Implicațiile psihologice ale imitației la vârstele mici:
Principalul mod de a învăța
Element central al învățării, imitația oferă copilului “o bază de date”, cu alte cuvinte fundamentul experiențelor sale de cunoaștere și explorare care vor sta la baza fondării reacțiilor și comportamentelor ulterioare psihosociale. Deși este o învățare nemijlocită, concretă, adică copilul asimilează tot ce vine înspre el într-un mod neselectiv, accesul copilului la acest tip de învățare este important pentru dezvoltarea gândirii și pentru a-i oferi “materialul” de care are nevoie pentru a crea și a evolua.
O modalitate de a relaționa
Modul în care percepe și redă gesturile și reacțiile celorlalți denotă capacitatea de a reproduce o gamă variată de acțiuni și de a le folosi la rândul său în relațiile cu alți copii sau alți adulți. Copilul imită modalitățile de relație din familie, din mediul social și își îmbogățește astfel abilitățile de a intra în contact cu persoane noi și de a reacționa adecvat în aceste relații. Interelatiile au la bază modele, tipare pe care le oferă mediul și persoanele din familie, precum și capacitatea copilului de a prelua aceste modele și a le adapta.
Este în strânsă relație cu dezvoltarea jocului
Imitația este folosită în joc foarte mult ca o modalitatea a copilului de a aduce acte, gesturi, fapte, cu alte cuvinte părți ale lumii externe, dar și fragmente din universul său interior și de a le pune laolaltă într-o activitate simbolică. Dobândirea capacității de a se juca este esențială în dezvoltarea armonioasă a copilului și în înțelegerea propriei lui dinamici psihice. Simbolizarea este o activitate superioară, care însă are la bază imitația ce oferă o bogăție de roluri pe care le poate utiliza în joc pentru ca mai apoi să le transforme și să le recreeze conform propriei sale dorințe și nevoi.
O modalitate de a înțelege
Imitația ajută copilul să reproducă, să repete ceea ce a auzit, văzut, ceea ce n-a înțeles sau i-a creeat confuzie sau teamă. A repeta înseamnă a se familiariza și a încerca să elaboreze, să îi dea o formă proprie astfel încât să poată fi mai ușor apropiat sau mai ușor interiorizat. Este important la vârstele mici ce modalități găsesc copiii de a elabora trăirile intense care nu pot fi puse în cuvinte și nici gândite sau transformate în altceva. Imitația îi ajută să experimenteze ei înșiși ceea ce au simțit, ce au văzut.
Dezvoltarea imitației la copii în funcție de vârstă:
Bebelușul între 4-7 luni
În această perioadă bebelușul ascultă cu atenție tot ceea ce îi spun cei din jurul lui, fie că îi citesc povești, fie că vorbesc cu el .Atunci când interlocutorul face pauză, este posibil ca acesta să gângurească. Face parte din dezvoltarea limbajului la copii.
Bebelușul de 8 luni
În jurul vârstei de 8 luni copii imită acțiunile simple și expresiile feței celor cu care interacționează:
-poate copia acțiunea de a duce mâinile la față și de a-si ascunde fața, așa cum se joacă uneori părinții cu ei;
-poate imita un gest familiar pe care-l vede des în interacțiunea cu ceilalți, ca de exemplu să bată din palme, să apese un buton la telecomanada așa cum vede la părinți;
-poate oferi zâmbete ca răspuns la un alt zâmbet primit de la cel care comunică cu el.
Bebelușul între 9-17 luni
Bebelușul are capacitatea de a imita sunete pe care le scot părinții în preajma lui sau chiar cuvinte simple. De asemenea, el imită zâmbetul atunci când persoana din față lui o face.
Bebelușul de 18 luni
La 18 luni sfera acțiunilor pe care bebelușul le poate imita se lărgește-pe lângă simplele imitații ale expresiilor, acesta trece la acțiuni pe care le vede la ceilalți (de pe acum poate imită părinții atunci când iau telefonul în mână și încep să vorbească sau atunci când cineva se joacă cu el și manevrează tot felul de jucării, va fi atent și dornic să facă aceleași mișcări cu jucăriile).
Copilul între 19 și 35 de luni
În această perioadă copilul deja poate selecționa din ceea ce i se spune, repetând:
-adesea imită ultimele 2-3 cuvinte dintr-o frază;
-imită sunetele care se aud prin casă sau în jurul ei (ca de exemplu sunetul alarmei la mașină, melodia care se aude la radio, sunetele pe care le scoate mașina de spălat etc);
-copiază foarte multe activități pe care le fac ceilalți și este mereu pe lângă ceilalți încercând să imite comportamentul lor;
-imită felul în care membrii familiei vorbesc între ei; este o perioadă delicată în care trebuie să ai grijă ceea ce vorbești pentru că imediat asimilează cuvinte noi.
Copilul de 3 ani
La 3 ani deja copilul începe să spună câteva cuvinte, deci are o parte a limbajului dezvoltată și are și capacități locomotorii evoluate. El este capabil să imite și să redea întocmai multe dintre acțiunile (chiar și acțiuni complexe) pe care le vede la cei din jurul lui.
Copilul între 4 si 5 ani
Între 4 și 5 ani copiii adoră să imite ceea ce fac adulți spre disperarea multor părinți. Tot acest comportament face parte din dezvoltarea sociabilității la copii. Ei își doresc la această vârstă să fie ca alte persoane.
Fetițele adoră să se joace cu păpușa în același fel în care mămica are grijă de un bebeluș, iar băiețeii să imite felul în care tăticii repară diverse lucruri prin casă.
Totuși, începând cu 4 ani, copiii încep să își dezvolte o oarecare independența și au tendința să fie destul de autoritari, atât cu alți tovarăși de joacă, cât și cu frații lor.
