Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Activități prin care putem ajuta copiii să îşi dezvolte abilitatea de a folosi degetul arătător

Poate că sună ciudat, însă copiii atipici trebuie să treacă prin etape cât se poate de specifice pentru a se recupera. Astfel, ei trebuie să își conștientizeze și diferențieze fiecare parte a corpului uman. Astăzi vă propunem să discutăm despre arătător. Iată ce activități sugerăm pentru conștientizarea acestuia:

  • Activități de stimulare tactilă: încercarea unor texturi diferite cu vârful fiecărui deget;
  • Presarea unor bile sau mingi de mărimi și texturi diferite;
  • Crearea unui catalog cu materiale din texturi variate pentru a le explora cu degetul arătător;
  • Indicarea ilustrațiilor în poveștile pentru copii;
  • Umplerea unor cutii cu nisip, făină, zahăr sau alte ingrediente și testarea lor;
  • Stingerea/aprinderea luminii la întrerupător;
  • Pulverizarea apei cu ajutorul unor recipiente speciale;
  • Atingerea cifrelor unui telefon mobil de jucărie;
  • Ruperea hârtiei;
  • Examinarea albumelor foto;
  • Implicarea în activități creative utilizând plastilina;
  • Implicarea în activități plastice (de exemplu, pictura cu degetele);

Cu siguranță mai sunt multe alte idei de activități pe care le facem în mod natural și ne pot ajuta în această privință. Propunerile noastre nu implică pregătire tehnica specială, nu sunt dificile așa că pot fi realizate și acasă de către părinți sau cei apropiați.

Dacă mai aveți și voi alte idei sau experiențe similare, așteptăm să le împărtășiți cu noi!

Photo by Johannes W on Unsplash.

Cum devine logopedia hazlie?

Cum devine logopedia hazlie?

,,Logopedie hazlie” este o culegere de exerciții logopedice complexă care susține atât activitatea logopedului cât și a educatorului sau a părintelui ce își propune să stimuleze comunicarea și pronunția corectă a copiilor. Avantajul principal al acestui material constă în spargerea monotoniei exercițiilor logopedice și sustinerea generalizării pentru fiecare etapă de lucru.

Fiecare sunet primește o atenție  deosebită în vederea obținerii clarității în pronunție prin parcurgerea etapelor specifice de corectare, de la impostarea sa în silabe pana la generalizări în poezii atractive și motivante.

Copiii beneficiari ai Asociației Activity au fost încântați de kitul primit din partea prietenilor de la ,,Jucării vorbarețe” și s-au distrat memorând poezioarele distractive oferite de cartea ,,Logopedie hazlie”, astfel încat, putem spune cu bucurie că acest material minunat a oferit suport și pentru  terapeuți în exersarea  memoriei de lucru dar și a memoriei de lungă durată, exersarea expresivității și a flexiunilor necesare în comunicarea funcțională-comunicarea socială.

Cei mai mici dintre piticii nostri au fost atrași de paginile cu o grafică placută pentru repetarea silabelor și motivati de vizualizarea grafemelor în vederea exersării cu maximă acuratețe a pronunției și acceptând mai ușor această etapă terapeutică, și chiar s-a înregistrat o creștere a inițiativei în comunicare.

Alături de alte materiale oferite de prietenii de la Jucării vorbărețe, ,,Logopedie hazlie” completează baza materială atât de importantă în stimularea comunicării pentru beneficiarii centrului, pornind de la dezvoltarea vocabularului activ și a comunicării funcționale,  continuând cu exersarea pronunției și corectarea tulburărilor de pronunție și ajungând la stadii avansate ce țin de plasticitate, creativitate, expresivitate a limbajului.

Mulțumim, Jucării vorbărețe, în numele tuturor piticilor care s-au bucurat de cadourile primate, dar și a întregii echipe de terapeuți care au profitat de multiplele valențe educativ-terapeutice ale materialelor primite!

    

Cum corectăm erorile din limbajul copilului?

Cum corectăm erorile din limbajul copilului?

Semnul care ne alarmează că ceva nu este în regulă cu dezvoltarea copilului nostru este reprezentat adesea de lipsa limbajului verbal sau prezența lui deficitară. Educarea limbajului verbal are o importanță deosebită atât pentru copil, cât și pentru comunitate. Zilele trecute am descoperit un instrument foarte util și simplu de folosit atât pentru părinți, cât și pentru specialiști. Este vorba de ”100 de exerciții pentru corectarea vorbirii” propus de prietenii noștri de la Jucării vorbărețe.

Așa cum îi spune și numele, avem o colecție de 100 de exerciții pentru corectarea pronunției a 16 sunete (P, B, T, D, L, F, V, S, Z, Ţ, Ş, J, C, G, H, R) și a 8 grupuri de sunete (CE, CI, GE, GI, GHE, GHI, CHE, CHI), gândite în activități distractive care au în prim-plan câte un personaj haios implicat în diverse activități. De exemplu, ”Puiul Poc” se joacă cu mingea, ”Iepurașul pictoraș” pictează ouă sau gâștele Gaga și Gagu împodobesc bradul cu globuri pe care este scris câte un cuvânt.

Activitățile pot fi realizate cu copii a căror vârstă variază între 3 și 10 ani. Pentru cei mici, activitățile pot fi explicate de un adult, iar pentru copiii care știu să citească există pentru fiecare activitate o cerință formulată scurt și clar fiind folosit un limbaj accesibil acestora.

Ce este de remarcat în acest material este multitudinea de fișe dedicate grupurilor consonantice în care este cuprins sunetul ”R”. Astfel, copilul poate exersa pronunția sa prin realizarea unor activități distractive alături de diverse personaje: elefanții care sunt la paradă, mixerul drăgălaș care face prăjituri delicioase, Prichindel care adună prune, mașinuța Brum care se plimbă, creioanele colorate, Grigore și cățelușul Grivei, Frupi și frăguțele sau vrăbiuțele din vrej.

De asemenea, pe lângă activitățile care ne ajută în pronunția corectă a sunetelor deficitare, avem și o activitate dedicată vorbirii fluente și bazată în principal pe alcătuire de propoziții sau compunerea unor povești. Acestea au ca suport vizual câteva imagini semnificative ale căror denumire este alcătuită din sunetele vizate pentru automatizarea verbală (de exemplu, pentru sunetul ”b” avem imagini: balon, băiat, broască, albină și libelulă.)

Ne bucură faptul că prietenii de la Jucării vorbărețe vin tot timpul în sprijinul nostru cu materiale distractive, accesibile și foarte utile și vă recomandăm și vouă să achiziționați materialul ,,100 de exerciții pentru corectarea vorbirii" de la prietenii noștri de la Jucării vorbărețe.

Photo by Susan Holt Simpson on Unsplash

     

Imitația și rolul ei la vârstele mici

Imitația și rolul ei la vârstele mici

Articol scris de Bianca Stănescu

Nicio problemă nu a atras atenția specialiștilor din domeniul psihologiei dezvoltării mai mult decât creșterea abilităților bebelușului în momentul în care se naște. Pentru a se putea adapta, nou-născuții sunt nevoiți să învețe despre noul lor mediu. Condiționarea clasică și cea operantă, imitația, obișnuința-constituie modalități prin care copilul își dezvoltă anumite abilități de învățare. 

În ceea ce privește învățarea, cercetările arată că, în această perioadă, copiii învață din ceea ce văd, aud, miros, gustă, ating. Stimularea simțurilor duce la apariția de noi comportamente, iar învățarea ne apare ca un indicator al adaptării la mediu. Simțurile și abilitățile motorii ale copilului evoluează împreună, determinând o mai amplă înțelegere a realității. Copiii învață observându-i și imitându-i pe ceilalți. Imitarea este atât de obișnuită, încât este posibil să nu îi conștientizăm pe deplin importanța. Foarte rar comportamentele se imită exact. Adoptăm ceea ce vedem la ceilalți, într-un mod creativ.

 Treptat, abilitățile nou-născutului cresc odată cu vârsta, pe măsură ce se perfecționează și capacitățile de a procesa informațiile din mediu, abilitățile motorii, cognitive, mnezice.

 Teoriile tradiționale (precum cea a lui Piaget) au susținut că imitația facială era un obstacol cognitiv ce era depășit pentru prima dată de către copil în jurul vârstei de un an. În anii ’70-’80, rapoartele vorbeau despre gesturi faciale la nou-născuți, iar acest lucru a stârnit diverse controverse și discuții. Aceste rapoarte au forțat o reconsiderare a teoriilor tradiționale, care afirmau că nou-născuții erau ființe ”izolate de alții și fără abilități senzo-motorii sau cognitive pentru a conecta sinele cu altii”. Recent, în multe laboratoare independente s-a stabilit că nou născuții imită mișcări faciale precum scoaterea limbii, deschiderea gurii și tuguirea buzelor. Acest lucru este puțin intrigant deoarece copiii văd fețele celorlalți, însă pe ale lor nu. Cum pot imita un gest efectuat de cineva  din moment ce ei nu se văd  pentru a potrivi mișcările? Studii detaliate asupra imitației oferă însă un indiciu. Copiii își corectează comportamentul după încercări succesive.  Acest lucru indică faptul că nou-născuții folosesc un proces „cross-modal”.

      Expresia facială adultă e ținta, iar copiii, utilizând feedback-ul proprioceptiv al propriilor mișcări faciale își corectează eforturile pentru ca acțiunile lor să se potrivească cu modelul țintei vizuale. 

 

De ce imită copiii ? Există mai multe motive pentru care copiii imită, printre care putem enumera:

 Nevoia de modele 

   Odată cu primii pași făcuți în viață, copilul are nevoie de exemple pe care să le imite. Începând de la însușirea limbajului și a comportamentelor, până la acțiuni complexe, toate lucrurile ar rămâne necunoscute copilului dacă nu ar avea modele de conduită. Este un instinct care condiționează însăși supraviețuirea. În formarea propriei personalități, copilul este un permanent explorator, din nevoia de a se individualiza, de a se defini pe sine. El experimentează stări de a fi, sentimente, posturi care îl aduc mai aproape de ce îi place, îl ajută să identifice ceea ce îi este nepotrivit sau dificil. Din aceste motive, modelele pe care le alege depășesc de cele mai multe ori aria familială și se extind la persoanele cu care vine în contact, care îl impresionează sau îi trezesc interesul. 

Identificarea  

             În copilărie, copilul se  identifică cu părintele de același sex și preia, în mod conștient,  dar și inconștient pe drumul formării propriei identități modelele de comportament ale acestuia. Cunoaștem cu toții obiceiul fetițelor de a folosi fardurile și obiectele mamei și al băieților de a folosi obiectele tatălui. De asemenea, există cazuri în care copiii imită și comportamente mai puțin dezirabile, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau actele agresive. În cadrul jocului cu ceilalți copii, ei își asumă rolurile în funcție de ceea ce au văzut în familie. Modelele comportamentale stocate timpuriu, rămân fixate chiar și în condițiile în care nu se manifestă la momentul la care au fost preluate. Modelul relațional al părinților, cu aspectele sale pozitive și negative, poate fi repus în funcțiune după ce copilul crește și își întemeiază o familie. Dacă un copil a avut un tată autoritar, agresiv și rigid, putem reîntâlni acest tip de comportament atunci când, la rândul său, are proprii copii, în modul în care îi educa.

 Vreau să fiu mare!

    Ne amintim, probabil, cu toții faptul că atunci când eram copii, ne doream de multe ori să fim adulți deoarece considerăm că adulții au mai multă libertate, au capacitatea de a face ce își doresc, nimic nu le este interzis sau imposibil și ei sunt cei care iau hotărârile. Această dorință naște de asemenea comportamentul de imitare, de experimentare a acestuia.

Mami, tati, vă iubesc!

             Prin imitarea persoanelor de atașament din viața sa, copilul își exprimă într-un mod simbolic iubirea față de acestea, arătându-le, prin comportamentul său că îi acceptă, că îi apreciază, că este ca ei sau că le aparține. În aceeași măsură este și un mod de a cere iubirea și acceptarea, conduita lor exprimând de fapt: “Cum să nu mă iubești? Doar sunt ca tine!” 

Competiția

             De multe ori, copiii aflați într-un colectiv observă atitudinea adulților față de comportamentele altor copii. Ei remarcă astfel că anumite comportamente sunt recompensate, altele pedepsite sau ignorate. Când un copil are nevoie de atenție, el va încerca toate comportamentele menite să tragă atenția, nu neapărat pe cele de natură pozitivă. Dacă el observă că un alt copil, care deranjează activitatea grupului, primește atenția educatoarei, care îl mustră, îi explică, îl roagă sau amenință, ajunge la concluzia că acesta este un mod de a câștiga atenție, pe care îl poate pune în aplicare.

 

Implicațiile psihologice ale imitației la vârstele mici:

Principalul mod de a învăța 

             Element central al învățării, imitația oferă copilului “o bază de date”, cu alte cuvinte fundamentul experiențelor sale de cunoaștere și explorare care vor sta la baza fondării reacțiilor și comportamentelor ulterioare psihosociale. Deși este o învățare nemijlocită, concretă, adică copilul asimilează tot ce vine înspre el într-un mod neselectiv, accesul copilului la acest tip de învățare este important pentru dezvoltarea gândirii și pentru a-i oferi “materialul” de care are nevoie pentru a crea și a evolua. 

O modalitate de a relaționa

             Modul în care percepe și redă gesturile și reacțiile celorlalți denotă capacitatea de a reproduce o gamă variată de acțiuni și de a le folosi la rândul său în relațiile cu alți copii sau alți adulți. Copilul imită modalitățile de relație din familie, din mediul social și își îmbogățește astfel abilitățile de a intra în contact cu persoane noi și de a reacționa adecvat în aceste relații. Interelatiile au la bază modele, tipare pe care le oferă mediul și persoanele din familie, precum și capacitatea copilului de a prelua aceste modele și a le adapta. 

Este în strânsă relație cu dezvoltarea jocului 

             Imitația este folosită în joc foarte mult ca o modalitatea a copilului de a aduce acte, gesturi, fapte, cu alte cuvinte părți ale lumii externe, dar și fragmente din universul său interior și de a le pune laolaltă într-o activitate simbolică. Dobândirea capacității de a se juca este esențială în dezvoltarea armonioasă a copilului și în înțelegerea propriei lui dinamici psihice. Simbolizarea este o activitate superioară, care însă are la bază imitația ce oferă o bogăție de roluri pe care le poate utiliza în joc pentru ca mai apoi să le transforme și să le recreeze conform propriei sale dorințe și nevoi. 

O modalitate de a înțelege 

            Imitația ajută copilul să reproducă, să repete ceea ce a auzit, văzut, ceea ce n-a înțeles sau i-a creeat confuzie sau teamă.  A repeta înseamnă a se familiariza și a încerca să elaboreze, să îi dea o formă proprie astfel încât să poată fi mai ușor apropiat sau mai ușor interiorizat. Este important la vârstele mici ce modalități găsesc copiii de a elabora trăirile intense care nu pot fi puse în cuvinte și nici gândite sau transformate în altceva. Imitația îi ajută să experimenteze ei înșiși ceea ce au simțit, ce au văzut. 

Dezvoltarea imitației la copii în funcție de vârstă: 

Bebelușul între 4-7 luni 

              În această perioadă bebelușul ascultă cu atenție tot ceea ce îi spun cei din jurul lui, fie că îi citesc povești, fie că vorbesc cu el .Atunci când interlocutorul face pauză, este posibil ca acesta să gângurească. Face parte din dezvoltarea limbajului la copii.

Bebelușul de 8 luni 

În jurul vârstei de 8 luni copii imită acțiunile simple și expresiile feței celor cu care interacționează:

-poate copia acțiunea de a duce mâinile la față și de a-si ascunde fața, așa cum se joacă uneori părinții cu ei;

-poate imita un gest familiar pe care-l vede des în interacțiunea cu ceilalți, ca de exemplu să bată din palme, să apese un buton la telecomanada așa cum vede la părinți;

-poate oferi zâmbete ca răspuns la un alt zâmbet primit de la cel care comunică cu el.

Bebelușul între 9-17 luni 

              Bebelușul are capacitatea de a imita sunete pe care le scot părinții în preajma lui sau chiar cuvinte simple. De asemenea, el imită zâmbetul atunci când persoana din față lui o face.  

Bebelușul de 18 luni     

              La 18 luni sfera acțiunilor pe care bebelușul le poate imita se lărgește-pe lângă simplele imitații ale expresiilor, acesta trece la acțiuni pe care le vede la ceilalți (de pe acum poate imită părinții atunci când iau telefonul în mână și încep să vorbească sau atunci când cineva se joacă cu el și manevrează tot felul de jucării, va fi atent și dornic să facă aceleași mișcări cu jucăriile).

Copilul între 19 și 35 de luni 

În această perioadă copilul deja poate selecționa din ceea ce i se spune, repetând:

 -adesea imită ultimele 2-3 cuvinte dintr-o frază;

-imită sunetele care se aud prin casă sau în jurul ei (ca de exemplu sunetul alarmei la mașină, melodia care se aude la radio, sunetele pe care le scoate mașina de spălat etc);

-copiază foarte multe activități pe care le fac ceilalți și este mereu pe lângă ceilalți încercând să imite comportamentul lor;

-imită felul în care membrii familiei vorbesc între ei; este o perioadă delicată în care trebuie să ai grijă ceea ce vorbești pentru că imediat asimilează cuvinte noi.

Copilul de 3 ani 

La 3 ani deja copilul începe să spună câteva cuvinte, deci are o parte a limbajului dezvoltată și are și capacități locomotorii evoluate. El este capabil să imite și să redea întocmai multe dintre acțiunile (chiar și acțiuni complexe) pe care le vede la cei din jurul lui. 

Copilul între 4 si 5 ani 

   Între 4 și 5 ani copiii adoră să imite ceea ce fac adulți spre disperarea multor părinți. Tot acest comportament face parte din dezvoltarea sociabilității la copii. Ei își doresc la această vârstă să fie ca alte persoane.

            Fetițele adoră să se joace cu păpușa în același fel în care mămica are grijă de un bebeluș, iar băiețeii să imite felul în care tăticii repară diverse lucruri prin casă.

            Totuși, începând cu 4 ani, copiii încep să își dezvolte o oarecare independența și au tendința să fie destul de autoritari, atât cu alți tovarăși de joacă, cât și cu frații lor.

BIBLIOGRAFIE:

  • Ana Savin (2005), „Totul se intampla inainte de 6 ani”, editie electronica;
  • Andrew N. Meltzoff, University of Washington; Wolfgang Prinz, Max-Planck-Institut für psychologische Forschung, Germany, (2002), „The Imitative Mind :Development, Evolution and Brain Bases”;
  • Bloom, L., Hood, L., Lightbrown, N.P (1974), “Imitation in language development: If, when, and why”, Cognitive Psychology, 6, pp. 380-420;
  • Brian Hopkins with Ronald G.Barr, George F. Michel and Philippe Rochat (2005), “The Cambridge Encyclopedia of Child Development”, Cambridge University Press, Cambridge;
  • Ervin, S.M (1964), “Imitation and structural change in children’s language”, in E.H. Lennerberg (ed.) New directions in the study of language, MIT Press, Cambridge, MA;
  • Florinda Golu (2010), “Psihologia dezvoltarii umane”, ed. Universitara;
  • Haye, Bonface si Barr (2000), “The development of declarative memory in human infants: Age-related changes in deferred imitation”, Behavioral Neuroscience, 114, pp. 77-83;
  • Jean Piaget & Barbel Inhelder (1968), “La psihologie de l’enfant”, Presses Universitaires de France, Paris;
  • Kuczaj, S. A. (1982), “Language play and language acquisition”, in H. W. Reese (ed.), Advances in child development and behavior, Vol. 17, Academic Press, New York;
  • Pantelimon Golu (1985), „Invatare si dezvoltare” , Editura stiintifica si enciclopedica Bucuresti;
  • Robin Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta (2010), “Psihologia copilului”, ed. Polirom;
  • Hurley and N. Chater (Eds.) (2005), “Perspectives on Imitation: From Neuroscience to Social Science”, Cambridge, MA: MIT Press, Vol. 2, pp. 55-77.

Photo 1 by li tzuni on Unsplash

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Rețeta unui cadru didactic eficient II

Într-unul dintre articolele anterioare, vă propuneam discuția pe tema formulei magice “fermitate + blândețe”. Așa cum precizam și atunci, aceasta poate oferi echilibrul clasei dacă este înțeles și folosit de către cadrele didactice. Este foarte important ca acesta să devină un obiectiv însușit de acestea pentru a putea obține rezultatul dorit.
Dobândirea lui nu presupune mereu un proces facil. Cu toate acestea, cu încredere, încurajare și deschidere față de cei din jur, dar mai ales față de propria persoană, este o țintă care poate fi atinsă.
Cum? Vă oferim sfaturile noastre chiar aici:
  • Învățați să vă monitorizați comportamentul și limbajul non-verbal pentru a înțelege dacă transmite respect elevilor.
  • Evitați contextele în care elevii se simt rușinați, umiliți sau vinovați.
  • Învățați să discutați chiar și probleme sensibile fără a-i răni pe cei mici sau fără a-i ironiza.
  • Nu în ultimul rând, fiți consecvent și nu scuzați sau scuti elevul pentru faptele sale doar pentru că va este milă.
Vă așteptăm în continuare pe pagina noastră web pentru că vom reveni cu noi articole practice în sprijinul cadrelor didactice și părinților. De asemenea, dacă aveți un subiect de interes despre care ați vrea să aflați mai multe, nu ezitați să ne scrieți la comunicare.asociatia.activity@gmail.com, iar noi vom reveni cu un răspuns chiar aici.
Photo by Debby Hudson on Unsplash.

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

4 sfaturi utile despre cum putem sprijini copiii cu TSA să accepte erorile

Se întâmplă de multe ori ca nici noi, adulții, să nu admitem că putem greși, să fim foarte duri cu noi înșine provocându-ne procese de conștiință care ne pot afecta. Cu toate acestea, putem să controlăm puterea emoțiilor asupra noastră.
Când vine vorba de copiii cu tulburări de spectru autist situația stă diferit. Din cauza lipsei de flexibilitate, aceștia se necăjesc repede și au o stimă de sine scăzută, sunt foarte exigenți cu ei înșiși criticându-se foarte des. De asemenea, nu își lasă loc de greșeli, iertându-se foarte greu.
Cum putem să îi ajutem din rolul nostru de mentori (fie că suntem părinți, cadre didactice sau terapeuți)?
  • Trebuie să fim foarte expliciți în momentul în care le valorificăm/lăudăm meritele, să îi încurajăm cu tărie atunci când se străduiesc și să îi învățăm să admită că pot greși. E necesar să își dea seama că este normal să greșim;
  • E indicat să evităm activități de tipul încercare-eroare pentru a nu se frustra în mod special la vârste timpurii. Totuși, dacă le folosim este bine să le adaptăm pentru a le fi mai ușor să obține rezultate pozitive;
  • E util să organizăm activități de grup în care să numească trăsături pozitive, pentru a se simți apreciați de cei din jur;
  • Continuăm, ca de obicei, cu stimulare pozitivă, laude, motivații și recompense. Eventual pregătim și o cutie de instrumente împotriva stresului.
Photo by Bekah Russom on Unsplash.

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu TSA să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Iată 4 metode prin care putem sprijini copiii cu tulburări de spectru autist să își depășească obstacolele de comunicare și limbaj!

Pe parcursul procesului de recuperare, copiii care suferă de tulburări de spectru autist își îmbunătățesc atât limbajul, cât și vocabularul. Bineînțeles, rezultatele apar în funcție frecvența intervenției terapeutice, gradul de sprijin venit din partea familiei, dar și profilul copilului.
Echipa Activity a pregătit 4 metode care pot fi aplicate de numeroși actori implicați în procesul de recuparere (specialiști, cadre didactice, familie). Iată care sunt acestea:
  1. Folosește un limbaj colocvial care să corespundă vârstei copilului și explică-i termenii comunicați pentru a reduce treptat nevoia de înțelegere literală (cuvânt cu cuvânt, literă cu literă). Urmează această tehnică și în cazul glumelor sau afirmațiilor cu dublu sens. În cazul în care ești specialist, este recomandat să le utilizezi în timpul ședinței de terapie, respectiv în clasă dacă ești cadru didactic. Copiii cu TSA memorează mai ușor aceste expresii/fraze/sintagme când le înțeleg.
  2. Dacă un termen pe care îl folosești are semnificații diferite, asigură-te că le explici pe toate și le pui în contexte potrivite. De exemplu, cuvântul ,,sare” poate avea semnificația condimentului ori poate indica mișcarea fizică. Asigură-te că îl explici în funcție de context și aplică această tehnică în alte situații similare.
  3. O altă tehnică pe care o poți utiliza este introducerea jargoanelor pe care colegii le folosesc la ore/terapie pentru a se familiariza cu ele. Le poți cere să îți ofere sinonime având în vedere că pot deseori au tendința de a folosi un limbaj mai degrabă formal și au dificultăți în a se adapta altor contexte.
  4. Limbajul nonverbal (gesturi, mimică) este dificil de înțeles pentru copiii cu tulburări de spectru autist; rareori îl folosesc în interacțiunile lor. De aceea este foarte important să îi ajutăm să îl înțeleagă întotdeauna fie verbal, fie în scris. De exemplu, deseori nu înțeleg că au greșit dacă doar îi privim supărați și este nevoie să le explicăm în cuvinte.
Photo by Max Goncharov on Unsplash.

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Cum putem ajuta copiii cu tulburări de spectru autist să își consolideze capacitatea de înțelegere a textelor

Copiii cu autism întâmpină deseori dificultăți în înțelegerea și interpretarea textelor (fie că sunt școlare, fie că sunt de alte tipuri). Există diferite tehnici pe care le putem adopta foarte ușor pentru a-i ajuta indiferent de rolul nostru (părinți, bunici, cadre didactice, terapeuți). Ca întotdeauna, dorim să venim în sprijinul vostru cu sfaturi utile. Așa că vă invităm să parcurgeți următoarele tehnici care vă pot face misiunea mai ușoară:

1.   Vă sugerăm să formulați foarte clar cerințele la care piticii trebuie să răspundă în scris. De asemenea, este indicat să separați fiecare pas în cerințe distincte:

Așa NU: Citește cu atenție textul, subliniază adjectivele și scrie o propoziție cu fiecare.

Așa DA:

  • Citește cu atenție textul;
  • Subliniază adjectivele;
  • Scrie o propoziție cu fiecare adjectiv subliniat.

2. Formulați întrebări care să conțină aceiași termeni care apar în notițele copiilor. În caz contrar, le-ar fi dificil să atribuie nume diferite pentru noțiuni cu aceeași semnificație.

Exemplu: Dacă în notițele sale, copilul a notat ,,Paște”, noi vom evita să folosim sintagma ,,sărbătorile pascale”.

3. Tehnicile vizuale precum schemele, sau evidențierea cu highlighter sau culori ajută la înțelegerea textului și separarea acestuia pe idei principale luând în calcul dificultățile pe care copiii cu TSA le au când vine vorba de a extrage “părți distincte dintr-un întreg”.

4. Atunci când le adresați întrebări în scris, acordați atenție sporită semanticii și vocabularului. Nu uitați că ei vă vor răspunde doar în legătură cu ceea ce citesc.

Exemplu: Enumeră obiectele pe care le iei cu tine în geanta de plajă.

Este posibil ca el/ea să nu ducă niciun obiect la plajă pentru că, de obicei, acestea sunt duse de părinți. În acest caz, este bine să fiți mai specifici și să adoptați o abordare impersonală:

Exemplu: Enumeră obiectele care se pun în geanta de plajă.

5. Evaluați cât de des posibil cu teste de tipul adevărat-fals, încercuirea răspunsului corect ori corespondență; în acest mod se reduce probabilitatea erorilor, timpul necesar pentru a oferi un răspuns (amintiți-vă dificultățile motricității fine) și este sporită capacitatea de comprehensiune.

Photo by pan xiaozhen on Unsplash

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

Cum putem sprijini copiii cu TSA să își depășească deficitul de concentrare? Iată 5 sfaturi marca Activity!

 

Copiii cu tulburări de spectru autist întâmpină uneori dificultăți în a-și menține atenția și a se concentra asupra activităților în care sunt implicați.

Iată cum îi poți sprijini chiar și tu (din rolul de părinte, tutore, specialist sau cadru didactic):

  • Folosește-te de materiale vizuale, agende, orare pentru a le indica sarcinile pe care le au de îndeplinit, cum pot face asta, când și unde;
  • Împarte sarcinile în mai multe etape alături de ei. Ajută-i să facă asta prin dezvoltarea unor scheme sau hărți conceptuale prin care să poată surprinde singuri punctele importante ale activităților;
  • Planifică un timp de lucru scurt pentru fiecare sarcină, cu pauze frecvente;
  • Verifică de fiecare dată când este posibil dacă au înțeles explicațiile tale prin întrebări directe. Se poate întâmpla să te privească și să pară că înțeleg, dar, de fapt, să acorde atenție unui plan secund. Viceversa, se pot uita în altă direcție, dar să fie în același timp atenți la indicațiile tale.
  • Continuați să lucrați împreună. Atenție, rolul tău este doar de ghidare și orientare!

Foto: Canva.com 

Dezvoltarea abilităţilor socio – emoţionale.De la prevenţie la intervenţie pentru comportamentele agresive în cadrul şcolii

 

Într-un articol anterior dedicate cadrelor didactice am prezentat  cele mai cunoscute şi eficiente strategii comportamentale de gestionare a comportamentelor problemetice ale elevilor. Şi aşa cum am promis atunci vom continua să dezbatem această temă, dar dintr-o altă perspectivă, şi anume aceea a inabilităţii socio-emoţionale a copiilor.

Grădiniţa sau şcoala sunt locurile în care copii petrec  între 4 şi 7 ore pe zi şi acestea reprezintă medii ofertante în ceea ce priveşte dezvoltarea şi exersare abilităţilor sociale şi emoţionale.

Dezvoltarea  timpurie şi optimă a acestor abilităţi socio-emoţionale reprezintă un factor protector faţă de dezvoltarea problemelor comportamentale şi un bun predictor pentru reuşita şcolară, amandouă asigurând copiilor astfel premisele adaptării sociale şi şcolare. Aceste idei sunt susţinute de zeci de studii realizate în perioada 1995 – 2005.

 

  1. Dezvoltarea competenţelor emoţionale

Ca şi cadre didactice vă puteţi stabili ca obiective pentru dezvoltarea acestor competenţe următoarele:

Recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor

 

 

Înţelegerea emoţiilor

 

 

 

Autoreglare empţională

o    Să denumească emoţiile diverse

o    Să identifice propriile emoţii în diverse situaţii

o    Să identifice emoţiile altor persoane în diverse situaţii

o    Să identifice emoţiile asociate unui context specific

o    Să recunoască emoţiile pe baza componentei nonverbale: expresia facială şi postura

o    Să exprime empatie faţă de alte persoane

o    Să găsească soluţii prin care să se liniştească atunci când sunt furioşi

o    Să îşi comute atenţia de la un joc sau de la o discuţie care îl supără spre alt joc sau altă activitate

o    Să fie capabil să minimizeze importanţa unei jucării inaccesibile

o    Să privească o situaţie supărătoare dintr-un punct de vedere diferit

 

Cum pot să ating aceste obiective?

Pentru a reuşi să atingeţi aceste obiective vă puteţi folosi de următoarele recomandări ce pot fi puse cu uşurinţă în practică:

  • Desfăşurarea orelor de dezvoltare personală din programa şcolară ca un context de implementare a unui curriculum de dezvoltare a competenţelor sociale-emoţionale.
  • Acceptarea tuturor emoţiilor exprimate sau manifestate de elevi în cadrul mediul şcolar.
  • Folosirea acestor contexte cu încărcătură emoţională ca şi contexte de învăţare pentru cei implicaţi în primul rând dar şi pentru restul clasei.
  • Fii tu un exemplu în ceea ce priveşte exprimarea şi gestionarea emoţiilor negative.
  • Realizarea unui management al comportamentelor negative cu strategii pozitive de disciplinare.

Care sunt beneficiile atingerii acestor obiective cu elevii de la clasa?

Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor este importantă din următoarele motive:

  1. Ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi. Interacţiunea de succes a elevului cu celelalte persoane depinde atât de abilitatea lui de a înţelege ce se întâmpla, cât şi de abilitatea de a reacţiona adecvat la aceasta. Studiile arată că interacţiunea pozitivă cu colegii de aceeaşi vârstă este un important predictor pentru sănătatea mentală la vârsta adultă, pentru starea generală de bine.(Denham&Holt, 1993, Parker&Asher, 1987, Robins & Rutter, 1990).
  2. Ajuta elevii să se adapteze la mediul şcolar. Elevii care înţeleg emoţiile şi modul în care acestea sunt exprimate vor fi capabili să empatizeze cu ceilalţi colegi şi să-i sprijine. Elevii care înţeleg emoţiile celorlalţi sunt priviţi de ceilalţi ca fiind colegi mai buni şi mai distractivi, sunt capabili să utilizeze expresivitatea lor pentru a atinge scopuri sociale, să răspundă adecvat emoţiilor colegilor şi să se adapteze mai uşor la mediul şcolar.
  3. Previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament. Problemele în dezvoltarea emoţională a copiilor pot conduce către dificultăţi de comportament, în copilaria timpurie si cea mijlocie (probleme de agresivitate, delincvenţă juvenilă, abandon şcolar etc).
  4. Dezvoltarea competenţelor sociale

Pentru dezvoltarea acestor competenţe în cadrul clasei  vă puteţi lua ca reper următoarele obiective:

Iniţierea conversaţiei şi integrarea în jocul celorlalţi copii

 

o    Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil

o     Să utilizeze formulele verbale de iniţiere a unei conversaţii cu un alt copil  (pe tine cum te cheamă, pe mine mă cheamă…..)

o     Să manifeste  comportamente adecvate de integrare în jocul unui alt copil(ex să vină cu o idee de joc)

Ascultarea activă şi stabilirea contactului vizual o    Să stabilească contact vizual atunci când vorbeşte

o     Să manifeste abilităţi de ascultare activă (aşteaptă ca adultul să termine solicitarea după care oferă un răspuns)

Impărţirea obiectelor/jucăriilor cu unul – doi colegi o     Să împartă obiecte cu doi colegi cu ajutor din partea adultului

o     Să ofere, cu ajutor din partea adultului, unui copil o jucărie ca să se joace şi el, dacă un copil îi cere o jucărie îi dă jucăria respectivă,

o     Să formuleze în mod adecvat o cerere atunci când are nevoie de ceva (ex. Îmi dai te rog şi mie maşina?),

o     Să identifice şi să manifeste (cu ajutor din partea adultului) modalităţi adecvate de răspuns dacă nu primeşte imediat jucăria(ex.  îşi găseşte altceva de făcut)

o     Să împartă materialele comune (ex. Jucării, creioane colorate)-cu ghidare din partea adultului.

Oferirea şi acceptarea complimentelor o    Să ofere şi să primească complimente

o    Să numească lucurile care îi plac la persoana lui

o    Să numească lucurile care îi plac la ceilalţi copii

Rezolvarea problemelor sociale o     Să rezolve în mod eficient conflictele apărute

o     Să numească modalităţi eficiente de soluţionare a conflictelor

Să coopereze cu ceilalţi în realizarea sarcinilor o     Să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini cu ajutor din partea adultului

o     Să descrie două modalităţi prin care pot să ofere şi să ceară ajutorul atunci când are nevoie

 

 

Cum se pot atinge aceste obiectieve?

Pentru a atinge aceste obiective este foarte important să se ţină cont de următoarele sfaturi practice:

  • Organizarea frecventă a unor activităţi de grup cu accent pe cooperare.
  • Susţinerea elevilor în ceea ce priveşte achiziţionarea şi exersarea etapelor de rezolvare a problemelor.
  • Utilizarea fiecărui conflict apărut ca şi context de învăţare în rezolvarea problemelor atât pentru cei implicaţi cât şi pentru restul clasei.
  • Recompensarea comportamentelor sociale adecvate realizate de elevi în cadrul clasei (identificarea unor soluţii proprii, flexibilitate asupra unei probleme).

Care sunt beneficiile atingerii acestor obiective cu elevii de la clasa?

  • Adaptarea uşoară în mediul şcolar.
  • Elevii pot identifica mai multe modalităţi de interpretare a unei situaţii.
  • Creşerea gradului de încredere în sine
  • Cresc performanţele şcolare
  • Apar relaţii de prietenii datorită relaţiilor interpersonale adecvate (împărtăşirea unor situaţii şi a unor materiale, aplicarea corectă a paşilor de rezolvare a problemelor).
  • Dezvoltarea abilităţii de ascultare activă.

Dezvoltarea abilităţilor sociale este în strânsă legătură cu dezvoltarea competenţelor emoţionale şi realizarea construirii acestor abilităţi reprezintă adaptarea sănătoasă a copilului la viaţă.Cu cât elevii sunt abilitaţi socio-emoţional, cu atât scade ca şi frecvenţă apariţia comportamentelor agresive.  De aceea este fundamental ca părinţi sau ca specialişti (cadre didactice, psihologi)  să punem un accent serios pe dezvoltarea acestor competenţe în perioada preşcolară şi şcolară mică!

 

Andrei Ionel Mocanu

Analist comportamental în curs de acreditare BCBA

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

Surse:

  1. Benga, O., Băban, A., şi Opre, A. (2015). Strategii de prevenţie a problemelor de comportament. Cluj – Napoca, editura ASCR.
  2. Petrică, S., Alexandrescu, E., şi Petrovai, D. (2009). Strategii de prevenire a violenţei în şcoală.
  3. Botiş, A., Mihalca, L., şi Tudose, D. (2007). Dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi, cu vârsta până în 7ani. UNICEF