Stiluri de parenting: Dulăul vs. Cățelușul (II)
În articolul anterior am descris cele două stiluri de parenting denumite de Phd. Thomas W. Phelan drept Cățelușul (stilul permisiv) și Dulăul (stilul autoritar). Astăzi vă propun să vedem cum putem îmbina aceste două stiluri pentru a deveni părinți echilibrați.
Rezultate versus resurse
Nu surprinzător, aceste două tipuri de parenting, ieșite de sub control, produc bineînțeles rezultate diferite. Copiii părinților permisivi tind să devină adulții care au impresia că totul li se cuvine și încearcă să-i respingă pe cei din jurul lor. Dacă viața nu-i tratează așa cum își doresc (ceea ce este inevitabil) tind să-i învinovățească pe toți cei din jurul lor pentru asta.
Copiii care au mame și tați T-Rex vor deveni adulții cu un caracter nesigur și lipsit de merit. Ei vor avea impresia că toată lumea este mai bună decât ei și vor bate mereu în retragere. Chiar dacă vor fi foarte buni în ceea ce fac, ei nu-și vor recunoaște meritele pentru reușite și nu își vor oferi credit pentru acțiunile lor.
Cum putem întrerupe acest ciclu tragic? Puteti folosi resursele puse la dispoziție de „1, 2, 3 Magic” sau orice alt program de parentig bazat pe dovezi științifice.
Timpul de corecție a atitudinii
Schimbarea începe pornind de la atitudinea părinților. Este foarte important modul în care văd ei parentingul. Atât părinții impulsivi, cât și cei permisivi au nevoie de o ajustare majoră a atitudinii și comportamentului lor pentru a se putea echilibra. Într-adevăr, sfaturile despre succes, despre cum să gestionăm problemele cu copiii se regăsesc în tot felul de programe de parenting, însă părinții permisivi și cei autoritari trebuie să învețe cum să gândească diferit înainte să se folosească de aceste mijloace.
Ajustarea comportamentului despre care vă vorbeam poate fi împărțită în trei categorii: 1) aprecierea „drepturilor” membrilor familiei, 2) înțelegerea efectelor diferitelor stiluri de parenting și 3) acceptarea nevoii de a încerca în mod deliberat mai multe strategii de parenting.
Drepturi și Efecte. Părinții permisivi trebuie să înțeleagă că nu este suficient doar să le facă pe plac tot timpul celor mici, ci că este spre binele tuturor ca ei, adulții, să stabilească și niște limite. Și da, este natural ca nici copiilor să nu le placă limitele, însă nu este o tragedie și nici o greșeală a părinților. Părinții permisivi trebuie să conștientizeze că smiorcăitul repetat din partea lor poate crea un copil cu mai multe drepturi decât un adult, ajungând să le dicteze fiecare pas.
Pe de altă parte, părinții autoritari trebuie să aprecieze drepturile copiilor lor. Copiii au dreptul de a nu suferi abuzuri fizice și emoționale. Părinții autoritari trebuie să conștientizeze că blamările constante duc la pierderea stimei de sine, iar copiii au nevoie de căldură, siguranță și afecțiune.
Parentingul echilibrat
Ambele stiluri de parenting, atât cel permisiv cât și cel autoritar, trebuie să se schimbe în momentul în care le conștientizăm de la un mod automat impulsiv sau permisiv spre un mod deliberat-echilibrat. Parentingul caracterizat de irascibilitate și furie nu este un mod de creștere a copiilor, așa cum nu este nici parentingul bazat pe anxietate și vinovăție. Atât părinții permisivi, cât și cei autoritari trebuie să realizeze faptul că impunându-și un comportament indulgent sau, la polul opus, mult prea drastic în toate situațiile nu este benefic pentru nici un membru al familiei și nici pentru el însuși.
Dar pentru multe mame și mulți tati, lucrul care îi desparte de a fi părinți echilibrați este de departe lipsa voinței de a-și ajusta atitudinea și comportamentul față de ei înșiși.
Marilena,
Psihopedagog
Sursa: Thomas W.Phelan, Phd – 1, 2, 3 magic