți ani, Activity” – Mihaela Țîmpău, social media manager.

 

Cu fiecare cuvânt și fiecare gând exprimate de membrii echipei noastre și de cei care au trecut pragul Asociației Activity, am simțit din nou puterea și impactul pe care îl avem în viețile copiilor și familiilor noastre. Ne bucurăm că suntem într-o continuă creștere și dezvoltare, aducând zâmbete și speranță în fiecare zi. Mulțumim copiilor și părinților noștri minunați pentru că ne-au fost alături și pentru că ne-au deschis ușile către inimile lor și către locurile de joacă în care ne putem întâlni și sărbători împreună. Continuăm să facem lucrurile să se întâmple!

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Prin ochii unui tânăr cu ADHD – Partea a II-a

Prin ochii unui tânăr cu ADHD - Partea a II-a

 
M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare. Prima parte a interviului se găsește aici.

 

Ce strategii sau tehnici folosești pentru a-ți gestiona eficient simptomele ADHD în timpul activităților zilnice?

Cel mai mult mă ajută rutina: trezitul și culcatul la aceeași oră sunt foarte bune pentru oricine, dar pentru oamenii cu ADHD cu atât mai mult. Evitarea substanțelor stimulante (zahăr, alcool, droguri) este de asemenea obligatorie dacă vrei să diminuezi simptomele; eu cele mai multe probleme le-am avut cu zahărul și cafeaua, pe care le-am redus aproape în totalitate în prezent. Trebuie să iau în considerare că, statistic, sunt mai predispus adicțiilor de orice fel, așa că am grijă cu orice îmi dă bucurii false pe moment (aici intră și aplicații de scrolling, cu care am avut o problemă în timpul pandemiei).
Sportul și alimentația sunt de asemenea importante. În primul rând, oamenii cu ADHD sunt făcuți să fie în natură, să alerge, să exploreze, mai mult decât neurotipicii. Pentru mine, ieșitul la plimbare imediat ce mă trezesc este un ritual care dă roade, indiferent dacă e senin sau înnorat afară. Iar pe partea de alimentație, fibrele și proteinele sunt importante. Omega-3 este esențial, există studii care sugerează că ajută la ameliorarea simptomelor legate de deficitul de atenție (recomand profesorul Andrew Huberman pe acest subiect). În fiecare zi am la mic dejun ovăz cu semințe de chia și in, care sunt bogate în Omega-3. Nu este necesar să mănânci pește pentru asta (plus că este posibil să nu aibă Omega-3 dacă nu este de captură).
Aplicațiile de „reminder” sunt esențiale. Nu știu cum aș putea trăi ca adult fără așa ceva. De fiecare dată când am ceva de făcut și nu pot face în secunda următoare îmi setez un reminder pentru altă oră sau zi. Se mai întâmplă să amân și acel reminder, dar până la urmă fac ce trebuie să fac și nu mai uit.
Pe de altă parte, instinctul de „lasă că fac mai încolo” este un dușman greu de învins, și duce de multe ori la problema de mai sus cu reminder-ul: dacă poți să faci ceva acum, fă-o! Dacă ai murdărit o cană și ai timp să o speli, spal-o acum în loc să o lași să se strângă cu altele în chiuvetă și apoi să te streseze că sunt prea multe, spre exemplu. Se aplică la orice, și este un obicei greu de antrenat; nici eu nu am reușit să-l stăpânesc în totalitate.
Mai este ceva ce practic de câteva luni: meditația. Sunt exerciții de respirație, cum ar fi cel de 4 4 4 (respiri, menții, expiri) care ajută cu relaxarea; dar există și meditație în stil tradițional, cum ar fi cea transcendentală. Nu e nevoie să mergi la vreun templu, poți să îți iei o mantră de pe internet și să faci asta, sunt destule ghiduri online. Nu este nimic religios în asta, doar dacă vrei tu să fie; pur și simplu îi dai creierului douăzeci de minute lipsite de stimuli externi și îl lași să își facă de cap, cu acea „vibrație” (mantra) în fundal. 

 

Cum ai reușit să faci față criticilor sau prejudecăților legate de ADHD din partea celor din jurul tău?

Firea mea este să îi contrazic și să le ofer dovezi științifice oamenilor cu prejudecăți, dar nu funcționează mereu. Din păcate, trebuie să accepți că uneori oamenii nu sunt dispuși să înțeleagă ceva, oricât de bine ai explica. Am învățat să nu o iau personal, dar recunosc că este greu. Am întâlnit discriminare și hărțuire la fostul loc de muncă atunci când am început să spun că am ADHD, acum sunt mult mai atent cu asta.

 

Care sunt cele mai mari mituri sau înțelegeri greșite pe care le-ai întâlnit în legătură cu ADHD și cum le-ai contracarat?

Cel mai mare mit este că totul se întâmplă doar în capul tău, dar nu este greșit: unde altundeva să fie? Este ceva ce se manifestă în creier din momentul în care te naști. Au început recent să apară aparate care măsoară asta, cu acuratețe de 50% din câte am înțeles. 
De asemenea, s-a dovedit că ADHD-ul este ereditar: dacă ai cel puțin un părinte cu ADHD, atunci este probabil ca și tu să ai (personal am observat că mama și bunica au cam aceleași simptome ca mine, doar că se manifestă puțin diferit la fiecare).
Mai există și mitul că este doar la copii și trece când crești, lucru care este fals: eu sunt dovada vie că nu e așa, la fel și partenera mea; la fel și mulți alți adulți cu ADHD din toată lumea. 
Mai știu că există un mit care spune că ADHD-ul este doar legat de atenție: este parțial adevărat, pentru că, așa cum am enumerat mai sus, reprezintă mult mai mult decât asta; mai ales că vine la pachet cu anxietate sau sensibilități precum cele manifestate la autism. Mentionez că orice mit sau nelămurire mi-au fost clarificate de studii, doctori sau profesori; fie fizic, fie online.

 

Ce sfaturi ai pentru alte persoane tinere diagnosticate recent cu ADHD, care se confruntă cu dificultăți în acceptarea și gestionarea diagnosticului lor?

Nu este o boală, este neurodivergență. Conștientizarea acestui fapt este primul pas. Dacă societatea ar fi dispusă să ne lase să funcționăm în felul nostru, nu ar mai considera simptomele noastre o problemă. Oamenii cu ADHD sau autism au avut mereu un rol în societățile din trecut, dar acum a devenit din ce în ce mai greu să fim noi înșine fără să fim pedepsiți pentru asta. Nu vă învinovățiți dacă nu puteți funcționa precum oamenii neurotipici: societatea modernă a fost creată pentru ei; noi trebuie să ne adaptăm cum putem. Încercați, dacă puteți, să faceți ce vă place și să ascultați de instinct când acesta vă avertizează; este, de obicei, bun la a identifica pericolul de orice fel, dar și în a descoperi menirea fiecăruia. 
Plimbați-vă în natură cât mai des. Oamenii nu au fost făcuți să stea în casă sau în birou toată ziua, dar la cei cu ADHD poate fi insuportabil (cum am pățit și eu în pandemie), iar după aceea apar alte probleme, așa cum am menționat mai sus.

 

Cum consideri că ar putea fi îmbunătățite sistemele de sprijin și înțelegere pentru persoanele cu ADHD în comunitatea noastră?

Nu sunt conștient de asemenea sisteme în țara noastră, dar știu că în alte țări, dacă ai ADHD, poți să ai anumite beneficii la locul de muncă. Știu că în Norvegia, copiii cu ADHD primesc o alocație specială pentru cheltuieli în cazul în care strică obiecte din cauza hiperactivității. Nu este o practică rea, dar cred că în primul rând este nevoie de sprijin emoțional și de educație. Înțelegerea, de asemenea, din partea profesorilor și a colegilor la școală poate scuti copilul cu ADHD de multe traume mai târziu. Am văzut un studiu despre cum oamenii cu ADHD care au avut sprijinul necesar în copilărie au avut simptome mai ușoare pe durata adolescenței, dar și când au devenit adulți. Sprijinul acesta poate varia de la înțelegere și educație până la psiholog sau medicație.

 

Care sunt aspectele pozitive pe care le-ai descoperit în viața ta ca rezultat al experienței tale cu ADHD?

Deoarece sunt distras de cele mai mici detalii, îmi este ușor să îmi dau seama la prima vedere care sunt persoanele ce trebuie evitate și care sunt cele cu care m-aș înțelege bine. Disocierea este de obicei un lucru rău, dar uneori îmi este de folos. Plictiseala este cel mai mare dușman al meu, dacă sunt într-o ședință sau ceva similar unde nu există interacțiune constantă, sau unde gazda nu știe să îți capteze atenția constant, simt cum mă scurg pe jos. Atunci începe clasicul „uitat pe pereți”, când încep să visez și îmi fuge mintea din loc în loc, până când aflu că s-a terminat ședința sau cursul la care particip. Este un dar în situațiile plictisitoare când nu ai altceva de făcut, dar un blestem când ești nevoit să îți menții atenția și să reții anumite lucruri. Este posibil să nu disociez dacă depun foarte mult efort, dar la final apare o extenuare extremă; nu mai sunt capabil să fac multe alte chestii în decursul zilei respective. Dar asta m-a ajutat încă de mic să îmi dezvolt o pasiune pentru lumile fantastice din cărți, filme și jocuri; deoarece pot și eu să creez asemenea lumi doar uitându-mă în gol. În prezent, asta mă ajută să scriu povești cu o oarecare ușurință, lucru care îmi face plăcere. Mi-aș dori să profesez în privința asta dacă voi avea ocazia.

 

Cum te-ai simțit în legătură cu medicația și tratamentul pe care le-ai urmat pentru ADHD? Cum au influențat acestea viața ta de zi cu zi?

La început a fost un dar de la Dumnezeu: am reușit să fiu atent la lucruri fără să fac „stimming” (atunci când dai din picior, sau îți rozi unghiile, sau te joci cu mâinile pentru stimulare constantă). Am putut să lucrez mai bine, să mă uit la filme cu atenția completă acolo și multe altele. Dar efectul devine din ce în ce mai slab cu timpul, organismul se obișnuiește cu medicamentul și nu prea mai are efect. Dar efectele secundare nu pleacă, pentru mine asta a însemnat sensibilitate crescută la stimuli externi și dureri de cap, fapt care m-a făcut să îmi fie frică să ies din casă la un moment dat, să nu cumva să aud ambulanțe sau alte sunete „triggering”. Medicamentul, în mod ideal, ar trebui luat atâta vreme cât îți ia să îți dezvolți obiceiuri sănătoase încât să combați simptomele și fără el. Sunt însă mulți oameni care nu reușesc asta și sunt nevoiți să ia medicamente toată viața. Cred că și ei au nevoie să fie înțeleși și sprijiniți.
Eu nu mai iau pastile, am încercat să iau recent din nou și mi-am dat seama că nu doresc să trec iar prin efectele secundare dacă mă pot descurca cu obiceiurile construite deja. Mi-a luat câțiva ani, dar într-un final am reușit să îmi trăiesc viața de zi cu zi aproape la nivel optim. Nu este ușor, desigur, în fiecare zi este o bătălie nouă; un joc cum e trasul de funie între instincte și obiceiuri, dar reușesc în mare parte din zile.

 

Cum vezi viitorul tău și cum crezi că experiența ta cu ADHD te va influența în atingerea obiectivelor și visurilor tale?

Am menționat mai sus că disocierea mă ajută pe partea de creativitate, dar pe de altă parte sunt distras ușor și îmi este greu să îmi mențin disciplina în ceea ce fac, așa că nu pot spune că îmi este ușor. Mecanismele și mediul pe care mi le-am construit sunt esențiale pentru a putea lucra la lucrurile care mă pasionează, dar și la job-ul de zi cu zi. Cred că voi reuși să îmi ating obiectivele dacă nu mă abat de la rutină și de la mediu, am mare noroc că am control asupra amândurora. Mulți nu au, din păcate.
Eu îmi doresc să devin autor, să scriu romane, povești de toate felurile; deja am făcut mulți pași în privința asta. La prima vedere pare ceva imposibil pentru cineva cu ADHD: să creezi și să aranjezi o întreagă lume când tu nu poți să îți menții atenția la o amărâtă de ședință; dar din nou, pasiunea este foarte importantă. Combinată cu disciplina și rutina poate da roade incredibile.

Mulțumim M.S pentru că ne-ai acordat acest interviu!

PS: Cum tot am deschis subiectul ADHD, avem și o propunere pentru tine. Dacă ești părinte sau cadru didactic, te așteptăm pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD”. Află mai multe și înscrie-te aici.

 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism – expresiile feței și mimica gestuală

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii cu autism - expresiile feței și mimica gestuală

Pentru a înțelege la ce ne referim prin termenul de “emoții”, ar trebui să începem prin a-l defini. Conform dicționarelor explicative, emoția este “reacția afectivă de intensitate mijlocie și de durată scurtă (...) oglindind atitudinea individului față de realitate". Conform literaturii de specialitate, dezvoltarea abilităților emoționale pentru preșcolari începe de la cele patru emoții de bază: fericit, trist, speriat și furios. Cu toții simțim emoții pe parcursul întregii vieții, dar există persoane care nu pot identifica propriile emoții sau nu pot recunoaște emoțiile celor din jur chiar dacă la o primă vedere poate părea o simplă deprindere. O mare parte dintre aceste persoane suferă de tulburare de spectru autist.

Tulburarea de spectru autist reprezintă o dizabilitate de dezvoltare corectă a creierului uman, afectând trei arii principale de funcționare și dezvoltare: comunicarea, interacțiunea socială și comportamentul. În cazul persoanelor diagnosticate cu Tulburare de Spectru Autist, dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă unul dintre principalele obiective ale planului de intervenție, alături de stimularea limbajului și corectarea comportamentelor.

Dezvoltarea emoțională a copiilor reprezintă capacitatea acestora de a simți, înțelege și exprima propriile emoții, dar și de a percepe emoțiile celor din jur. De asemenea, unul dintre primele semnale de alarmă care ne pot indica faptul că un copil ar putea suferi de autism, apare în jurul vârstei de 4-6 săptămâni. Lipsa surâsului voluntar ca reacție a stimulilor din jur și, mai apoi, lipsa zâmbetelor sociale, începând cu vârsta de două, trei luni și până la un an, ar putea fi un prim indicator în diagnosticarea copilului nostru.

Deși copiii cu autism au probleme în identificarea emoțiilor, nu este imposibil ca ei să ajungă să le recunoască și chiar să le exprime în mod corect. În primul rând, trebuie să fim răbdători și să fim conștienți că nu este un drum simplu. Trebuie să înțelegem faptul că fiecare copil este unic, iar gradul de afectare este diferit, așa că abilitățile vor evolua diferit de la caz la caz. Ceea ce trebuie să avem în vedere este faptul că trebuie să începem cu pași mici.

Pe parcursul procesului de recuperare, există pași ce trebuie urmați pentru învățarea tuturor abilităților noi. Pentru dezvoltarea emoțională, este folosit același tipar. O modalitate de a recunoaște sentimentele și emoțiile o reprezintă, în primul rând, identificarea expresiilor faciale. Astfel, putem începe cu prezentarea emoțiilor pe pictograme și imagini, apoi trecem la generalizarea lor în diferite medii și mai apoi la înțelegerea propriilor emoții. Trebuie să avem în vedere faptul că, deși poate recunoaște cu ușurință toate emoțiile cu ajutorul imaginilor, copiilor nu le va fi ușor să generalizeze emoțiile și în mediu.

Revenind la procesul de învățare, acesta ar trebui să fie prezentat într-un mod atractiv pentru copii, astfel predarea emoțiilor se poate face mai ales în mediul natural prin intermediul unor activități distractive.

În continuarea articolului vă vom prezenta câteva activități structurate ce poate fi utilizate ca primă etapă în identificare și exprimarea emoțiilor.

Citește și articolul: Ce activități și jocuri putem face acasă cu copiii cu autism?

1. Prefă-te că te simți

Materiale necesare: imagini cu expresii faciale și corporale, o oglindă.

Cerința: Fă și tu!

Pregătim o serie de imagini cu diferite emoții întărite prin expresii faciale și corporale.

 

 

 

 

În timpul jocului, denumim emoția asociată fiecărei imagini.

Apoi, îi cerem să imite expresiile prezentate, descriind, în același timp, poziția ochilor, a sprâncenelor și a gurii.

             

Pentru mai mult succes, expresiile se exersează în fața unei oglinzi, iar adultul trebuie să imite la rândul său expresiile din imagine. Este necesar să întărim emoția prezentată prin integrarea în joc a unei experiențe. De exemplu, când mimează un chip vesel, am putea să îl gâdilăm pentru a ajunge să facă asocierea dintre experiență, senzația dată și emoție.

După ce copilul ajunge să recunoască toate expresiile faciale destinate celor patru emoții de bază, putem avansa și adăuga în activitatea noastră și indicațiile verbale, fără suport vizual, spre exemplu: "arată bucurie"!

2. Ghicește emoția!

Materiale necesare: pictograme cu diferite expresii faciale.

Cerința: Eu mimez și tu ghicești emoția!

Pentru a juca avem nevoie de cel puțin doi participanți, însă numărul participanților poate fi nelimitat. Un jucător va merge în față și va extrage una dintre pictogramele ce reprezintă diverse expresii faciale destinate emoțiilor.

Va mima, apoi, expresia de pe cartonaș, iar celălalt jucător/ceilalți jucători vor ghici emoția reprezentată.

    

Apoi va veni rândul următorului jucător să mimeze și tot așa până la ultimul participant.

Indiferent de jocul ales, pentru a fi mai atractiv, premiul final ar trebui să fie un lucru extrem de motivant pentru copil.

Activitățile prezentate mai sus se pot realiza atât în timpul terapiei, cât și acasă sau în timpul grupurilor de socializare. Cu toții știm că pentru a putea fi deprinse cu ușurință, abilitățile copiilor trebuiesc exersate cu repetitivitate, astfel activitățile și jocurile educative, indiferent de aria pe care o dezvoltă, ar trebui să nu lipsească din niciunul dintre mediile cu care copiii iau contact.

 

Surse de informație:

Anabel Cornago, “LAS EMOCIONES EN EL AUTISMO. MÓDULO 2. Expresión emocional” Jose Feliciano, https://autismocdmexico.org/ar/autismo-y-emociones/, 26.02.2021

Ciornohac Mădălina, https://edu.freepedia.ro/inteligenta-emotionala-copii-t-s-a, 07.03.2021

Dr. Ileana Andreescu, https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/autism-tulburare-de-spectru-autist

Imagini emoții – Kit resurse ABA

Articol realizat de Iuliana Lazăr – pedagog de recuperare

 

 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Ce activități și jocuri putem face acasă cu copiii cu autism?

Ce activități și jocuri putem face acasă cu copiii cu autism?

Activitățile de stimulare a copiilor cu TSA nu trebuie să se oprească odată cu terminarea ședinței de terapie. Putem petrece timp de calitate cu ei și în același timp să stimulăm, prin diverse jocuri și activități, sensibilitatea, motricitatea și abilitățile sociale cum ar fi empatia, comunicarea, limbajul sau identificarea emoțiilor.

Citește și articolul: https://www.asociatia-activity.ro/simptomele-autismului/

Vă propunem diferite materiale pentru a lucra acasă cu copiii cu autism și pentru a vă face viața de zi cu zi cât mai ușoară.

Activități senzoriale

Aceste tipuri de activități vă permit să îmbunătățiți abilitățile motorii fine ale copilului. Deoarece majoritatea copiilor cu autism au mai puțină sensibilitate cu simțul tactil, este important ca aceștia să lucreze cu diferite texturi și să poată percepe senzațiile de baza: aspru, neted, moale și aspru. Pentru a realiza acest lucru, trebuie folosite diferite materiale precum plastilină, play doh, spumă, cutii cu ouă, nisip magic, bumbac.

Activități muzicale

În cadrul activităților și jocurilor copiilor cu autism, este recomandat ca părinții să cânte cu voce tare melodii pentru copii, deoarece în acest fel vor putea aprecia cu ușurință vocalizarea și vor percepe mai clar pronunția fiecărui cuvânt, stimulând comunicarea. Cântecele care se interpretează trebuie repetate constant, astfel încât copilul să încerce încetul cu încetul să le învețe și să participe cu fraze mici. Mai mult, este important ca cântatul să fie însoțit de dans pentru că în acest fel copilul își va îmbunătăți coordonarea prin imitarea pașilor.

Activități de lectură

Pentru a include lectura ca parte a activităților de acasă, este recomandat să începeți cu povești cu pictograme, deoarece în ele fiecare cuvânt sau acțiune mic va fi reprezentat printr-un desen simplu care le va permite să înțeleagă mai bine povestea. Dacă nu aveți povești cu pictograme, puteți alege să folosiți povești tradiționale cu grafică mare și să folosiți un limbaj simplu cu fraze scurte, astfel încât copilul să poată interpreta și învăța cuvinte noi.

Activități de lucru la masa 

Aceste activități sunt importante deoarece dezvoltă capacitatea copilului de a aștepta și de a-și menține atenția concentrată pe o acțiune. Ca o primă activitate, puteți începe să colorați imagini. La început este recomandat să îi oferi copilului desene simple, precum fructe sau legume care conțin una sau două culori cu mostrele respective, astfel încât copilul să vadă cum va arăta desenul deja colorat cu creioane colorate. Ca a doua varianta, ai folosirea hârtiei creponate sau lucioase, unde copilul trebuie să șifoneze, să rupă, să facă bile și să taie. Printre alte variante de activitate se pot folosi culori tempera sau acuarele. În acest caz, este important să se protejeze zona de lucru cu folie de plastic și copilul să aibă un șorț de protecție. Pentru pictură, copilului i se vor oferi desene mari pe carton și se pot folosi diferite tehnici: pictura cu mâinile, cu pensula, bureți, capace de sticle, precum tampoane etc.

Activități cu păpuși 

Activitățile și jocurile pentru copiii cu autism cu ajutorul păpușilor permit copilului să-și stimuleze comunicarea acasă. La început, pentru a capta atenția copilului, poți folosi o păpușă sau un animal de pluș cu personajul său preferat și să încorporezi treptat alte personaje. Păpușile pot fi realizate din materiale simple, disponibile acasă (șosete, role de carton de hârtie igienică, linguri de plastic, desene cu paie sau paie). În aceste jocuri, părintele poate dezvolta o nuvelă sau pur și simplu poate pune un ping pong de întrebări despre activitățile desfășurate de copil în timpul zilei.

Activități puzzle-uri

Acest tip de joc este foarte util deoarece promovează concentrarea, coordonarea mână-ochi, memoria, memoria vizuală și copierea modelelor. Mai mult, dacă începem să ne jucăm cu ei sau îi lăsăm să se joace cu alți copii, lucrăm și la socializare. Pentru ca această activitate să fie atractivă pentru copiii cu TSA, trebuie să se bazeze pe interesele și gusturile acestora și să se țină cont de vârsta lor. De exemplu, dacă copilului îi plac mașinile, îi putem cumpăra puzzle-uri unde trebuie să recreeze modelele din 3 piese, 10 piese, 20 piese etc.

Activități cu figuri și forme geometrice cu plastilină

Aceste jocuri ar trebui să fie jucate întotdeauna sub supravegherea unui adult și evitând orice tip de material toxic, deși sunt foarte recomandate pentru vârsta de 2 - 3 ani sau 3+. Când ne jucăm cu plastilină, îi putem lăsa să manipuleze și să creeze acele forme care le plac cel mai mult. La fel, le putem cere să construiască o anumită figură sau să copieze un model folosind diferite culori. Aceste tipuri de jocuri încurajează motricitatea fină, socializarea și utilizarea limbajului, deși unii copii le pot respinge pentru că sunt foarte senzoriale. Din acest motiv, este esențial ca copilul să se simtă motivat, în largul său și confortabil atunci când se joacă cu plastilină. În caz contrar, putem opta pentru alte activități mai potrivite gusturilor dumneavoastră.

Activității cu construcții, asamblare și jocuri simbolice

Jocurile LEGO sunt potrivite pentru toți copiii. Cu toate acestea, la copiii cu TSA le putem folosi pentru a lucra abilitățile motorii și imitare. De exemplu, puteți construi împreună turnuri și lanțuri sau sorta totul după culoare.

Distracția copiilor cu autism poate fi uneori dificilă, deoarece aceștia tind să se plictisească ușor și să-și piardă concentrarea. Cu toate acestea, există o serie de jocuri pe care le putem adapta nevoilor, gusturilor și caracteristicilor dumneavoastră cu care să vă lucrați psihomotricitatea. În plus, putem împărtăși acest timp de joacă cu ei sau îi putem lăsa să se joace cu alți copii și să-și dezvolte abilitățile sociale și limbajul.

Cu aceste activități, stimularea unui copil cu TSA acasă nu va mai fi o provocare complicată, deoarece copiii ne pot învăța mult mai multe ca părinți. E timpul să te joci!

Articol scris de Leti Sora

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Simptomele autismului

Simptomele autismului

Autismul este tot mai frecvent în zilele noastre și reprezintă o tulburare a proceselor normale de dezvoltare care apar în primii doi ani de viață. Acesta poate afecta limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială, precum și abilitățile de adaptare. Deși, autismul este prezent încă de la naștere, semnele acestei tulburări pot fi greu de identificat sau de diagnosticat în timpul copilăriei timpurii.

Față de copiii tipici, micii speciali cu autism evită contactul vizual, rămân fixați pe un singur obiect sau activitate, practică anumite activități specifice, cum ar fi legănatul sau lovitul palmelor într-un mod repetitiv. Dacă un copil tipic este ușor de stimulat prin sunete și își dezvoltă vocabularul și competențele gramaticale progresiv, un copil diagnosticat cu autism pare a fi surd în fața anumitor sunete și își începe dezvoltarea limbajului, oprindu-se brusc din a mai vorbi. În același timp, micii speciali se pot comporta ca și cum nu ar fi conștienți de venirea sau plecarea persoanelor din jur și le pot ataca și răni fizic fără provocare. Un alt lucru caracteristic este reprezentat de interesul lor față de proprietățile senzoriale ale jucăriilor, precum mirosul sau gustul, absența jocului simbolic fiind și el printre primele semne ale autismului.

Citește și articolul: https://www.asociatia-activity.ro/tantrumul-provocare-si-oportunitate-de-invatare/

Alte simptome ale autismului sunt reprezentate de lipsa identității personale, aceștia nu se pot identifica pe sine, au tendința de izolare și prezintă o lipsă de inhibiție în comportamentul general. Copiii cu autism prezintă mișcări ritmice de pendulare a capului, rotirea în jurul axului propriu, stări de anxietate extremă și un control corporal scăzut în contexte specifice. În plus, autismul este caracterizat și de deficiențe în vorbire, vorbire întârziată, stereotipii verbale, ecolalie, repetarea unor vocale sau consoane în pronunțarea unui cuvânt, utilizarea frecventă a substantivelor, numelor proprii, imperativelor și evitarea folosirii pronumelor sau utilizarea inversiunii pronominale datorită confuziei dintre eu și non-eu.

Cu toate acestea, este de menționat faptul că micuții speciali pot deveni independenți dacă au parte de terapia adecvată și de susținere la fiecare pas în lumea lor fascinantă.

Surse:

Cumpănășoiu, T. S. (2021). What is and what is not autism. Journal of Romanian Literary Studies, (24), 972-981.

Vrabie, S. (2016). Caracteristicile social-psihologice ale copiilor cu autism. Univers Pedagogic, 52(4), 56-65.

Articol scris de Cristina Barbu

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Tantrumul – provocare și oportunitate de învățare

Tantrumul - provocare și oportunitate de învățare

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare, precum și cel mai greu de gestionat. O criză de furie majoră ar putea fi, de asemenea, cel mai puternic instrument pe care copiii îl au atunci când vine vorba de a-și antrena părinții să își atingă scopurile. Uneori, părinților le este dificil să mențină controlul chiar și în propriile case.

Este normal și firesc ca aceștia să nu le poată oferi celor mici tot ceea ce își doresc de fiecare dată. Cu toate acestea, dacă nu suportă strigătele sau țipetele acestora, ei pot ceda. Pe de altă parte, părinții care nu suportă zgomotul făcut de copil, se pot înfuria recurgând la strigăte sau la pedepse fizice, lucru absolut neindicat. Episoadele repetate de acest fel reprezintă un stres major și pentru alți membri ai familiei, iar crizele de furie prost gestionate pot provoca conflicte maritale extreme.

Pentru mulți adulți, cea mai dificilă parte a unei crize de furie a unui copil este protestul în sine. Zgomotul, drama și angoasa făcute de copil pot produce o combinație extrem de dureroasă, de furie și de panică pentru părinte, mai ales atunci când tantrumul are loc în public. Pe de-o parte, părintele este speriat că nu va putea pune punct crizei de furie în curând, iar pe de altă parte, devine furios de ceea ce consideră că este extrem, exagerat și inutil în comportamentul celui mic.

Cu toate acestea, există și vești bune: gestionarea crizelor de furie nu este imposibilă. Sigur, părinții își doresc să aibă o rețetă minune care să elimine toate crizele de furie ale copiilor. Din păcate, o astfel de rețetă nu există. Unii vor fi nevoiți să învețe cum să gestioneze bine crizele de furie, fiind fermi și păstrând noile strategii. În acest timp nu le rămâne decât să urmărească crizele de furie care încep să scadă în intensitate, frecvență și durată. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca părinții să nu cedeze. Atunci când copilul are un tantrum este important ca părintele să nu îi acorde atenție comportamentului negativ al copilului.

Odată implementat și dus la final acest tip de strategie, specialiștii spun că în aproximativ două săptămâni comportamentele pe care părinții vor să le diminueze vor scădea considerabil. Este dificil, dar nu imposibil. Și nu, nu este o problemă ca părinții să spună ”NU” copiilor lor în anumite situații, la fel cum nu este anormal ca cei mici să se întristeze în aceeași situație. Important este ca ambele părți să meargă mai departe ulterior și să își continue activitățile.

Un alt aspect foarte important constă în acceptarea crizelor de furie ale copiilor atunci când părinții le cer acestora să nu aibă un anumit comportament sau îi anunță că nu pot cumpăra de fiecare dată tot ceea ce își doresc. În același timp, este important ca părinții să normalizeze emoțiile copiilor. Acest lucru îi va ajuta pe cei mici să se simtă în siguranță, înțeleși și acceptați.

Și nu, nu e loc de îngrijorare! Atunci când se implementează o astfel de strategie, este normal ca furia copilului să atingă cote maxime. Specialiștii le recomandă părinților să nu cedeze nici în astfel de situații, să rămână lângă copil și să empatizaze cu acesta. De reținut este faptul că toți părinții au trecut prin momente asemănătoare pe parcursul vieții, iar acel amalgam de emoții resimțite (de toți actorii implicați în tantrumuri) este absolut natural.

Dacă sunteți părinți sau cadre didactice, vă invităm să participați pe 20 mai la cursul „Tantrumul – cum îl gestionăm?”. Aflați mai multe și înscrieți-vă aici.

Articol scris de Raluca Berchez

 

 

 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Cum gestionăm crizele de furie ale copiilor?

Cum gestionăm crizele de furie ale copiilor?

Crizele de furie fac parte din viaţa copilului nostru şi este foarte important să ştim cum să le gestionăm şi cum ar trebui să ne comportăm când acestea apar. Cel mai des le întâlnim la copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, iar specialiştii spun că acestea presupun: ţipat, lovit, trântit pe jos sau aruncatul obiectelor.

De ce apar crizele de furie?

Ele apar atunci când cei mici vor să transmită un anumit lucru sau se simt frustraţi că nu primesc ceea ce în momentul în care își doresc. Prin urmare, acest tip de comportament le este cel mai la îndemână pentru a comunica acest lucru. De asemenea, părinţilor le este uneori greu să înţeleagă de ce apar aceste crize şi le este greu să le gestioneze, fapt pentru care, aceste episoade se pot înrăutăţi. Specialiştii susţin că pot să ţină între 10 şi 30 de minute, în unele cazuri poate mai mult, şi se manifestă cu ţipat, lacrimi sau alte comportamente nedorite. Printre cauzele crizelor se numără: faptul că sunt într-o perioadă de tranziţie, încearcă să atragă atenţia, li se ia un obiect dorit de ei, nu au învăţat toate cuvintele pentru a spune ceea ce simt sau ce vor şi acest fapt le provoacă furie, sunt obosiţi, le este foame, sunt îngrijoraţi, supăraţi sau stresaţi.

Care sunt semnele că urmează o criză de furie?

Părinţii caută din ce în ce mai des indicații cu privire la cum ar putea să prevină o criză de furie şi care ar fi semnele ce ar indica apariţia unui episod. Psihologii susţin că sunt dificil de prevenit aceste momente, dar se poate învăța modul în care li se face față. Tot ei au venit cu câteva semne ce ar indica apariţia unui episod: tonul celui mic devine mai ridicat, copilul este mai agitat, începe să se încrunte şi poate părea că nu mai are deloc răbdare. Este important să-i reamintim copilului despre reguli în cazul acesta şi de consecinţele ce pot urma dacă nu le respectă.

Cum gestionezi o criză de furie?

Partea cea mai dificilă a unei crize de furie este chiar gestionarea acesteia. Primul pas ar fi să identificați ce a provocat criza de furie şi să ignoraţi comportamentul nepotrivit. Este important să nu îi oferiți atenţie atunci când are o criză de furie. Trebuie să fiți consecvenţi atunci când faceți asta pentru a-l determina pe copil să înţeleagă că nu primeşte ce vrea dacă are un comportament nepotrivit. Oferiţi-i spaţiu ca să se descarce, dar aveţi grijă să nu se rănească pe sine sau pe cei din jur. Îi distrageți atenţia şi jucaţi-vă cu ce îşi doreşte ca să realizeze că odată ce se linişteşte se poate juca şi el. Lăudaţi-l când s-a liniştit şi oferiți-i cuvinte frumoase şi de apreciere ca să înțeleagă că numai comporamentele bune sunt cele răsplătite. Copilul are nevoie să înţeleagă că sunteţi interesat de activităţile pe care le faceţi. Respectați regulile şi limitele pe care le-aţi impus. Nu vă lăsaţi copleşiţi de criza de furie şi fiţi puternici până când aceasta se termină. Respectaţi-vă cuvântul şi comportamentul. Fiţi fermi. Fiţi un exemplu de comportament potrivit şi nu vă înfuriaţi sau ţipaţi ca să facă diferenţa dintre ce este potrivit şi ce este nepotrivit. La vârste mai mari, după ce se liniştește, încercaţi să aveţi o conversaţie despre criza de furie în care să-l faceţi să înţeleagă că un comportament nedorit nu îl va ajuta.

Dacă sunteți părinți sau cadre didactice, vă invităm să participați pe 21 mai la cursul „Tantrumul – cum îl gestionăm?”. Aflați mai multe și înscrieți-vă aici.

 

 

 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult: