Diagnosticarea copilului de către specialiști reprezintă pentru părinți un proces complex, a cărui confirmare scindează lăuntric aparținătorii acestor copii, îi sfâșie din punct de vedere emoțional, impactându-i puternic. În momentul în care copilul lor este diagnosticat,vse declanșează o criză puternică în sufletul părinților, greu de gestionat pentru aceștia, generată de aflarea și conștientizarea de către aceștia a existenței unor nevoi speciale la copilul său.
S-a constatat că părinții sunt de cele mai multe ori în stare de alertă încă din etapa anterioară diagnosticării, când ei observă modul anormal de manifestare al copilului lor și problemele asociate, deoarece ei sunt cei care descoperă primii dificultățile copiilor lor. În plus, s-a demonstrat că acest diagnostic reprezintă un factor perturbator în viața de familie, deoarece în urma lui, întregul program al familiei este perturbat și schimbat. Părinții încep să acorde atenție exclusivă copilului cu autism: sunt atenți la nevoile, problemele, dorințele lui, începând să facă abstracție de propria viață socială, de nevoile lor, problemele, dorințele, emoțiile lor.
Ca urmare a diagnosticului impactant, părinții vor experimenta anumite etape emoționale de-a lungul timpului după diagnosticarea copilului lor. Aceste etape emoționale, în număr de cinci, sunt următoarele:
- Negarea
- Furia
- Negocierea
- Depresia
- Acceptare
Ce modalități folosesc părinții pentru a se adapta situației de criză?
Pentru a face față situației de criză în care se află și pentru a se adapta, părinții își dezvoltă anumite mecanisme adaptative de coping:
- Credința în divinitate
- Rugăciunea și frecventarea bisericii
- Existența unei rețele sociale de suport: familie, prieteni, cunoștințe
- Acceptarea.
- Negarea diagnosticului în prima etapă pentru a face față situației
- Optimismul
- Elaborarea de noi perspective, viziuni asupra situației
- Implicare maximală prin informare
- Căutarea unui alt specialist, a unei alte păreri cu privire la diagnosticul copilului
Toate acestea servesc la reducerea stresului părintelui, respectiv la adaptarea părintelui în fața situației de criză pe care o experimentează, dar și la dezvoltarea rezilienței.
Confruntarea cu diagnosticul de autism al copilului este o experiență extrem de dificilă pentru părinți, care trec printr-un adevărat carusel emoțional, de la negare și furie până la acceptare. Această situație le perturbă viața de zi cu zi, obligându-i să se adapteze unei noi realități în care copilul devine centrul preocupărilor lor. În fața acestui șoc, părinții își dezvoltă diverse mecanisme de coping, cum ar fi credința în divinitate, căutarea de sprijin social și informarea activă, care le permit să facă față provocărilor și să gestioneze stresul.
Prin acceptarea treptată a situației și implicarea activă în viața copilului, părinții pot transforma această experiență dureroasă într-o oportunitate de creștere personală și familială. În acest fel, ei pot cultiva reziliența, găsind noi perspective și soluții pentru a merge mai departe cu optimism și speranță.
Articol scris de Rădănia Mihaela-Luiza - asistent social.
Bibliografie:
Oşvat, C., & Bălţătescu, S. (2011). Suportul social şi instituţional pentru familiile copiilor cu dizabilităţi. Influenţa asupra bunăstării subiective a aparţinătorilor. În Sociologie
Românească, 9(4), 85-101
Shilubane, H., Mazibuko, N. (2020). Understanding autism spectrum disorder and coping
mechanism by parents: An explorative study. În International Journal of Nursing Sciences, 7, 413-418
Stamatin, O., & Chirilă, L. (2015). Impactul copilului cu autism asupra modului de viață a
familiei. În Revista Psihologie. Pedagogie Specială. Asistenţă Socială, 40(3), 33-36.
