Prin ochii unui tânăr cu ADHD – Partea a II-a

Prin ochii unui tânăr cu ADHD - Partea a II-a

 
M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare. Prima parte a interviului se găsește aici.

 

Ce strategii sau tehnici folosești pentru a-ți gestiona eficient simptomele ADHD în timpul activităților zilnice?

Cel mai mult mă ajută rutina: trezitul și culcatul la aceeași oră sunt foarte bune pentru oricine, dar pentru oamenii cu ADHD cu atât mai mult. Evitarea substanțelor stimulante (zahăr, alcool, droguri) este de asemenea obligatorie dacă vrei să diminuezi simptomele; eu cele mai multe probleme le-am avut cu zahărul și cafeaua, pe care le-am redus aproape în totalitate în prezent. Trebuie să iau în considerare că, statistic, sunt mai predispus adicțiilor de orice fel, așa că am grijă cu orice îmi dă bucurii false pe moment (aici intră și aplicații de scrolling, cu care am avut o problemă în timpul pandemiei).
Sportul și alimentația sunt de asemenea importante. În primul rând, oamenii cu ADHD sunt făcuți să fie în natură, să alerge, să exploreze, mai mult decât neurotipicii. Pentru mine, ieșitul la plimbare imediat ce mă trezesc este un ritual care dă roade, indiferent dacă e senin sau înnorat afară. Iar pe partea de alimentație, fibrele și proteinele sunt importante. Omega-3 este esențial, există studii care sugerează că ajută la ameliorarea simptomelor legate de deficitul de atenție (recomand profesorul Andrew Huberman pe acest subiect). În fiecare zi am la mic dejun ovăz cu semințe de chia și in, care sunt bogate în Omega-3. Nu este necesar să mănânci pește pentru asta (plus că este posibil să nu aibă Omega-3 dacă nu este de captură).
Aplicațiile de „reminder” sunt esențiale. Nu știu cum aș putea trăi ca adult fără așa ceva. De fiecare dată când am ceva de făcut și nu pot face în secunda următoare îmi setez un reminder pentru altă oră sau zi. Se mai întâmplă să amân și acel reminder, dar până la urmă fac ce trebuie să fac și nu mai uit.
Pe de altă parte, instinctul de „lasă că fac mai încolo” este un dușman greu de învins, și duce de multe ori la problema de mai sus cu reminder-ul: dacă poți să faci ceva acum, fă-o! Dacă ai murdărit o cană și ai timp să o speli, spal-o acum în loc să o lași să se strângă cu altele în chiuvetă și apoi să te streseze că sunt prea multe, spre exemplu. Se aplică la orice, și este un obicei greu de antrenat; nici eu nu am reușit să-l stăpânesc în totalitate.
Mai este ceva ce practic de câteva luni: meditația. Sunt exerciții de respirație, cum ar fi cel de 4 4 4 (respiri, menții, expiri) care ajută cu relaxarea; dar există și meditație în stil tradițional, cum ar fi cea transcendentală. Nu e nevoie să mergi la vreun templu, poți să îți iei o mantră de pe internet și să faci asta, sunt destule ghiduri online. Nu este nimic religios în asta, doar dacă vrei tu să fie; pur și simplu îi dai creierului douăzeci de minute lipsite de stimuli externi și îl lași să își facă de cap, cu acea „vibrație” (mantra) în fundal. 

 

Cum ai reușit să faci față criticilor sau prejudecăților legate de ADHD din partea celor din jurul tău?

Firea mea este să îi contrazic și să le ofer dovezi științifice oamenilor cu prejudecăți, dar nu funcționează mereu. Din păcate, trebuie să accepți că uneori oamenii nu sunt dispuși să înțeleagă ceva, oricât de bine ai explica. Am învățat să nu o iau personal, dar recunosc că este greu. Am întâlnit discriminare și hărțuire la fostul loc de muncă atunci când am început să spun că am ADHD, acum sunt mult mai atent cu asta.

 

Care sunt cele mai mari mituri sau înțelegeri greșite pe care le-ai întâlnit în legătură cu ADHD și cum le-ai contracarat?

Cel mai mare mit este că totul se întâmplă doar în capul tău, dar nu este greșit: unde altundeva să fie? Este ceva ce se manifestă în creier din momentul în care te naști. Au început recent să apară aparate care măsoară asta, cu acuratețe de 50% din câte am înțeles. 
De asemenea, s-a dovedit că ADHD-ul este ereditar: dacă ai cel puțin un părinte cu ADHD, atunci este probabil ca și tu să ai (personal am observat că mama și bunica au cam aceleași simptome ca mine, doar că se manifestă puțin diferit la fiecare).
Mai există și mitul că este doar la copii și trece când crești, lucru care este fals: eu sunt dovada vie că nu e așa, la fel și partenera mea; la fel și mulți alți adulți cu ADHD din toată lumea. 
Mai știu că există un mit care spune că ADHD-ul este doar legat de atenție: este parțial adevărat, pentru că, așa cum am enumerat mai sus, reprezintă mult mai mult decât asta; mai ales că vine la pachet cu anxietate sau sensibilități precum cele manifestate la autism. Mentionez că orice mit sau nelămurire mi-au fost clarificate de studii, doctori sau profesori; fie fizic, fie online.

 

Ce sfaturi ai pentru alte persoane tinere diagnosticate recent cu ADHD, care se confruntă cu dificultăți în acceptarea și gestionarea diagnosticului lor?

Nu este o boală, este neurodivergență. Conștientizarea acestui fapt este primul pas. Dacă societatea ar fi dispusă să ne lase să funcționăm în felul nostru, nu ar mai considera simptomele noastre o problemă. Oamenii cu ADHD sau autism au avut mereu un rol în societățile din trecut, dar acum a devenit din ce în ce mai greu să fim noi înșine fără să fim pedepsiți pentru asta. Nu vă învinovățiți dacă nu puteți funcționa precum oamenii neurotipici: societatea modernă a fost creată pentru ei; noi trebuie să ne adaptăm cum putem. Încercați, dacă puteți, să faceți ce vă place și să ascultați de instinct când acesta vă avertizează; este, de obicei, bun la a identifica pericolul de orice fel, dar și în a descoperi menirea fiecăruia. 
Plimbați-vă în natură cât mai des. Oamenii nu au fost făcuți să stea în casă sau în birou toată ziua, dar la cei cu ADHD poate fi insuportabil (cum am pățit și eu în pandemie), iar după aceea apar alte probleme, așa cum am menționat mai sus.

 

Cum consideri că ar putea fi îmbunătățite sistemele de sprijin și înțelegere pentru persoanele cu ADHD în comunitatea noastră?

Nu sunt conștient de asemenea sisteme în țara noastră, dar știu că în alte țări, dacă ai ADHD, poți să ai anumite beneficii la locul de muncă. Știu că în Norvegia, copiii cu ADHD primesc o alocație specială pentru cheltuieli în cazul în care strică obiecte din cauza hiperactivității. Nu este o practică rea, dar cred că în primul rând este nevoie de sprijin emoțional și de educație. Înțelegerea, de asemenea, din partea profesorilor și a colegilor la școală poate scuti copilul cu ADHD de multe traume mai târziu. Am văzut un studiu despre cum oamenii cu ADHD care au avut sprijinul necesar în copilărie au avut simptome mai ușoare pe durata adolescenței, dar și când au devenit adulți. Sprijinul acesta poate varia de la înțelegere și educație până la psiholog sau medicație.

 

Care sunt aspectele pozitive pe care le-ai descoperit în viața ta ca rezultat al experienței tale cu ADHD?

Deoarece sunt distras de cele mai mici detalii, îmi este ușor să îmi dau seama la prima vedere care sunt persoanele ce trebuie evitate și care sunt cele cu care m-aș înțelege bine. Disocierea este de obicei un lucru rău, dar uneori îmi este de folos. Plictiseala este cel mai mare dușman al meu, dacă sunt într-o ședință sau ceva similar unde nu există interacțiune constantă, sau unde gazda nu știe să îți capteze atenția constant, simt cum mă scurg pe jos. Atunci începe clasicul „uitat pe pereți”, când încep să visez și îmi fuge mintea din loc în loc, până când aflu că s-a terminat ședința sau cursul la care particip. Este un dar în situațiile plictisitoare când nu ai altceva de făcut, dar un blestem când ești nevoit să îți menții atenția și să reții anumite lucruri. Este posibil să nu disociez dacă depun foarte mult efort, dar la final apare o extenuare extremă; nu mai sunt capabil să fac multe alte chestii în decursul zilei respective. Dar asta m-a ajutat încă de mic să îmi dezvolt o pasiune pentru lumile fantastice din cărți, filme și jocuri; deoarece pot și eu să creez asemenea lumi doar uitându-mă în gol. În prezent, asta mă ajută să scriu povești cu o oarecare ușurință, lucru care îmi face plăcere. Mi-aș dori să profesez în privința asta dacă voi avea ocazia.

 

Cum te-ai simțit în legătură cu medicația și tratamentul pe care le-ai urmat pentru ADHD? Cum au influențat acestea viața ta de zi cu zi?

La început a fost un dar de la Dumnezeu: am reușit să fiu atent la lucruri fără să fac „stimming” (atunci când dai din picior, sau îți rozi unghiile, sau te joci cu mâinile pentru stimulare constantă). Am putut să lucrez mai bine, să mă uit la filme cu atenția completă acolo și multe altele. Dar efectul devine din ce în ce mai slab cu timpul, organismul se obișnuiește cu medicamentul și nu prea mai are efect. Dar efectele secundare nu pleacă, pentru mine asta a însemnat sensibilitate crescută la stimuli externi și dureri de cap, fapt care m-a făcut să îmi fie frică să ies din casă la un moment dat, să nu cumva să aud ambulanțe sau alte sunete „triggering”. Medicamentul, în mod ideal, ar trebui luat atâta vreme cât îți ia să îți dezvolți obiceiuri sănătoase încât să combați simptomele și fără el. Sunt însă mulți oameni care nu reușesc asta și sunt nevoiți să ia medicamente toată viața. Cred că și ei au nevoie să fie înțeleși și sprijiniți.
Eu nu mai iau pastile, am încercat să iau recent din nou și mi-am dat seama că nu doresc să trec iar prin efectele secundare dacă mă pot descurca cu obiceiurile construite deja. Mi-a luat câțiva ani, dar într-un final am reușit să îmi trăiesc viața de zi cu zi aproape la nivel optim. Nu este ușor, desigur, în fiecare zi este o bătălie nouă; un joc cum e trasul de funie între instincte și obiceiuri, dar reușesc în mare parte din zile.

 

Cum vezi viitorul tău și cum crezi că experiența ta cu ADHD te va influența în atingerea obiectivelor și visurilor tale?

Am menționat mai sus că disocierea mă ajută pe partea de creativitate, dar pe de altă parte sunt distras ușor și îmi este greu să îmi mențin disciplina în ceea ce fac, așa că nu pot spune că îmi este ușor. Mecanismele și mediul pe care mi le-am construit sunt esențiale pentru a putea lucra la lucrurile care mă pasionează, dar și la job-ul de zi cu zi. Cred că voi reuși să îmi ating obiectivele dacă nu mă abat de la rutină și de la mediu, am mare noroc că am control asupra amândurora. Mulți nu au, din păcate.
Eu îmi doresc să devin autor, să scriu romane, povești de toate felurile; deja am făcut mulți pași în privința asta. La prima vedere pare ceva imposibil pentru cineva cu ADHD: să creezi și să aranjezi o întreagă lume când tu nu poți să îți menții atenția la o amărâtă de ședință; dar din nou, pasiunea este foarte importantă. Combinată cu disciplina și rutina poate da roade incredibile.

Mulțumim M.S pentru că ne-ai acordat acest interviu!

PS: Cum tot am deschis subiectul ADHD, avem și o propunere pentru tine. Dacă ești părinte sau cadru didactic, te așteptăm pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD”. Află mai multe și înscrie-te aici.

 

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție

Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție

Participă pe 29-30 martie 2024 la cursul Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice. Simptomele ADHD nu afectează doar copilul, ci și climatul familial și al clasei din care face parte acesta. Este important ca intervenția terapeutică să implice psihoeducație atât pentru familie, cât și pentru cadrele didactice.
„În interacțiunea cu un copil diagnosticat cu ADHD, fie în rolul de terapeut, fie în calitate de profesor, există adesea tentația de a renunța, simțind că te lupți împotriva unor obstacole care nu pot fi depășite. Această situație poate apărea atunci când nu dispui de instrumentele necesare pentru a-i motiva suficient pe copil sau pentru a-l implica cu adevărat în procesul terapeutic sau educativ.
Din acest motiv am elaborat acest program de formare. Scopul este de a furniza informații actualizate referitoare la diagnostic, medicație și intervenție comportamentală la domiciliu, precum și un plan pentru îmbunătățirea calității vieții copilului cu ADHD în mediul școlar.
Acest demers nu este lipsit de provocări, dar colaborarea autentică cu profesioniștii din domeniul sănătății mintale poate genera cele mai bune rezultate în sprijinirea și îndrumarea acestor copii.” (Andrei Mocanu, psihoterapeut)

 

🫶🏻 Participanții vor avea oportunitatea să:

- identifice simptomele specifice ADHD;
- cunoască pașii pentru realizarea unui diagnostic correct;
- înțeleagă cauzele apariției ADHD;
- înțeleagă importanța terapiei medicamentoase;
- gestioneze simptomele ADHD acasă și în public;
- gestioneze simptomele ADHD în clasă;
- aibă o imagine a evoluției ADHD de la preșcolaritate până la maturitate;
- își construiască o înțelegere adecvată despre nevoile copiilor cu ADHD.

👥 Lectori:

Andrei Ionel Mocanu, Psihoterapeut - Tatal activ
Gheorghe Ramona Octaviana, Medic primar psihiatrie pediatrică - Ramona Octaviana Gheorghe Psihiatrie Pediatrica
Marius Rusu, Psiholog clinician - Călător în Sine

🗓️ Program:

- 29 martie: 16:00 - 20:30
- 30 martie: 9:00 - 18:00

📍Locație:

Asociația Activity, Str. Intrarea parului, 28, București.
👉🏻Taxa de participare:
400 de lei/participant
✔️ Pentru înscriere:
1️⃣ Achitați taxa de participare până la data de 25 martie 2024, utilizând detaliile de cont următoare:
Cont: RO12UGBI0000422012949RON
Nume cont: Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copii și Familie Activity
Detalii plată: Donație
2️⃣ Trimiteți dovada de plată, numele persoanei pentru care se face înscrierea și numărul de telefon pe e-mail la contact@asociatia-activity.ro

 

Pentru orice întrebare, ne poți trimite mesaj pe Facebook sau Instagram.

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Caracteristici

ADHD reprezintă o tulburare neurobiologică caracterizată printr-o dezvoltare necorespunzătoare de inatenţie (deficit de atenţie), hiperactivitate şi impulsivitate, simptome ce pot apărea în diferite contexte sociale (acasă, în parc, la şcoală sau în alte activităţi sociale). (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Afectează în mod negativ activităţile şcolare şi profesionale. La debut, ADHD, indiferent dacă este însoţit sau nu de întârziere mintală, se poate manifesta cu hiperactivitate, deficit de atenție, copilul atinge jucăriile fără a se juca cu ele, este capabil să iniţieze şi să menţină relații sociale doar pe perioade scurte, are limbaj expresiv prezent, dar cu valoare de „cuvânt-propoziție“, nu respectă regulile și nu înţelege interdicţia. (Dobrescu, 2003 apud Rad, Costinescu & Dobrescu, 2008).

Este o tulburare de comportament frecvent diagnosticată în copilărie, fiind estimat că poate afecta 3 până la 7 % dintre copiii care au vârstă şcolară. De cele mai multe ori, simptomatologia persistă şi la vârsta adolescenţei, precum şi la cea adultă. (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Conform studiilor de specialitate, ADHD este o tulburare care se transmite ereditar, de la părinţi la copii. Cu toate acestea, poate fi și rezultatul unei corelaţii dintre acești factori ereditari cu cei de mediu şi psihosociali. Evenimentele care pot declanşa apariţia acestei tulburări poate fi, de exemplu, un mediu familial în care apar frecvent tensiuni sau lipsa unui climat afectiv şi relaţiile ce se stabilesc în aceasta.

Diagnostic

Pentru a fi diagnosticat, simptomele trebuie să persiste cel puţin 6 luni, la o intensitate necorespunzătoare nivelului de dezvoltare, afectând negativ activităţile sociale, dar şi pe cele din mediul şcolar şi profesional. 

Fiecare dintre cele trei medii implică următoarele simptome:

Deficitul de atenţie (DSM-5, 2016):

  • lipsa capacităţii de concentrare asupra detaliilor, individul are tendinţa să omită sau să rateze detalii în cazul unor sarcini, iar munca nu este temeinică.
  • dificultăţi în menţinerea atenţiei în efectuarea unor sarcini sau în activităţi distractive (de exemplu, în cadrul jocului)
  • lipsa unei capacităţi de a asculta interlocutorul
  • dificultăţi în urmarea exactă a unor instrucţiuni, în finalizarea unor sarcini (de exemplu, teme, activităţi casnice)
  • dificultăţi în a se implica în sarcini ce presupun un nivel de efort ridicat
  • deseori are tendinţa de a pierde obiectele necesare unor sarcini sau activităţi (de exemplu, instrumente de scris, chei, ochelari, cărţi)
  • de cele mai multe ori este distras de stimuli externi

Hiperactivitate (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009, pag. 88-89):

  • dificultăţi în a respecta reguli sociale (de exemplu, aşteptarea rândului)
  • adesea se joacă cu picioarele, cu mâinile sau se foieşte pe scaun
  • dificultăţii de a aştepta pe scaun
  • are tendinţa de a vorbi excesiv de mult
  • de cele mai multe ori se află într-o continua mişcare

Impulsivitate:

  • nu are capacitatea de a aştepta să i se adreseze o întrebare, venind deja cu formularea răspunsului
  • adesea îi întrerupe sau deranjează pe ceilalţi, intervine în conversaţii sau în jocurile altora

Intervenţie

Diagnosticul este stabilit de medicul specialist psihiatru. Pe baza unei evaluări complexe, se realizează o anamneză din care medicul obţine informaţii cu privire la istoricul copilului de la părinte şi educatori, ulterior interpretând rezultatele testelor psihologice specifice.

Pe lângă medicamentaţie, foarte importantă este şi angajarea copilului într-un program de terapie comportamentală în care acesta să aibă reguli clare, iar programul de intervenţie să vizeze următoarele aspecte:

  • dezvoltarea atenţiei şi capacităţii de concentrare
  • îmbunătăţirea performanţelor şcolare
  • diminuarea comportamentului agresiv
  • creşterea încrederii în sine

Bibliografie:

  1. Organizația ,,Salvaţi Copiii’’. 2009. Ghid de intervenţie psihosocială destinat profesioniştilor care lucrează cu copiii cu vârste între 0-6/7 ani cu probleme de sănătate mintală. Bucureşti: Speed Promotion.
  2. DSM-5 2016: manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale.Ed. a 5-a. Bucureşti: Editura Medicală Callisto.
  3. Rad, F., Costinescu, R., Dobrescu, I. 2008. ADHD şi tulburarea de spectru autist la vârste mici. În Revista Română de Pediatrie-XVII, Nr.1

Articol scris de Alexandra Ghilință și Raluca Brehoi

Urmăriți evenimentul Mituri și realități despre ADHD

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Webinar LIVE: Mituri și realități despre ADHD, marți, 29 noiembrie 2022

Webinar LIVE: Mituri și realități despre ADHD, marți, 29 noiembrie 2022

ADHD este un diagnostic pe care din ce în ce mai mulți copii îl primesc și care, netratat corespunzător, le poate afecta viața - de la modul în care relaționează, până la rezultatele școlare. Părinții au numeroase întrebări pe acest subiect, deseori găsind greu răspunsuri printre explicațiile științifice. Pentru a înțelege ce înseamnă ADHD, cum ne dăm seama că există riscul acestui diagnostic și care este tratamentul potrivit, vă invităm să urmăriți webinarul „Mituri și realități despre ADHD" marți, 29 noiembrie, de la ora 19,30. Acesta va fi transmis live pe pagina de Facebook a Asociației Activity.
 
Andrei Ionel Mocanu, psiholog, și Marius Rusu, psiholog, vor răspunde la toate întrebările voastre referitoare la copiii care au ADHD pe care le puteți transmite în avans, aici: https://forms.gle/SGyoirVRV8ZLv8ER8.
 
Subiecte de discuție:
  • cum ne dăm seama că piticii noștri au ADHD?
  • care este intervenția potrivită pentru ADHD?
  • cum își pot sprijini părinții copiii diagnosticați cu ADHD?
 Evenimentul face parte din seria de evenimente Fii un tată activ, organizate de Asociația Activity din anul 2019 în prezent.

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) apare la copii preșcolari sau în primii ani de școlarizare.

Pentru acești copii este foarte dificil să-și mențină atenția sau să-și poată controla comportamentul. Pentru a reuși vor avea nevoie de ajutor atât din partea părinților cât și a profesorilor sau a altor profesioniști.

 

Simptomatologie

Principalele caracteristici ale ADHD-ului sunt: lipsa atenției, hiperactivitatea și impulsivitatea. Datorită faptului că foarte mulți copii prezența acestor simptome dar cu o intensitate moderată, este important ca diagnosticul să fie pus de către un profesionist.

Simptomele pot apărea în decursul a mai multor luni. De cele mai multe ori, primele simptome evidente sunt impulsivitatea și hiperactivitatea. Deficitul de atenție poate apărea după un an sau chiar mai mult.

Diferitele simptome pot apărea în circumstanțe diferite, în funcție de cererile situaționale. Comportamentul unui copil care nu reușește să stea liniștit poate atrage atenția profesorilor, în timp ce un copil visător care nu reușește să fie atent poate fi neobservat. Copilul impulsiv care acționează fără să se gândească poate fi considerat problematic în timp ce un copil pasiv, mai lent poate fi văzut ca fiind demotivat. Totuși, fiecare dintre acești copii pot avea diferite tipuri de ADHD.

Toți copii pot să fie uneori neatenți, impulsivi, agitați sau să nu reușească să se concentreze, însă aceste lucruri nu implică neapărat o problemă. Când simptomele descrise mai sus afectează activitățile zilnice ale copilului putem să ne gândim ca este posibil să fie vorba despre ADHD. Dar, datorită faptului că simptomatologia variază în funcție de situație, diagnosticul poate fi complicat, mai ales atunci când lipsa atenției este simptomul predominant.

 

            Tipuri de ADHD

  1. Tulburarea în care predomina impulsivitatea-hiperactivitatea, fără un deficit de atenție.
  2. Tulburarea în care predomină lipsa atenției, fără să existe hiperactivitatea-impulsivitate semnificativă.
  3. Tulburarea combinată, în care sunt prezente toate cele 3 simptome.

 

Hiperactivitate-Impulsivitate

Copii hiperactivi sunt într-o mișcare continuă. Merg rapid dintr-un loc în altul sau vorbesc fără să se mai oprească. Pentru ei este destul de dificil să stea așezați la școală sau la ora mesei. Se mișcă chiar și atunci când stau pe scaun sau se ridică foarte des.

Adolescenții sau adulții hiperactivi se simt în interiorul lor neliniștiți, au nevoie sa fie ocupați tot timpul și de multe ori fac multe lucruri în același timp.

Copii impulsivi acționează fără să gândească. Adesea fac comentarii inadecvate, își arată emoțiile fără restricții și acționează fără să țină cont de consecințele acțiunilor sale. Le este foarte dificil să aștepte atunci când își doresc ceva. Chiar și adolescenții sau adulții care prezintă astfel de probleme aleg să realizeze activități care să le proporționeze recompense imediate.

 

Semne ale hiperactivității-impulsivității

  • Mișcarea continuă a mâinilor sau a picioarelor.
  • Aleargă, escaladează sau părăsesc scaunul în situațiile în care este de așteptat să rămână așezați.
  • Răspund precipitat la întrebări fără să aștepte să asculte toată întrebarea.
  • Nu reușesc să-și aștepte rândul și vor să obțină imediat ceea ce-și doresc.

 

Deficit de atenție

Copii cu o capacitate scăzută de atenție prezintă dificultăți de concentrare, se plictisesc la scurt timp de la începerea unei activități. Activitățile școlare sunt dificile pentru acești copii. Pot să uite să realizeze lecțiile sau își uită caietele și cărțile în clasă. Dacă reușesc să termine anumite activități ele pot fi pline de greșeli.

 

Semne ale deficitului de atenție

  • Se distrag foarte ușor.
  • Adesea fac abstracție de detalii sau comit erori din neglijență.
  • Rareori urmează instrucțiuni, pierd sau uită lucruri.
  • Frecvent trec de la o activitate la alta fără să le termine.

Acești copii pot părea visători, lenți sau letargici. Au dificultăți în a procesa rapid informația. Atunci când profesorii le dau instrucțiuni verbale sau scrise au probleme în a înțelege ce trebuie să facă.  Pot să stea liniștiți și fără să vorbească dar și pot să pară implicați în activitate dar fără să fie atenți. Nu prezintă probleme de relaționare cu ceilalți. Frecvent, deficitul de atenție este neperceput de către ceilalți, însă o intervenție este la fel de importantă ca și în cazul celorlalte tipuri de ADHD.

 

Ce poți face dacă copilul tău are ADHD?

 

Pe lângă intervenția unui specialist, părinții pot să își ajute copilul. Este însă important ca părintele să aibă grijă în primul rând de el pentru că a fi parintele unui copil hiperkinetic poate fi obositor. Așadar, învățarea unor tehnici de management al stresului și îngrijirea propriei stări de bine poate ajuta părintele să fie mai eficient atunci când încearcă să-și educe copilul. De asemenea, grupurile de suport sau apelarea unui psiholog sau medic specializat în acest tip de problemă poate avea succes.

Idei care te vor ajuta să-ți controlezi copilul:

  • Stabilirea unui program zilnic; stabilește ore fixe la care copilul să se trezească, să mănânce, să facă baie, să meargă la școală sau să meargă la culcare.
  • Reducerea stimulilor distractori. Muzica tare, televizorul aprins suprastimulează copilul.
  • Organizarea casei. Dacă copilul știe exact unde se află fiecare jucărie, cărti/caiete este mai puțin probabil ca acesta să le piardă.
  • Încurajarea comportamentului adecvat prin recompensarea acestuia. Se pot folosi atât recompense sociale cât și materiale care nu sunt foarte costisitoare.
  • Stabilește obiective mici care pot fi îndeplinite.
  • Ajută-ți copilul să se concentreze asupra unei activități. Folosește o listă care să ajute copilul să vadă progresul. Amintește-i frecvent lucrurile pe care trebuie să le realizeze.
  • Limitarea opțiunilor. Ajută copilul să ia decizii bune dându-i doar 2-3 variante.
  • Implică-l în activități pe care poate să le realizeze cu brio. Toți copii au nevoie să experimenteze o stare de bine a propriei persoane.
  • Folosește o disciplină calmă. Evită pedepsirea fizică fiindcă nu are niciun rezultat. Discută cu copilul tău comportamentul acestuia, ce a făcut bine și mai puțin bine.

 

Strategii de disciplinare

  1. Time-out. Consistă în evitarea accesului la o activitate dorită datorită producerii unui comportament negativ. De exemplu, dacă își lovește fratele, în primul rând îi explicăm ce a făcut și de ce își va petrece următoarele 5 minute în colțul camerei fără să se deplaseze din locul stabilit.
  2. Consecință potizivă. Consistă în recompensarea comportamentului adecvat. De exemplu, dacă face bine o activitate, are voie să se joace puțin la calculator.
  3. Retragerea privilegiilor. Consistă în retragerea recompenselor datorită comportamentului inadecvat. De exemplu, dacă nu termină o activitate pierde privilegiul de a ieși să se plimbe cu bicicleta.
  4. Sistemul de Tokeni. Copilul poate câștiga un anumit număr de tokeni dacă se comportă adecvat și poate să-i piardă dacă se comportă inadecvat. Ulterior, tokenii sunt transformați în premii.

Aşa cum am subliniat în acest articol atât comportamentele deficitare ale copiilor cu ADHD pot şi corectate cât şi comportamentele în exces pot fi diminuate cu ajutorul terapiei comportamentale şi cu o intervenţie realizată de timpuri pe toate palierele (copil, familie, grădiniţă/şcoală).

 

Sebastiana Groza,

Psiholog clinician, terapeut ABA

 

Sursa: