Primii pași pentru începerea programului de toaletă

Primii pași pentru începerea programului de toaletă

Este bine știut faptul că scutecele reprezintă un cost suplimentar în sânul familiilor cu copii mici, ce testează răbdarea părinților în schimbarea lor. Odată cu creșterea celor mici, părinții sunt tot mai speriați de ideea începerii unui program de toaletă, iar nesiguranța acestora se amplifică în cazul copiilor cu autism, deoarece lupta cu simptomele tulburării nu este ușoară. Acest proces de învățare este tot mai dificil din cauza comportamentelor repetitive, copiii cu autism având probleme în a simți și a reacționa la senzația unei vezici pline sau a unor haine ude.

Cum abordăm această situație?

Deși părerile specialiștilor sunt împărțite, câteva lucruri sunt certe: niciodată copiii cu autism nu ar trebui să simtă rușine sau să fie forțați mai mult de capacitățile lor. Este nevoie de răbdare și consecvență, întrucât procesul este unul îndelungat, format din mai mulți pași peste care părinții nu ar trebui să sară.

„Când ar trebui să înceapă programul de toaletă copilul meu?” - este una dintre cele mai dese întrebări adresate de părinți, iar răspunsul este simplu: vârsta variază, iar controlul sfincterian se învață. Literatura de specialitate ne spune că în jurul vârstei de 2 ani și jumătate - 3 ani, copiii învață să folosească toaleta. Însă orice posibilă întârziere a controlului sfincterian, până la împlinirea vârstei de 3 ani, nu ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți.

Câteva statistici arată că până la vârsta de 5 ani, 85% dintre copii știu să meargă la toaletă, iar până la vârsta de 6 ani majoritatea copiilor au dezvoltat controlul atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

Cum știm când este momentul potrivit  pentru introducerea programului de toaletă?

Există câteva detalii la care putem fi atenți pentru a identifica pregătirea copilului: cel mic își scoate scutecul după ce acesta este ud sau murdar, se ascunde în locuri izolate pentru a urina, rămâne uscat pentru mult timp, stă pe toaletă fără a elimina ceva și vă caută privirea pentru o posibilă laudă.

Un prim pas în programul de toaletă constă în identificarea momentelor de eliminare a urinei și a scaunului, ce vă vor ajuta în stabilirea frecvenței cu care copilul va sta pe toaletă. Pe tot parcursul acestui program, este important ca cei mici să urmeze aceeași ordine a pașilor. De altfel, este important să-i oferiți copilului cantități mari de lichide, să-i verificați pantalonii și, nu în ultimul rând, nu uitați de recompense - o parte foarte importantă. Acest ciclu poate fi continuat până când copilul ajunge să folosească toaleta în mod constant, înlăturând treptat prompturile (verbale, fizice și gestuale).   

În final, programul de toaletă este unul dintre cele mai mari provocări peste care părinții sunt nevoiți să treacă, fiind un bun exemplu de răbdare și disciplină. Este vorba despre un întreg proces, în cadrul căruia recompensele și laudele nu trebuie să lipsească.

Bibliografie:

Abilitățile de autoservire la persoanele cu autism: o metodă sistematică de predare. Stephen R. Anderson, Amy L. Jablonski, Marcus L. Thomeer, Vicki Madaus Knapp; trad.: Ileana Achim.- București, editura Frontiera, 2013.

Articol scris de Cătălina-Ioana Chiriță, voluntar

 

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult:

Cum stimulăm vorbirea la copiii cu abilități verbale minime sau inexistente?

Cum stimulăm vorbirea la copiii cu abilități verbale minime sau inexistente?

Știu că este greu, dar există sisteme pe care le puteți folosi pentru a vă ajuta copilul să comunice chiar dacă este non-verbal. Folosirea unui sistem non-verbal este punctul cu care veți începe dacă piticul nu a vorbit niciodată sau dacă ați încercat să-l faceți să întrebe verbal, dar nu ați reușit. De exemplu, îl puteți ajuta să facă gestul legat de cuvântul „banană” în limbajul semnelor sau îi puteți arăta o poză cu o „banană”. Există câteva strategii eficiente pe care le puteți folosi pentru a vă crește șansele de a determina copilul non-verbal să vorbească care vă vor ajuta să comunicați mai clar:

  • Limbajul mimico-gestual;
  • Dispozitivele vocale artificiale;
  • PECS (sistem de comunicare cu schimb de imagini);

 Limbajul mimico-gestual ajută la îmbunătățirea vocalizării și le arată vizual copiilor că fiecare cuvânt este diferit. De exemplu, sunetele „minge” și „tort” sunt diferite, la fel ca semnele corespunzătoare. Așa cum se întâmplă în vorbire, există o mișcare diferită pentru fiecare cuvânt. Așadar, odată ce un copil învață semnul corect pentru prăjitură, este de obicei destul de ușor să înveți să folosești acel semn atunci când vede o imagine sau dacă este necesar, să răspunzi la întrebări precum „Numește ceva ce mănânci” cu același semn. Astfel, copilul are posibilitatea de a folosi semnele mimologice pentru a acoperi toți operanții. Dar limbajul mimico-gestual are și dezavantaje: Adulții trebuie să învețe să-l folosească astfel încât să fie eficient pentru copii. Adulții care lucrează cu copiii trebuie să înțeleagă principiile ABA, cum ar fi asociere, întăritori, indicii, învățarea de aproximare succesivă și indicii de diminuare.

Dispozitivele artificiale de comunicare vocală sunt sisteme artificiale de comunicare vocală (cu sinteză a vorbirii) sau, mai clar, dispozitive în care copilul selectează și apasă un buton, iar acesta reproduce vorbirea.

Sistemul PECS (sistem de comunicare cu imagini) reprezintă o abordare sistematică care constă în învățarea copilului să folosească imagini pentru a cere obiecte.

Unul dintre avantajele comune ale sistemului de comunicare vocală artificială și PECS este că imaginile din sistemul PECS și cuvintele generate de sistemul electronic sunt ușor de înțeles de către adulți și alți copii.

Un alt mod pentru a-i determina pe copii să vorbească constă în predarea limbajului semnelor, în contextul unei solicitări, fiind cea mai bună modalitate pe care o cunosc pentru a ajuta un copil care nu vocalizează sau vocalizează foarte puțin.

Există și alte lucruri pe care le puteți face pentru a încuraja vorbirea.

În primul rând, va trebui să îmbogățiți mediul copilului bombardându-l cu termeni simpli. Când mă implic prima dată într-un program de intervenție (fie acasă, fie la școală), aud un limbaj bogat folosit în prezența copilului, prea complex pentru cei care nu pot vocaliza pentru a înțelege. .

O altă modalitate de a transforma vorbirea într-un întăritor este de a încuraja și de a recompensa orice bolboroseală, sunet sau aproximări ale cuvintelor. Pentru a afla ce sunete scoate copilul și cât de des le scoate, stabiliți o perioadă de timp (15 minute de exemplu) și luați o bucată de hârtie pentru a nota ceea ce auziți. Faceți acest lucru de mai multe ori pentru a vă obișnui. Dacă auziți „ba ta ta” , apoi „ma ma” într-o perioadă de 15 minute, veți vedea că, deși rata de bolboroseală este lentă, capacitatea lui de a pune împreună consoanele și vocalele este destul de bună, iar sunetele pe care le scoate pot fi transformate în cuvinte.

Terapia logopedică poate fi, de asemenea, utilă, mai ales atunci când este utilizată ca parte a unei abordări comportamentale, dar terapia obișnuită a vorbirii eșuează adesea la copiii care nu vocalizează deloc. Acest lucru este subliniat de rezultatele bune obținute de logopezi precum Joanne Gerenser, Nancy Kaufman și Tamara Kasper, care au încorporat elemente de ABA în tehnicile pe care le-au folosit. Există mai multe tehnici, care s-au dovedit eficiente prin studii, care pot crește șansele unui copil de a-și realiza sau de a-și îmbunătăți vorbirea.

Limbajul semnelor este de departe cea mai bună metodă de a-i învăța pe copiii non-verbali să pună întrebări. Puteți lucra cu un logoped pentru a vă ajuta să formați cuvinte.

A face un copil să vorbească ar trebui să fie un efort de echipă. Utilizarea unitară a acestor tehnici va îmbunătăți șansele aproape ale oricărui copil de a vorbi și de a fi înțeles. Indiferent de vârsta copilului, nu renunțați la speranța că într-o zi va vorbi, continuând să-l ajutați să-și extindă limbajul, folosind abordarea verbal-comportamentală, pentru a include limbajul semnelor.

Articol scris de Letisia Sora

Sursa: Barbera, M., (2009).  Terapia axată pe comportamente verbale, Four You, Bucureşti. 

 

 

Articole recente

Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Participă pe 29-30 martie la cursul „Provocările tulburării ADHD: de la diagnosticare până la intervenție". Acesta va avea loc la sediul Asociației Activity și se adresează părinților, profesorilor și cadrelor didactice
Mai mult: