Atunci când familia lui Mihai a trecut pragul centrului Activity, ne-a povestit despre puștiul său, Mihai, care abia împlinise vârsta de 2 ani și care nu avea limbajul verbal dezvoltat, avea interese restrânse, dar era vesel și foarte jucăuș. Părinții păreau conștienți de toate slăbiciunile celui mic și erau siguri că terapia avea să îl ajute să își dezvolte abilitățile necesare pentru interacțiunea cu ceilalți.

Îi plăcea foarte mult să se joace singur, nu ii plăcea sa fie îmbrățișat, nu îi privea pe cei care îi vorbeau, iar limbajul vocal era la nivelul unui copil cu vârsta de 1 an.

Alături de noii lui prieteni de la Asociația Activity, Mihai avea să cunoască lumea în adevăratul sens al cuvântului. Cu emoții, părinții lui s-au alăturat activ în călătoria care tocmai începea. Ușor, el a acceptat ajutorul prietenilor lui, lăsându-i să se aproprie de el până a ajuns să îi îmbrățișeze și să le arate diverse obiecte.

Călătoria această lentă și silențioasă a durat puțin mai mult de un an, iar ulterior, Mihai avea să spună primele lui cuvinte. Ele au marcat un salt într-o călătorie mult mai rapidă. De atunci, evoluția sa avea să evidentă: a început să formuleze cereri din 3-4 cuvinte folosind adjective, prepoziții și adverbe, a început să interacționeze mai mult cu cei din jur și să își dezvolte abilitățile de joc simbolic.

Abia acum, Mihai se simte pregătit să cunoască alți copii de vârsta lui în cadrul unui grup. Aici el învață să aștepte rândul, să urmărească cu atenție o activitate, să respecte o sarcină adresată tuturor și să stea cât mai mult în cadrul acestuia fără să îi deranjeze pe ceilalți.

Călătoria sa va continua alături de prietenii de la Asociația Activity până când va cunoaște suficient de bine această lume și va fi pregătit să ne povestească singur propriul jurnal de călătorie. 

Povestea atipică a Alinei a început când avea doar 1 an și jumătate, când am observat că ceva era în neregulă cu ea; nu mai folosea cuvintele pe care le învățase până atunci, nu mai răspundea la nume sau învârtea obsesiv jucăriile. Ne-am întrebat ce se întâmpla, ce nu făceam bine? 

Norocul nostru a fost o căzătură în urma căreia am ajuns la spital, iar medicii ne-au recomandat să consultăm un psiholog deoarece toate încercările de a o liniști eșuaseră.

În căutările noastre de a afla ce se întâmpla cu Alina, am întâlnit un psiholog care ne-a îndrumat și ne-a consiliat în cadrul Asociației Activity. Alina vine cu entuziasm la ședințele de terapie și de logopedie, ședințe unde a învățat să spună iar “mama” și “tata”, să răspundă, să fie conștientă de sine, să socializeze, să se joace cu ceilalți copii, să cânte, să danseze, să picteze, să aibă răbdare.

De când a descoperit pictatul îi spunem ,,micuța artistă”. Este înnebunită după culori si după tot ce poți face cu acestea. Își mânjește cu o plăcere teribilă mânuțele pentru a ne bucura cu ,,tablourile” sale.

Am avut și momente de cumpănă, în care simțeam că nimeni nu ne înțelege. Unii prieteni ne evitau, iar unele rude ne spuneau că Alina nu va fi niciodată normală. Cu ajutorul ședințelor de terapie de cuplu și atelierelor pentru părinți, am înțeles diagnosticul ei și am învățat cum să lucrăm cu ea sau cum trebuie să procedăm în situații de cumpănă.

Dacă în urmă cu doi ani alergam după ea prin cameră, astăzi poate să stea la măsuță și să urmeze toate instrucțiunile date. Dacă la început existau doar câteva sunete în vocabularul ei, acum poate spune clar ce își dorește.

Cătălina este o fetiță care captează atenția celor din jur fără prea mare dificultate. Relația ei cu echipa Activity a început în 2019, când a primit diagnosticul de autism atipic. Urma să împlinească 3 ani și încă nu vorbea.

Părinții și-au adunat toate resursele și au început un program de terapie format din 5 ședințe pe săptămână. Începutul a fost dificil, Cătălina nu era atrasă de lumea din jurul ei, părea că nu îi plac jucăriile, culorile, cântecelele.

În perioada de acomodare, a explorat fiecare colțisor din centrul Activity, s-a familiarizat cu obiectele din fiecare cameră și i-au fost prezentate activități variate de stimulare senzorială.

Încet, încet, Cătălina a început să caute jucăriile care aveau lumini și sunete. După 6 luni, au apărut primele sunete prin care își exprima nevoile. După alte 6 luni, Cătălina intra în centru strigând numele terapeutului preferat, renunțase la pampers, avea un vocabular format din 100 de cuvinte sau aproximări de cuvinte și alte zeci, pe care se străduia să le pronunțe. Recunoștea persoanele din familie și le striga când avea nevoie de ele, adora să coloreze, să facă puzzle și să se joace cu animalele.

Momentele de stimulare au devenit mai dese și mai evidente, dezvoltând comportamente de tipul clipit des, scuturat mâinile și mersul în cerc în jurul unui obiect. Din acest motiv, părinții au decis să introducă ședințe de stimulare senzorială și logopedie.

În primăvara anului 2021, Cătălina a început să participe de două ori pe săptămână la activități de grup pentru a-și dezvolta abilitățile socio-emoționale.

Din cauza unor probleme financiare, părinții au fost nevoiți să restrângă cheltuielile, inclusiv prin micșorarea numărului de ședințe de terapie pe săptămână. Ulterior au luat decizia să o înscrie la grădiniță, având deja 5 ani. S-au gândit că la grădinița privată îi va fi mai ușor să se acomodeze într-un grup mai mic, dar abia în a patra a avut noroc.

 Nu a reușit să își facă prieteni, dar participă la toate activitățile educaționale, răspunde la întrebările care îi sunt adresate direct și îndeplinește sarcinile doar atunci când este numită (de exemplu, ”Cătălina, ține-te de mână cu Miruna și Toni”).

 În prezent, vine la Activity pentru o ședință de terapie comportamentală pe săptămână, dar are nevoie de resurse pentru un program intensiv (format din terapie comportamentală, logopedie și stimulare senzorială). Graficul de evaluare arată că stagnează pe unele paliere și regresează pe altele. Părinții știu asta și se implică activ lucrând acasă cu ea programele din cadrul planului de intervenție, însă grijile de zi cu zi nu le oferă suficient timp pentru a exersa mereu.

 Valentin a început terapia la 3 ani și 2 luni, având în vocabular maximum 30 de cuvinte. Prima ședință de terapie a debutat cu 2 ore de plâns fără oprire fiind o mare provocare pentru toți. Refuza să coopereze, în timp ce echipa de terapeuți căuta toate mijloacele pentru a-l face să vorbească.

Cu timpul, mersul la terapie a devenit o plăcere. Valentin și-a făcut prieteni și s-a atașat de terapeuți.

 Rezultatele au apărut după primele luni. Numărul de cuvinte pe care le folosea a crescut constant, socializa și interacționa cu cei din jur mai mult. Fiecare ședință de evaluare lunară confirma destinația pozitivă spre care ne îndreptam.

Terapia l-a ajutat să se integreze la grădiniță, să se joace, să accepte când alt copil câștigă, să împartă jucării. Ca părinte, sunt multe momente de furie în care te întrebi de ce ți se întâmplă tocmai ție acest lucru. Apoi accepți că este o problemă și începi să te mobilizezi, să cauți păreri de la cât mai multe persoane avizate, începi să citești cu disperare cărți sau materiale avizate în domeniu.

 În timp, înțelegi nevoia mare a copilului de a se simți acceptat, dorit, iubit așa cum este el, nevoia de a fi încurajat, de a simți că este mereu cineva lângă el. Sunt momente în care treci de la agonie la extaz.

Dupa 5 ani de terapie, Valentin merge la o școală de masă fiind în clasa pregătitoare cu rezultate foarte bune. Cunoaște toate literele de tipar și de mână, citește și scrie. Numără și recunoaște toate cifrele pana la 1000, adună și scade până la 100. Are o bună memorie a cifrelor și este fascinat de numere.

Vestea a căzut cu durere peste familia mea care se pregătea de sărbătorile de iarnă. Diagnosticul a fost primit cu tristețe de părinții și bunicii mei, iar viața a luat o nouă întorsătură pentru noi toți.

Părinții mei nu și-au vorbit timp de câteva zile după primirea diagnosticului meu. Se evitau. Încercau să găsească factorul declanșator sau o soluție magică și salvatoare.

Mai târziu, au înțeles că doar împreună putem trecem prin asta, că muncind împreună putem avea rezultate. Așadar, au început să caute terapii, centre și terapeuți cu care să începem acest demers.

Din ianuarie anul 2021, mama mea a început să vină cu mine la ședințele de terapie. Atunci când ajungeam la Asociația Activity, iar unul dintre terapeuții Activity mă prelua, rămânea cu inima îndoită. Știu că își dorea rezultate sigure și rapide.

În prezent, merg la grădiniță unde încerc să leg prietenii, să accept zgomotele și agitația și mă străduiesc să mă concentrez la toate activitățile. 

Merg în continuare la terapie de două ori pe săptămână, dar specialiștii spun că am nevoie de un program terapeutic mai intens pentru a putea face față provocărilor de zi cu zi.