Recomandare de carte: Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare

Recomandare de carte: Terapia axată pe comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care are autism. Iată cum își începe Mary Lynch Barbera ultimul capitol al cărții, capitol care se adresează în special părinților copiilor diagnosticați cu afecțiuni din spectrul autist. Cu siguranță vă va fi de ajutor!

Dragi părinți,

Sfaturi despre cum să faceți față diagnosticului. Acestea sunt lucrurile pe care vi le-aș spune, dacă ați fi cel mai bun prieten al meu, când tocmai ați aflat că aveți un copil cu o dizabilitate care îi schimbă viață, cum ar fi AUTISMUL sau SINDROMUL DOWN.

Acceptați diagnosticul imediat

Cu cât înțelegeți mai curând că aveți un copil cu probleme, cu atât veți putea să-l ajutați mai repede. O prietenă mi-a spus, ceva mai demult, că atunci când copilul tău e diagnosticat cu autism, pătrunzi într-o lume cu totul nouă, care are în centru AUTISMUL. Mergând spre casă, după ce am plecat de la cabinetul pediatrului specialist în dezvoltare, care ne comunicase diagnosticul lui Lucas, Charles [soțul autoarei, medic] îmi spunea lucruri de genul: “Bănuiesc că n-o să se căsătorească niciodată și nici n-o să meargă la facultate,” ”O să trebuiască să locuiască toată viață cu noi” și așa mai departe. Cu ochii în lacrimi i-am spus să tacă, întru cât nu voiam să-mi însușesc acel tipar mental. Nu voiam să încep să prezic cum avea să fie Lucas peste 20 de ani. Prima mea prioritate era să îl înscriu într-un program INTENSIV de terapie ABA și să iau lucrurile încet, zi după zi. În cele din urmă, optimismul meu și pesimismul lui Charles s-au echilibrat, începând fiecare să asculte speranțele, visele și temerile celuilalt.

Obțineți cât mai multă terapie, cât mai curând cu putință

Când Lucas a primit diagnosticul, eu credeam că e un caz blând și mă așteptăm că se va recupera și nu va avea nevoie de multă terapie. Greșeam - deși, la acea vreme, nu știam asta. Am participat la un seminar de o zi, ținut de Dr. Glen Dunlap și, când i-am spus că probabil Lucas nu va avea nevoie de atâta tratament, el mi-a răspuns că trebuie să tratez diagnosticul lui Lucas că și cum ar fi cel mai grav caz de autism. Mi-a spus că, în lungă sa experiență, văzuse copii de 3 ani asemănători cu Lucas și care, până să împlinească 8 ani, se dovediseră a fi normali – dar văzuse și cazuri în care nu era așa. La fel, văzuse copii cu autism sever, pentru care avea puține speranțe de recuperare, dar care, până să împlinească 8 ani, nu se mai deosebeau de copiii obișnuiți. Dr. Dunlap văzuse copii cu autism blând până la moderat, care practic rămăseseră în urmă celor cu diagnostic de autism sever, deoarece nu beneficiasera de terapia intensivă de care aveau nevoie disperată.

Fiți gata să pledati pentru copilul vostru

Poate că cel mai insistent sfat pe care am să vi-l dau, este să pledati pentru dreptul copilului vostru de a beneficia de educație și de servicii de calitate. De îndată ce Lucas a împlinit 3 ani și a fost diagnosticat cu autism, am simțit că mă lupt pentru el la fiecare pas. Familia mea locuia în aceeași zonă, astfel încât am avut foarte mult sprijin că să aibă grijă de copii, mă pricepeam la Internet și aveam o mașină care să mă ducă de colo-colo. Reușisem să obțin și evaluări private și am învățat repede cum să navighez prin sistem. Țineți-vă toate hârtiile într-un dosar special. Astfel, vă veți putea găsi rapoartele cu ușurință. Luați cu voi un prieten sau un membru al familiei la fiecare ședință de planificare educațională sau în orice loc unde se discută educația sau programele necesare copilului. Un alt pas bun – și pe care ar putea să trebuiască să-l faceți destul de devreme, este să cereți ajutorul unui jurist. De asemenea, ori de câte ori este posibil, puneți totul în scris. Dacă aveți o conversație telefonică cu cineva despre copil, notați numele și adresa persoanei și trimiteți-i o scrisoare pentru a confirma conținutul conversației avute.

Încercați câte o singură terapie nouă, la un anumit moment

Una dintre greșelile pe care le fac mulți părinți de copii diagnosticați recent, este să încerce mai multe tratamente, simultan. Deși eu înțeleg pe deplin zelul de a începe să vă ajutați copilul cât mai mult cu putință, în cazul autismului, o abordare mai pragmatică va aduce rezultatele cele mai bune. Începeți să implementați un program ABA/VB cât mai curând cu putință și vedeți cum reacționează copilul. Există o mulțime de astfel de tratamente pe care le puteți folosi, printre care diete speciale, medicamente, tratamente biomedicale, terapie de integrare senzorială și terapii relaționale. Dacă le încercați pe toate odată nu veți ști ce merge și ce nu merge. Dr. James Coplan, pediatrul specialist în dezvoltare, care l-a diagnosticat pe Lucas, mi a spus că el folosea medicația pentru a trata autismul, dar numai după ce era deja în curs un program comportamental bun. În ultimii 7 ani, am încercat o serie de tratamente medicamentoase, dar cea mai mare parte dintre ele au provocat efecte adverse. Un lucru pe care nu l-am făcut – dar pe care îl recomand acum – este să păstrați o lista cu toate tratamentele medicamentoase (inclusiv dozele), suplimentele și alte tratamente pe care le încercați. Înregistrați datele la care ați început aceste tratamente și datele la care le- ați oprit și enumerați toate efectele pozitive și negative apărute în timpul lor. Am văzut adolescenți care țineau de ani de zile regim fără gluten – caseina, dar încă aveau probleme majore de comportament, fiindcă nu se aplică un program ABA. Părinții acestora sunt atât de preocupați să nu-i dea copilului alimente necorespunzătoare, încât nu se preocupă de cercetările solide care susțin programele de intervenție comportamentală, cum ar fi ABA/VB.

Aflați tot ce puteți despre tratamentele copilului vostru

Când Lucas a început programul de terapie ABA/ Lovaas, consultanta a recomandat ca unul dintre părinți să învețe să fie terapeut. Mi-a recomandat să iau o bonă pentru Spencer (copilul meu tipic) timp de cinci ore pe săptămână, ca să pot face ședința de terapie cu Lucas. Pentru mine a fost un sfat extrem de bun, fiindcă am descoperit că îmi place atât de mult,  încât am continuat și am devenit, până la urmă, terapeut certificat. În general, a fost foarte util să lucrez la masă cu Lucas, să -i văd reacțiile și să-i notez punctele forte și punctele slabe. Ori de câte ori ne vizita consultanta, eu lucram cu Lucas și ascultam comentariile ei constructive – care, în cele din urmă, mi-au permis să-i pregătesc și pe ceilalți terapeuți care veneau la noi.

Autismul și alte tulburări de dezvoltare vă pot acapara viața, dacă le dați voie să o facă. Implicați-vă cât mai mult toată familia și prietenii, aducându-i la conferințe și la ședințele de terapie. Mama mea a venit la fiecare workshop pe care consultantul l-a ținut, că să învețe cât mai mult și m-a ajutat când am înființat Societatea de Autism din Berks. Ambii părinți mi-au fost alături la proces și au avut deseori grijă de copii, ca eu să pot merge la conferințe și la ședințe. Sora mea și alți prieteni mi-au fost și ei alături, când am avut nevoie de cineva care să mă asculte sau când am fost frustrată de diagnostic și de proces. Sprijiniți-vă cât puteți pe prieteni și implicați-i în fiecare aspect al programului terapeutic și în viața copilului. Lasă și alte persoane să aibă grijă de copilul vostru autist, cât mai mult cu putință, deoarece copiii cu nevoi speciale trebuie să învețe să asculte de alți oameni și să dezvolte relații și cu ceilalți adulți, în afară de părinți. Și voi aveți nevoie de o pauză, așa că, atunci când cineva se oferă să aibă câteva ore grijă de copil, acceptați oferta! Când se poate, angajați o bonă – pentru a putea avea pauze regulate și să nu trebuiască să depindeți de ofertele ocazionale ale prietenilor și familiei.

Dr. Coplan ne-a sfătuit, pe mine și pe soțul meu, să petrecem timp singuri, ca un CUPLU, iar uneori, el să aibă activități împreună cu celălalt fiu, Spencer, și eu să am activități numai cu Lucas. De asemenea, ne-a mai sugerat să avem activități în care să fim amândoi împreună doar cu Spencer, căci, după părerea lui, trebuia să ne ocupăm de viață și să trăim experiențe și fără Lucas. În ziua în care l-a diagnosticat pe Lucas, Dr. Coplan a stăruit să mergem la consiliere de cuplu. Soțul meu și cu mine am fost la consiliere și am descoperit că această e o ocazie minunată de a ne rezolva sentimentele de durere – dar și de a găsi un teren comun în ceea ce privește deciziile noastre despre viitorul lui Lucas. Deși multe cupluri se despart sau divorțează, că urmare a diagnosticului de autism primit de copil, eu simt că acest lucru ne-a întărit căsnicia. Câteva ședințe de consiliere ne-au adus în punctul în care ne aflăm acum – și recomand cu căldură consiliere de cuplu sau consiliere individuală, pentru orice persoană care are greutăți. Mai există și grupuri de sprijin care va pot oferi ajutor. Pentru mine sprijinul pe Internet a fost foarte valoros. Deși poate că nu întotdeauna veți găsi în apropiere persoane care să vă împărtășească frustrările, aproape întotdeauna veți găsi online părinți care gândesc ca voi și care au trecut prin ce ați trecut și voi.

Eu caut acum părinți ai unor copii mai mari, care să mă îndrume în ceea ce privește perioada de pubertate a lui Lucas. De asemenea, e important să va împrieteniți cu părinți ai unor copii de aceeași vârstă cu al vostru, pentru a putea schimba e-mailuri sau pentru a-i putea suna la telefon, când aveți nevoie să vorbiți cu cineva sau să puneți o întrebare la care ei v-ar putea răspunde. Niciodată nu sunteți singurii cu astfel de probleme.

Nu uitați că nu puteți să faceți totul într -o zi. Nu e un sprint, ci un maraton lung, cu multe suișuri și coborâșuri. Veți lucra cu copilul la abilitățile de limbaj, apoi la aptitudinile profesionale și /sau școlare, apoi îl veți pregăti pentru o viață independență, sau chiar pentru facultate. În fiecare etapă, amintiți-vă că există un motiv de speranță și că lucrați din greu, pentru că doriți să-i oferiți copilului cea mai bună viață cu putință.

Terapia axată pe Comportamentele verbale. Cum îi educăm pe copiii cu autism sau cu alte afecțiuni de dezvoltare, de Mary Lynch Barbera & Tracy Rasmussen

Sper să vă prindă bine această recomandare de carte. Eu cred că surprinde multe aspecte importante pe care părinții copiilor cu autism ar trebui să le aibă în vedere. Ne vedem curând cu o nouă recomandare de carte.

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Integrarea senzorială – ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială - ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv (adică simțul care ne oferă informații despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului nostru) și simțul vestibular (care ne informează despre orientarea spațială a corpului față de un reper fix și spune dacă stăm vertical sau nu).  

Toate informațiile pe care le primim din mediul înconjurător sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine digerate și nu hrănesc creierul.

Și atunci, care este importanța simțului tactil în contextul integrării senzoriale?

Simțul tactil se dezvoltă încă din perioada intrauterină și este cel mai extins simț din corp. Receptorii tactili nu se află doar la baza pielii, îi găsim și în jurul gurii, a gâtului și a sistemului digestiv, în interiorul canalului auditiv, acoperind organele reproductive. Toate informațiile care sunt primite printr-o cale tactilă traversează sistemul nervos central și transmit informația creierului care o procesează. De aceea, orice problemă apărută în acest parcurs informativ poate produce experiențe senzoriale confuze.

Atingerea poate fi de mai multe tipuri așa cum orice copil cu o sensibilitate tactilă este diferit: unii sunt sensibili la un tip de atingere, alții la altul, alții pot avea diferite răspunsuri la stimuli de la o zi la alta.

Iată care sunt tipurile de atingeri și ce care sunt consecințele în funcție de gradul de sensibilitate:

  • Atingere ușoară - Pentru o persoană cu probleme senzoriale, acest tip de atingere poate provoca cele mai multe neplăceri. Poate deveni agitată de la atingerea anumitor texturi, sau când cineva o atinge ușor. Iarba, nisipul, murdăria, spălatul părului sau texturile anumitor mâncăruri pot fi adevărate provocări.
  • Atingere fermă - Acest tip de atingere este mult mai bine tolerat decât cea ușoară. Este acel tip de senzație care poate fi oferită prin îmbrățișări, masaj, lovituri, căzături.
  • Vibrații - O persoană hipersensibilă tactil poate fi deranjată de vibrațiile mașinii de spălat sau ale mașinilor de pe șosea, în timp ce o persoană hiposensibilă tactil ar căuta aceste vibrații (de exemplu, ar putea sta pe mașina de spălat în timp ce funcționează sau ar putea solicita masajul cu jucării care vibrează).

Una dintre cele mai întâlnite probleme tactile este rezistența tactilă, o condiție în care unele sau toate tipurile de atingere sunt percepute drept periculoase sau nocive. Orice atingere poate provoca neplăceri, rezistența la diferite texturi fiind foarte mare.

La polul opus, putem vorbi și despre o insensibilitate a simțului tactil. În aceste cazuri, copiii nu simt nimic la vaccin, când învață să meargă și cad, chiar dacă se lovesc, ei se ridică și merg mai departe de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Un copil cu o problemă de acest gen va căuta informațiile tactile în felul său, iar uneori poate chiar în contexte periculoase.

În cele ce urmează voi da câteva exemple care să vă ajute să vă dați seama în ce măsură copilul vostru ar putea avea o desincronizare tactilă, adică o rezistență sau insensibilitate a simțului tactil:

  • Se supără sau nu observă când mâinile, fața, sau rufele sunt murdare cu substanțe de tipul acuarele, lipici, mâncare sau nisip;
  • Devine agitat sau tânjește să meargă desculț pe suprafețe precum iarba, nisipul, covorul ori linoleumul (sau merge pe vârfuri ca să minimizeze contactul cu pielea);
  • Se plânge când este îmbrăcat, spunând că îmbrăcămintea este lipsită de confort;
  • Evită atingerile, în special cele neașteptate sau ale oamenilor necunoscuți ori caută constant contactul fizic;
  • Simte durerea mai mult sau mai puțin decât alții;
  • Îi displac profund activitățile precum spălatul dinților, spălatul părului sau tăiatul unghiilor.

În cazul în care observați una sau mai multe astfel de manifestări, recomandarea noastră este să discutați cu un specialist. Unele pot fi întâmplătoare, însă altele pot avea în spate un posibil diagnostic. De aceea, este important să solicitați o opinie avizată. Rămâneți aproape de blogul Activity pentru a parcurge următoarele articole pe tema integrării senzoriale din perspectiva celorlalte simțuri.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Atunci când afli că propriul copil are sau poate avea autism, probabil te întrebi cum va fi viitorul vostru, te îngrijorezi și te regăsești într-un context în care trebuie să identifici soluții. Nesiguranța este normală, însă este important ca cel mic să înceapă rapid terapia și programele școlare dedicate. Acestea îl ajută să înțeleagă, să crească și să prospere în viață.
Cu cât obții ajutor mai repede e mai mare șansa ca tratamentul să aibă succes. Intervenția rapidă este calea cea mai bună pentru a grăbi dezvoltarea copilului.
Care sunt primele lucruri pe care trebuie să le faci atunci când afli că piticul tău are autism?
  1. Informează-te despre autism. Pe măsură ce ești mai informat, poți lua decizii mai bune pentru copilul tău. Cercetează, pune întrebări și ia parte la toate deciziile de tratament.
  2. Cunoaște-ți copilul. Trebuie să știi ce declanșează comportamentul perturbator și ce poate susține un răspuns pozitiv. Dacă înțelegi ce îți afectează copilul vei fi mult mai bun în depășirea problemelor și în prevenirea situațiilor care cauzează dificultăți.
  3. Acceptă “ciudățeniile” copilului. Nu-ți compara copilul și acceptă ceea ce face el. Bucură-te de “ciudățeniile” speciale și sărbătorește micile reușite. Sentimentele de iubire necondiționată și de acceptare îl vor ajuta mai mult decât orice.
  4. Nu renunța. Poate fi greu pentru că e imposibil să prevezi cum se dezvoltă autismul. Nu sări la concluzii pripite despre cum va fi viața copilului tău. Are o viață întreagă să-și dezvolte abilitățile!
Știu că este foarte dificil să accepți că ție, copilului sau familiei tale i se întâmplă așa ceva, însă nu îți pierde speranța. Studiile continuă, iar modele de intervenție în terapia copiilor cu autism sunt în plină dezvoltare. În plus, terapia a avansat în ultimii ani, încât rezultatele pozitive sunt din ce în ce mai vizibile. Rămâi optimist și nu uita să ai încredere în știință!  
Articol scris de Marilena Râdelesne

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (II)

Așa cum vă spuneam într-un alt articol publicat recent, somnul poate pune destule probleme atât copiilor tipici, cât și celor atipici. În continuarea lui, revin cu un nou material care exemplifică o intervenție pe care o puteți aborda cu scopul de a rezolva această dificultate. Trebuie menționat că aceasta implică și sprijinul unui specialist.
          1. Începeți cu evaluarea
De cele mai multe ori, se întâmplă ca părinții să admită că există o problemă de somn (atât la nivelul lor, cât și la nivelul copilului). Însă trebuie să rețineți că nu este suficient acest lucru. Pentru profesioniștii care vor interveni pentru a vă ajuta să lucrați cu copilul vostru, este necesar să acceptați o evaluare. Aceasta este două tipuri:
a. Evaluați motivația voastră, ca părinți, pentru a aborda problemele legate de somn. Întrebarea principală căreia trebuie să îi găsiți un răspuns este următoarea: „Și voi, din postura de părinți, vă luptați cu dificultățile de somn ale celui mic?”
b. Evaluați problemele de somn ale copilului: Odată ce ați stabilit, în urma pasului anterior, că vă confruntați cu problemele de somn ale copilului și că doriți să îi schimbați obiceiurile de somn, se va trece și prin pasul evaluării somnul său printr-un interviu adresat de specialist. Întrebările pot fi următoarele:
  • Unde adoarme copilul?
  • Unde doarme în timpul nopții?
  • Care este ora lui de culcare?
  • Cum arată întreaga rutină de culcare - o gustare, o baie, urmărește programe TV?
  • Părintele se întinde cu copilul sau stă aproape de pat?
  • Copilul împarte dormitorul cu un frate?
  • Ia medicamente cel mic înainte de culcare?   
            2.  Stabilirea planului
Odată ce evaluarea este completă, specialistul vă va ajuta să stabiliți un plan de acțiune. Planul vă implică întotdeauna pe voi, părinții, sau principalii îngrijitori. Oricine ar fi, trebuie, să fie dispus să își ia angajamentul și să respecte pașii. În caz contrar, pur și simplu nu va funcționa. 
Iată câteva recomandări pe care planul le-ar putea include:
  • Opriți sau micșorați somnul de după-amiază. De preferat este să dureze până la ora 15:00 cel târziu.
  • Evitați suplimentele cu mai multe vitamine după-amiaza și seara;
  • Limitați aportul de lichide după cină, precum și alimentele picante, grase sau alte lucruri care ar putea deranja stomacul copilului;
  • Înțărcați din suzete, dacă este posibil.
  • Stabiliți dormitorul copilului ca loc de somn.
Încă un lucru: Lauda ar trebui să fie întotdeauna acordată. La fel și recompensele: un desert, accesul la o activitate preferată de copil etc. dacă  respectă cerințele voastre, conform planului stabilit cu specialistul. Sper ca materialul să vă fie de folos și să vă ofere încrederea de care aveți nevoie pentru a apela fără griji la ajutorul specializat.
Articol scris de Marilena Râdelesne
Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Tranziția de la pampers la oliță: sfaturi pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale

Pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), momentul în care începe antrenamentul utilizării oliței poate fi unul provocator. În cazul piticilor cu autism tranziția spre oliță se face mai greu, mai ales că aceștia sunt rezistenți la schimbare. Trecerea de la pampers la lenjerie intimă poate fi un factor asociat cu un șoc pentru ei. În mod normal, un copil este pregătit să facă tranziția de la pampers la oliță între 2-4 ani, dar în cazul celor cu un diagnostic de tipul celor menționate mai sus, vârsta cronologică nu este un punct de referință.
Cu toate acestea, se pot urmări anumite schimbări care ne pot anunța când copiii sunt pregătiți pentru acest pas:
  • se ascund când își fac nevoile
  • nu murdăresc pampersul o perioadă mai lungă de timp
  • dimineața se trezesc cu pampersul curat
  • anunță când sau după ce și-au făcut nevoile
  • sunt interesați când alții folosesc baia.
Ce puteți face voi, părinții, pentru a vă pregăti copilul pentru tranziția la oliță?
Înainte să îl învățați pe cel mic să folosească olița este important să îl familiarizați cu aceasta. Puteți să faceți acest lucru poziționând-o la vedere, astfel încât copilul să o vadă zilnic, iar apoi puteți să începeți să citiți povești despre utilizarea ei.
Stabiliți-vă obiective mici și realizabile. La început, copilul poate doar să stea pe oliță îmbrăcat, apoi puneți-l să se așeze doar în pampers. Ulterior, când se simte comfortabil, îl puteți încuraja să își facă nevoile folosind-o. În tot acest timp nu uitați să îl recompensați pentru fiecare moment și progres pe care îl are în folosirea oliței. Evitați să îl certați sau să îl pedepsiți când are accidente și faceți experiența cât mai pozitivă. Dacă cel mic se simte incomod, procesul va fi mai dificil de realizat.
 Promptul vizual poate fi un plus pentru copil, așa că vă recomand să creați un tabel cu pașii explicați în imagini astfel:
  • mai întâi ne dăm pantalonii jos,
  • apoi lenjeria intimă,
  • ne așezăm pe toaletă și o folosim,
  • după rupem hârtie și ne ștergem,
  • apoi ne îmbrăcăm,
  • tragem apa,
  • iar la final ne spălăm pe mâini.
Nu uitați: tranziția spre oliță și, mai apoi, spre toaletă, este un pas important spre indepedența oricărui copil. Nu îl amânați și asigurați-vă că procesul este lin și plăcut pentru cel mic.
Articol scris de Alexandra Mitroiu
Bibliografie:
Day, N. (2019, 12 10). Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person. Retrieved from Hes extraordinary. Raising An Extraordinary Person: https://hes-extraordinary.com/tips-potty-training-autism;

 

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Copiii și problemele de somn: Câteva sfaturi și soluții pentru părinți (I)

Somnul poate deveni o problemă complicată, în special pentru copiii cu nevoi speciale. Dacă sunteți părinții unui copil cu tulburare de spectru autist, cu siguranță ați experimentat deja nopți dificile în care întreaga familie suferă din cauza acestei dificultăți a celui mic.
Problemele de somn apar încă de când copiii au vârste foarte mici, de cele mai multe ori medicii recomandând melatonina pentru a le rezolva. Cu toate acestea, chiar și după ani de tratament cu melatonină, provocările legate de acest capitol nu încetează să existe. Care sunt consecințele?
Voi numi consecința cea mai des întâlnită drept scenariul unui joc de paturi muzicale: În miez de noapte copilul se trezește, își părăsește dormitorul, sare în patul părinților, este reîntors în camera lui, rămâne treaz ore întregi, iar, de regulă, părinții nu se mai odihesc pentru a-l monitoriza sau îi permit să doarmă în camera lor. Prin urmare, somnul de calitate al familiei rămâne un deziderat, nu un fapt.
Ce puteți face dacă și copilul vostru întâmpină dificultăți de somn?
  • nu-l lăsați să intre în patul vostru;
  • chiar dacă pare dificil, țineți ușa închisă și îl duceți înapoi în camera lui imediat ce încearcă să intre;
  • nu-i permiteți să aibă un televizor în camera sa (chiar dacă inițial l-a ajutat să adoarmă);
  • puteți să îi explicați că urmează să închideți ușa dormitorului și că trebuie să rămână în propriul pat pe tot parcursul nopții iar, dacă o va face, va fi recomensat a doua zi (alegeți voi cu ce). Rolul recompensei este să prevină orice comportament problematic precum autovătămarea sau agresiunea, care pot să apară în timpul nopții.
Știu! Veți spune că toate lucrurile de mai sus sunt ușor de zis, însă greu de pus în aplicare. Totuși, sunt metode testate și verificate de cercetători. Să parcurgem împreună următorul exemplu: În prima noapte a intervenției este posibil să vină în camera părinților de trei ori.  Așa că și voi, tot de trei ori, îi amintiți că va fi recompensat de dimineață și îl duceți înapoi la culcare. Vă sfătuiesc să notați sau să rețineți orele la care copilul se trezește. În a doua noapte, lucrurile acestea se vor întâmpla cu o frecvență scăzută, poate de două ori, iar în cea de-a treia noapte, și mai puțin, poate doar o singură dată urmând ca acest comportament să dispară treptat. Bineînțeles, poate că procesul este mai lung, poate că durează mai mult de trei nopți, însă cu răbdare din partea voastră, va da rezultate.
În încheiere, un gând despre voi, părinții: știu că vă simțiți epuizați și frustrați în mijlocul acestor provocări, însă voi sunteți cheia rezolvării lor. Cu alte cuvinte, pașii voștri următori pot da tonul identificării soluțiilor, sau, din contră, menținerii acestui status-quo care vă va supăra și mai mult în viitor. De aceea, vă îndemn să acceptați situația și sprijinul specializat, iar eu promit să revin cu partea a doua pe acest subiect într-un nou articol, în curând pe blogul Activity.
Articol scris de Marilena Râdelesne
Bibliografie: „OPRIȚI JOCUL - Rezolvarea problemelor de somn la copiii cu și fără nevoi speciale", Mary Lynch Barbera, PhD, RN, BCBA-D

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult:

Materiale utile și recompense potrivite pentru începerea instruirii la toaletă a copiilor tipici și atipici

Materiale utile și recompense potrivite pentru începerea instruirii la toaletă a copiilor tipici și atipici

Alegerea unui moment bun pentru inițierea antrenamentului la toaletă se bazează pe mai mulți factori din viața copilului. Priviți în viitorul apropiat atunci când vă pregătiți să debutați cu această etapă. Un moment bun este acela în care și părintele și copilul sunt acasă pentru câteva zile sau chiar săptămâni.
Nu este ideal să începeți acest proces cu un copil diagnosticat recent cu autism. În fața unui diagnostic nou, tu și copilul veți avea de-a face cu multe situații diferite și noi. Este important ca mai întâi să aflați cum îl puteți motiva pe cel mic și, de asemenea, să dezvoltați un anumit control instructiv. Dezvoltând controlul instructiv, va învăța să se conformeze cu cerințele, lucru care se va traduce printr-un grad mai mare de motivare pentru el. Un copil diagnosticat recent cu autism va învăța cum să stea la masă pentru perioade scurte de timp pentru a obține recompense, precum și să solicite anumite lucruri.
 Totuși, chiar și în acest context, puteți trece prin etapele de pregătire – de exemplu, puteți exersa asocierea toaletei cu baia. De asemenea, dacă cel mic poartă pantaloni, asigurați-vă că au talie elastică, fără nasturi, fermoare sau curele. Copilului îi este mai ușor să și-i poată trage, dacă aceștia sunt mai largi și confortabili. Este important să-l învățați să și-i coboare până la glezne și să nu-l lăsați să deprindă obiceiul de a-i scoate complet.
Încurajați-i întotdeauna independența! Copilul ar trebui să fie încurajat să fie cât mai independent în situații precum dezbrăcatul și îmbrăcatul la toaletă, ștergerea sau spălarea mâinilor.
De ce materiale avem nevoie în vederea pregătirii pentru toaletă?
În primul rând, vom avea nevoie de o oliță sau de un vas de toaletă. În funcție de kilogramele și statura copilului, va trebui să alegem o oliță adecvată, pe care să se simtă confortabil. În prezent, există foarte multe tipuri de olițe: cu luminițe, cu sunete, cu alarmă atunci când copilul și-a făcut nevoile, de toate culorile sau detașabile. Unii părinți optează chiar și pentru cele 3 în 1 care sunt compuse dintr-un scaun cu trepte incorporate și inelul care se așază direct pe toaletă.
Pe lângă olița aleasă, aveți nevoie și de câteva recompense puternice pentru copil. Puteți folosi bomboane, autocolante, muzică, baloane, păpuși, animale de pluș ori de plastic sau orice alt lucru care îi face plăcere. Pe lângă acestea, puteți folosi și un cronometru sau diverse foi pe care să notați timpul copilului petrecut pe oliță pentru a urmări evoluția.
Cum trebuie să fie recompensele?
Cel mai important lucru este ca recompensa să fie imediată. În momentul în care copilul a reușit să facă pipi la oliță sau la toaletă, va trebui să îi oferiți recompense fără întârziere, indiferent sub ce formă sunt acestea. În acest fel se va simți motivat și va internaliza rapid acest obicei.
Nu în ultimul rând, încurajați-l mereu în acest proces și lăudați-l de fiecare dată când are o reușită! Cuvintele voastre sunt foarte importante pentru determinarea lui!
Articol scris de Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Mary Lynch Barbera este asistentă medicală atestată și analist comportamental, analist comportamental șef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania. A lucrat cu sute de copii cu afecțiuni din spectrul autist, având o experiență vastă și în pregătirea a nenumărați specialiști în domeniu. Este mama unui băiețel de 12 ani care
Mai mult:
Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme. În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse
Mai mult:
Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună ca cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace.
Mai mult: