Integrarea senzorială – Ce este și care este rolul simțului proprioceptiv?

Integrarea senzorială - Ce este și care este rolul simțului proprioceptiv?

În momentul în care închizi ochii, de unde știi unde se află picioarele tale? Dar mâinile? Simțul proprioceptiv este cel care îi transmite creierului unde se află fiecare parte din corpul tău fără să fie nevoie să te uiți în jur. Această conștientizare internă a corpului se bazează pe receptorii din articulații, mușchi, ligamente și țesuturile conective. Aceștia sunt stimulați când mușchii se încordează și se întind, precum și când corpul este nemișcat. Încheieturile, mușchii și țesuturile conective din fese, șolduri și picioare se comprimă atunci când stai și citești sau sunt „distrași” (îndepărtați) când te agăți și atârni de o bară.

Informația despre poziția corpului circulă prin coloana vertebrală către părți ale creierului care nu sunt conștiente, din această cauză rareori ești conștient de locația părților propriului corp atunci când nu te gândești în mod activ la ele. Acest lucru se întâmplă chiar și acum, când citești acest articol, atenția ta fiind concentrată pe conceptele și informațiile pe care ți le prezint. Este posibil să filtrezi sunetele copiilor care se joacă în altă cameră, poate mănânci în același timp, indiferent ce faci probabil că nu te gândești la poziția corpului tău . Cu toate acestea, nu cazi de pe scaun sau de pe canapea pentru că receptorii senzoriali au grijă de aceste lucruri pentru tine.

Viața pentru un copil cu desincronizare proprioceptivă nu este ușoară: nu are nicio hartă internă a propriului corp care să-l ancoreze, nu este niciodată sigur unde se află vreo parte a corpului fără să se uite în jur. Atât mișcatul cât și statul necesită un efort conștient. În general, acest copil poate fi neîndemânatic sau se mișcă încet ca să compenseze această slăbiciune. Fără un stimul proprioceptiv adecvat de la trunchi și picioare, copilul cu o asemenea desincronizare ar putea să alunece de pe scaun, să se împiedice pe scări sau să cadă atunci când aleargă.

O slabă propriocepție în degete face dificilă manipularea motrică fină, abilitate foarte importantă de altfel pentru a scrie, pentru închiderea nasturilor sau pregătirii unor sandvișuri. Fără a fi capabil să aproximeze greutatea obiectelor (prin comprimarea încheieturilor), acest copil își scapă creionul sau folosește atât de multă forță ca să ridice lucruri încât se lovește în față. Deoarece proprioceptorii detectează întinderile și sarcinile care acționează asupra mușchilor și încheieturilor și spun creierului cât de multă tensiune musculară este necesară, un deficit de propriocepție privează corpul de informații cheie necesare unui bun tonus muscular.

În timp ce unii copii tânjesc după experiențe proprioceptive intense precum mersul intenționat în ziduri, lovitul jucăriilor, rostogolitul într-o grămadă de perne și au o joacă agresivă pentru a obține mesaje senzoriale puternice, unii copii încearcă să evite astfel de stimuli pe cât posibil. Ei sunt copiii aplecați peste băncuțe precum niște tăiței, își fac mereu temele și de obicei sunt prea obosiți ca să se joace afară cu alți copii.

Simptome comune ale problemelor proprioceptive:

Toți copiii își rafinează propriocepția pe măsură ce se maturizează. Dacă există probleme pe acest palier unele semne ar putea fi:

  • Mișcări nenaturale sau prea rigide;
  • O forță fizică mai mică decât a altor copii de aceeași vârstă;
  • Folosirea forței în exces, sau, la polul opus, prea puțin. De exemplu: închiderea nasturilor, înșiratul mărgelelor, asamblarea pieselor lego, deteriorarea jucăriilor etc;
  • Lovitul, mușcatul, ciocnirea altor copii care nu sunt neapărat agresivi;
  • Evitarea sau tânjirea după sărituri, lovituri, împingere, îmbrânceli sau dorința de a sta atârnat;
  • Rosul hainelor sau obiectelor mai mult decât o fac alți copii;
  • Privirea atentă la mișcarea membrelor, de exemplu atenția sporită la picioare atunci în timpul mersului sau alergatului.

Dacă sunteți părinți, vă recomand să tratați cu atenție aceste aspecte, iar în cazul în care observați lucruri care nu sunt în regulă să apelați cu încredere la un specialist. Rămâneți aproape de pagina noastră pentru că vom reveni cu noi articole privind integrarea senzorială. 

Articol scris de Alexandra Mitroiu

 

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:
M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare. Cum și când ai fost diagnosticat? Am început în decembrie 2020 să
Mai mult:

Integrarea senzorială – ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială - ce este și care este rolul simțului tactil?

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali având o contribuție importantă la recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Ce este integrarea senzorială și ce presupune? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante într-o serie de articole destinate acestei teme.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv (adică simțul care ne oferă informații despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului nostru) și simțul vestibular (care ne informează despre orientarea spațială a corpului față de un reper fix și spune dacă stăm vertical sau nu).  

Toate informațiile pe care le primim din mediul înconjurător sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine digerate și nu hrănesc creierul.

Și atunci, care este importanța simțului tactil în contextul integrării senzoriale?

Simțul tactil se dezvoltă încă din perioada intrauterină și este cel mai extins simț din corp. Receptorii tactili nu se află doar la baza pielii, îi găsim și în jurul gurii, a gâtului și a sistemului digestiv, în interiorul canalului auditiv, acoperind organele reproductive. Toate informațiile care sunt primite printr-o cale tactilă traversează sistemul nervos central și transmit informația creierului care o procesează. De aceea, orice problemă apărută în acest parcurs informativ poate produce experiențe senzoriale confuze.

Atingerea poate fi de mai multe tipuri așa cum orice copil cu o sensibilitate tactilă este diferit: unii sunt sensibili la un tip de atingere, alții la altul, alții pot avea diferite răspunsuri la stimuli de la o zi la alta.

Iată care sunt tipurile de atingeri și ce care sunt consecințele în funcție de gradul de sensibilitate:

  • Atingere ușoară - Pentru o persoană cu probleme senzoriale, acest tip de atingere poate provoca cele mai multe neplăceri. Poate deveni agitată de la atingerea anumitor texturi, sau când cineva o atinge ușor. Iarba, nisipul, murdăria, spălatul părului sau texturile anumitor mâncăruri pot fi adevărate provocări.
  • Atingere fermă - Acest tip de atingere este mult mai bine tolerat decât cea ușoară. Este acel tip de senzație care poate fi oferită prin îmbrățișări, masaj, lovituri, căzături.
  • Vibrații - O persoană hipersensibilă tactil poate fi deranjată de vibrațiile mașinii de spălat sau ale mașinilor de pe șosea, în timp ce o persoană hiposensibilă tactil ar căuta aceste vibrații (de exemplu, ar putea sta pe mașina de spălat în timp ce funcționează sau ar putea solicita masajul cu jucării care vibrează).

Una dintre cele mai întâlnite probleme tactile este rezistența tactilă, o condiție în care unele sau toate tipurile de atingere sunt percepute drept periculoase sau nocive. Orice atingere poate provoca neplăceri, rezistența la diferite texturi fiind foarte mare.

La polul opus, putem vorbi și despre o insensibilitate a simțului tactil. În aceste cazuri, copiii nu simt nimic la vaccin, când învață să meargă și cad, chiar dacă se lovesc, ei se ridică și merg mai departe de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Un copil cu o problemă de acest gen va căuta informațiile tactile în felul său, iar uneori poate chiar în contexte periculoase.

În cele ce urmează voi da câteva exemple care să vă ajute să vă dați seama în ce măsură copilul vostru ar putea avea o desincronizare tactilă, adică o rezistență sau insensibilitate a simțului tactil:

  • Se supără sau nu observă când mâinile, fața, sau rufele sunt murdare cu substanțe de tipul acuarele, lipici, mâncare sau nisip;
  • Devine agitat sau tânjește să meargă desculț pe suprafețe precum iarba, nisipul, covorul ori linoleumul (sau merge pe vârfuri ca să minimizeze contactul cu pielea);
  • Se plânge când este îmbrăcat, spunând că îmbrăcămintea este lipsită de confort;
  • Evită atingerile, în special cele neașteptate sau ale oamenilor necunoscuți ori caută constant contactul fizic;
  • Simte durerea mai mult sau mai puțin decât alții;
  • Îi displac profund activitățile precum spălatul dinților, spălatul părului sau tăiatul unghiilor.

În cazul în care observați una sau mai multe astfel de manifestări, recomandarea noastră este să discutați cu un specialist. Unele pot fi întâmplătoare, însă altele pot avea în spate un posibil diagnostic. De aceea, este important să solicitați o opinie avizată. Rămâneți aproape de blogul Activity pentru a parcurge următoarele articole pe tema integrării senzoriale din perspectiva celorlalte simțuri.

Articol scris de Alexandra Mitroiu

 

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:
M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare. Cum și când ai fost diagnosticat? Am început în decembrie 2020 să
Mai mult:

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Cum implicăm copiii cu autism în activitățile de zi cu zi?

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:
M.S are 23 de ani și a primit diagnosticul de ADHD acum 3 ani. Din dorința de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă ADHD, a acordat un interviu colegei noastre, Iuliana Șandru, pedagog de recuperare. Cum și când ai fost diagnosticat? Am început în decembrie 2020 să
Mai mult:

 

Evoluția în domeniul medicinei, dar și cercetările multiple în psihologie stau la baza fluxului masiv de informații legate de autism. Ba mai mult, tocmai datorită acestor descoperiri recente, tot mai multe tulburări sunt asociate cu autismul. Nu este un lucru neapărat rău mai ales că, pe măsură ce cunoaștem problema mai bine și de timpuriu, ne putem face un plan de recuperare pentru copiii noștri.
Din ce în ce mai mulți părinți apelează la specialiști în domeniu, o realitate îmbucurătoare. Însă, ceea ce este foarte important este să reținem că terapia sau metodele terapeutice trebuie urmate și acasă. Asta presupune o adaptare și a vieții de familie. Nu este greu! Sunt câțiva pași simpli pe care trebuie să îi urmați pentru a implica copilul cu TSA (tulburare de spectru autist) în activitățile de zi cu zi:
Pentru aptitudini de comunicare:
  • De obicei, copiii încep să vorbească despre trecut și viitor. Ei intră în conversații prelungite odată ce ajung la vârste preșcolare (3-5 ani). Tot în acest timp, copiii își dezvoltă cea mai mare parte a vocabularului.
  • Oferiți-le oportunitatea de a-și crea propriile linii narative, eventual, orientându-se pe o poveste preferată sau pe un personaj preferat.
  • Învățați-i cum să pună întrebări și cum să îi asculte pe cei de lângă ei. De exemplu, puteți simula un interviu.
Pentru aptitudini sociale:
  • Creați-le contextul în care să poată mima comportamentele adulților model din viața lor (celălalt părinte, bunici, cadru didactic). Aceste situații pot lua forma unor conversații sau a jocului de rol în care un personaj model îi ajută să navigheze prin diferite provocări.
  • Orientați-vă pe activități care sunt incluzive și promovează spiritul de echipă. Eventual, alegeți un loc sau un context în care aceștia au posibilitatea de a lucra sau a se împrieteni cu alți copii.
Pentru aptitudini motrice:
  • Puteți încerca mini competiții cu obstacole, jocuri care implică dansul, dar și sărituri. Acestea dezvoltă musculatura, dar și contribuie la coordonarea corpului. Vă recomandăm să începeți cu activități cât mai sigure pentru siguranța voastră și a copilului.
  • Pentru motricitatea fină, coloratul sau desenatul îi pot ajuta pe cei mici să își dezvolte coordonarea dintre ochi și mână, dar și atenția la detalii.
Pentru integrarea senzorială:
  • Copiii care își caută echilibrul senzorial sunt, în general, atrași de activitatea fizică precum săritul, alergatul, împinsul etc.
  • Copiii sensibili din punct de vedere senzorial pot fi implicați în activități care îi pot calma și care nu presupun mecanisme de declanșare a agitației (precum mirosuri, lumini sau sunete puternice). 
  • De exemplu, puteți să apelați la ajutorul copiilor când pregătiți masa sau preparați un desert – activități care presupun amestecul ingredientelor sau prepararea unui aluat.
  • Rutina susținută și activitățile zilnice îi pot ajuta să devină mai siguri.
Nu uitați că trebuie să rămâneți calmi chiar dacă lucrurile nu ies din prima. Tulburarea de spectru autist este o provocare atât pentru copil, cât și pentru părinți, și, știm că uneori, situațiile vă pot epuiza. Trebuie să credeți în șansa celui mic de a avea un viitor cât se poate de normal.
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Integrarea senzorială – ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Integrarea senzorială - ce este și ce impact are asupra copiilor cu tulburări psihologice

Lucrând în cadrul Asociaţiei Activity cu copii cu nevoi speciale, cunoaştem nevoia reală a acestora faţă de stimularea şi integrarea senzorială. Pornind de la acest aspect am reuşit să organizăm o sală senzorială cu tot ce este necesar si să formăm patru specialişti în stimulare senzorială în cadrul echipei noastre. Astfel, deschidem uşa sălii senzoriale Activity pentru toţi cei interesaţi şi vă propunem un articol introductiv pentru a vă familiariza cu acest subiect. 

Integrarea senzorială este un subiect tratat cu multă seriozitate în rândul analiștilor comportamentali care contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist. Tocmai din acest motiv, terapia senzorială este foarte importantă pentru cazurile de autism, iar mulți specialiști în acest domeniu o recomandă și încearcă să găsească soluții pentru a răspunde acestei nevoi. 

Însă ce este integrarea senzorială și ce presupune aceasta? Vă invităm să aflați câteva aspecte importante mai jos.

În categoria experiențelor senzoriale sunt incluse următoarele simțuri: simțul tactil, simțul olfactiv, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul vizual, simțul proprioceptiv și simțul vestibular.

Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de creier, acest proces purtând denumirea de integrare senzorială. Acestea sunt transmise către creier prin simțurile tactile, proprioceptive și vestibulare. Putem să ne gândim la simțuri ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.

În momentul în care acesta primește informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior, însă când  informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau hipoactiv.

Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul receptorilor. Astfel, receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:

  1. Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat, dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor. Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta, copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.
  2. Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.
  3. Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.

Sperăm că articolul răspunde întrebărilor voastre legate de această temă. Așteptăm întrebări de la voi în caz că aveți nelămuriri, iar dacă întâmpinați probleme sau cunoașteți cazuri care au nevoie de sprijin, specialiștii Activity vă rămân la dispoziție. 

Articol scris de Alexandra Gabor 

Psihopedagog, specialist în integrare senzorială

Cum elimin stereotipiile copilului meu?

 

Multe familii fac tot posibilul pentru a evita sau a opri autostimularile copiilor. Fie ca sunt fluturari ale mainilor , salturi, balansari etc., una dintre intrebarile pe care si le adreseaza de cele mai multe ori parintii copiilor autisti este “ce trebuie sa fac pentru a elimina stereotipiile fiului meu?”. Desi probabil, intrebarea pe care ar trebui sa si-o auto-adreseze ar fi “care este motivul pentru care fiul meu face asta?”.

 

Ce sunt mai exact stereotipiile?

 

Dupa Sambraus, o stereotipie poate fi definita ca un model sau un pattern comportamental care se produce intr-o determinata forma, cu conotatii de anormalitate si care intotdeauna indeplineste 3 caracteristici:

  1. Modelul sau patternul comportamental care se produce este intotdeauna din punct de vedere morfologic identic.
  2. Se repeta constant sub aceeasi forma.
  3. Activitatea comportamentala condusa nu este dirijata niciunui obiectiv.

 

In autism gasim o larga lista de comportamente repetitive, de la fluturari ale mainilor, balanasuri, salturi pana la cele ca privirea palmei, atingerea parului, acoperirea urechilor, lovierea de forma rituala, fredonari acompaniate de miscari ritmice etc.

Totusi, este important sa nu confundam tic-urile cu stereotipiile. In momentul in care evaluam comportamentele copiilor  trebuie sa avem in vedere intotdeauna ca consumul de antipsihotice poate sa produca aparitia, ca efect secundar nedorit, a ticurilor. In cazul in care copilul consuma un medicament antipsihotic iar in urma acestuia incepe sa manifeste anumite ticuri trebuie sa va adresati urgent medicului.

 

Chiar daca unii autori considera stereotipiile ca fiind pentru toata viata, pe zi ce trece observam cum aceasta afirmatie isi pierde din veridicitate. Observam cum odata cu maturizarea aceste comportamente sunt reduse sau chiar pot disparea complet.

 

Cauze declansatoare de stereotipii

 

Exista cauze pur senzoriale sau relationate cu durerea care influenteaza direct aparitia acestor comportamente repetitive:

  • Un copil care se confrunta cu o hiperstimulare senzoriala incepe a avea aceste comportamente datorita necesitatii reglarii hiperstimularii senzoriale.
  • Un copil care se confrunta cu hipostimulare senzoriala incepe a avea stereotipii datorita reglarii hipostimularii sau obtinerii nevoi senzoriale pe care o resimte.
  • Un alt factor este relationat cu durerea. Copilul incepe a manifesta aceste comportamente (ex. incepe sa se loveasca cu capul, cu picioarele, cu corpul) pentru a reduce senzatia de durere). Se crede ca aceasta autoagresiune provoaca eliberarea beta-endorfinei din corp care este asociata unei senzatii anestezice sau placerii.

De asemenea, aspectele emotionale pot provoca aparitia stereotipiilor. In fata unei bucurii intense sau a unei situatii care provoaca excitatie, copii pot incepe sa-si fluture mainile iar in fata unor emotii negative, stereotipiile sunt acompaniate de autoagresiune (acest aspect nu are legatura cu comportamentele auto-agresive care survin in urma unei senzatii de durere). Manifestarea acestor comportamente au ca scop autoreglarea emotionala (la fel vedem si la bebelusii care sug degetul mare si se linistesc)

 

Mersul pe varfuri il putem considera ca fiind stereotipie, cauza acestui comportament fiind pur sensorial. Kris Elizebeth care are autism inalt functional defineste nevoia de a merge pe varfuri ca “o nevoie mai mare de a-ti simti propriul corp si de sti exact cum ne situam in spatiu si ne ajuta la echilibrarea senzatiei de a nu cadea”. Explicatia sa sprijina teoria alterarii in procesul propioceptiv si cel vestibular. Aceasta forma de a merge pe varfuri, fortand postura, genereaza un mai mare nivel de stimuli la nivel propioceptiv care genereaza o senzatie placuta, ca aceea de a merge prin nisip.

 

Asadar, stereotipiile sunt bune sau rele?
Intr-adevar, stereotipiile pot influenta negativ dezvoltarea copilului, situatiile sociale, interfereaza procesul de invatare si poat conduce la autoagresiuni repetate.

Un aspect pozitiv al stereotipiilor este dat de utilitatea acestora la copiii nonverbali. Aceste comportamente pot trage un semnal de alarma asupra faptului ca este ceva in neregula cu starea fizica (durere) sau psihica a copilului. Chiar daca copilul preverbal dispune de acest sistem de comunicare acesta este util doar pentru a ne asigura de dereglarile aparute.

Exista momente in care stereotipiile se combina cu perioade de ingandurare in care copilul ia, de exemplu, o coarda sau o batista si o misca in timp ce o observa. De multe ori, aceasta combinatie este o reactie de protectie in fata unei situatii neplacute pentru copil. Evident, un este o metoda pozitiva, deoarece copilul nu utilizeaza instrumente functionale pentru a evita acest tip de situatii sau pentru a comunica adecvat ce ii produce neplacerea.

 

Cum se pot reduce stereotipiile?

 

Este necesar sa fie luat in considerare anumite aspecte. De exemplu, daca un copil flutura mainile si tipa in fata unei situatii excitante, oprirea mainilor sau comportamentele verbal negative (ex. tipatul), nu sunt o buna idee. Cu aceste comportamente ale parintilor sau ale celor care le manifesta se poate crea o situatie nedorita in viitor. Daca incercam sa evitam aceasta regularizare, copilul va incerca sa o obtina prin alte cai (chiar aparand alte stereotipii pe care inainte nu le avea), sau poate termina in stadiul de frustrare sau suparare, situatii care nu sunt dorite.

Cea mai buna metoda de combatere a stereotipiilor este identificarea cauzei care provoaca stereotipiile, eliminand originea sau invatand copilul alte metode de gestionare ale acestor momente.

Este important sa avem un bun control asupra sanatatii copilului, sa nu il doare ceva, sa un aiba nici un tip de stare proasta. Aceasta poate fi dificil, dar nu imposibil. Uitati-va la urechi, gura, gat, verificati daca este constipat sau daca are diaree. Este posibil ca, copiii cu probleme alimentare sa prezinte problema asociate.

Realizarea unei evaluari senzoriale in profunzime. In general, sunt terapeuti ocupationali cu specialitate in integrarea senzoriala, care au capacitatea necesara pentru a o efectua. O buna evaluare la nivel sensorial, ne va oferi etapele pentru a lucra in rezolvarea acestor probleme, si odata reglate, probabilitatea ca stereotipiile asociate sa dispara sau sa scada mult este foarte mare.

 

  • Activitatea fizica

Este foarte importanta realizarea unei activitati fizice, nu vom explica de ce aceasta este importante pentru sanatate, dar ajuta la reglarea propriilor senzatii.

  • A lua parte la stereotipie si a redirectiona copilul catre alta actiune

Este vorba despre interactiunea cu copilul in momentul in care aceasta se produce.  In continuare dam un raspuns alternativ copilului de al orienta catre o alta interactiune sociala, de exemplu.

  • Jocul este foarte util in aceste cazuri

Copii cu autism, in multe cazuri, percep mediul prin prizma senzatiilor si actiunilor asociate si daca interactionam in forma adecvata, o stereotipie nefunctionala va termina convertindu-se, de exemplu, intr-o actiune sociala  iar daca o facem bine poate fi foarte stimulanta pentru copii devenind o buna metoda pentru transforma momentele de singuratate sau ingandurare in dorinta de interactiune.

  • Putem sa utilizam tehnici de floor – time

Este important sa stim lucruri sau situatii care pot produce un mai mare nivel de excitare care conduc spre aparitia stereotipiilor. Cunoasterea este de baza si ne poate servi ca un aliat. Unele persoane, gandesc ca este mai bines a le evitam, si in final, de o forma sau alta, si intr-un anumit moment al vietii, aceste situatii se pot repeta, astfel ca cel mai bine este sa-i invatam sa le infrunte decat sa le evite!

Unii experti recomanda rezervarea unor momente dedícate stereotipiilor dar pe noi aceast lucru nu neconvinge. Desi in realitate stereotipia este un raspuns la ceva, intarirea in momente determinate nu ajuta la eliminarea sau substituirea acestora. Credem ca cel mai bine si cel mai simplu, ar fi sa le reducem progresiv sau sa fie substituite cu  actiuni mai utile. Aproape toti manifestam anumite stereotipii, de ex. persoanele care isi aranjeaza parul cand sunt nervoase, cei care isi misca picioarele, cei care bat cu pixul, dar nimanui nu i-a trecut prin cap sa ne spuna ca daca suntem nervosi si dam cu pixul in masa o putem face intre ora x si y. Fara sa vrem, intr-un anumit moment, poate aparea ceva neprevazut iar noi incepem sa dam lovituri cu pixul in masa. Intr-adevar, aceasta situatie nu este grava, grav ar fi sa facem acest lucru incontinuu.

Unele lucruri pe care le-am observat la copii cu multe stereotipii si cu multe probleme senzoriale , este ca dupa o sesiune intensa de stimulare senzoriala care pot fi distractive, stereotipiile dispar complet. De exmeplu, in trambuline de tip bungee, situatiile pe care copilul le percepe sunt foarte intense si dupa ce coboara dupa un timp de sarituri si rasete sunt absolut relaxati. Unii terapeuti ocupationali afirma ca unii copii dupa o sesiune senzoriala de o ora, termina foarte obositi (epuizati). Aceasta este o forma  de lucru interesanta, foarte distractiva si stimulanta.

 

Stereotipiile nu dispar intr-o zi, dar procesul de lucru ale celor care au cauze pur senzoriale poate fi foarte multumitor. Putem profita de acestea si pentru a stimula comunicarea copilului si a imbunatati aspectele care tin de cerinte si de dorinte. Cheia succesului este rabdarea, creativitatea si increderea in potentialul copilului.

 

Sebastiana Groza

Psiholog Clinician, terapeut ABA

 

Sursa:

http://autismodiario.org/2014/08/21/que-debo-hacer-para-eliminar-las-estereotipias-de-mi-hijo-con-autismo/