Autismul este o tulburare de dezvoltare infantilă care se manifestă evident după primele 18 luni de la naștere, chiar dacă anumite aspecte sunt remarcabile și inaintea împlinirii acestei vârste.
În primele luni de viață, simptomatologia prezentată în continuare, nu indică neapărat o posibilă tulburare:
- De la 0 la 2 luni: poate fi remarcabil lipsa contactului vizual, interesul pentru chipul uman (in special, pentru chipul matern).
- De la 2 la 8 luni: lipsa raspunsului atunci când acesta este strigat pe nume, indicarea obiectelor dorite, dezvoltarea limbajului care în primele luni de viață al dezvoltării normale se caracterizează prin gângureală.
Așadar,simptomele descrise mai sus nu sunt decisive pentru diagnosticul de autism dar nici absența uneia dintre aceste simptomenu exclude diagnosticul.
Simptomele sunt vizibile în majoritatea cazurilor de la vârsta de 18 luni însă este foarte important ca pe parcursul primului an de viață să acordăm o atenție mai mare semnelor care indică diferențe față de dezvoltarea normală a bebelușului, nu pentru un posibil diagnostic, acest lucru fiind foarte complicat, ci pentru a realiza mici activițăți care să ajute la evoluția copilului.
Tulburare psihologică
Din punct de vedere al mecanismelor și al proceselor psihologice, autismul este înțeles a fi o tulburare a intersubiectivității și a cogniției sociale. De la vârste foarte mici, persoanele cu autism prezintă dificultăți în a interpreta corect emoțiile, dorințele și perspectiva sau punctul de vedere a celor din jur. Ele nu reușesc să anticipeze comportamentul altor persoane, nu înțeleg glumele sau alte expresii nonliterale. Nu reușesc să mențină conversații și relații personale complexe, iar capacitatea de descriere a trăirilor proprii sau trăirilor altor persoane este deficitară. În tulburarea de spectru autist, viața social nu este singura afectată. De asemenea, sunt alterate și procesele cognitive de bază ca atenția susținută, atenția selectivă, capacitatea de învățare și integrare a informației dar și procesele neuropsihologice complexe ca limbajul, controlul executiv ce este fundamental în reglarea comportamentală.
Intersubiectivitatea poate fi înțeleasă din mai multe perspective, în funcție de situația în care se află individul. Dacă este afectată zona primară, interacțiunea subiectivă lipsește, astfel încât copilul cu autism o va dezvolta datorită procesului de amprentare și nu datorită dezvoltării sociale.
Comorbiditatea este un punct important deoarece poate afecta procesul de dezvoltare a comunicării sau percepția stimulilor vizuali, auditivi, etc.
În concluzie, trebuie să fim atenți și să ținem cont de diferențele care apar în evoluția fiecărui individ pentru a putea lucra direct pe nevoile acestuia.
Funcția psihologică a persoanelor cu autism prezintă patru deficite ale procesării mentale:
- Deficit al intersubiectivității (primare și secundare)
- Deficit al funcțiilor executive
- Deficit al coerenței centrale
- Deficit al teoriei minții
La ce se referă intersubiectivitatea?
- Relațiile umane se bazează pe subiectivitate,
- Subiectivitatea este prezentă în mintea fiecărei persoane,
- Relații mentale (te pui în mintea altei persoane și gândești un lucru sau altul fără să te bazezi pe ceva obiectiv),
- Anticiparea comportamentului celuilalt,
- Relațiile umane se bazează pe comunicare reciprocă,
- Conceptele interrelaționale, relațiile, reciprocitatea și interacțiunile sunt relaționate cu subiectivitatea.
Așadar, intersubiectivitatea se referă la relația subiectivă dintre persoane; astfel, prima condiție ca intersubiectivitatea să se manifeste este prezența a cel puțin două persoane.
Intersubiectivitatea primară se referă la schimbul didactic interactiv dintre mamă și bebeluș, în absența limbajului, a stărilor emoționale și afective. În primele 8 luni de viață, există interschimburi de gesturi, stimului, tonalitate, informație nonverbală; starea afectivă este anticipată. De exemplu, atunci când bebelușul plânge, chiar daca nu există date obiective care să explice plânsul, mama știe ce trebuie să-i facă/dea.., s-a pus în mintea lui și a înțeles ce își dorește.
Intersubiectivitatea secundară apare după primele 8 luni de viață. Dacă în primele 8 luni de viață, interschimbul era didactic, începând cu această vârstă copilul își dă seama că există și alte persoane sau lucruri care îl înconjoară. Copilul începe să fie atras de obiecte, mâncare, biberon astfel încât relația devine una triadică; bebelușul se folosește de acțiuni comunicative cu intenție de interschimburi comunicative. De exemplu, bebelușul își privește mama, apoi privește ursulețul iar apoi din nou își privește mama. Mama îi dă biberonul iar copilul se uită din nou la ursuleț. El încearcă prin comunicarea nonverbală să își exprime dorințele.
În cazul în care intenția nu există, nu putem vorbi despre intersubiectivitate. Dacă mama se poziționează lângă un copil care se joacă iar el nu o introduce în jocul său, nu există intenție, așadar, nu exista intersubiectivitate.
Apariția limbajului implică intenția comunicativă. Intenția comunicativă poate fi imperativă (intenția de a cere) sau declarativă (intenția de a împărți). De la 12 luni, acest deficit apare nu doar în jocul simbolic ci și în protodialog (dialog în absența limbajului).
Deficitul intersubiectivității secundare implică alterarea mecanismelor ce permit stabilirea relațiilor socio-emoționale și afective; atenția împărtășită.
Atât relațiile socioemoționale și afective cât și cele sociale sunt relații care se stabilesc între persoane. Există anumite relații sociale care nu sunt socio-emoționale și afective deoarece nu implică interschimburi emoționale și afective (relații fizice).
Relațiile fizice sunt similare relațiilor sociale? Trăim într-un mediu înconjurat de stimuli fizici; în relațiile fizice, individul nu este considerat o entitate socială. În relațiile sociale, se produce un interschimb. Relațiile sociale și relațiile fizice sunt complementare, dar pot fi unite; de exemplu, un zâmbet produce un interschimb subiectiv. Relațiile cu obiecte par a fi de caracter mecanic și nu emoțional (nu se așteaptă o gratificare emoțională).
Deficit în funcțiile executive
Funcția executivă se referă la acele abilități care permit o organizare eficace a comportamentelor în scopul de a ne îndeplini scopurile și de a rezolva problemele. La copii, această funcție apare sub forma unor scheme anticipatorii pentru acțiune.
În cazul copiilor cu TSA, afectate sunt urmatoarele aspecte:
- Mecanismele inhibării răspunsurilor irelevante activității.
- Utilizarea strategică a secvențialității acțiunilor.
- Reprezentarea mentală a activității.
Atunci când dorim să realizăm o activitate, planificăm pașii și secvențele. Pentru a realiza o acțiune, prima dată trebuie să asimilăm o schemă, niște pași pe care trebuie să îi urmăm. Dacă schema pe care și-o propusese să o urmeze nu funcționează, copilul care s-a dezvoltat normal va folosi o altă schemă; în schimb, copilul cu TSA va încerca să folosească repetat aceeași schemă chiar dacă aceasta nu funcționează. Un exemplu concret îl găsim adesea în viața de zi cu zi; dacă un copil se îndreaptă spre o ușă iar aceasta nu se deschide, va încerca să o deschida folosind o altă metodă.
În timpul realizării activităților pot apărea diverși stimuli care pot capta atenția copilului. Din cauza interferențelor care pot apărea, un copil cu TSA care este înconjurat de stimuli interesanți pentru el poate să nu reușească să finalizeze activitatea.
De asemenea, cum am mai spus, secvențialitatea acțiunilor poate fi eronată odata ce strategia de acțiune a fost greșit propusă. Nu sunt capabili să învețe secvențialitatea acțiunilor. Ceea ce le permite să aibă secvențele acțiunii este reprezentarea mentală. Cei cu TSA prezintă deficite atât în programarea inițială cât și în reprezentare și execuție.
Deficit în coerența centrală
Coerența centrală este importantă în ceea ce înseamnă procesarea tuturor informațiilor. Această capacitate este relaționată cu funcția executivă.
Lipsei coerenței centrale implică incapacitatea persoanei de a ține cont de toate informațiile pe care le primește. Informațiile sunt canalizate de către cele 5 simțuri. Copii cu autism nu sunt capabili să fie coerenți cu toată informația pe care o primesc. De exemplu, când un profesor vorbește în clasă, copii sunt atenți la informația transmisă verbal, la gesturi, poziția corpului, etc; În cazul copiilor cu autism, conectarea cu toate mesajele transmise prin diferitele canale de informație nu este posibilă.
Deficit în teoria minții
Teoria minții implică conceptul de intersubiectivitate.
Exemplu de situații:
- Mama și copilul se plimbă, trec strada pe la o trecere de pietoni, moment în care o mașină se apropie, copilul vede mașina, dar mama țipă „ai grijă”.
- Copilul se află în spatele unui coș de gunoi și nu vede mașina venind…, mama țipă “oprește-te”.
Atitudinea mamei în fața celor doua situații este total diferită. În cel de-al doilea exemplu, mama a fost capabilă să se pună în mintea copilului și să își dea seama că acesta nu a văzut mașina venind. Aceste reacții au fost studiate și pe maimuțe însă rezultatele au arătat că mama-maimuță nu este capabilă să se pună în mintea copilului-maimuță.
Este importantă distincția între intersubiectivitate și empatie. Intersubiectivitatea se referă la înțelegerea cognitivă a celuilalt iar empatia face referire la înțelegerea emoțională.
Așadar, teoria minții este o capacitate meta-reprezentațională: atribuirea celorlalți o “minte” distinctă de a sa, minte ce are intenții, minte care poate deveni cauza și explicația celor ce se petrec în jur, și care, poate deveni cauza şi explicaţia celor ce se petrec în jur; şi care sunt pe această cale anticipate.
Sebastiana Groza
Psiholog Clinician, terapeut ABA
Sursa:
http: //autismodiario.org/2014/03/07/comprendiendo-los-primeros-sintomas-del-autismo/