Strategii pentru a încuraja comportamentele pozitive

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor – atât pentru binele lor cât și pentru a celorlalți.

Atât noi adulții (părinți, educatori, terapeuți etc.) cât și copiii, nu suntem ființe perfecte, totuși, cea mai bună metodă de predare necesită un plan de disciplină eficient. E important pentru părinți și pentru specialiști să știe cum să gestioneze comportamente probleme dar și cum să încurajeze comportamentele pozitive. O disciplină bună, cu alte cuvinte, duce la o predare bună și la vremuri bune.

Încurajarea comportamentelor pozitive poate implica un efort mai mare atât pentru adult cât și pentru copil- decât gestionarea comportamentelor problemă. De aceea, vă propunem câteva metode simple pentru a ajuta la încurajarea acțiunilor pozitive la copilul dumneavoastră. Uneori veți putea pune în aplicare doar una dintre aceste metode, alteori vă veți folosi de două sau chiar trei metode.

O primă metodă este întărirea pozitivă/lauda. Laudele ar trebui să apară des, în fiecare zi. Numărul laudelor și a alor interacțiuni pozitive ar trebui să depășească numărul comentariilor negative la un raport de aproximativ trei la unu (trei laude la un comentariu negativ). Un prim gând ar putea fi că acest lucru este aproape imposibil sau greu de făcut, însă dacă vă uitați cu atenție, nu ar trebui să apară probleme în a găsi un comportament pozitiv de întărit. Câteva exemple ar putea fi: “Ți-ai început temele singur! Ești foarte tare”, “Ți-ai pus hainele înapoi în dulap, super!”, “Te-am văzut cum ai jucat astăzi fotbal. Te-ai descurcat foarte bine!”.

Odată ce ați pus copiii să realizeze cu succes un anumit comportament pozitiv, întărirea pozitivă poate ajuta la menținerea cooperării sau a performanței bune. Cu toate acestea, trebuie acordată o mare atenție la cum oferim aceste laude deoarece acestea ar trebui adaptate într-o oarecare măsură pentru fiecare copil și fiecare situație în parte. Unii copii preferă întărirea verbală pozitivă emoțională și elaborată, în timp ce altora nu le place.

Două trucuri suplimentare care pot ajuta ca laudele să aibă un efect și mai mare la stima de sine a copilului: lăudați copilul în fața altor oameni și oferiți laude neașteptate.

„Cronometrele de bucătărie” sunt dispozitive minunate pentru încurajarea unui comportament pozitiv la copii. Cronometrele, de orice fel chiar, pot fi de mare ajutor pentru aproape orice comportament pozitiv – fie că este vorbă de a-și pune hainele înpoi, de a strânge după o activitate sau de o tranziție dintre două activități. Copiii, în mod special cei mai micuți, au tendința naturală de a dori “să bată” dispozitivul mecanic de ticăituri.

O altă strategie prietenoasă și motivantă este graficul. Cu graficele, veți folosi ceva ca un calendar pentru a ține evidența a diferitelor comportamente pozitive ale copilului. Puteți pune acest calendar fie pe biroul copilului sau să le afișați într-un loc cât mai vizibil și ușor de accesat. Un astfel de calendar poate fi personalizat în funcție de copil. De exemplu, zilele săptămânii vor fi trecute orizontal în partea de sus iar comportamentele vizate vor fi trecute unul sub celălalt în partea stângă. În momentul în care copilul finalizează sarcina în mod satisfăcător, puteți indica acest lucru în calendar cu stickere pentru copiii mai mici și numere, puncte sau note pentru copiii mai mari.

Cu aceste calendare, întărirea pozitivă poate veni din trei lucruri: graficul în sine, laudele din partea adultului și satisfacția de a face o treabă bună. Putem numi aceste trei lucruri întăritori naturali. Scopul este de a ajuta copilul să dezvolte o motivație intrinsecă, mai degrabă decât să fie motivat doar de o recompensă extrinsecă/recompensă artificială. Uneori, totuși, întăritorii naturali pot să nu fie suficienți pentru a-l motiva pe copil să îndeplinească o sarcină iar atunci veți putea recurge la recompense artificiale (de exemplu: tokeni colorați, stickere, desert, timp extra pentru o activite plăcută etc.).

Acestea sunt doar câteva strategii pentru a întări comportamente pozitive. Cu timpul, punându-le în aplicare, vă va fi mult mai ușor să veniți cu strategii proprii. Ceea ce este important de reținut este că atunci când implementăm o intervenție, consecvența este necesară pentru a vedea rezultate – fie că sunt mici, fie că sunt îmbunătățiri majore.

Bibliografie:

Phelan, T. & Schonur, J. (2016). 1-2-3 Magic in the Classroom

Articol scris de: Lazăr Tanita – terapeut și coordonator Asociația Activity.

Ești cadru didactic? Află cum să integrezi lauda, distracția și iertarea în atmosfera clasei tale

Ești cadru didactic? Află cum să integrezi lauda, distracția și iertarea în atmosfera clasei tale

Când vine vorba de laudă, distracție și iertare profesorii au o muncă mai grea decât ne-am aștepta. Aceste trei elemente sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, ducând la creșterea stimei de sine și la întărirea relațiilor din viitor. Cu toate acestea, adulților le este dificil să se implice în aceste tipuri de comportament atât de des pe cât ar trebui.

Dar de ce?

Există un proverb care ne spune: ”Oamenii supărați fac zgomot, oamenii fericiți tac”. Acesta se referă la faptul că atunci când adulții sunt triști le oferă mai mult feedback copiilor (adică îi ceartă, dau o atenție mai mare comportamentelor negative), dar atunci când sunt fericiți, aceștia tac. Practic, le este mai ușor să se lege de comportamentele nepotrivite, iar atunci când cei mici au comportamente pozitive, sunt tentați să nu spună nimic, să nu îi încurajeze, deoarece sunt normale.

Lauda este un constructor al stimei de sine pentru că recunoaște și întărește comportamentul unui copil. Când elevii fac ceea ce își dorește profesorul, este mult mai ușor să se distreze cu ei. De asemenea, iertarea este necesară atunci când copiii fac alegeri nepotrivite care agravează anumite situații. Este important să fie iertați astfel încât greșeala lor să nu deterioreze interacțiunile viitoare profesor - elev.

Care sunt cauzele deficitului de feedback?

Un deficit de feedback pozitiv poate fi rezultatul a două lucruri: starea de spirit a profesorului în general sau modul în care se simte acel profesor în legătură cu un alt copil, în general sau într-un anumit moment.

Câteva explicații

Cercetările au confirmat faptul că adulții care nu se simt bine cu ei înșiși și care sunt nefericiți, sau care suferă în viața personală, nu îi vor lăuda pe alții. Adulții depresivi, de exemplu, sunt cunoscuți drept îndepărtați, izolați, și uneori, aproape indiferenți cu cei din jur. Acestora le este dificil să aibă energie pozitivă, iar copiii știu și simt asta în preajma lor. Factorii de stres îi pot face pe adulți mai egocentrici și sunt mai puține șanse să aprecieze și să recompenseze copiii pentru lucrurile minore, dar bune pe care le fac.

De aceea, pentru a-și exprima eficient laudele, a se distra și a-și exercita iertarea în sala de clasă, un profesor trebuie să aibă grijă de starea lui interioară. Nevoile sale personale ar trebui să fie îndeplinite pentru a avea succes la clasă.

Starea de spirit a profesorului față de elevii săi

Deseori întâlnim profesori supărați din cauza comportamentului unuia sau a doi elevi care perturbă liniștea clasei. În astfel de situații, tendința este de a da vina pe copil sau pe părinți: dacă elevul s-ar strădui mai mult sau ar asculta; dacă părinții i-ar da micul dejun și l-ar aduce la timp la școală, atunci lucrurile ar fi mai bune.

De aceea, este important ca profesorii să facă tot ceea ce pot pentru elevii lor în timpul pe care îl petrec împreună la școală și să profite la maximum de ceea ce pot face, mai degrabă decât să își facă griji de ceea ce nu pot face.

Pentru a-i ajuta pe elevi să progreseze, ei ar trebui să-i determine să realizeze că au puterea de a face alegeri bune sau rele. Aici intervine conceptul de iertare. Adevărata iertare nu înseamnă că trebuie să fie de acord sau să aprobe ceea ce a făcut un copil. Mesajul poate fi următorul: ”Ce ai făcut nu a fost în regulă, dar ai plătit consecința și acum putem merge mai departe.”

Totodată, profesorul trebuie să aibă răbdare cu el însuși și cu clasa lui. Obiceiurile sunt greu de schimbat, dar dacă va continua să lucreze la cei trei pași (laudă, distracție și iertare), va descoperi că lucrurile sunt mai ușoare. Și copiii îl vor admira și asculta mai mult, ceea ce va duce automat la și mai multă laudă.

În multe privințe, lauda, distracția și iertarea sunt pentru copii ceea ce sunt apa și îngrășământul pentru plante. Așa că nu uitați: doze regulate de laudă + distracție + doze regulate de iertare = RELAȚII BUNE între profesor și elev.

Dacă ești cadru didactic și vrei să îți îmbunătățești relația cu elevii sau competențele privind managementul clasei, te așteptăm la cursul „Managementul clasei - de la un teren minat la un trib unit", pe 28 aprilie. Află detalii aici.

Articol scris de Raluca Berchez

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Recomandare de carte: “M-am născut într-o zi albastră. În mintea extraordinară a unui geniu autist”

Recomandare de carte: “M-am născut într-o zi albastră. În mintea extraordinară a unui geniu autist”

2 aprilie este Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului.  Dacă acum 50 de ani autismul era considerat o afecțiune rară, astăzi 1 din 68 de copii o au, 29% în doar 2 ani, sau, conform unui studiu din 2007, 1 din 150.  În SUA, 1 din 42 de bebeluși băieți născuți astăzi, vor fi diagnosticați cu autism înainte de vârsta de 3 ani, iar fete 1 din 189, conform unui studiu de 16 ani. Numărul persoanelor de sex masculin a crescut de 4 ori și numărul persoanelor de sex feminin a crescut de 7 ori, în ultimii 15 ani. (Disconnected Kids, dr. Robert Melillo, 2009).

Acest prim articol dintr-o mini-serie, este mai special, pentru că autorul cărții este o persoană cu…AUTISM. Cartea este scrisă de un geniu autist, diagnosticat cu sindrom Asperger, dar următoarea pe care o vom prezența, este a unui copil de 13 ani, un autist non-verbal!

“M-AM NĂSCUT ÎNTR-O ZI ALBASTRĂ În mintea extraordinară a unui geniu autist” este scrisă de Daniel Tammet (n. 1974), diagnosticat la vârsta de 25 de ani, în urma unui interviu clinic la “Centrul de cercetare asupra autismului”, de la Universitatea Cambridge, cu sindromul savantului /sindromul Asperger, o tulburare relativ ușoară și funcțională, din spectrul autist. Nu știe nimeni cu siguranță ce anume cauzează sindromul Asperger, doar că este o afecțiune cu care te naști. Neurologi eminenți au studiat apoi îndeaproape cazul sau. A publicat 3 cărți, una dintre ele (tradusă chiar de el în franceză), are o abilitate ieșită din comun de a învață limbi străine (a învățat islandeza în cinci zile!), vorbește fluent 10 limbi și a devenit celebru după ce a recitat în public, timp de 5 ore, primele 22 514 zecimale ale numărului PI.  Astăzi coordonează un site, unde cei care doresc să învețe limbi străine, pot să o facă după o metodă inventată de el. Are o viață independentă, prieteni, și ține prelegeri publice, în care încearcă să dezvăluie mai multe despre lumea necunoscută, inaccesibilă, uluitoare, a unui…autist.

Cartea este emoționantă, o mărturie a unui proces dureros de conștientizare a diferențelor față de ceilalți copii, cu amintiri din copilărie, într-o Londra a anilor ’80, când se cunoșteau puține lucruri despre sindromul Asperger. Iată câteva fragmente:

M-am născut pe 31 ianuarie 1979. O zi de miercuri. Știu asta pentru că în mintea mea data e albastră și zilele de miercuri sunt întotdeauna albastre, la fel ca numărul 9 sau sunetul vocilor care se ceartă. (pag.7)"

*

"Nu țin minte să mă fi simțit singur la grădiniță, poate din cauză că eram atât de absorbit de cărți, mărgele și cercuri. Încetul cu încetul, sentimentul că sunt diferit de ceilalți copii începea să-și facă loc în mintea mea, dar din cine știe ce motiv, nu mă deranja. Încă nu simțeam nevoia să am prieteni; că să fiu fericit, îmi era de ajuns să mă joc singur.

Când era rândul jocurilor în grup, cum ar fi jocul scaunelor muzicale, refuzam să particip. Eram îngrozit că vreunul din copii ar putea să mă atingă, atunci când se imbranceau pentru scaunele libere. Oricât a încercat, educatoarea n-a reușit să mă convingă. Până la urmă, mi-a dat voie să stau deoparte, lângă un perete, și să-i privesc pe ceilalți cum se joacă. Cât timp mă lăsau în pace, eram fericit.

Când mă întorceam de la grădiniță, urcam repede la mine în camera. Dacă eram obosit sau supărat, mă băgam sub pat pe întuneric, și stăteam acolo. Tata și cu mama s-au învățat să bată încetișor la ușa înainte să între că să vadă ce fac. Mama mă punea mereu să-i povestesc cum a fost la grădiniță. Își propusese să mă încurajeze să vorbesc pentru că eram mult prea tăcut, cea mai mare parte din timp. (pag.34)"

...

"Acum, când scriu despre acei ani, sunt uimit când mă gândesc ce mult au făcut părinții mei pentru mine, chiar dacă erau destul de săraci, pe atunci. Să-i ascult povestind despre primii ani a fost o experiență magică, am putut să văd, privind în urmă, rolul pe care l-au avut în formarea omului care sunt azi. În ciuda nenumăratelor mele probleme, a lacrimilor și crizelor de nervi, dar și a altor dificultăți, m-au iubit amândoi necondiționat și au făcut tot ce le-a stat în putință că să mă ajute, cu infinită răbdare. Ei sunt eroii mei.” (pag.35)"

Dragi părinți, , după ce veți citi cartea, scrisă de altfel foarte ușor, ca o poveste (adevărată însă), vă veți privi copilul special cu mai multă speranță.

Trăim într-o epoca în care genetica a progresat atât de mult, încât clonează ființe vii, iar tehnologia a creat inteligența artificială, care imită inteligența umană. Astăzi, în 2023, încă nu se cunosc cauzele autismului…  Curios, nu? Știați că, Thomas Alva Edison, nascut in 1847  (secolul trecut !), inventatorul becului incandescent (+inventator cu 1093 de patente în SUA), nu a vorbit până la vârstă de 4 ani și chiar și atunci când a început să o facă, a folosit limbajul într-un mod diferit față de ceilalți copii? Despre ce decizie a luat mama lui, când băiatul ei special a împlinit 11 ani, într-un articol viitor...

Sursă: “M-AM NĂSCUT ÎNTR-O ZI ALBASTRĂ În mintea extraordinară a unui geniu autist”, Ed. Philobia, 2012

de Daniel Tammet

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Caracteristici

ADHD reprezintă o tulburare neurobiologică caracterizată printr-o dezvoltare necorespunzătoare de inatenţie (deficit de atenţie), hiperactivitate şi impulsivitate, simptome ce pot apărea în diferite contexte sociale (acasă, în parc, la şcoală sau în alte activităţi sociale). (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Afectează în mod negativ activităţile şcolare şi profesionale. La debut, ADHD, indiferent dacă este însoţit sau nu de întârziere mintală, se poate manifesta cu hiperactivitate, deficit de atenție, copilul atinge jucăriile fără a se juca cu ele, este capabil să iniţieze şi să menţină relații sociale doar pe perioade scurte, are limbaj expresiv prezent, dar cu valoare de „cuvânt-propoziție“, nu respectă regulile și nu înţelege interdicţia. (Dobrescu, 2003 apud Rad, Costinescu & Dobrescu, 2008).

Este o tulburare de comportament frecvent diagnosticată în copilărie, fiind estimat că poate afecta 3 până la 7 % dintre copiii care au vârstă şcolară. De cele mai multe ori, simptomatologia persistă şi la vârsta adolescenţei, precum şi la cea adultă. (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Conform studiilor de specialitate, ADHD este o tulburare care se transmite ereditar, de la părinţi la copii. Cu toate acestea, poate fi și rezultatul unei corelaţii dintre acești factori ereditari cu cei de mediu şi psihosociali. Evenimentele care pot declanşa apariţia acestei tulburări poate fi, de exemplu, un mediu familial în care apar frecvent tensiuni sau lipsa unui climat afectiv şi relaţiile ce se stabilesc în aceasta.

Diagnostic

Pentru a fi diagnosticat, simptomele trebuie să persiste cel puţin 6 luni, la o intensitate necorespunzătoare nivelului de dezvoltare, afectând negativ activităţile sociale, dar şi pe cele din mediul şcolar şi profesional. 

Fiecare dintre cele trei medii implică următoarele simptome:

Deficitul de atenţie (DSM-5, 2016):

  • lipsa capacităţii de concentrare asupra detaliilor, individul are tendinţa să omită sau să rateze detalii în cazul unor sarcini, iar munca nu este temeinică.
  • dificultăţi în menţinerea atenţiei în efectuarea unor sarcini sau în activităţi distractive (de exemplu, în cadrul jocului)
  • lipsa unei capacităţi de a asculta interlocutorul
  • dificultăţi în urmarea exactă a unor instrucţiuni, în finalizarea unor sarcini (de exemplu, teme, activităţi casnice)
  • dificultăţi în a se implica în sarcini ce presupun un nivel de efort ridicat
  • deseori are tendinţa de a pierde obiectele necesare unor sarcini sau activităţi (de exemplu, instrumente de scris, chei, ochelari, cărţi)
  • de cele mai multe ori este distras de stimuli externi

Hiperactivitate (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009, pag. 88-89):

  • dificultăţi în a respecta reguli sociale (de exemplu, aşteptarea rândului)
  • adesea se joacă cu picioarele, cu mâinile sau se foieşte pe scaun
  • dificultăţii de a aştepta pe scaun
  • are tendinţa de a vorbi excesiv de mult
  • de cele mai multe ori se află într-o continua mişcare

Impulsivitate:

  • nu are capacitatea de a aştepta să i se adreseze o întrebare, venind deja cu formularea răspunsului
  • adesea îi întrerupe sau deranjează pe ceilalţi, intervine în conversaţii sau în jocurile altora

Intervenţie

Diagnosticul este stabilit de medicul specialist psihiatru. Pe baza unei evaluări complexe, se realizează o anamneză din care medicul obţine informaţii cu privire la istoricul copilului de la părinte şi educatori, ulterior interpretând rezultatele testelor psihologice specifice.

Pe lângă medicamentaţie, foarte importantă este şi angajarea copilului într-un program de terapie comportamentală în care acesta să aibă reguli clare, iar programul de intervenţie să vizeze următoarele aspecte:

  • dezvoltarea atenţiei şi capacităţii de concentrare
  • îmbunătăţirea performanţelor şcolare
  • diminuarea comportamentului agresiv
  • creşterea încrederii în sine

Bibliografie:

  1. Organizația ,,Salvaţi Copiii’’. 2009. Ghid de intervenţie psihosocială destinat profesioniştilor care lucrează cu copiii cu vârste între 0-6/7 ani cu probleme de sănătate mintală. Bucureşti: Speed Promotion.
  2. DSM-5 2016: manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale.Ed. a 5-a. Bucureşti: Editura Medicală Callisto.
  3. Rad, F., Costinescu, R., Dobrescu, I. 2008. ADHD şi tulburarea de spectru autist la vârste mici. În Revista Română de Pediatrie-XVII, Nr.1

Articol scris de Alexandra Ghilință și Raluca Brehoi

Urmăriți evenimentul Mituri și realități despre ADHD

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Analiza practică a comportamentului problemă este un model important de evaluare care poate crește probabilitatea de a ajunge la un tratament cât mai eficient pentru copiii cu tulburări de spectru autist. Mai multe studii au descris utilizarea Analizei Relației Sintetizate Intervievate-Informate (IISCA) pentru a arăta variabilele care influențează comportamentul problemă într-o varietate de cazuri, participanți și medii de lucru. În toate cercetările, IISCA a contribuit la înțelegerea factorilor care au provocat comportamentul problematic și stimulii care au influențat menținerea lor.

Componentele de bază ale analizei IISCA includ condiții multiple de testare și control pentru a evalua sensibilitatea comportamentului problemă în contexte izolate.

În ce constă analiza IISCA atunci când vine vorba de înțelegerea comportamentului problematic?

Primul pas constă într-un interviu deschis și detaliat cu părinții înainte de analiza în sine pentru a identifica informații importante, ce pot fi folosite mai târziu pentru a construi ipoteze privind factorii și stimulii ce pot influenţa comportamentul problematic. Rezultatele interviului sunt folosite pentru a realiza condițiile de testare și control potrivite pentru copil, care ajută la stabililirea contextului de testare și presupusa relație cu stimulii.

O analiză IISCA bazată pe performanță presupune o unică recompensare ce este întreruptă de introducerea unui factor de stimulare a comportamentului problematic. În aceste situații, evaluatorii sunt pregătiți să ofere un stimul de întărire la prima apariție a comportamentului problemă, atât grav, cât și mai puțin grav. Un aspect critic al IISCA pe bazează pe faptul că persoana evaluată trebuie sa fie relaxată înainte de introducerea primului stimul de către evaluator.

Exemple din practica terapeutică

Un exemplu concret din literatura de specialitate a constat în utilizarea IISCA pentru a evalua un comportament problematic sever în rândul a cinci copii cu autism internați într-o clinică din sudul Italiei. Interviul deschis, despre care am discutat și mai sus, a fost util în confirmarea presupușilor factori și stimuli în situația fiecărui comportament problematic al fiecărui particpiant. Informațiile bogate obținute prin interviurile deschise au făcut posibilă identificarea stimulilor relevanți din punct de vedere cultural ce pot influența comportamentul problematic.

De asemenea, durata scurtă de timp pentru efectuarea acestui model de analiză a contribuit și la siguranța participanților și a terapeuților. Analiza IISCA bazată pe performanță este sensibilă la diferențele culturale și la experiențele individuale de viață ale participanților.

În concluzie, analiza IISCA provoacă răspunsuri diferite în funcție de caracteristicile participanților. Avantajul este faptul că în acest fel poți adapta modelul terapeutic în funcție de nevoile fiecărui copil, dar și în funcție de profilul său cultural. De aceea, interviul inițial rămâne decisiv pentru evoluția analizei.

Bibliografie:

Luigi Iovino, Floriana Canniello, Roberta Simeoli, Maria Gallucci, Rosaria Benincasa, Davide D’Elia, Gregory P. Hanley & Anthony P. Cammilieri (2022): A new adaptation of the Interview-Informed Synthesized Contingency Analyses (IISCA): The performance-based IISCA, European Journal of Behavior Analysis, DOI: 10.1080/15021149.2022.2093596

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Webinar LIVE: Mituri și realități despre ADHD, marți, 29 noiembrie 2022

Webinar LIVE: Mituri și realități despre ADHD, marți, 29 noiembrie 2022

ADHD este un diagnostic pe care din ce în ce mai mulți copii îl primesc și care, netratat corespunzător, le poate afecta viața - de la modul în care relaționează, până la rezultatele școlare. Părinții au numeroase întrebări pe acest subiect, deseori găsind greu răspunsuri printre explicațiile științifice. Pentru a înțelege ce înseamnă ADHD, cum ne dăm seama că există riscul acestui diagnostic și care este tratamentul potrivit, vă invităm să urmăriți webinarul „Mituri și realități despre ADHD" marți, 29 noiembrie, de la ora 19,30. Acesta va fi transmis live pe pagina de Facebook a Asociației Activity.
 
Andrei Ionel Mocanu, psiholog, și Marius Rusu, psiholog, vor răspunde la toate întrebările voastre referitoare la copiii care au ADHD pe care le puteți transmite în avans, aici: https://forms.gle/SGyoirVRV8ZLv8ER8.
 
Subiecte de discuție:
  • cum ne dăm seama că piticii noștri au ADHD?
  • care este intervenția potrivită pentru ADHD?
  • cum își pot sprijini părinții copiii diagnosticați cu ADHD?
 Evenimentul face parte din seria de evenimente Fii un tată activ, organizate de Asociația Activity din anul 2019 în prezent.

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Comportamentul problematic la copii: Rezolvarea începe cu o evaluare obiectivă

Comportamentul problematic la copii: Rezolvarea începe cu o evaluare obiectivă

Clinicile de specialitate și, în general, psihologii, primesc numeroase solicitări de intervenție în cazurile de comportamente problematice la copii. De multe ori, aceste situații vin la pachet cu un diagnostic și presupun un demers terapeutic complex.

Totuși, dacă analizăm doar intervenția privind comportamentul problematic la copii, trebuie să ne concentrăm, în primă fază, pe evaluare.

Care sunt etapele evaluării comportamentului problematic?

Procesul de evaluare practic are etape principale:

  1. evaluarea indirectă (bazată pe lipsa obervațiilor);
  2. evaluarea descriptivă (bazată pe obervații directe asupra mediului de lucru, unde se află copilul evaluat și ceea ce se află în jurul lui)
  3. analiza practică (bazată atât pe observații directe, cât și pe manipularea mediului de lucru, adică schimbarea anumitor lucruri din mediu pentru a determina modificarea comportamentului).

Este recomandată o evaluare cu cât mai mult detalii având în vedere că se pot omite unele aspecte importante. O tehnică utilă în acest sens este interviul pentru că aduce clarificări referitoare la comportamanetele obișnuite, neproblematice, cât și cele unice sau de moment. Pentru o analiză bine făcută este necesară o relație puternică între client (copil, dar și familie) și terapeut în timpul procesului de interviu și de observație.

Observația și interviul pot avea loc în contexte de joacă și alte momente de petrecere a timpului liber alături de introducerea unor recompense (întăritori) automați.

Care este rolul interviului în evaluarea comportamentelor problematice?

Rolul interviului este de a descrie dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber și de a identifica posibilele motive care conduc la comportamentul problematic.

Nu există o rețetă standard, dar sunt câțiva pași importanți în diminuarea comportamentelor problematice

Dincolo de observație și interviu, terapeutul trebuie să aibă în vedere o serie de ședinte de cercetare 1 la 1 cu copilul. De asemenea, este recomandată realizarea unui grafic care să conțină toate informațiile primite în urma interviului și analizei, alături de interpretarea acestora. Graficului i se adaugă explicațiile pentru procesele comportamentale – cum s-a ajuns în acest stadiu. Nu în ultimul rând, toate aceste analize trebuie prezentate tuturor persoanelor care intră în contact cu copilul.

Care este sursa comportamentelor problematice?

De cele mai multe ori, comportamentele problematice se învață din mediul înconjurător (familie, școală, alte contexte frecvente din viața copilului) și sunt reacții care servesc unui scop al copilului. Practic, simte sau crede că prin acest fel de a relaționa își va atinge un anumit obiectiv. Nu există copii agresivi, ci contexte care susțin agresivitatea, iar un comportament problematic se poate dezvolta și menține în condiții obișnuite, în absența unui factor specific cu putere mare de a declanșa o schimbare.

În concluzie, etapa de evaluare este decisivă atunci când vine vorba de ajutarea copiiilor cu provocări comportamentale. Din aceasta derivă următorii pași foarte importanți pentru diminuarea comportamentelor problematice.

Bibliografie:

Hanley, G. P. (2012). Functional assessment of problem behavior: Dispelling myths, overcoming implementation obstacles, and developing new lore. BAP, 5, 54-72.

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Primii pași pentru începerea programului de toaletă

Primii pași pentru începerea programului de toaletă

Este bine știut faptul că scutecele reprezintă un cost suplimentar în sânul familiilor cu copii mici, ce testează răbdarea părinților în schimbarea lor. Odată cu creșterea celor mici, părinții sunt tot mai speriați de ideea începerii unui program de toaletă, iar nesiguranța acestora se amplifică în cazul copiilor cu autism, deoarece lupta cu simptomele tulburării nu este ușoară. Acest proces de învățare este tot mai dificil din cauza comportamentelor repetitive, copiii cu autism având probleme în a simți și a reacționa la senzația unei vezici pline sau a unor haine ude.

Cum abordăm această situație?

Deși părerile specialiștilor sunt împărțite, câteva lucruri sunt certe: niciodată copiii cu autism nu ar trebui să simtă rușine sau să fie forțați mai mult de capacitățile lor. Este nevoie de răbdare și consecvență, întrucât procesul este unul îndelungat, format din mai mulți pași peste care părinții nu ar trebui să sară.

„Când ar trebui să înceapă programul de toaletă copilul meu?” - este una dintre cele mai dese întrebări adresate de părinți, iar răspunsul este simplu: vârsta variază, iar controlul sfincterian se învață. Literatura de specialitate ne spune că în jurul vârstei de 2 ani și jumătate - 3 ani, copiii învață să folosească toaleta. Însă orice posibilă întârziere a controlului sfincterian, până la împlinirea vârstei de 3 ani, nu ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți.

Câteva statistici arată că până la vârsta de 5 ani, 85% dintre copii știu să meargă la toaletă, iar până la vârsta de 6 ani majoritatea copiilor au dezvoltat controlul atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

Cum știm când este momentul potrivit  pentru introducerea programului de toaletă?

Există câteva detalii la care putem fi atenți pentru a identifica pregătirea copilului: cel mic își scoate scutecul după ce acesta este ud sau murdar, se ascunde în locuri izolate pentru a urina, rămâne uscat pentru mult timp, stă pe toaletă fără a elimina ceva și vă caută privirea pentru o posibilă laudă.

Un prim pas în programul de toaletă constă în identificarea momentelor de eliminare a urinei și a scaunului, ce vă vor ajuta în stabilirea frecvenței cu care copilul va sta pe toaletă. Pe tot parcursul acestui program, este important ca cei mici să urmeze aceeași ordine a pașilor. De altfel, este important să-i oferiți copilului cantități mari de lichide, să-i verificați pantalonii și, nu în ultimul rând, nu uitați de recompense - o parte foarte importantă. Acest ciclu poate fi continuat până când copilul ajunge să folosească toaleta în mod constant, înlăturând treptat prompturile (verbale, fizice și gestuale).   

În final, programul de toaletă este unul dintre cele mai mari provocări peste care părinții sunt nevoiți să treacă, fiind un bun exemplu de răbdare și disciplină. Este vorba despre un întreg proces, în cadrul căruia recompensele și laudele nu trebuie să lipsească.

Bibliografie:

Abilitățile de autoservire la persoanele cu autism: o metodă sistematică de predare. Stephen R. Anderson, Amy L. Jablonski, Marcus L. Thomeer, Vicki Madaus Knapp; trad.: Ileana Achim.- București, editura Frontiera, 2013.

Articol scris de Cătălina-Ioana Chiriță, voluntar

 

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Cum stimulăm vorbirea la copiii cu abilități verbale minime sau inexistente?

Cum stimulăm vorbirea la copiii cu abilități verbale minime sau inexistente?

Știu că este greu, dar există sisteme pe care le puteți folosi pentru a vă ajuta copilul să comunice chiar dacă este non-verbal. Folosirea unui sistem non-verbal este punctul cu care veți începe dacă piticul nu a vorbit niciodată sau dacă ați încercat să-l faceți să întrebe verbal, dar nu ați reușit. De exemplu, îl puteți ajuta să facă gestul legat de cuvântul „banană” în limbajul semnelor sau îi puteți arăta o poză cu o „banană”. Există câteva strategii eficiente pe care le puteți folosi pentru a vă crește șansele de a determina copilul non-verbal să vorbească care vă vor ajuta să comunicați mai clar:

  • Limbajul mimico-gestual;
  • Dispozitivele vocale artificiale;
  • PECS (sistem de comunicare cu schimb de imagini);

 Limbajul mimico-gestual ajută la îmbunătățirea vocalizării și le arată vizual copiilor că fiecare cuvânt este diferit. De exemplu, sunetele „minge” și „tort” sunt diferite, la fel ca semnele corespunzătoare. Așa cum se întâmplă în vorbire, există o mișcare diferită pentru fiecare cuvânt. Așadar, odată ce un copil învață semnul corect pentru prăjitură, este de obicei destul de ușor să înveți să folosești acel semn atunci când vede o imagine sau dacă este necesar, să răspunzi la întrebări precum „Numește ceva ce mănânci” cu același semn. Astfel, copilul are posibilitatea de a folosi semnele mimologice pentru a acoperi toți operanții. Dar limbajul mimico-gestual are și dezavantaje: Adulții trebuie să învețe să-l folosească astfel încât să fie eficient pentru copii. Adulții care lucrează cu copiii trebuie să înțeleagă principiile ABA, cum ar fi asociere, întăritori, indicii, învățarea de aproximare succesivă și indicii de diminuare.

Dispozitivele artificiale de comunicare vocală sunt sisteme artificiale de comunicare vocală (cu sinteză a vorbirii) sau, mai clar, dispozitive în care copilul selectează și apasă un buton, iar acesta reproduce vorbirea.

Sistemul PECS (sistem de comunicare cu imagini) reprezintă o abordare sistematică care constă în învățarea copilului să folosească imagini pentru a cere obiecte.

Unul dintre avantajele comune ale sistemului de comunicare vocală artificială și PECS este că imaginile din sistemul PECS și cuvintele generate de sistemul electronic sunt ușor de înțeles de către adulți și alți copii.

Un alt mod pentru a-i determina pe copii să vorbească constă în predarea limbajului semnelor, în contextul unei solicitări, fiind cea mai bună modalitate pe care o cunosc pentru a ajuta un copil care nu vocalizează sau vocalizează foarte puțin.

Există și alte lucruri pe care le puteți face pentru a încuraja vorbirea.

În primul rând, va trebui să îmbogățiți mediul copilului bombardându-l cu termeni simpli. Când mă implic prima dată într-un program de intervenție (fie acasă, fie la școală), aud un limbaj bogat folosit în prezența copilului, prea complex pentru cei care nu pot vocaliza pentru a înțelege. .

O altă modalitate de a transforma vorbirea într-un întăritor este de a încuraja și de a recompensa orice bolboroseală, sunet sau aproximări ale cuvintelor. Pentru a afla ce sunete scoate copilul și cât de des le scoate, stabiliți o perioadă de timp (15 minute de exemplu) și luați o bucată de hârtie pentru a nota ceea ce auziți. Faceți acest lucru de mai multe ori pentru a vă obișnui. Dacă auziți „ba ta ta” , apoi „ma ma” într-o perioadă de 15 minute, veți vedea că, deși rata de bolboroseală este lentă, capacitatea lui de a pune împreună consoanele și vocalele este destul de bună, iar sunetele pe care le scoate pot fi transformate în cuvinte.

Terapia logopedică poate fi, de asemenea, utilă, mai ales atunci când este utilizată ca parte a unei abordări comportamentale, dar terapia obișnuită a vorbirii eșuează adesea la copiii care nu vocalizează deloc. Acest lucru este subliniat de rezultatele bune obținute de logopezi precum Joanne Gerenser, Nancy Kaufman și Tamara Kasper, care au încorporat elemente de ABA în tehnicile pe care le-au folosit. Există mai multe tehnici, care s-au dovedit eficiente prin studii, care pot crește șansele unui copil de a-și realiza sau de a-și îmbunătăți vorbirea.

Limbajul semnelor este de departe cea mai bună metodă de a-i învăța pe copiii non-verbali să pună întrebări. Puteți lucra cu un logoped pentru a vă ajuta să formați cuvinte.

A face un copil să vorbească ar trebui să fie un efort de echipă. Utilizarea unitară a acestor tehnici va îmbunătăți șansele aproape ale oricărui copil de a vorbi și de a fi înțeles. Indiferent de vârsta copilului, nu renunțați la speranța că într-o zi va vorbi, continuând să-l ajutați să-și extindă limbajul, folosind abordarea verbal-comportamentală, pentru a include limbajul semnelor.

Articol scris de Letisia Sora

Sursa: Barbera, M., (2009).  Terapia axată pe comportamente verbale, Four You, Bucureşti. 

 

 

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Procedura de pairing – ce este și cum poate contribui la dezvoltarea copiilor cu TSA?

Procedura de pairing – ce este și cum poate contribui la dezvoltarea copiilor cu TSA?

Psihologia comportamentală ne învață că un stimul nou învățat poate determina diverse comportamente. Acest lucru poartă denumirea de condiționare a respondentului. Nu se poate vorbi despre ea fără a face referire la Ivan Petrovich Pavlov, psiholog care a introdus termenul de condiționare operantă pornind de la un experiment realizat pe câinele său.
Ce a presupus experimentul?
Câinelui i-a fost prezentată mâncare (adică un stimul necondiționat) și, drept urmare, acesta a început să saliveze (acesta fiind un reflex necondiționat). Ulterior, odată cu aducerea hranei, a fost introdus sunetul unui metronom (stimul neutru). După câteva încercări, câinele a început să saliveze ca răspuns la sunetul metronomului (reflex condiționat). Drept urmare, sunetul metronomului a devenit un stimul condiționat. Condiționarea respondentului are cea mai mare eficiență atunci când stimulul neutru este prezentat concomitent cu stimulul necondiționat, în acest caz metronomul alături de hrană.
Dar ce legătură are această discuție cu dezvoltarea copiilor cu tulburări de spectru autist?
Multe teorii ale dezvoltării copilului subliniază importanța motivației și a creșterii continue a interesului către diverse activități. Comportamentul uman este puternic legat de interesele și preferințele noastre. Setul de factori motivatori pe care îl dobândim determină un întreg repertoriu de comportamente pe care le dezvoltăm. În cazul copiilor cu tulburare de spectru autist (sau cu alte dizabilități intelectuale) acest set de interese este redus și tinde să aibă un caracter mai degrabă repetitiv. În plus, motivația limitată sau neobișnuită observată la persoanele cu autism are implicații majore pentru recuperare și pentru rezultatele pe termen lung ale terapiei.
Un prim pas în creșterea interesului pentru activități sau persoane noi constă în identificarea factorilor motivatori și a preferințelor persoanei în cauză ce suferă de autism. Există două categorii de factori motivatori: cei necondiționați (primari) - care nu necesită un istoric de învățare, așa cum era hrana în experimentul lui Pavlov, și cei condiționați (secundari) - stimuli neutri care devin motivatori (metronomul în cazul de mai sus) datorită relației (pairingului) acestora cu alți factori (fie condiționați, fie necondiționați). Aceștia pot fi de diverse tipuri: comestibili, senzoriali (de exemplu, masajul), tangibili (de exemplu, jucăriile), activități (de exemplu, jocurile) sau sociali.
Atât preferințele cât și factorii motivatori trebuie evaluați în paralel, într-un mod obiectiv și structurat. Evaluarea preferințelor identifică relevanța lor, stimulii la care o persoană reacționează și condițiile în care se mențin aceste preferințe. Procedurile de evaluare frecvent utilizate de specialiști sunt: observarea persoanei într-un context în care are acces liber la mai mulți stimuli, prezentarea diferiților stimuli într-o serie de încercări și, acolo unde este posibil, adresarea de întrebări persoanei în cauză despre preferințele sale. Trebuie reținut faptul că o evaluare a preferințelor nu identifică efectele motivatoare ale stimulilor. Un stimul este considerat motivator/determinant doar atunci când conduce la creșterea frecvenței și/sau duratei comportamentului pe care este menit să îl întărească.
În concluzie, procedura de pairing presupune prezentarea concomitentă și repetată a unui stimul neutru alături de un stimul ce are capacități de motivare, până când cel neutru devine la rândul sau motivator și poate determina același comportament. Procedura este deseori utilizată de specialiștii în terapia cognitiv-comportamentală pentru a determina mărirea ariei de interese la persoanele cu tulburări de spectru autist.
Articol scris de Iasmina Marinescu

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Rolul părinților în recuperarea copiilor cu tulburări în dezvoltare

Rolul părinților în recuperarea copiilor cu tulburări în dezvoltare

Familia are un rol important în ceea ce privește recuperarea copiilor cu autism, fiind o instituție fundamentală și stabilă, în care copilul crește, se dezvoltă și se formează pentru viață. Ea are responsabilitatea de a-i forma personalitatea și de a-i satisface nevoile emoționale, asigurându-i sentimentul de siguranță.
Autismul este o afecțiune neurologică, care afectează dezvoltarea copilului, determinând dificultăți în comunicarea cu ceilalți, diverse tipuri de comportament și interese restrânse sau inflexibile.
Diagnosticul de autism afectează fiecare membru al familiei. Părinții au responsabilitatea de a se concentra pe ajutorul copilului cu dificultăți în dezvoltare, acest lucru putând produce stres în relația de cuplu. În cazul în care familia are mai mulți copii, aceștia se pot simți, la rândul lor, presați de diagnosticul fraților. În zilele noastre, părinții sunt implicați în multe activități atât sociale, cât și profesionale, însă, cu toate acestea, ei trebuie să își gestioneze timpul și banii pentru a-i putea fi alături copilului cu autism. Printre acestea se numără:
  • Participarea activă la toate activitățile indicate de specialist
  • Sprijinirea specialiștilor în alegerea unor strategii realiste în vederea evoluției și formării copilului
  • Crearea unui mediu favorabil, în care copilul să se simtă confortabil și în siguranță
  • Negocierea cu copilul si consultarea acestuia
  • Implicarea acestuia în diferite activități, atât în familie cât și în societate
  • Autoformarea pentru a dezvolta abilitățile copiilor, nu dizabilitățile
  • Secvențierea sarcinilor în etape scurte
  • Acordarea unor instrucțiuni simple, pas cu pas, succesiv și nu simultan
  • Alternarea activităților interesante și stimulante cu cele solicitante și plictisitoare pentru copil
  • Încurajarea micilor reușite la momentul producerii acestora
  • Aprecierea și lauda comportamentelor bune ale copiilor
  • Sprijinirea copilului pentru a recunoaște și numi emoțiile
  • Anticiparea și evitarea problemelor
  • Încurajarea prieteniilor
  • Să fie un model pentru copilul lor.
Așadar, părinților copiilor cu autism li se recomandă să fie consecvenți, să devină cei mai buni prieteni ai lor și să întocmească recurent o listă cu activitățile lor preferate în care se pot implica împreună. Așa își vor consolida relația și vor contribui în mod active la recuperarea celor mici.
Bibliografie
  1. Autism Speaks. Ghid pentru părinți. Servicii pentru familie. Fundația Romanian Angel Appeal, 2014
  2. Asociația Plai Transilvan. Ghid pentru părinții copiilor cu dizabilități. Părinți cu copii speciali. Oradea, 2015
Articol scris de Andreea Nafliu
 

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Servicii la domiciliu

Servicii la domiciliu

Serviciile la domiciliu sunt prestate numai la cererea părinților. Putem oferi consiliere individuală a părinților, evaluarea inițială a copilului, monitorizarea copilului la domiciliu și propunerea unor planuri de instruire de tip training de oliță, training de diversificare a alimentației, training de management comportamental, consilierea individuală a copilului, monitorizarea părintelui co-terapeut, terapie la domiciliu cu coordonarea aferentă.
Recomandarea noastră este ca serviciile la domiciliu să fie punctuale, copii beneficiind de mai multe servicii în cadrul centrului Activity de tipul terapie, stimulare senzorială, logopedie, activități de grup etc. Serviciile la domicilius unt, din punctul nostru de vedere, un ajutor pentru viața de familie și îmbunătățirea vieții sociale a familiei.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Formare specialiști/cadrele didactice

Formare specialiști/cadrele didactice

Cu o experiență de peste 7 ani în formarea cadrelor didactice, asistenților sociali și terapeuților ABA, membrii echipei Activity au livrat cursuri de lungă durată și workshop-uri pe teme precum: Gestionarea problemelor comportamentale, dezvoltarea abilitaților socio-emoționale, cum să combatem bullying-ul, ABC in terapia ABA.
În parteneriat cu alte instituții Asociația Activity a organizat cursuri de certificare ca educator specializat si pedagog social. 
Toate cursurile au fost livrate într-o manieră practică prin care participanții să pună toate principiile teoretice în practică.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Formare părinte co-terapeut

Formare părinte co-terapeut

Aparținătorii copilului cu tulburări în dezvoltare, participanți la serviciile Activity, pot beneficia de formare pentru parinte co-terapeut. De altfel noi recomandam ca fiecare parinte care beneficiaza de servicii terapeutice pentru copilul său, să intre în programul de formare întrucât maximizează șansele ca achizițiile copilului să usă fie mult mai mari, rapide și eficiente în viața lor de familie dar și socială.
Cursul presupune 12 ore de formare (distribuite în două zile) cuprinzând elemente teoretice dar și demonstrații, exerciții, video-uri, sesiuni de întrebări și răspunsuri.
În cadrul cursului participă nu mai mult de 6-8 părinți, mobilul acestei limitări fiind dorința noastră ca fiecare părinte să poată practica în siguranța grupului restrâns, să primească feedback personalizat, să corecteze ceea ce nu funcționează foarte bine. Plus că fiecare grup format poate funcționa ca un grup de suport pentru părinți atunci când părinții simt nevoia să împărtășească din provocările lor.
Părinții formați intră mai apoi în ședințele terapeutice ale copilului său în cadrul centrului, în primele ședințe urmărește procesul ca mai apoi să practice ceea ce a învățat în cadrul cursului, sub supervizarea terapeutului.
Rolul acestor acțiuni este ca părintele să poată prelua tehnicile terapeutice și să le aplice fie acasă, fie în contextele sociale în care familia se manifestă. Fiind un proces de formare, părinții pot cere monitorizare inclusiv la domiciliu, aceasta fiind realizată de către coordonatorii centrului.
În tot acest proces, părinții vor da feedback pentru ca specialiștii Activity să aibă date ce pot îmbunătăți procesul dar și pentru a vedea efectele co-terapiei din partea părintelui. 

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Ședințe de grup de consiliere pentru părinți

Ședințe de grup de consiliere pentru părinți

Așa cum știm meseria de părinte se învață în momentul în care devii părinte. Astfel uneori poți fi pus în fața unor situații pe care să nu știi cum să le gestionezi.  Sedintele de consiliere realizate în grup alături de alți părinți pot fi adevărate contexte de învățare pentru toți participanții.
Principiile teoretice vor fi puse în practică cu jocuri de rol, exerciții și materiale video folosind următoarele programe parentale validate știintific:
- Programul Cercul Sigurantei (Circle of Security) este un program de training psihologic si educatie parentala.
- Programul Triple P (Positive Parenting Program) asigură evaluare, intervenţie timpurie, tratament, psihoeducaţie, terapie de grup, intervenţie directă în familie şi şcoala, pentru părinţi şi copii aflaţi în situaţii de risc de a dezvolta o tulburare comportamentală. Este vorba despre un program multi-modular, cu mai multe niveluri de intervenţie, pornindu-se de la premisa că există grade diferite de manifestare a dificultăţilor comportamentale ale copilului, iar părinţii au nevoi diferite în ceea ce priveşte tipul, intensitatea şi gradul de asistenţă necesară.
- Programul 1-2-3 Magic prezintă o metodă de educație a copiilor inedită, simplă și incredibil de eficientă pentru disciplinarea copiilor, bazată pe educația prin blândețe, dar și fermitate.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Ședințe individuale de consiliere pentru părinți

Ședințe individuale de consiliere pentru părinți

Așa cum știm, meseria de părinte se învață în momentul în care devii părinte. Astfel uneori poți fi pus în fața unor situații pe care să nu știi cum să le gestionezi. Pentru diminuarea stresului parental, pentru dezvoltarea unor relații pozitive și gestionarea comportamentelor dificile specialiștii Activity vor ajuta cu empatie părinții să își dezvolte abilitățile parentale necesare. 
Principiile teoretice vor fi puse în practică cu jocuri de rol, exerciții și materiale video folosind următoarele programe parentale validate știintific:
  • Programul Cercul Siguranței (Circle of Security) este un program de training psihologic și educație parentală, bazat pe numeroase studii efectuate în domeniul teoriei atașamentului descrisă de John Bowlby, care îi ajută pe părinți sau pe îngrijitori să clădească relații securizante între ei și copiii lor, focusul fiind acela de a înțelege comportamentul ca un semnal către o nevoie specifică și de a acționa în direcția respectivă.
  • Programul Triple P (Positive Parenting Program) este aplicat cu succes în 27 ţări şi asigură evaluare, intervenţie timpurie, tratament, psihoeducaţie, terapie de grup, intervenţie directa în familie şi şcoala, pentru părinţi şi copii aflaţi în situaţii de risc de a dezvolta o tulburare comportamentală. Este vorba despre un program multi-modular, cu mai multe niveluri de intervenţie, pornindu-se de la premisa că există grade diferite de manifestare a dificultăţilor comportamentale ale copilului, iar părinţii au nevoi diferite în ceea ce priveşte tipul, intensitatea şi gradul de asistenţă necesară.
  • Programul 1-2-3 Magic prezintă o metodă de educație a copiilor inedită, simplă și incredibil de eficientă pentru disciplinarea copiilor, bazată pe educația prin blândețe, dar și fermitate. De ani de zile, milioane de părinți din întreaga lume folosesc premiatul program 1-2-3 Magic pentru a readuce fericirea și liniștea în familiile lor și pentru a-și recăpăta bucuria de a fi părinte. Tehnicile de parenting prezentate pentru creșterea copiilor sunt nu numai extrem de utile, dar mai ales educative!
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Grupuri terapeutice

Grupuri terapeutice

În cadrul ședințelor individuale de terapie copilul învață o bază de aptitudini. După ce copilul a început să progreseze și să aibă o bază minimă de cunoștințe, se face transferul acestora în grupuri cu alți copii de aceeași vârstă cu ei. Copiii cu cerințe speciale au nevoie de exercițiu pentru a înțelege anumite norme sociale, reguli de grup și cum să răspundă în activitățile de grup.
Asociația Activity organizează grupuri de pregătire a abilităților pentru grădiniță, școală și viață socială. În cadrul grupurilor de pregătire pentru grădiniță copiii învață să își aștepte rândul, să ceară și să împartă cu un alt copil, să participe în sarcini colective și să se joace funcțional cu partenerii de joacă.
În cadrul grupurilor de pregătire pentru școală îi învățăm pe copii să respecte reguli, să stea mai mult timp în sarcinile comune, să răspundă la întrebări, să poarte dialoguri cu partenerii de aceeași vârstă.
În timpul ședințelor de grup urmărim pe lângă dezvoltarea cognitivă și dezvoltarea socio-emoțională a copilului, îi ajutăm să înțeleagă emoțiile pe care le simt atât ei, cât și cei de lângă ei și îi ajutăm să răspundă în consecință.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Consiliere individuală pentru copii

Consiliere individuală pentru copii

Consilierea individuală pentru copii este oferită de membrii echipei și  este un proces personalizat pe nevoile copilului bazat pe activități ludice prin care să  dezvolte abilitățile socio-emoționale necesare pentru gestionarea situațiilor dificile cu care copii se pot confrunta.
Astfel oferim ajutor copiilor care au anxietate, deficit de atenție și hiperactivitate, tulburare obsesiv-compulsivă sau care au probleme cu agresivitatea.
În cadrul centrului sunt utilizate programe precum:
  • Da, poți! Curriculum programului Da, Poţi! cuprinde 5 module corespunzătoare celor cinci fundamente socio-emoţionale: încredere, perseverenţă, organizare, înţelegere şi rezistenţă.
  • Kids’Skills. Metoda Eu Pot în acțiune. O metodă centrată pe soluţii pentru a antrena copiii să-şi depăşească problemele şi dificultăţile
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Afterschool

Afterschool

Programul de afterschool este un serviciu oferit la solicitarea părinților copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani care sunt înscriși la celelalte servicii oferite de Asociația Activity.
Ne dorim ca toți copiii să fie integrați în învățământul de masă și pentru că sistemul actual de învământ are un curriculum stufos care provoacă dificultăți de învățare pentru majoritatea copiilor, am dezvoltat un program de afterschool pentru a veni în ajutorul beneficiarilor centrului Activity.
Pe lângă programele de recuperare și dezvoltare a unor abilități de viață cotidiană independentă, ne dorim să îi ajutăm pe beneficiarii noștri să se integreze în grupul de elevi, să se adapteze la programul zilnic, să își găsească un sistem de învățare potrivit nevoilor individuale, să reușească să își efectueze temele și să exerseze suplimentar și să aprofundeze sau să își însușească cunoștințele din curricula școlară, predată la clasă.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Stimulare senzorială

Stimulare senzorială

Integrarea senzorială este un proces neurobiologic prin care creierul uman reuşeşte să integreze şi să proceseze informaţiile din mediu. Integrarea senzorială are ca fundament trei simţuri de bază: vestibular, tactil şi proprioceptiv. Interconexiunea dintre aceste 3 simţuri începe să se formeze înainte de naştere şi continuă să se dezvolte pe măsură ce copilul creşte şi interacţionează cu mediul înconjurător.
Problemele de integrare senzorială pot apărea atât la copiii tipici, cât și la cei cu cerințe speciale, iar motivul principal se dovedește a fi  creierul care primește informația din mediu eronat și astfel decodează greșit informațiile.
În cadrul Asociației Activity beneficiarii participă la ședințe de intervenție senzorială individuală. Traseul senzorial se stabilește în urmă unei ședințe de evaluare și se readaptează în funcție de schimbările apărute. O ședință durează 50 de minute și pachetul poate să fie de la 2 ședințe/săptămână până la 5 ședințe/săptămână.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate