Principiul Premack sau „regula bunicii” pentru a îi stimula pe cei mici să ducă la bun sfârșit activitățile nedorite

Principiul Premack sau “regula bunicii” pentru a-i stimula pe cei mici să ducă la bun sfârșit activitățile nedorite

Principiul Premack este o strategie ABA care este denumită de multe ori și „regula bunicii.” Acest este, de fapt, o teorie care afirmă că un comportament mai puțin dorit poate fi stimulat prin oferirea posibilității de a se angaja într-un comportament dorit.
Sună puțin ciudat și dificil, nu-i așa? O să vă amuzați când veți realiza că mulți dintre noi cunoaștem acest principiu și chiar am crescut cu el.  De multe ori auzeam din gura părinților sau a bunicilor frazele următoare: “Dacă vei mânca legumele, vei primi și înghețată!” sau “mai întâi îți termini temele, apoi poți merge la joacă.” Aici putem observa că oferirea din timp a comportamentului dorit, poate motiva copilul să facă și activitatea mai puțin dorită pentru a ajunge la ceea ce își dorește. Putem deduce de aici că principiul Premack face mai ușoară o activitate neplăcută, fiind alternată cu o activitate plăcută imediat.
De asemenea, această tehnică poate fi exprimată prin următoarele construcții: „Întâi.... apoi”, „Dacă...apoi” sau „Probabilitate ridicată/Probabilitate scăzută.”
De fiecare dată când alegem să folosim acest principiu trebuie, mai întâi, să îi explicăm copilului care este comportamentul/recompensa/activitatea motivantă la care poate ajunge. De exemplu, dacă activitatea B, adica cea pe care și-o dorește cel mic, este de a ieși în parc, iar activitatea A este de a mânca tot din farfurie, îi putem spune celui mic astfel: „Dacă vrei să mergi în parc, trebuie să mănânci tot din farfurie.” În cazul în care refuză să îndeplinească sarcina mai puțin plăcută pentru a ajunge la cea plăcută, acesta nu va primi recompense dorită. Copilului i se dă șansa de a câștiga ori de a pierde recompensa. Astfel, accesarea acesteia este condiționată de finalizarea sarcinii.
Acest principiu îl poate folosi oricine la copii pentru a obține respectarea ori pentru a crește probabilitatea apariției unui anumit comportament. Un lucru foarte important pe care trebuie să îl reținem este că, deși tehnica poate fi foarte eficientă cu copiii de toate vârstele, nu toți sunt la fel de motivați de aceleași recompense. În acest sens, părinții/bunicii sau îngrijitorii trebuie să știe foarte bine ce comportamente îi stimulează pe cei mici.
Articol scris de Ioana Ciubotariu
Asistent Social

Articole recente

Munca cu copiii poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, însă uneori poate deveni și frustrant. La fel de ușor cum apar comportamentele pozitive, atât de ușor pot apărea și comportamentele problemă. Educarea copiilor și munca cu ei presupune, pe lângă încurajarea și suportul oferit, și frustarea lor -
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult:
Dintre toate problemele comportamentale ale copiilor cu care se confruntă părinții, crizele de furie pot fi cele mai supărătoare.
Mai mult: