Masa în familie: mituri și adevăruri

Masa în familie: mituri și adevăruri

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:
M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare. Cum și când ai fost diagnosticat? Am început în decembrie 2020 să
Mai mult:

 

De câte ori nu ați citit că cina ar trebui să fie o ocazie minunată pentru întărirea legăturilor de familie? Toți se relaxează, se bucură de compania celorlalți și împărtășesc povești amuzante și captivante cu privire la întâmplările din timpul zilei. Atmosfera ar trebui să fie relaxată și plină de afecțiune.
Dacă cina voastră (sau oricare altă masă în familie) nu se potrivește cu această imagine,  nu aveți de ce să vă simțiți rău. Nu sunteți singurii în această situație pentru că realitatea este adesea diferită. Printre altele, părinții sunt obosiți pentru că au muncit toată ziua, iar copiii sunt obosiți de la școală. Pe lângă acestea, adăugați (acolo unde este cazul, bineînțeles) și rivalitatea unui frate mai mic, un copil pretențios la mâncare (sau doi) sau agitația celor mici la masă.

Ce puteți face pentru a preîntâmpina astfel de situații? 

Un plan bun pentru mânca împreună începe cu înțelegerea importanței orei mesei și a acestei rutine. Iată sfaturile noastre:
  1.  Nu o luați personal! Nu sunteți mâncarea pe care o pregătiți. Așa că dacă piticilor nu le pasă ce ați gătit la un moment dat, NU trebuie să vă simțiți respinși. 
  2.  Copiii au o abilitate naturală de a selecta și mânca lucruri bune. În orice caz, asta include o tendință puternică la preșcolari de a fi mai pretențioși. Până la 50% dintre aceștia sunt percepuți de părinții lor drept dificili când vine vorba de mâncare. De ținut minte: copiii se vor îndrepta spre dulce și sărat, dar nu spre amar și acru. Aceste gusturi sunt dobândite de-a lungul timpului.
  3. Ca urmare a dificultăților în ceea ce privește mâncarea, copiilor mici și preșcolarilor trebuie să le fie introduse treptat,  nu cu forța, noile produse alimentare sau noile rețete. Unii experți susțin că pentru alimente precum legumele ar fi necesare 15-20 de expuneri înainte de a mânca ceva cu care nu sunt familiari.
  4.  Copiii mici nu au multă răbdare când vine vorba de a stat la masă, dar vor face asta mult mai ușor dacă le este foame. Când s-au săturat, însă, apare regula cunoscută drept ,,trei-minute-pe-an”. Cei de doi ani, cărora nu le mai este foame, de exemplu, pot sta liniștiți timp de 6 minute; cei de trei ani pentru 9 minute șamd. Să te aștepți la mai mult îți va aduce probleme!
Așadar, nu vă îngrijorați! Sunt etape firești prin care orice familie trece. Trebuie doar să abordați situațiile de acest tip cu răbdare și, sperăm noi, cu sfaturile noastre în modul de abordare a acestor contexte.
 
Articol scris de Beatris Ema Băloiu
Psiholog clinician, terapeut ABA
Photo by Rustic Vegan on Unsplash

Cum devine logopedia hazlie?

Cum devine logopedia hazlie?

,,Logopedie hazlie” este o culegere de exerciții logopedice complexă care susține atât activitatea logopedului cât și a educatorului sau a părintelui ce își propune să stimuleze comunicarea și pronunția corectă a copiilor. Avantajul principal al acestui material constă în spargerea monotoniei exercițiilor logopedice și sustinerea generalizării pentru fiecare etapă de lucru.

Fiecare sunet primește o atenție  deosebită în vederea obținerii clarității în pronunție prin parcurgerea etapelor specifice de corectare, de la impostarea sa în silabe pana la generalizări în poezii atractive și motivante.

Copiii beneficiari ai Asociației Activity au fost încântați de kitul primit din partea prietenilor de la ,,Jucării vorbarețe” și s-au distrat memorând poezioarele distractive oferite de cartea ,,Logopedie hazlie”, astfel încat, putem spune cu bucurie că acest material minunat a oferit suport și pentru  terapeuți în exersarea  memoriei de lucru dar și a memoriei de lungă durată, exersarea expresivității și a flexiunilor necesare în comunicarea funcțională-comunicarea socială.

Cei mai mici dintre piticii nostri au fost atrași de paginile cu o grafică placută pentru repetarea silabelor și motivati de vizualizarea grafemelor în vederea exersării cu maximă acuratețe a pronunției și acceptând mai ușor această etapă terapeutică, și chiar s-a înregistrat o creștere a inițiativei în comunicare.

Alături de alte materiale oferite de prietenii de la Jucării vorbărețe, ,,Logopedie hazlie” completează baza materială atât de importantă în stimularea comunicării pentru beneficiarii centrului, pornind de la dezvoltarea vocabularului activ și a comunicării funcționale,  continuând cu exersarea pronunției și corectarea tulburărilor de pronunție și ajungând la stadii avansate ce țin de plasticitate, creativitate, expresivitate a limbajului.

Mulțumim, Jucării vorbărețe, în numele tuturor piticilor care s-au bucurat de cadourile primate, dar și a întregii echipe de terapeuți care au profitat de multiplele valențe educativ-terapeutice ale materialelor primite!

    

Cum corectăm erorile din limbajul copilului?

Cum corectăm erorile din limbajul copilului?

Semnul care ne alarmează că ceva nu este în regulă cu dezvoltarea copilului nostru este reprezentat adesea de lipsa limbajului verbal sau prezența lui deficitară. Educarea limbajului verbal are o importanță deosebită atât pentru copil, cât și pentru comunitate. Zilele trecute am descoperit un instrument foarte util și simplu de folosit atât pentru părinți, cât și pentru specialiști. Este vorba de ”100 de exerciții pentru corectarea vorbirii” propus de prietenii noștri de la Jucării vorbărețe.

Așa cum îi spune și numele, avem o colecție de 100 de exerciții pentru corectarea pronunției a 16 sunete (P, B, T, D, L, F, V, S, Z, Ţ, Ş, J, C, G, H, R) și a 8 grupuri de sunete (CE, CI, GE, GI, GHE, GHI, CHE, CHI), gândite în activități distractive care au în prim-plan câte un personaj haios implicat în diverse activități. De exemplu, ”Puiul Poc” se joacă cu mingea, ”Iepurașul pictoraș” pictează ouă sau gâștele Gaga și Gagu împodobesc bradul cu globuri pe care este scris câte un cuvânt.

Activitățile pot fi realizate cu copii a căror vârstă variază între 3 și 10 ani. Pentru cei mici, activitățile pot fi explicate de un adult, iar pentru copiii care știu să citească există pentru fiecare activitate o cerință formulată scurt și clar fiind folosit un limbaj accesibil acestora.

Ce este de remarcat în acest material este multitudinea de fișe dedicate grupurilor consonantice în care este cuprins sunetul ”R”. Astfel, copilul poate exersa pronunția sa prin realizarea unor activități distractive alături de diverse personaje: elefanții care sunt la paradă, mixerul drăgălaș care face prăjituri delicioase, Prichindel care adună prune, mașinuța Brum care se plimbă, creioanele colorate, Grigore și cățelușul Grivei, Frupi și frăguțele sau vrăbiuțele din vrej.

De asemenea, pe lângă activitățile care ne ajută în pronunția corectă a sunetelor deficitare, avem și o activitate dedicată vorbirii fluente și bazată în principal pe alcătuire de propoziții sau compunerea unor povești. Acestea au ca suport vizual câteva imagini semnificative ale căror denumire este alcătuită din sunetele vizate pentru automatizarea verbală (de exemplu, pentru sunetul ”b” avem imagini: balon, băiat, broască, albină și libelulă.)

Ne bucură faptul că prietenii de la Jucării vorbărețe vin tot timpul în sprijinul nostru cu materiale distractive, accesibile și foarte utile și vă recomandăm și vouă să achiziționați materialul ,,100 de exerciții pentru corectarea vorbirii" de la prietenii noștri de la Jucării vorbărețe.

Photo by Susan Holt Simpson on Unsplash

     

Imitația și rolul ei la vârstele mici

Imitația și rolul ei la vârstele mici

Articol scris de Bianca Stănescu

Nicio problemă nu a atras atenția specialiștilor din domeniul psihologiei dezvoltării mai mult decât creșterea abilităților bebelușului în momentul în care se naște. Pentru a se putea adapta, nou-născuții sunt nevoiți să învețe despre noul lor mediu. Condiționarea clasică și cea operantă, imitația, obișnuința-constituie modalități prin care copilul își dezvoltă anumite abilități de învățare. 

În ceea ce privește învățarea, cercetările arată că, în această perioadă, copiii învață din ceea ce văd, aud, miros, gustă, ating. Stimularea simțurilor duce la apariția de noi comportamente, iar învățarea ne apare ca un indicator al adaptării la mediu. Simțurile și abilitățile motorii ale copilului evoluează împreună, determinând o mai amplă înțelegere a realității. Copiii învață observându-i și imitându-i pe ceilalți. Imitarea este atât de obișnuită, încât este posibil să nu îi conștientizăm pe deplin importanța. Foarte rar comportamentele se imită exact. Adoptăm ceea ce vedem la ceilalți, într-un mod creativ.

 Treptat, abilitățile nou-născutului cresc odată cu vârsta, pe măsură ce se perfecționează și capacitățile de a procesa informațiile din mediu, abilitățile motorii, cognitive, mnezice.

 Teoriile tradiționale (precum cea a lui Piaget) au susținut că imitația facială era un obstacol cognitiv ce era depășit pentru prima dată de către copil în jurul vârstei de un an. În anii ’70-’80, rapoartele vorbeau despre gesturi faciale la nou-născuți, iar acest lucru a stârnit diverse controverse și discuții. Aceste rapoarte au forțat o reconsiderare a teoriilor tradiționale, care afirmau că nou-născuții erau ființe ”izolate de alții și fără abilități senzo-motorii sau cognitive pentru a conecta sinele cu altii”. Recent, în multe laboratoare independente s-a stabilit că nou născuții imită mișcări faciale precum scoaterea limbii, deschiderea gurii și tuguirea buzelor. Acest lucru este puțin intrigant deoarece copiii văd fețele celorlalți, însă pe ale lor nu. Cum pot imita un gest efectuat de cineva  din moment ce ei nu se văd  pentru a potrivi mișcările? Studii detaliate asupra imitației oferă însă un indiciu. Copiii își corectează comportamentul după încercări succesive.  Acest lucru indică faptul că nou-născuții folosesc un proces „cross-modal”.

      Expresia facială adultă e ținta, iar copiii, utilizând feedback-ul proprioceptiv al propriilor mișcări faciale își corectează eforturile pentru ca acțiunile lor să se potrivească cu modelul țintei vizuale. 

 

De ce imită copiii ? Există mai multe motive pentru care copiii imită, printre care putem enumera:

 Nevoia de modele 

   Odată cu primii pași făcuți în viață, copilul are nevoie de exemple pe care să le imite. Începând de la însușirea limbajului și a comportamentelor, până la acțiuni complexe, toate lucrurile ar rămâne necunoscute copilului dacă nu ar avea modele de conduită. Este un instinct care condiționează însăși supraviețuirea. În formarea propriei personalități, copilul este un permanent explorator, din nevoia de a se individualiza, de a se defini pe sine. El experimentează stări de a fi, sentimente, posturi care îl aduc mai aproape de ce îi place, îl ajută să identifice ceea ce îi este nepotrivit sau dificil. Din aceste motive, modelele pe care le alege depășesc de cele mai multe ori aria familială și se extind la persoanele cu care vine în contact, care îl impresionează sau îi trezesc interesul. 

Identificarea  

             În copilărie, copilul se  identifică cu părintele de același sex și preia, în mod conștient,  dar și inconștient pe drumul formării propriei identități modelele de comportament ale acestuia. Cunoaștem cu toții obiceiul fetițelor de a folosi fardurile și obiectele mamei și al băieților de a folosi obiectele tatălui. De asemenea, există cazuri în care copiii imită și comportamente mai puțin dezirabile, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau actele agresive. În cadrul jocului cu ceilalți copii, ei își asumă rolurile în funcție de ceea ce au văzut în familie. Modelele comportamentale stocate timpuriu, rămân fixate chiar și în condițiile în care nu se manifestă la momentul la care au fost preluate. Modelul relațional al părinților, cu aspectele sale pozitive și negative, poate fi repus în funcțiune după ce copilul crește și își întemeiază o familie. Dacă un copil a avut un tată autoritar, agresiv și rigid, putem reîntâlni acest tip de comportament atunci când, la rândul său, are proprii copii, în modul în care îi educa.

 Vreau să fiu mare!

    Ne amintim, probabil, cu toții faptul că atunci când eram copii, ne doream de multe ori să fim adulți deoarece considerăm că adulții au mai multă libertate, au capacitatea de a face ce își doresc, nimic nu le este interzis sau imposibil și ei sunt cei care iau hotărârile. Această dorință naște de asemenea comportamentul de imitare, de experimentare a acestuia.

Mami, tati, vă iubesc!

             Prin imitarea persoanelor de atașament din viața sa, copilul își exprimă într-un mod simbolic iubirea față de acestea, arătându-le, prin comportamentul său că îi acceptă, că îi apreciază, că este ca ei sau că le aparține. În aceeași măsură este și un mod de a cere iubirea și acceptarea, conduita lor exprimând de fapt: “Cum să nu mă iubești? Doar sunt ca tine!” 

Competiția

             De multe ori, copiii aflați într-un colectiv observă atitudinea adulților față de comportamentele altor copii. Ei remarcă astfel că anumite comportamente sunt recompensate, altele pedepsite sau ignorate. Când un copil are nevoie de atenție, el va încerca toate comportamentele menite să tragă atenția, nu neapărat pe cele de natură pozitivă. Dacă el observă că un alt copil, care deranjează activitatea grupului, primește atenția educatoarei, care îl mustră, îi explică, îl roagă sau amenință, ajunge la concluzia că acesta este un mod de a câștiga atenție, pe care îl poate pune în aplicare.

 

Implicațiile psihologice ale imitației la vârstele mici:

Principalul mod de a învăța 

             Element central al învățării, imitația oferă copilului “o bază de date”, cu alte cuvinte fundamentul experiențelor sale de cunoaștere și explorare care vor sta la baza fondării reacțiilor și comportamentelor ulterioare psihosociale. Deși este o învățare nemijlocită, concretă, adică copilul asimilează tot ce vine înspre el într-un mod neselectiv, accesul copilului la acest tip de învățare este important pentru dezvoltarea gândirii și pentru a-i oferi “materialul” de care are nevoie pentru a crea și a evolua. 

O modalitate de a relaționa

             Modul în care percepe și redă gesturile și reacțiile celorlalți denotă capacitatea de a reproduce o gamă variată de acțiuni și de a le folosi la rândul său în relațiile cu alți copii sau alți adulți. Copilul imită modalitățile de relație din familie, din mediul social și își îmbogățește astfel abilitățile de a intra în contact cu persoane noi și de a reacționa adecvat în aceste relații. Interelatiile au la bază modele, tipare pe care le oferă mediul și persoanele din familie, precum și capacitatea copilului de a prelua aceste modele și a le adapta. 

Este în strânsă relație cu dezvoltarea jocului 

             Imitația este folosită în joc foarte mult ca o modalitatea a copilului de a aduce acte, gesturi, fapte, cu alte cuvinte părți ale lumii externe, dar și fragmente din universul său interior și de a le pune laolaltă într-o activitate simbolică. Dobândirea capacității de a se juca este esențială în dezvoltarea armonioasă a copilului și în înțelegerea propriei lui dinamici psihice. Simbolizarea este o activitate superioară, care însă are la bază imitația ce oferă o bogăție de roluri pe care le poate utiliza în joc pentru ca mai apoi să le transforme și să le recreeze conform propriei sale dorințe și nevoi. 

O modalitate de a înțelege 

            Imitația ajută copilul să reproducă, să repete ceea ce a auzit, văzut, ceea ce n-a înțeles sau i-a creeat confuzie sau teamă.  A repeta înseamnă a se familiariza și a încerca să elaboreze, să îi dea o formă proprie astfel încât să poată fi mai ușor apropiat sau mai ușor interiorizat. Este important la vârstele mici ce modalități găsesc copiii de a elabora trăirile intense care nu pot fi puse în cuvinte și nici gândite sau transformate în altceva. Imitația îi ajută să experimenteze ei înșiși ceea ce au simțit, ce au văzut. 

Dezvoltarea imitației la copii în funcție de vârstă: 

Bebelușul între 4-7 luni 

              În această perioadă bebelușul ascultă cu atenție tot ceea ce îi spun cei din jurul lui, fie că îi citesc povești, fie că vorbesc cu el .Atunci când interlocutorul face pauză, este posibil ca acesta să gângurească. Face parte din dezvoltarea limbajului la copii.

Bebelușul de 8 luni 

În jurul vârstei de 8 luni copii imită acțiunile simple și expresiile feței celor cu care interacționează:

-poate copia acțiunea de a duce mâinile la față și de a-si ascunde fața, așa cum se joacă uneori părinții cu ei;

-poate imita un gest familiar pe care-l vede des în interacțiunea cu ceilalți, ca de exemplu să bată din palme, să apese un buton la telecomanada așa cum vede la părinți;

-poate oferi zâmbete ca răspuns la un alt zâmbet primit de la cel care comunică cu el.

Bebelușul între 9-17 luni 

              Bebelușul are capacitatea de a imita sunete pe care le scot părinții în preajma lui sau chiar cuvinte simple. De asemenea, el imită zâmbetul atunci când persoana din față lui o face.  

Bebelușul de 18 luni     

              La 18 luni sfera acțiunilor pe care bebelușul le poate imita se lărgește-pe lângă simplele imitații ale expresiilor, acesta trece la acțiuni pe care le vede la ceilalți (de pe acum poate imită părinții atunci când iau telefonul în mână și încep să vorbească sau atunci când cineva se joacă cu el și manevrează tot felul de jucării, va fi atent și dornic să facă aceleași mișcări cu jucăriile).

Copilul între 19 și 35 de luni 

În această perioadă copilul deja poate selecționa din ceea ce i se spune, repetând:

 -adesea imită ultimele 2-3 cuvinte dintr-o frază;

-imită sunetele care se aud prin casă sau în jurul ei (ca de exemplu sunetul alarmei la mașină, melodia care se aude la radio, sunetele pe care le scoate mașina de spălat etc);

-copiază foarte multe activități pe care le fac ceilalți și este mereu pe lângă ceilalți încercând să imite comportamentul lor;

-imită felul în care membrii familiei vorbesc între ei; este o perioadă delicată în care trebuie să ai grijă ceea ce vorbești pentru că imediat asimilează cuvinte noi.

Copilul de 3 ani 

La 3 ani deja copilul începe să spună câteva cuvinte, deci are o parte a limbajului dezvoltată și are și capacități locomotorii evoluate. El este capabil să imite și să redea întocmai multe dintre acțiunile (chiar și acțiuni complexe) pe care le vede la cei din jurul lui. 

Copilul între 4 si 5 ani 

   Între 4 și 5 ani copiii adoră să imite ceea ce fac adulți spre disperarea multor părinți. Tot acest comportament face parte din dezvoltarea sociabilității la copii. Ei își doresc la această vârstă să fie ca alte persoane.

            Fetițele adoră să se joace cu păpușa în același fel în care mămica are grijă de un bebeluș, iar băiețeii să imite felul în care tăticii repară diverse lucruri prin casă.

            Totuși, începând cu 4 ani, copiii încep să își dezvolte o oarecare independența și au tendința să fie destul de autoritari, atât cu alți tovarăși de joacă, cât și cu frații lor.

BIBLIOGRAFIE:

  • Ana Savin (2005), „Totul se intampla inainte de 6 ani”, editie electronica;
  • Andrew N. Meltzoff, University of Washington; Wolfgang Prinz, Max-Planck-Institut für psychologische Forschung, Germany, (2002), „The Imitative Mind :Development, Evolution and Brain Bases”;
  • Bloom, L., Hood, L., Lightbrown, N.P (1974), “Imitation in language development: If, when, and why”, Cognitive Psychology, 6, pp. 380-420;
  • Brian Hopkins with Ronald G.Barr, George F. Michel and Philippe Rochat (2005), “The Cambridge Encyclopedia of Child Development”, Cambridge University Press, Cambridge;
  • Ervin, S.M (1964), “Imitation and structural change in children’s language”, in E.H. Lennerberg (ed.) New directions in the study of language, MIT Press, Cambridge, MA;
  • Florinda Golu (2010), “Psihologia dezvoltarii umane”, ed. Universitara;
  • Haye, Bonface si Barr (2000), “The development of declarative memory in human infants: Age-related changes in deferred imitation”, Behavioral Neuroscience, 114, pp. 77-83;
  • Jean Piaget & Barbel Inhelder (1968), “La psihologie de l’enfant”, Presses Universitaires de France, Paris;
  • Kuczaj, S. A. (1982), “Language play and language acquisition”, in H. W. Reese (ed.), Advances in child development and behavior, Vol. 17, Academic Press, New York;
  • Pantelimon Golu (1985), „Invatare si dezvoltare” , Editura stiintifica si enciclopedica Bucuresti;
  • Robin Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta (2010), “Psihologia copilului”, ed. Polirom;
  • Hurley and N. Chater (Eds.) (2005), “Perspectives on Imitation: From Neuroscience to Social Science”, Cambridge, MA: MIT Press, Vol. 2, pp. 55-77.

Photo 1 by li tzuni on Unsplash

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Într-unul dintre articolele anterioare, vă propuneam discuția pe tema formulei magice “fermitate + blândețe”. Așa cum precizam și atunci, aceasta poate oferi echilibrul clasei dacă este înțeles și folosit de către cadrele didactice. Este foarte important ca acesta să devină un obiectiv însușit de acestea pentru a putea obține rezultatul dorit.
Dobândirea lui nu presupune mereu un proces facil. Cu toate acestea, cu încredere, încurajare și deschidere față de cei din jur, dar mai ales față de propria persoană, este o țintă care poate fi atinsă.
Cum? Vă oferim sfaturile noastre chiar aici:
  • Învățați să vă monitorizați comportamentul și limbajul non-verbal pentru a înțelege dacă transmite respect elevilor.
  • Evitați contextele în care elevii se simt rușinați, umiliți sau vinovați.
  • Învățați să discutați chiar și probleme sensibile fără a-i răni pe cei mici sau fără a-i ironiza.
  • Nu în ultimul rând, fiți consecvent și nu scuzați sau scuti elevul pentru faptele sale doar pentru că va este milă.
Vă așteptăm în continuare pe pagina noastră web pentru că vom reveni cu noi articole practice în sprijinul cadrelor didactice și părinților. De asemenea, dacă aveți un subiect de interes despre care ați vrea să aflați mai multe, nu ezitați să ne scrieți la comunicare.asociatia.activity@gmail.com, iar noi vom reveni cu un răspuns chiar aici.
Photo by Debby Hudson on Unsplash.

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

 

Copiii cu tulburări de spectru autist întâmpină uneori dificultăți în a-și menține atenția și a se concentra asupra activităților în care sunt implicați.

Iată cum îi poți sprijini chiar și tu (din rolul de părinte, tutore, specialist sau cadru didactic):

  • Folosește-te de materiale vizuale, agende, orare pentru a le indica sarcinile pe care le au de îndeplinit, cum pot face asta, când și unde;
  • Împarte sarcinile în mai multe etape alături de ei. Ajută-i să facă asta prin dezvoltarea unor scheme sau hărți conceptuale prin care să poată surprinde singuri punctele importante ale activităților;
  • Planifică un timp de lucru scurt pentru fiecare sarcină, cu pauze frecvente;
  • Verifică de fiecare dată când este posibil dacă au înțeles explicațiile tale prin întrebări directe. Se poate întâmpla să te privească și să pară că înțeleg, dar, de fapt, să acorde atenție unui plan secund. Viceversa, se pot uita în altă direcție, dar să fie în același timp atenți la indicațiile tale.
  • Continuați să lucrați împreună. Atenție, rolul tău este doar de ghidare și orientare!

Foto: Canva.com 

Cum gestionăm întrebările repetitive ale copiilor cu autism?

Cum gestionăm întrebările repetitive ale copiilor cu autism?

 

Repetarea întrebărilor în cazul copiilor cu autism reprezintă o modalitate de diminuare a anxietății. Întrebările care implică ce se va întâmpla în viitor sunt cauzate de anxietatea cu privire la acesta. Cu alte cuvinte, persoanele care suferă de autism au dificultăți în a anticipa ce se va întâmpla. 

Unii copii mici cu autism se autoliniștesc în momentul în care aud de mai multe ori același răspuns la întrebările adresate. Este posibil ca ei să se neliniștească în momentul în care răspunsul pe care îl primesc diferă de cel pe care ei l-au auzit prima dată.

Un copil cu autism înalt funcțional își dorește să participe într-o conversație, însă abilitățile necesare menținerii conversațiilor sunt deficitare. De aceea, întrebând excesiv poate fi o modalitate prin care aceștia încearcă să participe la conversație.

 

Cum putem interveni?

Este important să apreciem intenția copilului de a comunica. Întrebările repetitive sunt de cele mai multe ori o fază prin care ei trec înainte de a-și dezvolta o comunicare funcțională. Amintește-ți că interogările sunt o formă prin care copiii cu autism reușesc să se autocalmeze, ajutându-i să anticipe ce se va întâmpla în viitor.

Dacă un copil este mult prea anxios, analizează cauzele și încearcă să-l dirijezi către alte forme de relaxare. De exemplu, creează-i contextul pentru a sta într-un spațiu mai liniștit, să asculte muzică la căști, să asculte sau să citească o poveste favorită, să vadă un videoclip, să se joace pe computer etc.

  • Creează un calendar vizual pentru copil. Dacă el va ști ce se va întâmpla în continuare, nevoia lui de a întreba excesiv va scădea considerabil.
  • Reprezintă-i vizual de câte ori va avea voie să pună întrebări.
  • Poți să-i stabilești un număr maxim de repetări ale acelorași întrebări în timpul unei conversații.
  • Spune-i copilului că-i vei răspunde la întrebări în momentul în care va realiza o activitate pe care în mod normal nu o face.
  • Interogatoriul poate fi limitat unui context determinat.
  • Atunci când el/ea întrerupe constant în timpul unor activități de grup, folosește un obiect pe care, atunci când îl primește să știe că i se permite să vorbească. Doar persoana care are obiectul are permisiunea să vorbească.
  • Copilul trebuie învățat când poate să se introducă într-o conversație. De exemplu, în momentele în care există pauze într-o conversație spune-i să folosească fraze precum ”Permite-mi să...”, ”Scuze...”, etc.

 

Sursă articol:  http://www.incluyenos.org/noticias/item/111-preguntas-repetitivas

Sursă foto

Tătici în criză! Cum să gestionez un copil „neastâmpărat”?

“Eu nu mai pot…”

“Ce nu am făcut?”

“I-am spus de o mie de ori…”

“Sunt sătul…”,

“Ce s-a întâmplat cu copilul nostru?”

“Cu ce am greșit?”.

Acestea sunt doar câteva expresii și întrebări pe care atâția tătici le folosesc când simt că au pierdut controlul în ceea ce privește relația cu propriul copil și că au făcut tot ceea ce au știut și nimic nu a funcționat.

 

Care este motivul pentru care se ajunge la acest nivel de furie și se creează un astfel de conflict în cadrul familiei?

Este important să clarificăm faptul că orice relație se influențează reciproc. Modul în care părinții interacționează cu cei mici influențează modul în care cei mici se vor comporta cu părinții lor.

Să urmărim secvența:

 

  1. Tatăl îi spune copilului să facă ceva.
  2. Copilul amână să facă acel lucru sau refuză categoric realizarea lui.(acum, imaginați-vă această secvență repetându-se de mult mai multe ori şi în mai multe contexte în timpul unei zile).
  3. Această situație îi provoacă furie tatălui.
  4. În final, tatăl țipă, amenință, reproșează.

 

Ce pot face tăticii în această situație?

Foarte important este să înteleagă că aceste comportamente indezirabile ale copilului hiperactiv nu sunt rezultatele unei intenții deliberate de a-i enerva sau hărțui pe cei din jur şi că un copil hiperactiv are următoarele dificultăți:

  • Focusarea și menținerea atenției
  • Autocontrol deficitar – să gândească înainte de a acționa
  • Gestionarea ineficientă a timpului
  • Amânarea recompensei. Ei au nevoie de recompensare imediată chiar dacă știu că acest lucru poate conduce la sancțiune (retragerea unui privilegiu).

 

Cu toate aceste dificultăți nu este recomandat să se ajungă la o aprobare sau tolerare a comportamentelor indezirabile. Este recomandat ca aceste comportamente indezirabile să fie văzute ca o provocare ce poate fi depășită cu implicarea adulților de referință din viața copilului (spre exemplu atunci când frânele bicicletei nu mai funcționează, cel care se plimbă se implică mai mult pentru a putea opri bicicleta). Astfel dacă părinții sunt constanți și consecvenți vor avea și rezultate.

 

Primul pas este să stabiliți o listă de priorități, care sunt comportamentele țintă ale intervenției. O bună parte din conflictele cu proprii copii, în realitate bine analizate şi folosind simțul umorului, nu merită atât de multă furie! Cred că obiectivul general al părinților este să crească copii sănătoși care să devină adulți independenți  si cu autocontrol indiferent de suișurile și coborâșurile drumului spre atingerea acestui obiectiv.

 

 

 

Ce ar trebui să învețe să facă tăticii:

  • Să ofere atenție pozitivă comportamentelor adecvate ale copiilor
  • Să utilizeze limitat și într-o manieră eficientă pedeapsa
  • Să petreacă timp de calitate cu copilul
  • Să formuleze corect instrucțiunile
  • Să stabilească reguli clare în ceea ce privește comportamentul copilului
  • Să fie consecvent și perseverent în aplicarea consecințelor stabilite pentru respectarea sau nerespectarea regulilor stabilite

 

Este important ca tăticii să se implice în creșterea și educarea copiilor respectând normele care să îi ajute pe copii șă își dezvolte adecvat stima de sine și autocontrolul, astfel înbunătățindu-le şi abilitățile sociale. Acest lucru fiind făcut indiferent de emoția pe care o simțim (furie, tristețe) în contextele în care copilul manifestă comportamente indezirabile și fără să refuzăm să îi oferim doza zilnică de afecțiune! Copilul este recomandat să simtă sprijinul, aprecierea, dragostea necondiționată a tăticilor. El trebuie învățat că este omenesc să greșești și că părinții vor fi acolo să îi sprijine și să îl ajute să se corecteze.

În cadrul acestui maraton de educare și creștere al copilului nu este importantă viteza cu care se face acest lucru ci continuitatea și consecvența procesului. Conștientizând scopul pe care fiecare părinte  îl are de atins, acest maraton care poate fi greu, lung şi/sau cu obstacole se va încheia cu liniștea și fericirea familiei.

 

Andrei Ionel Mocanu

Analist Comportamental in curs de acreditare BACB

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

 

Sursa: http://www.redcenit.com/noticias/padres-al-borde-de-un-ataque-de-aprendiendo-a-controlar-el-tdah/#more-800