Recomandare de carte: Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare

Recomandare de carte: Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care are autism. Iată cum își începe Mary Lynch Barbera ultimul capitol al cărții, capitol care se adresează în special părinților copiilor diagnosticați cu afecțiuni din spectrul autist. Cu siguranță vă va fi de ajutor!

Dragi părinți,

Sfaturi despre cum să faceți față diagnosticului. Acestea sunt lucrurile pe care vi le-aș spune, dacă ați fi cel mai bun prieten al meu, când tocmai ați aflat că aveți un copil cu o dizabilitate care îi schimbă viață, cum ar fi AUTISMUL sau SINDROMUL DOWN.

Acceptați diagnosticul imediat

Cu cât înțelegeți mai curând că aveți un copil cu probleme, cu atât veți putea să-l ajutați mai repede. O prietenă mi-a spus, ceva mai demult, că atunci când copilul tău e diagnosticat cu autism, pătrunzi într-o lume cu totul nouă, care are în centru AUTISMUL. Mergând spre casă, după ce am plecat de la cabinetul pediatrului specialist în dezvoltare, care ne comunicase diagnosticul lui Lucas, Charles [soțul autoarei, medic] îmi spunea lucruri de genul: “Bănuiesc că n-o să se căsătorească niciodată și nici n-o să meargă la facultate,” ”O să trebuiască să locuiască toată viață cu noi” și așa mai departe. Cu ochii în lacrimi i-am spus să tacă, întru cât nu voiam să-mi însușesc acel tipar mental. Nu voiam să încep să prezic cum avea să fie Lucas peste 20 de ani. Prima mea prioritate era să îl înscriu într-un program INTENSIV de terapie ABA și să iau lucrurile încet, zi după zi. În cele din urmă, optimismul meu și pesimismul lui Charles s-au echilibrat, începând fiecare să asculte speranțele, visele și temerile celuilalt.

Obțineți cât mai multă terapie, cât mai curând cu putință

Când Lucas a primit diagnosticul, eu credeam că e un caz blând și mă așteptăm că se va recupera și nu va avea nevoie de multă terapie. Greșeam - deși, la acea vreme, nu știam asta. Am participat la un seminar de o zi, ținut de Dr. Glen Dunlap și, când i-am spus că probabil Lucas nu va avea nevoie de atâta tratament, el mi-a răspuns că trebuie să tratez diagnosticul lui Lucas că și cum ar fi cel mai grav caz de autism. Mi-a spus că, în lungă sa experiență, văzuse copii de 3 ani asemănători cu Lucas și care, până să împlinească 8 ani, se dovediseră a fi normali – dar văzuse și cazuri în care nu era așa. La fel, văzuse copii cu autism sever, pentru care avea puține speranțe de recuperare, dar care, până să împlinească 8 ani, nu se mai deosebeau de copiii obișnuiți. Dr. Dunlap văzuse copii cu autism blând până la moderat, care practic rămăseseră în urmă celor cu diagnostic de autism sever, deoarece nu beneficiasera de terapia intensivă de care aveau nevoie disperată.

Fiți gata să pledati pentru copilul vostru

Poate că cel mai insistent sfat pe care am să vi-l dau, este să pledati pentru dreptul copilului vostru de a beneficia de educație și de servicii de calitate. De îndată ce Lucas a împlinit 3 ani și a fost diagnosticat cu autism, am simțit că mă lupt pentru el la fiecare pas. Familia mea locuia în aceeași zonă, astfel încât am avut foarte mult sprijin că să aibă grijă de copii, mă pricepeam la Internet și aveam o mașină care să mă ducă de colo-colo. Reușisem să obțin și evaluări private și am învățat repede cum să navighez prin sistem. Țineți-vă toate hârtiile într-un dosar special. Astfel, vă veți putea găsi rapoartele cu ușurință. Luați cu voi un prieten sau un membru al familiei la fiecare ședință de planificare educațională sau în orice loc unde se discută educația sau programele necesare copilului. Un alt pas bun – și pe care ar putea să trebuiască să-l faceți destul de devreme, este să cereți ajutorul unui jurist. De asemenea, ori de câte ori este posibil, puneți totul în scris. Dacă aveți o conversație telefonică cu cineva despre copil, notați numele și adresa persoanei și trimiteți-i o scrisoare pentru a confirma conținutul conversației avute.

Încercați câte o singură terapie nouă, la un anumit moment

Una dintre greșelile pe care le fac mulți părinți de copii diagnosticați recent, este să încerce mai multe tratamente, simultan. Deși eu înțeleg pe deplin zelul de a începe să vă ajutați copilul cât mai mult cu putință, în cazul autismului, o abordare mai pragmatică va aduce rezultatele cele mai bune. Începeți să implementați un program ABA/VB cât mai curând cu putință și vedeți cum reacționează copilul. Există o mulțime de astfel de tratamente pe care le puteți folosi, printre care diete speciale, medicamente, tratamente biomedicale, terapie de integrare senzorială și terapii relaționale. Dacă le încercați pe toate odată nu veți ști ce merge și ce nu merge. Dr. James Coplan, pediatrul specialist în dezvoltare, care l-a diagnosticat pe Lucas, mi a spus că el folosea medicația pentru a trata autismul, dar numai după ce era deja în curs un program comportamental bun. În ultimii 7 ani, am încercat o serie de tratamente medicamentoase, dar cea mai mare parte dintre ele au provocat efecte adverse. Un lucru pe care nu l-am făcut – dar pe care îl recomand acum – este să păstrați o lista cu toate tratamentele medicamentoase (inclusiv dozele), suplimentele și alte tratamente pe care le încercați. Înregistrați datele la care ați început aceste tratamente și datele la care le- ați oprit și enumerați toate efectele pozitive și negative apărute în timpul lor. Am văzut adolescenți care țineau de ani de zile regim fără gluten – caseina, dar încă aveau probleme majore de comportament, fiindcă nu se aplică un program ABA. Părinții acestora sunt atât de preocupați să nu-i dea copilului alimente necorespunzătoare, încât nu se preocupă de cercetările solide care susțin programele de intervenție comportamentală, cum ar fi ABA/VB.

Aflați tot ce puteți despre tratamentele copilului vostru

Când Lucas a început programul de terapie ABA/ Lovaas, consultanta a recomandat ca unul dintre părinți să învețe să fie terapeut. Mi-a recomandat să iau o bonă pentru Spencer (copilul meu tipic) timp de cinci ore pe săptămână, ca să pot face ședința de terapie cu Lucas. Pentru mine a fost un sfat extrem de bun, fiindcă am descoperit că îmi place atât de mult,  încât am continuat și am devenit, până la urmă, terapeut certificat. În general, a fost foarte util să lucrez la masă cu Lucas, să -i văd reacțiile și să-i notez punctele forte și punctele slabe. Ori de câte ori ne vizita consultanta, eu lucram cu Lucas și ascultam comentariile ei constructive – care, în cele din urmă, mi-au permis să-i pregătesc și pe ceilalți terapeuți care veneau la noi.

Autismul și alte tulburări de dezvoltare vă pot acapara viața, dacă le dați voie să o facă. Implicați-vă cât mai mult toată familia și prietenii, aducându-i la conferințe și la ședințele de terapie. Mama mea a venit la fiecare workshop pe care consultantul l-a ținut, că să învețe cât mai mult și m-a ajutat când am înființat Societatea de Autism din Berks. Ambii părinți mi-au fost alături la proces și au avut deseori grijă de copii, ca eu să pot merge la conferințe și la ședințe. Sora mea și alți prieteni mi-au fost și ei alături, când am avut nevoie de cineva care să mă asculte sau când am fost frustrată de diagnostic și de proces. Sprijiniți-vă cât puteți pe prieteni și implicați-i în fiecare aspect al programului terapeutic și în viața copilului. Lasă și alte persoane să aibă grijă de copilul vostru autist, cât mai mult cu putință, deoarece copiii cu nevoi speciale trebuie să învețe să asculte de alți oameni și să dezvolte relații și cu ceilalți adulți, în afară de părinți. Și voi aveți nevoie de o pauză, așa că, atunci când cineva se oferă să aibă câteva ore grijă de copil, acceptați oferta! Când se poate, angajați o bonă – pentru a putea avea pauze regulate și să nu trebuiască să depindeți de ofertele ocazionale ale prietenilor și familiei.

Dr. Coplan ne-a sfătuit, pe mine și pe soțul meu, să petrecem timp singuri, ca un CUPLU, iar uneori, el să aibă activități împreună cu celălalt fiu, Spencer, și eu să am activități numai cu Lucas. De asemenea, ne-a mai sugerat să avem activități în care să fim amândoi împreună doar cu Spencer, căci, după părerea lui, trebuia să ne ocupăm de viață și să trăim experiențe și fără Lucas. În ziua în care l-a diagnosticat pe Lucas, Dr. Coplan a stăruit să mergem la consiliere de cuplu. Soțul meu și cu mine am fost la consiliere și am descoperit că această e o ocazie minunată de a ne rezolva sentimentele de durere – dar și de a găsi un teren comun în ceea ce privește deciziile noastre despre viitorul lui Lucas. Deși multe cupluri se despart sau divorțează, că urmare a diagnosticului de autism primit de copil, eu simt că acest lucru ne-a întărit căsnicia. Câteva ședințe de consiliere ne-au adus în punctul în care ne aflăm acum – și recomand cu căldură consiliere de cuplu sau consiliere individuală, pentru orice persoană care are greutăți. Mai există și grupuri de sprijin care va pot oferi ajutor. Pentru mine sprijinul pe Internet a fost foarte valoros. Deși poate că nu întotdeauna veți găsi în apropiere persoane care să vă împărtășească frustrările, aproape întotdeauna veți găsi online părinți care gândesc ca voi și care au trecut prin ce ați trecut și voi.

Eu caut acum părinți ai unor copii mai mari, care să mă îndrume în ceea ce privește perioada de pubertate a lui Lucas. De asemenea, e important să va împrieteniți cu părinți ai unor copii de aceeași vârstă cu al vostru, pentru a putea schimba e-mailuri sau pentru a-i putea suna la telefon, când aveți nevoie să vorbiți cu cineva sau să puneți o întrebare la care ei v-ar putea răspunde. Niciodată nu sunteți singurii cu astfel de probleme.

Nu uitați că nu puteți să faceți totul într -o zi. Nu e un sprint, ci un maraton lung, cu multe suișuri și coborâșuri. Veți lucra cu copilul la abilitățile de limbaj, apoi la aptitudinile profesionale și /sau școlare, apoi îl veți pregăti pentru o viață independență, sau chiar pentru facultate. În fiecare etapă, amintiți-vă că există un motiv de speranță și că lucrați din greu, pentru că doriți să-i oferiți copilului cea mai bună viață cu putință.

Terapia axată pe Comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare, de Mary Lynch Barbera & Tracy Rasmussen

Sper să vă prindă bine această recomandare de carte. Eu cred că surprinde multe aspecte importante pe care părinții copiilor cu autism ar trebui să le aibă în vedere. Ne vedem curând cu o nouă recomandare de carte.

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Integrarea senzorială – ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială - ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv (adică simțul care ne oferă informații despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului nostru) și simțul vestibular (care ne informează despre orientarea spațială a corpului față de un reper fix și spune dacă stăm vertical sau nu).  

Toate informațiile pe care le primim din mediul înconjurător sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine digerate și nu hrănesc creierul.

Și atunci, care este importanța simțului tactil în contextul integrării senzoriale?

Simțul tactil se dezvoltă încă din perioada intrauterină și este cel mai extins simț din corp. Receptorii tactili nu se află doar la baza pielii, îi găsim și în jurul gurii, a gâtului și a sistemului digestiv, în interiorul canalului auditiv, acoperind organele reproductive. Toate informațiile care sunt primite printr-o cale tactilă traversează sistemul nervos central și transmit informația creierului care o procesează. De aceea, orice problemă apărută în acest parcurs informativ poate produce experiențe senzoriale confuze.

Atingerea poate fi de mai multe tipuri așa cum orice copil cu o sensibilitate tactilă este diferit: unii sunt sensibili la un tip de atingere, alții la altul, alții pot avea diferite răspunsuri la stimuli de la o zi la alta.

Iată care sunt tipurile de atingeri și ce care sunt consecințele în funcție de gradul de sensibilitate:

  • Atingere ușoară - Pentru o persoană cu probleme senzoriale, acest tip de atingere poate provoca cele mai multe neplăceri. Poate deveni agitată de la atingerea anumitor texturi, sau când cineva o atinge ușor. Iarba, nisipul, murdăria, spălatul părului sau texturile anumitor mâncăruri pot fi adevărate provocări.
  • Atingere fermă - Acest tip de atingere este mult mai bine tolerat decât cea ușoară. Este acel tip de senzație care poate fi oferită prin îmbrățișări, masaj, lovituri, căzături.
  • Vibrații - O persoană hipersensibilă tactil poate fi deranjată de vibrațiile mașinii de spălat sau ale mașinilor de pe șosea, în timp ce o persoană hiposensibilă tactil ar căuta aceste vibrații (de exemplu, ar putea sta pe mașina de spălat în timp ce funcționează sau ar putea solicita masajul cu jucării care vibrează).

Una dintre cele mai întâlnite probleme tactile este rezistența tactilă, o condiție în care unele sau toate tipurile de atingere sunt percepute drept periculoase sau nocive. Orice atingere poate provoca neplăceri, rezistența la diferite texturi fiind foarte mare.

La polul opus, putem vorbi și despre o insensibilitate a simțului tactil. În aceste cazuri, copiii nu simt nimic la vaccin, când învață să meargă și cad, chiar dacă se lovesc, ei se ridică și merg mai departe de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Un copil cu o problemă de acest gen va căuta informațiile tactile în felul său, iar uneori poate chiar în contexte periculoase.

În cele ce urmează voi da câteva exemple care să vă ajute să vă dați seama în ce măsură copilul vostru ar putea avea o desincronizare tactilă, adică o rezistență sau insensibilitate a simțului tactil:

  • Se supără sau nu observă când mâinile, fața, sau rufele sunt murdare cu substanțe de tipul acuarele, lipici, mâncare sau nisip;
  • Devine agitat sau tânjește să meargă desculț pe suprafețe precum iarba, nisipul, covorul ori linoleumul (sau merge pe vârfuri ca să minimizeze contactul cu pielea);
  • Se plânge când este îmbrăcat, spunând că îmbrăcămintea este lipsită de confort;
  • Evită atingerile, în special cele neașteptate sau ale oamenilor necunoscuți ori caută constant contactul fizic;
  • Simte durerea mai mult sau mai puțin decât alții;
  • Îi displac profund activitățile precum spălatul dinților, spălatul părului sau tăiatul unghiilor.

În cazul în care observați una sau mai multe astfel de manifestări, recomandarea noastră este să discutați cu un specialist. Unele pot fi întâmplătoare, însă altele pot avea în spate un posibil diagnostic. De aceea, este important să solicitați o opinie avizată. Rămâneți aproape de blogul Activity pentru a parcurge următoarele articole pe tema integrării senzoriale din perspectiva celorlalte simțuri.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Cum pot să îmi ajut copilul să formuleze cereri?

Cum pot să îmi ajut copilul să formuleze cereri?

Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună că cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace. La fel de des, se poate întâmpla ca din dorința de a nu supăra copilul, de a nu-l face să plângă, de a nu-i crea neplăceri, părintele să îi dea acestuia tot ceea ce știe că își dorește. Astfel, limbajul copilului poate fi unul sărăcăcios sau absent. Ce poți face ca limbajul copilului să se dezvolte? Foarte simplu: joacă-te cât mai mult cu el. Prin joacă, motivația copilului crește, iar în acest fel îi creezi multe contexte pentru a-i stimula limbajul

Cu toții știm că tuturor copiilor le place să se joace cu diferite jucării sau că adoră jocurile fizice precum ”cucu-bau”, ”leapșa”, ”de-a v-ați ascunselea” etc. Ceea ce pot face părinții este să creeze cât mai multe contexte în care copilul este motivat și să pună în cuvinte ceea ce își dorește. Sigur, la început copiii au nevoie de un minim de ajutor. Mai exact, părintele îi „pune” copilului cuvintele în gură, el spune în locul copilului ceea ce știe că acesta își dorește. Treptat, copilul ajunge să fie independent și să ceară singur ceea ce vrea. Acestea se numesc cereri.

Cererile reprezintă un element crucial în abordarea axată pe comportamentele verbale. Acestea se bazează pe satisfacerea unei nevoi și sunt fundamentate pe motivație. Copilul trebuie să fie motivat să ceară ceva: fie de foame, fie de o dorință de alt tip.

De exemplu, copilul vrea suc. Îl vede, dar nu știe cum se numește. Părintele spune „suc”, iar cel mic repetă după el. Părintele îi dă sticla de suc spunând „bravo! Ai spus suc. Poftim suc!”.

Un alt exemplu este situația în care un copil se joacă împreună cu adultul „cucu-bau”. Copilul este motivat, îi place jocul și îi cere adultului să continue spunând „cucu” sau ”bau”. Adultul continuă jocul încurajând copilul pentru reușită.

Mai concret, cererea este un tip de operant verbal în care un vorbitor cere ceea ce își dorește sau ce are nevoie. De exemplu, comportamentul de a solicita direcții atunci când cineva este pierdut, reprezintă o cerere. Skinner a selectat termenul de cerere pentru acest tip de relație verbală, deoarece termenul este unul scurt și este similar cuvintelor comandă, solicitare și contramandare. Cererea este foarte importantă pentru dezvoltarea timpurie a limbajului și pentru interacțiunile verbale zilnice dintre copii și adulți. De asemenea, este primul operant verbal dobândit de un copil. Cererile timpurii apar în general sub forma plânsului diferențial când unui copil îi este foame, este obosit, îl doare ceva, este răcit sau îi este frică. A cere nu numai că duce la obținerea a ceea ce își dorește, dar copilul începe să stabilească rolurile de ascultător și vorbitor, esențiale dezvoltării verbale ulterioare.

Skinner sublinia că este singurul tip de comportament verbal care are beneficii directe pentru vorbitor, adică îi oferă ceea ce acesta își dorește precum alimentele, jucării, atenție etc.

Chiar și situația în care un copil îi spune unui alt copil sau adult „dă-te”, „lasă-mă”, „pleacă” reprezintă tot o cerere. Mai exact, acestea se numesc cereri de îndepărtare a unor stimuli aversivi.

Prin urmare, pentru a stimula cât mai mult limbajul, este important să petrecem cât mai mult timp împreună cu copiii noștri, timp în care învățăm să cerem, să ne jucăm sau să explorăm. Ceea ce trebuie reținut este faptul că nu obiectele sau țintele în sine sunt importante în acest caz, ci mai degrabă modul în care adultul se implică în stimularea procesului anterior obținerii acestora - dialogul și formularea solicitărilor.

Articol scris de Raluca Berchez

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Cum îi învățăm pe cei mici să fie răbdători?

Cum îi învățăm pe cei mici să fie răbdători?

Răbdarea este un comportament extrem de important în viața oricărei persoane, indiferent de vârstă. Chiar și pentru copii, aceasta are un rol deosebit în capacitatea lor de a se adapta la schimbările de mediu (acasă, în parc, grădiniță, școală etc.), dar și în pregătirea lor pentru viața de adulți.

Un aspect primordial în educarea răbdării la copii este felul în care se comportă și cum acționează părinții în diverse situații. Conform studiilor, răbdarea se moștenește și, mai important de atât, se preia din modelele comportamentale. În acest sens, în diverse situații, copiii vor acționa exact cum au observat la părinții lor. Dacă părintele a fost agitat, nervos și nerăbdător, copilul nu va putea da nici el dovadă de răbdare când i se va cere acest lucru.

Este important ca atunci când copilului i se cere să facă ceva cu răbdare, să se acorde atenție exemplului pe care părinții l-au oferit. Cel mai probabil copilul va acționa prin imitarea acțiunilor persoanelor mai mari ori prin ignorarea autorității acestora. De aceea, este nevoie de o educație în acest sens, educație pe care trebuie să o aibă întâi de toate părinții: rinți răbdători = copii răbdători.

Răbdarea este în strânsă legătură cu felul în care fiecare persoană învață să se descurce cu emoții precum furia sau frustrarea. Desigur, nu este un lucru ușor să fie dezvoltată la copii, dar nici imposibil. Fie că își doresc să mănânce bomboane înainte de a lua micul dejun, fie că vor o jucărie pe care adulții nu și-o permit, toate aceste impulsuri au un singur răspuns pentru a fi înlăturate: dezvoltarea treptată a acestui comportament.

Educarea în acest sens este o achiziție foarte importantă în dezvoltarea ființei umane, iar perioada optimă pentru sprijinirea copiilor în acest proces este cuprinsă între 3 și 7 ani. Cu cât începe mai repede, cu atât mai bine.

Părinții pot include acest concept în viața de zi cu zi. Cele mai simple metode în acest sens sunt: numărarea de la 1 până la 5 înainte ca cel mic să primească ceva ce își dorește foarte mult, crescând treptat durata de așteptare. Părintele se poate ajuta și de indicarea grafică a timpului făcând un ceas colorat, un personaj din desene sau orice îl atrage pe copil. De asemenea, părinții se pot folosi de diverse stikere atractive, de bucățele de foi pe care le pot mototoli atunci când se mai scurge o parte din timpul de așteptare sau chiar pot folosi alarma. Creativitatea este foarte importantă pentru a învăța copilul să aștepte și să aibă răbdare atât cât este necesar.

Prima mare provocare pe care un copil o va avea în față este mersul la grădiniță. Acolo se va lovi de statul la măsuță pentru a face diverse activități, de a-și aștepta rândul atunci când se vor juca ori de a asculta diverse povești. Având în minte noțiunea răbdării și așteptării învățate acasă, copilului îi va fi mult mai ușor în gestionarea acestora și adaptarea la noul mediu.

Toți părinții își doresc un viitor frumos pentru copiii lor. Învățarea răbdării nu este un lucru simplu, însă, cu pași mărunți și cu... multă răbdare se poate atinge acest obiectiv. Mult succes! 

Articol scris de Ioana Ciubotariu

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

De ce are copilul meu comportamente inadecvate?

De ce are copilul meu comportamente inadecvate?

Deseori, părinții se întreabă de ce se comportă copilul lor într-un anume fel, cu atât mai mult în cazurile în care este vorba de comportamente nedorite precum țipat, plâns, lovit etc. Orice comportament uman apare pentru că are la bază o motivație, o nevoie și continuă să reapară pentru că prin intermediul său se îndeplinește o anumită dorință.

Pentru înțelegerea comportamentului copilului este necesară analiza funcției acestuia, precum și a întăritorilor asociați. Altfel spus, de ce are copilul un comportament și ce recompense primește ca rezultat al acelui comportament? Există câteva categorii largi de comportamente: Cele care au drept motivație obținerea unei recompense („plâng pentru a primi o jucărie”), cele care au la bază evitarea („țip pentru că nu vreau să îmi strâng jucăriile”) și cele ce au drept funcție autostimularea senzorială („îmi flutur mânuțele pentru că îmi oferă plăcere”).           

În cazul comportamentelor din toate aceste categorii există numeroase intervenții, precum îndepărtarea recompensei ce întărește acest tip de manifestare și învățarea unui comportament alternativ care să îndeplinească aceeași funcție.

În viața de zi cu zi, lucrurile ar putea arăta astfel: Miruna țipă pentru că își dorește ca mama să îi dea ciocolată. În cazul în care mama îi oferă ciocolata cerută, obiceiul de a țipa când își dorește ceva cel mai probabil se va intensifica. În cazul în care mama nu îi oferă ciocolată Mirunei atunci când țipă, ci așteaptă până când aceasta s-a liniștit și o învață cum să ceară într-un mod adecvat, probabilitatea ca Miruna să țipe din nou atunci când își dorește ceva va scădea. Este foarte important de menționat faptul că sunt șanse foarte mari ca inițial comportamentul inadecvat să crească în intensitate si frecvență în loc să scadă. În acest caz, este important ca răspunsul părintelui să rămână neschimbat și să fie aplicat cu consecvență.

Pentru a identifica funcția pe care o are un comportament este importantă realizarea unei analize funcționale a acestuia care să cuprindă antecedentul (ce s-a întâmplat înainte de apariția comportamentului), comportamentul propriu-zis al copilului și comportamentul pe care l-a avut părintele drept reacție la cel al copilului (consecința), pentru o perioadă suficient de îndelungată.

Această analiză este realizată de către un specialist, însă și părinții se pot implica, cu atât mai mult cu cât este posibil ca acasă copilul să prezinte comportamente ce nu apar în cadrul terapiei. Este crucială colaborarea părinților cu specialiștii pentru a obține o imagine cât mai clară asupra dificultăților cu care se confruntă cel mic și pentru a lua decizii cât mai informate.

Articol scris de Iasmina Marinescu

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Terapia cu celule stem în recuperarea autismului – ce este și ce nu este adevărat?

Terapia cu celule stem în recuperarea autismului – ce este și ce nu este adevărat?

În ultimul deceniu, prevalența tulburărilor din spectrul autist a crescut dramatic la nivel mondial. Cele mai multe medicamente disponibile în prezent vizează, în principal, anumite simptome care apar simultan, dar nu sunt eficiente pentru a le trata pe cele mai importante: afectarea comunicării și a interacțiunii sociale sau prezența unor comportamente repetitive.

În prezent, se derulează numeroase studii la nivel global cu privire la eficiența terapiei cu celule hematopoietice (în limbaj popular, celule stem). Scopul acestui tip de terapie este de a crea noi vase de sânge în zonele creierului unde fluxul sanguin este redus și care sunt în strânsă legătură cu tulburările de spectru autist.

Transplantul de celule stem (hematopoietice și mezenchimale) la copiii cu autism s-a dovedit promițător în a stimula celulele stem native, reducând inflamația și îmbunătățind unele simptome ale autismului.

Reglarea sistemului imunitar prin administrarea de celule stem mezenchimale

Celulele stem mezenchimale se găsesc în măduva oaselor, în piele, în pulpa dinților și în țesutul adipos. Celulele stem care provin din liposucție pot să imbunătățească imaginea clinică a copiilor cu autism. În succesul terapiei contribuie numărul  celulelor care se administrează pacientului, precum și posibilitatea repetării intervenției. Un număr mai mare de celule stem de diferite tipuri asigură in mod clar un rezultat terapeutic mult mai bun.

Totuși, ce trebuie reținut este că terapia cu celule stem nu poate înlocui tratamentele din zona psihologiei. Din contră, cele două tratamente sunt complementare. Mai exact, am putea spune că celulele stem asigură partea structurală, iar terapia comportamentală partea funcțională în procesul de recuperare. Ambele contribuie la formarea conexiunilor noi necesare învățării.

Am remarcat de multe ori așteptarea părinților de a vedea rezultate imediate în terapia copiilor cu autism. Lucrul pe care trebuie să îl reținem este că indiferent de abordare -  celule stem, terapie comportamentală sau o combinație între cele două - rezultatele nu vor apărea peste noapte. Cu alte cuvinte, autismul solicită răbdare. Fiecare realizare a copilului cu autism, indiferent cât de mică ar fi, trebuie considerată un succes. În fond, autismul este despre întreg sistemul de comportamente și procesele de comunicare. Acestea se formează în timp, printr-un demers terapeutic aproape continuu, în care părinții trebuie să devină parteneri ai terapeuților. Cu alte cuvinte, terapia comportamentală poate însemna schimbarea rutinei întregii familii. Recuperarea în autism nu este dependentă de un program de terapie sau de o unică intervenție cu celule stem. Este un proces îndelungat care solicită răbdare și implicare.

În concluzie, terapia cu celule stem are capacitatea de a îmbunătăți comportamentul, interacțiunea cu familia și cu persoanele de aceeași vârstă în rândul copiilor cu autism, însă nu înlocuiește terapia comportamentală, imperios necesară în orice stadiu al diagnosticului.

Articol scris de Oana Cocea

Bibliografie:

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1043661819319656?fbclid=IwAR2YnTNBRYe4DUvIAz1nyrYfAJ0c9xn9vS_Pj0nuZSMOkCC911D7qUHLi5E

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30842805/

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Comunicat de presă: Asociația Activity dă tonul la relaxare la ZIUA FAMILIEI ACTIVE pe 11 septembrie la Roaba de cultură, în parcul Regele Mihai I (Herăstrău)

Comunicat de presă: Asociația Activity dă tonul la relaxare la ZIUA FAMILIEI ACTIVE pe 11 septembrie la Roaba de cultură, în parcul Regele Mihai I (Herăstrău)

Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie Activity organizează ZIUA FAMILIEI ACTIVE pe 11 septembrie 2021 la Roaba de cultură, spațiu de evenimente în aer liber aflat în parcul Regele Mihai I/Herăstrău (Zona Pescăruș), între orele 11.00 - 19.00

Organizată în depline condiții de siguranță și respectând măsurile de prevenire a transmiterii COVID-19, ZIUA FAMILIEI ACTIVE va găzdui o serie întreagă de activități de relaxare atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. 

Copiii vor putea participa pe tot parcursul zilei la ateliere creative de face painting, arte combinate, arte plastice, jocuri în aer liber, ateliere de educație rutieră, de muzică, de joacă, momente de magie sau momente de dans. De asemenea, echipa Activity a pregătit și câteva activități pentru părinți, în timp ce piticii se distrează la cele pregătite pentru ei, precum: sesiuni de Q&A pe tema atașamentului în dezvoltarea timpurie a copilului cu psihologul Marius Rusu, workshop pe tema burnout-ului parental cu psihologul Alexandra Rițiu, un workshop pe tema dezvoltării empatiei la copii cu psihologul Gabriela Maalouf și ateliere de interpretarea viselor cu Dorina Opran și Lucia Boghină - dream managers

„Am gândit ZIUA FAMILIEI ACTIVE ca un cadou pe care orice părinte să îl poată face familiei sale. Într-o perioadă în care suntem încă distanțați atât fizic, cât și social, avem nevoie de contexte de relaxare în care să ne bucurăm de cei dragi și să ne oferim timp de calitate. Am pregătit o mulțime de activități interesante pentru pitici, dar și pentru cei mari alături de invitații la eveniment. Această ediție va fi prima dintr-o serie întreagă de evenimente de relaxare dedicate familiei marca Activity”, spune Andrei Ionel Mocanu, psiholog cognitiv - comportamental, fondator și președintele Asociației Activity. 

ZIUA FAMILIEI ACTIVE nu va fi lipsită de momente artistice care vor anima atmosfera, dar și de o tombolă cu surprize. Urmăriți paginile dedicate evenimentului pe Facebook aici și website aici pentru a fi la curent cu programul zilei și cu surprizele ce urmează să fie anunțate. 

ZIUA FAMILIEI ACTIVE este organizată în parteneriat cu Roaba de cultură (spațiu de evenimente poziționat în zona Pescăruș din parcul Regele Mihai I - Herăstrău), iar intrarea este gratuită.  

Invitații evenimentului sunt: Tatăl activ (tatalactiv.ro) - blogger de parenting, Adina Heaven - interpretă, Ana Maria Rotaru, formator în cadrul Asociației EDIT - organizație neguvernamentală de tineret, Gabriela Maalouf (gabrielamaalouf.ro) - psiholog, Ștefan Rebeja - dansator profesionist și antreprenor, Alexandra Rițiu - psiholog, Marius Rusu (calatorinsine.ro) - psiholog, Dorina Opran și Lucia Boghină - dream managers, Alex Zamfir (celmaibuntata.ro) - blogger de parenting și antreprenor, Prof Andi - moderator, Teo Magic Show - entertainer, Creative Mess - fotograf, Răzvan Piticu - interpret, Alexia Gemene - interpretă, Ateliere colorate - comunitate de arte pentru copii și adulți, Sevi Grecianu - psiholog și terapeut ABA, Șezătoarea muzicală - atelier de muzică pentru copii, Asociația Sportivă Bluestars 2000.

Despre Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie – Activity

Asociația Activity a fost înființată în 2015 de trei tineri specialiști psihologi și pedagogi care au lucrat încă din timpul anilor de studiu în domeniul dezvoltării copiilor tipici și atipici. Misiunea organizației este de a oferi intervenții terapeutice și educaționale pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă a copiilor.

Website: www.asociatia-activity.ro 

Despre Roaba de cultură

Roaba de cultură este un proiect al Asociației Green Revolution. În același timp este raza de speranță pentru cei care vor să mai citească o carte, să vadă un spectacol sau un film bun, să facă sport sau să-și dezvolte hobby-uri noi în natură. Roaba de cultură este un proiect multifuncțional, o alternativă gratuită de petrecere a timpului liber printr-un program variat. Oricine dorește să participe va fi întâmpinat de un spațiu prietenos pentru întreaga familie. Program și recomandări: www.facebook.com/roabadecultura.

Vă așteptăm la Ziua familiei active, pe 11 septembrie, la Roaba de cultură în Parcul Herăstrău

Vă așteptăm la Ziua familiei active, pe 11 septembrie, la Roaba de cultură în Parcul Herăstrău

Asociația Activity organizează pe 11 septembrie primul eveniment de relaxare pentru cei mari, dar și cei mici. Pe tot parcursul zilei, Roaba de cultură, spațiu de evenimente în aer liber din Parcul Herăstrău, va deveni gazda unor super activități de relaxare pentru copii și familiile lor pe care le vom organiza cu sprijinul partenerilor evenimentului: 

Printre acestea se numără:

  • ateliere creative pentru cei mici: face painting, quilling, arte combinate;
  • ateliere de parenting moderate de: Andrei Ionel Mocanu, fondator al Asociației Activity, psihoterapeut și Tatal activ al Flaviei, Gabriela Maalouf, psiholog, specialist programare neuro-lingvistică pentru copii și părinți, Marius Rusu, psiholog, Alexandra Rițiu, psiholog;
  • ateliere de educație rutieră pentru copii organizate cu sprijinul Asociației EDIT;
  • atelier despre îndeplinirea visurilor și aspirațiilor cu Dorina Opran și Lucia Boghină - dream managers; 
  • jocuri în aer liber;
  • momente artistice;
  • momente de dans cu Ștefan Rebeja;
  • momente de magie;
  • tombolă cu premii #active;
  • multe, multe alte surprize

Evenimentul va debuta la ora 10.00, iar intrarea este liberă. Programul atelierelor va fi anunțat în curând. 

Interacțiunea și activitățile noastre se vor desfășura în condiții de siguranță (în aer liber, iar măștile și dezinfectantul nu ne vor lipsi).

Invitații evenimentului sunt: Tatăl activ (tatalactiv.ro) - blogger de parenting, Adina Heaven - interpretă, Ana Maria Rotaru, formator în cadrul Asociației EDIT - organizație neguvernamentală de tineret, Gabriela Maalouf (gabrielamaalouf.ro) - psiholog, Ștefan Rebeja - dansator profesionist și antreprenor, Alexandra Rițiu - psiholog, Marius Rusu (calatorinsine.ro) - psiholog, Dorina Opran și Lucia Boghină - dream managers, Alex Zamfir (celmaibuntata.ro) - blogger de parenting și antreprenor, Prof Andi - moderator, Teo Magic Show - entertainer, Creative Mess - fotograf, Răzvan Piticu - interpret, Alexia Gemene - interpretă, Ateliere colorate - comunitate de arte pentru copii și adulți, Sevi Grecianu - psiholog și terapeut ABA, Șezătoarea muzicală - atelier de muzică pentru copii, Asociația Sportivă Bluestars 2000.

Două metode de predare ABA: Discrete Trial versus învățarea incidentală – avantaje și dezavantaje

Două metode de predare ABA: Discrete Trial versus învățarea incidentală - avantaje și dezavantaje

Analiza Aplicatã a Comportamentului (ABA) este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism, care se bazează pe observarea comportamentului, recompensare pozitivă și prompt și are drept scop dezvoltarea unor noi comportamente.

Predarea în Discrete Trial (DT)

Predarea în Discrete Trial (DT) este unul dintre elementele cheie ale Analizei Aplicate a Comportamentului (ABA). Aceasta se referă la o formă sistematică de intervenție care este de obicei mixată cu alte abordări / proceduri de tratament pentru a învăța persoanele diagnosticate cu tulburări de spectru autist (TSA) o varietate de abilități.           

Învățarea este bazată pe motivația copiilor, acest lucru fiind destul de dificil atunci când vorbim despre copiii cu TSA, deoarece aceștia își pierd foarte ușor interesul sau interesele lor sunt limitate. Astfel, dacă cei mici aleg activitatea, terapeutul/părintele va trebui să adapteze învățarea în fiecare moment sau oportunitatea pe care copilul o oferă. 

Învățarea incidentală

Învățarea incidentală este bazată pe principiile Terapiei Comportamentale Aplicate (ABA) și oferă oportunitatea de învățare într-un mediu natural prin folosirea intereselor copilului și a recompenselor naturale. Prin învățarea incidentală el are ocazia de a alege singur activitatea/jocul sau obiectul dorit, lucrul acesta fiind foarte important deoarece, în general, copiii cu autism se confruntă cu dificultăți de atenție și interes scăzut față de multe activități propuse de cei din jur.

Spre deosebire de predarea în Discrete Trial (DT), învățarea incidentală este mai captivantă pentru cei mici. Orice copil se va îndrepta întotdeauna spre o activitate amuzantă, motivantă și distractivă. Totodată, învățarea incidentală oferă și posibilitatea activităților variate și a răspunsurilor verbale ce pot fi mixate, dar și o interacțiune cu diverse obiecte reale sau acțiuni naturale pe care aceștia le pot observa.

De altfel, această metodă oferă libertatea și posibilitatea copilului de a fi mai spontan și de a interacționa mult mai bine fiind mai interesant să învețe despre un anumit lucru atunci cand îl poate atinge sau când se poate juca cu el, decât să îl privească într-o poză/imagine/cartonaș. De asemenea, învățarea incidentală ajută la predarea abilităților socio-emoționale. Este foarte important să înțelegem faptul că nu putem percepe la fel obiectele, acțiunile, emoțiile etc. atunci când acestea sunt doar în imagini versus atunci când sunt reale ori le putem atinge, după caz. Mai mult de atât, de cele mai multe ori, nu putem nici măcar să exprimăm unele senzații sau să le descriem atunci când le vedem în imagini, realitatea fiind una foarte diferită.

În comparație cu învățarea Discrete Trial, învățarea incidentală este inițiată de către copil. În acest caz, copilul alege activitatea următoare, iar terapeutul stabilește în continuare interacțiunea, combinând joaca cu obiectivele din programe. Alegerea activității următoare a copilului va fi punctul de plecare în această sesiune, acesta inițiind practic oportunitatea de învățare. Pentru copii, este mult mai ușor să învețe diverse lucruri prin joacă decât memorând mecanic, cunoștințele învățate prin joc păstrându-se mult mai bine în memoria de lungă durată.

Spre deosebire de învățarea incidentală, unde sesiunile sunt mai puțin structurate, inițierea făcând-o copilul, învățarea în Discrete Trial este stabilită de către terapeut, inițierea este făcută tot de acesta, în timp ce sesiunile sunt structurate foarte bine.

De ce este util un mix între învățarea incidentală și învățarea Discrete Trial? 

O combinație între cele două tipuri de învățare (învățarea incidentală și învățarea în Discrete Trial) va ajuta foarte mult copilul cu TSA. Fiecare metodă de învățare are avantajele și dezavantajele ei, însă, ambele, folosite așa cum trebuie, vor părea captivante pentru copii. Aceste tipuri de învățare merg foarte bine împreună și combinația lor oferă multe avantaje. În învățarea în Discrete Trial se creează premisele învățării practice, iar învățarea incidentală creează oportunități pentru generalizare.

Jonglarea între cele două metode de învățare este benefică deoarece, în primul rând, copiii vor învăța câte ceva din fiecare metodă de învățare, iar în al doilea rând, nu se va instala monotonia. Ei vor putea să generalizeze diverse lucruri și nu în ultimul rând vor învăța cum să fie mai flexibili la schimbare, flexibilitatea nefiind prezentă în majoritatea cazurilor copiilor cu TSA.

Bibliografie 

  1. Analiza aplicată a comportamentului, A doua ediție, John. Cooper, Timothy E. Heron, William L. Heward, București, 2016.
  2. Discrete Trial Training and free operant arrangements, Lorenzo Todone, Editura Centro App.
  3. Ghid de terapie ABA, Partea I. Strategii de modificare a comportamentului copiilor autiști, Ron Leaf; John McEachin Editura Frontiera, București, 2010.
  4. Ghid de terapie ABA, Partea a II-a. Programe de lucru, Ron Leaf; John McEachin, Editura Frontiera, București, 2011.
  5. Motivație și recompensă - cum să combați autismul cu propriile lui arme. Manual ABA din perspectiva Comportamentului verbal, Robert Schramm, Editura Frontiera, 2016.

Articol scris de Ioana Ciubotariu

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copilul tău nu răspunde când îl strigi? Avem câteva sfaturi!

Copilul tău nu răspunde când îl strigi? Avem câteva sfaturi!

Unul dintre cele mai evidente semne ale autismului este lipsa de reacție atunci când copilul tău este strigat pe nume. Poate părea absurd, dar cel mai important pas spre a-l învăța pe cel mic acest lucru este să te oprești din a-i pronunța numele foarte des. De exemplu: „Irina, vino!, Irina, cum face vaca?, Irina, arată ochii!” sau, în situațiile pe care eu nu le recomand „Irina, nu! Oprește-te! Irina, am spus nu!”. De ce nu le recomand? Pentru că în acest context asociezi numele copilului cu ceva neplăcut sau cu un mesaj negativ.
Astfel, pentru rezultate pozitive, acțiunea aceasta trebuie să fie întărită de mesaje care să îl stimuleze. Atunci când copilul se joacă sau doar să stea degeaba, atinge-l ușor și spune-i numele. După ce i l-ai pronunțat oferă-i o recompensă. Recompensele pot fi alimentare, sociale, lucruri care îl amuză (de exemplu, baloane de săpun) sau orice altceva îi place. Asociază-i numele cu lucruri pozitive, nu cu cerințe sau negații. E bine să începi acest proces când copilul este fericit și într-o stare bună fără să uiți să folosești recompense.
De asemenea, este foarte important să faci acest lucru de mai multe ori pe zi pentru că, așa cum știm deja, repetiția este mama învățăturii. În timp ce exersezi acești pași cu copilul, îndepărtează-te gradual și scade din prompt astfel încât să îl ajuți să reacționeze când îi spui numele de la distanță.
Încă un lucru important: pentru a-l determina pe cel mic să ridice privirea când îl strigi, este important să fii, la începutul acestui proces, la același nivel cu el astfel încât dificultatea sarcinii să fie mai scăzută. Pe măsură ce progresează, mărește distanța dintre voi. Important este să nu uiți să te bucuri pentru orice reușită a copilului și să o întărești folosind recompense. Acest lucru îl ajută pe cel mic să își asocieze numele cu momente și lucruri pozitive.
Nu este un proces ușor. Din contră, necesită multă răbdare din partea oricărui părinte. Însă cum nimic nu este imposibil, fii sigur că eforturile tale vor da rezultate!
Articol scris de Alexandra Mitroiu

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Atunci când afli că propriul copil are sau poate avea autism, probabil te întrebi cum va fi viitorul vostru, te îngrijorezi și te regăsești într-un context în care trebuie să identifici soluții. Nesiguranța este normală, însă este important ca cel mic să înceapă rapid terapia și programele școlare dedicate. Acestea îl ajută să înțeleagă, să crească și să prospere în viață.
Cu cât obții ajutor mai repede e mai mare șansa ca tratamentul să aibă succes. Intervenția rapidă este calea cea mai bună pentru a grăbi dezvoltarea copilului.
Care sunt primele lucruri pe care trebuie să le faci atunci când afli că piticul tău are autism?
  1. Informează-te despre autism. Pe măsură ce ești mai informat, poți lua decizii mai bune pentru copilul tău. Cercetează, pune întrebări și ia parte la toate deciziile de tratament.
  2. Cunoaște-ți copilul. Trebuie să știi ce declanșează comportamentul perturbator și ce poate susține un răspuns pozitiv. Dacă înțelegi ce îți afectează copilul vei fi mult mai bun în depășirea problemelor și în prevenirea situațiilor care cauzează dificultăți.
  3. Acceptă “ciudățeniile” copilului. Nu-ți compara copilul și acceptă ceea ce face el. Bucură-te de “ciudățeniile” speciale și sărbătorește micile reușite. Sentimentele de iubire necondiționată și de acceptare îl vor ajuta mai mult decât orice.
  4. Nu renunța. Poate fi greu pentru că e imposibil să prevezi cum se dezvoltă autismul. Nu sări la concluzii pripite despre cum va fi viața copilului tău. Are o viață întreagă să-și dezvolte abilitățile!
Știu că este foarte dificil să accepți că ție, copilului sau familiei tale i se întâmplă așa ceva, însă nu îți pierde speranța. Studiile continuă, iar modele de intervenție în terapia copiilor cu autism sunt în plină dezvoltare. În plus, terapia a avansat în ultimii ani, încât rezultatele pozitive sunt din ce în ce mai vizibile. Rămâi optimist și nu uita să ai încredere în știință!  
Articol scris de Marilena Râdelesne

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Principiul Premack sau „regula bunicii” pentru a îi stimula pe cei mici să ducă la bun sfârșit activitățile nedorite

Principiul Premack sau “regula bunicii” pentru a-i stimula pe cei mici să ducă la bun sfârșit activitățile nedorite

Principiul Premack este o strategie ABA care este denumită de multe ori și „regula bunicii.” Acest este, de fapt, o teorie care afirmă că un comportament mai puțin dorit poate fi stimulat prin oferirea posibilității de a se angaja într-un comportament dorit.
Sună puțin ciudat și dificil, nu-i așa? O să vă amuzați când veți realiza că mulți dintre noi cunoaștem acest principiu și chiar am crescut cu el.  De multe ori auzeam din gura părinților sau a bunicilor frazele următoare: “Dacă vei mânca legumele, vei primi și înghețată!” sau “mai întâi îți termini temele, apoi poți merge la joacă.” Aici putem observa că oferirea din timp a comportamentului dorit, poate motiva copilul să facă și activitatea mai puțin dorită pentru a ajunge la ceea ce își dorește. Putem deduce de aici că principiul Premack face mai ușoară o activitate neplăcută, fiind alternată cu o activitate plăcută imediat.
De asemenea, această tehnică poate fi exprimată prin următoarele construcții: „Întâi.... apoi”, „Dacă...apoi” sau „Probabilitate ridicată/Probabilitate scăzută.”
De fiecare dată când alegem să folosim acest principiu trebuie, mai întâi, să îi explicăm copilului care este comportamentul/recompensa/activitatea motivantă la care poate ajunge. De exemplu, dacă activitatea B, adica cea pe care și-o dorește cel mic, este de a ieși în parc, iar activitatea A este de a mânca tot din farfurie, îi putem spune celui mic astfel: „Dacă vrei să mergi în parc, trebuie să mănânci tot din farfurie.” În cazul în care refuză să îndeplinească sarcina mai puțin plăcută pentru a ajunge la cea plăcută, acesta nu va primi recompense dorită. Copilului i se dă șansa de a câștiga ori de a pierde recompensa. Astfel, accesarea acesteia este condiționată de finalizarea sarcinii.
Acest principiu îl poate folosi oricine la copii pentru a obține respectarea ori pentru a crește probabilitatea apariției unui anumit comportament. Un lucru foarte important pe care trebuie să îl reținem este că, deși tehnica poate fi foarte eficientă cu copiii de toate vârstele, nu toți sunt la fel de motivați de aceleași recompense. În acest sens, părinții/bunicii sau îngrijitorii trebuie să știe foarte bine ce comportamente îi stimulează pe cei mici.
Articol scris de Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Așa cum vă spuneam într-un alt articol publicat recent, somnul poate pune destule probleme atât copiilor tipici, cât și celor atipici. În continuarea lui, revin cu un nou material care exemplifică o intervenție pe care o puteți aborda cu scopul de a rezolva această dificultate. Trebuie menționat că aceasta implică și sprijinul unui specialist.
          1. Începeți cu evaluarea
De cele mai multe ori, se întâmplă ca părinții să admită că există o problemă de somn (atât la nivelul lor, cât și la nivelul copilului). Însă trebuie să rețineți că nu este suficient acest lucru. Pentru profesioniștii care vor interveni pentru a vă ajuta să lucrați cu copilul vostru, este necesar să acceptați o evaluare. Aceasta este două tipuri:
a. Evaluați motivația voastră, ca părinți, pentru a aborda problemele legate de somn. Întrebarea principală căreia trebuie să îi găsiți un răspuns este următoarea: „Și voi, din postura de părinți, vă luptați cu dificultățile de somn ale celui mic?”
b. Evaluați problemele de somn ale copilului: Odată ce ați stabilit, în urma pasului anterior, că vă confruntați cu problemele de somn ale copilului și că doriți să îi schimbați obiceiurile de somn, se va trece și prin pasul evaluării somnul său printr-un interviu adresat de specialist. Întrebările pot fi următoarele:
  • Unde adoarme copilul?
  • Unde doarme în timpul nopții?
  • Care este ora lui de culcare?
  • Cum arată întreaga rutină de culcare - o gustare, o baie, urmărește programe TV?
  • Părintele se întinde cu copilul sau stă aproape de pat?
  • Copilul împarte dormitorul cu un frate?
  • Ia medicamente cel mic înainte de culcare?   
            2.  Stabilirea planului
Odată ce evaluarea este completă, specialistul vă va ajuta să stabiliți un plan de acțiune. Planul vă implică întotdeauna pe voi, părinții, sau principalii îngrijitori. Oricine ar fi, trebuie, să fie dispus să își ia angajamentul și să respecte pașii. În caz contrar, pur și simplu nu va funcționa. 
Iată câteva recomandări pe care planul le-ar putea include:
  • Opriți sau micșorați somnul de după-amiază. De preferat este să dureze până la ora 15:00 cel târziu.
  • Evitați suplimentele cu mai multe vitamine după-amiaza și seara;
  • Limitați aportul de lichide după cină, precum și alimentele picante, grase sau alte lucruri care ar putea deranja stomacul copilului;
  • Înțărcați din suzete, dacă este posibil.
  • Stabiliți dormitorul copilului ca loc de somn.
Încă un lucru: Lauda ar trebui să fie întotdeauna acordată. La fel și recompensele: un desert, accesul la o activitate preferată de copil etc. dacă  respectă cerințele voastre, conform planului stabilit cu specialistul. Sper ca materialul să vă fie de folos și să vă ofere încrederea de care aveți nevoie pentru a apela fără griji la ajutorul specializat.
Articol scris de Marilena Râdelesne
Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), momentul în care începe antrenamentul utilizării oliței poate fi unul provocator. În cazul piticilor cu autism tranziția spre oliță se face mai greu, mai ales că aceștia sunt rezistenți la schimbare. Trecerea de la pampers la lenjerie intimă poate fi un factor asociat cu un șoc pentru ei. În mod normal, un copil este pregătit să facă tranziția de la pampers la oliță între 2-4 ani, dar în cazul celor cu un diagnostic de tipul celor menționate mai sus, vârsta cronologică nu este un punct de referință.
Cu toate acestea, se pot urmări anumite schimbări care ne pot anunța când copiii sunt pregătiți pentru acest pas:
  • se ascund când își fac nevoile
  • nu murdăresc pampersul o perioadă mai lungă de timp
  • dimineața se trezesc cu pampersul curat
  • anunță când sau după ce și-au făcut nevoile
  • sunt interesați când alții folosesc baia.
Ce puteți face voi, părinții, pentru a vă pregăti copilul pentru tranziția la oliță?
Înainte să îl învățați pe cel mic să folosească olița este important să îl familiarizați cu aceasta. Puteți să faceți acest lucru poziționând-o la vedere, astfel încât copilul să o vadă zilnic, iar apoi puteți să începeți să citiți povești despre utilizarea ei.
Stabiliți-vă obiective mici și realizabile. La început, copilul poate doar să stea pe oliță îmbrăcat, apoi puneți-l să se așeze doar în pampers. Ulterior, când se simte comfortabil, îl puteți încuraja să își facă nevoile folosind-o. În tot acest timp nu uitați să îl recompensați pentru fiecare moment și progres pe care îl are în folosirea oliței. Evitați să îl certați sau să îl pedepsiți când are accidente și faceți experiența cât mai pozitivă. Dacă cel mic se simte incomod, procesul va fi mai dificil de realizat.
 Promptul vizual poate fi un plus pentru copil, așa că vă recomand să creați un tabel cu pașii explicați în imagini astfel:
  • mai întâi ne dăm pantalonii jos,
  • apoi lenjeria intimă,
  • ne așezăm pe toaletă și o folosim,
  • după rupem hârtie și ne ștergem,
  • apoi ne îmbrăcăm,
  • tragem apa,
  • iar la final ne spălăm pe mâini.
Nu uitați: tranziția spre oliță și, mai apoi, spre toaletă, este un pas important spre indepedența oricărui copil. Nu îl amânați și asigurați-vă că procesul este lin și plăcut pentru cel mic.
Articol scris de Alexandra Mitroiu
Bibliografie:
Day, N. (2019, 12 10). Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person. Retrieved from Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person: https://hes-extraordinary.com/tips-potty-training-autism;

 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Somnul poate deveni o problemă complicată, în special pentru copiii cu nevoi speciale. Dacă sunteți părinții unui copil cu tulburare de spectru autist, cu siguranță ați experimentat deja nopți dificile în care întreaga familie suferă din cauza acestei dificultăți a celui mic.
Problemele de somn apar încă de când copiii au vârste foarte mici, de cele mai multe ori medicii recomandând melatonina pentru a le rezolva. Cu toate acestea, chiar și după ani de tratament cu melatonină, provocările legate de acest capitol nu încetează să existe. Care sunt consecințele?
Voi numi consecința cea mai des întâlnită drept scenariul unui joc de paturi muzicale: În miez de noapte copilul se trezește, își părăsește dormitorul, sare în patul părinților, este reîntors în camera lui, rămâne treaz ore întregi, iar, de regulă, părinții nu se mai odihesc pentru a-l monitoriza sau îi permit să doarmă în camera lor. Prin urmare, somnul de calitate al familiei rămâne un deziderat, nu un fapt.
Ce puteți face dacă și copilul vostru întâmpină dificultăți de somn?
  • nu-l lăsați să intre în patul vostru;
  • chiar dacă pare dificil, țineți ușa închisă și îl duceți înapoi în camera lui imediat ce încearcă să intre;
  • nu-i permiteți să aibă un televizor în camera sa (chiar dacă inițial l-a ajutat să adoarmă);
  • puteți să îi explicați că urmează să închideți ușa dormitorului și că trebuie să rămână în propriul pat pe tot parcursul nopții iar, dacă o va face, va fi recomensat a doua zi (alegeți voi cu ce). Rolul recompensei este să prevină orice comportament problematic precum autovătămarea sau agresiunea, care pot să apară în timpul nopții.
Știu! Veți spune că toate lucrurile de mai sus sunt ușor de zis, însă greu de pus în aplicare. Totuși, sunt metode testate și verificate de cercetători. Să parcurgem împreună următorul exemplu: În prima noapte a intervenției este posibil să vină în camera părinților de trei ori.  Așa că și voi, tot de trei ori, îi amintiți că va fi recompensat de dimineață și îl duceți înapoi la culcare. Vă sfătuiesc să notați sau să rețineți orele la care copilul se trezește. În a doua noapte, lucrurile acestea se vor întâmpla cu o frecvență scăzută, poate de două ori, iar în cea de-a treia noapte, și mai puțin, poate doar o singură dată urmând ca acest comportament să dispară treptat. Bineînțeles, poate că procesul este mai lung, poate că durează mai mult de trei nopți, însă cu răbdare din partea voastră, va da rezultate.
În încheiere, un gând despre voi, părinții: știu că vă simțiți epuizați și frustrați în mijlocul acestor provocări, însă voi sunteți cheia rezolvării lor. Cu alte cuvinte, pașii voștri următori pot da tonul identificării soluțiilor, sau, din contră, menținerii acestui status-quo care vă va supăra și mai mult în viitor. De aceea, vă îndemn să acceptați situația și sprijinul specializat, iar eu promit să revin cu partea a doua pe acest subiect într-un nou articol, în curând pe blogul Activity.
Articol scris de Marilena Râdelesne
Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Online talk „Fii un tată activ!” – Viața de cuplu după apariția copiilor

Online talk „Fii un tată activ!" - Viața de cuplu după apariția copiilor

Dragi prieteni, bine v-am regăsit la primul eveniment „Fii un tată activ" din 2021! Continuăm seria de întâlniri online joi, 18 martie, de la ora 19.30, cu o nouă super discuție despre viața de cuplu după apariția copiilor. Evenimentul va putea fi urmărit în direct pe Facebook, pe pagina asociației. Link aici: https://www.facebook.com/ActivityNGO.

  • Cum ne mai bucurăm de viața în doi când devenim... trei?
  • Cum ne echilibrăm timpul pe care îl alocăm partenerei/partenerului după apariția unui copil?
  • Cum putem depăși momentele dificile din noul context?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom răspunde alături super echipa noastră de speakeri formată din:
  • Andrei Mocanu, psihoterapeut și tatăl activ al Flaviei. Îl găsești și pe www.tatalactiv.ro.
  • Psih. Daniela Gavankar
  • Dr. Ramona Gheorghe, medic psihiatrie pediatrică
  • Alex Zamfir, blogger de parenting și cel mai bun tată al lui Mark. Îl găsești și pe  www.celmaibuntata.ro.
Așteptăm și întrebările voastre! Nu ezitați să ni le transmiteți deja în secțiunea de discuții din event sau adresați-le în secțiunea de comentarii în timpul sesiunii live. Așa cum vă spuneam, nu este nevoie să vă conectați pe nicio platformă externă pentru că totul se va întâmpla pe pagina noastră de Facebook în direct. Dacă vreți să vă transmitem un scurt reminder înainte de eveniment, vă invităm să completați chestionarul următor: https://forms.gle/1BGc4453aNyy1rWx9.

Publicul va putea adresa întrebări vorbitorilor în secțiunea de comentarii a evenimentului sau în avans la adresa comunicare.asociatia.activity@gmail.com.

Parteneri: Ateliere colorate, celmaibuntata.ro, tatalactiv.ro.

Online talk „Fii un tată activ!” – Impactul și schimbările pandemiei asupra celor mici

Online talk „Fii un tată activ!" - Impactul și schimbările pandemiei asupra celor mici

După șapte luni de pandemie, dintre care două în izolare, și o mulțime de situații noi pentru toată lumea, inclusiv pentru comunitatea de părinți din România, Asociația Activity vă invită miercuri, pe 28 octombrie, de la ora 19.30 la o discuție marca ,,Fii un tată activ!” cu privire la impactul și schimbările aduse de această nouă normalitate în viața celor mici.  Evenimentul va putea fi urmărit în direct pe Facebook, pe pagina asociației. Link aici: https://www.facebook.com/ActivityNGO.

Alex Zamfir, blogger de parenting (celmaibuntata.ro), Andrei Mocanu, psihoterapeut, blogger de parenting (tatalactiv.ro), Daniela Stoicescu, specialist în educație (infinit-edu.ro) și Bogdan Fițiu, medic psihiatru pediatric (facebook.com/drbogdanfitiu), vor dezbate timp de două ore despre cum s-a schimbat rutina fiecărei familii în aceste luni, afecțiunile cel mai des întâlnite în rândul copiilor de când a început pandemia, cum discutăm cu cei mici despre această nouă realitate în care ne aflăm și multe alte subiecte de interes pentru orice părinte.

„Chiar dacă situația actuală ne obligăm jonglăm între activitatea online și cea față în față, echipa noastră a decis să continue seria de întâlniri dedicate părinților. Încă ne este dificil să estimăm sau să înțelegem în mod real care sunt efectele emoționale ale acestui an atât în viața noastră, a adulților, cât și în viața copiilor. De aceea, în calitate de specialiști, este important să rămânem alături de părinți prin astfel de inițiative pentru a diminua, pe cât posibil, consecințele negative ale acestei perioade” menționează Andrei Mocanu, psihoterapeut și fondator al Asociației Activity.

Publicul va putea adresa întrebări vorbitorilor în secțiunea de comentarii a evenimentului sau în avans la adresa comunicare.asociatia.activity@gmail.com.

Parteneri: ByDanina, celmaibuntata.ro, Asociatia Infinit Edu, tatalactiv.ro.

Materiale utile și recompense potrivite pentru începerea instruirii la toaletă a copiilor tipici și atipici

Materiale utile și recompense potrivite pentru începerea instruirii la toaletă a copiilor tipici și atipici

Alegerea unui moment bun pentru inițierea antrenamentului la toaletă se bazează pe mai mulți factori din viața copilului. Priviți în viitorul apropiat atunci când vă pregătiți să debutați cu această etapă. Un moment bun este acela în care și părintele și copilul sunt acasă pentru câteva zile sau chiar săptămâni.
Nu este ideal să începeți acest proces cu un copil diagnosticat recent cu autism. În fața unui diagnostic nou, tu și copilul veți avea de-a face cu multe situații diferite și noi. Este important ca mai întâi să aflați cum îl puteți motiva pe cel mic și, de asemenea, să dezvoltați un anumit control instructiv. Dezvoltând controlul instructiv, va învăța să se conformeze cu cerințele, lucru care se va traduce printr-un grad mai mare de motivare pentru el. Un copil diagnosticat recent cu autism va învăța cum să stea la masă pentru perioade scurte de timp pentru a obține recompense, precum și să solicite anumite lucruri.
 Totuși, chiar și în acest context, puteți trece prin etapele de pregătire – de exemplu, puteți exersa asocierea toaletei cu baia. De asemenea, dacă cel mic poartă pantaloni, asigurați-vă că au talie elastică, fără nasturi, fermoare sau curele. Copilului îi este mai ușor să și-i poată trage, dacă aceștia sunt mai largi și confortabili. Este important să-l învățați să și-i coboare până la glezne și să nu-l lăsați să deprindă obiceiul de a-i scoate complet.
Încurajați-i întotdeauna independența! Copilul ar trebui să fie încurajat să fie cât mai independent în situații precum dezbrăcatul și îmbrăcatul la toaletă, ștergerea sau spălarea mâinilor.
De ce materiale avem nevoie în vederea pregătirii pentru toaletă?
În primul rând, vom avea nevoie de o oliță sau de un vas de toaletă. În funcție de kilogramele și statura copilului, va trebui să alegem o oliță adecvată, pe care să se simtă confortabil. În prezent, există foarte multe tipuri de olițe: cu luminițe, cu sunete, cu alarmă atunci când copilul și-a făcut nevoile, de toate culorile sau detașabile. Unii părinți optează chiar și pentru cele 3 în 1 care sunt compuse dintr-un scaun cu trepte incorporate și inelul care se așază direct pe toaletă.
Pe lângă olița aleasă, aveți nevoie și de câteva recompense puternice pentru copil. Puteți folosi bomboane, autocolante, muzică, baloane, păpuși, animale de pluș ori de plastic sau orice alt lucru care îi face plăcere. Pe lângă acestea, puteți folosi și un cronometru sau diverse foi pe care să notați timpul copilului petrecut pe oliță pentru a urmări evoluția.
Cum trebuie să fie recompensele?
Cel mai important lucru este ca recompensa să fie imediată. În momentul în care copilul a reușit să facă pipi la oliță sau la toaletă, va trebui să îi oferiți recompense fără întârziere, indiferent sub ce formă sunt acestea. În acest fel se va simți motivat și va internaliza rapid acest obicei.
Nu în ultimul rând, încurajați-l mereu în acest proces și lăudați-l de fiecare dată când are o reușită! Cuvintele voastre sunt foarte importante pentru determinarea lui!
Articol scris de Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Pregătirea mersului la toaletă pentru copiii tipici și atipici

Pregătirea mersului la toaletă pentru copiii tipici și atipici

Pregătirea mersului la toaletă este un subiect foarte important pentru familiile cu copii, ba chiar o realizare nemaipomenită pentru cei mici, dar o experiență destul de grea pentru unii părinți. Dacă ne uitam la copiii cu o dezvoltare tipică, vedem că în mod normal încep acest antrenament în jurul vârstei de 3 ani și jumătate - 4 ani jumătate.
Până la vârsta de 4 - 5 ani, aproape 100% dintre copiii care se dezvoltă în mod tipic sunt antrenați. În schimb, unele sondaje arată faptul că mai puțin de jumătate dintre cei cu autism pot face acest lucru până la vârsta de 4 - 5 ani din cauza dificultăților de comunicare și generalizare. Se poate datora și faptului că mulți părinți nu înțeleg cum să îi determine să se acomodeze cu acest obicei. Aceștia afirmă că s-au confruntat cu foarte multe nopți nedormite și că învățarea copilului a fost cea mai dificilă etapă de până atunci.
Când începeți antrenamentul la toaletă?
Toaleta este o abilitate imensă, iar faptul că nu este instruit îl va împiedica pe cel mic să trăiască normal. De aceea, este important să începeți cât mai devreme această etapă. Foxx și Azrin sugerează că până la vârsta de 5 ani copiii cu dizabilități intelectuale severe pot fi instruiți cu succes la toaletă.
În ciuda marii nevoi de resurse, nu există multe informații despre cum ar trebui procedat cel mai bine în acest proces. În consecință, mulți dintre copiii noștri dezvoltă opoziție față de statul pe toaletă și chiar intrarea în baie. În general, copiii atipici au numeroase încercări eșuate în încercarea de a deprinde acest obicei, iar părinții sunt de obicei prezenți până când cel mic ajunge la o anumită vârstă, ceea ce creează multă rezistență. Cu cât copilul este mai mare, probabilitatea să apară mai multă rezistență sau mai multă agresiune este mai mare.  
Dacă vă aflați în această fază cu propriul copil sau cu copiii cu care lucrați, primul scop în cadrul antrenamentului la toaletă ar putea fi acela de a asocia baia și toaleta cu lucruri pozitive. Acest lucru poate fi făcut prin așezarea copilului  deplin îmbrăcat pe toaletă oferindu-i recompense semnificative (vizionarea unui desen animat/cântecel etc.). Apoi, ușor, ușor renunțați la haine, punându-l  să stea doar cu scutecul pe el, apoi fără. Exersați încet, treptat și sistematic baia și rutina de toaletă.
 Copiii cu autism ar putea dezvolta o rezistență mai mare dacă așteptați până când împlinește 3 - 4 ani ca să încercați statul pe oliță. Baia poate fi un loc înfricoșător  în special pentru un copil cu tulburări din spectrul autist care poate avea mai multe sensibilități senzoriale. Aceasta este o cameră mai mică, mai închisă decât cele cu care este obișnuit. De asemenea, podelele, pereții, chiuveta, toaleta și dușul / cada sunt obiecte dure care pot provoca o cantitate crescută de sunete deranjante. Copiii cu autism pot deveni foarte ușor copleșiți de lucruri din mediul cu care nu sunt obișnuiți, pe care părinții îl trec cu vederea. Prin urmare, țineți cont de aceste aspecte atunci când începeți antrenamentul la toaletă.
 
Acum, că știm când, cum începem?
Un mod bun pentru a începe antrenamentul la toaletă după acomodarea cu baia este să țineți copilul uscat cât mai des posibil prin schimbarea frecventă a scutecelor. Un scutec umed poate părea normal pentru cel mic în cazul în care nu este schimbat des. Pentru a-l învăța că a fi umed este inconfortabil trebuie mai întâi sa îi arătați cât de confortabil și normal este să se simtă uscat. Dacă se află la un nivel cognitiv în care va înțelege lucruri precum ar fi diferența dintre umed și uscat, puteți crea situații învățându-l această distincție. Aduceți prosoape de hârtie copilului, unele umede și altele uscate, și învățați-l să le recunoască. Din păcate, mulți dintre copiii care nu sunt încă pregătiți la oliță nu au capacitatea de a face aceste diferențe.
Atunci când vă schimbați copilul dintr-un scutec umed într-un scutec curat și uscat, ar trebui să comentați „ești foarte umed”. Nu zâmbiți, nu râdeți și nu fiți jucăuși. Dacă în scutec există scaun care nu curge, aruncați-l în toaletă. Luați copilul cu voi în timp ce faceți asta și spuneți-i „caca (sau oricum vreți) în oliță”. Apoi spălați olița și spuneți-i „la revedere caca!”. Acest lucru le va arăta unde va trebui să plece ceea ce au făcut în scutec .
Pentru a facilita antrenamentul la toaletă începeți să notați când copilul dumneavoastră își face nevoile. Este important să cunoașteți modelul de utilizare a toaletei, astfel încât să puteți planifica în consecință.
Copiii ar trebui să aibă o mișcare a intestinului de 1-2 ori pe zi. Dacă se întâmplă mai des, atunci va trebui să le revizuiți regimul alimentar. În plus, înainte de a începe un program de antrenament la oliță, este o idee bună să vă așezați copilul pe oliță dimineața și la ora băii.
Ca și în cazul oricărui alt comportament pe care dorim să îl schimbăm, trebuie să evaluăm, să planificăm, să intervenim și să luăm date despre acea intervenție și trebuie să luăm decizii bazate pe date în funcție de obiectivul pe care vrem să îl atingem. Antrenamentul la toaletă este un comportament cât se poate de normal, așa cum trebuie să ne hrănim sau să dormim.
Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Cum putem ajuta copiii cu hipersensibilitate senzorială să își dezvolte atașamentul?

Cum putem ajuta copiii cu hipersensibilitate senzorială să își dezvolte atașamentul?

Așa cum am promis în articolul anterior, azi vom discuta despre identificarea problemelor de procesare senzorială și vom puncta rolul simțului tactil și al văzului în dezvoltarea atașamentului.
Simțul tactil este canalul principal prin care bebelușul culege informații despre mediul înconjurător. Se ajută de acesta pentru a ajunge la sânul mamei pentru a se hrăni și găsește contactul liniștitor al îngrijitorilor săi. Aceștia sunt primii pași spre dezvoltarea atașamentului față de o persoană. Prin atingere, copilul primește mângâiere, alinare și informații din jur, iar când plânge pentru că îl doare ceva sau că îi este foame, atingerea îngrijitorului îi oferă alinare.
Receptorii tactili din corp oferă informații legate de atingere, presiune, durere și temperatură. De aceea, întregul sistem tactil are două funcții principale: protejarea și discriminarea.
La copilul nou-născut, reacția de protejare este prezentă până când se obișnuiește cu atingerea și ajunge să facă dinstincția între atingerile bune și cele rele. Sistemul de protejare tactilă se maturizează rapid. În schimb, copiii hipersensibili la atingeri nu suportă interacțiuni ușoare precum gâdilatul ori lovirile ușoare care sunt pe neașteptate. Acestea îi fac irascibili și nervoși.
Atunci când avem un copil sensibil la atingere, este important să ne vadă că ne apropiem de el și să știe dacă urmează să fie atins. În momentul când acest lucru se întâmplă, atingerea trebuie să fie fermă și liniștitoare, nu ușoară, ca o gâdilătură.
Este important să lăsați suficient spațiu între dumneavoastră și copil. Lăsați-l pe el să se apropie atunci când dorește astfel încât să fie pregătit pentru o eventuală interacțiune care presupune simțul tactil. Copiii hipersensibili ajung să anticipeze foarte intens o atingere și încep să creadă că acest lucru se întâmplă chiar dacă nu este așa.
Discriminarea tactilă ajută la distingerea texturilor, formelor și contururilor prin pipăit, ajută creierul să localizeze unde se află părțile corpului în spațiu și să creeze o percepție senzorială internă a corpului. 
La polul opus, hiporeactivitatea tactilă este mai rar întâlnită și vizează acei copii care reacționează la o atingere doar dacă este mai puternică. Uneori, aceștia pot dezvolta comportamente auto-abuzive în încercarea de a-și simți propriul corp.
Dacă celui mic îi place să se lovească, să arunce cu obiecte sau să se angajeze în jocuri agresive (să se lovească de lucruri sau oameni, de exemplu), găsiți o modalitate adecvată prin care să primească stimularea de care are nevoie la nivel corporal. De exemplu, puteți pregăti un morman de perne spre care el să alerge și în care să se scufunde.
Sistemul de percepție vestibulară se dezvoltă din uter, fătul primind constant informații motorii prin lichidul amniotic și prin mișcările corpului mamei. Cu ajutorul aparatului vestibular copilul înțelege care este capătul de sus și cel de jos al propriului corp, îl ajută să exploreze lumea, să se târască, să meargă și să alerge. 
Hipersensibilitatea vestibulară se manifestă prin refuzul copiilor de a participa la activități care necesită prea multă mișcare a corpului. Uneori pot chiar să dezvolte fobii față de anumite activități care implică mișcarea, au intoleranță la statul pe spate ori pe burtă, preferând pozițiile verticale (cum ar fi statul în picioare), au un tonus muscular slab sau o slăbiciune musculară care determină întârzieri în dezvoltarea motorie.
Copiii cu hipoactivitate senzorială sunt fix opusul celor hipersensibili. Ei au nevoie de cât mai multă mișcare și activitate fizică.
Atunci când activitatea motrică are o însemnătate pentru copil, aceasta este mai ușor de acceptat. Este indicat să găsiți tiparul copilului; mișcarea poate fi aleatorie sau previzibilă, ritmată și cadențată. Mișcările înainte și înapoi tind să calmeze sistemul nervos. O stimulare foarte intensă a corpului se realizează prin rotirea în cerc sau pe o orbită (de exemplu, în hamac sau carusele).
Problemele de planificare motorie sunt comune în rândul copiilor cu desincronizare senzorială.  Problema apare când copilul dorește să își planifice mișcarea, de aceea este indicat să îl ajutăm să stabilească pașii pe care îi are de parcurs pentru o anumită activitate.
Existența tulburărilor de planificare motorie îl face pe copil să resimtă o frustrare intensă legată de activitățile pe care nu le poate realiza. Problemele cele mai comune care apar în astfel de cazuri sunt: întârzierea în achiziția unor abilități precum îmbrăcatul și a abilităților motorii generale sau mai elaborate ce presupun imitația, realizarea unei serii de mișcări (cum ar fi legatul șireturilor). Uneori, mișcările copilului sunt prea bruște sau sacadate, au o forță prea slabă sau prea mare, sunt prea rapide sau prea lente și nu își ating ținta. El preferă rutinele și opune rezistență la schimbare.
Este foarte important pentru un astfel de copil să învețe moduri în care se organizează și se planifică acțiunile pentru realizarea unui obiectiv. Putem veni în ajutorul său făcând un calendar cu activitățile pe care le are de îndeplinit într-o zi. Pentru a sparge rutina, putem să introducem câte un element surpriză care să fie motivant. De exemplu, se poate organiza o mini vânătoare de comori pentru a găsi următorul bilețel cu activitatea pe care copilul o are de îndeplinit.
Sper că discuția și exemplele prin care putem să dezvoltăm atașamentul piticilor cu hipersensibilitate senzorială vă sunt utile. Rămân la dispoziția voastră cu răspunsuri pentru eventualele întrebări pe care le aveți.
Alexandra Mitroiu, Psihopedagog

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult: