Simptomele autismului

Simptomele autismului

Autismul este tot mai frecvent în zilele noastre și reprezintă o tulburare a proceselor normale de dezvoltare care apar în primii doi ani de viață. Acesta poate afecta limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială, precum și abilitățile de adaptare. Deși, autismul este prezent încă de la naștere, semnele acestei tulburări pot fi greu de identificat sau de diagnosticat în timpul copilăriei timpurii.

Față de copiii tipici, micii speciali cu autism evită contactul vizual, rămân fixați pe un singur obiect sau activitate, practică anumite activități specifice, cum ar fi legănatul sau lovitul palmelor într-un mod repetitiv. Dacă un copil tipic este ușor de stimulat prin sunete și își dezvoltă vocabularul și competențele gramaticale progresiv, un copil diagnosticat cu autism pare a fi surd în fața anumitor sunete și își începe dezvoltarea limbajului, oprindu-se brusc din a mai vorbi. În același timp, micii speciali se pot comporta ca și cum nu ar fi conștienți de venirea sau plecarea persoanelor din jur și le pot ataca și răni fizic fără provocare. Un alt lucru caracteristic este reprezentat de interesul lor față de proprietățile senzoriale ale jucăriilor, precum mirosul sau gustul, absența jocului simbolic fiind și el printre primele semne ale autismului.

Citește și articolul: https://www.asociatia-activity.ro/tantrumul-provocare-si-oportunitate-de-invatare/

Alte simptome ale autismului sunt reprezentate de lipsa identității personale, aceștia nu se pot identifica pe sine, au tendința de izolare și prezintă o lipsă de inhibiție în comportamentul general. Copiii cu autism prezintă mișcări ritmice de pendulare a capului, rotirea în jurul axului propriu, stări de anxietate extremă și un control corporal scăzut în contexte specifice. În plus, autismul este caracterizat și de deficiențe în vorbire, vorbire întârziată, stereotipii verbale, ecolalie, repetarea unor vocale sau consoane în pronunțarea unui cuvânt, utilizarea frecventă a substantivelor, numelor proprii, imperativelor și evitarea folosirii pronumelor sau utilizarea inversiunii pronominale datorită confuziei dintre eu și non-eu.

Cu toate acestea, este de menționat faptul că micuții speciali pot deveni independenți dacă au parte de terapia adecvată și de susținere la fiecare pas în lumea lor fascinantă.

Surse:

Cumpănășoiu, T. S. (2021). What is and what is not autism. Journal of Romanian Literary Studies, (24), 972-981.

Vrabie, S. (2016). Caracteristicile social-psihologice ale copiilor cu autism. Univers Pedagogic, 52(4), 56-65.

Articol scris de Cristina Barbu

Articole recente

Pentru mulți părinți, deprinderile de autoservire, cum ar fi spălatul pe dinți, închiderea unui nasture sau îmbrăcatul, par lucruri obișnuite. Însă pentru familiile care cresc un copil cu autism, aceste abilități devin adevărate repere de progres și independență.
Mai mult:
Imaginează-ți că intri într-o cameră plină de oameni, lumini puternice, zgomote care se suprapun și fețe care îți cer o reacție, dar creierul tău nu reușește să filtreze nimic.
Mai mult:
A fi părinte este o aventură plină de emoții, provocări și satisfacții. Atunci când copilul tău are o Tulburare de Spectru Autist (TSA), această aventură capătă culori mai intense.
Mai mult:

Asociația Activity vă invită la ZIUA FAMILIEI ACTIVE, eveniment de joacă și relaxare, pe 16 septembrie 2023, la Roaba de Cultură by Green Revolution, în parcul Regele Mihai I

Asociația Activity vă invită la ZIUA FAMILIEI ACTIVE, eveniment de joacă și relaxare, pe 16 septembrie 2023, la Roaba de Cultură by Green Revolution, în parcul Regele Mihai I

Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie - Activity organizează ZIUA FAMILIEI ACTIVE pe 16 septembrie 2023 la Roaba de Cultură by Green Revolution, spațiu de evenimente în aer liber aflat în parcul Regele Mihai I al României (fostul Herăstrău) - Zona Pescăruș, între orele 10.00 - 19.00. Evenimentul va fi moderat de Teo Magic Show, actor și entertainer, și va găzdui numeroase activități de relaxare și momente artistice pentru întreaga familie. Intrarea este gratuită.

Copiii vor putea participa pe tot parcursul zilei la ateliere creative de face painting, igienă dentară, arte plastice, activități în aer liber, demonstrații de rugby sau momente de magie. De asemenea, echipa Activity a pregătit și câteva activități pentru părinții participanți.

„Suntem la a treia ediție Ziua Familiei Active, un proiect care a luat naștere într-o perioadă tulbure, pandemia, și care demonstrează cât de importante sunt conexiunea și socializarea indiferent de vremurile pe care le trăim. Așa cum s-a întâmplat în edițiile precedente, ne propunem să le oferim atât copiilor, cât și familiilor, indiferent că sunt părinți, bunici, unchi sau mătuși, o zi de relaxare în care nu vor lipsi surprizele. De asemenea, ne dorim ca prin momentele pregătite, participanții să înțeleagă mai bine provocările copiilor cu autism și de ce este importantă susținerea lor”, spune Andrei Ionel Mocanu, psiholog cognitiv - comportamental, fondator și președintele Asociației Activity.

Programul ZILEI FAMILIEI ACTIVE include momente artistice cu soliști cunoscuți, show-uri de magie sau mișcare în aer liber, dar și momente de conștientizare privind provocările de integrare ale copiilor care suferă de autism în România. Urmăriți pagina dedicate evenimentului pe Facebook aici pentru a fi la curent cu programul și surprizele zilei.

ZIUA FAMILIEI ACTIVE este organizată în parteneriat cu Roaba de Cultură by Green Revolution (spațiu de evenimente din zona Pescăruș a parcului Regele Mihai I).

Printre invitații confirmați se numără: Maria Clara (participantă în cadrul show-ului TV „Românii au talent”), Miki ex K-pital, Alex Mica, Bogdan Olaru – solist și chitarist în trupa Walk on light, Clubul de dans Bonito Dance, Johanna Maria Baak (solistă), Anastasia Haiducu (solistă), Antonia Popescu (solistă), Petru Eduard Nae (solist), echipa Dream Management, Ateliere colorate - comunitate de arte pentru copii și adulți, Clubul de Rugby Grivița, Maria Țăranu (actriță), Clubul sportiv Aerostar Mădălina Barbu, Ștefan Cuculeanu (dansator profesionist), Diana Drumea (dansator profesionist).

Eveniment susținut de: Orbico Group, Zizin Apă Minerală, Mega Image, Junior & Family Dental Clinics, Editura Universitară, Dream Management, Librăria Sophia, Editura Bookstory.

Despre Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie - Activity

Asociația Activity a fost înființată în 2015 de trei tineri specialiști psihologi și pedagogi care au lucrat încă din timpul anilor de studiu în domeniul dezvoltării copiilor tipici și atipici. Misiunea organizației este de a oferi intervenții terapeutice și educaționale pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă a copiilor.

Website: www.asociatia-activity.ro

 

Despre Roaba de Cultură by Green Revolution

Roaba de Cultură este un proiect al Asociației Green Revolution. În același timp este raza de speranță pentru cei care vor să mai citească o carte, să vadă un spectacol sau un film bun, să facă sport sau să-și dezvolte hobby-uri noi în natură. Roaba de Cultură by Green Revolution este un proiect multifuncțional, o alternativă gratuită de petrecere a timpului liber printr-un program variat. Oricine dorește să participe va fi întâmpinat de un spațiu prietenos pentru întreaga familie. Program și recomandări disponibile pe Facebook sau pe Instagram.

Curs: Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție

ADHD este o tulburare de neurodezvoltare care afectează foarte mulți copii și care, de cele mai multe ori, continuă și la vârsta adultă. Implică o serie de probleme persistente precum: dificultatea de a menține atenția, hiperactivitatea și comportamentul impulsiv. Uneori, acestea pot fi însoțite de tulburări de învățare, tulburare de opoziționism, anxietate și depresie. 
Simptomele ADHD nu afectează doar copilul, ci și climatul familial și al clasei din care face parte acesta. Este important ca intervenția terapeutică să implice psihoeducație atât pentru familie, cât și pentru cadrele didactice. Participă, pe 9 - 10 iunie la cursul "Provocările tulburării ADHD de la diagnosticare până la intervenție"Acesta va avea loc în format fizic în București și se adresează părinților, profesorilor, cadrelor didactice.

Taxa de participare

700 lei 450 lei/participant

Procedură de înscriere

Pentru a vă înscrie, vă rugăm să urmați pașii de mai jos:
1. Achitarea taxei de participare în valoare de 450 de lei/participant până la data de 7 iunie 2023.
Cont: RO12UGBI0000422012949RON
Nume cont: Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copii și Familie Activity
Detalii plată: Donatie
2. Transmiterea dovezii de plată pe e-mail la contact@asociatia-activity.ro și numele persoanei pentru care se face înscrierea.

Cu ce vor rămâne participanții la finalul cursului?
- vor putea să identifice simptomele specifice ADHD
- vor cunoaște pașii pentru realizarea unui diagnostic corect
- vor cunoaște cauzele apariției ADHD
- vor înțelege importanța terapiei medicamentoase 
- vor ști să gestioneze simptomele ADHD acasă și în public 
- vor ști să gestioneze simptomele ADHD în clasă
- vor avea o imagine a evoluției ADHD din preșcolaritate până la maturitate
- își vor construi o imagine adecvată despre nevoile copiilor cu ADHD 

Lectori

  • Andrei Ionel Mocanu

    Psihoterapeut

  • Bogdan Fițiu

    Medic psihiatru pediatru

  • Marius Rusu

    Psiholog clinician

  • Structura cursului

     9 iunie în intervalul 16:00 - 20:30

     10 iunie în intervalul 9:00 - 18:00 

  • Detalii logistice

       Cursul va avea loc fizic, în București

         Termen limită de înscriere: 7 iunie 2023.

         Cursul se va ține în limba română.

  • Date de contact

    Telefon: 0770984224

    Email: contact@asociatia-activity.ro

Tantrumul – provocare și oportunitate de învățare

Tantrumul - provocare și oportunitate de învățare

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare, precum și cel mai greu de gestionat. O criză de furie majoră ar putea fi, de asemenea, cel mai puternic instrument pe care copiii îl au atunci când vine vorba de a-și antrena părinții să își atingă scopurile. Uneori, părinților le este dificil să mențină controlul chiar și în propriile case.

Este normal și firesc ca aceștia să nu le poată oferi celor mici tot ceea ce își doresc de fiecare dată. Cu toate acestea, dacă nu suportă strigătele sau țipetele acestora, ei pot ceda. Pe de altă parte, părinții care nu suportă zgomotul făcut de copil, se pot înfuria recurgând la strigăte sau la pedepse fizice, lucru absolut neindicat. Episoadele repetate de acest fel reprezintă un stres major și pentru alți membri ai familiei, iar crizele de furie prost gestionate pot provoca conflicte maritale extreme.

Pentru mulți adulți, cea mai dificilă parte a unei crize de furie a unui copil este protestul în sine. Zgomotul, drama și angoasa făcute de copil pot produce o combinație extrem de dureroasă, de furie și de panică pentru părinte, mai ales atunci când tantrumul are loc în public. Pe de-o parte, părintele este speriat că nu va putea pune punct crizei de furie în curând, iar pe de altă parte, devine furios de ceea ce consideră că este extrem, exagerat și inutil în comportamentul celui mic.

Cu toate acestea, există și vești bune: gestionarea crizelor de furie nu este imposibilă. Sigur, părinții își doresc să aibă o rețetă minune care să elimine toate crizele de furie ale copiilor. Din păcate, o astfel de rețetă nu există. Unii vor fi nevoiți să învețe cum să gestioneze bine crizele de furie, fiind fermi și păstrând noile strategii. În acest timp nu le rămâne decât să urmărească crizele de furie care încep să scadă în intensitate, frecvență și durată. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca părinții să nu cedeze. Atunci când copilul are un tantrum este important ca părintele să nu îi acorde atenție comportamentului negativ al copilului.

Odată implementat și dus la final acest tip de strategie, specialiștii spun că în aproximativ două săptămâni comportamentele pe care părinții vor să le diminueze vor scădea considerabil. Este dificil, dar nu imposibil. Și nu, nu este o problemă ca părinții să spună ”NU” copiilor lor în anumite situații, la fel cum nu este anormal ca cei mici să se întristeze în aceeași situație. Important este ca ambele părți să meargă mai departe ulterior și să își continue activitățile.

Un alt aspect foarte important constă în acceptarea crizelor de furie ale copiilor atunci când părinții le cer acestora să nu aibă un anumit comportament sau îi anunță că nu pot cumpăra de fiecare dată tot ceea ce își doresc. În același timp, este important ca părinții să normalizeze emoțiile copiilor. Acest lucru îi va ajuta pe cei mici să se simtă în siguranță, înțeleși și acceptați.

Și nu, nu e loc de îngrijorare! Atunci când se implementează o astfel de strategie, este normal ca furia copilului să atingă cote maxime. Specialiștii le recomandă părinților să nu cedeze nici în astfel de situații, să rămână lângă copil și să empatizaze cu acesta. De reținut este faptul că toți părinții au trecut prin momente asemănătoare pe parcursul vieții, iar acel amalgam de emoții resimțite (de toți actorii implicați în tantrumuri) este absolut natural.

Dacă sunteți părinți sau cadre didactice, vă invităm să participați pe 20 mai la cursul „Tantrumul – cum îl gestionăm?”. Aflați mai multe și înscrieți-vă aici.

Articol scris de Raluca Berchez

 

 

 

Articole recente

Pentru mulți părinți, deprinderile de autoservire, cum ar fi spălatul pe dinți, închiderea unui nasture sau îmbrăcatul, par lucruri obișnuite. Însă pentru familiile care cresc un copil cu autism, aceste abilități devin adevărate repere de progres și independență.
Mai mult:
Imaginează-ți că intri într-o cameră plină de oameni, lumini puternice, zgomote care se suprapun și fețe care îți cer o reacție, dar creierul tău nu reușește să filtreze nimic.
Mai mult:
A fi părinte este o aventură plină de emoții, provocări și satisfacții. Atunci când copilul tău are o Tulburare de Spectru Autist (TSA), această aventură capătă culori mai intense.
Mai mult:

Cum gestionăm crizele de furie ale copiilor?

Cum gestionăm crizele de furie ale copiilor?

Crizele de furie fac parte din viaţa copilului nostru şi este foarte important să ştim cum să le gestionăm şi cum ar trebui să ne comportăm când acestea apar. Cel mai des le întâlnim la copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, iar specialiştii spun că acestea presupun: ţipat, lovit, trântit pe jos sau aruncatul obiectelor.

De ce apar crizele de furie?

Ele apar atunci când cei mici vor să transmită un anumit lucru sau se simt frustraţi că nu primesc ceea ce în momentul în care își doresc. Prin urmare, acest tip de comportament le este cel mai la îndemână pentru a comunica acest lucru. De asemenea, părinţilor le este uneori greu să înţeleagă de ce apar aceste crize şi le este greu să le gestioneze, fapt pentru care, aceste episoade se pot înrăutăţi. Specialiştii susţin că pot să ţină între 10 şi 30 de minute, în unele cazuri poate mai mult, şi se manifestă cu ţipat, lacrimi sau alte comportamente nedorite. Printre cauzele crizelor se numără: faptul că sunt într-o perioadă de tranziţie, încearcă să atragă atenţia, li se ia un obiect dorit de ei, nu au învăţat toate cuvintele pentru a spune ceea ce simt sau ce vor şi acest fapt le provoacă furie, sunt obosiţi, le este foame, sunt îngrijoraţi, supăraţi sau stresaţi.

Care sunt semnele că urmează o criză de furie?

Părinţii caută din ce în ce mai des indicații cu privire la cum ar putea să prevină o criză de furie şi care ar fi semnele ce ar indica apariţia unui episod. Psihologii susţin că sunt dificil de prevenit aceste momente, dar se poate învăța modul în care li se face față. Tot ei au venit cu câteva semne ce ar indica apariţia unui episod: tonul celui mic devine mai ridicat, copilul este mai agitat, începe să se încrunte şi poate părea că nu mai are deloc răbdare. Este important să-i reamintim copilului despre reguli în cazul acesta şi de consecinţele ce pot urma dacă nu le respectă.

Cum gestionezi o criză de furie?

Partea cea mai dificilă a unei crize de furie este chiar gestionarea acesteia. Primul pas ar fi să identificați ce a provocat criza de furie şi să ignoraţi comportamentul nepotrivit. Este important să nu îi oferiți atenţie atunci când are o criză de furie. Trebuie să fiți consecvenţi atunci când faceți asta pentru a-l determina pe copil să înţeleagă că nu primeşte ce vrea dacă are un comportament nepotrivit. Oferiţi-i spaţiu ca să se descarce, dar aveţi grijă să nu se rănească pe sine sau pe cei din jur. Îi distrageți atenţia şi jucaţi-vă cu ce îşi doreşte ca să realizeze că odată ce se linişteşte se poate juca şi el. Lăudaţi-l când s-a liniştit şi oferiți-i cuvinte frumoase şi de apreciere ca să înțeleagă că numai comporamentele bune sunt cele răsplătite. Copilul are nevoie să înţeleagă că sunteţi interesat de activităţile pe care le faceţi. Respectați regulile şi limitele pe care le-aţi impus. Nu vă lăsaţi copleşiţi de criza de furie şi fiţi puternici până când aceasta se termină. Respectaţi-vă cuvântul şi comportamentul. Fiţi fermi. Fiţi un exemplu de comportament potrivit şi nu vă înfuriaţi sau ţipaţi ca să facă diferenţa dintre ce este potrivit şi ce este nepotrivit. La vârste mai mari, după ce se liniştește, încercaţi să aveţi o conversaţie despre criza de furie în care să-l faceţi să înţeleagă că un comportament nedorit nu îl va ajuta.

Dacă sunteți părinți sau cadre didactice, vă invităm să participați pe 21 mai la cursul „Tantrumul – cum îl gestionăm?”. Aflați mai multe și înscrieți-vă aici.

 

 

 

Articole recente

Pentru mulți părinți, deprinderile de autoservire, cum ar fi spălatul pe dinți, închiderea unui nasture sau îmbrăcatul, par lucruri obișnuite. Însă pentru familiile care cresc un copil cu autism, aceste abilități devin adevărate repere de progres și independență.
Mai mult:
Imaginează-ți că intri într-o cameră plină de oameni, lumini puternice, zgomote care se suprapun și fețe care îți cer o reacție, dar creierul tău nu reușește să filtreze nimic.
Mai mult:
A fi părinte este o aventură plină de emoții, provocări și satisfacții. Atunci când copilul tău are o Tulburare de Spectru Autist (TSA), această aventură capătă culori mai intense.
Mai mult:

Curs online: Tantrumul: cum îl gestionăm?

Stop! Îți aduci aminte de cea mai recentă criză de furie a copilului tău? Cum te-ai simțit? A avut loc în public? Te-ai frustrat? Crizele de furie ale copiilor pot fi extrem de frustrante atât pentru tine, indiferent că ești cadru didactic sau părinte, cât și pentru cei mici. Chiar dacă acestea sunt normale pentru copiii de la 1 la 5 ani, ele pot deveni o povară greu de dus dacă frecvența și intensitatea lor se mențin ridicate în tot acest interval. Astfel, pot fi greu de gestionat pentru tine ca părinte și te pot face să te simți jenat cand au loc în public. Din acest motiv, te invităm să ne cunoaștem și să te ajutăm să oprești o criză de furie înainte să înceapă indiferent dacă are loc acasă sau în public. Participă la cursul online „Tantrumul - cum îl gestionăm?", pe 20 mai, între orele 10,00 - 13,00 organizat în parteneriat cu Tatal Activ (tatalactiv.ro).

  • Cui se adresează?

    Acest curs se adresează părinților, profesorilor, educatorilor.

  • Obiective:

    La finalul cursului participanții vor putea să:
    • identifice cele 3 cauze ale crizelor de furie
    • identifice cele 2 obiective ale unei crize de furie
    • folosească puterea celor 10 secunde pentru a preveni o criză de furie
    • gestioneze crizele de furie în public 
  • Lectori:

    Andrei Ionel Mocanu, psiholog - detalii aici
    Raluca Berchez, psiholog - detalii aici
  • Diplomă de participare

    La sfârșitul cursului toți participanții vor primi o diplomă de participare semnată de Asociația Activity pentru portofoliul personal.

  • Structura cursului

    sâmbătă, 20 mai - 10,00 - 13,00

    Total: 3 ore de curs

  • Taxa de participare: 

    Early bird: 120 de lei/persoană până pe 10 mai 2023

    Preț standard după 10 mai: 150 de lei/persoană.

  • Înscriere

    Pentru înscriere, vă rugăm să ne scrieți la adresa contact@asociatia-activity.ro sau să ne sunați la numărul 0770984224.

  • Detalii legate de costuri

    Ulterior înscrierii telefonice la numărul 0770984224 sau pe email la adresa contact@asociatia-activity.ro, veți primi informațiile complete privind achitarea taxei de participare.

  • Detalii logistice

         1. Cursul va avea loc online. Veți primi detaliile de conectare cu o zi înainte de curs și doar după achitarea taxei de participare.

         2. Termen limită de înscriere: 18 mai 2023.

         3. Cursul se va ține în limba română.

     

  • Date de contact

    Telefon: 0770984224

    Email: contact@asociatia-activity.ro

Ești cadru didactic? Află cum să integrezi lauda, distracția și iertarea în atmosfera clasei tale

Ești cadru didactic? Află cum să integrezi lauda, distracția și iertarea în atmosfera clasei tale

Când vine vorba de laudă, distracție și iertare profesorii au o muncă mai grea decât ne-am aștepta. Aceste trei elemente sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, ducând la creșterea stimei de sine și la întărirea relațiilor din viitor. Cu toate acestea, adulților le este dificil să se implice în aceste tipuri de comportament atât de des pe cât ar trebui.

Dar de ce?

Există un proverb care ne spune: ”Oamenii supărați fac zgomot, oamenii fericiți tac”. Acesta se referă la faptul că atunci când adulții sunt triști le oferă mai mult feedback copiilor (adică îi ceartă, dau o atenție mai mare comportamentelor negative), dar atunci când sunt fericiți, aceștia tac. Practic, le este mai ușor să se lege de comportamentele nepotrivite, iar atunci când cei mici au comportamente pozitive, sunt tentați să nu spună nimic, să nu îi încurajeze, deoarece sunt normale.

Lauda este un constructor al stimei de sine pentru că recunoaște și întărește comportamentul unui copil. Când elevii fac ceea ce își dorește profesorul, este mult mai ușor să se distreze cu ei. De asemenea, iertarea este necesară atunci când copiii fac alegeri nepotrivite care agravează anumite situații. Este important să fie iertați astfel încât greșeala lor să nu deterioreze interacțiunile viitoare profesor - elev.

Care sunt cauzele deficitului de feedback?

Un deficit de feedback pozitiv poate fi rezultatul a două lucruri: starea de spirit a profesorului în general sau modul în care se simte acel profesor în legătură cu un alt copil, în general sau într-un anumit moment.

Câteva explicații

Cercetările au confirmat faptul că adulții care nu se simt bine cu ei înșiși și care sunt nefericiți, sau care suferă în viața personală, nu îi vor lăuda pe alții. Adulții depresivi, de exemplu, sunt cunoscuți drept îndepărtați, izolați, și uneori, aproape indiferenți cu cei din jur. Acestora le este dificil să aibă energie pozitivă, iar copiii știu și simt asta în preajma lor. Factorii de stres îi pot face pe adulți mai egocentrici și sunt mai puține șanse să aprecieze și să recompenseze copiii pentru lucrurile minore, dar bune pe care le fac.

De aceea, pentru a-și exprima eficient laudele, a se distra și a-și exercita iertarea în sala de clasă, un profesor trebuie să aibă grijă de starea lui interioară. Nevoile sale personale ar trebui să fie îndeplinite pentru a avea succes la clasă.

Starea de spirit a profesorului față de elevii săi

Deseori întâlnim profesori supărați din cauza comportamentului unuia sau a doi elevi care perturbă liniștea clasei. În astfel de situații, tendința este de a da vina pe copil sau pe părinți: dacă elevul s-ar strădui mai mult sau ar asculta; dacă părinții i-ar da micul dejun și l-ar aduce la timp la școală, atunci lucrurile ar fi mai bune.

De aceea, este important ca profesorii să facă tot ceea ce pot pentru elevii lor în timpul pe care îl petrec împreună la școală și să profite la maximum de ceea ce pot face, mai degrabă decât să își facă griji de ceea ce nu pot face.

Pentru a-i ajuta pe elevi să progreseze, ei ar trebui să-i determine să realizeze că au puterea de a face alegeri bune sau rele. Aici intervine conceptul de iertare. Adevărata iertare nu înseamnă că trebuie să fie de acord sau să aprobe ceea ce a făcut un copil. Mesajul poate fi următorul: ”Ce ai făcut nu a fost în regulă, dar ai plătit consecința și acum putem merge mai departe.”

Totodată, profesorul trebuie să aibă răbdare cu el însuși și cu clasa lui. Obiceiurile sunt greu de schimbat, dar dacă va continua să lucreze la cei trei pași (laudă, distracție și iertare), va descoperi că lucrurile sunt mai ușoare. Și copiii îl vor admira și asculta mai mult, ceea ce va duce automat la și mai multă laudă.

În multe privințe, lauda, distracția și iertarea sunt pentru copii ceea ce sunt apa și îngrășământul pentru plante. Așa că nu uitați: doze regulate de laudă + distracție + doze regulate de iertare = RELAȚII BUNE între profesor și elev.

Dacă ești cadru didactic și vrei să îți îmbunătățești relația cu elevii sau competențele privind managementul clasei, te așteptăm la cursul „Managementul clasei - de la un teren minat la un trib unit", pe 28 aprilie. Află detalii aici.

Articol scris de Raluca Berchez

Articole recente

Pentru mulți părinți, deprinderile de autoservire, cum ar fi spălatul pe dinți, închiderea unui nasture sau îmbrăcatul, par lucruri obișnuite. Însă pentru familiile care cresc un copil cu autism, aceste abilități devin adevărate repere de progres și independență.
Mai mult:
Imaginează-ți că intri într-o cameră plină de oameni, lumini puternice, zgomote care se suprapun și fețe care îți cer o reacție, dar creierul tău nu reușește să filtreze nimic.
Mai mult:
A fi părinte este o aventură plină de emoții, provocări și satisfacții. Atunci când copilul tău are o Tulburare de Spectru Autist (TSA), această aventură capătă culori mai intense.
Mai mult:

Învingătoarea Iulia

Învingătoarea Iulia

Iulia a intrat în casa Activity când încetase să mai vorbească, chiar și pe limba ei, la vârsta de 1 an și trei luni. Nu întorcea capul când era strigată, prefera să petreacă timpul singură și nu îi mai plăcea să se joace alături de fratele său mai mare. În același timp, nu mai reacționa la zgomote și mergea pe stradă privind în gol.

Când Iulia a început terapia, ne gândeam că totul se va termina în șase luni, cel mult un an. Dar nu a fost așa! În primele luni de terapie, era mereu supărată și plângea deseori în timpul sesiunilor.

Progresele au apărut greu. După 2 ani și jumătate de terapie, Iulia spune ,,Da!" când este strigată, câteodată zâmbește, este conștientă de lumea din jurul ei, îi place când alți copii se joacă în preajmă, ba chiar se bucură bătând din palme și chiuind. A învățat culorile, formele, animalele, fructele și legumele. Dacă la început recompensele erau de cele mai multe ori dulciuri sau gustări sărate, acum ele s-au schimbat în îmbrățișări și dovezi de afecțiune.

Astăzi, Iulia face diferența dintre ,,nu” și ,,da”, merge singură la toaletă și poate să spună câteva cuvinte la cerere. În timpul orelor de terapie, a învățat să stea la masă, să își aștepte rândul, să ne arate imagini din cărți, să recunoască membrii familiei, să coloreze, să unească puncte formând astfel diferite forme.

A devenit un copil vesel, jucăuș, căruia îi place să danseze atunci când aude muzică și să stea în compania celorlalți. Iulia a reușit să transforme lucrurile complicate în lucruri simple. Este o învingătoare! 

Călătoria lui Mihai

Călătoria lui Mihai

Atunci când familia lui Mihai a trecut pragul centrului Activity, ne-a povestit despre puștiul său, Mihai, care abia împlinise vârsta de 2 ani și care nu avea limbajul verbal dezvoltat, avea interese restrânse, dar era vesel și foarte jucăuș. Părinții păreau conștienți de toate slăbiciunile celui mic și erau siguri că terapia avea să îl ajute să își dezvolte abilitățile necesare pentru interacțiunea cu ceilalți.

Îi plăcea foarte mult să se joace singur, nu ii plăcea sa fie îmbrățișat, nu îi privea pe cei care îi vorbeau, iar limbajul vocal era la nivelul unui copil cu vârsta de 1 an.

Alături de noii lui prieteni de la Asociația Activity, Mihai avea să cunoască lumea în adevăratul sens al cuvântului. Cu emoții, părinții lui s-au alăturat activ în călătoria care tocmai începea. Ușor, el a acceptat ajutorul prietenilor lui, lăsându-i să se aproprie de el până a ajuns să îi îmbrățișeze și să le arate diverse obiecte.

Călătoria această lentă și silențioasă a durat puțin mai mult de un an, iar ulterior, Mihai avea să spună primele lui cuvinte. Ele au marcat un salt într-o călătorie mult mai rapidă. De atunci, evoluția sa avea să evidentă: a început să formuleze cereri din 3-4 cuvinte folosind adjective, prepoziții și adverbe, a început să interacționeze mai mult cu cei din jur și să își dezvolte abilitățile de joc simbolic.

Abia acum, Mihai se simte pregătit să cunoască alți copii de vârsta lui în cadrul unui grup. Aici el învață să aștepte rândul, să urmărească cu atenție o activitate, să respecte o sarcină adresată tuturor și să stea cât mai mult în cadrul acestuia fără să îi deranjeze pe ceilalți.

Călătoria sa va continua alături de prietenii de la Asociația Activity până când va cunoaște suficient de bine această lume și va fi pregătit să ne povestească singur propriul jurnal de călătorie. 

Alina, micuța artistă diagnosticată cu autism, are nevoie de ajutorul tău

Alina, micuța artistă diagnosticată cu autism, are nevoie de ajutorul tău

Povestea atipică a Alinei a început când avea doar 1 an și jumătate, când am observat că ceva era în neregulă cu ea; nu mai folosea cuvintele pe care le învățase până atunci, nu mai răspundea la nume sau învârtea obsesiv jucăriile. Ne-am întrebat ce se întâmpla, ce nu făceam bine? 

Norocul nostru a fost o căzătură în urma căreia am ajuns la spital, iar medicii ne-au recomandat să consultăm un psiholog deoarece toate încercările de a o liniști eșuaseră.

În căutările noastre de a afla ce se întâmpla cu Alina, am întâlnit un psiholog care ne-a îndrumat și ne-a consiliat în cadrul Asociației Activity. Alina vine cu entuziasm la ședințele de terapie și de logopedie, ședințe unde a învățat să spună iar “mama” și “tata”, să răspundă, să fie conștientă de sine, să socializeze, să se joace cu ceilalți copii, să cânte, să danseze, să picteze, să aibă răbdare.

De când a descoperit pictatul îi spunem ,,micuța artistă”. Este înnebunită după culori si după tot ce poți face cu acestea. Își mânjește cu o plăcere teribilă mânuțele pentru a ne bucura cu ,,tablourile” sale.

Am avut și momente de cumpănă, în care simțeam că nimeni nu ne înțelege. Unii prieteni ne evitau, iar unele rude ne spuneau că Alina nu va fi niciodată normală. Cu ajutorul ședințelor de terapie de cuplu și atelierelor pentru părinți, am înțeles diagnosticul ei și am învățat cum să lucrăm cu ea sau cum trebuie să procedăm în situații de cumpănă.

Dacă în urmă cu doi ani alergam după ea prin cameră, astăzi poate să stea la măsuță și să urmeze toate instrucțiunile date. Dacă la început existau doar câteva sunete în vocabularul ei, acum poate spune clar ce își dorește.

Cătălina are autism și trebuie să continue terapia

Cătălina are autism și trebuie să continue terapia

Cătălina este o fetiță care captează atenția celor din jur fără prea mare dificultate. Relația ei cu echipa Activity a început în 2019, când a primit diagnosticul de autism atipic. Urma să împlinească 3 ani și încă nu vorbea.

Părinții și-au adunat toate resursele și au început un program de terapie format din 5 ședințe pe săptămână. Începutul a fost dificil, Cătălina nu era atrasă de lumea din jurul ei, părea că nu îi plac jucăriile, culorile, cântecelele.

În perioada de acomodare, a explorat fiecare colțisor din centrul Activity, s-a familiarizat cu obiectele din fiecare cameră și i-au fost prezentate activități variate de stimulare senzorială.

Încet, încet, Cătălina a început să caute jucăriile care aveau lumini și sunete. După 6 luni, au apărut primele sunete prin care își exprima nevoile. După alte 6 luni, Cătălina intra în centru strigând numele terapeutului preferat, renunțase la pampers, avea un vocabular format din 100 de cuvinte sau aproximări de cuvinte și alte zeci, pe care se străduia să le pronunțe. Recunoștea persoanele din familie și le striga când avea nevoie de ele, adora să coloreze, să facă puzzle și să se joace cu animalele.

Momentele de stimulare au devenit mai dese și mai evidente, dezvoltând comportamente de tipul clipit des, scuturat mâinile și mersul în cerc în jurul unui obiect. Din acest motiv, părinții au decis să introducă ședințe de stimulare senzorială și logopedie.

În primăvara anului 2021, Cătălina a început să participe de două ori pe săptămână la activități de grup pentru a-și dezvolta abilitățile socio-emoționale.

Din cauza unor probleme financiare, părinții au fost nevoiți să restrângă cheltuielile, inclusiv prin micșorarea numărului de ședințe de terapie pe săptămână. Ulterior au luat decizia să o înscrie la grădiniță, având deja 5 ani. S-au gândit că la grădinița privată îi va fi mai ușor să se acomodeze într-un grup mai mic, dar abia în a patra a avut noroc.

 Nu a reușit să își facă prieteni, dar participă la toate activitățile educaționale, răspunde la întrebările care îi sunt adresate direct și îndeplinește sarcinile doar atunci când este numită (de exemplu, ”Cătălina, ține-te de mână cu Miruna și Toni”).

‼️ În prezent, vine la Activity pentru o ședință de terapie comportamentală pe săptămână, dar are nevoie de resurse pentru un program intensiv (format din terapie comportamentală, logopedie și stimulare senzorială). Graficul de evaluare arată că stagnează pe unele paliere și regresează pe altele. Părinții știu asta și se implică activ lucrând acasă cu ea programele din cadrul planului de intervenție, însă grijile de zi cu zi nu le oferă suficient timp pentru a exersa mereu.

Recomandare de carte: “M-am născut într-o zi albastră. În mintea extraordinară a unui geniu autist”

Recomandare de carte: “M-am născut într-o zi albastră. În mintea extraordinară a unui geniu autist”

2 aprilie este Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului.  Dacă acum 50 de ani autismul era considerat o afecțiune rară, astăzi 1 din 68 de copii o au, 29% în doar 2 ani, sau, conform unui studiu din 2007, 1 din 150.  În SUA, 1 din 42 de bebeluși băieți născuți astăzi, vor fi diagnosticați cu autism înainte de vârsta de 3 ani, iar fete 1 din 189, conform unui studiu de 16 ani. Numărul persoanelor de sex masculin a crescut de 4 ori și numărul persoanelor de sex feminin a crescut de 7 ori, în ultimii 15 ani. (Disconnected Kids, dr. Robert Melillo, 2009).

Acest prim articol dintr-o mini-serie, este mai special, pentru că autorul cărții este o persoană cu…AUTISM. Cartea este scrisă de un geniu autist, diagnosticat cu sindrom Asperger, dar următoarea pe care o vom prezența, este a unui copil de 13 ani, un autist non-verbal!

“M-AM NĂSCUT ÎNTR-O ZI ALBASTRĂ În mintea extraordinară a unui geniu autist” este scrisă de Daniel Tammet (n. 1974), diagnosticat la vârsta de 25 de ani, în urma unui interviu clinic la “Centrul de cercetare asupra autismului”, de la Universitatea Cambridge, cu sindromul savantului /sindromul Asperger, o tulburare relativ ușoară și funcțională, din spectrul autist. Nu știe nimeni cu siguranță ce anume cauzează sindromul Asperger, doar că este o afecțiune cu care te naști. Neurologi eminenți au studiat apoi îndeaproape cazul sau. A publicat 3 cărți, una dintre ele (tradusă chiar de el în franceză), are o abilitate ieșită din comun de a învață limbi străine (a învățat islandeza în cinci zile!), vorbește fluent 10 limbi și a devenit celebru după ce a recitat în public, timp de 5 ore, primele 22 514 zecimale ale numărului PI.  Astăzi coordonează un site, unde cei care doresc să învețe limbi străine, pot să o facă după o metodă inventată de el. Are o viață independentă, prieteni, și ține prelegeri publice, în care încearcă să dezvăluie mai multe despre lumea necunoscută, inaccesibilă, uluitoare, a unui…autist.

Cartea este emoționantă, o mărturie a unui proces dureros de conștientizare a diferențelor față de ceilalți copii, cu amintiri din copilărie, într-o Londra a anilor ’80, când se cunoșteau puține lucruri despre sindromul Asperger. Iată câteva fragmente:

M-am născut pe 31 ianuarie 1979. O zi de miercuri. Știu asta pentru că în mintea mea data e albastră și zilele de miercuri sunt întotdeauna albastre, la fel ca numărul 9 sau sunetul vocilor care se ceartă. (pag.7)"

*

"Nu țin minte să mă fi simțit singur la grădiniță, poate din cauză că eram atât de absorbit de cărți, mărgele și cercuri. Încetul cu încetul, sentimentul că sunt diferit de ceilalți copii începea să-și facă loc în mintea mea, dar din cine știe ce motiv, nu mă deranja. Încă nu simțeam nevoia să am prieteni; că să fiu fericit, îmi era de ajuns să mă joc singur.

Când era rândul jocurilor în grup, cum ar fi jocul scaunelor muzicale, refuzam să particip. Eram îngrozit că vreunul din copii ar putea să mă atingă, atunci când se imbranceau pentru scaunele libere. Oricât a încercat, educatoarea n-a reușit să mă convingă. Până la urmă, mi-a dat voie să stau deoparte, lângă un perete, și să-i privesc pe ceilalți cum se joacă. Cât timp mă lăsau în pace, eram fericit.

Când mă întorceam de la grădiniță, urcam repede la mine în camera. Dacă eram obosit sau supărat, mă băgam sub pat pe întuneric, și stăteam acolo. Tata și cu mama s-au învățat să bată încetișor la ușa înainte să între că să vadă ce fac. Mama mă punea mereu să-i povestesc cum a fost la grădiniță. Își propusese să mă încurajeze să vorbesc pentru că eram mult prea tăcut, cea mai mare parte din timp. (pag.34)"

...

"Acum, când scriu despre acei ani, sunt uimit când mă gândesc ce mult au făcut părinții mei pentru mine, chiar dacă erau destul de săraci, pe atunci. Să-i ascult povestind despre primii ani a fost o experiență magică, am putut să văd, privind în urmă, rolul pe care l-au avut în formarea omului care sunt azi. În ciuda nenumăratelor mele probleme, a lacrimilor și crizelor de nervi, dar și a altor dificultăți, m-au iubit amândoi necondiționat și au făcut tot ce le-a stat în putință că să mă ajute, cu infinită răbdare. Ei sunt eroii mei.” (pag.35)"

Dragi părinți, , după ce veți citi cartea, scrisă de altfel foarte ușor, ca o poveste (adevărată însă), vă veți privi copilul special cu mai multă speranță.

Trăim într-o epoca în care genetica a progresat atât de mult, încât clonează ființe vii, iar tehnologia a creat inteligența artificială, care imită inteligența umană. Astăzi, în 2023, încă nu se cunosc cauzele autismului…  Curios, nu? Știați că, Thomas Alva Edison, nascut in 1847  (secolul trecut !), inventatorul becului incandescent (+inventator cu 1093 de patente în SUA), nu a vorbit până la vârstă de 4 ani și chiar și atunci când a început să o facă, a folosit limbajul într-un mod diferit față de ceilalți copii? Despre ce decizie a luat mama lui, când băiatul ei special a împlinit 11 ani, într-un articol viitor...

Sursă: “M-AM NĂSCUT ÎNTR-O ZI ALBASTRĂ În mintea extraordinară a unui geniu autist”, Ed. Philobia, 2012

de Daniel Tammet

Articol scris de Mădălina Bubu

Articole recente

Pentru mulți părinți, deprinderile de autoservire, cum ar fi spălatul pe dinți, închiderea unui nasture sau îmbrăcatul, par lucruri obișnuite. Însă pentru familiile care cresc un copil cu autism, aceste abilități devin adevărate repere de progres și independență.
Mai mult:
Imaginează-ți că intri într-o cameră plină de oameni, lumini puternice, zgomote care se suprapun și fețe care îți cer o reacție, dar creierul tău nu reușește să filtreze nimic.
Mai mult:
A fi părinte este o aventură plină de emoții, provocări și satisfacții. Atunci când copilul tău are o Tulburare de Spectru Autist (TSA), această aventură capătă culori mai intense.
Mai mult:

Curs pentru cadrele didactice: Managementul clasei – de la un teren minat la un trib unit

Știați că profesorii petrec 40% din timpul de la clasă doar pentru a gestiona comportamentele problematice ale elevilor? Astfel, disciplina devine principala problemă pentru că afectează mediul de învățare, crește nivelul de stres și afectează sănătatea emoțională a elevilor și a profesorilor. Din acest motiv, echipa Asociației Activity și-a propus să fie alături de educatorii, profesorii și consilierii școlari care își doresc să își ușureze munca și să dezvolte relații pozitive cu elevii. 

Organizăm la cerere cursul dedicat cadrelor didactice „Managementul clasei - de la un teren minat la un trib unit" în cadrul căruia vom discuta despre aceste provocări și vom descoperi noi metode de gestionare a clasei. Aflați mai mai multe detalii despre curs, dar și despre cum putem stabili o zi de formare:

  • Cui se adresează?

    Acest curs se adresează profesorilor, educatorilor și consilierilor școlari.

  • Obiective:

    La finalul cursului participanții vor putea dezvolta și utiliza:
      • un mediu de învățare caracterizat prin relații pozitive, de încredere
      • metode de dezvoltare și încurajare sistematică a comportamentelor dezirabile
      • metode de eliminare sau diminuare a comportamentelor indezirabile
  • Lectori:

    Andrei Ionel Mocanu, psiholog - detalii aici
    Raluca Berchez, psiholog - detalii aici
  • Diplomă de participare

    La sfârșitul cursului toți participanții vor primi o diplomă de participare semnată de Asociația Activity pentru portofoliul personal.

  • Structura cursului

    • 1 zi, 4 ore de curs
  • Taxa de participare: 

    • 150 de lei/persoană. Se aplică un discount de 10% la înscrierea a minimum cinci persoane din partea aceleiași unități.
  • Înscriere

    Pentru înscrierea unui grup, vă rugăm să ne scrieți la adresa contact@asociatia-activity.ro sau să ne sunați la numărul 0770984224.

  • Detalii legate de costuri

    • Ulterior înscrierii telefonice la numărul 0770984224 sau pe email la adresa contact@asociatia-activity.ro, veți primi informațiile complete privind achitarea taxei de participare. 
  • Detalii logistice

         1. Cursul poate avea loc online sau fizic (la sediul nostru sau la sediul dvs.). Aceste detalii vor fi stabilite de comun acord. În cazul în care doriți online, veți primi detaliile de conectare cu o zi înainte de curs și doar după achitarea taxei de participare.

         2. Cursul se va ține exclusiv în limba română.

     

  • Dacă doriți organizarea cursului pentru un grup privat, vă rugăm să ne contactați:

    Telefon: 0770984224

    Email: contact@asociatia-activity.ro

Sunt Valentin, am 8 ani și sufăr de autism

Sunt Valentin, am 8 ani și sufăr de autism

 Valentin a început terapia la 3 ani și 2 luni, având în vocabular maximum 30 de cuvinte. Prima ședință de terapie a debutat cu 2 ore de plâns fără oprire fiind o mare provocare pentru toți. Refuza să coopereze, în timp ce echipa de terapeuți căuta toate mijloacele pentru a-l face să vorbească.

Cu timpul, mersul la terapie a devenit o plăcere. Valentin și-a făcut prieteni și s-a atașat de terapeuți.

 Rezultatele au apărut după primele luni. Numărul de cuvinte pe care le folosea a crescut constant, socializa și interacționa cu cei din jur mai mult. Fiecare ședință de evaluare lunară confirma destinația pozitivă spre care ne îndreptam.

Terapia l-a ajutat să se integreze la grădiniță, să se joace, să accepte când alt copil câștigă, să împartă jucării. Ca părinte, sunt multe momente de furie în care te întrebi de ce ți se întâmplă tocmai ție acest lucru. Apoi accepți că este o problemă și începi să te mobilizezi, să cauți păreri de la cât mai multe persoane avizate, începi să citești cu disperare cărți sau materiale avizate în domeniu.

 În timp, înțelegi nevoia mare a copilului de a se simți acceptat, dorit, iubit așa cum este el, nevoia de a fi încurajat, de a simți că este mereu cineva lângă el. Sunt momente în care treci de la agonie la extaz.

Dupa 5 ani de terapie, Valentin merge la o școală de masă fiind în clasa pregătitoare cu rezultate foarte bune. Cunoaște toate literele de tipar și de mână, citește și scrie. Numără și recunoaște toate cifrele pana la 1000, adună și scade până la 100. Are o bună memorie a cifrelor și este fascinat de numere.

Sunt Maria, am 5 ani și sufăr de autism

Sunt Maria, am 5 ani și sufăr de autism

Bună! Numele meu este Maria, am 5 ani și am fost diagnosticată cu autism în noiembrie 2020, adică atunci când nu aveam nici trei ani împliniți.

Vestea a căzut cu durere peste familia mea care se pregătea de sărbătorile de iarnă. Diagnosticul a fost primit cu tristețe de părinții și bunicii mei, iar viața a luat o nouă întorsătură pentru noi toți.

Părinții mei nu și-au vorbit timp de câteva zile după primirea diagnosticului meu. Se evitau. Încercau să găsească factorul declanșator sau o soluție magică și salvatoare.

Mai târziu, au înțeles că doar împreună putem trecem prin asta, că muncind împreună putem avea rezultate. Așadar, au început să caute terapii, centre și terapeuți cu care să începem acest demers.

Din ianuarie anul 2021, mama mea a început să vină cu mine la ședințele de terapie. Atunci când ajungeam la Asociația Activity, iar unul dintre terapeuții Activity mă prelua, rămânea cu inima îndoită. Știu că își dorea rezultate sigure și rapide.

La începutul terapiei, îmi era dificil sa stabilesc contactul vizual și să mă joc cu ceilalți copii. Cu mult exercițiu, am învățat să mă joc cu noii prieteni Activity, m-am obișnuit cu noul mod de viață și am început să comunic cu ceilalți având 2-3 cuvinte în fraze.
Mama mea a preluat o parte din obiective pentru a grăbi procesul terapeutic, fiind punctul de legătură între lumea mea și lumea căreia învăț să îi fac față în fiecare zi. În ultimii ani, mama s-a pus pe locul doi, renunțând la multe lucruri care îi aduceau zâmbetul pe buze pentru a mă ajuta pe mine.

În prezent, merg la grădiniță unde încerc să leg prietenii, să accept zgomotele și agitația și mă străduiesc să mă concentrez la toate activitățile. 

Merg în continuare la terapie de două ori pe săptămână, dar specialiștii spun că am nevoie de un program terapeutic mai intens pentru a putea face față provocărilor de zi cu zi.

Povestea lui Radu

Povestea lui Radu

Află povestea lui Radu, un băiețel de 6 ani foarte vesel, jucăuș, vorbăreț pe limba lui... chineza și română pentru un chinez, cu multă energie, dar și o mare dragoste pentru oamenii din jurul lui.
 
De la 3 ani, când nu spunea nici ”mama”, primește ajutor terapeutic pentru tulburarea sa din spectrul autist, trecând în acest timp de la ecolalie (repetarea cuvintelor, expresiilor și propozițiilor exprimate de cei din jur) la exprimarea cu sens emițând cereri și verbalizând parte din ceea ce vede și îi satisface curiozitatea.
 
Pentru părinți, solicitări precum: ”mami, te log flumos să vii cu mine în suflagelie pentlu a ne juca ”sunt minuni obținute cu multă terapie și dăruire din partea celor care lucrează pentru băiețel.
 
Deși a făcut extrem de multe progrese, Radu are nevoie de foarte multă susținere în continuare și de multă terapie precum: logopedie (încă nu pronunță bine pe L, Ș, R și alte grupuri vocale complexe pentru el), kinetoterapie (pentru că piciorul din stânga îl poziționează încă greșit), terapie individuală și de grup (deși a început să verbalizeze, încă nu generalizează toate conceptele învățate, ecolalia este prezentă, nu socializează).
 
 Toate acestea formează un demers complex care îi poate asigura existența ”normală” într-o societate ”convențională”.

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Caracteristici

ADHD reprezintă o tulburare neurobiologică caracterizată printr-o dezvoltare necorespunzătoare de inatenţie (deficit de atenţie), hiperactivitate şi impulsivitate, simptome ce pot apărea în diferite contexte sociale (acasă, în parc, la şcoală sau în alte activităţi sociale). (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Afectează în mod negativ activităţile şcolare şi profesionale. La debut, ADHD, indiferent dacă este însoţit sau nu de întârziere mintală, se poate manifesta cu hiperactivitate, deficit de atenție, copilul atinge jucăriile fără a se juca cu ele, este capabil să iniţieze şi să menţină relații sociale doar pe perioade scurte, are limbaj expresiv prezent, dar cu valoare de „cuvânt-propoziție“, nu respectă regulile și nu înţelege interdicţia. (Dobrescu, 2003 apud Rad, Costinescu & Dobrescu, 2008).

Este o tulburare de comportament frecvent diagnosticată în copilărie, fiind estimat că poate afecta 3 până la 7 % dintre copiii care au vârstă şcolară. De cele mai multe ori, simptomatologia persistă şi la vârsta adolescenţei, precum şi la cea adultă. (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Conform studiilor de specialitate, ADHD este o tulburare care se transmite ereditar, de la părinţi la copii. Cu toate acestea, poate fi și rezultatul unei corelaţii dintre acești factori ereditari cu cei de mediu şi psihosociali. Evenimentele care pot declanşa apariţia acestei tulburări poate fi, de exemplu, un mediu familial în care apar frecvent tensiuni sau lipsa unui climat afectiv şi relaţiile ce se stabilesc în aceasta.

Diagnostic

Pentru a fi diagnosticat, simptomele trebuie să persiste cel puţin 6 luni, la o intensitate necorespunzătoare nivelului de dezvoltare, afectând negativ activităţile sociale, dar şi pe cele din mediul şcolar şi profesional. 

Fiecare dintre cele trei medii implică următoarele simptome:

Deficitul de atenţie (DSM-5, 2016):

  • lipsa capacităţii de concentrare asupra detaliilor, individul are tendinţa să omită sau să rateze detalii în cazul unor sarcini, iar munca nu este temeinică.
  • dificultăţi în menţinerea atenţiei în efectuarea unor sarcini sau în activităţi distractive (de exemplu, în cadrul jocului)
  • lipsa unei capacităţi de a asculta interlocutorul
  • dificultăţi în urmarea exactă a unor instrucţiuni, în finalizarea unor sarcini (de exemplu, teme, activităţi casnice)
  • dificultăţi în a se implica în sarcini ce presupun un nivel de efort ridicat
  • deseori are tendinţa de a pierde obiectele necesare unor sarcini sau activităţi (de exemplu, instrumente de scris, chei, ochelari, cărţi)
  • de cele mai multe ori este distras de stimuli externi

Hiperactivitate (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009, pag. 88-89):

  • dificultăţi în a respecta reguli sociale (de exemplu, aşteptarea rândului)
  • adesea se joacă cu picioarele, cu mâinile sau se foieşte pe scaun
  • dificultăţii de a aştepta pe scaun
  • are tendinţa de a vorbi excesiv de mult
  • de cele mai multe ori se află într-o continua mişcare

Impulsivitate:

  • nu are capacitatea de a aştepta să i se adreseze o întrebare, venind deja cu formularea răspunsului
  • adesea îi întrerupe sau deranjează pe ceilalţi, intervine în conversaţii sau în jocurile altora

Intervenţie

Diagnosticul este stabilit de medicul specialist psihiatru. Pe baza unei evaluări complexe, se realizează o anamneză din care medicul obţine informaţii cu privire la istoricul copilului de la părinte şi educatori, ulterior interpretând rezultatele testelor psihologice specifice.

Pe lângă medicamentaţie, foarte importantă este şi angajarea copilului într-un program de terapie comportamentală în care acesta să aibă reguli clare, iar programul de intervenţie să vizeze următoarele aspecte:

  • dezvoltarea atenţiei şi capacităţii de concentrare
  • îmbunătăţirea performanţelor şcolare
  • diminuarea comportamentului agresiv
  • creşterea încrederii în sine

Bibliografie:

  1. Organizația ,,Salvaţi Copiii’’. 2009. Ghid de intervenţie psihosocială destinat profesioniştilor care lucrează cu copiii cu vârste între 0-6/7 ani cu probleme de sănătate mintală. Bucureşti: Speed Promotion.
  2. DSM-5 2016: manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale.Ed. a 5-a. Bucureşti: Editura Medicală Callisto.
  3. Rad, F., Costinescu, R., Dobrescu, I. 2008. ADHD şi tulburarea de spectru autist la vârste mici. În Revista Română de Pediatrie-XVII, Nr.1

Articol scris de Alexandra Ghilință și Raluca Brehoi

Urmăriți evenimentul Mituri și realități despre ADHD

Articole recente

Pentru mulți părinți, deprinderile de autoservire, cum ar fi spălatul pe dinți, închiderea unui nasture sau îmbrăcatul, par lucruri obișnuite. Însă pentru familiile care cresc un copil cu autism, aceste abilități devin adevărate repere de progres și independență.
Mai mult:
Imaginează-ți că intri într-o cameră plină de oameni, lumini puternice, zgomote care se suprapun și fețe care îți cer o reacție, dar creierul tău nu reușește să filtreze nimic.
Mai mult:
A fi părinte este o aventură plină de emoții, provocări și satisfacții. Atunci când copilul tău are o Tulburare de Spectru Autist (TSA), această aventură capătă culori mai intense.
Mai mult:

Povestea lui Sorin, băiețelul care a învățat să lupte de la 4 ani

Povestea lui Sorin, băiețelul care a învățat să lupte de la 4 ani

Sorin avea doar 4 ani când a venit la asociația noastră. La prima întâlnire, părinții acestuia erau îngrijorați de faptul că nu reușea să socializeze cu colegii de grădiniță, se juca de cele mai multe ori singur, făcând niște mișcări repetitive și spunând diverse texte învățate de la televizor sau din povești. Nici acasă lucrurile nu stăteau prea bine pentru că avea probleme legate de alimentație, Sorin preferând să mănânce doar anumite alimente.
 
Nu reușea să se conecteze cu părinții, nu stabilea contact vizual, nu reușea să stea foarte mult într-o sarcină și nici să spună ceea ce își dorea.
Sorin a început să vină zilnic la Activity pentru sedințe individuale de terapie ABA. În timp, a început să participe și la grupuri de socializare cu alți copii care aveau nevoie să își dezvolte abilitățile necesare mediului școlar - să asculte o cerință, să ridice mâna, să aștepte rândul sau să realizeze diverse activități în echipă.
 
Pentru o integrare bună și o monitorizare în mediul educațional, coordonatorul lui Sorin a mers în grădiniță pentru a-l observa și pentru a discuta cu cadrele didactice. Aceste intervenții au continuat și în școală, în clasele primare – etapă esențială pentru a stabili planul de intervenție pentru orice copil cu autism.
 
Pentru că evoluția lui Sorin a fost foarte bună, în timp, a început să iasă în oraș pentru a merge la bibliotecă, pentru a vizita un muzeu sau pentru a realiza diverse cumpărături.
 
Părinții lui Sorin au înțeles importanța terapiei, l-au adus constant la ședințe, scurtând sau chiar renunțând la vacanțe, iar ei au participat la toate workshopurile organizate de specialiștii Activity pentru părinți.
 
În prezent Sorin este în clasa a V-a, merge singur la școală, are prieteni și este printre cei mai buni elevi din clasă.
Are nevoie în continuare de sprijinul nostru pentru a-și putea gestiona anxietatea și pentru a reuși să aibă mai multă încredere în el. Vine la Activity o dată pe săptămână, dar are nevoie de cel puțin două ședințe individuale pe săptămână și una de grup.

Căutăm un FUNDRAISER care să se alăture echipei noastre din București

Căutăm un FUNDRAISER care să se alăture echipei noastre din București

Ne mărim echipa! Căutăm un om potrivit pentru un rol foarte special: un FUNDRAISER care să coordoneze inițiativele #Activity prin care ne propunem să atragem resurse noi pentru proiectele destinate copiilor cu tulburări în dezvoltare.

Ce așteptări avem?
- Să dai dovadă de entuziasm pentru cauza noastră, respectiv sprijinul pe care îl oferim copiilor tipici și atipici de a avea o viață de independentă
- Să ai abilități foarte bune de comunicare
- Să demonstrezi abilitatea de a construi și menține relații de business
- Să ai experiență sau abilitatea de a atrage persoane care să susțină cauza noastră, în special prin intermediul companiilor în care își desfășoară activitatea în roluri de leadership, CSR, ESG, relații publice
- Să demonstrezi abilitatea de a te concentra pe îndeplinirea obiectivelor de fundraising și atingerea acestora printr-o bună prioritizare și organizare, management de proiect, management de resurse umane
- Să dai dovadă de reziliență, perseverență în activitatea de fundraising, abilitatea de a face față provocărilor aduse de poziția de fundraiser
- Ne-am bucura să fii creativ și să ai spirit antreprenorial în preluarea activității de fundraising

Cerințe
- Studii universitare absolvite
- Un plus: formare sau experiență anterioară în fundraising sau vânzări
- Nice to have: experiență de management al voluntarilor, organizare de evenimente

Ce îți oferim:
- un mediu de lucru prietenos;
- program flexibil și posibilitatea de a lucra remote, dar și de a te întâlni săptămânal cu echipa
- bonusuri la atingerea targeturilor de fundraising

Așteptăm CV-ul tău la adresa mihaela@asociatia-activity.ro. Opțional: dacă ai un portfoliu pe care vrei să ni-l prezinți, anexează-l pe e-mail alături de CV.

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Analiza practică a comportamentului problemă este un model important de evaluare care poate crește probabilitatea de a ajunge la un tratament cât mai eficient pentru copiii cu tulburări de spectru autist. Mai multe studii au descris utilizarea Analizei Relației Sintetizate Intervievate-Informate (IISCA) pentru a arăta variabilele care influențează comportamentul problemă într-o varietate de cazuri, participanți și medii de lucru. În toate cercetările, IISCA a contribuit la înțelegerea factorilor care au provocat comportamentul problematic și stimulii care au influențat menținerea lor.

Componentele de bază ale analizei IISCA includ condiții multiple de testare și control pentru a evalua sensibilitatea comportamentului problemă în contexte izolate.

În ce constă analiza IISCA atunci când vine vorba de înțelegerea comportamentului problematic?

Primul pas constă într-un interviu deschis și detaliat cu părinții înainte de analiza în sine pentru a identifica informații importante, ce pot fi folosite mai târziu pentru a construi ipoteze privind factorii și stimulii ce pot influenţa comportamentul problematic. Rezultatele interviului sunt folosite pentru a realiza condițiile de testare și control potrivite pentru copil, care ajută la stabililirea contextului de testare și presupusa relație cu stimulii.

O analiză IISCA bazată pe performanță presupune o unică recompensare ce este întreruptă de introducerea unui factor de stimulare a comportamentului problematic. În aceste situații, evaluatorii sunt pregătiți să ofere un stimul de întărire la prima apariție a comportamentului problemă, atât grav, cât și mai puțin grav. Un aspect critic al IISCA pe bazează pe faptul că persoana evaluată trebuie sa fie relaxată înainte de introducerea primului stimul de către evaluator.

Exemple din practica terapeutică

Un exemplu concret din literatura de specialitate a constat în utilizarea IISCA pentru a evalua un comportament problematic sever în rândul a cinci copii cu autism internați într-o clinică din sudul Italiei. Interviul deschis, despre care am discutat și mai sus, a fost util în confirmarea presupușilor factori și stimuli în situația fiecărui comportament problematic al fiecărui particpiant. Informațiile bogate obținute prin interviurile deschise au făcut posibilă identificarea stimulilor relevanți din punct de vedere cultural ce pot influența comportamentul problematic.

De asemenea, durata scurtă de timp pentru efectuarea acestui model de analiză a contribuit și la siguranța participanților și a terapeuților. Analiza IISCA bazată pe performanță este sensibilă la diferențele culturale și la experiențele individuale de viață ale participanților.

În concluzie, analiza IISCA provoacă răspunsuri diferite în funcție de caracteristicile participanților. Avantajul este faptul că în acest fel poți adapta modelul terapeutic în funcție de nevoile fiecărui copil, dar și în funcție de profilul său cultural. De aceea, interviul inițial rămâne decisiv pentru evoluția analizei.

Bibliografie:

Luigi Iovino, Floriana Canniello, Roberta Simeoli, Maria Gallucci, Rosaria Benincasa, Davide D’Elia, Gregory P. Hanley & Anthony P. Cammilieri (2022): A new adaptation of the Interview-Informed Synthesized Contingency Analyses (IISCA): The performance-based IISCA, European Journal of Behavior Analysis, DOI: 10.1080/15021149.2022.2093596

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Pentru mulți părinți, deprinderile de autoservire, cum ar fi spălatul pe dinți, închiderea unui nasture sau îmbrăcatul, par lucruri obișnuite. Însă pentru familiile care cresc un copil cu autism, aceste abilități devin adevărate repere de progres și independență.
Mai mult:
Imaginează-ți că intri într-o cameră plină de oameni, lumini puternice, zgomote care se suprapun și fețe care îți cer o reacție, dar creierul tău nu reușește să filtreze nimic.
Mai mult:
A fi părinte este o aventură plină de emoții, provocări și satisfacții. Atunci când copilul tău are o Tulburare de Spectru Autist (TSA), această aventură capătă culori mai intense.
Mai mult: