Recomandare de carte: Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare

Recomandare de carte: Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care are autism. Iată cum își începe Mary Lynch Barbera ultimul capitol al cărții, capitol care se adresează în special părinților copiilor diagnosticați cu afecțiuni din spectrul autist. Cu siguranță vă va fi de ajutor!

Dragi părinți,

Sfaturi despre cum să faceți față diagnosticului. Acestea sunt lucrurile pe care vi le-aș spune, dacă ați fi cel mai bun prieten al meu, când tocmai ați aflat că aveți un copil cu o dizabilitate care îi schimbă viață, cum ar fi AUTISMUL sau SINDROMUL DOWN.

Acceptați diagnosticul imediat

Cu cât înțelegeți mai curând că aveți un copil cu probleme, cu atât veți putea să-l ajutați mai repede. O prietenă mi-a spus, ceva mai demult, că atunci când copilul tău e diagnosticat cu autism, pătrunzi într-o lume cu totul nouă, care are în centru AUTISMUL. Mergând spre casă, după ce am plecat de la cabinetul pediatrului specialist în dezvoltare, care ne comunicase diagnosticul lui Lucas, Charles [soțul autoarei, medic] îmi spunea lucruri de genul: “Bănuiesc că n-o să se căsătorească niciodată și nici n-o să meargă la facultate,” ”O să trebuiască să locuiască toată viață cu noi” și așa mai departe. Cu ochii în lacrimi i-am spus să tacă, întru cât nu voiam să-mi însușesc acel tipar mental. Nu voiam să încep să prezic cum avea să fie Lucas peste 20 de ani. Prima mea prioritate era să îl înscriu într-un program INTENSIV de terapie ABA și să iau lucrurile încet, zi după zi. În cele din urmă, optimismul meu și pesimismul lui Charles s-au echilibrat, începând fiecare să asculte speranțele, visele și temerile celuilalt.

Obțineți cât mai multă terapie, cât mai curând cu putință

Când Lucas a primit diagnosticul, eu credeam că e un caz blând și mă așteptăm că se va recupera și nu va avea nevoie de multă terapie. Greșeam - deși, la acea vreme, nu știam asta. Am participat la un seminar de o zi, ținut de Dr. Glen Dunlap și, când i-am spus că probabil Lucas nu va avea nevoie de atâta tratament, el mi-a răspuns că trebuie să tratez diagnosticul lui Lucas că și cum ar fi cel mai grav caz de autism. Mi-a spus că, în lungă sa experiență, văzuse copii de 3 ani asemănători cu Lucas și care, până să împlinească 8 ani, se dovediseră a fi normali – dar văzuse și cazuri în care nu era așa. La fel, văzuse copii cu autism sever, pentru care avea puține speranțe de recuperare, dar care, până să împlinească 8 ani, nu se mai deosebeau de copiii obișnuiți. Dr. Dunlap văzuse copii cu autism blând până la moderat, care practic rămăseseră în urmă celor cu diagnostic de autism sever, deoarece nu beneficiasera de terapia intensivă de care aveau nevoie disperată.

Fiți gata să pledati pentru copilul vostru

Poate că cel mai insistent sfat pe care am să vi-l dau, este să pledati pentru dreptul copilului vostru de a beneficia de educație și de servicii de calitate. De îndată ce Lucas a împlinit 3 ani și a fost diagnosticat cu autism, am simțit că mă lupt pentru el la fiecare pas. Familia mea locuia în aceeași zonă, astfel încât am avut foarte mult sprijin că să aibă grijă de copii, mă pricepeam la Internet și aveam o mașină care să mă ducă de colo-colo. Reușisem să obțin și evaluări private și am învățat repede cum să navighez prin sistem. Țineți-vă toate hârtiile într-un dosar special. Astfel, vă veți putea găsi rapoartele cu ușurință. Luați cu voi un prieten sau un membru al familiei la fiecare ședință de planificare educațională sau în orice loc unde se discută educația sau programele necesare copilului. Un alt pas bun – și pe care ar putea să trebuiască să-l faceți destul de devreme, este să cereți ajutorul unui jurist. De asemenea, ori de câte ori este posibil, puneți totul în scris. Dacă aveți o conversație telefonică cu cineva despre copil, notați numele și adresa persoanei și trimiteți-i o scrisoare pentru a confirma conținutul conversației avute.

Încercați câte o singură terapie nouă, la un anumit moment

Una dintre greșelile pe care le fac mulți părinți de copii diagnosticați recent, este să încerce mai multe tratamente, simultan. Deși eu înțeleg pe deplin zelul de a începe să vă ajutați copilul cât mai mult cu putință, în cazul autismului, o abordare mai pragmatică va aduce rezultatele cele mai bune. Începeți să implementați un program ABA/VB cât mai curând cu putință și vedeți cum reacționează copilul. Există o mulțime de astfel de tratamente pe care le puteți folosi, printre care diete speciale, medicamente, tratamente biomedicale, terapie de integrare senzorială și terapii relaționale. Dacă le încercați pe toate odată nu veți ști ce merge și ce nu merge. Dr. James Coplan, pediatrul specialist în dezvoltare, care l-a diagnosticat pe Lucas, mi a spus că el folosea medicația pentru a trata autismul, dar numai după ce era deja în curs un program comportamental bun. În ultimii 7 ani, am încercat o serie de tratamente medicamentoase, dar cea mai mare parte dintre ele au provocat efecte adverse. Un lucru pe care nu l-am făcut – dar pe care îl recomand acum – este să păstrați o lista cu toate tratamentele medicamentoase (inclusiv dozele), suplimentele și alte tratamente pe care le încercați. Înregistrați datele la care ați început aceste tratamente și datele la care le- ați oprit și enumerați toate efectele pozitive și negative apărute în timpul lor. Am văzut adolescenți care țineau de ani de zile regim fără gluten – caseina, dar încă aveau probleme majore de comportament, fiindcă nu se aplică un program ABA. Părinții acestora sunt atât de preocupați să nu-i dea copilului alimente necorespunzătoare, încât nu se preocupă de cercetările solide care susțin programele de intervenție comportamentală, cum ar fi ABA/VB.

Aflați tot ce puteți despre tratamentele copilului vostru

Când Lucas a început programul de terapie ABA/ Lovaas, consultanta a recomandat ca unul dintre părinți să învețe să fie terapeut. Mi-a recomandat să iau o bonă pentru Spencer (copilul meu tipic) timp de cinci ore pe săptămână, ca să pot face ședința de terapie cu Lucas. Pentru mine a fost un sfat extrem de bun, fiindcă am descoperit că îmi place atât de mult,  încât am continuat și am devenit, până la urmă, terapeut certificat. În general, a fost foarte util să lucrez la masă cu Lucas, să -i văd reacțiile și să-i notez punctele forte și punctele slabe. Ori de câte ori ne vizita consultanta, eu lucram cu Lucas și ascultam comentariile ei constructive – care, în cele din urmă, mi-au permis să-i pregătesc și pe ceilalți terapeuți care veneau la noi.

Autismul și alte tulburări de dezvoltare vă pot acapara viața, dacă le dați voie să o facă. Implicați-vă cât mai mult toată familia și prietenii, aducându-i la conferințe și la ședințele de terapie. Mama mea a venit la fiecare workshop pe care consultantul l-a ținut, că să învețe cât mai mult și m-a ajutat când am înființat Societatea de Autism din Berks. Ambii părinți mi-au fost alături la proces și au avut deseori grijă de copii, ca eu să pot merge la conferințe și la ședințe. Sora mea și alți prieteni mi-au fost și ei alături, când am avut nevoie de cineva care să mă asculte sau când am fost frustrată de diagnostic și de proces. Sprijiniți-vă cât puteți pe prieteni și implicați-i în fiecare aspect al programului terapeutic și în viața copilului. Lasă și alte persoane să aibă grijă de copilul vostru autist, cât mai mult cu putință, deoarece copiii cu nevoi speciale trebuie să învețe să asculte de alți oameni și să dezvolte relații și cu ceilalți adulți, în afară de părinți. Și voi aveți nevoie de o pauză, așa că, atunci când cineva se oferă să aibă câteva ore grijă de copil, acceptați oferta! Când se poate, angajați o bonă – pentru a putea avea pauze regulate și să nu trebuiască să depindeți de ofertele ocazionale ale prietenilor și familiei.

Dr. Coplan ne-a sfătuit, pe mine și pe soțul meu, să petrecem timp singuri, ca un CUPLU, iar uneori, el să aibă activități împreună cu celălalt fiu, Spencer, și eu să am activități numai cu Lucas. De asemenea, ne-a mai sugerat să avem activități în care să fim amândoi împreună doar cu Spencer, căci, după părerea lui, trebuia să ne ocupăm de viață și să trăim experiențe și fără Lucas. În ziua în care l-a diagnosticat pe Lucas, Dr. Coplan a stăruit să mergem la consiliere de cuplu. Soțul meu și cu mine am fost la consiliere și am descoperit că această e o ocazie minunată de a ne rezolva sentimentele de durere – dar și de a găsi un teren comun în ceea ce privește deciziile noastre despre viitorul lui Lucas. Deși multe cupluri se despart sau divorțează, că urmare a diagnosticului de autism primit de copil, eu simt că acest lucru ne-a întărit căsnicia. Câteva ședințe de consiliere ne-au adus în punctul în care ne aflăm acum – și recomand cu căldură consiliere de cuplu sau consiliere individuală, pentru orice persoană care are greutăți. Mai există și grupuri de sprijin care va pot oferi ajutor. Pentru mine sprijinul pe Internet a fost foarte valoros. Deși poate că nu întotdeauna veți găsi în apropiere persoane care să vă împărtășească frustrările, aproape întotdeauna veți găsi online părinți care gândesc ca voi și care au trecut prin ce ați trecut și voi.

Eu caut acum părinți ai unor copii mai mari, care să mă îndrume în ceea ce privește perioada de pubertate a lui Lucas. De asemenea, e important să va împrieteniți cu părinți ai unor copii de aceeași vârstă cu al vostru, pentru a putea schimba e-mailuri sau pentru a-i putea suna la telefon, când aveți nevoie să vorbiți cu cineva sau să puneți o întrebare la care ei v-ar putea răspunde. Niciodată nu sunteți singurii cu astfel de probleme.

Nu uitați că nu puteți să faceți totul într -o zi. Nu e un sprint, ci un maraton lung, cu multe suișuri și coborâșuri. Veți lucra cu copilul la abilitățile de limbaj, apoi la aptitudinile profesionale și /sau școlare, apoi îl veți pregăti pentru o viață independență, sau chiar pentru facultate. În fiecare etapă, amintiți-vă că există un motiv de speranță și că lucrați din greu, pentru că doriți să-i oferiți copilului cea mai bună viață cu putință.

Terapia axată pe Comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare, de Mary Lynch Barbera & Tracy Rasmussen

Sper să vă prindă bine această recomandare de carte. Eu cred că surprinde multe aspecte importante pe care părinții copiilor cu autism ar trebui să le aibă în vedere. Ne vedem curând cu o nouă recomandare de carte.

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Integrarea senzorială – ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială - ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv (adică simțul care ne oferă informații despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului nostru) și simțul vestibular (care ne informează despre orientarea spațială a corpului față de un reper fix și spune dacă stăm vertical sau nu).  

Toate informațiile pe care le primim din mediul înconjurător sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine digerate și nu hrănesc creierul.

Și atunci, care este importanța simțului tactil în contextul integrării senzoriale?

Simțul tactil se dezvoltă încă din perioada intrauterină și este cel mai extins simț din corp. Receptorii tactili nu se află doar la baza pielii, îi găsim și în jurul gurii, a gâtului și a sistemului digestiv, în interiorul canalului auditiv, acoperind organele reproductive. Toate informațiile care sunt primite printr-o cale tactilă traversează sistemul nervos central și transmit informația creierului care o procesează. De aceea, orice problemă apărută în acest parcurs informativ poate produce experiențe senzoriale confuze.

Atingerea poate fi de mai multe tipuri așa cum orice copil cu o sensibilitate tactilă este diferit: unii sunt sensibili la un tip de atingere, alții la altul, alții pot avea diferite răspunsuri la stimuli de la o zi la alta.

Iată care sunt tipurile de atingeri și ce care sunt consecințele în funcție de gradul de sensibilitate:

  • Atingere ușoară - Pentru o persoană cu probleme senzoriale, acest tip de atingere poate provoca cele mai multe neplăceri. Poate deveni agitată de la atingerea anumitor texturi, sau când cineva o atinge ușor. Iarba, nisipul, murdăria, spălatul părului sau texturile anumitor mâncăruri pot fi adevărate provocări.
  • Atingere fermă - Acest tip de atingere este mult mai bine tolerat decât cea ușoară. Este acel tip de senzație care poate fi oferită prin îmbrățișări, masaj, lovituri, căzături.
  • Vibrații - O persoană hipersensibilă tactil poate fi deranjată de vibrațiile mașinii de spălat sau ale mașinilor de pe șosea, în timp ce o persoană hiposensibilă tactil ar căuta aceste vibrații (de exemplu, ar putea sta pe mașina de spălat în timp ce funcționează sau ar putea solicita masajul cu jucării care vibrează).

Una dintre cele mai întâlnite probleme tactile este rezistența tactilă, o condiție în care unele sau toate tipurile de atingere sunt percepute drept periculoase sau nocive. Orice atingere poate provoca neplăceri, rezistența la diferite texturi fiind foarte mare.

La polul opus, putem vorbi și despre o insensibilitate a simțului tactil. În aceste cazuri, copiii nu simt nimic la vaccin, când învață să meargă și cad, chiar dacă se lovesc, ei se ridică și merg mai departe de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Un copil cu o problemă de acest gen va căuta informațiile tactile în felul său, iar uneori poate chiar în contexte periculoase.

În cele ce urmează voi da câteva exemple care să vă ajute să vă dați seama în ce măsură copilul vostru ar putea avea o desincronizare tactilă, adică o rezistență sau insensibilitate a simțului tactil:

  • Se supără sau nu observă când mâinile, fața, sau rufele sunt murdare cu substanțe de tipul acuarele, lipici, mâncare sau nisip;
  • Devine agitat sau tânjește să meargă desculț pe suprafețe precum iarba, nisipul, covorul ori linoleumul (sau merge pe vârfuri ca să minimizeze contactul cu pielea);
  • Se plânge când este îmbrăcat, spunând că îmbrăcămintea este lipsită de confort;
  • Evită atingerile, în special cele neașteptate sau ale oamenilor necunoscuți ori caută constant contactul fizic;
  • Simte durerea mai mult sau mai puțin decât alții;
  • Îi displac profund activitățile precum spălatul dinților, spălatul părului sau tăiatul unghiilor.

În cazul în care observați una sau mai multe astfel de manifestări, recomandarea noastră este să discutați cu un specialist. Unele pot fi întâmplătoare, însă altele pot avea în spate un posibil diagnostic. De aceea, este important să solicitați o opinie avizată. Rămâneți aproape de blogul Activity pentru a parcurge următoarele articole pe tema integrării senzoriale din perspectiva celorlalte simțuri.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Principiul Premack sau „regula bunicii” pentru a îi stimula pe cei mici să ducă la bun sfârșit activitățile nedorite

Principiul Premack sau “regula bunicii” pentru a-i stimula pe cei mici să ducă la bun sfârșit activitățile nedorite

Principiul Premack este o strategie ABA care este denumită de multe ori și „regula bunicii.” Acest este, de fapt, o teorie care afirmă că un comportament mai puțin dorit poate fi stimulat prin oferirea posibilității de a se angaja într-un comportament dorit.
Sună puțin ciudat și dificil, nu-i așa? O să vă amuzați când veți realiza că mulți dintre noi cunoaștem acest principiu și chiar am crescut cu el.  De multe ori auzeam din gura părinților sau a bunicilor frazele următoare: “Dacă vei mânca legumele, vei primi și înghețată!” sau “mai întâi îți termini temele, apoi poți merge la joacă.” Aici putem observa că oferirea din timp a comportamentului dorit, poate motiva copilul să facă și activitatea mai puțin dorită pentru a ajunge la ceea ce își dorește. Putem deduce de aici că principiul Premack face mai ușoară o activitate neplăcută, fiind alternată cu o activitate plăcută imediat.
De asemenea, această tehnică poate fi exprimată prin următoarele construcții: „Întâi.... apoi”, „Dacă...apoi” sau „Probabilitate ridicată/Probabilitate scăzută.”
De fiecare dată când alegem să folosim acest principiu trebuie, mai întâi, să îi explicăm copilului care este comportamentul/recompensa/activitatea motivantă la care poate ajunge. De exemplu, dacă activitatea B, adica cea pe care și-o dorește cel mic, este de a ieși în parc, iar activitatea A este de a mânca tot din farfurie, îi putem spune celui mic astfel: „Dacă vrei să mergi în parc, trebuie să mănânci tot din farfurie.” În cazul în care refuză să îndeplinească sarcina mai puțin plăcută pentru a ajunge la cea plăcută, acesta nu va primi recompense dorită. Copilului i se dă șansa de a câștiga ori de a pierde recompensa. Astfel, accesarea acesteia este condiționată de finalizarea sarcinii.
Acest principiu îl poate folosi oricine la copii pentru a obține respectarea ori pentru a crește probabilitatea apariției unui anumit comportament. Un lucru foarte important pe care trebuie să îl reținem este că, deși tehnica poate fi foarte eficientă cu copiii de toate vârstele, nu toți sunt la fel de motivați de aceleași recompense. În acest sens, părinții/bunicii sau îngrijitorii trebuie să știe foarte bine ce comportamente îi stimulează pe cei mici.
Articol scris de Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Așa cum vă spuneam într-un alt articol publicat recent, somnul poate pune destule probleme atât copiilor tipici, cât și celor atipici. În continuarea lui, revin cu un nou material care exemplifică o intervenție pe care o puteți aborda cu scopul de a rezolva această dificultate. Trebuie menționat că aceasta implică și sprijinul unui specialist.
          1. Începeți cu evaluarea
De cele mai multe ori, se întâmplă ca părinții să admită că există o problemă de somn (atât la nivelul lor, cât și la nivelul copilului). Însă trebuie să rețineți că nu este suficient acest lucru. Pentru profesioniștii care vor interveni pentru a vă ajuta să lucrați cu copilul vostru, este necesar să acceptați o evaluare. Aceasta este două tipuri:
a. Evaluați motivația voastră, ca părinți, pentru a aborda problemele legate de somn. Întrebarea principală căreia trebuie să îi găsiți un răspuns este următoarea: „Și voi, din postura de părinți, vă luptați cu dificultățile de somn ale celui mic?”
b. Evaluați problemele de somn ale copilului: Odată ce ați stabilit, în urma pasului anterior, că vă confruntați cu problemele de somn ale copilului și că doriți să îi schimbați obiceiurile de somn, se va trece și prin pasul evaluării somnul său printr-un interviu adresat de specialist. Întrebările pot fi următoarele:
  • Unde adoarme copilul?
  • Unde doarme în timpul nopții?
  • Care este ora lui de culcare?
  • Cum arată întreaga rutină de culcare - o gustare, o baie, urmărește programe TV?
  • Părintele se întinde cu copilul sau stă aproape de pat?
  • Copilul împarte dormitorul cu un frate?
  • Ia medicamente cel mic înainte de culcare?   
            2.  Stabilirea planului
Odată ce evaluarea este completă, specialistul vă va ajuta să stabiliți un plan de acțiune. Planul vă implică întotdeauna pe voi, părinții, sau principalii îngrijitori. Oricine ar fi, trebuie, să fie dispus să își ia angajamentul și să respecte pașii. În caz contrar, pur și simplu nu va funcționa. 
Iată câteva recomandări pe care planul le-ar putea include:
  • Opriți sau micșorați somnul de după-amiază. De preferat este să dureze până la ora 15:00 cel târziu.
  • Evitați suplimentele cu mai multe vitamine după-amiaza și seara;
  • Limitați aportul de lichide după cină, precum și alimentele picante, grase sau alte lucruri care ar putea deranja stomacul copilului;
  • Înțărcați din suzete, dacă este posibil.
  • Stabiliți dormitorul copilului ca loc de somn.
Încă un lucru: Lauda ar trebui să fie întotdeauna acordată. La fel și recompensele: un desert, accesul la o activitate preferată de copil etc. dacă  respectă cerințele voastre, conform planului stabilit cu specialistul. Sper ca materialul să vă fie de folos și să vă ofere încrederea de care aveți nevoie pentru a apela fără griji la ajutorul specializat.
Articol scris de Marilena Râdelesne
Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), momentul în care începe antrenamentul utilizării oliței poate fi unul provocator. În cazul piticilor cu autism tranziția spre oliță se face mai greu, mai ales că aceștia sunt rezistenți la schimbare. Trecerea de la pampers la lenjerie intimă poate fi un factor asociat cu un șoc pentru ei. În mod normal, un copil este pregătit să facă tranziția de la pampers la oliță între 2-4 ani, dar în cazul celor cu un diagnostic de tipul celor menționate mai sus, vârsta cronologică nu este un punct de referință.
Cu toate acestea, se pot urmări anumite schimbări care ne pot anunța când copiii sunt pregătiți pentru acest pas:
  • se ascund când își fac nevoile
  • nu murdăresc pampersul o perioadă mai lungă de timp
  • dimineața se trezesc cu pampersul curat
  • anunță când sau după ce și-au făcut nevoile
  • sunt interesați când alții folosesc baia.
Ce puteți face voi, părinții, pentru a vă pregăti copilul pentru tranziția la oliță?
Înainte să îl învățați pe cel mic să folosească olița este important să îl familiarizați cu aceasta. Puteți să faceți acest lucru poziționând-o la vedere, astfel încât copilul să o vadă zilnic, iar apoi puteți să începeți să citiți povești despre utilizarea ei.
Stabiliți-vă obiective mici și realizabile. La început, copilul poate doar să stea pe oliță îmbrăcat, apoi puneți-l să se așeze doar în pampers. Ulterior, când se simte comfortabil, îl puteți încuraja să își facă nevoile folosind-o. În tot acest timp nu uitați să îl recompensați pentru fiecare moment și progres pe care îl are în folosirea oliței. Evitați să îl certați sau să îl pedepsiți când are accidente și faceți experiența cât mai pozitivă. Dacă cel mic se simte incomod, procesul va fi mai dificil de realizat.
 Promptul vizual poate fi un plus pentru copil, așa că vă recomand să creați un tabel cu pașii explicați în imagini astfel:
  • mai întâi ne dăm pantalonii jos,
  • apoi lenjeria intimă,
  • ne așezăm pe toaletă și o folosim,
  • după rupem hârtie și ne ștergem,
  • apoi ne îmbrăcăm,
  • tragem apa,
  • iar la final ne spălăm pe mâini.
Nu uitați: tranziția spre oliță și, mai apoi, spre toaletă, este un pas important spre indepedența oricărui copil. Nu îl amânați și asigurați-vă că procesul este lin și plăcut pentru cel mic.
Articol scris de Alexandra Mitroiu
Bibliografie:
Day, N. (2019, 12 10). Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person. Retrieved from Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person: https://hes-extraordinary.com/tips-potty-training-autism;

 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Somnul poate deveni o problemă complicată, în special pentru copiii cu nevoi speciale. Dacă sunteți părinții unui copil cu tulburare de spectru autist, cu siguranță ați experimentat deja nopți dificile în care întreaga familie suferă din cauza acestei dificultăți a celui mic.
Problemele de somn apar încă de când copiii au vârste foarte mici, de cele mai multe ori medicii recomandând melatonina pentru a le rezolva. Cu toate acestea, chiar și după ani de tratament cu melatonină, provocările legate de acest capitol nu încetează să existe. Care sunt consecințele?
Voi numi consecința cea mai des întâlnită drept scenariul unui joc de paturi muzicale: În miez de noapte copilul se trezește, își părăsește dormitorul, sare în patul părinților, este reîntors în camera lui, rămâne treaz ore întregi, iar, de regulă, părinții nu se mai odihesc pentru a-l monitoriza sau îi permit să doarmă în camera lor. Prin urmare, somnul de calitate al familiei rămâne un deziderat, nu un fapt.
Ce puteți face dacă și copilul vostru întâmpină dificultăți de somn?
  • nu-l lăsați să intre în patul vostru;
  • chiar dacă pare dificil, țineți ușa închisă și îl duceți înapoi în camera lui imediat ce încearcă să intre;
  • nu-i permiteți să aibă un televizor în camera sa (chiar dacă inițial l-a ajutat să adoarmă);
  • puteți să îi explicați că urmează să închideți ușa dormitorului și că trebuie să rămână în propriul pat pe tot parcursul nopții iar, dacă o va face, va fi recomensat a doua zi (alegeți voi cu ce). Rolul recompensei este să prevină orice comportament problematic precum autovătămarea sau agresiunea, care pot să apară în timpul nopții.
Știu! Veți spune că toate lucrurile de mai sus sunt ușor de zis, însă greu de pus în aplicare. Totuși, sunt metode testate și verificate de cercetători. Să parcurgem împreună următorul exemplu: În prima noapte a intervenției este posibil să vină în camera părinților de trei ori.  Așa că și voi, tot de trei ori, îi amintiți că va fi recompensat de dimineață și îl duceți înapoi la culcare. Vă sfătuiesc să notați sau să rețineți orele la care copilul se trezește. În a doua noapte, lucrurile acestea se vor întâmpla cu o frecvență scăzută, poate de două ori, iar în cea de-a treia noapte, și mai puțin, poate doar o singură dată urmând ca acest comportament să dispară treptat. Bineînțeles, poate că procesul este mai lung, poate că durează mai mult de trei nopți, însă cu răbdare din partea voastră, va da rezultate.
În încheiere, un gând despre voi, părinții: știu că vă simțiți epuizați și frustrați în mijlocul acestor provocări, însă voi sunteți cheia rezolvării lor. Cu alte cuvinte, pașii voștri următori pot da tonul identificării soluțiilor, sau, din contră, menținerii acestui status-quo care vă va supăra și mai mult în viitor. De aceea, vă îndemn să acceptați situația și sprijinul specializat, iar eu promit să revin cu partea a doua pe acest subiect într-un nou articol, în curând pe blogul Activity.
Articol scris de Marilena Râdelesne
Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Materiale utile și recompense potrivite pentru începerea instruirii la toaletă a copiilor tipici și atipici

Materiale utile și recompense potrivite pentru începerea instruirii la toaletă a copiilor tipici și atipici

Alegerea unui moment bun pentru inițierea antrenamentului la toaletă se bazează pe mai mulți factori din viața copilului. Priviți în viitorul apropiat atunci când vă pregătiți să debutați cu această etapă. Un moment bun este acela în care și părintele și copilul sunt acasă pentru câteva zile sau chiar săptămâni.
Nu este ideal să începeți acest proces cu un copil diagnosticat recent cu autism. În fața unui diagnostic nou, tu și copilul veți avea de-a face cu multe situații diferite și noi. Este important ca mai întâi să aflați cum îl puteți motiva pe cel mic și, de asemenea, să dezvoltați un anumit control instructiv. Dezvoltând controlul instructiv, va învăța să se conformeze cu cerințele, lucru care se va traduce printr-un grad mai mare de motivare pentru el. Un copil diagnosticat recent cu autism va învăța cum să stea la masă pentru perioade scurte de timp pentru a obține recompense, precum și să solicite anumite lucruri.
 Totuși, chiar și în acest context, puteți trece prin etapele de pregătire – de exemplu, puteți exersa asocierea toaletei cu baia. De asemenea, dacă cel mic poartă pantaloni, asigurați-vă că au talie elastică, fără nasturi, fermoare sau curele. Copilului îi este mai ușor să și-i poată trage, dacă aceștia sunt mai largi și confortabili. Este important să-l învățați să și-i coboare până la glezne și să nu-l lăsați să deprindă obiceiul de a-i scoate complet.
Încurajați-i întotdeauna independența! Copilul ar trebui să fie încurajat să fie cât mai independent în situații precum dezbrăcatul și îmbrăcatul la toaletă, ștergerea sau spălarea mâinilor.
De ce materiale avem nevoie în vederea pregătirii pentru toaletă?
În primul rând, vom avea nevoie de o oliță sau de un vas de toaletă. În funcție de kilogramele și statura copilului, va trebui să alegem o oliță adecvată, pe care să se simtă confortabil. În prezent, există foarte multe tipuri de olițe: cu luminițe, cu sunete, cu alarmă atunci când copilul și-a făcut nevoile, de toate culorile sau detașabile. Unii părinți optează chiar și pentru cele 3 în 1 care sunt compuse dintr-un scaun cu trepte incorporate și inelul care se așază direct pe toaletă.
Pe lângă olița aleasă, aveți nevoie și de câteva recompense puternice pentru copil. Puteți folosi bomboane, autocolante, muzică, baloane, păpuși, animale de pluș ori de plastic sau orice alt lucru care îi face plăcere. Pe lângă acestea, puteți folosi și un cronometru sau diverse foi pe care să notați timpul copilului petrecut pe oliță pentru a urmări evoluția.
Cum trebuie să fie recompensele?
Cel mai important lucru este ca recompensa să fie imediată. În momentul în care copilul a reușit să facă pipi la oliță sau la toaletă, va trebui să îi oferiți recompense fără întârziere, indiferent sub ce formă sunt acestea. În acest fel se va simți motivat și va internaliza rapid acest obicei.
Nu în ultimul rând, încurajați-l mereu în acest proces și lăudați-l de fiecare dată când are o reușită! Cuvintele voastre sunt foarte importante pentru determinarea lui!
Articol scris de Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Pregătirea mersului la toaletă pentru copiii tipici și atipici

Pregătirea mersului la toaletă pentru copiii tipici și atipici

Pregătirea mersului la toaletă este un subiect foarte important pentru familiile cu copii, ba chiar o realizare nemaipomenită pentru cei mici, dar o experiență destul de grea pentru unii părinți. Dacă ne uitam la copiii cu o dezvoltare tipică, vedem că în mod normal încep acest antrenament în jurul vârstei de 3 ani și jumătate - 4 ani jumătate.
Până la vârsta de 4 - 5 ani, aproape 100% dintre copiii care se dezvoltă în mod tipic sunt antrenați. În schimb, unele sondaje arată faptul că mai puțin de jumătate dintre cei cu autism pot face acest lucru până la vârsta de 4 - 5 ani din cauza dificultăților de comunicare și generalizare. Se poate datora și faptului că mulți părinți nu înțeleg cum să îi determine să se acomodeze cu acest obicei. Aceștia afirmă că s-au confruntat cu foarte multe nopți nedormite și că învățarea copilului a fost cea mai dificilă etapă de până atunci.
Când începeți antrenamentul la toaletă?
Toaleta este o abilitate imensă, iar faptul că nu este instruit îl va împiedica pe cel mic să trăiască normal. De aceea, este important să începeți cât mai devreme această etapă. Foxx și Azrin sugerează că până la vârsta de 5 ani copiii cu dizabilități intelectuale severe pot fi instruiți cu succes la toaletă.
În ciuda marii nevoi de resurse, nu există multe informații despre cum ar trebui procedat cel mai bine în acest proces. În consecință, mulți dintre copiii noștri dezvoltă opoziție față de statul pe toaletă și chiar intrarea în baie. În general, copiii atipici au numeroase încercări eșuate în încercarea de a deprinde acest obicei, iar părinții sunt de obicei prezenți până când cel mic ajunge la o anumită vârstă, ceea ce creează multă rezistență. Cu cât copilul este mai mare, probabilitatea să apară mai multă rezistență sau mai multă agresiune este mai mare.  
Dacă vă aflați în această fază cu propriul copil sau cu copiii cu care lucrați, primul scop în cadrul antrenamentului la toaletă ar putea fi acela de a asocia baia și toaleta cu lucruri pozitive. Acest lucru poate fi făcut prin așezarea copilului  deplin îmbrăcat pe toaletă oferindu-i recompense semnificative (vizionarea unui desen animat/cântecel etc.). Apoi, ușor, ușor renunțați la haine, punându-l  să stea doar cu scutecul pe el, apoi fără. Exersați încet, treptat și sistematic baia și rutina de toaletă.
 Copiii cu autism ar putea dezvolta o rezistență mai mare dacă așteptați până când împlinește 3 - 4 ani ca să încercați statul pe oliță. Baia poate fi un loc înfricoșător  în special pentru un copil cu tulburări din spectrul autist care poate avea mai multe sensibilități senzoriale. Aceasta este o cameră mai mică, mai închisă decât cele cu care este obișnuit. De asemenea, podelele, pereții, chiuveta, toaleta și dușul / cada sunt obiecte dure care pot provoca o cantitate crescută de sunete deranjante. Copiii cu autism pot deveni foarte ușor copleșiți de lucruri din mediul cu care nu sunt obișnuiți, pe care părinții îl trec cu vederea. Prin urmare, țineți cont de aceste aspecte atunci când începeți antrenamentul la toaletă.
 
Acum, că știm când, cum începem?
Un mod bun pentru a începe antrenamentul la toaletă după acomodarea cu baia este să țineți copilul uscat cât mai des posibil prin schimbarea frecventă a scutecelor. Un scutec umed poate părea normal pentru cel mic în cazul în care nu este schimbat des. Pentru a-l învăța că a fi umed este inconfortabil trebuie mai întâi sa îi arătați cât de confortabil și normal este să se simtă uscat. Dacă se află la un nivel cognitiv în care va înțelege lucruri precum ar fi diferența dintre umed și uscat, puteți crea situații învățându-l această distincție. Aduceți prosoape de hârtie copilului, unele umede și altele uscate, și învățați-l să le recunoască. Din păcate, mulți dintre copiii care nu sunt încă pregătiți la oliță nu au capacitatea de a face aceste diferențe.
Atunci când vă schimbați copilul dintr-un scutec umed într-un scutec curat și uscat, ar trebui să comentați „ești foarte umed”. Nu zâmbiți, nu râdeți și nu fiți jucăuși. Dacă în scutec există scaun care nu curge, aruncați-l în toaletă. Luați copilul cu voi în timp ce faceți asta și spuneți-i „caca (sau oricum vreți) în oliță”. Apoi spălați olița și spuneți-i „la revedere caca!”. Acest lucru le va arăta unde va trebui să plece ceea ce au făcut în scutec .
Pentru a facilita antrenamentul la toaletă începeți să notați când copilul dumneavoastră își face nevoile. Este important să cunoașteți modelul de utilizare a toaletei, astfel încât să puteți planifica în consecință.
Copiii ar trebui să aibă o mișcare a intestinului de 1-2 ori pe zi. Dacă se întâmplă mai des, atunci va trebui să le revizuiți regimul alimentar. În plus, înainte de a începe un program de antrenament la oliță, este o idee bună să vă așezați copilul pe oliță dimineața și la ora băii.
Ca și în cazul oricărui alt comportament pe care dorim să îl schimbăm, trebuie să evaluăm, să planificăm, să intervenim și să luăm date despre acea intervenție și trebuie să luăm decizii bazate pe date în funcție de obiectivul pe care vrem să îl atingem. Antrenamentul la toaletă este un comportament cât se poate de normal, așa cum trebuie să ne hrănim sau să dormim.
Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Cum putem ajuta copiii cu hipersensibilitate senzorială să își dezvolte atașamentul?

Cum putem ajuta copiii cu hipersensibilitate senzorială să își dezvolte atașamentul?

Așa cum am promis în articolul anterior, azi vom discuta despre identificarea problemelor de procesare senzorială și vom puncta rolul simțului tactil și al văzului în dezvoltarea atașamentului.
Simțul tactil este canalul principal prin care bebelușul culege informații despre mediul înconjurător. Se ajută de acesta pentru a ajunge la sânul mamei pentru a se hrăni și găsește contactul liniștitor al îngrijitorilor săi. Aceștia sunt primii pași spre dezvoltarea atașamentului față de o persoană. Prin atingere, copilul primește mângâiere, alinare și informații din jur, iar când plânge pentru că îl doare ceva sau că îi este foame, atingerea îngrijitorului îi oferă alinare.
Receptorii tactili din corp oferă informații legate de atingere, presiune, durere și temperatură. De aceea, întregul sistem tactil are două funcții principale: protejarea și discriminarea.
La copilul nou-născut, reacția de protejare este prezentă până când se obișnuiește cu atingerea și ajunge să facă dinstincția între atingerile bune și cele rele. Sistemul de protejare tactilă se maturizează rapid. În schimb, copiii hipersensibili la atingeri nu suportă interacțiuni ușoare precum gâdilatul ori lovirile ușoare care sunt pe neașteptate. Acestea îi fac irascibili și nervoși.
Atunci când avem un copil sensibil la atingere, este important să ne vadă că ne apropiem de el și să știe dacă urmează să fie atins. În momentul când acest lucru se întâmplă, atingerea trebuie să fie fermă și liniștitoare, nu ușoară, ca o gâdilătură.
Este important să lăsați suficient spațiu între dumneavoastră și copil. Lăsați-l pe el să se apropie atunci când dorește astfel încât să fie pregătit pentru o eventuală interacțiune care presupune simțul tactil. Copiii hipersensibili ajung să anticipeze foarte intens o atingere și încep să creadă că acest lucru se întâmplă chiar dacă nu este așa.
Discriminarea tactilă ajută la distingerea texturilor, formelor și contururilor prin pipăit, ajută creierul să localizeze unde se află părțile corpului în spațiu și să creeze o percepție senzorială internă a corpului. 
La polul opus, hiporeactivitatea tactilă este mai rar întâlnită și vizează acei copii care reacționează la o atingere doar dacă este mai puternică. Uneori, aceștia pot dezvolta comportamente auto-abuzive în încercarea de a-și simți propriul corp.
Dacă celui mic îi place să se lovească, să arunce cu obiecte sau să se angajeze în jocuri agresive (să se lovească de lucruri sau oameni, de exemplu), găsiți o modalitate adecvată prin care să primească stimularea de care are nevoie la nivel corporal. De exemplu, puteți pregăti un morman de perne spre care el să alerge și în care să se scufunde.
Sistemul de percepție vestibulară se dezvoltă din uter, fătul primind constant informații motorii prin lichidul amniotic și prin mișcările corpului mamei. Cu ajutorul aparatului vestibular copilul înțelege care este capătul de sus și cel de jos al propriului corp, îl ajută să exploreze lumea, să se târască, să meargă și să alerge. 
Hipersensibilitatea vestibulară se manifestă prin refuzul copiilor de a participa la activități care necesită prea multă mișcare a corpului. Uneori pot chiar să dezvolte fobii față de anumite activități care implică mișcarea, au intoleranță la statul pe spate ori pe burtă, preferând pozițiile verticale (cum ar fi statul în picioare), au un tonus muscular slab sau o slăbiciune musculară care determină întârzieri în dezvoltarea motorie.
Copiii cu hipoactivitate senzorială sunt fix opusul celor hipersensibili. Ei au nevoie de cât mai multă mișcare și activitate fizică.
Atunci când activitatea motrică are o însemnătate pentru copil, aceasta este mai ușor de acceptat. Este indicat să găsiți tiparul copilului; mișcarea poate fi aleatorie sau previzibilă, ritmată și cadențată. Mișcările înainte și înapoi tind să calmeze sistemul nervos. O stimulare foarte intensă a corpului se realizează prin rotirea în cerc sau pe o orbită (de exemplu, în hamac sau carusele).
Problemele de planificare motorie sunt comune în rândul copiilor cu desincronizare senzorială.  Problema apare când copilul dorește să își planifice mișcarea, de aceea este indicat să îl ajutăm să stabilească pașii pe care îi are de parcurs pentru o anumită activitate.
Existența tulburărilor de planificare motorie îl face pe copil să resimtă o frustrare intensă legată de activitățile pe care nu le poate realiza. Problemele cele mai comune care apar în astfel de cazuri sunt: întârzierea în achiziția unor abilități precum îmbrăcatul și a abilităților motorii generale sau mai elaborate ce presupun imitația, realizarea unei serii de mișcări (cum ar fi legatul șireturilor). Uneori, mișcările copilului sunt prea bruște sau sacadate, au o forță prea slabă sau prea mare, sunt prea rapide sau prea lente și nu își ating ținta. El preferă rutinele și opune rezistență la schimbare.
Este foarte important pentru un astfel de copil să învețe moduri în care se organizează și se planifică acțiunile pentru realizarea unui obiectiv. Putem veni în ajutorul său făcând un calendar cu activitățile pe care le are de îndeplinit într-o zi. Pentru a sparge rutina, putem să introducem câte un element surpriză care să fie motivant. De exemplu, se poate organiza o mini vânătoare de comori pentru a găsi următorul bilețel cu activitatea pe care copilul o are de îndeplinit.
Sper că discuția și exemplele prin care putem să dezvoltăm atașamentul piticilor cu hipersensibilitate senzorială vă sunt utile. Rămân la dispoziția voastră cu răspunsuri pentru eventualele întrebări pe care le aveți.
Alexandra Mitroiu, Psihopedagog

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Ce știm despre copiii cu hipersensibilitate senzorială și cum îi sprijim?

Ce știm despre copiii cu hipersensibilitate senzorială și cum îi sprijim?

Este cunoscut faptul că, la naștere, copiii se nasc „tabula rassa”, adică sunt precum o tablă goală, gata să fie umplută cu informații. Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, ei culeg informații despre mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor. De fapt, aproape toate experiențele lor sunt procesate cu ajutorul unui mix de simțuri.
Problemele de integrare senzorială sunt destul de comune în rândul copiilor și adulților cu dizabilități de învățare, autism, tulburări de dispoziție afectivă și schizofrenie. Primele simptome ale tulburărilor de integrare senzorială sunt deseori legate de probleme de reglare, precum dificultățile somnului, abilități reduse de autocalmare, nivel de activitate foarte scăzut sau foarte ridicat și reactivitate scăzută ori exagerată la stimulare senzorială. Răspunsul la stimulii exteriori diferă de la un copil la altul: în timp ce unul abia observă o stimulare senzorială, altul reacționează exagerat.
În cazul copiilor care au o tulburare de dispoziție afectivă combinată cu o disfuncție senzorială, paleta simptomatică devine evidentă în perioada preșcolară. Când sunt mici, copiii cu hipersensibilitate evită stimulul care îi deranjează, se retrag într-un joc solitar sau fac o criză de furie în legătură cu obiectul sau persoana care îi deranjează. Lovirea, mușcatul, aruncatul obiectelor sunt comportamente care pot fi legate de hipersensibilitate. De asemenea, sunt situații în care unii copii cu probleme de integrare senzorială pot trece brusc de la fericire deplină la o criză de nervi fulgerătoare, fără să fie neapărat declanșată de un stimul anume. Aceștia au o toleranță scăzută la frustrare și se enervează rapid.
            Copiilor cu dificultăți de integrare senzorială le este greu să dobândească abilitatea de autocalmare. Deseori, când părinții anticipează o situație în care copilul riscă să se enerveze, se grăbesc să îi rezolve problemele. Acest lucru nu îi permite să învețe să se autogestioneze și să găsească rezolvări. Copiii cu astfel de probleme se bazează foarte mult pe părinți și vor ca aceștia să le găsească modalități de calmare. În asemenea situații, părintele îi poate oferi o jucărie pe care să o țină și să îi ofere confort psihic în contextele în care este nevoie de controlul impulsurilor și este bine să i se ofere în mod constant sprijin verbal.
            Datorită faptului că cei mici se bazează foarte mult pe părinți, pentru că aceștia le oferă un mediu senzorial previzibil, când vine vorba de separare pot apărea probleme. Sunt copii care nu acceptă joaca cu alți copii, care încep să plângă de cum au ajuns la locul de joacă sau la o întrunire familială. Părinții nu văd altă soluție decât să îl ducă acasă, iar în timp, ajung să nu mai meargă în astfel de locuri pentru a evita o eventuală criză. Prin urmare, copilul, neavând situații în care să fie independent și să socializeze cu alți copii, ajunge să fie dependent de părinți și să dezvolte probleme de separare.

Ce puteți face voi, părinții, în astfel de situații?

Pe parcursul dezvoltării, copiii au nevoie de independență și timp să exploreze. Atunci când vedeți că cel mic se frustrează într-o activitate, ajutați-l să găsească soluții, dați-i mici ponturi care să îl ajute în îndeplinirea obiectivului. Cu toate că cel mic se frustrează când mergeți într-un loc nou, în parc sau la o întrunire, dați-i timp să se adapteze, eventual puteți să îl duceți să vadă locul respectiv în avans, să se familiarizeze cu el.
În parc puteți să îl duceți pentru început când este gol sau să începeți prin a sta pur și simplu pe bancă. După o perioadă, când copilul nu mai are probleme cu acest pas mergeți mai departe, apropiați-vă de un leagăn sau tobogan. La fel, după o perioadă așezați copilul în leagăn fără să îl mișcați și, la final, când acceptă fără probleme pașii anteriori puteți începe să îl legănați. Plimbați-vă cu cel mic prin locul de joacă, ajutați-l să descopere, să se aventureze și ușor, ușor să prindă curaj să meargă singur la joacă.
Pe final vă recomandăm să rămâneți perseverenți și să vă stabiliți obiectivele în pași mici. Continuăm discuția pe acest subiect în articolul următor când vom explora noi modalități prin care putem identifica problemele de procesare senzorială, precum și importanța simțul tactil și vizual în dezvoltarea atașamentului.
Alexandra Gabor, Psihopedagog

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte?

Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte?

Dacă articolul „Lasă-mă să-ți aud glasul” a scos la suprafață câteva gânduri cărora (probabil) nu le acordai importanță, m-am gândit că ar fi interesant dacă am discuta puțin despre „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte”. Ai ghicit! Este o nouă recomandare de carte pe care o fac, însă și un subiect care chiar merită explorat. Și da, probabil că mulți părinți își doresc să abordeze această temă, mai ales că părerile sunt împărțite, iar copiii sunt diferiți și pot reacționa diferit în situații asemănătoare.
Deși coperta poate părea banală, iar titlul te face sa te gândești că iar a apărut o carte care promite rețete de succes în schimbarea comportamentului copilului tău, după ce vei citi primul capitol, ai putea să te îndrăgostești de modul în care cele două autoare, Joanna Faber și Julie King, își descriu relațiile cu copiii lor. Ar putea să te amuze, să îți trezească amintiri cu privire la comportamentele tale din copilărie sau ale copiilor tăi ori ar putea să fie un bun ghid în luarea anumitor decizii. Și în acest caz, autoarele ne vorbesc despre copiii lor, despre modul lor de a comunica cu propriii fii, fie ei tipici sau nu. Una dintre acestea este mama a doi copii diagnosticați cu tulburare de spectru autist si ne învață cum să îi înțelegem mai bine, cum putem comunica cu ei sau cum ne putem bucura împreună de ceea ce ne oferă viața.
După cum știm cu toții, autismul este acel personaj negativ care îngreunează dezvoltarea motorie și verbală a copiilor, acesta caracterizându-se prin dificultăți de interacțiune socială si comportamente repetitive. Cu toate astea, atunci când o persoană din cercul nostru de cunoștințe este diagnosticată cu autism, învățăm împreună tot ceea ce pentru copiii tipici este normal, banal, simplu. La fel se întâmplă și cu autoarea cărții, Julie King, care ne învață cum să „intrăm in lumea copilui nostru”, cum să învățăm să ne acceptăm reciproc. Într-unul dintre capitole, Julie ne descrie câteva modalități prin care putem comunica mai simplu cu copiii noștri.
”Data viitoare când copilul vostru, pare să se afle în lumea lui proprie, neinteresat să relaționeze cu voi sau cu oricine altcineva, și voi aveți ceva energie în plus pe care să o investiți în asta, încercați să vă așezați pe podea (sau oriunde se întâmplă să fie copilul vostru, în acel moment) și să intrați în lumea lui alături de el. De exemplu: dacă lui Peter îi place să vorbească despre orarul trenurilor, vorbiți cu el despre orarul trenurilor”.
Unul dintre instrumentele pe care le găsesc importante și merită aplicate în viața de zi cu zi dintre cele sugerate de Julie sună astfel „spuneți-le ceea  ce pot face, in loc de ceea ce nu pot”. Așa cum bine știm, tuturor ne place să ni se vadă mai degrabă calitățile decât defectele, ne place să fim complimentați, lăudați, și în mod clar ne dorim ca persoanele care ne sunt repere să fie mândre de realizările noastre. Doar că nu toți stăm la fel de bine la acest capitol. Din păcate, unii dintre noi acordăm o mai mare atenție comportamentelor negative decât celor pozitive, ceea ce nu face decât ca stima noastră de sine să scadă, iar noi să ne învinovățim pentru nereușitele noastre, fiind tot mai nemulțumiți de ceea ce facem. Prin urmare, văzând doar partea negativă a lucrurilor, vom fi tentați să facem același lucru și cu copiii noștri, ducând mai departe ceea ce am învățat de la părinții noștri și învârtindu-ne astfel într-un cerc vicios continuu.
Deși poate să treacă neobservat, subtitlul cărții („Ghid de supraviețuire pentru părinți cu copii de 2-7 ani”) este cât se poate de sugestiv. De când citești această frază vei realiza că pe cât de haios ar putea fi conținutul, pe atât de realist este. Deși înainte ca primul copil al familiei să apară ne imaginăm că toată lumea este roz, frumoasă, plină de jucării și basme colorate, în momentul în care acesta vine în viața noastră, realizăm că oboseala își face face loc, iar noi putem deveni din ce în ce mai furioși sau frustrați, sentimentele de iubire amestecându-se cu cele de vinovăție. Așadar, traiul sub același acoperiș cu un copil poate fi minunat, încărcat cu emoții pozitive, dar poate avea și momente în care ne simțim copleșiți, triști sau obosiți.
Așa cum spuneam la început, oamenii sunt diferiți, la fel și părerile lor. Tocmai din acest motiv, mi-ar plăcea să văd dacă îmi împărtășești părerea. Și chiar dacă nu va fi așa, sunt sigură că după ce o vei parcurge, te vei simți mai bogat și mai pregătit de a gestiona relația cu copilul tău.
Iar dacă te întrebai, găsești cartea „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte?” la editura Curtea Veche Publishing.
Raluca Cimpoeru, Psiholog, terapeut ABA
 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

7 din 10 copii non verbali diagnosticați cu autism pot dezvolta limbajul verbal chiar și după vârsta de 5 ani

7 din 10 copii non verbali diagnosticați cu autism pot dezvolta limbajul verbal chiar și după vârsta de 5 ani

După cum știți, tulburările de spectru autist pot avea manifestări diferite, de la copil la copil, de la caz la caz. În experiența de până acum, în care zeci de părinți ne-au solicitat sprijinul în vederea recuperării copiilor cu dizabilități, nicio situație nu a semănat identic cu alta.
Totuși, una dintre cele mai întâlnite întrebări ale părinților copiilor non-verbali cu autism adresate specialiștilor, și inclusiv în cabinetul Activity, este în ce măsură copiii lor trecuți de vârsta de 4-5 ani vor putea vorbi. Astfel de contexte ne indică faptul că una dintre cele mai mari temeri ale lor este că cei mici nu își vor putea dezvolta limbajul niciodată dacă nu au reușit până atunci.  
Există totuși cercetări conform cărora realitatea stă diferit. Conform studiului „Predictors of Phrase and Fluent Speech in Children With Autism and Severe Language Delay” derulat de cercetătorii de la „Kennedy Krieger Institute’s Center for Autism and Related Disorders” (SUA), 70% dintre copiii non verbali cu autism pot dezvolta limbajul verbal chiar și după vârsta de 5 ani. Pentru ca studiul să fie valid, au fost implicați 535 de copii diagnosticați cu autism, cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani, care prezentau întârziere severă în dezvoltarea limbajului verbal.  Dintre aceștia, 372 (70%) și-au dezvoltat discursul verbal utilizând propoziții simple și 263 (50%) au ajuns să dezvolte un limbaj verbal fluent.
Un aspect interesant este faptul că dezvoltarea întârziată a limbajului verbal nu a fost afectată de comportamentele problematice, interesele repetitive sau stereotipii, în timp ce aspectele legate de procesele sociale și cognitive au marcat o diferență majoră. Inteligența non-verbală este unul dintre cei mai buni predictori ai dezvoltării limbajului. Acest tip de inteligență rămâne ascunsă sub comportamentele specifice autismului, care până nu demult, erau considerate comportamente tipice handicapului de intelect. În prezent, acest lucru nu mai este valabil și dacă realizăm o intervenție focusată pe aspectele senzoriale și comportamentale, dezvoltarea limbajului mai târziu de 4 sau 5 ani este posibilă.
Ericka Anderson Wodka, una din autoarele studiului, este de părere că inteligența non-verbală a devenit unul dintre predictorii importanți pentru dezvoltarea limbajului. Acest lucru ar trebui să influențeze modul în care analiștii comportamentali realizează planul de intervenție al copiilor cu autism.
De asemenea, și în demersurile anterioare realizate de Fundația Autism Diario din Madrid în cadrul unui proiect de investigație asupra dezvoltării limbajului verbal la piticii cu autism, au existat situații în care copii de 8 ani non-verbali au început să vorbească cu ajutorul intervențiilor adecvate.
Toate aceste studii sunt fără îndoială adevărate dovezi cu privire la capacitățile acestor copii și cu privire la rezultatele la care se poate ajunge cu o intervenție construită și implementată adecvat. Chiar și așa, factorul decizional al părinților rămâne deosebit de important: ei trebuie să acționeze și să ceară sprijin specializat din timp pentru ca șansele de recuperare să fie mari.   
Bibliografía:
  • http://autismodiario.org/2013/03/04/adquisicion-tardia-del-lenguaje-verbal-en-ninos-con-autismo/
  • Predictors of Phrase and Fluent Speech in Children With Autism and Severe Language Delay. Ericka L. Wodka, Pamela Mathy, and Luther Kalb. Pediatrics peds.2012-2221; published ahead of print March 4, 2013, doi:10.1542/peds.2012-2221
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

10 mituri despre autism pentru copii şi profesori

10 mituri despre autism pentru copii şi profesori

Știm cu toții că autismul este un subiect ușor dificil de înțeles, mai ales atunci când nu ești activ în domeniu. Cred că încă ne lipsesc sesiunile de discuții despre această problematică. De aceea, m-am gândit să demitizez 10 legende care circulă atât în rândul tinerilor, cât și în rândul cadrelor didactice referitoare la autism.
Cred că este important să discutăm în acest sens pentru a veni (cu toții) în ajutorul colegilor de școală sau prietenilor copiilor cu autism care în anumite momente au fost respinși de aceștia sau abordați într-o manieră „ciudată”.
Mitul numărul 1. Copiii cu autism nu vor să îşi facă prieteni!
Realitatea: Colegul tău cu autism nu are toate abilitățile necesare pentru a socializa și de aici rezultă dificultatea lui de a interacționa cu ceilalți colegi. Gândeşte-te puţin la tine, nici tu nu ai toate abilităţile necesare pentru a practica skydiving sau pentru a dansa şi nu cred că ţi-ar plăcea să fii pedepsit pentru asta. E normal ca uneori să-l privești ca pe un copil timid sau mai puţin prietenos, dar asta pentru că el nu poate comunica dorinţa lui de a avea prieteni.
Mitul numărul 2. Copiii cu autism nu simt, nu au emoţii, sunt ca nişte roboţi!
Realitatea: Autismul nu face să dispară capacitatea cuiva de a simţi, ci pur şi simplu o face mai dificilă de comunicat. Imaginează-ţi că ești blocat într-o cameră şi nimeni nu te aude, dar tu îţi doreşti să vorbeşti cu copiii din spatele uşii şi nu reuşeşti. Cam acestea sunt şi sentimentele unui copil autist!
Mitul numărul 3. Persoanele cu autism nu înţeleg emoţiile celorlalţi!
Realitatea: Persoanele cu autism au de multe ori dificultăţi în înţelegerea mesajelor subtile, a limbajului corporal sau a anumitor gesturi. Din acest motiv, adesea nu îşi dau seama când cineva este trist sau furios dacă mesajele nu sunt clare şi concludente. La fel nu înţeleg glumele, ironia sau sarcasmul.
Mitul numărul 4. Persoanele cu autism au retard mental.
Realitatea: Există persoane cu autism care au întârziere mentală. De altfel, este posibil ca unul dintre colegii tăi să fie diagnosticat cu Sindromul Asperger sau autism înalt funcțional (sunt tipuri care au coeficientul de inteligență la fel sau mai mare față de medie). Prin urmare, există şi persoane cu autism care dau dovadă de abilități excelente într-un anumit domeniu (arte, calcule matematice, IT, etc).
Mitul numărul 5. Persoanele cu autism sunt ca personajul lui Dustin Hoffman din Rain Man.
Realitatea: Autismul este o tulburare de spectru, ceea ce conduce la o varietate de manifestări a caracteristicilor de la o persoană la alta. Dacă într-adevăr cunoşti o persoană cu autism nu înseamnă că ştii cum se comportă toate persoanele acest diagnostic. Unii pot vorbi mai tare, alţii mai încet, unii sunt mai extrovertiţi, alţii mai introvertiţi, unii mai conştiincioşi, iar alţii mai puţin, exact la fel ca ceilalţi colegi din clasa ta.
Mitul numărul 6. Caracteristicile tipice ale unei persoane cu autism sunt rarităţi care se rezolvă cu timpul de la sine.
Realitatea: Autismul este rezultatul unor condiţii biologice care afectează dezvoltarea creierului intrauterin. Nimeni nu are nicio vină!  Autismul este o condiţie pe viaţă, dar cu toate acestea, colegul tău diagnosticat îşi poate îmbunătăţi adaptarea şi abilităţile necesare pentru o mai bună integrare socială. Din stadiul actual al cercetărilor rezultă faptul că autismul nu se vindecă!
Mitul numărul 7. Persoanele cu autism nu devin funcţionale.
Realitatea: Continuând ideea de la mitul #6, autismul este o problemă biologică. Însă, printr-o bună intervenţie (terapeuţi, strategii, plan) se poate îmbunătăţi vizibil viaţa persoanei diagnosticate. În foarte multe cazuri viaţa persoanelor diagnosticate cu autism se îmbunătăţeşte atât de mult încât „ies” din criteriile diagnosticului iniţial, dar asta nu înseamnă că autismul se vindecă. De aceea este foarte importantă diagnosticarea şi intervenţia timpurie!       
Mitul numărul 8. Autismul este o boală mintală.
Realitatea: Bolile sunt lucruri care apar şi se vindecă sau se moare din cauza lor; autismul este o condiţie permanentă de viaţă. Nu este ceva simplu şi încă mai are multe aspecte sub lupa cercetătorilor.
Mitul numărul 9. Autismul se datorează părinţilor iresponsabili.
Realitatea: Este o minciună! Imaginează-ţi că ai avut o problemă serioasă acasă, fără ca tu să ai de-a face cu aceasta și eşti învinuit! În anii ’50 exista o teorie, fără niciun fundament ştiinţific, conform căreia autismul avea legătură cu părinţii care nu erau iubitori cu propriul lor bebeluş. Teoria s-a dovedit a fi falsă. Părinţii îşi iubesc copilul cu autism ca pe oricare altul.
Mitul numărul 10.  Autismul este o tulburare rară.
Realitatea: În ultimii 20 de ani, numărul persoanelor diagnosticate cu autism a crescut cu 600%. În 1975 proporția era de aproximativ o persoană diagnosticată cu autism la 1500. În prezent cifrele se mişcă îngrijorător de repede, ajungând de la 1:150 chiar la 1:110.
Sper că v-am ajutat în aceste rânduri să înțelegeți mai bine care sunt legendele „urbane” cu privire tulburările de spectru autist. Nu ezitați să ne scrieți dacă aveți neclarități sau întrebări direct pe site. Echipa noastră de terapeuți sunt pregătiți oricând să vă răspundă!
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Lasă-mă să-ți aud glasul

Lasă-mă să-ți aud glasul

Te-ai gândit vreodată cum ai reacționa daca ai afla că persoana pe care o iubești necondiționat este diagnosticată cu autism?

Aceasta, probabil, ar fi una dintre întrebările pe care nu ai vrea să le auzi niciodată. Un astfel de diagnostic ar putea să te facă să vezi viața în alb și negru, te-ar putea face să te simți incapabil în înțelegerea nevoilor propriului copil. Astfel de emoții, gânduri negre, sentimente ciudate a trăit și Catherine Maurice care a relatat tot ce a simțit în cartea „Lasă-mă să-ți aud glasul” fiind mamă a doi copii diagnosticați cu autism.
Descrie momentul în care a aflat diagnosticul fiicei sale drept unul în care a simțit cum un pumn îi zdrobește pieptul. Catherine mai avea încă doi băieți când a aflat că fiica ei în vârstă de doar 2 ani și 6 luni este autistă. Mezinul familiei avea doar patru zile de când făcuse cunoștință cu părinții săi, în momentul în care sora sa, Anne-Marie, a primit diagnosticul. Practic, acțiunea cărții începe atunci când fiica familiei Maurice pierde contactul cu lumea, cu cei din jurul său. Mama acesteia observă schimbările comportamentale și suspectează că s-a întâmplat ceva, neînțelegând exact ce. Testele aplicate lui Anne-Marie au scos la iveală un adevăr trist: fetița era autistă. Nu aș vrea să dezvălui prea multe.
”Lasă-mă să-ți aud glasul” este o lectură grea, cu multă informație utilă, o carte care te determină să vezi autismul ca pe un prieten de care nu te poți despărți, care „îți suflă-n ceafă” la orice pas. Pe coperta acesteia apare subtitlul ”Povestea unei familii care a învins autismul”. Nu aș putea spune că sunt de acord cu această afirmație având în vedere că autismul nu este o boală, ci mai degrabă o tulburare a proceselor normale de dezvoltare.  Autismul afectează limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială și abilitățile de adaptare. Copiii autiști nu învață la fel de repede ca ceilalți, aceștia având dificultăți în înțelegerea comunicării  verbale.
Astfel, autismul poate fi tulburarea care afectează un număr destul de mare de copii, dar care se pot recupera în funcție de abilități, vârstă și implicarea părinților. Un rol important în recuperarea copiilor cu autism îl joacă terapia ABA. Dacă aceasta este aplicată corect, programele sunt adaptate în funcție de nevoile specifice ale copilului, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Ca Anne-Marie, fetița despre care este vorba în carte, copiii diagnosticați cu autism vor reuși, prin modificarea comportamentală, să devină adulți tipici, bineînțeles continuând toată viața să lucreze la șlefuirea comportamentului lor.
Familia are un rol esențial în terapia copilului cu autism. De multe ori, părinții sunt cei care fac terapie cu copilul lor. Cu toate acestea, după cum părinții știu foarte bine, traiul lângă un copil cu autism este destul de dificil. De aceea, ar fi indicat, ca în măsura în care se poate, să fie angajați terapeuți, iar părinții să „ia o gură de aer”, ca mai apoi să continue programele acasă.  
„Cu toții avem nevoie de sprijinul unor terapeuți și psihologi buni. Dar în loc să lăsăm copilul exclusiv în grija unei instituții, (…) în loc să renunțăm deznădăjduiți, cei mai mulți dintre noi vor un singur lucru: să li se arate ce să facă, să fie responsabilizați” spune Catherine Maurice în cartea sa.  Prin urmare, părinții sunt foarte importanți în terapia copilului, cunoscându-l cel mai bine și petrecând o foarte mare parte din timp cu acesta.
Aș putea spune că „Lasă-mă să-ți aud glasul” este una dintre cele mai bune cărți citite de mine. Inclusiv titlul metaforic al acesteia ar putea să îți trezească curiozitatea, făcându-te să nu o mai lași din mână. Din punctul meu de vedere, această carte îți poate ridica anumite semne de întrebare și te poate pune pe gânduri cu privire la comportamentul copilului tău. Sigur, copiii sunt diferiți, unici prin ceea ce fac, așadar, compararea cu alții ar trebui să lipsească cu desăvârșire.
M-aș bucura ca recomandarea să fi ajuns la fiecare dintre voi. O puteți comanda online de la Curtea Veche Publishing. Sunt curioasă să aflu cum o percepeți, mai ales că personal, mi se pare că abordează într-un mod autentic unul dintre cele mai importante și întâlnite subiecte ale epocii în care trăim: autismul și recuperarea copilului.
Raluca Cimpoeru, Psiholog, terapeut ABA
 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Fii creACTIV!

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Optimismul – cea mai eficientă luptă împotriva anxietății cotidiene

Optimismul – cea mai eficientă luptă împotriva anxietății cotidiene

Imaginează-ți că ești în junglă alături de copilul tău, în fața unui leu apărut dintr-o dată în fața ta, în mijlocul pădurii. Prezența propriului copil îți dă un și mai puternic simț de urgență și cu nu prea mari sforțări, tot ce îți trece prin minte e probabilitatea sfârșitului și posibilitățile, fie ele mici de a scăpa. 
Această reacție se numește „Luptă – Fugi sau Îngheață”. Este o reacție naturală, susținută după milioane de ani de evoluție a speciei umane, ce determină orice persoană să protejeze orice ființă ce poate fi în pericol iminent. „Luptă - Fugi – Îngheață" te pregătește în acțiuni ce îți cresc șansele de supraviețuire. 
Te retragi încet și în liniște cu copilul tău, ajungi cât mai repede în satul tău și le povestești tuturor celor ce te ascultă ce ți s-a întâmplat și ce sfaturi ai în situația dată. Instinctul de a împărtăși informații de speriat este unul ce a evoluat de-a lungul timpului. 
Luptă sau fugi: ce se întâmplă de fapt? 
Dar ce se întâmplă atunci când împărtășirea de informații de speriat devine disfuncțională? Avem nevoie de un manual care să ne spună cum să ne îngrijorăm în fața Coronavirus? Da! Mai ales pentru copiii noștri. Iată de ce: patru factori contribuie la agravarea și distorsionarea  capacității noastre de a procesa date înfricoșătoare.
  • În primul rând, anxietatea, frica și instinctul „Luptă sau Fugi” vor da naștere unui set de reacții predictibile. Una e sa lupți pentru a găsi o soluție pentru o situație înspăimântătoare. Cu acest virus omenirea face un progres considerabil prin a face disponibile mai multe teste, a urmări traseul celor infectați, educarea către spălatul pe mâini și distanțarea socială, faptul că se fac disponibile paturi de spital și așa mai departe. Această reacție este bună, dar combinată cu a doua reacție, creează probleme. 
  • Al doilea rezultat al anxietății/fricii este adoptarea în mod obsesiv a viziunii tip tunel. Când există o problemă, oamenii au tendința să se concentreze asupra ei până când dispare. Părintele va sta cu ochii pe leu în timp ce se îndepărtează încet de acesta, până când el/ea și copilul nu mai pot fi ajunși de animal. Mai bine previi decât să vindeci!
Acest Coronavirus nu pleacă precum un leu însă. De fapt, modul în care îl înțelegem evoluează pe măsură ce zilele trec. Acest lucru, plus obsesiva viziune tip tunel declanșată de anxietatea personală creează o situație negativă. Chiar dacă unele informații din media sunt folositoare, problema în derulare plus obsesia față de problemă declanșează un râu de informații înfricoșătoare și frică.
  • Al treilea factor care agravează procesarea noastră de informații alarmante este mediul prin care acestea ajung la noi. Poate fi spus că sursele de știri sunt mai bune la a speria oamenii decât la a-i liniști. Ne ia, de obicei, aproximativ șase secunde să ajungem la atacuri de panică, pe când – folosind cea mai bună medicamentație – avem capacitatea de a ne calma în aproximativ 20 de minute. Dar media adoră o „poveste înfricoșătoare” și va continua așa pentru că oamenii vor continua să consume astfel de știri.
  • Al patrulea și cel din urmă, abilitățile noastre de a procesa informațiile sunt împiedicate de constanta noastră dependență de aparate electronice mobile. Le vrem deschise mereu, iar în prezent, a fi deschise înseamnă a fi expuși constant la știri despre coronavirus. 
Cum rămâne cu copiii?
Instinctul de „Luptă sau Fugi”, obsesia viziunii tip tunel, sursele media care împart știri false și aparatele mobile ne încarcă neîncetat cu un șuvoi de informații negative despre coronavirus. (Ai putea spune că nu sunt vești pozitive despre coronavirus. Greșit! Sunt!). Copiii noștri, care ascultă în același timp, observă două lucruri care se întâmplă în jurul lor: 
  1. Adulții nu mai vorbesc despre altceva decât despre coronavirus,
  2. Sursele (TV, computer, telefoane) sunt deschise tot timpul. 
La ce concluzie ajung copiii noștri? 
În mod natural, ei vor crede că „Vom muri cu toții în curând și nu putem face mare lucru cu privire la asta.” Sunt chiar și mulți adulți care cred acest lucru în prezent. Știrile negative continuă să vină și au ca rezultat mai multă anxietate și depresie. 
Așadar, ce putem face? 
Fii înțelegător cu îngrijorările copilului tău. Ascultă-le. Apoi închide știrile despre coronavirus. Nu da ca exemplu viziunea tip tunel către TV în fața copiilor tăi. Dacă ai nevoie să fii la curent zilnic, oferă-ți asta apoi închide sursa de știri. Uitându-te la înmormântările victimelor de coronavirus nu te va ajuta să rezolvi problema. Din moment ce ai făcut tot ce ți-a stat în putință referitor la o problemă, să o uiți o perioadă nu înseamnă că ești într-o stare de negare.  
În cele din urmă, în loc să fim mereu receptorii pasivi de vești proaste, să încercăm să căutăm și știri pozitive. 
Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări

Cum să menții bunăstarea familiei în timpul unei crize: scurte recomandări

Criza produsă de coronavirus afectează toată lumea, atât la nivelul societății,  la nivelul familiei, dar și la nivel individual. Auzim știri doar pe acest subiect în fiecare zi și urmărim declarații de presă la miezul nopții. Fiecare dintre noi trebuie să își reconfigureze programul și modul de a percepe realitatea. Și da, este adevărat că pot apărea momente de anxietate, de panică și de stres din cauza izolării. Pentru a înlătura angoasa și a găsi elementele pozitive ale izolării trebuie să ne organizăm programul și să găsim metode de sporire a confortului întregii familii.
Vă prezint în continuare, câteva modalități în acest sens în timpul pandemiei COVID-19.
1. Întâlnirile de familie:
- Rămâneți organizați în discuțiile de familie. Cu alte cuvinte, păstrați regularitatea acestora ca atunci când avem un ritm normal de viață;
- Discutați programul zilnic împreună;
- Realizați o agendă a activităților (timpul pentru somn, ora de masă, teme, lucru, recreere)
Un aspect important pe care vreau să vi-l semnalez - copiii răspund bine în timpul unei crize. Ei vor să contribuie și să facă ceea ce fac oamenii mari dacă sunt lăsați. Uneori, când devenim nervoși și copleșiți, toate responsabilitățile cad pe o singură persoană, care, de cele mai multe ori, se întâmplă să fie mama. Mama planifică, aranjează, comunică, coordonează. Numim acest comportament „Sindromul Mamei-Manager", rol destul de dificil.
Așadar, vă recomand să abordați următoarele tactici:
a. La întâlnirile de familie, întrebați-i pe copii cum au de gând să-și abordeze temele. Nu le dați niciun indiciu despre cum ați vrea voi să fie făcute.
b. Întrebați copiii ce treburi importante (curățenia în cameră, dusul gunoiului) vor să aibă în responsabilitate. Așadar, nu ,,dacă vor”, ci ,,pe care dintre aceste responsabilități vor să și le asume”
2. Timpul de recreere:
- Stabiliți intervale de timp regulate de interacțiune/joacă cu cei mici (un părinte cu un copil);
- Exerciții fizice – minimum o oră pe zi, preferabil două – trei ore de mișcare.
3. Ora de culcare
Lipsa somnului, în topul momentelor de stres pe care le experimentezi, poate fi un adevărat criminal:
- Vă doriți ca ora de culcare pentru copii să fie aceeași ca în timpul școlii;
- Agreați un interval de timp liniștit (15-30 minute) în dormitorul unuia dintre voi (citind, fără ecrane) înainte ca luminile să se stingă;
- Conveniți cel puțin șapte ore de somn pentru toată familia.
În loc de concluzie, vă recomand ca în aceasta perioadă să vă regăsiți pe voi înșivă, să profitați de acest timp pentru a trăi momente frumoase alături de familie citind, gătind, făcând bricolaj  și multe activități plăcute. Chiar dacă nu ne așteptam, universul ne oferă foarte timp pe care să îl petrecem împreună. Ni se dă șansa de a ne bucura de cei de lângă noi, de a face planuri împreună pentru ceea ce vom face după criză, de a ne odihni și de a ne încărca bateriile.
Marilena Râdelesne
Psihopedagog
Sursa: Thomas W.Phelan, Phd – 1, 2, 3 magic
 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus

Minte sănătoasă în corp sănătos pe timp de coronavirus

În această perioadă ne poate fi foarte dificil să rămânem calmi, cu o stare fizică și mentală bună. Recunosc, uneori îmi este puțin dificil chiar și mie. Sunt o persoană energică, iubitoare de natură și plimbări, care acum este nevoită să rămână în casă. Au trecut doar două săptămâni de când stăm în casă și sunt șocată de câte ori mă uit pe fereastră și văd cum natura nu s-a oprit, așa cum nouă ni se pare că viața ne-a intrat în stand-by. Este important să ne concentrăm pe partea pozitivă a acestei carantine.

Eu am reușit să fac lucruri pe care nu mai aveam timp să le fac. Am terminat un serial fain, m-am uitat la filme, am citit, am făcut puțină mișcare, m-am jucat Harry Potter 2, joc pe care eu acum l-am descoperit și am dormit o grămadă (ador să dorm!).

 În acest articol vă recomandăm o strategie care vă poate ajuta să vă eliberați de stres, și de ce nu, poate de câteva kilograme. 🙂

Mai întâi, trebuie să fiți conștienți de faptul că mintea și corpul lucrează împreună. Ce o ajută pe una, o ajută și pe cealaltă la fel cum, ce o rănește pe una, îi provoacă aceeași stare și celeilalte. De exemplu, imaginați-vă că doar ce ați citit o știre nu tocmai optimistă și aflați că au apărut cazuri de coronavirus în zona în care locuiți. OK, pe deoparte știți că acest lucru este de așteptat până când se „aplatizează curba” ratei de infectări. Această gândire îi ajută pe unii, dar pe voi mai degrabă vă stresează. Corpul reacționează la acest stres, mușchii sunt încordați, se accelerează bătăile inimii, la fel și presiunea sângelui. Mintea voastră va fi orientată pe deviza  „luptă-sau-fugi”.   Studiile arată că în momentul în care vă stresați foarte tare despre ceva și nu faceți ceea ce corpul încearcă să vă spună – mișcă-te! – atât stresul mental, cât și cel fizic se agravează. Vă veți simți mult mai anxioși și stresați, veți fi supuși unor riscuri fizice mai mari pe termen lung precum un accident vascular cerebral, obezitate, oase rupte și durată de viață scurtată.

Vă recomand acum o idee pe care am găsit-o de ajutor. Se numește MERGI & VORBEȘTE și funcționează astfel:

  • Studiile ne spun că persoanele obișnuiesc să petreacă 3-4 sau mai multe ore pe telefon, în fiecare zi.
  • De asemenea, studiile ne spun că mulți cred că pierd prea mult timp prinși în a discuta la telefon.
  • O mare parte din acest timp este petrecut vorbind cu alte persoane.

Probabil vă gândiți ce legătură are telefonul în această situație. Haideți să vedem! Să zicem că o dată la două zile o sunați pe mama voastră și vorbiți 15-20 de minute. În loc să stați pe canapea sau în pat, de ce să nu vă ridicați să vă plimbați?! Gândiți-vă doar ce înseamnă asta! Dacă mergeți pe jos o distanță de 15-20 de minute și o sunați de 4 ori pe săptămână egalați cu a parcurge o distanță de cinci-șase kilometri pe săptămână. Corpul și mintea voastră se simt mai relaxate, și cu puțin noroc pierdeți și câteva kilograme.

De asemenea, auziți niște știri foarte optimiste legate de persoanele care se recuperează după boală. Ridicați-vă, sunați-vă fratele sau o persoană apropiată și... mergeți. Mergeți prin casă sau prin curte! Această conversație poate să ajungă la 30-40 de minute. După ce închideți, verificați câte minute a avut apelul, deci câte minute ați mers. Monitorizați-vă efortul într-un calendar pe perete. Ar putea fi foarte motivant de la o zi la alta acest lucru.

Se știe că la vârste mici, copiii sunt energici. Astfel, o modalitate de a consuma energia (și a voastră, și a lor) este să faceți acest exercițiu în casă, în timp ce sunteți cu ochii pe micii energici, care în mod normal vă împiedicau să ieșiți să faceți mișcare. Copiii vor fi amuzați de comportamentul vostru și poate vor începe să se plimbe și ei puțin pe lângă voi.

Deci, de ce să nu încercați această strategie? Data viitoare când vă sună telefonul sau doriți să apelați, luați telefonul și plimbați-vă. Oricum, acele minute le petreceați la telefon.

Momentele stresante cer soluții ciudate! 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Dezvoltarea atenției

Atenția este un factor cheie în desfășurarea tuturor activităților noastre zilnice și are un rol esențial în procesul de învățare. Pentru că ea poate fi exersată foarte bine și de acasă, am selectat câteva materiale amuzante și colorate care să-i motiveze pe cei mici și pe cei mari:

 

Fișe pentru găsirea diferențelor, cu tematici diferite, alese în funcție de vârsta copiilor.

Jocuri educative ce pot fi accesate atât pe tabletă, cât și pe calculator sau imprimate, atât pentru copii aflați la grădiniță, cât și pentru cei din clasele primare.
O serie de imagini sugestive pentru realizarea asocierilor:
 

 

 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Dezvoltarea limbajului

Imagini complexe ce pot fi folosite pentru tactarea acțiunilor, dezvoltarea limbajului prin realizarea unor povești sau, de ce nu, găsirea unor personaje în imagine în funcție de anumite caracteristici:

Povești audio pentru copii de toate vârstele, pe care le pot asculta singuri sau împreună cu familia. După, pot povesti împreună ce își amintesc.

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult: