Servicii la domiciliu

Servicii la domiciliu

Serviciile la domiciliu sunt prestate numai la cererea părinților. Putem oferi consiliere individuală a părinților, evaluarea inițială a copilului, monitorizarea copilului la domiciliu și propunerea unor planuri de instruire de tip training de oliță, training de diversificare a alimentației, training de management comportamental, consilierea individuală a copilului, monitorizarea părintelui co-terapeut, terapie la domiciliu cu coordonarea aferentă.
Recomandarea noastră este ca serviciile la domiciliu să fie punctuale, copii beneficiind de mai multe servicii în cadrul centrului Activity de tipul terapie, stimulare senzorială, logopedie, activități de grup etc. Serviciile la domicilius unt, din punctul nostru de vedere, un ajutor pentru viața de familie și îmbunătățirea vieții sociale a familiei.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Formare specialiști/cadrele didactice

Formare specialiști/cadrele didactice

Cu o experiență de peste 7 ani în formarea cadrelor didactice, asistenților sociali și terapeuților ABA, membrii echipei Activity au livrat cursuri de lungă durată și workshop-uri pe teme precum: Gestionarea problemelor comportamentale, dezvoltarea abilitaților socio-emoționale, cum să combatem bullying-ul, ABC in terapia ABA.
În parteneriat cu alte instituții Asociația Activity a organizat cursuri de certificare ca educator specializat si pedagog social. 
Toate cursurile au fost livrate într-o manieră practică prin care participanții să pună toate principiile teoretice în practică.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Formare părinte co-terapeut

Formare părinte co-terapeut

Aparținătorii copilului cu tulburări în dezvoltare, participanți la serviciile Activity, pot beneficia de formare pentru parinte co-terapeut. De altfel noi recomandăm ca fiecare părinte care beneficiază de servicii terapeutice pentru copilul său, să intre în programul de formare întrucât maximizează șansele ca achizițiile copilului său să fie mult mai mari, rapide și eficiente în viața lor de familie dar și socială.
Cursul presupune 12 ore de formare (distribuite în două zile) cuprinzând elemente teoretice dar și demonstrații, exerciții, video-uri, sesiuni de întrebări și răspunsuri.
În cadrul cursului participă nu mai mult de 6-8 părinți, mobilul acestei limitări fiind dorința noastră ca fiecare părinte să poată practica în siguranța grupului restrâns, să primească feedback personalizat, să corecteze ceea ce nu funcționează foarte bine. Plus că fiecare grup format poate funcționa ca un grup de suport pentru părinți atunci când părinții simt nevoia să împărtășească din provocările lor.
Părinții formați intră mai apoi în ședințele terapeutice ale copilului său în cadrul centrului, în primele ședințe urmărește procesul ca mai apoi să practice ceea ce a învățat în cadrul cursului, sub supervizarea terapeutului.
Rolul acestor acțiuni este ca părintele să poată prelua tehnicile terapeutice și să le aplice fie acasă, fie în contextele sociale în care familia se manifestă. Fiind un proces de formare, părinții pot cere monitorizare inclusiv la domiciliu, aceasta fiind realizată de către coordonatorii centrului.
În tot acest proces, părinții vor da feedback pentru ca specialiștii Activity să aibă date ce pot îmbunătăți procesul dar și pentru a vedea efectele co-terapiei din partea părintelui. 

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Ședințe de grup de consiliere pentru părinți

Ședințe de grup de consiliere pentru părinți

Așa cum știm meseria de părinte se învață în momentul în care devii părinte. Astfel uneori poți fi pus în fața unor situații pe care să nu știi cum să le gestionezi.  Sedintele de consiliere realizate în grup alături de alți părinți pot fi adevărate contexte de învățare pentru toți participanții.
Principiile teoretice vor fi puse în practică cu jocuri de rol, exerciții și materiale video folosind următoarele programe parentale validate știintific:
- Programul Cercul Sigurantei (Circle of Security) este un program de training psihologic si educatie parentala.
- Programul Triple P (Positive Parenting Program) asigură evaluare, intervenţie timpurie, tratament, psihoeducaţie, terapie de grup, intervenţie directă în familie şi şcoala, pentru părinţi şi copii aflaţi în situaţii de risc de a dezvolta o tulburare comportamentală. Este vorba despre un program multi-modular, cu mai multe niveluri de intervenţie, pornindu-se de la premisa că există grade diferite de manifestare a dificultăţilor comportamentale ale copilului, iar părinţii au nevoi diferite în ceea ce priveşte tipul, intensitatea şi gradul de asistenţă necesară.
- Programul 1-2-3 Magic prezintă o metodă de educație a copiilor inedită, simplă și incredibil de eficientă pentru disciplinarea copiilor, bazată pe educația prin blândețe, dar și fermitate.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Ședințe individuale de consiliere pentru părinți

Ședințe individuale de consiliere pentru părinți

Așa cum știm, meseria de părinte se învață în momentul în care devii părinte. Astfel uneori poți fi pus în fața unor situații pe care să nu știi cum să le gestionezi. Pentru diminuarea stresului parental, pentru dezvoltarea unor relații pozitive și gestionarea comportamentelor dificile specialiștii Activity vor ajuta cu empatie părinții să își dezvolte abilitățile parentale necesare. 
Principiile teoretice vor fi puse în practică cu jocuri de rol, exerciții și materiale video folosind următoarele programe parentale validate știintific:
  • Programul Cercul Siguranței (Circle of Security) este un program de training psihologic și educație parentală, bazat pe numeroase studii efectuate în domeniul teoriei atașamentului descrisă de John Bowlby, care îi ajută pe părinți sau pe îngrijitori să clădească relații securizante între ei și copiii lor, focusul fiind acela de a înțelege comportamentul ca un semnal către o nevoie specifică și de a acționa în direcția respectivă.
  • Programul Triple P (Positive Parenting Program) este aplicat cu succes în 27 ţări şi asigură evaluare, intervenţie timpurie, tratament, psihoeducaţie, terapie de grup, intervenţie directa în familie şi şcoala, pentru părinţi şi copii aflaţi în situaţii de risc de a dezvolta o tulburare comportamentală. Este vorba despre un program multi-modular, cu mai multe niveluri de intervenţie, pornindu-se de la premisa că există grade diferite de manifestare a dificultăţilor comportamentale ale copilului, iar părinţii au nevoi diferite în ceea ce priveşte tipul, intensitatea şi gradul de asistenţă necesară.
  • Programul 1-2-3 Magic prezintă o metodă de educație a copiilor inedită, simplă și incredibil de eficientă pentru disciplinarea copiilor, bazată pe educația prin blândețe, dar și fermitate. De ani de zile, milioane de părinți din întreaga lume folosesc premiatul program 1-2-3 Magic pentru a readuce fericirea și liniștea în familiile lor și pentru a-și recăpăta bucuria de a fi părinte. Tehnicile de parenting prezentate pentru creșterea copiilor sunt nu numai extrem de utile, dar mai ales educative!
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Grupuri terapeutice

Grupuri terapeutice

În cadrul ședințelor individuale de terapie copilul învață o bază de aptitudini. După ce copilul a început să progreseze și să aibă o bază minimă de cunoștințe, se face transferul acestora în grupuri cu alți copii de aceeași vârstă cu ei. Copiii cu cerințe speciale au nevoie de exercițiu pentru a înțelege anumite norme sociale, reguli de grup și cum să răspundă în activitățile de grup.
Asociația Activity organizează grupuri de pregătire a abilităților pentru grădiniță, școală și viață socială. În cadrul grupurilor de pregătire pentru grădiniță copiii învață să își aștepte rândul, să ceară și să împartă cu un alt copil, să participe în sarcini colective și să se joace funcțional cu partenerii de joacă.
În cadrul grupurilor de pregătire pentru școală îi învățăm pe copii să respecte reguli, să stea mai mult timp în sarcinile comune, să răspundă la întrebări, să poarte dialoguri cu partenerii de aceeași vârstă.
În timpul ședințelor de grup urmărim pe lângă dezvoltarea cognitivă și dezvoltarea socio-emoțională a copilului, îi ajutăm să înțeleagă emoțiile pe care le simt atât ei, cât și cei de lângă ei și îi ajutăm să răspundă în consecință.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Consiliere individuală pentru copii

Consiliere individuală pentru copii

Consilierea individuală pentru copii este oferită de membrii echipei și  este un proces personalizat pe nevoile copilului bazat pe activități ludice prin care să  dezvolte abilitățile socio-emoționale necesare pentru gestionarea situațiilor dificile cu care copii se pot confrunta.
Astfel oferim ajutor copiilor care au anxietate, deficit de atenție și hiperactivitate, tulburare obsesiv-compulsivă sau care au probleme cu agresivitatea.
În cadrul centrului sunt utilizate programe precum:
  • Da, poți! Curriculum programului Da, Poţi! cuprinde 5 module corespunzătoare celor cinci fundamente socio-emoţionale: încredere, perseverenţă, organizare, înţelegere şi rezistenţă.
  • Kids’Skills. Metoda Eu Pot în acțiune. O metodă centrată pe soluţii pentru a antrena copiii să-şi depăşească problemele şi dificultăţile
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Afterschool

Afterschool

Programul de afterschool este un serviciu oferit la solicitarea părinților copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani care sunt înscriși la celelalte servicii oferite de Asociația Activity.
Ne dorim ca toți copiii să fie integrați în învățământul de masă și pentru că sistemul actual de învământ are un curriculum stufos care provoacă dificultăți de învățare pentru majoritatea copiilor, am dezvoltat un program de afterschool pentru a veni în ajutorul beneficiarilor centrului Activity.
Pe lângă programele de recuperare și dezvoltare a unor abilități de viață cotidiană independentă, ne dorim să îi ajutăm pe beneficiarii noștri să se integreze în grupul de elevi, să se adapteze la programul zilnic, să își găsească un sistem de învățare potrivit nevoilor individuale, să reușească să își efectueze temele și să exerseze suplimentar și să aprofundeze sau să își însușească cunoștințele din curricula școlară, predată la clasă.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Stimulare senzorială

Stimulare senzorială

Integrarea senzorială este un proces neurobiologic prin care creierul uman reuşeşte să integreze şi să proceseze informaţiile din mediu. Integrarea senzorială are ca fundament trei simţuri de bază: vestibular, tactil şi proprioceptiv. Interconexiunea dintre aceste 3 simţuri începe să se formeze înainte de naştere şi continuă să se dezvolte pe măsură ce copilul creşte şi interacţionează cu mediul înconjurător.
Problemele de integrare senzorială pot apărea atât la copiii tipici, cât și la cei cu cerințe speciale, iar motivul principal se dovedește a fi  creierul care primește informația din mediu eronat și astfel decodează greșit informațiile.
În cadrul Asociației Activity beneficiarii participă la ședințe de intervenție senzorială individuală. Traseul senzorial se stabilește în urmă unei ședințe de evaluare și se readaptează în funcție de schimbările apărute. O ședință durează 50 de minute și pachetul poate să fie de la 2 ședințe/săptămână până la 5 ședințe/săptămână.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Logopedie

Logopedie

Obiectivele intervenţiei logopedice se traduc în dezvoltarea abilităților de ascultare, atenţie, imitaţie, înţelegere, memorare, pronunție şi socializare.
Ședințele de terapie logopedică se desfășoară în mare parte sub formă de joc. Primele 2-3 ședințe sunt de acomodare și construire a relației de prietenie cu logopedul. Copiii vor lucra mai ușor, vor dori să coopereze și să repete silabe și cuvinte după logoped dacă se vor simți în siguranță, acceptați și captivați de jocurile și jucării distractive, dar mai ales dacă văd în logoped un partener de joacă.
În cadrul evaluării logopedice se realizează și un inventar al pronunției tuturor sunetelor în mod independent, dar și în cuvinte (la începutul, la mijlocul și la sfârșitul lor).
Fiecare ședință începe cu exerciții de gimnastică fonoarticulatorie și exerciții de emitere a vocalelor și silabelor. La începutul terapiei logopedice se lucrează cu sunetele pe care copilul le poate pronunța bine pentru a-i crește încrederea în el și a fi motivat să participe ulterior la exercițiile care îi pot produce dificultăți. După această etapă, se lucrează și la corectarea pronunției celorlalte sunete, precum și la însușirea cuvintelor polisilabice.
Orice intervenție logopedică are nevoie, pentru a fi de succes, de automatizarea și generalizarea rezultatelor obținute în cadrul ședinței. De aceea, este important ca o serie de exerciții pe care le recomandă logopedul să fie repetate acasă.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Terapie ABA

Terapie ABA

Applied Behavior Analysis (ABA)-  este știința comportamentului uman.
Până în prezent, ABA este cea care și-a dovedit eficacitatea în recuperea copiilor cu autism.
În majoritatea cazurilor cu autism, legăturile și traseele neuronale dezvoltate tind să fie fixe ducând la comportamente stereotipe și de autodezvoltare. Prin urmare, cu cât un copil crește, cu atât mai mult aceste trasee devin mai rigide și mai greu de modificat. Cu alte cuvinte, odată cu creșterea copilului, schimbarea comportamentului devine mai dificilă. Însă, rezultatele apar de fiecare dată, fie ele mai mici, fie mai mari.
Prin intervenția timpurie în terapia ABA se pune accent pe modelarea comportamentului copilului prin condiții structurate.
În cadrul Asociației Activity, copiii participă atât la ședințe de terapie individuală, cât și de grup.
Atunci când un copil pășește pragul centrului nostru stă, cel putin două săptămâni, în perioada de acomodare, perioadă pe care noi o numim ”pairing”. După acest răgaz, are loc prima ședință de coordonare, unde participă și părinții. În cadrul acestei prime ședințe de coordonare se stabilesc obiectivele pentru urmatoarea perioadă de timp. Pe parcursul următoarei luni, copilul începe să lucreze împreună cu terapeuții săi conform planului de intervenție stabilit în cadrul ședinței de coordonare. În următoarea ședință de coordonare care va avea loc la o lună distanță de prima, terapeutul va lucra împreună cu copilul programele ABA. Astfel, părintele poate vedea ceea ce a lucrat copilul său, poate vedea progresele acestuia.
După o perioadă de timp, atunci când copilul este pregătit, în funcție de abilitățile sale, acesta poate începe să participe la grupuri de socializare unde exerseaza activități asemănătoare celor de gradiniță sau școală.
Pe lângă toate acestea, un aspect important în terapia cu cei mici este continuarea modului de lucru și acasă. Este foarte important ca părinții, împreună cu terapeuții și coordonatorul să formeze o echipă, iar programele ABA să poată fi lucrate și în mediul familial.
Pentru o colaborare cât mai benefică și pentru integrarea cât mai rapidă a copilului în școala de masă, de cele mai multe ori, părinții primesc teme pentru acasă pe care le fac cunoscute la următoarea ședință de terapie.
Foto: canva.com

Vezi și direcțiile noastre de activitate

Rolul părinților în terapia copiilor cu nevoi speciale

Rolul părinților în terapia copiilor cu nevoi speciale

Cu toții știm că pentru a ajunge la rezultatele mult dorite, este necesar ca părinții copiilor cu autism să fie implicați în procesul terapeutic, acesta continuând și acasă și devenind un mod de viață.

Terapia nu poate ocoli munca cu părinții, iar asta cu atât mai mult cu cât copiii sunt mai mici. Sigur, implicarea părinților în terapia copilului cu autism, de orice vârstă, este benefică. Aceasta îl poate ajuta pe cel mic să ajungă la rezultatele mult dorite, într-un timp mai scurt, iar integrarea lui în școala de masă ar putea fi mai rapidă.

În cadrul unui studiu publicat în ”Asian Journal of Psychiatry” s-au observat și analizat 35 de fete și 5 băieți ai căror părinți au făcut parte dintr-un grup de suport pentru copiii cu autism. Rezultatele au oferit indicii în legătură cu eficacitatea lucrului cu copiii acasă reieșind faptul că stresul parental a scăzut, autostimulările copiilor s-au diminuat, iar nivelul lor de dezvoltare a crescut semnificativ. În plus, copiii ai căror părinți implementează tehnici comportamentale au demonstrat un IQ mai mare și o reducere a comportamentelor negative.

Prin urmare, părinții pot folosi o serie de comportamente și tehnici de dezvoltare pentru a-și învăța copiii în funcție de nevoile lor specifice.

Lucrul intensiv pe toate palierele de dezvoltare este foarte important, iar părinții trebuie să țină cont de asta. Este necesar ca predarea să se extindă pe toată perioada zilei, atât în casă, cât și în celelalte medii în care copilul merge. De exemplu, dacă unui copil îi este dificil să se concentreze, dacă atenția lui este perturbată de o mulțime de factori, este indicat ca părinții să creeze contexte de învățare în medii noi.

Pentru copii este foarte important să se obișnuiască din timp să răspundă în medii noi, să generalizeze răspunsurile deja învățate, să facă față emoțiilor copleșitoare și să aibă comportamente adecvate în locurile noi, tocmai pentru a putea fi pregătiți pentru momentul în care vor merge la grădiniță și mai apoi la școală.

Pentru a putea face față vieții lângă un copil cu autism, este important ca părinții să învețe cum să gestioneze anumite situații, cum să continue planul de intervenție acasă sau cum să facă față provocărilor. Uneori, aceștia simt că sunt copleșiți, observă că cel mic are nevoie de ajutor, iar ei nu știu care este cel mai bun mod pentru a-i sprijini. Tocmai de aceea este benefică participarea părinților, atât în cadrul cursurilor, cât și în cadrul ședințelor de terapie.

Articol scris de Raluca Berchez

 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Părintele co-terapeut – Impactul sistemic estimat!

Părintele co-terapeut – Impactul sistemic estimat!

Pornind de la datele îngrijorătoare cu privire la incidența tulburărilor din spectru autism care ne arată că 1 din 51 de copii au fost diagnosticați cu TSA (conform unui studiu realizat de Help Autism în perioada 2016-2017), ne este clar că este nevoie de mai multe servicii pentru copii cu tulburări din spectru dar și suport special pentru părinții acestora.

Terapia ABA (cea mai utilizată) poate presupune un număr de 40 de ore pe săptămână de intervenție 1 la 1. Realitatea este că majoritatea părinților oferă un număr de 10 ore pe săptămână în cel mai bun caz, resursele lor financiare fiind limitate la ajutorul de la stat prin indemnizația de handicap, sponsorizările din 3,5% sau propriile salarii/venituri.

Dincolo de aceste resurse limitate, părinții din România trebuie să navigheze printre fragmente de informații pe care le culeg individual după propriile puteri (din surse mai mult sau mai puțin sigure și/sau științifice), lipsa de profesioniști (cei mai mulți dintre aceștia funcționând la capacitate maximă), lipsa de centre în proximitatea locuinței plus, acum, adăugându-se și efectele pandemiei care impune reguli stricte cu privire la participarea părintelui în activitățile unui centru.

Pornind de la faptul că un copil de 4 ani, de exemplu, merge la grădiniță până la ora 13, poate doarme în jur de două ore, apoi vine la terapie două ore, ajungând acasă în jurul orei 17 sau 18, ne rămâne, în acest scenariu, o perioadă de cel puțin 3 ore în care părintele ar avea loc de activități cu copilul său.

De asemenea în același scenariu, micuțul de 4 ani intră în pauza săptămânală (denumită în mod clasic weekend) alături de părinții săi unde fiecare părinte se descurcă cum înțelege și poate!

Proiectul Asociației Activity „Părintele co-terapeut” propune ca aparținătorul să poată lua parte la ședintele de terapie ale copilului propriu, să practice terapie în mediul securizat al centrului, să primească feedback de la specialistul terapeut în timpul terapiei, să poată practica acasă în timpul de familie, primind și aici feedback la cerere.

Astfel că atunci când vorbim despre acest proiect, ne axăm pe două elemente esențiale:

MONITORIZARE

Părintele este condus prin supervizare continuă la centru și acasă de către specialistul terapeut și coordonator în procesul terapeutic al copilului propriu. Elementele esențiale în acest proces sunt:

  • stabilirea unei rutine de colaborare cu copilul propriu, o rutină necesară și în familie;
  • stabilirea unor limite și învățarea acestora împreună cu copilul propriu (tocmai pentru a diminua tantrumurile cu care părinții se confruntă cel mai adesea acasă);
  • susținerea cadrului de învățare/achiziționare a copilului, prin exersarea prin joacă în centru dar și acasă;
  • replicarea elementelor achiziționate/învățate inclusiv în mediile sociale în care familia se manifestă (incluzând aici și mediul educațional);
  • siguranța copilului și sănătatea acestuia în mediul în care se manifestă;
  • răspunderea la nevoile emoționale ale copilului;

Toate acestea fac ca familia în sine să ajungă la o stare de bine dorită și esențială pentru sănătatea membrilor ei!

IMPACT

Menționat într-o frază anterioară la nivel familial, impactul poate însă fi considerat într-un cadru sistemic:

  • La nivel terapeutic, progresul unui copil poate fi liniar sau în creștere datorită suportului familiei. Micile traininguri pot fi mult mai eficiente mai ales acasă (trainingul de masă, trainingul de oliță etc)
  • La nivel educațional, ajutorul familiei poate să îmbunătățească atât procesul educațional cât și progresul educațional al copilului (auzim de multe ori, „am obținut aprobarea școli pentru a merge cu copilul la clasă ca însoțitor” și urmează întrebarea „Ce fac?!”)
  • La nivel social, copilul este în fiecare moment ajutat să generalizeze, să aplice ceea ce a învățat, să se simtă confortabil în orice context (în familia lărgită, între prieteni, străini de familie etc)
  • La nivel emoțional, copilul găsește confort în forme de comunicare (verbale sau nonverbale), face față crizelor de anxietate, de furie, de frustrare etc.

Impactul dorit pe termen lung este ca acești copii să devină adulți sănătoși într-o familie funcțională, cu pachetul necesar de cunoștințe pentru a se descurca într-o lume în care oamenii să îi cunoască, să îi includă în cercurile lor, să le celebreze abilitățile!

Articol scris de Mihaela Mohorea, Consultant Activity

 

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Terapia prin joacă – cum funcționează și care sunt beneficiile?

Ce este terapia prin joacă?
Terapia prin joacă este o modalitate utilizată în recuperarea copiilor, dat fiind faptul că uneori aceștia nu pot să își proceseze propriile emoții sau să arate anumite probleme părinților ori celor din jur.
Deși arată ca o joacă obișnuită, acest tip de terapie este mai mult de atât. Un terapeut antrenat poate folosi timpul de joacă să observe și să depășeacă problemele copiilor. De asemenea, el poate să îi ajute pe cei mici să își exploreze emoțiile și să rezolve traumele. Prin joacă, copiii pot învăța să imite noi mecanisme, comportamente, dar și cum să gestioneze emoțiile neadecvate.
Beneficiile terapiei prin joacă
Copiii care beneficiază de terapia prin joacă pot deveni mai creativi sau mai activi din punct de vedere social. Printre beneficii se numără următoarele:
  • Devin mai responsabili;
  • Dezvoltă strategii și abilități creative;
  • Dezvoltă empatia și respectul pentru cei din jur;
  • Găsesc modalități de a înfrunta anxietatea;
  • Învață să își exprime emoțiile;
  • Își dezvoltă abilitățile sociale;
  • Dezvoltă relații de familie mai puternice;
  • Își pot îmbunătăți abilitățile motorii.
Însă, rețineți, dacă aveți un copil diagnosticat cu o boală mentală sau psihică, terapia prin joacă nu înlocuiește medicația sau alte tratamente necesare.
Când poate fi folosită terapia prin joacă?
Deși persoanele de orice vârstă pot beneficia de terapia prin joacă, ea este de obicei folosită la copii. Aceasta este utilă în următoarele situații:
  • Întârzieri în dezvoltare;
  • Probleme de comportament la școală;
  • Comportament agresiv sau nervos;
  • Probleme de familie;
  • Anxietate, depresie;
  • Tulburare de atenție;
  • Spectru autist.
Cum funcționează terapia prin joacă?
Un diagnostic precum cele de mai sus aduce probleme de comunicare între părinți și copii. În funcție de vârstă sau stadiul de dezvoltare, cei mici demonstrează mai mult sau mai puțin abilitățile limbajului unui adult. Pot simți ceva, dar în multe cazuri fie nu pot exprima ce simt unui adult, fie nu au pe cineva de încredere. În același timp, adulții pot interpreta greșit sau pot rata indiciile verbale ori nonverbale ale copilului.
Copiii învață să înțeleagă lumea și locul lor în ea prin joacă. În acest mod, ei sunt liberi să experimenteze emoțiile. Jucăriile pot acționa ca simboluri și pot avea înțelesuri mult mai mari. Din moment ce copiii nu se pot exprima în mod adecvat în lumea adulților, terapeutul intră în lumea lor, la nivelul lor. În timp ce se joacă, cei mici devin mai pregătiți să împărtășească sentimentele. Nu se simt presați și li se permite să lucreze în stilul lor, cu metodelele lor de comunicare.
Terapia prin joacă poate fi diferită în funcție de terapeut si de nevoiele particulare ale copilului. Terapeutul poate doar să observe modul copilului de a se juca, dar și să aibă interviu separat cu părinții. Ulterior se pot stabili anumite obiective terapeutice, se va decide în ce măsură limitele pot fi necesare și se va formula un plan pentru viitor.
Atenția terapeutului se îndreaptă spre comportamentul copilului separat de părinte. Este atent la cum se joacă singur și cum reacționează când se întorc părinții. Este important să se monitorizeze felul în care un copil interacționează cu diferite jucării și cum se schimbă comportamentul de la o ședintă la alta.
Copiii se pot folosi de joacă pentru a scăpa de frică și anxietate sau pentru a rezolva probleme. Cu cât terapia progresează, cu atât obiectivele pot fi readaptate.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat că terapia prin joacă poate fi individuală sau în grup, directă sau indirectă. În abordarea directă, terapeutul va avea în vedere anumite jocuri care au un obiectiv specific. Abordarea indirectă e mai puțin structurată. Copilul alege singur jocul, este liber să se joace în felul său, cu puține intervenții. Sesiunile de joacă trebuie sa aibă loc într-un mediu în care copilul se simte în sigurantă și își poate dezvolta creativitatea, imaginația și nivelul de povestire.
Așadar, chiar dacă asociați termenul de terapie cu o activitate riguroasă, să nu vă îngrijorați dacă ia o formă ludică. Obiectivele terapeutice pot fi atinse și prin joacă. Trebuie doar să aveți încredere în terapeutul vostru.
Articol scris de Marilena Râdelesne

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Terapia prin joacă – cum funcționează și care sunt beneficiile?

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Copilul meu e autist. Ce trebuie să fac?

Atunci când afli că propriul copil are sau poate avea autism, probabil te întrebi cum va fi viitorul vostru, te îngrijorezi și te regăsești într-un context în care trebuie să identifici soluții. Nesiguranța este normală, însă este important ca cel mic să înceapă rapid terapia și programele școlare dedicate. Acestea îl ajută să înțeleagă, să crească și să prospere în viață.
Cu cât obții ajutor mai repede e mai mare șansa ca tratamentul să aibă succes. Intervenția rapidă este calea cea mai bună pentru a grăbi dezvoltarea copilului.
Care sunt primele lucruri pe care trebuie să le faci atunci când afli că piticul tău are autism?
  1. Informează-te despre autism. Pe măsură ce ești mai informat, poți lua decizii mai bune pentru copilul tău. Cercetează, pune întrebări și ia parte la toate deciziile de tratament.
  2. Cunoaște-ți copilul. Trebuie să știi ce declanșează comportamentul perturbator și ce poate susține un răspuns pozitiv. Dacă înțelegi ce îți afectează copilul vei fi mult mai bun în depășirea problemelor și în prevenirea situațiilor care cauzează dificultăți.
  3. Acceptă “ciudățeniile” copilului. Nu-ți compara copilul și acceptă ceea ce face el. Bucură-te de “ciudățeniile” speciale și sărbătorește micile reușite. Sentimentele de iubire necondiționată și de acceptare îl vor ajuta mai mult decât orice.
  4. Nu renunța. Poate fi greu pentru că e imposibil să prevezi cum se dezvoltă autismul. Nu sări la concluzii pripite despre cum va fi viața copilului tău. Are o viață întreagă să-și dezvolte abilitățile!
Știu că este foarte dificil să accepți că ție, copilului sau familiei tale i se întâmplă așa ceva, însă nu îți pierde speranța. Studiile continuă, iar modele de intervenție în terapia copiilor cu autism sunt în plină dezvoltare. În plus, terapia a avansat în ultimii ani, încât rezultatele pozitive sunt din ce în ce mai vizibile. Rămâi optimist și nu uita să ai încredere în știință!  
Articol scris de Marilena Râdelesne

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Cum putem sprijini frații copiilor diagnosticați cu autism să își gestioneze emoțiile?

Cum putem sprijini frații copiilor diagnosticați cu autism să își gestioneze emoțiile?

Dacă săptămâna trecută discutam despre sentimentele fraților copiilor cu autism, astăzi vă propunem un nou articol cu câteva recomandări privind strategiile pe care le puteți aborda, din rolul de părinți, pentru a le dezvolta abilităţile emoţionale.
Când vorbim despre subiectul dezvoltării emoţionale, ne referim la a da spaţiu, loc şi timp exprimării sentimentelor. Poate părea ceva uşor la nivel teoretic, dar în practică, părinţii par să aibă dificultăţi în această privinţă.
Important este să puneţi în cuvinte acele emoţii care apar, dar care “nu se menţionează”. Pentru a fi mai clari, vă împărtăşim câteva exemple concrete.
Situaţia 1
Mihai are 5 ani şi este diagnosticat cu autism. Copilul intră în camera surorii sale în vârstă de 10 ani şi îi rupe desenele realizate de aceasta când nu este acasă. Când Maria ajunge acasă, vede cele întâmplate şi le povesteşte părinţilor supărată.
Iată două răspunsuri posibile pentru această situaţie:
  1. A) “Bun… păi… el nu îşi dă seama! Trebuie să fii răbdătoare!”
  2. B) “Cred că eşti foarte supărată! Şi eu în locul tău m-aş simţi la fel. Hai să căutăm o soluţie pentru această problemă! Să vedem....”
Răspunsul A) este unul care poate să vină natural, dar inhibă sentimentele Mariei. Acesta nu îi oferă Mariei posibilitatea să se exprime emoțional, ea este obligată să accepte şi să înţeleagă că trebuie să fie răbdătoare.
În schimb, răspunsul B) îi oferă fetiţei posibilitatea să se exprime emoţional, punând în cuvinte ceea ce simte. Părinţii îi transmit empatie şi siguranţă pentru modul în care ea se simte, fără să o facă să creadă că este un “sentiment negativ”. Este normal ce simte şi asta nu o face să fie nici cea mai rea și nici cea mai bună persoană! În plus, acest răspuns favorizează dialogul între părinţi şi copii.
Exemplul acesta face referire la importanţa facilitării exprimării emoţiilor prin a pune în cuvinte ceea ce simte copilul – „Cred că eşti foarte supărată”. În practică, am văzut adesea cum fraţii copiilor cu tulburări de dezvoltare nu reuşeau să spună ceea ce simt, sau când îi rugăm să ne dea un exemplu de situaţie în care s-au simţit triști spuneau că nu ştiu sau că nu au simţit niciodată această emoţie.
Situaţia 2
George are 15 ani și are o soră, Adela, de 5 ani, diagnosticată cu Sindromul Down. De fiecare dată când pe George îl vizitează prietenii, Adela ţipă și aruncă jucăriile pentru a primi atenţie. Pentru prietenii lui George această situaţie este foarte amuzantă, dar pentru el este un context în care se simte foarte ruşinat. El a evitat să îşi mai invite prietenii acasă ca să nu se simtă din nou necăjit. Părinţii au observat acest lucru şi l-au întrebat ce s-a întâmplat, aflând astfel adevăratul motiv. 
Iată câteva răspunsuri posibile pentru această situaţie:
  1. A) “Nu le da atenţie… dacă prietenii tăi râd de ce face Adela şi nu înţeleg ce se întâmplă cu ea, înseamnă că nu îţi sunt prieteni adevăraţi!”
  2. B) “Îmi imaginez cum te-ai simţit de fiecare dată când Adela făcea asta! Și eu, în locul tău m-aș fi simţit ruşinat! Cum ţi se pare să ne gândim împreună la o soluţie ca să-ţi poţi invita prietenii în continuare acasă?
Raspunsul A) inhibă emoţiile lui George şi îl face pe acesta să-şi judece greşit prietenii şi chiar poate să se învinovăţească pentru alegerile făcute. Acest răspuns nu anulează “emoţia negativă” pe care o simte fratele, ci îl face pe acesta să-i învinovăţească pe ceilalţi pentru ceea ce simte.
Răspunsul B) validează ruşinea simţită de frate, părinţii empatizează şi securizează fratele pentru că este firesc să se simtă aşa într-un asemenea context. Credem că este important să menţionăm că majoritatea adolescenţilor caută să aparţină unui grup. Sentimentul de ruşine este natural, pasager şi asta nu înseamnă că el nu îşi iubeşte sora.
Validarea emoţională presupune ascultarea şi acceptarea emoţiilor, precum şi încurajarea exprimării acestora în fiecare context în care apar.
Încurajăm părinţii să încerce această formă alternativă de comunicare cu cei mici, deşi nu este mereu foarte uşor. Desigur, există și posibilitatea să nu obțină în toate situațiile răspunsurile dorite. Noi vă încurajăm să apelați la specialiști atunci când simțiți că sunteți depășiți de anumite contexte. În aceeași măsură, vă încurajăm să îi duceți pe cei mici la grupuri de dezvoltare a abilităților sociale și emoționale pentru a socializa, a întâlni alți copii și a-și consolida capacitatea de a-și gestiona emoțiile într-un context natural, spontan și liniștit.
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Frații copiilor cu autism – ce simt aceștia și cum percep situația?

Frații copiilor cu autism – ce simt aceștia și cum percep situația?

Discutăm cel mai mult despre copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist. Bineînțeles, nu este un lucru rău. Din contră, este foarte bine să existe materiale cât mai multe pe acest subiect, însă trebuie să acordăm atenție și celorlalți membri ai familiei – în cazul de azi, frații copiilor diagnosticați cu tulburări de spectru autist. Ei văd, aud, trăiesc fiecare etapă și sunt martori la toate lucrurile care se întâmplă în acest context. Știm deja că fiecare copil, în funcție de diferiți factori – vârstă, capacitatea de reziliență, modul în care este construit – înfruntă într-un mod diferit astfel de situații.
Din aceste motive dorim să vă împărtăşim câteva lucruri generale pe care le-am observat în cadrul atelierelor de dezvoltare pentru fraţii copiiilor cu tulburări de dezvoltare.
Cei mai mari adesea adoptă o poziție autoexigentă, asumându-şi un rol de protector pentru fratele lor diagnosticat şi de multe ori fac asta cu mai multă putere decât părinţii lor. Îşi asumă acest rol cu intenţia de a-şi proteja părinţii şi fratele suprimându-şi exprimarea reală a propriilor gânduri şi emoţii. Astfel frații mai mari se obişnuiesc să “nu deranjeze părinţii care deja au foarte multe lucruri pe cap” cu fratele care are tulburări de dezvoltare. În acest mod, ei se  supra-adaptează la tot cu preţul neîmplinirii propriilor nevoi şi dorinţe.
În multe cazuri am observat şi fraţi mai mici care se adaptează mult mai bine faţă de frații mai mari ai copiilor care au tulburări de dezvoltare. Faptul că s-au născut după copilul diagnosticat, îi face să trăiască şi să vadă aceasta realitate în general mai naturală faţă de fraţii mai mari. Totuşi asta nu duce la excluderea sentimentelor şi preocupărilor în relaţie cu fraţii lor, acestea există într-o mai mică sau mare măsură.  Copiii, la fel ca şi adulţii în această situaţie, au gânduri şi emoţii contradictorii, care există şi într-o relaţie fraternă tipică, dar care se intensifică în faţa existenţei unei tulburări de dezvoltare a unuia dintre fraţi. 
Emoţiile de dragoste şi bucurie se contrapun cu emoţiile de gelozie, vină, ruşine, îngrijorare, exigenţă şi tristeţe. Cele din urmă care în termeni populari poartă denumirea de “emoţii negative” sunt dificil de tolerat de către părinţi şi de aceea o parte din fraţi preferă să şi le reprime pentru a nu se simţi apoi vinovaţi.
În articolul următor vom discuta despre modalități prin care îi putem sprijini pe aceștia să își dezvolte abilitățile emoționale pentru a-și putea gestiona mai bine sentimentele.
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

9 pași pentru diversificarea alimentației copiilor cu autism

9 pași pentru diversificarea alimentației copiilor cu autism

        În foarte multe situații, copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist dezvoltă un sentiment de respingere pentru anumite alimente în funcţie de nuanţa sau textura acestora. În acest context, alimentaţia lor săracă poate deveni o reală îngrijorare pentru părinţi.
          Dacă și copilul vostru se află în această situaţie este important să realizați o listă cu alimentele  preferate şi una cu cele pe care le refuză pentru a putea stabili mai uşor dacă alimentaţia acestuia este sau nu săracă în anumite substanţe nutritive. De asemenea, este important să consultaţi un medic pediatru care să examineze periodic sănătatea fizică a celui mic.
De altfel, venim și noi în sprijinul vostru cu următorii paşi pentru diversificarea alimentaţiei:
Etapa 1: Copilul învaţă să mănânce alimentele care nu  îi plac prin exemplificare!
1. Realizaţi o listă care să cuprindă atât alimentele şi felurile de mâncare pe care copilul le acceptă, scoţându-le în evidenţă pe cele pe care le preferă în mod special, cât şi cele pe care nu le mănâncă, dar pe care ar trebui să le consume datorită efectelor benefice. Regula generală este să-l recompensaţi cu alimentele care îi plac cel mai mult pentru faptul că mănâncă alimente care nu-i plac (de exemplu, în cazul în care copilului vostru îi place foarte mult un anumit tip de biscuiţi, găsiţi alt tip care să difere foarte puţin ca gust, formă şi aspect de cei pe care îi preferă; recompensaţi-l cu cel preferat atunci cand ia o înghiţitură din biscuitele cel nou). Este recomandat să aveți acces uşor la alimente foarte motivante pentru copil (de exemplu, ciocolată sau îngheţată) deoarece îl puteţi recompensa cu cantităţi mici din aceste deserturi atunci când acceptă alimente noi, care în mod normal nu îi plac.
2. Aşezaţi-vă alături de pitic şi puneţi pe masă o porţie foarte mică dintr-un aliment care nu îi place. De asemenea, alăturați şi o recompensă alimentară (ciocolată sau îngheţată) pe masă lângă voi. Atingeţi cu degetul bucata mică de aliment şi, folosind instrucţiunea “Te rog să faci aşa!”, puneţi copilul să-l atingă la rândul lui. Dacă este nevoie, puneţi mâna voastră peste mâna sa şi ajutaţi-l să atingă alimentul refuzat. Dacă rezultatul acțiunii este pozitiv, răsplătiţi-l cu o bucată mică din alimentul favorit. Vă recomand să folosiţi bucăţi mici de mâncare pentru ca cel mic să nu ajungă la saţietate într-un timp foarte scurt. Treptat, eliminaţi ajutorul şi încurajaţi-l să atingă singur alimentul.
3. Următorul pas este să aşezaţi pe masă o farfurie goală şi una cu bucăţi din alimentul pe care copilul îl refuză. Folosind instrucţiunea „Te rog să faci aşa!” luaţi cu mâna o bucăţică din aliment şi mutaţi-o în farfuria goală; ajutaţi copilul să facă la fel. Recompensaţi-l masiv la început, apoi eliminaţi treptat ajutorul şi recompensa până când poate să mute bucăţile din alimentul refuzat fără un disconfort mare.  
Etapa 2: Pas cu pas, creşteţi gradul de expunere la alimentele pe care nu le acceptă! 
4. În această etapă folosiţi din nou instrucţiunea „Te rog să faci aşa!” şi luaţi cu mâna alimentul, duceţi-l la nas şi apoi puneţi-l la loc. Continuaţi să faceţi acest lucru împreună cu copilul până când face şi el singur la fel. Apoi, repetaţi instrucţiunea, luaţi alimentul de pe masă, duceţi-l la buze şi puneţi-l la loc pe farfurie. Un aspect important în această etapă este să creşteţi gradul de expunere la alimentul respectiv, mai întâi ţinându-l în dreptul buzelor timp de 1 secundă şi crescând treptat acest interval la 5 secunde înainte de a-l pune la loc pe masă.
5. Următorul pas, folosind aceeaşi tehnică, este să-l învăţaţi pe cel mic să ia alimentul de pe masă şi să îl atingă cu limba. Recompensaţi copilul masiv la începutul acestui pas şi  apoi eliminaţi treptat ajutorul şi recompensa până când realizează această activitate fără un disconfort mare. În situaţia în care manifestă opoziţie pe parcursul oricăruia dintre aceşti paşi, reveniţi imediat la pasul anterior şi recompensaţi-l pentru că a imitat acţiunea voastră cu alimentul respectiv.
6. În cadrul acestei etape adresaţi instrucţiunea „Te rog să faci aşa!” şi puneţi în gură o bucăţică foarte mică din alimentul de pe masă. Ajutaţi copilul să vă imite. Fiţi foarte atenţi pentru că cel mic s-ar putea să înghită bucăţica de mâncare pe care o pune în gură, astfel încât trebuie să îl recompensaţi imediat pe măsură (o jumatate de linguriţă de îngheţată, o înghiţitură din sucul preferat, o bucăţică de ciocolată). În cazul în care nu înghite mâncarea, ajutaţi-l să o elimine şi creşteţi treptat intervalul de timp în care trebuie să o ţină în gură (de la 1 la 5 secunde).  
7. Penultimul pas presupune să învăţaţi copilul, stând în faţa lui, cum să mestece şi să înghită mâncarea pe care o are în gură. Încercaţi să-l promptaţi să înghită mâncarea dându-i o înghiţitură din sucul sau mâncarea lui preferată. Această recompensă imediată nu are doar rolul de a-l face pe copil să mestece sau să înghită ce are în gură, ci şi de a îndepărta gustul alimentului care nu îi place. (În literatura de specialitate se spune că un stimul aversiv de intensitate medie ce este asociat în mod sistematic cu un stimul extrem de plăcut; primul stimul îşi va pierde proprietăţile aversive şi va începe să semene cu stimulul care provoacă placere).
8. Ultimul pas presupune să introduceţi alimente care să difere tot mai mult (ca textură şi culoare) de cele pe care le mănâncă de obicei. În funcţie de fiecare copil, este posibil ca fiecare nouă caracteristică să necesite o prezentare separată şi treptată.
Etapa 3: Generalizarea contextului şi a persoanei
9. După ce aţi trecut prin paşii prezentaţi anterior, este important să realizaţi generalizarea. Astfel, după ce mănâncă alimente noi în cadrul acestor sesiuni speciale de învăţare, copilul este îndrumat să le mănânce la cerere. Vă recomand ca apoi să le introduceţi la masa pe care copilul o ia împreună cu restul familiei.
Știu că pare difícil și de lungă durată, însă cu răbdare și empatie, rezultatele nu vor întârzia să apară. Iar dacă vă simțiți copleșiți voi, ca părinți, de situație sau de emoții, vă recomand să luați legătura cu un specialist care să vă sprijine în această activitate sau care să vă ajute să vă echilibrați pe voi înșivă.   
  
Sursă:  "Teaching Individuals with Developmental Delays. Basic Intervention Techniques", autor: Ivar O. Lovaas
Andrei Mocanu, analist comportamental, psiholog,

Articole recente

Vino să descoperi și să înțelegi profund impactul ADHD! Pe 29 noiembrie, te invităm la cursul „Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție”, desfășurat în format fizic, în București. Acest curs se adresează părinților, profesorilor și tuturor celor ce doresc să facă o diferență în viața celor afectați
Mai mult:
În Analiza Comportamentală, întăritorii și pedepsele sunt considerați factori fundamentali care îți influențează toate comportamentele.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Predarea contactului vizual la copiii cu autism – Analiza conceptuala. Studiu de caz

    Contactul vizual apare destul de devreme in dezvoltarea copilului si ii servește in multe funcții . Este implicat in dezvoltarea  cognitiva , sociala si a  limbajului . Un numar substanțial de copii cu autism nu reușesc sa dezvolte aceasta abilitate importanta, prin urmare cercetătorii  au căutat diverse metode pentru a preda contactul vizual .Continue reading

Cum elimin stereotipiile copilului meu?

 

Multe familii fac tot posibilul pentru a evita sau a opri autostimularile copiilor. Fie ca sunt fluturari ale mainilor , salturi, balansari etc., una dintre intrebarile pe care si le adreseaza de cele mai multe ori parintii copiilor autisti este “ce trebuie sa fac pentru a elimina stereotipiile fiului meu?”. Desi probabil, intrebarea pe care ar trebui sa si-o auto-adreseze ar fi “care este motivul pentru care fiul meu face asta?”.

 

Ce sunt mai exact stereotipiile?

 

Dupa Sambraus, o stereotipie poate fi definita ca un model sau un pattern comportamental care se produce intr-o determinata forma, cu conotatii de anormalitate si care intotdeauna indeplineste 3 caracteristici:

  1. Modelul sau patternul comportamental care se produce este intotdeauna din punct de vedere morfologic identic.
  2. Se repeta constant sub aceeasi forma.
  3. Activitatea comportamentala condusa nu este dirijata niciunui obiectiv.

 

In autism gasim o larga lista de comportamente repetitive, de la fluturari ale mainilor, balanasuri, salturi pana la cele ca privirea palmei, atingerea parului, acoperirea urechilor, lovierea de forma rituala, fredonari acompaniate de miscari ritmice etc.

Totusi, este important sa nu confundam tic-urile cu stereotipiile. In momentul in care evaluam comportamentele copiilor  trebuie sa avem in vedere intotdeauna ca consumul de antipsihotice poate sa produca aparitia, ca efect secundar nedorit, a ticurilor. In cazul in care copilul consuma un medicament antipsihotic iar in urma acestuia incepe sa manifeste anumite ticuri trebuie sa va adresati urgent medicului.

 

Chiar daca unii autori considera stereotipiile ca fiind pentru toata viata, pe zi ce trece observam cum aceasta afirmatie isi pierde din veridicitate. Observam cum odata cu maturizarea aceste comportamente sunt reduse sau chiar pot disparea complet.

 

Cauze declansatoare de stereotipii

 

Exista cauze pur senzoriale sau relationate cu durerea care influenteaza direct aparitia acestor comportamente repetitive:

  • Un copil care se confrunta cu o hiperstimulare senzoriala incepe a avea aceste comportamente datorita necesitatii reglarii hiperstimularii senzoriale.
  • Un copil care se confrunta cu hipostimulare senzoriala incepe a avea stereotipii datorita reglarii hipostimularii sau obtinerii nevoi senzoriale pe care o resimte.
  • Un alt factor este relationat cu durerea. Copilul incepe a manifesta aceste comportamente (ex. incepe sa se loveasca cu capul, cu picioarele, cu corpul) pentru a reduce senzatia de durere). Se crede ca aceasta autoagresiune provoaca eliberarea beta-endorfinei din corp care este asociata unei senzatii anestezice sau placerii.

De asemenea, aspectele emotionale pot provoca aparitia stereotipiilor. In fata unei bucurii intense sau a unei situatii care provoaca excitatie, copii pot incepe sa-si fluture mainile iar in fata unor emotii negative, stereotipiile sunt acompaniate de autoagresiune (acest aspect nu are legatura cu comportamentele auto-agresive care survin in urma unei senzatii de durere). Manifestarea acestor comportamente au ca scop autoreglarea emotionala (la fel vedem si la bebelusii care sug degetul mare si se linistesc)

 

Mersul pe varfuri il putem considera ca fiind stereotipie, cauza acestui comportament fiind pur sensorial. Kris Elizebeth care are autism inalt functional defineste nevoia de a merge pe varfuri ca “o nevoie mai mare de a-ti simti propriul corp si de sti exact cum ne situam in spatiu si ne ajuta la echilibrarea senzatiei de a nu cadea”. Explicatia sa sprijina teoria alterarii in procesul propioceptiv si cel vestibular. Aceasta forma de a merge pe varfuri, fortand postura, genereaza un mai mare nivel de stimuli la nivel propioceptiv care genereaza o senzatie placuta, ca aceea de a merge prin nisip.

 

Asadar, stereotipiile sunt bune sau rele?
Intr-adevar, stereotipiile pot influenta negativ dezvoltarea copilului, situatiile sociale, interfereaza procesul de invatare si poat conduce la autoagresiuni repetate.

Un aspect pozitiv al stereotipiilor este dat de utilitatea acestora la copiii nonverbali. Aceste comportamente pot trage un semnal de alarma asupra faptului ca este ceva in neregula cu starea fizica (durere) sau psihica a copilului. Chiar daca copilul preverbal dispune de acest sistem de comunicare acesta este util doar pentru a ne asigura de dereglarile aparute.

Exista momente in care stereotipiile se combina cu perioade de ingandurare in care copilul ia, de exemplu, o coarda sau o batista si o misca in timp ce o observa. De multe ori, aceasta combinatie este o reactie de protectie in fata unei situatii neplacute pentru copil. Evident, un este o metoda pozitiva, deoarece copilul nu utilizeaza instrumente functionale pentru a evita acest tip de situatii sau pentru a comunica adecvat ce ii produce neplacerea.

 

Cum se pot reduce stereotipiile?

 

Este necesar sa fie luat in considerare anumite aspecte. De exemplu, daca un copil flutura mainile si tipa in fata unei situatii excitante, oprirea mainilor sau comportamentele verbal negative (ex. tipatul), nu sunt o buna idee. Cu aceste comportamente ale parintilor sau ale celor care le manifesta se poate crea o situatie nedorita in viitor. Daca incercam sa evitam aceasta regularizare, copilul va incerca sa o obtina prin alte cai (chiar aparand alte stereotipii pe care inainte nu le avea), sau poate termina in stadiul de frustrare sau suparare, situatii care nu sunt dorite.

Cea mai buna metoda de combatere a stereotipiilor este identificarea cauzei care provoaca stereotipiile, eliminand originea sau invatand copilul alte metode de gestionare ale acestor momente.

Este important sa avem un bun control asupra sanatatii copilului, sa nu il doare ceva, sa un aiba nici un tip de stare proasta. Aceasta poate fi dificil, dar nu imposibil. Uitati-va la urechi, gura, gat, verificati daca este constipat sau daca are diaree. Este posibil ca, copiii cu probleme alimentare sa prezinte problema asociate.

Realizarea unei evaluari senzoriale in profunzime. In general, sunt terapeuti ocupationali cu specialitate in integrarea senzoriala, care au capacitatea necesara pentru a o efectua. O buna evaluare la nivel sensorial, ne va oferi etapele pentru a lucra in rezolvarea acestor probleme, si odata reglate, probabilitatea ca stereotipiile asociate sa dispara sau sa scada mult este foarte mare.

 

  • Activitatea fizica

Este foarte importanta realizarea unei activitati fizice, nu vom explica de ce aceasta este importante pentru sanatate, dar ajuta la reglarea propriilor senzatii.

  • A lua parte la stereotipie si a redirectiona copilul catre alta actiune

Este vorba despre interactiunea cu copilul in momentul in care aceasta se produce.  In continuare dam un raspuns alternativ copilului de al orienta catre o alta interactiune sociala, de exemplu.

  • Jocul este foarte util in aceste cazuri

Copii cu autism, in multe cazuri, percep mediul prin prizma senzatiilor si actiunilor asociate si daca interactionam in forma adecvata, o stereotipie nefunctionala va termina convertindu-se, de exemplu, intr-o actiune sociala  iar daca o facem bine poate fi foarte stimulanta pentru copii devenind o buna metoda pentru transforma momentele de singuratate sau ingandurare in dorinta de interactiune.

  • Putem sa utilizam tehnici de floor – time

Este important sa stim lucruri sau situatii care pot produce un mai mare nivel de excitare care conduc spre aparitia stereotipiilor. Cunoasterea este de baza si ne poate servi ca un aliat. Unele persoane, gandesc ca este mai bines a le evitam, si in final, de o forma sau alta, si intr-un anumit moment al vietii, aceste situatii se pot repeta, astfel ca cel mai bine este sa-i invatam sa le infrunte decat sa le evite!

Unii experti recomanda rezervarea unor momente dedícate stereotipiilor dar pe noi aceast lucru nu neconvinge. Desi in realitate stereotipia este un raspuns la ceva, intarirea in momente determinate nu ajuta la eliminarea sau substituirea acestora. Credem ca cel mai bine si cel mai simplu, ar fi sa le reducem progresiv sau sa fie substituite cu  actiuni mai utile. Aproape toti manifestam anumite stereotipii, de ex. persoanele care isi aranjeaza parul cand sunt nervoase, cei care isi misca picioarele, cei care bat cu pixul, dar nimanui nu i-a trecut prin cap sa ne spuna ca daca suntem nervosi si dam cu pixul in masa o putem face intre ora x si y. Fara sa vrem, intr-un anumit moment, poate aparea ceva neprevazut iar noi incepem sa dam lovituri cu pixul in masa. Intr-adevar, aceasta situatie nu este grava, grav ar fi sa facem acest lucru incontinuu.

Unele lucruri pe care le-am observat la copii cu multe stereotipii si cu multe probleme senzoriale , este ca dupa o sesiune intensa de stimulare senzoriala care pot fi distractive, stereotipiile dispar complet. De exmeplu, in trambuline de tip bungee, situatiile pe care copilul le percepe sunt foarte intense si dupa ce coboara dupa un timp de sarituri si rasete sunt absolut relaxati. Unii terapeuti ocupationali afirma ca unii copii dupa o sesiune senzoriala de o ora, termina foarte obositi (epuizati). Aceasta este o forma  de lucru interesanta, foarte distractiva si stimulanta.

 

Stereotipiile nu dispar intr-o zi, dar procesul de lucru ale celor care au cauze pur senzoriale poate fi foarte multumitor. Putem profita de acestea si pentru a stimula comunicarea copilului si a imbunatati aspectele care tin de cerinte si de dorinte. Cheia succesului este rabdarea, creativitatea si increderea in potentialul copilului.

 

Sebastiana Groza

Psiholog Clinician, terapeut ABA

 

Sursa:

http://autismodiario.org/2014/08/21/que-debo-hacer-para-eliminar-las-estereotipias-de-mi-hijo-con-autismo/