Strategii pentru a încuraja comportamentele pozitive

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor – atât pentru binele lor cât și pentru a celorlalți.

Atât noi adulții (părinți, educatori, terapeuți etc.) cât și copiii, nu suntem ființe perfecte, totuși, cea mai bună metodă de predare necesită un plan de disciplină eficient. E important pentru părinți și pentru specialiști să știe cum să gestioneze comportamente probleme dar și cum să încurajeze comportamentele pozitive. O disciplină bună, cu alte cuvinte, duce la o predare bună și la vremuri bune.

Încurajarea comportamentelor pozitive poate implica un efort mai mare atât pentru adult cât și pentru copil- decât gestionarea comportamentelor problemă. De aceea, vă propunem câteva metode simple pentru a ajuta la încurajarea acțiunilor pozitive la copilul dumneavoastră. Uneori veți putea pune în aplicare doar una dintre aceste metode, alteori vă veți folosi de două sau chiar trei metode.

O primă metodă este întărirea pozitivă/lauda. Laudele ar trebui să apară des, în fiecare zi. Numărul laudelor și a alor interacțiuni pozitive ar trebui să depășească numărul comentariilor negative la un raport de aproximativ trei la unu (trei laude la un comentariu negativ). Un prim gând ar putea fi că acest lucru este aproape imposibil sau greu de făcut, însă dacă vă uitați cu atenție, nu ar trebui să apară probleme în a găsi un comportament pozitiv de întărit. Câteva exemple ar putea fi: “Ți-ai început temele singur! Ești foarte tare”, “Ți-ai pus hainele înapoi în dulap, super!”, “Te-am văzut cum ai jucat astăzi fotbal. Te-ai descurcat foarte bine!”.

Odată ce ați pus copiii să realizeze cu succes un anumit comportament pozitiv, întărirea pozitivă poate ajuta la menținerea cooperării sau a performanței bune. Cu toate acestea, trebuie acordată o mare atenție la cum oferim aceste laude deoarece acestea ar trebui adaptate într-o oarecare măsură pentru fiecare copil și fiecare situație în parte. Unii copii preferă întărirea verbală pozitivă emoțională și elaborată, în timp ce altora nu le place.

Două trucuri suplimentare care pot ajuta ca laudele să aibă un efect și mai mare la stima de sine a copilului: lăudați copilul în fața altor oameni și oferiți laude neașteptate.

„Cronometrele de bucătărie” sunt dispozitive minunate pentru încurajarea unui comportament pozitiv la copii. Cronometrele, de orice fel chiar, pot fi de mare ajutor pentru aproape orice comportament pozitiv – fie că este vorbă de a-și pune hainele înpoi, de a strânge după o activitate sau de o tranziție dintre două activități. Copiii, în mod special cei mai micuți, au tendința naturală de a dori “să bată” dispozitivul mecanic de ticăituri.

O altă strategie prietenoasă și motivantă este graficul. Cu graficele, veți folosi ceva ca un calendar pentru a ține evidența a diferitelor comportamente pozitive ale copilului. Puteți pune acest calendar fie pe biroul copilului sau să le afișați într-un loc cât mai vizibil și ușor de accesat. Un astfel de calendar poate fi personalizat în funcție de copil. De exemplu, zilele săptămânii vor fi trecute orizontal în partea de sus iar comportamentele vizate vor fi trecute unul sub celălalt în partea stângă. În momentul în care copilul finalizează sarcina în mod satisfăcător, puteți indica acest lucru în calendar cu stickere pentru copiii mai mici și numere, puncte sau note pentru copiii mai mari.

Cu aceste calendare, întărirea pozitivă poate veni din trei lucruri: graficul în sine, laudele din partea adultului și satisfacția de a face o treabă bună. Putem numi aceste trei lucruri întăritori naturali. Scopul este de a ajuta copilul să dezvolte o motivație intrinsecă, mai degrabă decât să fie motivat doar de o recompensă extrinsecă/recompensă artificială. Uneori, totuși, întăritorii naturali pot să nu fie suficienți pentru a-l motiva pe copil să îndeplinească o sarcină iar atunci veți putea recurge la recompense artificiale (de exemplu: tokeni colorați, stickere, desert, timp extra pentru o activite plăcută etc.).

Acestea sunt doar câteva strategii pentru a întări comportamente pozitive. Cu timpul, punându-le în aplicare, vă va fi mult mai ușor să veniți cu strategii proprii. Ceea ce este important de reținut este că atunci când implementăm o intervenție, consecvența este necesară pentru a vedea rezultate – fie că sunt mici, fie că sunt îmbunătățiri majore.

Bibliografie:

Phelan, T. & Schonur, J. (2016). 1-2-3 Magic in the Classroom

Articol scris de: Lazăr Tanita – terapeut și coordonator Asociația Activity.

Posted in articole and tagged , , , , , , , , , .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.