Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Ce este ADHD? Caracteristici, diagnostic şi intervenţie

Caracteristici

ADHD reprezintă o tulburare neurobiologică caracterizată printr-o dezvoltare necorespunzătoare de inatenţie (deficit de atenţie), hiperactivitate şi impulsivitate, simptome ce pot apărea în diferite contexte sociale (acasă, în parc, la şcoală sau în alte activităţi sociale). (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Afectează în mod negativ activităţile şcolare şi profesionale. La debut, ADHD, indiferent dacă este însoţit sau nu de întârziere mintală, se poate manifesta cu hiperactivitate, deficit de atenție, copilul atinge jucăriile fără a se juca cu ele, este capabil să iniţieze şi să menţină relații sociale doar pe perioade scurte, are limbaj expresiv prezent, dar cu valoare de „cuvânt-propoziție“, nu respectă regulile și nu înţelege interdicţia. (Dobrescu, 2003 apud Rad, Costinescu & Dobrescu, 2008).

Este o tulburare de comportament frecvent diagnosticată în copilărie, fiind estimat că poate afecta 3 până la 7 % dintre copiii care au vârstă şcolară. De cele mai multe ori, simptomatologia persistă şi la vârsta adolescenţei, precum şi la cea adultă. (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009) Conform studiilor de specialitate, ADHD este o tulburare care se transmite ereditar, de la părinţi la copii. Cu toate acestea, poate fi și rezultatul unei corelaţii dintre acești factori ereditari cu cei de mediu şi psihosociali. Evenimentele care pot declanşa apariţia acestei tulburări poate fi, de exemplu, un mediu familial în care apar frecvent tensiuni sau lipsa unui climat afectiv şi relaţiile ce se stabilesc în aceasta.

Diagnostic

Pentru a fi diagnosticat, simptomele trebuie să persiste cel puţin 6 luni, la o intensitate necorespunzătoare nivelului de dezvoltare, afectând negativ activităţile sociale, dar şi pe cele din mediul şcolar şi profesional. 

Fiecare dintre cele trei medii implică următoarele simptome:

Deficitul de atenţie (DSM-5, 2016):

  • lipsa capacităţii de concentrare asupra detaliilor, individul are tendinţa să omită sau să rateze detalii în cazul unor sarcini, iar munca nu este temeinică.
  • dificultăţi în menţinerea atenţiei în efectuarea unor sarcini sau în activităţi distractive (de exemplu, în cadrul jocului)
  • lipsa unei capacităţi de a asculta interlocutorul
  • dificultăţi în urmarea exactă a unor instrucţiuni, în finalizarea unor sarcini (de exemplu, teme, activităţi casnice)
  • dificultăţi în a se implica în sarcini ce presupun un nivel de efort ridicat
  • deseori are tendinţa de a pierde obiectele necesare unor sarcini sau activităţi (de exemplu, instrumente de scris, chei, ochelari, cărţi)
  • de cele mai multe ori este distras de stimuli externi

Hiperactivitate (Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’, 2009, pag. 88-89):

  • dificultăţi în a respecta reguli sociale (de exemplu, aşteptarea rândului)
  • adesea se joacă cu picioarele, cu mâinile sau se foieşte pe scaun
  • dificultăţii de a aştepta pe scaun
  • are tendinţa de a vorbi excesiv de mult
  • de cele mai multe ori se află într-o continua mişcare

Impulsivitate:

  • nu are capacitatea de a aştepta să i se adreseze o întrebare, venind deja cu formularea răspunsului
  • adesea îi întrerupe sau deranjează pe ceilalţi, intervine în conversaţii sau în jocurile altora

Intervenţie

Diagnosticul este stabilit de medicul specialist psihiatru. Pe baza unei evaluări complexe, se realizează o anamneză din care medicul obţine informaţii cu privire la istoricul copilului de la părinte şi educatori, ulterior interpretând rezultatele testelor psihologice specifice.

Pe lângă medicamentaţie, foarte importantă este şi angajarea copilului într-un program de terapie comportamentală în care acesta să aibă reguli clare, iar programul de intervenţie să vizeze următoarele aspecte:

  • dezvoltarea atenţiei şi capacităţii de concentrare
  • îmbunătăţirea performanţelor şcolare
  • diminuarea comportamentului agresiv
  • creşterea încrederii în sine

Bibliografie:

  1. Organizația ,,Salvaţi Copiii’’. 2009. Ghid de intervenţie psihosocială destinat profesioniştilor care lucrează cu copiii cu vârste între 0-6/7 ani cu probleme de sănătate mintală. Bucureşti: Speed Promotion.
  2. DSM-5 2016: manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale.Ed. a 5-a. Bucureşti: Editura Medicală Callisto.
  3. Rad, F., Costinescu, R., Dobrescu, I. 2008. ADHD şi tulburarea de spectru autist la vârste mici. În Revista Română de Pediatrie-XVII, Nr.1

Articol scris de Alexandra Ghilință și Raluca Brehoi

Urmăriți evenimentul Mituri și realități despre ADHD

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Evaluarea comportamentului problematic la copii cu ajutorul analizei de contingență sintetizată (IISCA)

Analiza practică a comportamentului problemă este un model important de evaluare care poate crește probabilitatea de a ajunge la un tratament cât mai eficient pentru copiii cu tulburări de spectru autist. Mai multe studii au descris utilizarea Analizei Relației Sintetizate Intervievate-Informate (IISCA) pentru a arăta variabilele care influențează comportamentul problemă într-o varietate de cazuri, participanți și medii de lucru. În toate cercetările, IISCA a contribuit la înțelegerea factorilor care au provocat comportamentul problematic și stimulii care au influențat menținerea lor.

Componentele de bază ale analizei IISCA includ condiții multiple de testare și control pentru a evalua sensibilitatea comportamentului problemă în contexte izolate.

În ce constă analiza IISCA atunci când vine vorba de înțelegerea comportamentului problematic?

Primul pas constă într-un interviu deschis și detaliat cu părinții înainte de analiza în sine pentru a identifica informații importante, ce pot fi folosite mai târziu pentru a construi ipoteze privind factorii și stimulii ce pot influenţa comportamentul problematic. Rezultatele interviului sunt folosite pentru a realiza condițiile de testare și control potrivite pentru copil, care ajută la stabililirea contextului de testare și presupusa relație cu stimulii.

O analiză IISCA bazată pe performanță presupune o unică recompensare ce este întreruptă de introducerea unui factor de stimulare a comportamentului problematic. În aceste situații, evaluatorii sunt pregătiți să ofere un stimul de întărire la prima apariție a comportamentului problemă, atât grav, cât și mai puțin grav. Un aspect critic al IISCA pe bazează pe faptul că persoana evaluată trebuie sa fie relaxată înainte de introducerea primului stimul de către evaluator.

Exemple din practica terapeutică

Un exemplu concret din literatura de specialitate a constat în utilizarea IISCA pentru a evalua un comportament problematic sever în rândul a cinci copii cu autism internați într-o clinică din sudul Italiei. Interviul deschis, despre care am discutat și mai sus, a fost util în confirmarea presupușilor factori și stimuli în situația fiecărui comportament problematic al fiecărui particpiant. Informațiile bogate obținute prin interviurile deschise au făcut posibilă identificarea stimulilor relevanți din punct de vedere cultural ce pot influența comportamentul problematic.

De asemenea, durata scurtă de timp pentru efectuarea acestui model de analiză a contribuit și la siguranța participanților și a terapeuților. Analiza IISCA bazată pe performanță este sensibilă la diferențele culturale și la experiențele individuale de viață ale participanților.

În concluzie, analiza IISCA provoacă răspunsuri diferite în funcție de caracteristicile participanților. Avantajul este faptul că în acest fel poți adapta modelul terapeutic în funcție de nevoile fiecărui copil, dar și în funcție de profilul său cultural. De aceea, interviul inițial rămâne decisiv pentru evoluția analizei.

Bibliografie:

Luigi Iovino, Floriana Canniello, Roberta Simeoli, Maria Gallucci, Rosaria Benincasa, Davide D’Elia, Gregory P. Hanley & Anthony P. Cammilieri (2022): A new adaptation of the Interview-Informed Synthesized Contingency Analyses (IISCA): The performance-based IISCA, European Journal of Behavior Analysis, DOI: 10.1080/15021149.2022.2093596

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Comportamentul problematic la copii: Rezolvarea începe cu o evaluare obiectivă

Comportamentul problematic la copii: Rezolvarea începe cu o evaluare obiectivă

Clinicile de specialitate și, în general, psihologii, primesc numeroase solicitări de intervenție în cazurile de comportamente problematice la copii. De multe ori, aceste situații vin la pachet cu un diagnostic și presupun un demers terapeutic complex.

Totuși, dacă analizăm doar intervenția privind comportamentul problematic la copii, trebuie să ne concentrăm, în primă fază, pe evaluare.

Care sunt etapele evaluării comportamentului problematic?

Procesul de evaluare practic are etape principale:

  1. evaluarea indirectă (bazată pe lipsa obervațiilor);
  2. evaluarea descriptivă (bazată pe obervații directe asupra mediului de lucru, unde se află copilul evaluat și ceea ce se află în jurul lui)
  3. analiza practică (bazată atât pe observații directe, cât și pe manipularea mediului de lucru, adică schimbarea anumitor lucruri din mediu pentru a determina modificarea comportamentului).

Este recomandată o evaluare cu cât mai mult detalii având în vedere că se pot omite unele aspecte importante. O tehnică utilă în acest sens este interviul pentru că aduce clarificări referitoare la comportamanetele obișnuite, neproblematice, cât și cele unice sau de moment. Pentru o analiză bine făcută este necesară o relație puternică între client (copil, dar și familie) și terapeut în timpul procesului de interviu și de observație.

Observația și interviul pot avea loc în contexte de joacă și alte momente de petrecere a timpului liber alături de introducerea unor recompense (întăritori) automați.

Care este rolul interviului în evaluarea comportamentelor problematice?

Rolul interviului este de a descrie dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber și de a identifica posibilele motive care conduc la comportamentul problematic.

Nu există o rețetă standard, dar sunt câțiva pași importanți în diminuarea comportamentelor problematice

Dincolo de observație și interviu, terapeutul trebuie să aibă în vedere o serie de ședinte de cercetare 1 la 1 cu copilul. De asemenea, este recomandată realizarea unui grafic care să conțină toate informațiile primite în urma interviului și analizei, alături de interpretarea acestora. Graficului i se adaugă explicațiile pentru procesele comportamentale – cum s-a ajuns în acest stadiu. Nu în ultimul rând, toate aceste analize trebuie prezentate tuturor persoanelor care intră în contact cu copilul.

Care este sursa comportamentelor problematice?

De cele mai multe ori, comportamentele problematice se învață din mediul înconjurător (familie, școală, alte contexte frecvente din viața copilului) și sunt reacții care servesc unui scop al copilului. Practic, simte sau crede că prin acest fel de a relaționa își va atinge un anumit obiectiv. Nu există copii agresivi, ci contexte care susțin agresivitatea, iar un comportament problematic se poate dezvolta și menține în condiții obișnuite, în absența unui factor specific cu putere mare de a declanșa o schimbare.

În concluzie, etapa de evaluare este decisivă atunci când vine vorba de ajutarea copiiilor cu provocări comportamentale. Din aceasta derivă următorii pași foarte importanți pentru diminuarea comportamentelor problematice.

Bibliografie:

Hanley, G. P. (2012). Functional assessment of problem behavior: Dispelling myths, overcoming implementation obstacles, and developing new lore. BAP, 5, 54-72.

Articol scris de Ena Rădoi, terapeut

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:

Tătici în criză! Cum să gestionez un copil „neastâmpărat”?

“Eu nu mai pot…”

“Ce nu am făcut?”

“I-am spus de o mie de ori…”

“Sunt sătul…”,

“Ce s-a întâmplat cu copilul nostru?”

“Cu ce am greșit?”.

Acestea sunt doar câteva expresii și întrebări pe care atâția tătici le folosesc când simt că au pierdut controlul în ceea ce privește relația cu propriul copil și că au făcut tot ceea ce au știut și nimic nu a funcționat.

 

Care este motivul pentru care se ajunge la acest nivel de furie și se creează un astfel de conflict în cadrul familiei?

Este important să clarificăm faptul că orice relație se influențează reciproc. Modul în care părinții interacționează cu cei mici influențează modul în care cei mici se vor comporta cu părinții lor.

Să urmărim secvența:

 

  1. Tatăl îi spune copilului să facă ceva.
  2. Copilul amână să facă acel lucru sau refuză categoric realizarea lui.(acum, imaginați-vă această secvență repetându-se de mult mai multe ori şi în mai multe contexte în timpul unei zile).
  3. Această situație îi provoacă furie tatălui.
  4. În final, tatăl țipă, amenință, reproșează.

 

Ce pot face tăticii în această situație?

Foarte important este să înteleagă că aceste comportamente indezirabile ale copilului hiperactiv nu sunt rezultatele unei intenții deliberate de a-i enerva sau hărțui pe cei din jur şi că un copil hiperactiv are următoarele dificultăți:

  • Focusarea și menținerea atenției
  • Autocontrol deficitar – să gândească înainte de a acționa
  • Gestionarea ineficientă a timpului
  • Amânarea recompensei. Ei au nevoie de recompensare imediată chiar dacă știu că acest lucru poate conduce la sancțiune (retragerea unui privilegiu).

 

Cu toate aceste dificultăți nu este recomandat să se ajungă la o aprobare sau tolerare a comportamentelor indezirabile. Este recomandat ca aceste comportamente indezirabile să fie văzute ca o provocare ce poate fi depășită cu implicarea adulților de referință din viața copilului (spre exemplu atunci când frânele bicicletei nu mai funcționează, cel care se plimbă se implică mai mult pentru a putea opri bicicleta). Astfel dacă părinții sunt constanți și consecvenți vor avea și rezultate.

 

Primul pas este să stabiliți o listă de priorități, care sunt comportamentele țintă ale intervenției. O bună parte din conflictele cu proprii copii, în realitate bine analizate şi folosind simțul umorului, nu merită atât de multă furie! Cred că obiectivul general al părinților este să crească copii sănătoși care să devină adulți independenți  si cu autocontrol indiferent de suișurile și coborâșurile drumului spre atingerea acestui obiectiv.

 

 

 

Ce ar trebui să învețe să facă tăticii:

  • Să ofere atenție pozitivă comportamentelor adecvate ale copiilor
  • Să utilizeze limitat și într-o manieră eficientă pedeapsa
  • Să petreacă timp de calitate cu copilul
  • Să formuleze corect instrucțiunile
  • Să stabilească reguli clare în ceea ce privește comportamentul copilului
  • Să fie consecvent și perseverent în aplicarea consecințelor stabilite pentru respectarea sau nerespectarea regulilor stabilite

 

Este important ca tăticii să se implice în creșterea și educarea copiilor respectând normele care să îi ajute pe copii șă își dezvolte adecvat stima de sine și autocontrolul, astfel înbunătățindu-le şi abilitățile sociale. Acest lucru fiind făcut indiferent de emoția pe care o simțim (furie, tristețe) în contextele în care copilul manifestă comportamente indezirabile și fără să refuzăm să îi oferim doza zilnică de afecțiune! Copilul este recomandat să simtă sprijinul, aprecierea, dragostea necondiționată a tăticilor. El trebuie învățat că este omenesc să greșești și că părinții vor fi acolo să îi sprijine și să îl ajute să se corecteze.

În cadrul acestui maraton de educare și creștere al copilului nu este importantă viteza cu care se face acest lucru ci continuitatea și consecvența procesului. Conștientizând scopul pe care fiecare părinte  îl are de atins, acest maraton care poate fi greu, lung şi/sau cu obstacole se va încheia cu liniștea și fericirea familiei.

 

Andrei Ionel Mocanu

Analist Comportamental in curs de acreditare BACB

Psiholog, psihoterapeut cognitiv – comportamental

 

 

Sursa: http://www.redcenit.com/noticias/padres-al-borde-de-un-ataque-de-aprendiendo-a-controlar-el-tdah/#more-800