Category Archives: articole

Înțelegerea primelor simptome ale Autismului

Posted on by

Untitled

Autismul este o tulburare de dezvoltare infantilă care se manifestă evident după primele 18 luni de la naștere, chiar dacă anumite aspecte sunt remarcabile și inaintea împlinirii acestei vârste.

În primele luni de viață, simptomatologia prezentată în continuare, nu indică neapărat o posibilă tulburare:

  • De la 0 la 2 luni: poate fi remarcabil lipsa contactului vizual, interesul pentru chipul uman (in special, pentru chipul matern).
  • De la 2 la 8 luni: lipsa raspunsului atunci când acesta este strigat pe nume, indicarea obiectelor dorite, dezvoltarea limbajului care în primele luni de viață al dezvoltării normale se caracterizează prin gângureală.

Așadar,simptomele descrise mai sus nu sunt decisive pentru diagnosticul de autism dar nici absența uneia dintre aceste simptomenu exclude diagnosticul.

Simptomele sunt vizibile în majoritatea cazurilor de la vârsta de 18 luni însă este foarte important ca pe parcursul primului an de viață să acordăm o atenție mai mare semnelor care indică diferențe față de dezvoltarea normală a bebelușului, nu pentru un posibil diagnostic, acest lucru fiind foarte complicat, ci pentru a realiza mici activițăți care să ajute la evoluția copilului.

Tulburare psihologică

Din punct de vedere al mecanismelor și al proceselor psihologice, autismul este înțeles a fi o tulburare a intersubiectivității și a cogniției sociale. De la vârste foarte mici, persoanele cu autism prezintă dificultăți în a interpreta corect emoțiile, dorințele și perspectiva sau punctul de vedere a celor din jur. Ele nu reușesc să anticipeze comportamentul  altor persoane, nu înțeleg glumele sau alte expresii nonliterale. Nu reușesc să mențină conversații și relații personale complexe, iar capacitatea de descriere a trăirilor proprii sau trăirilor altor persoane este deficitară. În tulburarea de spectru autist, viața social nu este singura afectată. De asemenea, sunt alterate și procesele cognitive de bază ca atenția susținută, atenția selectivă, capacitatea de învățare și integrare a informației dar și procesele neuropsihologice complexe ca limbajul, controlul executiv ce este fundamental în reglarea comportamentală.

Intersubiectivitatea poate fi înțeleasă din mai multe perspective, în funcție de situația în care se află individul. Dacă este afectată zona primară, interacțiunea subiectivă lipsește, astfel încât copilul cu autism o va dezvolta datorită procesului de amprentare și nu datorită dezvoltării sociale.

Comorbiditatea este un punct important deoarece poate afecta procesul de dezvoltare a comunicării sau percepția stimulilor vizuali, auditivi, etc.

În concluzie, trebuie să fim atenți și să ținem cont de diferențele care apar în evoluția fiecărui individ pentru a putea lucra direct pe nevoile acestuia.

Funcția psihologică a persoanelor cu autism prezintă patru deficite ale procesării mentale:

  • Deficit al intersubiectivității (primare și secundare)
  • Deficit al funcțiilor executive
  • Deficit al coerenței centrale
  • Deficit al teoriei minții

La ce se referă intersubiectivitatea?

  • Relațiile umane se bazează pe subiectivitate,
  • Subiectivitatea este prezentă în mintea fiecărei persoane,
  • Relații mentale (te pui în mintea altei persoane și gândești un lucru sau altul fără să te bazezi pe ceva obiectiv),
  • Anticiparea comportamentului celuilalt,
  • Relațiile umane se bazează pe comunicare reciprocă,
  • Conceptele interrelaționale, relațiile, reciprocitatea și interacțiunile sunt relaționate cu subiectivitatea.

Așadar, intersubiectivitatea se referă la relația subiectivă dintre persoane; astfel, prima condiție ca intersubiectivitatea să se manifeste este prezența a cel puțin două persoane.


Intersubiectivitatea primară se referă la schimbul didactic interactiv dintre mamă și bebeluș, în absența limbajului, a stărilor emoționale și afective. În primele 8 luni de viață, există interschimburi de gesturi, stimului, tonalitate, informație nonverbală; starea afectivă este anticipată.  De exemplu, atunci când bebelușul plânge, chiar daca nu există date obiective care să explice plânsul, mama știe ce trebuie să-i facă/dea.., s-a pus în mintea lui și a înțeles ce își dorește.

 

Intersubiectivitatea secundară apare după primele 8 luni de viață. Dacă în primele 8 luni de viață, interschimbul era didactic, începând cu această vârstă copilul își dă seama că există și alte persoane sau lucruri care îl înconjoară. Copilul începe să fie atras de obiecte, mâncare, biberon astfel încât relația devine una triadică; bebelușul se folosește de acțiuni comunicative cu intenție de interschimburi comunicative. De exemplu, bebelușul își privește mama, apoi privește ursulețul iar apoi din nou își privește mama. Mama îi dă biberonul iar copilul se uită din nou la ursuleț. El încearcă prin comunicarea nonverbală să își exprime dorințele.

Untitled1

În cazul în care intenția nu există, nu putem vorbi despre intersubiectivitate. Dacă mama se poziționează lângă un copil care se joacă iar el nu o introduce în jocul său, nu există intenție, așadar, nu exista intersubiectivitate.

Apariția limbajului implică intenția comunicativă. Intenția comunicativă poate fi imperativă (intenția de a cere) sau declarativă (intenția de a împărți). De la 12 luni, acest deficit apare nu doar în jocul simbolic ci și în protodialog (dialog în absența limbajului).

Deficitul intersubiectivității secundare implică alterarea mecanismelor ce permit stabilirea relațiilor socio-emoționale și afective; atenția împărtășită.

Atât relațiile socioemoționale și afective cât și cele sociale sunt relații care se stabilesc între persoane. Există anumite relații sociale care nu sunt socio-emoționale și afective deoarece nu implică interschimburi emoționale și afective (relații fizice).

Relațiile fizice sunt similare relațiilor sociale? Trăim într-un mediu înconjurat de stimuli fizici; în relațiile fizice, individul nu este considerat o entitate socială. În relațiile sociale, se produce un interschimb. Relațiile sociale și relațiile fizice sunt complementare, dar pot fi unite; de exemplu, un zâmbet produce un interschimb subiectiv. Relațiile cu obiecte par a fi de caracter mecanic și nu emoțional (nu se așteaptă o gratificare emoțională).

Deficit în funcțiile executive

Funcția executivă se referă la acele abilități care permit o organizare eficace a comportamentelor în scopul de a ne îndeplini scopurile și de a rezolva problemele. La copii, această funcție apare sub forma unor scheme anticipatorii pentru acțiune.

În cazul copiilor cu TSA, afectate sunt urmatoarele aspecte:

  • Mecanismele inhibării răspunsurilor irelevante activității.
  • Utilizarea strategică a secvențialității acțiunilor.
  • Reprezentarea mentală a activității.

Atunci când dorim să realizăm o activitate, planificăm pașii și secvențele. Pentru a realiza o acțiune, prima dată trebuie să asimilăm o schemă, niște pași pe care trebuie să îi urmăm. Dacă schema pe care și-o propusese să o urmeze nu funcționează, copilul care s-a dezvoltat normal va folosi o altă schemă;  în schimb, copilul cu TSA va încerca să folosească repetat aceeași schemă chiar dacă aceasta nu funcționează.  Un exemplu concret îl găsim adesea în viața de zi cu zi; dacă un copil se îndreaptă spre o ușă iar aceasta nu se deschide, va încerca să  o deschida folosind o altă metodă.

În timpul realizării activităților pot apărea diverși stimuli care pot capta atenția copilului. Din cauza interferențelor care pot apărea, un copil cu TSA care este înconjurat de stimuli interesanți pentru el poate să nu reușească să finalizeze activitatea.

De asemenea, cum am mai spus, secvențialitatea acțiunilor poate fi eronată odata ce strategia de acțiune a fost greșit propusă. Nu sunt capabili să învețe secvențialitatea acțiunilor. Ceea ce le permite să aibă secvențele acțiunii este reprezentarea mentală. Cei cu TSA prezintă deficite atât în programarea inițială cât și în reprezentare și execuție.

Deficit în coerența centrală

Coerența centrală este importantă în ceea ce înseamnă procesarea tuturor informațiilor. Această capacitate este relaționată cu funcția executivă.

Lipsei coerenței centrale implică incapacitatea persoanei de a ține cont de toate informațiile pe care le primește. Informațiile sunt canalizate de către cele 5 simțuri. Copii cu autism nu sunt capabili să fie coerenți cu toată informația pe care o primesc. De exemplu, când un profesor vorbește în clasă, copii sunt atenți la informația transmisă verbal, la gesturi, poziția corpului, etc; În cazul copiilor cu autism, conectarea cu toate mesajele transmise prin diferitele canale de informație nu este posibilă.

Deficit în teoria minții

Teoria minții implică conceptul de intersubiectivitate.

 

 

Exemplu de situații:

  1. Mama și copilul se plimbă, trec strada pe la o trecere de pietoni, moment în care o mașină se apropie, copilul vede mașina, dar mama țipă „ai grijă”.
  2. Copilul se află în spatele unui coș de gunoi și nu vede mașina venind…, mama țipă “oprește-te”.

Atitudinea mamei în fața celor doua situații este total diferită. În cel de-al doilea exemplu, mama a fost capabilă să se pună în mintea copilului și să își dea seama că acesta nu a văzut mașina venind. Aceste reacții au fost studiate și pe maimuțe însă rezultatele au arătat că mama-maimuță nu este capabilă să se pună în mintea copilului-maimuță.

Este importantă distincția între intersubiectivitate și empatie. Intersubiectivitatea se referă la înțelegerea cognitivă a celuilalt iar empatia face referire la înțelegerea emoțională.

Așadar, teoria minții este o capacitate meta-reprezentațională: atribuirea celorlalți o “minte” distinctă de a sa, minte ce are intenții, minte care poate deveni cauza și explicația celor ce se petrec în jur, și care, poate deveni cauza şi explicaţia celor ce se petrec în jur; şi care sunt pe această cale anticipate.

 

Sebastiana Groza

Psiholog Clinician, terapeut ABA

 

Sursa:

http: //autismodiario.org/2014/03/07/comprendiendo-los-primeros-sintomas-del-autismo/

Tătici în criză! Cum să gestionez un copil „neastâmpărat”?

Posted on by

“Eu nu mai pot…”

“Ce nu am făcut?”

“I-am spus de o mie de ori…”

“Sunt sătul…”,

“Ce s-a întâmplat cu copilul nostru?”

“Cu ce am greșit?”.

Acestea sunt doar câteva expresii și întrebări pe care atâția tătici le folosesc când simt că au pierdut controlul în ceea ce privește relația cu propriul copil și că au făcut tot ceea ce au știut și nimic nu a funcționat.

 

Care este motivul pentru care se ajunge la acest nivel de furie și se creează un astfel de conflict în cadrul familiei?

Este important să clarificăm faptul că orice relație se influențează reciproc. Modul în care părinții interacționează cu cei mici influențează modul în care cei mici se vor comporta cu părinții lor.

Să urmărim secvența:

 

  1. Tatăl îi spune copilului să facă ceva.
  2. Copilul amână să facă acel lucru sau refuză categoric realizarea lui.(acum, imaginați-vă această secvență repetându-se de mult mai multe ori şi în mai multe contexte în timpul unei zile).
  3. Această situație îi provoacă furie tatălui.
  4. În final, tatăl țipă, amenință, reproșează.

 

Ce pot face tăticii în această situație?

Foarte important este să înteleagă că aceste comportamente indezirabile ale copilului hiperactiv nu sunt rezultatele unei intenții deliberate de a-i enerva sau hărțui pe cei din jur şi că un copil hiperactiv are următoarele dificultăți:

  • Focusarea și menținerea atenției
  • Autocontrol deficitar – să gândească înainte de a acționa
  • Gestionarea ineficientă a timpului
  • Amânarea recompensei. Ei au nevoie de recompensare imediată chiar dacă știu că acest lucru poate conduce la sancțiune (retragerea unui privilegiu).

 

Cu toate aceste dificultăți nu este recomandat să se ajungă la o aprobare sau tolerare a comportamentelor indezirabile. Este recomandat ca aceste comportamente indezirabile să fie văzute ca o provocare ce poate fi depășită cu implicarea adulților de referință din viața copilului (spre exemplu atunci când frânele bicicletei nu mai funcționează, cel care se plimbă se implică mai mult pentru a putea opri bicicleta). Astfel dacă părinții sunt constanți și consecvenți vor avea și rezultate.

 

Primul pas este să stabiliți o listă de priorități, care sunt comportamentele țintă ale intervenției. O bună parte din conflictele cu proprii copii, în realitate bine analizate şi folosind simțul umorului, nu merită atât de multă furie! Cred că obiectivul general al părinților este să crească copii sănătoși care să devină adulți independenți  si cu autocontrol indiferent de suișurile și coborâșurile drumului spre atingerea acestui obiectiv.

 

 

 

Ce ar trebui să învețe să facă tăticii:

  • Să ofere atenție pozitivă comportamentelor adecvate ale copiilor
  • Să utilizeze limitat și într-o manieră eficientă pedeapsa
  • Să petreacă timp de calitate cu copilul
  • Să formuleze corect instrucțiunile
  • Să stabilească reguli clare în ceea ce privește comportamentul copilului
  • Să fie consecvent și perseverent în aplicarea consecințelor stabilite pentru respectarea sau nerespectarea regulilor stabilite

 

Este important ca tăticii să se implice în creșterea și educarea copiilor respectând normele care să îi ajute pe copii șă își dezvolte adecvat stima de sine și autocontrolul, astfel înbunătățindu-le şi abilitățile sociale. Acest lucru fiind făcut indiferent de emoția pe care o simțim (furie, tristețe) în contextele în care copilul manifestă comportamente indezirabile și fără să refuzăm să îi oferim doza zilnică de afecțiune! Copilul este recomandat să simtă sprijinul, aprecierea, dragostea necondiționată a tăticilor. El trebuie învățat că este omenesc să greșești și că părinții vor fi acolo să îi sprijine și să îl ajute să se corecteze.

În cadrul acestui maraton de educare și creștere al copilului nu este importantă viteza cu care se face acest lucru ci continuitatea și consecvența procesului. Conștientizând scopul pe care fiecare părinte  îl are de atins, acest maraton care poate fi greu, lung şi/sau cu obstacole se va încheia cu liniștea și fericirea familiei.

 

Andrei Ionel Mocanu

Analist Comportamental in curs de acreditare BACB

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

 

Sursa: http://www.redcenit.com/noticias/padres-al-borde-de-un-ataque-de-aprendiendo-a-controlar-el-tdah/#more-800

Doar respiră şi va fi bine

Posted on by

 

Am privilegiul de a interacţiona cu copii şi ceea ce am învăţat din această experienţă este că noi adulţii nu suntem suficient de buni de a ajuta copii să îşi regleze emoţiile în mod special atunci când aceştia au o criză de furie. Atunci când un copil este copleşit de furie, părinţii sau educatorii deşi încearcă să îl liniştească obţin exact opusul.  Acest lucru îl face pe copil să se simtă şi mai furios şi chiar ridicol de ceea ce simte. Adulţii în astfel de momente le transmit copiilor mesaje de genul: „Doar bebeluşii fac asa”, „Ceilalţi copii cum se pot controla? Tu de ce faci aşa?” sau încearcă să le controleze criza de furie trecând la disciplinarea extremă,care în final conduce la deteriorarea relaţiei educator/părinte – copil.

Ce se poate face?

Când avem o problemă nimic nu ne ajuta mai mult decât să ne simţim înţeleşi şi de aceea este foarte important să începem prin a valida emoţional copilul. Validarea emoţională în această situaţie se poate face prin a-i spune copilului că este normal să se simtă furios şi că ştim că furia pe care o trăieşte nu îl face să se simtă tocmai plăcut, fiind uneori este greu de controlat. Dacă validăm copilul emoţional, nu înseamnă că suntem de acord cu comportamentul copilului, dar el vede că tratăm cu seriozitate experienţa prin care trece şi că empatizăm cu emoţiile lui.

Validarea emotională ne permite să stabilim cu copilul o relaţie bună şi astfel putem începe exerciţiile de respiraţie şi relaxare care să faciliteze reglarea emoţională şi înţelegerea a ceea ce se petrece.

Filmuleţul „Doar respira” realizat de soţii Julie Bayer Salzman şi  Josh Salzman ne povesteşte la prima mână ceea ce diferiţi copii simt când sunt furioşi şi ce pot să facă pentru a se linişti. Soţii Salzman au decis să facă acest video când l-au auzit pe fiul lor de 5 ani vorbind cu un prieten despre cum emoţiile lui îi afectează o parte din creier şi cum ştie el să se calmeze controlându-şi respiraţia. Filmuletul este foarte bine realizat şi cred că este foarte util pentru a începe să lucram cu copiii care au crize de furie frecvente.

Andrei Ionel Mocanu

Analist Comportamental in curs de acreditare BACB

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

Sursa

http://www.psyciencia.com/2015/06/03/%C2%A8solo-respira%C2%A8-el-video-para-ayudar-a-los-ninos-a-regular-la-ira/

 

 

 

 

 

 

 

Cum elimin stereotipiile copilului meu?

Posted on by

 

Multe familii fac tot posibilul pentru a evita sau a opri autostimularile copiilor. Fie ca sunt fluturari ale mainilor , salturi, balansari etc., una dintre intrebarile pe care si le adreseaza de cele mai multe ori parintii copiilor autisti este “ce trebuie sa fac pentru a elimina stereotipiile fiului meu?”. Desi probabil, intrebarea pe care ar trebui sa si-o auto-adreseze ar fi “care este motivul pentru care fiul meu face asta?”.

 

Ce sunt mai exact stereotipiile?

 

Dupa Sambraus, o stereotipie poate fi definita ca un model sau un pattern comportamental care se produce intr-o determinata forma, cu conotatii de anormalitate si care intotdeauna indeplineste 3 caracteristici:

  1. Modelul sau patternul comportamental care se produce este intotdeauna din punct de vedere morfologic identic.
  2. Se repeta constant sub aceeasi forma.
  3. Activitatea comportamentala condusa nu este dirijata niciunui obiectiv.

 

In autism gasim o larga lista de comportamente repetitive, de la fluturari ale mainilor, balanasuri, salturi pana la cele ca privirea palmei, atingerea parului, acoperirea urechilor, lovierea de forma rituala, fredonari acompaniate de miscari ritmice etc.

Totusi, este important sa nu confundam tic-urile cu stereotipiile. In momentul in care evaluam comportamentele copiilor  trebuie sa avem in vedere intotdeauna ca consumul de antipsihotice poate sa produca aparitia, ca efect secundar nedorit, a ticurilor. In cazul in care copilul consuma un medicament antipsihotic iar in urma acestuia incepe sa manifeste anumite ticuri trebuie sa va adresati urgent medicului.

 

Chiar daca unii autori considera stereotipiile ca fiind pentru toata viata, pe zi ce trece observam cum aceasta afirmatie isi pierde din veridicitate. Observam cum odata cu maturizarea aceste comportamente sunt reduse sau chiar pot disparea complet.

 

Cauze declansatoare de stereotipii

 

Exista cauze pur senzoriale sau relationate cu durerea care influenteaza direct aparitia acestor comportamente repetitive:

  • Un copil care se confrunta cu o hiperstimulare senzoriala incepe a avea aceste comportamente datorita necesitatii reglarii hiperstimularii senzoriale.
  • Un copil care se confrunta cu hipostimulare senzoriala incepe a avea stereotipii datorita reglarii hipostimularii sau obtinerii nevoi senzoriale pe care o resimte.
  • Un alt factor este relationat cu durerea. Copilul incepe a manifesta aceste comportamente (ex. incepe sa se loveasca cu capul, cu picioarele, cu corpul) pentru a reduce senzatia de durere). Se crede ca aceasta autoagresiune provoaca eliberarea beta-endorfinei din corp care este asociata unei senzatii anestezice sau placerii.

De asemenea, aspectele emotionale pot provoca aparitia stereotipiilor. In fata unei bucurii intense sau a unei situatii care provoaca excitatie, copii pot incepe sa-si fluture mainile iar in fata unor emotii negative, stereotipiile sunt acompaniate de autoagresiune (acest aspect nu are legatura cu comportamentele auto-agresive care survin in urma unei senzatii de durere). Manifestarea acestor comportamente au ca scop autoreglarea emotionala (la fel vedem si la bebelusii care sug degetul mare si se linistesc)

 

Mersul pe varfuri il putem considera ca fiind stereotipie, cauza acestui comportament fiind pur sensorial. Kris Elizebeth care are autism inalt functional defineste nevoia de a merge pe varfuri ca “o nevoie mai mare de a-ti simti propriul corp si de sti exact cum ne situam in spatiu si ne ajuta la echilibrarea senzatiei de a nu cadea”. Explicatia sa sprijina teoria alterarii in procesul propioceptiv si cel vestibular. Aceasta forma de a merge pe varfuri, fortand postura, genereaza un mai mare nivel de stimuli la nivel propioceptiv care genereaza o senzatie placuta, ca aceea de a merge prin nisip.

 

Asadar, stereotipiile sunt bune sau rele?
Intr-adevar, stereotipiile pot influenta negativ dezvoltarea copilului, situatiile sociale, interfereaza procesul de invatare si poat conduce la autoagresiuni repetate.

Un aspect pozitiv al stereotipiilor este dat de utilitatea acestora la copiii nonverbali. Aceste comportamente pot trage un semnal de alarma asupra faptului ca este ceva in neregula cu starea fizica (durere) sau psihica a copilului. Chiar daca copilul preverbal dispune de acest sistem de comunicare acesta este util doar pentru a ne asigura de dereglarile aparute.

Exista momente in care stereotipiile se combina cu perioade de ingandurare in care copilul ia, de exemplu, o coarda sau o batista si o misca in timp ce o observa. De multe ori, aceasta combinatie este o reactie de protectie in fata unei situatii neplacute pentru copil. Evident, un este o metoda pozitiva, deoarece copilul nu utilizeaza instrumente functionale pentru a evita acest tip de situatii sau pentru a comunica adecvat ce ii produce neplacerea.

 

Cum se pot reduce stereotipiile?

 

Este necesar sa fie luat in considerare anumite aspecte. De exemplu, daca un copil flutura mainile si tipa in fata unei situatii excitante, oprirea mainilor sau comportamentele verbal negative (ex. tipatul), nu sunt o buna idee. Cu aceste comportamente ale parintilor sau ale celor care le manifesta se poate crea o situatie nedorita in viitor. Daca incercam sa evitam aceasta regularizare, copilul va incerca sa o obtina prin alte cai (chiar aparand alte stereotipii pe care inainte nu le avea), sau poate termina in stadiul de frustrare sau suparare, situatii care nu sunt dorite.

Cea mai buna metoda de combatere a stereotipiilor este identificarea cauzei care provoaca stereotipiile, eliminand originea sau invatand copilul alte metode de gestionare ale acestor momente.

Este important sa avem un bun control asupra sanatatii copilului, sa nu il doare ceva, sa un aiba nici un tip de stare proasta. Aceasta poate fi dificil, dar nu imposibil. Uitati-va la urechi, gura, gat, verificati daca este constipat sau daca are diaree. Este posibil ca, copiii cu probleme alimentare sa prezinte problema asociate.

Realizarea unei evaluari senzoriale in profunzime. In general, sunt terapeuti ocupationali cu specialitate in integrarea senzoriala, care au capacitatea necesara pentru a o efectua. O buna evaluare la nivel sensorial, ne va oferi etapele pentru a lucra in rezolvarea acestor probleme, si odata reglate, probabilitatea ca stereotipiile asociate sa dispara sau sa scada mult este foarte mare.

 

  • Activitatea fizica

Este foarte importanta realizarea unei activitati fizice, nu vom explica de ce aceasta este importante pentru sanatate, dar ajuta la reglarea propriilor senzatii.

  • A lua parte la stereotipie si a redirectiona copilul catre alta actiune

Este vorba despre interactiunea cu copilul in momentul in care aceasta se produce.  In continuare dam un raspuns alternativ copilului de al orienta catre o alta interactiune sociala, de exemplu.

  • Jocul este foarte util in aceste cazuri

Copii cu autism, in multe cazuri, percep mediul prin prizma senzatiilor si actiunilor asociate si daca interactionam in forma adecvata, o stereotipie nefunctionala va termina convertindu-se, de exemplu, intr-o actiune sociala  iar daca o facem bine poate fi foarte stimulanta pentru copii devenind o buna metoda pentru transforma momentele de singuratate sau ingandurare in dorinta de interactiune.

  • Putem sa utilizam tehnici de floor – time

Este important sa stim lucruri sau situatii care pot produce un mai mare nivel de excitare care conduc spre aparitia stereotipiilor. Cunoasterea este de baza si ne poate servi ca un aliat. Unele persoane, gandesc ca este mai bines a le evitam, si in final, de o forma sau alta, si intr-un anumit moment al vietii, aceste situatii se pot repeta, astfel ca cel mai bine este sa-i invatam sa le infrunte decat sa le evite!

Unii experti recomanda rezervarea unor momente dedícate stereotipiilor dar pe noi aceast lucru nu neconvinge. Desi in realitate stereotipia este un raspuns la ceva, intarirea in momente determinate nu ajuta la eliminarea sau substituirea acestora. Credem ca cel mai bine si cel mai simplu, ar fi sa le reducem progresiv sau sa fie substituite cu  actiuni mai utile. Aproape toti manifestam anumite stereotipii, de ex. persoanele care isi aranjeaza parul cand sunt nervoase, cei care isi misca picioarele, cei care bat cu pixul, dar nimanui nu i-a trecut prin cap sa ne spuna ca daca suntem nervosi si dam cu pixul in masa o putem face intre ora x si y. Fara sa vrem, intr-un anumit moment, poate aparea ceva neprevazut iar noi incepem sa dam lovituri cu pixul in masa. Intr-adevar, aceasta situatie nu este grava, grav ar fi sa facem acest lucru incontinuu.

Unele lucruri pe care le-am observat la copii cu multe stereotipii si cu multe probleme senzoriale , este ca dupa o sesiune intensa de stimulare senzoriala care pot fi distractive, stereotipiile dispar complet. De exmeplu, in trambuline de tip bungee, situatiile pe care copilul le percepe sunt foarte intense si dupa ce coboara dupa un timp de sarituri si rasete sunt absolut relaxati. Unii terapeuti ocupationali afirma ca unii copii dupa o sesiune senzoriala de o ora, termina foarte obositi (epuizati). Aceasta este o forma  de lucru interesanta, foarte distractiva si stimulanta.

 

Stereotipiile nu dispar intr-o zi, dar procesul de lucru ale celor care au cauze pur senzoriale poate fi foarte multumitor. Putem profita de acestea si pentru a stimula comunicarea copilului si a imbunatati aspectele care tin de cerinte si de dorinte. Cheia succesului este rabdarea, creativitatea si increderea in potentialul copilului.

 

Sebastiana Groza

Psiholog Clinician, terapeut ABA

 

Sursa:

http://autismodiario.org/2014/08/21/que-debo-hacer-para-eliminar-las-estereotipias-de-mi-hijo-con-autismo/

 

 

Ce este pedeapsa? Cum se aplică?

Posted on by

DSC_0200În general, când se folosește termenul de pedeapsă avem convingerea că acesta se referă la un procedeu ce implică o consecință aversivă și nocivă. Pentru a fi eficientă este de dorit ca pedeapsa să nu fie deloc așa!

Pedeapsa este folosită pentru a diminua și a stopa apariția unui comportament. Astfel, pedeapsa este acea consecință care reduce frecvența comportamentului anterior. În general, se aplica o consecință nedorită/negativă (pedeapsa pozitivă) sau se retrage un stimul dorit (pedeapsa negativă). Pedepsele imediate și sigure pot limita eficient comportamentele nedorite!  O pedeapsă ocazională pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 2 și 6 ani poate fi un tratament eficient. Cu atât mai mult dacă pe lângă pedeapsă este utilizată recompensa (pentru comportamentele adecvate) și o atitudine pozitivă din partea părinților.

Pedeapsa pozitivă

Aceasta funcționează ca administrarea unei consecințe negative imediate după apariția unui comportament (a pune ceva, apariția unui stimul), făcând ca acel comportament să reapară mai puțin pe viitor. Iată un exemplu: “George o întrerupe mereu pe d-na învățătoare când aceasta explică ceva. D-na îi explică lui George că a încălcat regula  (ridic mâna când vreau să spun ceva)și îi spune că de fiecare dată când va vorbi neîntrebat va primi câte un exercițiu de făcut în plus pentru acasă față de ceilalți colegi”.

Pedeapsa negativă

Aceasta funcționează ca eliminarea sau dispariția unui stimul imediat după apariția comportamentului și conduce la stingerea comportamentului. Spre exemplu: “La grădiniță, Mihai și Ionuț se ceartă pe o maşinuță. D-na educatoare intervine și le ia jucăria pentru că nu au ajuns la un consens în ceea ce privește mașina”.

Așa cum am spus la început pedeapsa nu înseamnă violență! Ba mai mult, studiile au demonstrat că pedeapsa fizică are foarte multe dezavantaje iar comportamentul pedepsit nu se stinge, ci doar este suprimat. Acest efect de moment, din păcate întărește acest comportament al părinților: “încetează să mai țipe doar când ajung să îl lovesc”, “face ceea ce îi spun când deja țip la el de mă aud vecinii”. Când pedeapsa este utilizată în această manieră copilul nu face altceva decât să evite să manifeste comportamentul problematic în contextele în care se află și persoana care îl pedepsește în mod violent. Spre exemplu un șofer care a fost amendat de mai multe ori de poliția rutieră pentru nerespectarea limitei de viteză, poate găsi diferite modalități de detectare a radarelor de pe şosea continuând să încalce regulile de circulaţie în mod constant, dar mergând regulamentar atunci când este anunţat că există un echipaj de poliţie sau un radar în zonă.

În plus atunci când pedeapsa fizică este folosită de către adulții de referință din viața unui copil, ea poate reprezinta un model de rezolvare a unor probleme. La fel, pedeapsa fizică poate crește sentimentul de frică față de persoana care îl pedepsește sau de contextele în care este pedepsit, cu atât mai mult cu cât pedeapsa este imprevizibilă.

Pedeapsa (chiar și în cazurile în care elimină comportamentul nedorit prin suprimare) nu ajută copilul să învețe comportamentul alternativ adecvat, dar utililizată corect este eficientă în combinație cu întărirea! Mai exact sancţionăm comportamentul problematic de fiecare dată când apare şi recompensăm apariţia fiecărui comportament adecvat.

 

Studiile din domeniu au arătat că întărirea pozitivă este strategia cea mai puternică în ceea ce privește obținerea comportamentelor adecvate din partea copiilor. Întărirea pozitivă crește posibilitatea apariției a comportamentului adecvat și le permite părinților, educatorilor și copiilor să se focuseze pe aspectele pozitive ale fiecărei situații.

Astfel toți  părinții/educatorii știu că pot consolida apariția comportamentelor adecvate fără ţipete și fără lovituri. A da copilului o instrucțiune într-o manieră pozitivă va avea același efect asupra subiectului și va fi mult mai eficientă decât o forma de amenințare conform căreia va primi o pedeapsă.

Andrei Ionel Mocanu

Analist Comportamental in curs de acreditare BACB

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

Sursa:

http://www.psyciencia.com/2015/05/29/definicion-de-la-semana-castigo/?utm_content=buffer340ab&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer

Înţelegerea nevoilor fraţilor cu autism

Posted on by

DSC_0019

Acest articol este o propunere integratoare, al cărui  scop este punerea în evidenţă a nevoilor de îngrijire a fraţilor de persoane cu nevoi speciale. Modul în care se lucrează în ziua de azi cu persoanele cu dizabilităţi este foarte bun, având  organizaţii  şi profesionişti din ce în ce mai bine pregătiţi în diagnosticarea şi propunerea tratamentului, astfel progresele care s-au înregistrat sunt multe şi continuă să apară.Continue reading→