Povestea lui Sorin, băiețelul care a învățat să lupte de la 4 ani
Sorin avea doar 4 ani când a venit la asociația noastră. La prima întâlnire, părinții acestuia erau îngrijorați de faptul că nu reușea să socializeze cu colegii de grădiniță, se juca de cele mai multe ori singur, făcând niște mișcări repetitive și spunând diverse texte învățate de la televizor sau din povești. Nici acasă lucrurile nu stăteau prea bine pentru că avea probleme legate de alimentație, Sorin preferând să mănânce doar anumite alimente.
Nu reușea să se conecteze cu părinții, nu stabilea contact vizual, nu reușea să stea foarte mult într-o sarcină și nici să spună ceea ce își dorea.
Sorin a început să vină zilnic la Activity pentru sedințe individuale de terapie ABA. În timp, a început să participe și la grupuri de socializare cu alți copii care aveau nevoie să își dezvolte abilitățile necesare mediului școlar - să asculte o cerință, să ridice mâna, să aștepte rândul sau să realizeze diverse activități în echipă.
Pentru o integrare bună și o monitorizare în mediul educațional, coordonatorul lui Sorin a mers în grădiniță pentru a-l observa și pentru a discuta cu cadrele didactice. Aceste intervenții au continuat și în școală, în clasele primare – etapă esențială pentru a stabili planul de intervenție pentru orice copil cu autism.
Pentru că evoluția lui Sorin a fost foarte bună, în timp, a început să iasă în oraș pentru a merge la bibliotecă, pentru a vizita un muzeu sau pentru a realiza diverse cumpărături.
Părinții lui Sorin au înțeles importanța terapiei, l-au adus constant la ședințe, scurtând sau chiar renunțând la vacanțe, iar ei au participat la toate workshopurile organizate de specialiștii Activity pentru părinți.
În prezent Sorin este în clasa a V-a, merge singur la școală, are prieteni și este printre cei mai buni elevi din clasă.
Are nevoie în continuare de sprijinul nostru pentru a-și putea gestiona anxietatea și pentru a reuși să aibă mai multă încredere în el. Vine la Activity o dată pe săptămână, dar are nevoie de cel puțin două ședințe individuale pe săptămână și una de grup.