Ce este Desincronizarea senzorială și cum se deosebește de Tulburarea de Spectru Autist ?

Ce este Desincronizarea senzorială și cum se deosebește de Tulburarea de Spectru Autist ?

Ca părinți, ne dorim mereu ce este mai bun pentru copiii noștri și suntem atenți la semnele care ne-ar putea îngrijora. Două condiții care pot influența comportamentul copiilor sunt Desincronizarea senzorială și Tulburarea de Spectru Autist. Deși pot părea asemănătoare, ele sunt distincte și necesită abordări specifice. Acest articol vă va ajuta să înțelegeți ce este Desincronizarea senzorială, cum se deosebește de Tulburarea de Spectru Autist și cum puteți oferi sprijinul potrivit copilului dumneavoastră.

Ce este Desincronizarea senzorială?

„Diferențele de procesare senzorială reprezintă incapacitatea de a primi, de a integra (adică de a conecta), de a interpreta sau de a folosi informațiile primite de la simțuri pentru a desfășura activități normale în viața de zi cu zi” (Kranowitz C. S., p. 31, 2022).

Diferențele de procesare senzorială apar atunci când creierul copilului întâmpină dificultăți în a gestiona și răspunde corect la informațiile primite prin simțuri, cum ar fi vederea, auzul, mirosul, gustul, atingerea sau mișcarea. Aceasta înseamnă că un copil cu Desincronizare senzorială poate reacționa exagerat sau, dimpotrivă, prea puțin la lucruri pe care ceilalți le consideră normale. De exemplu, un copil ar putea fi extrem de deranjat de zgomote pe care majoritatea oamenilor le consideră obișnuite, cum ar fi sunetul unui aspirator, sau, invers, ar putea să nu simtă deloc când este atins ușor. Desincronizarea senzorială face ca lumea din jur să pară copleșitoare sau confuză, iar copiii răspund în moduri care reflectă modul diferit în care simțurile lor funcționează.

Cum se deosebește Desincronizarea senzorială de Tulburarea de Spectru Autist?

Desincronizarea senzorială și Tulburarea de Spectru Autist sunt două tulburări distincte, deși uneori simptomele lor se suprapun. Desincronizarea senzorială se referă exclusiv la modul în care creierul copilului procesează informațiile senzoriale, precum sunetele, luminile, texturile sau mirosurile. Un copil cu Desincronizare senzorială poate fi extrem de sensibil la zgomote puternice sau poate să nu simtă bine atingerea ușoară, dar, în general, nu are dificultăți majore în comunicare și interacțiune socială.

Pe de altă parte, Tulburarea de Spectru Autist (TSA) este o tulburare de neurodezvoltare mai complexă, care afectează abilitățile de comunicare și interacțiune socială, precum și comportamentele și interesele. Copiii cu TSA pot întâmpina dificultăți în a înțelege și utiliza limbajul, gesturile sau expresiile faciale și pot manifesta comportamente repetitive și interese foarte restrânse. Deși copiii cu TSA pot prezenta, de asemenea, dificultăți de procesare senzorială, acestea nu constituie simptomele principale. Diferența majoră este că, în TSA, dificultățile de socializare și comunicare sunt centrale, în timp ce, în Desincronizarea senzorială, provocările principale sunt răspunsurile la stimulii senzoriali.

Poate un copil cu autism să aibă Desincronizare senzorială?

Da, un copil cu autism poate avea și Desincronizarea senzorială, deoarece mulți copii cu TSA au dificultăți de procesare senzorială, fiind fie hipersensibili, fie hiposensibili la stimuli precum sunete, lumini, mirosuri, gusturi sau texturi. De exemplu, un copil cu autism poate fi deranjat de zgomote puternice sau de luminile strălucitoare și poate evita anumite texturi. 

Cu toate acestea, un copil care are Desincronizarea senzorială nu are automat autism, deoarece Desincronizarea senzorială se concentrează strict pe modul în care copilul percepe și răspunde la stimuli senzoriali. Desincronizarea senzorială nu implică neapărat probleme de comunicare sau comportamente specifice autismului. Așadar, deși cele două tulburări pot coexista, ele sunt distincte și necesită abordări diferite de diagnosticare și tratament.

 

Articol pregătit de Stan Diana Mihaela - Asistent social.

Bibliografie:

Kranowitz C. S., (2022), Copilul desincronizat senzorial, Editura Frontiera.

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Burnout-ul parental în rândul părinților cu copii cu TSA: ce este, cum se instalează și cum îl putem preveni

Burnout-ul parental în rândul părinților cu copii cu TSA: ce este, cum se instalează și cum îl putem preveni

Burnout: definiție și caracteristici

Astăzi, auzim tot mai des termenul „burnout”, fiind asociat de obicei cu munca și descriind o stare de oboseală extremă, atât fizică, cât și psihică, cauzată de stres și acumularea de responsabilități. Concret, burnout-ul „se referă la un sindrom specific de epuizare, care apare ca urmare a unui dezechilibru emoțional prelungit, când povara stresului perceput depășește resursele personale necesare pentru a-l gestiona” (Hubert și Aujoulat, 2018).

Totuși, burnout-ul nu este legat doar de locul de muncă. De fapt, putem vorbi și despre burnout în rolul de părinte, deoarece a fi părinte este adesea considerat „cea mai frumoasă, dar și cea mai grea meserie din lume”. Acest tip de burnout, cunoscut sub numele de burnout parental, a fost inițial studiat în familiile cu copii care au afecțiuni sau tulburări, însă în prezent, poate fi regăsit și în rândul părinților cu copii sănătoși.

Burnout-ul parental apare atunci când un părinte se simte copleșit fizic și emoțional de responsabilitățile acestui rol. Spre deosebire de burnout-ul profesional, unde există posibilitatea de a lua o pauză sau de a demisiona, în cazul rolului de părinte nu există „pauze prelungite”, mai ales când este vorba despre îngrijirea unui copil cu nevoi speciale, cum ar fi un copil cu TSA (Tulburări din Spectrul Autist). Diagnosticarea unui copil cu TSA poate aduce sentimente de neputință și vinovăție, ceea ce crește nivelul de stres resimțit de părinți.

Burnout-ul parental include trei dimensiuni esențiale:

  1. Epuizarea emoțională legată de responsabilitățile parentale;

  2. Distanțarea emoțională – tendința de a se distanța de copii;

  3. Sentimentul de lipsă de realizare personală – părintele simte că nu este eficient în rolul său (Sekułowicz et al., 2022).

Studiile arată că părinții copiilor cu TSA sunt mai afectați emoțional decât părinții copiilor cu dezvoltare tipică sau chiar decât cei ai copiilor cu dizabilități intelectuale. Acest lucru se întâmplă din cauza unei combinații de factori legați de comportamentul copilului (comportamente repetitive, dificultăți intelectuale, comportamente problematice) și de resursele personale și sociale limitate ale familiei (Ardic, 2020).

 

Factorii de risc și efectele burnout-ului parental

Orice părinte se poate simți copleșit la un moment dat, mai ales în perioada de acomodare cu noul rol. Însă pentru părinții unui copil cu TSA, provocările pot fi mai mari, iar riscul de burnout mai ridicat. Câteva dintre principalele surse de stres pentru acești părinți includ:

  • Oboseala și incertitudinea legată de evoluția copilului – părinții nu știu ce viitor va avea copilul și nu pot anticipa cât de mult se va recupera;

  • Schimbări de roluri și rutine – în familiile cu copii cu TSA, dinamica zilnică se schimbă adesea drastic;

  • Dificultăți în accesarea serviciilor de terapie și diagnosticare – mulți părinți se confruntă cu birocrație sau lipsa resurselor locale pentru a obține ajutorul necesar;

  • Lipsa sprijinului social – rețelele de suport (familie, prieteni) sunt esențiale pentru părinți, însă nu toți au acces la astfel de sprijin, fie din cauza distanței, fie a izolării sociale;

  • Probleme economice – costurile terapiilor și ale îngrijirii speciale pot depăși bugetele familiei;

  • Izolarea socială – părinții se pot retrage din viața socială, evitând evenimentele și întâlnirile din cauza nevoilor copilului (Ardic, 2020).

Epuizarea parentală nu înseamnă doar oboseală fizică. Ea poate duce și la:

  • Distanțare emoțională față de copil – părintele se retrage emoțional și poate deveni mai puțin implicat;

  • Pierderea plăcerii de a fi părinte – părintele nu mai simte bucuria în interacțiunile cu copilul;

  • Compararea negativă a versiunii actuale a sinelui parental cu cea din trecut – părintele simte că nu mai este la fel de bun sau eficient (Lin et al., 2023).

Pe lângă efectele emoționale, burnout-ul parental cronic poate afecta sănătatea fizică a părinților. Aceștia pot experimenta simptome precum:

  • Creșterea cortizolului (hormonul stresului),

  • Insomnie,

  • Mâncat compulsiv,

  • Anxietate, toate acestea putând afecta negativ viața de zi cu zi, inclusiv eficiența la muncă (Lin et al., 2023).

În unele cazuri, burnout-ul parental poate duce la deteriorarea relațiilor de familie, inclusiv a relației de cuplu, și poate provoca conflicte între părinți și copii. În cazurile extreme, părinții ajung să recurgă la neglijență sau chiar la violență, ceea ce poate avea efecte negative asupra dezvoltării copilului pe termen lung.

De asemenea, studiile arată că mamele sunt mai predispuse la burnout decât tații, din cauza împărțirii tradiționale a rolurilor parentale. De obicei, mamele sunt cele care renunță la carieră și la dezvoltarea personală pentru a se dedica îngrijirii copilului cu nevoi speciale, asumându-și și roluri suplimentare de îngrijitor, terapeut sau asistent medical, fără a avea pregătirea necesară pentru aceste sarcini (Sadziak, Wilinski, Wieczorek, 2019).

Ce putem face pentru a preveni burnout-ul?

Potrivit Teoriei Balanței între riscuri și resurse, burnout-ul apare atunci când factorii de risc depășesc resursele disponibile. Prin urmare, prevenirea burnout-ului se bazează pe identificarea din timp a factorilor de risc și pe creșterea resurselor de protecție.

Factorii de risc pot include:

  • Genul – femeile sunt mai afectate deoarece, în general, își asumă mai multe responsabilități în creșterea copiilor și gestionarea gospodăriei;

  • Personalitatea – trăsături de perfecționism pot duce la o presiune internă crescută;

  • Lipsa unui sprijin social adecvat – absența unei rețele de susținere poate amplifica stresul (Lin et al., 2023).

Factorii de protecție includ:

  • Implicarea tatălui și împărțirea responsabilităților în mod egal;

  • Calitatea relației de cuplu – un cuplu care comunică și colaborează eficient poate gestiona mai bine stresul;

  • Rețeaua de sprijin social – fie că este vorba de familie, prieteni sau alte persoane care pot oferi suport;

  • Comunitatea altor părinți în situații similare – schimbul de experiențe și sprijinul reciproc pot aduce alinare;

  • Implicarea activă în procesul terapeutic al copilului – părinții pot simți mai mult control și împlinire (Sadziak, Wilinski, Wieczorek, 2019).

Pe lângă aceasta, psihoterapeutul Annette Nuñez oferă câteva sfaturi practice pentru prevenirea burnout-ului:

  1. Creează o listă de lucruri care îți plac și te calmează – fie că este vorba de o plimbare, ascultarea muzicii preferate sau savurarea unui desert, aceste mici pauze te pot ajuta să te regenerezi emoțional.

  2. Acordă-ți timp pentru tine – creează un program zilnic care să includă și momente dedicate doar ție, chiar dacă este vorba doar de 15-20 de minute.

  3. Fii blând/ă cu tine însuți/însăți – este important să nu te critici dur și să accepți că nu poți face totul perfect.

  4. Organizează activități pentru tine – planifică o ieșire doar pentru tine: o cafea în oraș, o plimbare sau o sesiune de shopping.

  5. Prioritizează sarcinile – acceptă că nu poți face totul și că este în regulă să amâni anumite sarcini.

Concluzie

Burnout-ul parental, mai ales în cazul părinților copiilor cu TSA, poate părea inevitabil, dar cu recunoașterea timpurie a semnelor și sprijinul adecvat, acesta poate fi prevenit sau gestionat. Important este să nu uităm că părinții au nevoie și de timp pentru ei, iar cererea de ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci un pas necesar spre protejarea sănătății mintale și fizice a întregii familii.

Articol scris de: Raluca Brehoi - terapeut.

Bibliografie:

  • Ardic, A. (2020). Relationship between parental burnout level and perceived social support levels of parents of children with autism spectrum disorder. International Journal of Educational Methodology, 6(3), 533-543.

  • Hubert S. și Aujoulat I. (2018) Parental Burnout: When Exhausted Mothers Open Up. Frontiers in Psychology. 9:1021. doi: 10.3389/fpsyg.2018.01021

  • Lin, Y., Wang, Y., Lin, C., Ni, Q., Jia, R., Chang, Y., & Qi, Y. (2023). The mediating role of perceived social support: alexithymia and parental burnout in parents of children with autism spectrum disorder. Frontiers in Psychology, 14, 1139618.

  • Sadziak, A., Wilinski, W., & Wieczorek, M. (2019). Parental burnout as a health determinant in mothers raising disabled children. Baltic Journal of Health and Physical Activity, 11(3), 8.

  • Sekułowicz, M., Kwiatkowski, P., Manor-Binyamini, I., Boroń-Krupińska, K., & Cieślik, B. (2022). The effect of personality, disability, and family functioning on burnout among mothers of children with autism: A path analysis. International Journal of Environmental Research and Public Health, 19(3), 1187.

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Pot fi persoanele cu TSA empatice?

Pot fi persoanele cu TSA empatice?

Una dintre caracteristicile unui copil cu TSA este reprezentată de deficitul de exprimare emoțională, ceea ce poate duce la dificultăți în crearea interacțiunilor sociale. Acest deficit poate fi legat atât de gestionarea propriilor emoții, cât și de recunoașterea emoțiilor altora și de identificarea indicilor non-verbal și paraverbali (poziția corpului, mimica feței, tonul vocii, etc.).

Cu toate acestea, poate un copil cu TSA să fie empatic?

Mai întâi, să clarificăm ce înseamnă empatia! Empatia este definită ca fiind „o formă de cunoaștere rezultată din relațiile interpersonale, constând în imitația interiorizată a stărilor și comportamentelor unei alte persoane, mergând până la identificare cu acea persoană” (Ion-Andrei Popescu, pag. 213, 1998). Mai precis, reprezintă capacitatea de a te pune în pielea altei persoane: de a înțelege ceea ce simte ea, de ce se simte în acest fel și chiar de a ajunge să simți ca ea.

Deși inițial s-a crezut că un copil cu autism nu poate fi empatic, cercetările au evoluat de-a lungul timpului și au demonstrat contrariul: copiii cu TSA sunt empatici, dar pot întâmpina dificultăți în manifestarea empatiei.

Persoanele cu autism au un mod diferit de a gândi, ceea ce poate fi unul dintre punctele lor forte. Cu toate acestea, acest lucru poate duce la înțelegeri greșite ale interacțiunilor și comportamentelor sociale. Acest fapt poate determina unii oameni să interpreteze greșit metodele de interacțiune și comportamentele lor ca fiind lipsă de empatie sau că nu conștientizează suferința emoțională a altora sau nu răspund adecvat într-o situație socială (Drake, 2021).

Empatia este un concept complex, care implică mai multe caracteristici. Pentru a o înțelege mai bine, trebuie să ținem cont că are două componente inseparabile: o componentă afectivă/emoțională și o componentă cognitivă.

Empatia afectivă:

  • Este cunoscută și sub numele de empatie afectivă și se referă la capacitatea de a reacționa la starea mentală a altuia cu o emoție adecvată (Shalev et al, 2022).

  • Se dezvoltă în mod precoce în viață și rămâne stabilă sau crește ușor în timpul celui de-al doilea an de viață (Shalev et al., 2022).

  • Este capacitatea de a percepe starea emoțională a altuia și impulsul de a răspunde la aceasta (Drake, 2021).

  • În timp ce empatia cognitivă poate fi mai scăzută la persoanele cu autism, empatia afectivă - care se bazează pe instincte și răspunsuri involuntare la emoțiile celorlalți - poate fi puternică și copleșitoare. De fapt, cercetările mai noi sugerează că unele persoane cu autism pot simți de fapt emoțiile altora mai intens (Rudy, 2023).

Empatia Cognitivă:

  • Este capacitatea de a recunoaște ceea ce gândește sau simte o altă persoană (Rudy, 2023).

  • Se dezvoltă mai târziu în primul an de viață și crește de-a lungul vieții (Shalev et al, 2022).

  • Cercetările arată că persoanele cu autism se pot lupta cu empatia cognitivă, deoarece nu sunt capabile să recunoască și să numească emoțiile pe baza expresiilor faciale. Unele studii au reușit să demonstreze că persoanele cu TSA tind să privească mai degrabă periferia feței, decât să acorde atenție ochilor și gurii, adică la locurile în care emoțiile sunt de obicei afișate (Drake, 2021).

Un exemplu pentru a înțelege mai bine diferențele dintre cele două este următorul: o femeie nu ajunge la raftul de sus al magazinului pentru a lua un aliment de care are nevoie - ea se străduiește din greu să ajungă la el, însă nu reușește. Dacă o persoană cu TSA o vede, poate înțelege că femeia întâmpină o dificultate, dar s-ar putea să nu realizeze că el o poate ajuta (aceasta este empatia cognitivă), însă poate observa că femeia este supărată și să se întrebe de ce (aceasta este empatia afectivă).

Astfel, deficitul în empatia cognitivă poate crea impresia că oamenii cu autism nu sunt empatici, când, în realitate, chiar sunt - doar că se prezintă în moduri care ar putea să nu satisfacă așteptările societății (Drake, 2021).

Un alt aspect important este reprezentat de motivele pentru care ai putea să crezi că o persoană cu autism nu poate fi empatică, acestea ținând în special de percepția persoanelor neurotipice care trebuie să accepte și să înțeleagă modul diferit în care simte o persoană cu TSA: aceștia pot avea mai puține expresii faciale care să ofere indicii despre starea lor emoțională, un mod diferit de a reacționa la suferință (ceea ce nu înseamnă că nu o recunosc sau că nu o simt) sau la alte emoții, moduri unice de comunicare, precum și dificultăți în a realiza și menține contactul vizual.

De asemenea, alte cercetări au pus bazele unui nou concept, și anume empatia dublă (double empathy), potrivit căreia o „nepotrivire între două persoane poate duce la o comunicare defectuoasă. Această deconectare poate apărea la mai multe niveluri, de la stilurile de conversație până la modul în care oamenii văd lumea. Cu cât deconectarea este mai mare, cu atât cele două persoane vor avea mai multe dificultăți în interacțiune” (Zamzow, 2021). În ceea ce privește autismul, acest decalaj de comunicare are o cauză reciprocă: atât persoanele cu autism întâmpină dificultăți în a îi înțelege pe cei care nu au autism, cât și persoanele neurotipice au dificultăți în a îi înțelege pe cei cu TSA.

În concluzie, se poate considera un adevărat mit faptul că un copil sau un adult cu TSA nu este empatic. Dificultățile apar în modul în care aceștia o manifestă, care poate fi diferit de modul nostru, a celor care nu au autism, de a o recunoaște.

Bibliografie:

  1. Drake, K. (2021). All You Need to Know About Autism and Empathy. Disponibil online la: https://psychcentral.com/autism/autism-and-empathy .
  2. Popescu, A.I. (1998). 'Empatie '. În Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (Coord). Dicționar de sociologie urmat de indicatori demografici, economici, sociali și sociologici. Pp. 213. București: Editura Babel.
  3. Rudy, L.J. (2023). Autism, Empathy, and Sympathy. Disponibil online la: https://www.verywellhealth.com/do-people-with-autism-lack-empathy-259887 .
  4. Shalev, I., Warrier, V., Greenberg, D. M., Smith, P., Allison, C., Baron-Cohen, S., Eran, A., & Uzefovsky, F. (2022). Reexamining empathy in autism: Empathic disequilibrium as a novel predictor of autism diagnosis and autistic traits. Autism research : official journal of the International Society for Autism Research, 15(10), 1917–1928. https://doi.org/10.1002/aur.2794 .
  5. Zamzow, R. (2021). Double empathy, explained. Disponibil online la: https://www.spectrumnews.org/news/double-empathy-explained/ .

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Cum stimulăm vorbirea la copiii cu abilități verbale minime sau inexistente?

Cum stimulăm vorbirea la copiii cu abilități verbale minime sau inexistente?

Știu că este greu, dar există sisteme pe care le puteți folosi pentru a vă ajuta copilul să comunice chiar dacă este non-verbal. Folosirea unui sistem non-verbal este punctul cu care veți începe dacă piticul nu a vorbit niciodată sau dacă ați încercat să-l faceți să întrebe verbal, dar nu ați reușit. De exemplu, îl puteți ajuta să facă gestul legat de cuvântul „banană” în limbajul semnelor sau îi puteți arăta o poză cu o „banană”. Există câteva strategii eficiente pe care le puteți folosi pentru a vă crește șansele de a determina copilul non-verbal să vorbească care vă vor ajuta să comunicați mai clar:

  • Limbajul mimico-gestual;
  • Dispozitivele vocale artificiale;
  • PECS (sistem de comunicare cu schimb de imagini);

 Limbajul mimico-gestual ajută la îmbunătățirea vocalizării și le arată vizual copiilor că fiecare cuvânt este diferit. De exemplu, sunetele „minge” și „tort” sunt diferite, la fel ca semnele corespunzătoare. Așa cum se întâmplă în vorbire, există o mișcare diferită pentru fiecare cuvânt. Așadar, odată ce un copil învață semnul corect pentru prăjitură, este de obicei destul de ușor să înveți să folosești acel semn atunci când vede o imagine sau dacă este necesar, să răspunzi la întrebări precum „Numește ceva ce mănânci” cu același semn. Astfel, copilul are posibilitatea de a folosi semnele mimologice pentru a acoperi toți operanții. Dar limbajul mimico-gestual are și dezavantaje: Adulții trebuie să învețe să-l folosească astfel încât să fie eficient pentru copii. Adulții care lucrează cu copiii trebuie să înțeleagă principiile ABA, cum ar fi asociere, întăritori, indicii, învățarea de aproximare succesivă și indicii de diminuare.

Dispozitivele artificiale de comunicare vocală sunt sisteme artificiale de comunicare vocală (cu sinteză a vorbirii) sau, mai clar, dispozitive în care copilul selectează și apasă un buton, iar acesta reproduce vorbirea.

Sistemul PECS (sistem de comunicare cu imagini) reprezintă o abordare sistematică care constă în învățarea copilului să folosească imagini pentru a cere obiecte.

Unul dintre avantajele comune ale sistemului de comunicare vocală artificială și PECS este că imaginile din sistemul PECS și cuvintele generate de sistemul electronic sunt ușor de înțeles de către adulți și alți copii.

Un alt mod pentru a-i determina pe copii să vorbească constă în predarea limbajului semnelor, în contextul unei solicitări, fiind cea mai bună modalitate pe care o cunosc pentru a ajuta un copil care nu vocalizează sau vocalizează foarte puțin.

Există și alte lucruri pe care le puteți face pentru a încuraja vorbirea.

În primul rând, va trebui să îmbogățiți mediul copilului bombardându-l cu termeni simpli. Când mă implic prima dată într-un program de intervenție (fie acasă, fie la școală), aud un limbaj bogat folosit în prezența copilului, prea complex pentru cei care nu pot vocaliza pentru a înțelege. .

O altă modalitate de a transforma vorbirea într-un întăritor este de a încuraja și de a recompensa orice bolboroseală, sunet sau aproximări ale cuvintelor. Pentru a afla ce sunete scoate copilul și cât de des le scoate, stabiliți o perioadă de timp (15 minute de exemplu) și luați o bucată de hârtie pentru a nota ceea ce auziți. Faceți acest lucru de mai multe ori pentru a vă obișnui. Dacă auziți „ba ta ta” , apoi „ma ma” într-o perioadă de 15 minute, veți vedea că, deși rata de bolboroseală este lentă, capacitatea lui de a pune împreună consoanele și vocalele este destul de bună, iar sunetele pe care le scoate pot fi transformate în cuvinte.

Terapia logopedică poate fi, de asemenea, utilă, mai ales atunci când este utilizată ca parte a unei abordări comportamentale, dar terapia obișnuită a vorbirii eșuează adesea la copiii care nu vocalizează deloc. Acest lucru este subliniat de rezultatele bune obținute de logopezi precum Joanne Gerenser, Nancy Kaufman și Tamara Kasper, care au încorporat elemente de ABA în tehnicile pe care le-au folosit. Există mai multe tehnici, care s-au dovedit eficiente prin studii, care pot crește șansele unui copil de a-și realiza sau de a-și îmbunătăți vorbirea.

Limbajul semnelor este de departe cea mai bună metodă de a-i învăța pe copiii non-verbali să pună întrebări. Puteți lucra cu un logoped pentru a vă ajuta să formați cuvinte.

A face un copil să vorbească ar trebui să fie un efort de echipă. Utilizarea unitară a acestor tehnici va îmbunătăți șansele aproape ale oricărui copil de a vorbi și de a fi înțeles. Indiferent de vârsta copilului, nu renunțați la speranța că într-o zi va vorbi, continuând să-l ajutați să-și extindă limbajul, folosind abordarea verbal-comportamentală, pentru a include limbajul semnelor.

Articol scris de Letisia Sora

Sursa: Barbera, M., (2009).  Terapia axată pe comportamente verbale, Four You, Bucureşti. 

 

 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Procedura de pairing – ce este și cum poate contribui la dezvoltarea copiilor cu TSA?

Procedura de pairing – ce este și cum poate contribui la dezvoltarea copiilor cu TSA?

Psihologia comportamentală ne învață că un stimul nou învățat poate determina diverse comportamente. Acest lucru poartă denumirea de condiționare a respondentului. Nu se poate vorbi despre ea fără a face referire la Ivan Petrovich Pavlov, psiholog care a introdus termenul de condiționare operantă pornind de la un experiment realizat pe câinele său.
Ce a presupus experimentul?
Câinelui i-a fost prezentată mâncare (adică un stimul necondiționat) și, drept urmare, acesta a început să saliveze (acesta fiind un reflex necondiționat). Ulterior, odată cu aducerea hranei, a fost introdus sunetul unui metronom (stimul neutru). După câteva încercări, câinele a început să saliveze ca răspuns la sunetul metronomului (reflex condiționat). Drept urmare, sunetul metronomului a devenit un stimul condiționat. Condiționarea respondentului are cea mai mare eficiență atunci când stimulul neutru este prezentat concomitent cu stimulul necondiționat, în acest caz metronomul alături de hrană.
Dar ce legătură are această discuție cu dezvoltarea copiilor cu tulburări de spectru autist?
Multe teorii ale dezvoltării copilului subliniază importanța motivației și a creșterii continue a interesului către diverse activități. Comportamentul uman este puternic legat de interesele și preferințele noastre. Setul de factori motivatori pe care îl dobândim determină un întreg repertoriu de comportamente pe care le dezvoltăm. În cazul copiilor cu tulburare de spectru autist (sau cu alte dizabilități intelectuale) acest set de interese este redus și tinde să aibă un caracter mai degrabă repetitiv. În plus, motivația limitată sau neobișnuită observată la persoanele cu autism are implicații majore pentru recuperare și pentru rezultatele pe termen lung ale terapiei.
Un prim pas în creșterea interesului pentru activități sau persoane noi constă în identificarea factorilor motivatori și a preferințelor persoanei în cauză ce suferă de autism. Există două categorii de factori motivatori: cei necondiționați (primari) - care nu necesită un istoric de învățare, așa cum era hrana în experimentul lui Pavlov, și cei condiționați (secundari) - stimuli neutri care devin motivatori (metronomul în cazul de mai sus) datorită relației (pairingului) acestora cu alți factori (fie condiționați, fie necondiționați). Aceștia pot fi de diverse tipuri: comestibili, senzoriali (de exemplu, masajul), tangibili (de exemplu, jucăriile), activități (de exemplu, jocurile) sau sociali.
Atât preferințele cât și factorii motivatori trebuie evaluați în paralel, într-un mod obiectiv și structurat. Evaluarea preferințelor identifică relevanța lor, stimulii la care o persoană reacționează și condițiile în care se mențin aceste preferințe. Procedurile de evaluare frecvent utilizate de specialiști sunt: observarea persoanei într-un context în care are acces liber la mai mulți stimuli, prezentarea diferiților stimuli într-o serie de încercări și, acolo unde este posibil, adresarea de întrebări persoanei în cauză despre preferințele sale. Trebuie reținut faptul că o evaluare a preferințelor nu identifică efectele motivatoare ale stimulilor. Un stimul este considerat motivator/determinant doar atunci când conduce la creșterea frecvenței și/sau duratei comportamentului pe care este menit să îl întărească.
În concluzie, procedura de pairing presupune prezentarea concomitentă și repetată a unui stimul neutru alături de un stimul ce are capacități de motivare, până când cel neutru devine la rândul sau motivator și poate determina același comportament. Procedura este deseori utilizată de specialiștii în terapia cognitiv-comportamentală pentru a determina mărirea ariei de interese la persoanele cu tulburări de spectru autist.
Articol scris de Iasmina Marinescu

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Cum pot să îmi ajut copilul să formuleze cereri?

Cum pot să îmi ajut copilul să formuleze cereri?

Se întâmplă deseori ca în cadrul întâlnirilor cu părinții, aceștia să spună că cel mai mult își doresc ca fiul/fiica lor să vorbească, să spună ce își dorește, dacă îi este foame, sete, sau cu ce ar vrea să se joace. La fel de des, se poate întâmpla ca din dorința de a nu supăra copilul, de a nu-l face să plângă, de a nu-i crea neplăceri, părintele să îi dea acestuia tot ceea ce știe că își dorește. Astfel, limbajul copilului poate fi unul sărăcăcios sau absent. Ce poți face ca limbajul copilului să se dezvolte? Foarte simplu: joacă-te cât mai mult cu el. Prin joacă, motivația copilului crește, iar în acest fel îi creezi multe contexte pentru a-i stimula limbajul

Cu toții știm că tuturor copiilor le place să se joace cu diferite jucării sau că adoră jocurile fizice precum ”cucu-bau”, ”leapșa”, ”de-a v-ați ascunselea” etc. Ceea ce pot face părinții este să creeze cât mai multe contexte în care copilul este motivat și să pună în cuvinte ceea ce își dorește. Sigur, la început copiii au nevoie de un minim de ajutor. Mai exact, părintele îi „pune” copilului cuvintele în gură, el spune în locul copilului ceea ce știe că acesta își dorește. Treptat, copilul ajunge să fie independent și să ceară singur ceea ce vrea. Acestea se numesc cereri.

Cererile reprezintă un element crucial în abordarea axată pe comportamentele verbale. Acestea se bazează pe satisfacerea unei nevoi și sunt fundamentate pe motivație. Copilul trebuie să fie motivat să ceară ceva: fie de foame, fie de o dorință de alt tip.

De exemplu, copilul vrea suc. Îl vede, dar nu știe cum se numește. Părintele spune „suc”, iar cel mic repetă după el. Părintele îi dă sticla de suc spunând „bravo! Ai spus suc. Poftim suc!”.

Un alt exemplu este situația în care un copil se joacă împreună cu adultul „cucu-bau”. Copilul este motivat, îi place jocul și îi cere adultului să continue spunând „cucu” sau ”bau”. Adultul continuă jocul încurajând copilul pentru reușită.

Mai concret, cererea este un tip de operant verbal în care un vorbitor cere ceea ce își dorește sau ce are nevoie. De exemplu, comportamentul de a solicita direcții atunci când cineva este pierdut, reprezintă o cerere. Skinner a selectat termenul de cerere pentru acest tip de relație verbală, deoarece termenul este unul scurt și este similar cuvintelor comandă, solicitare și contramandare. Cererea este foarte importantă pentru dezvoltarea timpurie a limbajului și pentru interacțiunile verbale zilnice dintre copii și adulți. De asemenea, este primul operant verbal dobândit de un copil. Cererile timpurii apar în general sub forma plânsului diferențial când unui copil îi este foame, este obosit, îl doare ceva, este răcit sau îi este frică. A cere nu numai că duce la obținerea a ceea ce își dorește, dar copilul începe să stabilească rolurile de ascultător și vorbitor, esențiale dezvoltării verbale ulterioare.

Skinner sublinia că este singurul tip de comportament verbal care are beneficii directe pentru vorbitor, adică îi oferă ceea ce acesta își dorește precum alimentele, jucării, atenție etc.

Chiar și situația în care un copil îi spune unui alt copil sau adult „dă-te”, „lasă-mă”, „pleacă” reprezintă tot o cerere. Mai exact, acestea se numesc cereri de îndepărtare a unor stimuli aversivi.

Prin urmare, pentru a stimula cât mai mult limbajul, este important să petrecem cât mai mult timp împreună cu copiii noștri, timp în care învățăm să cerem, să ne jucăm sau să explorăm. Ceea ce trebuie reținut este faptul că nu obiectele sau țintele în sine sunt importante în acest caz, ci mai degrabă modul în care adultul se implică în stimularea procesului anterior obținerii acestora - dialogul și formularea solicitărilor.

Articol scris de Raluca Berchez

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Cum îi învățăm pe cei mici să fie răbdători?

Cum îi învățăm pe cei mici să fie răbdători?

Răbdarea este un comportament extrem de important în viața oricărei persoane, indiferent de vârstă. Chiar și pentru copii, aceasta are un rol deosebit în capacitatea lor de a se adapta la schimbările de mediu (acasă, în parc, grădiniță, școală etc.), dar și în pregătirea lor pentru viața de adulți.

Un aspect primordial în educarea răbdării la copii este felul în care se comportă și cum acționează părinții în diverse situații. Conform studiilor, răbdarea se moștenește și, mai important de atât, se preia din modelele comportamentale. În acest sens, în diverse situații, copiii vor acționa exact cum au observat la părinții lor. Dacă părintele a fost agitat, nervos și nerăbdător, copilul nu va putea da nici el dovadă de răbdare când i se va cere acest lucru.

Este important ca atunci când copilului i se cere să facă ceva cu răbdare, să se acorde atenție exemplului pe care părinții l-au oferit. Cel mai probabil copilul va acționa prin imitarea acțiunilor persoanelor mai mari ori prin ignorarea autorității acestora. De aceea, este nevoie de o educație în acest sens, educație pe care trebuie să o aibă întâi de toate părinții: rinți răbdători = copii răbdători.

Răbdarea este în strânsă legătură cu felul în care fiecare persoană învață să se descurce cu emoții precum furia sau frustrarea. Desigur, nu este un lucru ușor să fie dezvoltată la copii, dar nici imposibil. Fie că își doresc să mănânce bomboane înainte de a lua micul dejun, fie că vor o jucărie pe care adulții nu și-o permit, toate aceste impulsuri au un singur răspuns pentru a fi înlăturate: dezvoltarea treptată a acestui comportament.

Educarea în acest sens este o achiziție foarte importantă în dezvoltarea ființei umane, iar perioada optimă pentru sprijinirea copiilor în acest proces este cuprinsă între 3 și 7 ani. Cu cât începe mai repede, cu atât mai bine.

Părinții pot include acest concept în viața de zi cu zi. Cele mai simple metode în acest sens sunt: numărarea de la 1 până la 5 înainte ca cel mic să primească ceva ce își dorește foarte mult, crescând treptat durata de așteptare. Părintele se poate ajuta și de indicarea grafică a timpului făcând un ceas colorat, un personaj din desene sau orice îl atrage pe copil. De asemenea, părinții se pot folosi de diverse stikere atractive, de bucățele de foi pe care le pot mototoli atunci când se mai scurge o parte din timpul de așteptare sau chiar pot folosi alarma. Creativitatea este foarte importantă pentru a învăța copilul să aștepte și să aibă răbdare atât cât este necesar.

Prima mare provocare pe care un copil o va avea în față este mersul la grădiniță. Acolo se va lovi de statul la măsuță pentru a face diverse activități, de a-și aștepta rândul atunci când se vor juca ori de a asculta diverse povești. Având în minte noțiunea răbdării și așteptării învățate acasă, copilului îi va fi mult mai ușor în gestionarea acestora și adaptarea la noul mediu.

Toți părinții își doresc un viitor frumos pentru copiii lor. Învățarea răbdării nu este un lucru simplu, însă, cu pași mărunți și cu... multă răbdare se poate atinge acest obiectiv. Mult succes! 

Articol scris de Ioana Ciubotariu

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

De ce are copilul meu comportamente inadecvate?

De ce are copilul meu comportamente inadecvate?

Deseori, părinții se întreabă de ce se comportă copilul lor într-un anume fel, cu atât mai mult în cazurile în care este vorba de comportamente nedorite precum țipat, plâns, lovit etc. Orice comportament uman apare pentru că are la bază o motivație, o nevoie și continuă să reapară pentru că prin intermediul său se îndeplinește o anumită dorință.

Pentru înțelegerea comportamentului copilului este necesară analiza funcției acestuia, precum și a întăritorilor asociați. Altfel spus, de ce are copilul un comportament și ce recompense primește ca rezultat al acelui comportament? Există câteva categorii largi de comportamente: Cele care au drept motivație obținerea unei recompense („plâng pentru a primi o jucărie”), cele care au la bază evitarea („țip pentru că nu vreau să îmi strâng jucăriile”) și cele ce au drept funcție autostimularea senzorială („îmi flutur mânuțele pentru că îmi oferă plăcere”).           

În cazul comportamentelor din toate aceste categorii există numeroase intervenții, precum îndepărtarea recompensei ce întărește acest tip de manifestare și învățarea unui comportament alternativ care să îndeplinească aceeași funcție.

În viața de zi cu zi, lucrurile ar putea arăta astfel: Miruna țipă pentru că își dorește ca mama să îi dea ciocolată. În cazul în care mama îi oferă ciocolata cerută, obiceiul de a țipa când își dorește ceva cel mai probabil se va intensifica. În cazul în care mama nu îi oferă ciocolată Mirunei atunci când țipă, ci așteaptă până când aceasta s-a liniștit și o învață cum să ceară într-un mod adecvat, probabilitatea ca Miruna să țipe din nou atunci când își dorește ceva va scădea. Este foarte important de menționat faptul că sunt șanse foarte mari ca inițial comportamentul inadecvat să crească în intensitate si frecvență în loc să scadă. În acest caz, este important ca răspunsul părintelui să rămână neschimbat și să fie aplicat cu consecvență.

Pentru a identifica funcția pe care o are un comportament este importantă realizarea unei analize funcționale a acestuia care să cuprindă antecedentul (ce s-a întâmplat înainte de apariția comportamentului), comportamentul propriu-zis al copilului și comportamentul pe care l-a avut părintele drept reacție la cel al copilului (consecința), pentru o perioadă suficient de îndelungată.

Această analiză este realizată de către un specialist, însă și părinții se pot implica, cu atât mai mult cu cât este posibil ca acasă copilul să prezinte comportamente ce nu apar în cadrul terapiei. Este crucială colaborarea părinților cu specialiștii pentru a obține o imagine cât mai clară asupra dificultăților cu care se confruntă cel mic și pentru a lua decizii cât mai informate.

Articol scris de Iasmina Marinescu

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Terapia cu celule stem în recuperarea autismului – ce este și ce nu este adevărat?

Terapia cu celule stem în recuperarea autismului – ce este și ce nu este adevărat?

În ultimul deceniu, prevalența tulburărilor din spectrul autist a crescut dramatic la nivel mondial. Cele mai multe medicamente disponibile în prezent vizează, în principal, anumite simptome care apar simultan, dar nu sunt eficiente pentru a le trata pe cele mai importante: afectarea comunicării și a interacțiunii sociale sau prezența unor comportamente repetitive.

În prezent, se derulează numeroase studii la nivel global cu privire la eficiența terapiei cu celule hematopoietice (în limbaj popular, celule stem). Scopul acestui tip de terapie este de a crea noi vase de sânge în zonele creierului unde fluxul sanguin este redus și care sunt în strânsă legătură cu tulburările de spectru autist.

Transplantul de celule stem (hematopoietice și mezenchimale) la copiii cu autism s-a dovedit promițător în a stimula celulele stem native, reducând inflamația și îmbunătățind unele simptome ale autismului.

Reglarea sistemului imunitar prin administrarea de celule stem mezenchimale

Celulele stem mezenchimale se găsesc în măduva oaselor, în piele, în pulpa dinților și în țesutul adipos. Celulele stem care provin din liposucție pot să imbunătățească imaginea clinică a copiilor cu autism. În succesul terapiei contribuie numărul  celulelor care se administrează pacientului, precum și posibilitatea repetării intervenției. Un număr mai mare de celule stem de diferite tipuri asigură in mod clar un rezultat terapeutic mult mai bun.

Totuși, ce trebuie reținut este că terapia cu celule stem nu poate înlocui tratamentele din zona psihologiei. Din contră, cele două tratamente sunt complementare. Mai exact, am putea spune că celulele stem asigură partea structurală, iar terapia comportamentală partea funcțională în procesul de recuperare. Ambele contribuie la formarea conexiunilor noi necesare învățării.

Am remarcat de multe ori așteptarea părinților de a vedea rezultate imediate în terapia copiilor cu autism. Lucrul pe care trebuie să îl reținem este că indiferent de abordare -  celule stem, terapie comportamentală sau o combinație între cele două - rezultatele nu vor apărea peste noapte. Cu alte cuvinte, autismul solicită răbdare. Fiecare realizare a copilului cu autism, indiferent cât de mică ar fi, trebuie considerată un succes. În fond, autismul este despre întreg sistemul de comportamente și procesele de comunicare. Acestea se formează în timp, printr-un demers terapeutic aproape continuu, în care părinții trebuie să devină parteneri ai terapeuților. Cu alte cuvinte, terapia comportamentală poate însemna schimbarea rutinei întregii familii. Recuperarea în autism nu este dependentă de un program de terapie sau de o unică intervenție cu celule stem. Este un proces îndelungat care solicită răbdare și implicare.

În concluzie, terapia cu celule stem are capacitatea de a îmbunătăți comportamentul, interacțiunea cu familia și cu persoanele de aceeași vârstă în rândul copiilor cu autism, însă nu înlocuiește terapia comportamentală, imperios necesară în orice stadiu al diagnosticului.

Articol scris de Oana Cocea

Bibliografie:

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1043661819319656?fbclid=IwAR2YnTNBRYe4DUvIAz1nyrYfAJ0c9xn9vS_Pj0nuZSMOkCC911D7qUHLi5E

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30842805/

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Două metode de predare ABA: Discrete Trial versus învățarea incidentală – avantaje și dezavantaje

Două metode de predare ABA: Discrete Trial versus învățarea incidentală - avantaje și dezavantaje

Analiza Aplicatã a Comportamentului (ABA) este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism, care se bazează pe observarea comportamentului, recompensare pozitivă și prompt și are drept scop dezvoltarea unor noi comportamente.

Predarea în Discrete Trial (DT)

Predarea în Discrete Trial (DT) este unul dintre elementele cheie ale Analizei Aplicate a Comportamentului (ABA). Aceasta se referă la o formă sistematică de intervenție care este de obicei mixată cu alte abordări / proceduri de tratament pentru a învăța persoanele diagnosticate cu tulburări de spectru autist (TSA) o varietate de abilități.           

Învățarea este bazată pe motivația copiilor, acest lucru fiind destul de dificil atunci când vorbim despre copiii cu TSA, deoarece aceștia își pierd foarte ușor interesul sau interesele lor sunt limitate. Astfel, dacă cei mici aleg activitatea, terapeutul/părintele va trebui să adapteze învățarea în fiecare moment sau oportunitatea pe care copilul o oferă. 

Învățarea incidentală

Învățarea incidentală este bazată pe principiile Terapiei Comportamentale Aplicate (ABA) și oferă oportunitatea de învățare într-un mediu natural prin folosirea intereselor copilului și a recompenselor naturale. Prin învățarea incidentală el are ocazia de a alege singur activitatea/jocul sau obiectul dorit, lucrul acesta fiind foarte important deoarece, în general, copiii cu autism se confruntă cu dificultăți de atenție și interes scăzut față de multe activități propuse de cei din jur.

Spre deosebire de predarea în Discrete Trial (DT), învățarea incidentală este mai captivantă pentru cei mici. Orice copil se va îndrepta întotdeauna spre o activitate amuzantă, motivantă și distractivă. Totodată, învățarea incidentală oferă și posibilitatea activităților variate și a răspunsurilor verbale ce pot fi mixate, dar și o interacțiune cu diverse obiecte reale sau acțiuni naturale pe care aceștia le pot observa.

De altfel, această metodă oferă libertatea și posibilitatea copilului de a fi mai spontan și de a interacționa mult mai bine fiind mai interesant să învețe despre un anumit lucru atunci cand îl poate atinge sau când se poate juca cu el, decât să îl privească într-o poză/imagine/cartonaș. De asemenea, învățarea incidentală ajută la predarea abilităților socio-emoționale. Este foarte important să înțelegem faptul că nu putem percepe la fel obiectele, acțiunile, emoțiile etc. atunci când acestea sunt doar în imagini versus atunci când sunt reale ori le putem atinge, după caz. Mai mult de atât, de cele mai multe ori, nu putem nici măcar să exprimăm unele senzații sau să le descriem atunci când le vedem în imagini, realitatea fiind una foarte diferită.

În comparație cu învățarea Discrete Trial, învățarea incidentală este inițiată de către copil. În acest caz, copilul alege activitatea următoare, iar terapeutul stabilește în continuare interacțiunea, combinând joaca cu obiectivele din programe. Alegerea activității următoare a copilului va fi punctul de plecare în această sesiune, acesta inițiind practic oportunitatea de învățare. Pentru copii, este mult mai ușor să învețe diverse lucruri prin joacă decât memorând mecanic, cunoștințele învățate prin joc păstrându-se mult mai bine în memoria de lungă durată.

Spre deosebire de învățarea incidentală, unde sesiunile sunt mai puțin structurate, inițierea făcând-o copilul, învățarea în Discrete Trial este stabilită de către terapeut, inițierea este făcută tot de acesta, în timp ce sesiunile sunt structurate foarte bine.

De ce este util un mix între învățarea incidentală și învățarea Discrete Trial? 

O combinație între cele două tipuri de învățare (învățarea incidentală și învățarea în Discrete Trial) va ajuta foarte mult copilul cu TSA. Fiecare metodă de învățare are avantajele și dezavantajele ei, însă, ambele, folosite așa cum trebuie, vor părea captivante pentru copii. Aceste tipuri de învățare merg foarte bine împreună și combinația lor oferă multe avantaje. În învățarea în Discrete Trial se creează premisele învățării practice, iar învățarea incidentală creează oportunități pentru generalizare.

Jonglarea între cele două metode de învățare este benefică deoarece, în primul rând, copiii vor învăța câte ceva din fiecare metodă de învățare, iar în al doilea rând, nu se va instala monotonia. Ei vor putea să generalizeze diverse lucruri și nu în ultimul rând vor învăța cum să fie mai flexibili la schimbare, flexibilitatea nefiind prezentă în majoritatea cazurilor copiilor cu TSA.

Bibliografie 

  1. Analiza aplicată a comportamentului, A doua ediție, John. Cooper, Timothy E. Heron, William L. Heward, București, 2016.
  2. Discrete Trial Training and free operant arrangements, Lorenzo Todone, Editura Centro App.
  3. Ghid de terapie ABA, Partea I. Strategii de modificare a comportamentului copiilor autiști, Ron Leaf; John McEachin Editura Frontiera, București, 2010.
  4. Ghid de terapie ABA, Partea a II-a. Programe de lucru, Ron Leaf; John McEachin, Editura Frontiera, București, 2011.
  5. Motivație și recompensă - cum să combați autismul cu propriile lui arme. Manual ABA din perspectiva Comportamentului verbal, Robert Schramm, Editura Frontiera, 2016.

Articol scris de Ioana Ciubotariu

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

 

Evoluția în domeniul medicinei, dar și cercetările multiple în psihologie stau la baza fluxului masiv de informații legate de autism. Ba mai mult, tocmai datorită acestor descoperiri recente, tot mai multe tulburări sunt asociate cu autismul. Nu este un lucru neapărat rău mai ales că, pe măsură ce cunoaștem problema mai bine și de timpuriu, ne putem face un plan de recuperare pentru copiii noștri.
Din ce în ce mai mulți părinți apelează la specialiști în domeniu, o realitate îmbucurătoare. Însă, ceea ce este foarte important este să reținem că terapia sau metodele terapeutice trebuie urmate și acasă. Asta presupune o adaptare și a vieții de familie. Nu este greu! Sunt câțiva pași simpli pe care trebuie să îi urmați pentru a implica copilul cu TSA (tulburare de spectru autist) în activitățile de zi cu zi:
Pentru aptitudini de comunicare:
  • De obicei, copiii încep să vorbească despre trecut și viitor. Ei intră în conversații prelungite odată ce ajung la vârste preșcolare (3-5 ani). Tot în acest timp, copiii își dezvoltă cea mai mare parte a vocabularului.
  • Oferiți-le oportunitatea de a-și crea propriile linii narative, eventual, orientându-se pe o poveste preferată sau pe un personaj preferat.
  • Învățați-i cum să pună întrebări și cum să îi asculte pe cei de lângă ei. De exemplu, puteți simula un interviu.
Pentru aptitudini sociale:
  • Creați-le contextul în care să poată mima comportamentele adulților model din viața lor (celălalt părinte, bunici, cadru didactic). Aceste situații pot lua forma unor conversații sau a jocului de rol în care un personaj model îi ajută să navigheze prin diferite provocări.
  • Orientați-vă pe activități care sunt incluzive și promovează spiritul de echipă. Eventual, alegeți un loc sau un context în care aceștia au posibilitatea de a lucra sau a se împrieteni cu alți copii.
Pentru aptitudini motrice:
  • Puteți încerca mini competiții cu obstacole, jocuri care implică dansul, dar și sărituri. Acestea dezvoltă musculatura, dar și contribuie la coordonarea corpului. Vă recomandăm să începeți cu activități cât mai sigure pentru siguranța voastră și a copilului.
  • Pentru motricitatea fină, coloratul sau desenatul îi pot ajuta pe cei mici să își dezvolte coordonarea dintre ochi și mână, dar și atenția la detalii.
Pentru integrarea senzorială:
  • Copiii care își caută echilibrul senzorial sunt, în general, atrași de activitatea fizică precum săritul, alergatul, împinsul etc.
  • Copiii sensibili din punct de vedere senzorial pot fi implicați în activități care îi pot calma și care nu presupun mecanisme de declanșare a agitației (precum mirosuri, lumini sau sunete puternice). 
  • De exemplu, puteți să apelați la ajutorul copiilor când pregătiți masa sau preparați un desert – activități care presupun amestecul ingredientelor sau prepararea unui aluat.
  • Rutina susținută și activitățile zilnice îi pot ajuta să devină mai siguri.
Nu uitați că trebuie să rămâneți calmi chiar dacă lucrurile nu ies din prima. Tulburarea de spectru autist este o provocare atât pentru copil, cât și pentru părinți, și, știm că uneori, situațiile vă pot epuiza. Trebuie să credeți în șansa celui mic de a avea un viitor cât se poate de normal.
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Poate că sună ciudat, însă copiii atipici trebuie să treacă prin etape cât se poate de specifice pentru a se recupera. Astfel, ei trebuie să își conștientizeze și diferențieze fiecare parte a corpului uman. Astăzi vă propunem să discutăm despre arătător. Iată ce activități sugerăm pentru conștientizarea acestuia:

  • Activități de stimulare tactilă: încercarea unor texturi diferite cu vârful fiecărui deget;
  • Presarea unor bile sau mingi de mărimi și texturi diferite;
  • Crearea unui catalog cu materiale din texturi variate pentru a le explora cu degetul arătător;
  • Indicarea ilustrațiilor în poveștile pentru copii;
  • Umplerea unor cutii cu nisip, făină, zahăr sau alte ingrediente și testarea lor;
  • Stingerea/aprinderea luminii la întrerupător;
  • Pulverizarea apei cu ajutorul unor recipiente speciale;
  • Atingerea cifrelor unui telefon mobil de jucărie;
  • Ruperea hârtiei;
  • Examinarea albumelor foto;
  • Implicarea în activități creative utilizând plastilina;
  • Implicarea în activități plastice (de exemplu, pictura cu degetele);

Cu siguranță mai sunt multe alte idei de activități pe care le facem în mod natural și ne pot ajuta în această privință. Propunerile noastre nu implică pregătire tehnica specială, nu sunt dificile așa că pot fi realizate și acasă de către părinți sau cei apropiați.

Dacă mai aveți și voi alte idei sau experiențe similare, așteptăm să le împărtășiți cu noi!

Photo by Johannes W on Unsplash.

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

Se întâmplă de multe ori ca nici noi, adulții, să nu admitem că putem greși, să fim foarte duri cu noi înșine provocându-ne procese de conștiință care ne pot afecta. Cu toate acestea, putem să controlăm puterea emoțiilor asupra noastră.
Când vine vorba de copiii cu tulburări de spectru autist situația stă diferit. Din cauza lipsei de flexibilitate, aceștia se necăjesc repede și au o stimă de sine scăzută, sunt foarte exigenți cu ei înșiși criticându-se foarte des. De asemenea, nu își lasă loc de greșeli, iertându-se foarte greu.
Cum putem să îi ajutem din rolul nostru de mentori (fie că suntem părinți, cadre didactice sau terapeuți)?
  • Trebuie să fim foarte expliciți în momentul în care le valorificăm/lăudăm meritele, să îi încurajăm cu tărie atunci când se străduiesc și să îi învățăm să admită că pot greși. E necesar să își dea seama că este normal să greșim;
  • E indicat să evităm activități de tipul încercare-eroare pentru a nu se frustra în mod special la vârste timpurii. Totuși, dacă le folosim este bine să le adaptăm pentru a le fi mai ușor să obține rezultate pozitive;
  • E util să organizăm activități de grup în care să numească trăsături pozitive, pentru a se simți apreciați de cei din jur;
  • Continuăm, ca de obicei, cu stimulare pozitivă, laude, motivații și recompense. Eventual pregătim și o cutie de instrumente împotriva stresului.
Photo by Bekah Russom on Unsplash.

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu TSA să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu tulburări de spectru autist să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Pe parcursul procesului de recuperare, copiii care suferă de tulburări de spectru autist își îmbunătățesc atât limbajul, cât și vocabularul. Bineînțeles, rezultatele apar în funcție frecvența intervenției terapeutice, gradul de sprijin venit din partea familiei, dar și profilul copilului.
Echipa Activity a pregătit 4 metode care pot fi aplicate de numeroși actori implicați în procesul de recuparere (specialiști, cadre didactice, familie). Iată care sunt acestea:
  1. Folosește un limbaj colocvial care să corespundă vârstei copilului și explică-i termenii comunicați pentru a reduce treptat nevoia de înțelegere literală (cuvânt cu cuvânt, literă cu literă). Urmează această tehnică și în cazul glumelor sau afirmațiilor cu dublu sens. În cazul în care ești specialist, este recomandat să le utilizezi în timpul ședinței de terapie, respectiv în clasă dacă ești cadru didactic. Copiii cu TSA memorează mai ușor aceste expresii/fraze/sintagme când le înțeleg.
  2. Dacă un termen pe care îl folosești are semnificații diferite, asigură-te că le explici pe toate și le pui în contexte potrivite. De exemplu, cuvântul ,,sare” poate avea semnificația condimentului ori poate indica mișcarea fizică. Asigură-te că îl explici în funcție de context și aplică această tehnică în alte situații similare.
  3. O altă tehnică pe care o poți utiliza este introducerea jargoanelor pe care colegii le folosesc la ore/terapie pentru a se familiariza cu ele. Le poți cere să îți ofere sinonime având în vedere că pot deseori au tendința de a folosi un limbaj mai degrabă formal și au dificultăți în a se adapta altor contexte.
  4. Limbajul nonverbal (gesturi, mimică) este dificil de înțeles pentru copiii cu tulburări de spectru autist; rareori îl folosesc în interacțiunile lor. De aceea este foarte important să îi ajutăm să îl înțeleagă întotdeauna fie verbal, fie în scris. De exemplu, deseori nu înțeleg că au greșit dacă doar îi privim supărați și este nevoie să le explicăm în cuvinte.
Photo by Max Goncharov on Unsplash.

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Copiii cu autism întâmpină deseori dificultăți în înțelegerea și interpretarea textelor (fie că sunt școlare, fie că sunt de alte tipuri). Există diferite tehnici pe care le putem adopta foarte ușor pentru a-i ajuta indiferent de rolul nostru (părinți, bunici, cadre didactice, terapeuți). Ca întotdeauna, dorim să venim în sprijinul vostru cu sfaturi utile. Așa că vă invităm să parcurgeți următoarele tehnici care vă pot face misiunea mai ușoară:

1.   Vă sugerăm să formulați foarte clar cerințele la care piticii trebuie să răspundă în scris. De asemenea, este indicat să separați fiecare pas în cerințe distincte:

Așa NU: Citește cu atenție textul, subliniază adjectivele și scrie o propoziție cu fiecare.

Așa DA:

  • Citește cu atenție textul;
  • Subliniază adjectivele;
  • Scrie o propoziție cu fiecare adjectiv subliniat.

2. Formulați întrebări care să conțină aceiași termeni care apar în notițele copiilor. În caz contrar, le-ar fi dificil să atribuie nume diferite pentru noțiuni cu aceeași semnificație.

Exemplu: Dacă în notițele sale, copilul a notat ,,Paște”, noi vom evita să folosim sintagma ,,sărbătorile pascale”.

3. Tehnicile vizuale precum schemele, sau evidențierea cu highlighter sau culori ajută la înțelegerea textului și separarea acestuia pe idei principale luând în calcul dificultățile pe care copiii cu TSA le au când vine vorba de a extrage “părți distincte dintr-un întreg”.

4. Atunci când le adresați întrebări în scris, acordați atenție sporită semanticii și vocabularului. Nu uitați că ei vă vor răspunde doar în legătură cu ceea ce citesc.

Exemplu: Enumeră obiectele pe care le iei cu tine în geanta de plajă.

Este posibil ca el/ea să nu ducă niciun obiect la plajă pentru că, de obicei, acestea sunt duse de părinți. În acest caz, este bine să fiți mai specifici și să adoptați o abordare impersonală:

Exemplu: Enumeră obiectele care se pun în geanta de plajă.

5. Evaluați cât de des posibil cu teste de tipul adevărat-fals, încercuirea răspunsului corect ori corespondență; în acest mod se reduce probabilitatea erorilor, timpul necesar pentru a oferi un răspuns (amintiți-vă dificultățile motricității fine) și este sporită capacitatea de comprehensiune.

Photo by pan xiaozhen on Unsplash

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

 

Copiii cu tulburări de spectru autist întâmpină uneori dificultăți în a-și menține atenția și a se concentra asupra activităților în care sunt implicați.

Iată cum îi poți sprijini chiar și tu (din rolul de părinte, tutore, specialist sau cadru didactic):

  • Folosește-te de materiale vizuale, agende, orare pentru a le indica sarcinile pe care le au de îndeplinit, cum pot face asta, când și unde;
  • Împarte sarcinile în mai multe etape alături de ei. Ajută-i să facă asta prin dezvoltarea unor scheme sau hărți conceptuale prin care să poată surprinde singuri punctele importante ale activităților;
  • Planifică un timp de lucru scurt pentru fiecare sarcină, cu pauze frecvente;
  • Verifică de fiecare dată când este posibil dacă au înțeles explicațiile tale prin întrebări directe. Se poate întâmpla să te privească și să pară că înțeleg, dar, de fapt, să acorde atenție unui plan secund. Viceversa, se pot uita în altă direcție, dar să fie în același timp atenți la indicațiile tale.
  • Continuați să lucrați împreună. Atenție, rolul tău este doar de ghidare și orientare!

Foto: Canva.com 

Cum ameliorăm comportamentele repetitve ale copiilor cu TSA? Iată 6 sugestii!

Cum ameliorăm comportamentele repetitve ale copiilor cu TSA? Iată 6 sugestii!

Copiii cu TSA (tulburări de spectru autist) sunt deseori preocupați de un număr limitat de subiecte cărora le dedică o mare parte din timpul lor.

Cum putem noi să intervenim? Iată 6 sugestii!

  • Stabilim un orar sau o perioadă din zi în care discutăm despre aceste teme de interes pentru ei. Este important să reducem frecvența discuțiilor pe subiectele care le domină gândurile în mod frecvent;
  • Putem utiliza aceste subiecte de interes pentru a-i motiva, dar și pentru a-i îmbogăți cu noi informații;
  • Ne folosim de refuzul pozitiv pentru a le modela comportamentul și preocupările. (,,Dacă termini treaba până la 10.30, vei avea la dispoziție 10 minute petnru a-mi povesti despre subiectul care te interesează.”);
  • Identificăm sursele preocupărilor și le oferim metode alternative de a se relaxa. Dacă discuția obsesivă pe un anumit subiect este o manieră prin care ei își înving anxietatea, atunci trebuie să găsim alte variante pentru a-i ajuta;
  • Identificăm contexte în care pot discuta despre temele care îi preocupă alături de alte persoane care le împărtășesc interesele. Bineînțeles, acționăm în acest sens în măsura în care subiectele sunt adecvate;
  • Le explicăm colegilor de clasă cum le pot sugera, într-o formă potrivită, schimbarea temelor de discuție (fie prin anumite cuvinte cheie, fie prin anumite semnale);

Foto: Canva.com 

SAVE THE DATE: Din 16 mai organizăm prima expoziție a poveștilor Activity!

SAVE THE DATE: Din 16 mai organizăm prima expoziție a poveștilor Activity!

Întotdeauna ne-au plăcut surprizele, iar de fiecare dată când am avut ocazia, am vrut să facem parte din ele. Pentru că bucuria este motorul nostru, iar cei 3 ani de existență Activity ne-au adus multe clipe pozitive, credem că a venit momentul să vă dăruim și vouă o parte din energia noastră!

De aceea, cu entuziasm, vă invităm miercuri, 16 mai, începând cu ora 18.30 la deschiderea oficială a expoziției “Sunt parte din povestea ta!”, la Librăria Luceafărul din Bd. Unirii, nr 10, București. Evenimentul se va organiza sub forma unei biblioteci vii având scopul de a mări gradul de conștientizare privind importanța integrării persoanelor care suferă de tulburări de dezvoltare și rezultatele pozitive aduse în acest sens de terapia specializată.

Lucrările plastice pline de simboluri realizate de Roxana, colega noastră, și fotografiile care surprind fericirea copilăriei active vor da viață poveștilor copiilor cu nevoi speciale din casa noastră. În același timp, veți avea ocazia să interacționați în mod direct cu terapeuții #Activity care vor juca rolul de povestitori.

Copiii cu nevoi speciale reușesc să se integreze în societate după perioade îndelungate de terapie personalizată și specializată. De aceea, susținerea celor din jur și toleranța societății contribuie semnificativ la atenuarea manifestărilor în contexte pozitive sau accentuarea lor în situații negative. În acest sens, echipa Activity își dorește să aducă în atenția publicului problematica persoanelor care suferă de autism sau alte tulburări de dezvoltare și au nevoie suport pentru a se putea integra. Hai și tu să povestim despre toleranță, înțelegere și sprijin reciproc!

Și nu! Nu suntem singuri în această inițiativă! Expoziția noastră este organizată în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București și Compania de Librării București. Aceasta va putea fi vizitată gratuit de luni până vineri în cadrul Librăriei Luceafărul (Bd. Unirii, nr. 10, București) în perioada 16 – 29 mai 2018.

Totodată, expoziția va reprezenta un context de învățare prin intermediul unor workshopuri tematice care vor fi deschise publicului în perioada 18 – 29 mai. Vom anunța tematica lor și vom deschide înscrierile la workshopuri în perioada următoare.

Pentru a vă înscrie la evenimentul de lansare a expoziției, vă rugăm să completați formularul de înscriere de la sfârșitul paginii.

De asemenea, așteptăm întrebările și gândurile voastre la adresa comunicare.asociația.activity@gmail.com.

Cum gestionăm întrebările repetitive ale copiilor cu autism?

Cum gestionăm întrebările repetitive ale copiilor cu autism?

 

Repetarea întrebărilor în cazul copiilor cu autism reprezintă o modalitate de diminuare a anxietății. Întrebările care implică ce se va întâmpla în viitor sunt cauzate de anxietatea cu privire la acesta. Cu alte cuvinte, persoanele care suferă de autism au dificultăți în a anticipa ce se va întâmpla. 

Unii copii mici cu autism se autoliniștesc în momentul în care aud de mai multe ori același răspuns la întrebările adresate. Este posibil ca ei să se neliniștească în momentul în care răspunsul pe care îl primesc diferă de cel pe care ei l-au auzit prima dată.

Un copil cu autism înalt funcțional își dorește să participe într-o conversație, însă abilitățile necesare menținerii conversațiilor sunt deficitare. De aceea, întrebând excesiv poate fi o modalitate prin care aceștia încearcă să participe la conversație.

 

Cum putem interveni?

Este important să apreciem intenția copilului de a comunica. Întrebările repetitive sunt de cele mai multe ori o fază prin care ei trec înainte de a-și dezvolta o comunicare funcțională. Amintește-ți că interogările sunt o formă prin care copiii cu autism reușesc să se autocalmeze, ajutându-i să anticipe ce se va întâmpla în viitor.

Dacă un copil este mult prea anxios, analizează cauzele și încearcă să-l dirijezi către alte forme de relaxare. De exemplu, creează-i contextul pentru a sta într-un spațiu mai liniștit, să asculte muzică la căști, să asculte sau să citească o poveste favorită, să vadă un videoclip, să se joace pe computer etc.

  • Creează un calendar vizual pentru copil. Dacă el va ști ce se va întâmpla în continuare, nevoia lui de a întreba excesiv va scădea considerabil.
  • Reprezintă-i vizual de câte ori va avea voie să pună întrebări.
  • Poți să-i stabilești un număr maxim de repetări ale acelorași întrebări în timpul unei conversații.
  • Spune-i copilului că-i vei răspunde la întrebări în momentul în care va realiza o activitate pe care în mod normal nu o face.
  • Interogatoriul poate fi limitat unui context determinat.
  • Atunci când el/ea întrerupe constant în timpul unor activități de grup, folosește un obiect pe care, atunci când îl primește să știe că i se permite să vorbească. Doar persoana care are obiectul are permisiunea să vorbească.
  • Copilul trebuie învățat când poate să se introducă într-o conversație. De exemplu, în momentele în care există pauze într-o conversație spune-i să folosească fraze precum ”Permite-mi să...”, ”Scuze...”, etc.

 

Sursă articol:  http://www.incluyenos.org/noticias/item/111-preguntas-repetitivas

Sursă foto