“Eu nu mai pot…”
“Ce nu am făcut?”
“I-am spus de o mie de ori…”
“Sunt sătul…”,
“Ce s-a întâmplat cu copilul nostru?”
“Cu ce am greșit?”.
Acestea sunt doar câteva expresii și întrebări pe care atâția tătici le folosesc când simt că au pierdut controlul în ceea ce privește relația cu propriul copil și că au făcut tot ceea ce au știut și nimic nu a funcționat.
Care este motivul pentru care se ajunge la acest nivel de furie și se creează un astfel de conflict în cadrul familiei?
Este important să clarificăm faptul că orice relație se influențează reciproc. Modul în care părinții interacționează cu cei mici influențează modul în care cei mici se vor comporta cu părinții lor.
Să urmărim secvența:
- Tatăl îi spune copilului să facă ceva.
- Copilul amână să facă acel lucru sau refuză categoric realizarea lui.(acum, imaginați-vă această secvență repetându-se de mult mai multe ori şi în mai multe contexte în timpul unei zile).
- Această situație îi provoacă furie tatălui.
- În final, tatăl țipă, amenință, reproșează.
Ce pot face tăticii în această situație?
Foarte important este să înteleagă că aceste comportamente indezirabile ale copilului hiperactiv nu sunt rezultatele unei intenții deliberate de a-i enerva sau hărțui pe cei din jur şi că un copil hiperactiv are următoarele dificultăți:
- Focusarea și menținerea atenției
- Autocontrol deficitar – să gândească înainte de a acționa
- Gestionarea ineficientă a timpului
- Amânarea recompensei. Ei au nevoie de recompensare imediată chiar dacă știu că acest lucru poate conduce la sancțiune (retragerea unui privilegiu).
Cu toate aceste dificultăți nu este recomandat să se ajungă la o aprobare sau tolerare a comportamentelor indezirabile. Este recomandat ca aceste comportamente indezirabile să fie văzute ca o provocare ce poate fi depășită cu implicarea adulților de referință din viața copilului (spre exemplu atunci când frânele bicicletei nu mai funcționează, cel care se plimbă se implică mai mult pentru a putea opri bicicleta). Astfel dacă părinții sunt constanți și consecvenți vor avea și rezultate.
Primul pas este să stabiliți o listă de priorități, care sunt comportamentele țintă ale intervenției. O bună parte din conflictele cu proprii copii, în realitate bine analizate şi folosind simțul umorului, nu merită atât de multă furie! Cred că obiectivul general al părinților este să crească copii sănătoși care să devină adulți independenți si cu autocontrol indiferent de suișurile și coborâșurile drumului spre atingerea acestui obiectiv.
Ce ar trebui să învețe să facă tăticii:
- Să ofere atenție pozitivă comportamentelor adecvate ale copiilor
- Să utilizeze limitat și într-o manieră eficientă pedeapsa
- Să petreacă timp de calitate cu copilul
- Să formuleze corect instrucțiunile
- Să stabilească reguli clare în ceea ce privește comportamentul copilului
- Să fie consecvent și perseverent în aplicarea consecințelor stabilite pentru respectarea sau nerespectarea regulilor stabilite
Este important ca tăticii să se implice în creșterea și educarea copiilor respectând normele care să îi ajute pe copii șă își dezvolte adecvat stima de sine și autocontrolul, astfel înbunătățindu-le şi abilitățile sociale. Acest lucru fiind făcut indiferent de emoția pe care o simțim (furie, tristețe) în contextele în care copilul manifestă comportamente indezirabile și fără să refuzăm să îi oferim doza zilnică de afecțiune! Copilul este recomandat să simtă sprijinul, aprecierea, dragostea necondiționată a tăticilor. El trebuie învățat că este omenesc să greșești și că părinții vor fi acolo să îi sprijine și să îl ajute să se corecteze.
În cadrul acestui maraton de educare și creștere al copilului nu este importantă viteza cu care se face acest lucru ci continuitatea și consecvența procesului. Conștientizând scopul pe care fiecare părinte îl are de atins, acest maraton care poate fi greu, lung şi/sau cu obstacole se va încheia cu liniștea și fericirea familiei.
Andrei Ionel Mocanu
Analist Comportamental in curs de acreditare BACB
Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental