Emoțiile sunt esențiale pentru funționarea organismului uman deoarece reprezintă o formă de raspuns a persoanei la mediul înconjurător (Tooby & Coosmides, 2008). În viața cotidiană, emoțiile nu sunt întotdeauna benefice deoarece uneori pot deveni extrem de intense sau pot fi activate în momente sau situații contextuale nepotrivite.
Reglarea emoțională a fost definită ca „acele procese intrinseci sau extrinseci responsabile de monitorizarea, evaluarea și modificarea reacțiilor emoționale, în special intensitatea și durata lor, prin care un individ caută să-și îndeplinească scopul” (Thompson, 1994). Persoanele pot controla fiecare aspect al procesului emoțional, proces ce include focusarea atențională, interpretările cognitive ce influențează experiența emoțională și consecințele fiziologice.
Există o gamă amplă de strategii de reglare emoțională. În ultimul deceniu, concluziile extrase în urma studiilor științifice evidențiază că strategiile cognitive sunt un instrument valoros în ceea ce înseamnă reglarea emoțională.
Reglarea emoțională cognitivă se referă la forma cognitivă și conștientă de manipulare a informațiilor emoționale activante, care are ca scop modificarea intensității și/sau tipul experienței emoțional. În această direcție, aceste strategii de reglare emoțională se diferențiază de strategiile comportamentale automatice provenite de la alte persoane.
De-alungul timpului, numeroase studii au fost destinate pentru a determina existența unei relații între dispoziția utilizării strategiilor cognitive de reglare emoțională și predispoziția persoanei de a prezenta simptome de anxietate și depresie. De exemplu, s-a dovedit că autoculpabilizarea, reflectarea, catastrofizarea și reinterpretarea pozitivă sunt strans legate de prezența simptomelor de anxietate și depresie în populația adultă și adolescentină (Garnefski et al., 2001; Garnefski, Teerds, Legerstee, & van den Kommer, 2004; Garnefski, Kraaij, & van Etten, 2005; Garnefski & Kraaij, 2006). Numărul studiilor realizate pe copii este mult mai mic însă rezultatele arată aceeași tendință. În plus, în cazul copiilor apare și o refocalizare sau o distragere pozitivă. Kring și Solan (2010) au sugerat că reglarea emoțională poate fi definită ca fiind un proces transdiagnostic. Factorii transdiagnostici fac referire la procesele ce sunt comune diferitelor condiții psihopatologice. Transdiagnosticul permite o înțelegere mai bună a comorbidității simptomatologiei și favorizează un proces de intervenție psihosocială dirijată alinării și prevenirii simptomelor.
Contribuțiile lui Aldao în procesul de stabilire a programelor de prevenție și promovare a sănătății mentale infantile ce include și contextul școlar au fost foarte valoaroase datorită faptului că îmbunătățește funcționarea emoțională și comportamentală a copiilor, dar și performanței academice.
Pe de altă parte, încă de foarte mult timp, absența psihopatologiei a fost considerată a fi un indicator de sănătate mentală, însă, este recunoscut faptul că studiul sănătății mintale trebuie să includă și funcționarea optimă a diferitelor domenii psihologice. În acest sens, starea de bine subiectivă este un construct ce include o varietate de dimensiuni. Exista acord în cel puțin trei componente: satisfacția vitală ca evaluarea cognitivă a propriei vieți, un nivel scăzut de afectivitate negativă, evaluarea afectivă a propriilor emoții pozitive (include și fericirea). Fericirea este acea componentă care se referă la evaluarea afectivă globală a propriei situații de viață. Astfel, această variabilă este un important indicator de stare de bine subiectivă.
În măsura în care copii cresc, repertoriul lor de reglare emoțională evoluează de la strategii comportamentale și până la strategii interne și cognitive. Pe la vârsta de 8/9 ani copiii reușesc să înțeleagă propriile gânduri pentru reglarea emoțională.
Un studiu transversal realizat de către María Laura Andrés, Claudia E. Castañeiras, María Cristina Richaud de Minzi, și-a propus să analizeze contribuțiile strategiilor de reglare emoțională în cazul în care apar stări de anxietate, depresie ori stare de bine subiectivă. La studiu au participat 56 de copii (fete și băieți) de 10 ani, elevi ai unei școli primare din Buenos Aires.
Pentru evaluarea strategiilor cognitive de reglare emoțională s-a utilizat chestionarul CERQ-k Strategii Cognitive de Reglare Emoțională pentru copii (Garnefski, et. al., 2007). Acest chestionar face referire la 9 strategii cognitive de reglare emoțională:
– refocalizare pozitivă (focalizarea atenției pe gandurile agradabile, pozitive), de exemplu: ”ma gândesc la lucruri mai frumoase”
– reevaluare pozitivă (asocierea unui semnificat pozitiv experiențelor), de exemplu: ”ma gândesc că ceea ce s-a întâmplat are și părți bune”;
– planificare (ma gândesc la pașii pe care trebuie să-i fac pentru a face față evenimentului), de exemplu: ”mă gândesc ce mi-ar conveni să fac de acum”;
– perspectivă diferită (minimizarea importanței evenimentului), de exemplu: ”mă gândesc că nu este chiar atât de grav, ar fi putut mult mai grav”;
– ruminații (ganduri și sentimente asociate cu partea negativă a evenimentului), de exemplu: ”stau tot timpul să mă gândesc de ce mă simt astfel”;
– autoculpabilizare (învinovățire pentru situație), de exemplu: ”mă gândesc că vina este a mea”;
– catastrofizare (exagerearea gravității evenimentului), de exemplu: ”mă gândesc tot timpul la cât de grav este ce s-a întâmplat”;
– acceptare (accept ceea ce s-a întâmplat, resemnare), de exemplu: ”mă gândesc că ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat”;
– culpabilizarea celuilalt (responsabilizarea celuilalt pentru eveniment), de exemplu: ”mă gândesc că ceea ce s-a întâmplat se datorează celuilalt”;
Pentru evaluarea anxietății s-a folosit subscala ”anxietatea ca trăsătură” a chestionarului STAI-C (Chestionarul de anxietate stare/trăsătură pentru copii, Spielberger 1973).
Starea depresivă a fost evaluată cu ajutorul ”Scălii de autoevaluare a simptomatologiei depresive pentru copii și adolescenți” (DDPCA) de Harter și Nowakowoski (1987), validată și adaptată în Argentina de către Richaud, Sacchi și Moreno în 2001. Conține 12 itemi care evaluează dispoziția, autovalorizarea, nivelul de energie și culpabilitatea.
Fericirea ca indicator al stării de bine subiective a fost evaluată cu ajutorul subscălii ”fericire și satisfacție” din Chestionarul de evaluare a stimei de sine infantilă a lui Piers-Harris și Herzberg (2002).
Rezultatele au indicat că strategiile de reglare cognitivă posedă capacitate predictivă în ceea ce privesc indicatorii de anxietate, depresie și stare de bine. Autoculpabilizarea și prezența ruminațiilor sunt două strategii prezente în simptomele de anxietate și depresie. Literatura demonstrează că aceste două strategii dar și catastrofizarea și reevaluarea cognitivă apare asociată anxietății și depresiei atât în cazul populației adulte (Garnefski et al., 2001, 2004, 2005; Garnefski & Kraaij, 2006) și adolescente cât și în cazul copiilor (Garnefski et al., 2007; Legerstee, et al., 2010).
Utilizarea autoculpabilizării se relaționează cu o stimă de sine negativă (Tilghman-Osborne, 2007). A fost demonstrat faptul că o stimă de sine pozitivă este un factor important ce contribuie sănătății mentale și promovează starea de bine (Ybrant, 2008; Gilman & Huebner, 2006).
Ruminațiile au un efect negativ asupra focalizării atenționale deoarece atenția tinde să se concetreze asupra aspectelor negative ale evenimentelor. În acest sens, sunt activate emoții negative (Rusting & Nolen-Hoeksema, 1998). Este posibil ca focalizarea atenției asupra aspectelor negative ce țin de propria persoană să explice legăturile existente între anxietate și depresie.
Reinterpretarea cognitivă este relaționată pozitiv cu optimismul, stima de sine și negativ cu anxietatea (Carver, Scheier & Weintraub, 1989). Bazele neuronale implicate explică cum capacitatea noastră de a modifica ceea ce gândim depinde de felul în care ne simțim. Ochsner y Gross (2004) au arătat că atunci când se folosește reinterpretarea cognitivă pentru diminuarea emoțiilor negative, regiunile cerebrale prefrontale se activează iar activitatea amigdalei este mai scăzută. Acest fapt indică că regiunile responsabile de controlul cognitiv intervin pentru modificarea răspunsurilor emoționale.
Refocalizarea pozitivă sau distragerea atenției poate menține simptomatologia, în sensul că indivizii care folosesc frecvent această strategie nu reușesc să-și controleze gandurile anxioase sau să ia măsuri care să le permită rezolvarea problemelor.
Alte studii recente, sugerează că amintirea unor evenimente cu valență emoțională pozitivă poate fi o formă eficientă de reglare emoțională (Joorman, Siemer & Gotlib, 2007); dacă refocalizarea pozitivă este caracterizată de concentrarea atenției asupra unor gânduri pozitive, este posibil ca o varietate dintre aceste gânduri să fie amintiri plăcute pe care copii le folosesc pentru reglarea emoțională.
Așadar, distragerea atenției cu ajutorul gândurilor pozitive este asociată cu mai puține probleme psihologice.
În sinteză, rezultatele obținute în cadrul studiului descris susțin ipoteza că strategiile de reglare emoțională pot explica apariția indicatorilor de anxietate, depresie ori stare de bine subiectivă la copiii de 10 ani. De asemenea, se evidențiază falptul că reglarea emoțională poate fi considerată a fi un proces de transdiagnostic astfel că acele strategii cognitive eficiente în reglarea emoțională au un rol explicativ în prezența psihopatologiei dar și a stării de bine.
Sebastiana Groza
Psiholog Clinician, terapeut ABA