Dincolo de orice știință, pentru toți copiii, uneori poate chiar și pentru adulți, joaca, jocul și poveștile rămân izvoare inestimabile de cunoastere, relaxare, comunicare, terapie care pot fi folosite de oricine in mod empiric si de specialist in mod stiintific.
Viața însăși poate fi privită ca un mare roman scris de unul sau mai mulți autori, cu multe povești, având ca element comun un erou ce învață să le trăiască si spre bătrânețe încearcă să le ordoneze și să le povestească.
Pentru copilul/elevul cu cerințe educative speciale, pentru care maturizarea socioemoțională rămâne neîncheiată, cu atat mai mult, aceste metode au atât avantajul unui activism crescut cât și pe cel de a permite psihopedagogului să pătrundă în sfera mai delicată a personalității, mai greu de decelat prin testare psihologică pe baza de probe proiective sau teste/ chestionare clasice.
Evaluarea psihopedagogică este un proces complex, continuu și totodată trebuie să cuprindă și o latură formativă pentru acești copii, în vederea explorării zonei proximei dezvoltări despre a cărei importanță ne amintim de la Vîgotski.
Dacă pentru evaluarea educațională, în plan curricular, se întocmesc fișe personalizate/ probe de control/ teste/ proiecte – în funcție de programa școlară după care lucrează fiecare elev și raportat și la specificul diagnosticului său, ceea ce implică o buna cunoaștere a elevului din partea cadrelor didactice care interacționează cu el, în cazul evaluării psihologice este nevoie de o anumită pregătire specifică, experiență dar și mijloacele și metodele adecvate.
Profesorul psihopedagog, care are în sarcină evaluarea, consilierea și trasarea unor direcții în ceea ce priveste terapiile specifice de stimulare și compensare, mediază într-un grad mai profund procesul de asimilare de valori morale şi atitudinale de către elev sau grup, prin utilizarea unor metode psihologice şi prindublarea tactului pedagogic cu tactul psihologic.
“..rolul psihodiagnozei, consilierii şi orientăriişcolare şi profesionale în şcoală este acela de a favoriza crearea structurilor şi metodologiei specifice,care să ajute fiinţa umană pe parcursul existenţei sale în procesul continuu de pregătire şi dezvoltare,să pregătească individul pentru a deveni propriul „instrument” al dezvoltării sale, prin intermediulmultiplelor forme de instruire şi autoinstruire.”, asa cum reiese si din studierea programei nationale pentru psihodiagnoza si consiliere in învațămantul special.
Este important de menționat că toate metodele își au rolul și importanța lor, ele nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează și contribuie la conturarea unui tablou cât mai complet și dinamic al elevului aflat în proces de evaluare și intervenție psihopedagogică.
Am ales exploatarea valențelor atât de evaluare cât și terapeutice ale poveștilor pentru că ele sunt mereu proaspete și se pot inventa și reinventa pentru fiecare generație, cu aceeași vitalitate, fiind artă și știință, și acoperind un spectru larg al evaluării din care amintesc – dezvoltarea limbajului oral și al celui impresiv, observarea calităților atenției, a răbdării, creativității/ originalității – ca părți componente ale imaginației, a capacității de rezolvare de probleme, a empatiei și transpunere în pielea personajului. Dincolo de acestea, se pot investiga aspecte inaccesibile ale personalității prin dezvăluirea involuntară a unor trăsături de personalitate dar si a unor aspect ascunse, poate chiar inconștiente – traumă, stări de teamă prin folosirea simbolurilor/ metaforelor specifice unei categorii aparte de povești, si anume poveștile terapeutice.
Voi încerca o clasificare legată de sfera largă pe care o acoperă poveștile, după criteriul conținutului și al scopului principal, fără a avea pretenția unei rigori științifice sau a epuizării tuturor categoriilor.
I. Poveștile si poveștirile, basmele pentru copii – populare/ folclorice sau cu autor consacrat au o încărcătură/ valență educațională, de evaluare și de dezvoltare a personalității, atât prin simpla lecturare, cât și prin punere în scenă, dramatizare, teatru cu umbre, teatru cu papuși, teatru cu marionete, crearea de măști/ costume pentru scenete – implicarea în toate aceste activități având beneficiul activismului, simțului utilității, observării rezultatului, atingerea succesului si instalarea unor trairi afective pozitive.
Particularizând, pentru elevii cu tulburări grave în sfera comunicării, mai ales a limbajului oral acestea pot fi simplificate și redate cu ajutorul imaginilor. Ca tehnică specifică în utilizarea principiilor comunicării augmentative și alternative sunt create table participative la rândul lor având un temei științific în tehnica de concepere. Vorbind strict de povești, se pot crea mici tablouri cu scene din povești, din care să lipsească anumite elemente ce vor fi concepute separat – nivelul de abstractizare în folosirea pictogramelor fiind cel permis de stadiul de dezvoltare al elevului.
Din literature universală pentru copii, minunata lectura “Jack și vrejul de fasole” eu am avut bucuria să descopăr o carte concepută după aceste principia. Posibilitățile de creare sunt infinite și țin originalitatea și disponibilitatea fiecăruia. Voi atașa imagini edificatoare:
II. Poveștiproprii, create după reguli literare sau după principii terapeutice, oricare variantă dezvoltă creativitatea și dezvăluie o latură a personalității celui implicat în actul creator.Voi dezvolta mai ales princiile pentru crearea poveștilor cu caracter terapeutic.
Pornind de la atmosfera de poveste, trebuie creat mai întâi cadrul intim de relaxare și încredere din partea copilului, potrivirea tonului, a intonației, instaurarea liniștii și a receptivității fiind în egală măsură importante. Există o structură, o schemă ce poate fi folosită într-o astfel de creație, în care regula de bază este cea a folosirii simbolurilor și a metaforelor. Pe parcursul poveștii copilul poate avea tendința să își distragă atenția, e nevoie de tact și răbdare spre a fi reintrodus permanent în acea atmosferă pe care să o întreținem. Obligatoriu se va evita denumirea unei situații negative/ trauma pe care a trăit-o copilul pentru că aceasta sigur îl va bloca (cuvinte precum divort, despărtire, adopție, note, prieteni – pentru cei care suferă din cauze ce țin de aceste aspecte).
- Primul pas consta in alegerea erouluiîmpreună cu copilul, printr-o întrebare simplă: “Despre cine/ce vrei sa fie povestea?” Prima tendință, pentru că mecanismele de apărare își fac simțită prezența de la cele mai mici vârste, este să fie ales un personaj cunoscut de poveste/ desene animate. Cu calm, îl încurajăm pe copil să aleagă un personaj/ erou al sau.
- Problema/ nevoia/ dilema eroului – răspunde la întrebarea: “Ce își dorește cel mai mult eroul tău cu adevarat?” – ne propunem să descoperim o dorință ascunsă a inimii copilului, o nevoie neexprimată, poate chiar inconștientă, rezolvarea unui conflict, a unei traume. Răspunsul este rezolvarea la întrebare prin demersul inițiatic, imaginar pe care îl va parcurge copilul.
- Găsirea spațiului și timpului în care se desfașoară acțiunea – de menționat că fiecare spațiu prezintă o anumita simbolistică – apa – reprezintă naștere, liniște, echilibru, marea este simbolul matern, pădurea reprezintă familia, copacii reprezintă părinții, o explozie poate reprezenta abandon, deces al părinților, ș.a.m.d.. Atunci când avem cunoștințe despre o astfel de situație putem ghida copilul încurajându-l în același timp să creeze cât mai mult singur. Poveștile au un caracter atemporal, se petrec cândva o dată, într-o țară îndepărtată de care nimeni nu știa, pe un tărâm ferit de..sau plin de….
- Acțiunea – trebuie să fie simplă și să se focuseze pe găsirea de soluții pentru îndeplinirea dorițtei eroului…dacă apar momente de blocaje…terapeutul intervine cu un personaj cu puteri magice, corespondentul din realitate al adultului de încredere/ de atașament/ de susținere care poate face magii și poate să îi dezvăluie adevăruri inaccesibile până atunci micului erou. Copilul va fi ajutat cu întrebări suplimentare: “Ce va face acum eroul tău?..Ce crezi că va gândi el…Cum crezi că va rezolva asta?….Unde se va duce….? Il poate ajuta cineva?….”
- Încheierea – trebuie să fie întotdeauna pozitivă și să resolve dorința/ nevoia/ problema “eroului” – copilului care la adăpostul eroului său își poate exprima mai usor dorințe, angoase, nevoi, temeri.
- Comentariu asupra poveștii – încurajare pentru modul în care s-a descurcat, curajul de a crea, soluțiile găsite, propunere pentru a relua activitatea, întărirea rezolvării prin întrebări de genul: “Cum se simte acum personajul? Crezi ca a găsit ce căuta?” În cazul unui răspuns negativ, se reia povestea pentru a găsi rezolvarea corectă și finalul fericit. Acolo unde este posibil copilul/ elevul poate fi încurajat să realizeze și un desen legat de poveste asupra căruia se va purta o discuție.
III. Poveștiscurte, texte simple, cu un conținut aparent mai rigid, având ca scop învățărea unor pattern-uri sociale pentru elevii cu tulburări din spectrul autist. Voi prezenta un model folosit cu success de mine cu un elev diagnosticat cu TSA:
Salutul
Atunci când ne întâlnim cu alte persoane este important să ne amintim să salutăm.
Dacă ne întâlnim cu adulți vom spune, în funcție de momentul zilei:
„Bună dimineața/ Bună ziua/ Bună seara” domna..domnul…”x”
Când ajungem la școală trebuie să salutăm frumos „Bună diminața, doamna”
Când vin părinții la fel îi vom întâmpina cu „ Bună, mami/ Săru`mâna mami/tati”.
De asemenea pe părinți îi putem îmbrățișa/da un pup atunci când ne despărțim/revedem.
Când salutăm este important să ne uităm la acea persoană/om în așa fel ca aceștia să știe că sunt salutați.
Când ne întâlnim cu alți copii le putem spune „salut” și apoi numele colegului/prietenului, tot la fel uitându-ne la acel copil.
Dacă ne amintim să salutăm, părinții vor fi mândri de noi și ne vor aprecia/lauda. Putem primi îmbrățișări, pupici sau alte surprize frumoase (să ne jucăm împreună, să mergem unde alegem noi, să ne uităm la televizor împreună, să ne citească o poveste, s.a.)
Atunci când uităm să salutăm părinții se întristează dar ne vor aminti ce trebuie să spunem până când vom învăța.
Pentru copiii care nu au inca deprinderea cititului vor citi adulții – profesori și părinți deopotrivă cât de des acest text.
După ce ne asigurăm că a înțeles/reținut cele prezentate în etapa urmatoare vom pune întrebări copilului pe baza acestui text, ajutându-l să formuleze răspunsuri:
1 Ce trebuie să facem mai întâi când ne întâlnim cu cineva?
2 Cum vom spune dacă ne întâlnim cu adulți?
3 Cum salutăm dacă e seară/dimineață/amiază?
4 Ce fel ne salutăm colegii?
5 Cum se simt părinții noștri atunci când noi ne amintim să salutăm?
6 Ce putem primi dacă salutăm frumos?
7 Cum se simt părinții dacă nu ne amintim să salutăm?
Acest tip de texte au menirea să ne ajute săînvățăm copiii anumite reguli/norme de comportament, interdictii. Regula de concepere implică explicarea comportamentului așteptat, consecințele care pot să apară atunci când se/nu se produce comportamentul și forma de exprimare să fie una pozitivă.
Aceste povești sociale pot fi create si folosind pictograme pe diverse tematici, tot pentru elevi cu tulburări severe în sfera comunicării:
“Mersul la doctor”
“Eu merg la doctor. Doctorul vrea să se asigure că eu sunt sănătos. Doctorul îmi va pune mie câteva întrebări. Eu voi încerca să raspund la întrebările sale. Doctorul s-ar putea să îmi ceară să fac anumite lucruri.”
Tabloul poate fi completat cu elemente noi în funcție de nivelul copilului de înțelegere. Pictogramele pentru acțiuni sunt mai abstracte și necesită muncă prealabilă de învățare separată; ideal este pentru cei care folosesc această metodă sa procure soft de generare pictograme
IV. Poveștiri cu tâlc, în ciuda faptului că nu sunt create de terapeuți oficiali, au încărcătură psihoterapeutică ridicata prin învățăturile pe care le transmit, asocierile libere care se pot face și discuțiile pe care le generează.
V. Povești și basme terapeutice concepute de terapeuți cu experiență care au menirea ca prin simboluri și metaforesă ajute elevul/copilul să resolve o problema/ conflict intern. Exemplelele sunt numeroase, ele necesita a fi cunoscute de către terapeuți în prealabil spre a fi selectate cele care se potrivesc cu cazuistica în lucru, respectiv problemele concrete cu care se confruntă elevii cu care lucrează.
Fără a epuiza subiectul legat de explorarea poveștilor în cadrul cabinetelor de terapii specifice pentru elevii cu diferite tipuri de deficiențe și tulburări și făcând observația că poveștile terapeutice sunt utile și pentru elevii supradotati pentru reechilibrări socioemoționale și faptul că materialul expus se poate adapta pentru toate vârstele, începând cu vârsta de dezvoltare mentală de 2 ani închei cu invitația la a visa împreună cu cei mici pe tărâmul poveștilor .
După o primă etapă a carierei de cadru didactic în lucrul cu elevi cu deficiență mentală și sindroame- L-Down, autism, în care am pus accentual pe stimulare cognitivă, autonomie, comunicare, dezvoltarea proceselor psihice, în prezent am convingerea că latura sufletească, afectiv-emoțională este la fel de importantă și merită să i se acorde mai multă atenție.
Iuliana Baban,
Psiholog- logoped, specialist psihopedagogie speciala
Surse:
Anne Floret Cum sa inlaturam starile de teama ale copiilor nostri prin povești terapeutice, , editura Orizonturi
http://www.comunicare-augmentativa.ro
Repetarea întrebărilor în cazul copiilor cu autism reprezintă o modalitate de diminuare a anxietății. Întrebările care implică ce se va întâmpla în viitor sunt cauzate de anxietatea cu privire la acesta. Cu alte cuvinte, persoanele care suferă de autism au dificultăți în a anticipa ce se va întâmpla. 
